Validare poprire. Decizia nr. 6810/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 6810/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 6810/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6810
Ședința publică de la 19 iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. E.
Judecător P. B.
Judecător C. T.
Grefier V. P.
x.x.x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea D. N., împotriva deciziei civile nr.534/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. F. C., precum și cu intimata terț-poprit ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M.. C.-T. C., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta creditoare D. N., lipsind intimatul debitor S. C. F. C., precum și cu intimata terț-poprit ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M.. C.-T. C.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat tardivitatea recursului declarat în cauză, după care;
Instanța pune în discuție excepția tardivității recursului formulat de către creditoarea D. N..
Recurenta creditoare D. N. arată că s-a mutat de la domiciliul indicat în fața instanței de apel și a luat cunoștință foarte târziu de hotărârea pronunțată, fiind anunțată că a câștigat. Solicită respingerea excepției.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.7295/14.05.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de creditoarea D. N., în contradictoriu cu debitorul S. C. F. C. și terțul poprit T. C..
A fost validată poprirea înființată prin adresa nr.192 emisă la data de 28.03.2012 de B.E.J. S. C. D. în dosarul de executare nr. 192/E/2010 asupra conturilor debitorului S. C. F. C., în mâinile terțului poprit T. C. și a obligat terțul poprit să achite creditoarei sumele datorate de debitor, în limita creanței de 2721,16 lei.
Prin decizia civilă nr.534/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosar nr._, s-au admis apelurile declarate de debitorul S. C. F. C. și apelanta terț poprit ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M.. C. - T. C., împotriva sentinței civile nr. 7295 din 14.05.2012 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata creditoare D. N..
A fost schimbată în tot sentința civilă apelată, în sensul că s-a respins cererea de validare a popririi.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel debitorul S. C. Municipal F. C. și terțul poprit Administrația Finanțelor P. pentru T. Municipiului C. care au arătat, în esență, că măsura de eșalonare a plății este prevăzută de lege, că eșalonarea a fost determinată de necesitatea asigurării stabilității economice a țării și că instituția respectivă este finanțată cu fonduri primite de la ordonatorul principal de credite.
Apelurile sunt fondate.
Tribunalul a constatat că, față de prevederile O.U.G. nr.71/2009, intimatul-creditor nu a dedus judecății o creanță exigibilă, astfel încât nu pot fi aplicate dispozițiile art.460 C.proc.civ cu privire la validarea popririi.
Dispozițiile O.U.G. nr.71/2009 nu sunt incompatibile cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului ori cu Protocoalele adiționale la aceasta, perspectiva de abordare a speței impunându-se a fi reconsiderată în faza apelului.
Astfel, obiectivul avut în vedere la adoptarea acestui act normativ de legiuitorul intern constă în menținerea stabilității economice a țării, iar acest obiectiv nu poate fi nici ignorat, nici cenzurat de instanța de judecată. C. economică este un fenomen global și, totodată, un fapt notoriu, ce nu mai trebuie probat, astfel încât dreptul de creanță având ca obiect o sumă de bani pe care îl are un subiect împotriva statului trebuie raportat la interesul general al societății, privită în ansamblul său, societate ce traversează o criză economică însemnată.
Statul, privit în sens larg, ca entitate juridică, are calitatea de debitor într-un număr cvasiinfinit de raporturi juridice obligaționale; de asemenea, este un fapt devenit notoriu că statul, ca entitate juridică, poate intra în stare de insolvență; or, o asemenea situație de fapt și de drept ar fi dezavantajoasă pentru fiecare membru al unei societăți organizate într-o entitate statală, interesul general al societății fiind reprezentat de menținerea echilibrului bugetar și a stabilității economice a țării.
Prin urmare, există o ingerință în dreptul creditorului la un bun în accepțiunea art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la CEDO, ingerință ce este justificată de menținerea unui echilibru între interesul particular și cel general.
La dezlegarea în drept a prezentei cauze se impune a se avea în vedere jurisprudența recentă a CEDO, mai exact decizia dată în cauza "D. și alții împotriva României", prin care s-a statuat că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut și că eșalonarea plăților de către guvern, în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului lor la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
În temeiul art.296 C.pr.civ, apelurile au fost admise, iar sentința pronunțată de Judecătorie a fost schimbată în totalitate, în sensul respingerii cererii de validare a popririi. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs creditoarea D. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Analizând recursul declarat, instanța constată că este tardiv și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art.215 din Legea 62/10.05.2011 privind dialogul social, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Articolul 103 cod pr.civilă precizează că neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În speță, se constată că recurenta creditoare a primit sentința la data de 29.01.2013, conform dovezii de comunicare aflată în dosar fond, astfel încât, potrivit prevederilor legale menționate mai sus, termenul de recurs împotriva acestei sentințe a expirat la 11.02.2013.
Întrucât recursul a fost înregistrat la Tribunalul D. la 04.04.2013, iar recurentul nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de recurs s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința sa, instanța urmează să respingă ca tardiv recursul.
Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va mai analiza motivele de casare care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 cod pr.civilă soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de creditoarea D. N., împotriva deciziei civile nr.534/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. F. C., precum și cu intimata terț-poprit ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M.. C.-T. C., având ca obiect validare poprire.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 iunie 2013.
Președinte, L. E. | Judecător, P. B. | Judecător, C. T. |
Grefier, V. P. |
Red.jud.LE/ 13 iulie 2013
Tehnred.VP/2 ex.
Jud.apel D.S.; S.M.
Jud.fond A.P.
← Anulare act. Decizia nr. 4778/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 6850/2013. Curtea de Apel... → |
---|