Obligaţie de a face. Decizia nr. 6850/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6850/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 6850/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6850
Ședința publică de la 20 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător C. S.
Judecător G. I.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea H. M. împotriva deciziei civile nr. 844 din 6 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ **, în contradictoriu cu intimatele S. C. C. E. O. SA T. actualmente S. C. E. O. SA și S.C. C. E. O. SA S. D. M. Tg.J. .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarea H. M. personal și asistată de avocat D. N. și consilier juridic C. I. pentru intimata S. C. E. O. SA, lipsind intimata S.C. C. E. O. SA S. D. M. Tg.J.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că s-au depus note de ședință de către intimata S. C. E. O. SA, ÎNREGISTRATE SUB NR._ DIN 19.06.2013, prin care se precizează că prin încheierea nr. 3243 din 11.06.2013 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._ s-a respins cererea de strămutare a dosarului nr._ /215/2010 al Curții de Apel C., formulată de H. M., după care;
Apărătorul contestatoarei a depus declarații extrajudiciare și precizări.
S-a precizat contestația în anulare în sensul că se invocă ca și motiv de retractare a hotărârii atacate și greșeala materială săvârșită de instanța de recurs la soluționarea recursului.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra contestației în anulare de față.
Avocat D. N., pentru contestatoarea H. M., a arătat că primul motiv al contestației în anulare este cel prevăzut de art. 318 teza I cod procedură civilă, hotărârea contestată fiind rezultatul unei greșeli materiale, fondul cauzei reprezentându-l răspunderea delictuală, contestatoarea nesolicitând reconstituirea prin compensare sau despăgubiri în condițiile Legii 247/2005.
S-a mai arătat că în cauză sunt incidente și dispozițiile prevăzute de art. 318 teza a II-a cod procedură civilă, instanța necercetând unul dintre motivele de recurs, respectiv că pârâtul C. E. T. a ocupat fără drept terenul și l-a folosit în minerit, teren care nu se mai putea retroceda în natură pe același amplasament, astfel că nu mai era posibilă punerea în posesie și nici emiterea titlului de proprietate, ci doar stabilirea de despăgubiri potrivit rapoartelor de expertiză.
În raport de cele susținute s-a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului.
Consilier juridic C. I., pentru intimata S. C. E. O. SA, a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.
A susținut că motivele invocate nu se circumscriu prevederilor art. 318 Cod procedură civilă și că au fost analizate toate motivele de recurs prin raportarea la prevederile legale în vigoare.
Cu privire la greșeala materială invocată la acest termen de către apărătorul contestatoarei a arătat că acest motiv trebuia invocat prin cererea prin care s-a adresat instanței și nu poate fi luat în considerare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Prin sentința civilă nr. 2286 din 07.10.2011 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S.C. C. E. T. S.A .
S-a respins cererea formulată de reclamanta B. D. - decedată și continuată de moștenitoarea H. M., în contradictoriu cu pârâtele C. E. T. și EMC Jilț.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate cu motivarea că instanța a interpretat eronat probatoriul administrat și a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale neavând în vedere faptul că a fost dovedit dreptul de proprietate asupra terenurilor în litigiu, precum și faptul că pârâta exercită o ocupațiune abuzivă, astfel încât era îndreptățită să primească despăgubiri de la pârâtă.
Față de precizarea obiectului cererii deduse judecății formulată în apel în sensul că acesta constă în pretenții în cuantum de 350.000 lei și de faptul că apelanta reclamantă nu a timbrat corespunzător astfel cum i s-a pus în vedere de instanță, tribunalul, prin decizia nr. 101/29.02.2012 a anulat apelul ca netimbrat.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta iar prin decizia nr. 6422/18 mai 2012 a Curții de Apel C. recursul a fost admis, decizia casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin decizia nr.393 din 3 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ **, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă Hirceanu M. împotriva sentinței civile nr. 2286 din 07.10.2011 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ .
Împotriva deciziei a declarat recurs H. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că, atât sentința primei instanțe cât și decizia pronunțată în apel sunt nelegale pentru motivele prevăzute de art. 7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Ambele hotărâri sunt nelegale, întrucât terenurile în litigiu erau trecute în Decretul Prezidențial de expropriere nr. 137/1985,dar nu au fost ocupate până în anul 1990 iar după această dată Decretul prezidențial nu mai avea efecte și terenurile nu mai puteau fi ocupate.
Pentru aceste terenuri s-a reconstituit dreptul de proprietate autorilor săi prin HCJ 1/1991 pentru suprafața de 1,9223 teren agricol și pentru 0,50 ha pădure prin HCJ 1647/1995.
Cu toate acestea în anul 2006, pârâtul C. E. T. a ocupat abuziv aceste terenuri refuzând să le plătească sub pretextul că au fost expropriate prin Decret prezidențial deși după adoptarea Constituției României aceste decrete nu mai erau aplicabile fiind neconstituționale și urmau să fie restituite proprietarilor potrivit Legii nr. 18/1991.
Acțiunea era fondată în baza art. 998-999 Cod civil, și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
De asemenea, cazul este identic cu cazul „V. versus România„ rezolvat de CEDO în favoarea reclamantului, deoarece și în cazul de față, terenul autorilor săi a fost ocupat abuziv de pârât cu sprijinul autorităților publice locale, în loc să fie cumpărat de la proprietar așa cum se proceda după anul 1989.
În cauză s-au efectuat un număr de 3 expertize, de către experții A. D.,C. D. și I. R..
Expertiza I. R. a stabilit un prejudiciu de 175.890 lei reprezentând contravaloarea terenurilor ocupate abuziv de către pârât.
A solicitat admiterea recursului și modificarea, în temeiul art. 312 Cod de procedură civilă, a deciziei pronunțată în apel, în sensul admiterii apelului, desființarea sentinței și obligarea pârâtului la plata sumei de 175.890 lei reprezentând contravaloarea terenurilor preluate abuziv, precum și la cheltuieli de judecată.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr. 844 din 6 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._ ** a respins recursul ca nefondat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Recurenta deși a indicat în cuprinsul cererii de recurs disp.art.304 punct 7 și 8 Cod pr.civilă, nu a precizat motivele pentru care consideră incidente în cauză aceste motive de recurs.
Curtea a reținut astfel că aceste două motive de recurs sunt nefondate, deoarece hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se sprijină și nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii iar instanța de apel a interpretat corect actul juridic dedus judecății și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Este nefondat motivul de recurs întemeiat pe disp.art.304 punct.9 Cod pr.civilă, pentru următoarele considerente;
Reclamantei B. D., a cărei moștenitoare este recurenta, în temeiul Legii nr.18/1991, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,85 ha teren agricol, validată prin HCJ 1/1991 și suprafața de 0,50 ha teren forestier validată prin HCJ 1647/1995.
Aceasta a fost pusă în posesie și i-a fost eliberat titlu de proprietate doar pentru o parte din acest teren respectiv pentru suprafața de 0,4858 ha teren agricol -TP nr._/31.03.2003 și suprafața de 0,3719 ha teren agricol TP nr._/27.09.1995.
Comisia locală de fond funciar nu a întocmit planul parcelar prin care să individualizeze diferența de teren, pe care ulterior aceasta să fie pusă în posesie și să-i fie eliberat titlu de proprietate, act care face dovada dreptului de proprietate.
Astfel potrivit art.93 din Legea nr.18/1991, în forma în vigoare la data reconstituirii dreptului de proprietate reclamantei, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite potrivit art. 11, în termen de 30 de zile de la . prezentei legi, vor efectua lucrările și operațiunile date de lege în competența lor, înaintând întreaga documentație comisiilor județene în vederea eliberării titlurilor de proprietate pentru situațiile prevăzute la art. 8, art. 14, art. 15, art. 16, art. 18 alin. 1 și 2, art. 20, art. 21, art. 22, art. 23, art. 24, art. 25, art. 28, art. 32, art. 35, art. 38, art. 39, art. 40, art. 41 și art. 95, precum și operațiunile necesare punerii în posesie.
Potrivit art.27 alin.1 din Legea nr.18/1991, punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți pot avea loc numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, s-au stabilit vecinătățile pe temeiul schiței amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile.(2) În toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia măsurătorilor comisia locală ia act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății de către vecini, le consemnează în documentele constatatoare, întocmind planurile parcelare și înaintează documentația comisiei județene sau prefectului pentru validare și, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate.
În cazul în care comisia locală refuza înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, se putea formula plângere la instanța în circumscripția căreia este situat terenul.
În condițiile în care reclamantei B. D., nu i-a fost eliberat titlu de proprietate care să individualizeze acest teren și aceasta nu a fost pusă în posesie, susținerea privind ocuparea abuzivă a terenului de către intimată, după anul 2005 și defrișarea terenului cu vegetație forestieră, este nerelevantă.
Recunoașterea întinderii dreptului de proprietate prin cele două hotărâri ale comisiei județene de fond funciar, nu creează vreo obligație în sarcina intimatei pârâte, chiar dacă în fapt terenul s-ar afla în perimetrul său.
Nu are relevanță sub acest aspect nici modalitatea de preluare a terenului de la autorul reclamantei-prin expropriere.
Ca urmare dispozițiile legale, în temeiul cărora se solicită acordarea despăgubirilor menționate în acțiune, nu sunt incidente în cauză.
Odată cu . Legii nr.1/2000 a fost reglementată situația anumitor categorii de terenuri ce nu pot fi restituie pe vechiul amplasament. Astfel potrivit art.4 din lege, pentru terenurile din extravilanul localităților, foste proprietăți ale persoanelor fizice și juridice, care au trecut în proprietatea statului și pe care se găsesc instalații hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroameliorații, pe care se desfășoară activități miniere de exploatare sau operațiuni petroliere de dezvoltare-explorare și exploatare, se restituie, în condițiile legii, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora suprafețe echivalente constituite din rezerva existentă la comisiile locale, iar în situația în care aceste suprafețe sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeași localitate sau din alte localități, acceptate de foștii proprietari. În cazurile în care compensarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, în condițiile legii.
Potrivit art. 39 - (1) din HG nr.1172/2001, persoanele fizice care au solicitat sau vor solicita prin cereri reconstituirea dreptului de proprietate potrivit art. 4 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, se înscriu în anexa nr. 29. (2). După analizarea și verificarea cererilor și a actelor doveditoare, conform prevederilor art. 9 alin. (5) și ale art. 11 din Legea nr. 18/1991, republicată, precum și ale art. 6 alin. (1), (11) și (12) din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, comisia locală va completa anexa nr. 29 și o va înainta comisiei județene pentru validare. Valoarea probantă a actelor doveditoare este aceeași, indiferent de ordinea menționării acestora în textul legii. (3) După validarea anexei nr. 29 persoanelor fizice li se reconstituie dreptul de proprietate în localitățile în care există terenuri agricole, aflate la dispoziția comisiilor locale, iar în situația în care aceste suprafețe sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeași localitate. În aceste situații se vor elibera titluri de proprietate în condițiile legii.(4) În localitățile în care compensarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, în condițiile legii, și se vor înscrie în anexa nr. 39. Prin HG nr.1546/2004 au fost aprobate normele metodologice privind modul de stabilire a valorii terenurilor arabile și celor forestiere, sursele de finanțare, modalitățile de plată.
Aceste dispoziții îi recunoșteau autoarei recurentei dreptul de a solicita în principal punerea în posesie pe un alt amplasament și în subsidiar dreptul la despăgubiri, iar potrivit Titlului VI art. V din Legea nr.247/2005, pentru despăgubirile acordate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin prezenta lege, se va urma procedura și se vor supune dispozițiilor privind acordarea despăgubirilor din Titlul VII. Potrivit Titlului VII capitolul I art.1 alin.(3) despăgubirile acordate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, vor urma procedura și se vor supune dispozițiilor privind acordarea despăgubirilor din această lege.
La data de 08.04.2013 H. M. a formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii invocând motivul prevăzut de art. 318 Cod de procedură civilă ( instanța de recurs respingând recursul a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen ).
Astfel, prin recursul declarat cât și prin completarea motivelor de recurs depuse în termenul legal a criticat decizia instanței de apel cât și sentința primei instanțe pentru faptul că în speță nu se puteau emite titlurile de proprietate pentru terenurile în litigiu întrucât aceste terenuri erau ocupate abuziv de intimate și exploatate în regim minier astfel încât era o imposibilitate de a fi retrocedate fizic.
De asemenea a precizat că amplasamentul acestor terenuri (vechiul amplasament ) a fost stabilit de experții A. D.,C. D. și I. R. ca fiind în cadrul Complexului E. T., terenuri exploatate și care nu se puteau retroceda fizic.
Tot astfel, a invocat în motivele de recurs și în completarea acestor motive raptul că ocupațiunea abuzivă s-a făcut după reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea autorilor săi dar înainte de emiterea titlului de proprietate, care nici nu se mai putea emite după transformarea terenurilor în haldă de cărbune, situație în care intimatele trebuiau să cumpere acest teren așa cum s-a procedat cu alte terenuri, ceea ce atrage răspunderea în baza art. 998-999 Cod civil.
Aceste motive de recurs nu au fost examinate de instanța de recurs care a motivat soluția pe dispozițiile legilor proprietății care nici nu aveau incidență în acest litigiu.
Că, dreptul la compensare nu era obligatoriu mai ales în situația unor fapte delictuale cum este ocupațiunea abuzivă care atrage dreptul la despăgubiri în condițiile art. 998-999 cod civil și nu despăgubiri de la Statul Român, deși fapta cauzatoare de prejudiciu a fost comisă de intimata C. E. T..
Așa cum rezultă din adresa depusă la dosar în recurs, emisă de Comisia Locală T., ocupațiunea a avut loc cu sprijinul Prefecturii Gorj.
În această situație, fiind vorba de o unitate cu capital de stat și de o instituție a Statului Român în ocupațiunea abuzivă, cauza este identică cu soluția CEDO în cazul V. versus România .
Toate aceste aspecte nu au fost avute în vedere de către instanța de recurs care s-a axat în motivarea soluției pe fapte și împrejurări care nu aveau nici o legătură cu cauza de față în loc de a examina și aceste motive de recurs.
Față de cele arătate, a solicitat admiterea contestației, anularea deciziei atacate și soluționarea cauzei pe fond prin admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Intimata S. C. E. O. SA a depus întâmpinare solicitând respingerea contestației în anulare.
Contestația în anulare este nefondată pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare reprezintă calea extraordinară de atac prin intermediul căreia aceeași instanță își poate retracta propria hotărâre.
Nefiind o cale de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată decât în cazurile strict prevăzute de lege prin dispozițiile art.317 și 318 Cod. procedură civilă, nefiind posibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ori a unor motive care au fost rezolvate de instanță.
În speță, contestatorea H. M. a indicat drept temei legal al contestației în anulare dispozițiile art.318 Teza I și II Cod procedură civilă.
Potrivit art. art.318 Teza I Cod procedură civilă hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
În sensul acestei teze a art. 318 Cod procedură civilă, greșelile materiale nu sunt greșeli de judecată a fondului pricinii, ci erori care țin de investirea instanței, de formularea cererilor în termen, de procedură.
Or, verificând decizia supusă contestației în anulare se constată că în speță nu subzistă o astfel de greșeală materială care ar putea fi înlăturată pe calea căii extraordinare de atac a contestației în anulare de față.
Susținerea contestatoarei referitoare la faptul că deși a invocat ca temei legal al acțiunii art. 998-999 Cod civil, aceasta a fost analizată de instanța de recurs prin prisma Legii nr. 247/2005, nu constituie o greșeală materială în sensul dispozițiilor art. 318 Teza I Cod procedură civilă.
O astfel de împrejurare ar putea constitui eventual o greșeală de judecată, întrucât este rezultatul raționamentului juridic al instanței, și ca atare nu poate fi supus cenzurii pe calea contestației în anulare, deoarece s-ar încălca autoritatea de lucru judecat.
Nu subzistă nici motivul de contestație în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 318 Teza II Cod procedură civilă invocat de aceeași contestatoare.
Potrivit textului de lege citat, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Din considerentele deciziei civile nr. 844 din 06.02.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. rezultă că instanța de recurs a răspuns grupat și motivat criticilor invocate de recurentă prin cererea de recurs, instanța arătând argumentele de fapt și de drept pentru care criticile formulate au fost apreciate ca nefondate.
Faptul că instanța de recurs a făcut o motivare succintă pentru unele critici sau că a folosit considerente comune pentru a expune raționamentul juridic ce a condus la pronunțarea soluției, nu poate echivala cu omisiunea examinării vreunui motiv de recurs, astfel cum prevede expres art. 318 alin 1 Teza II Cod procedură civilă și nici cu încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În realitate, prin motivele invocate contestatoarea tinde de fapt la modificarea deciziei pronunțată de instanța de recurs, solicitând reanalizarea aspectelor legate de fondul litigiului, aspecte ce au format obiectul judecății în recurs, urmărind rejudecarea recursului printr-un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil, în condițiile art. 299 și urm. Cod procedură civilă.
Promovarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri definitive trebuie să se încadreze în dispozițiile restrictive ale legii pentru a nu se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice și autorității de lucru judecat
Această concluzie se desprinde și din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia dreptul la o judecată echitabilă în fața unei instanțe, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina părții introductive a Convenției care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante ( cauza Belasin c. României, cererea nr._/04, Hotărârea din 15.02.2008).
Unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul siguranței raporturilor juridice, potrivit căruia soluția definitivă pronunțată de instanțe nu trebuie să fie rejudecată (cauza Brumărescu împotriva României - hotărârea din 30.09.1999).
În virtutea acestui principiu nici o parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive și executorii numai cu scopul de a obține reexaminarea cauzei.
Față de considerentele expuse, contestația în anulare este nefondată și urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare precizată, formulată de contestatoarea H. M. împotriva deciziei civile nr. 844 din 6 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ **, în contradictoriu cu intimatele S. C. C. E. O. SA T. actualmente S. C. E. O. SA și S.C. C. E. O. SA S. D. M. Tg.J. .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Iunie 2013.
Președinte, E. B. | Judecător, C. S. | Judecător, G. I. |
Grefier, A. C. |
Red.jud.C.S.
2 ex/A.G./02.07.2013
| ← Validare poprire. Decizia nr. 6810/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 6330/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
