Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 8911/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8911/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 8911/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 8911
Ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. M.
Judecător A. M.
Judecător S. P.
Grefier F. I.
M. Public reprezentat prin procuror D. Ștanță din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
*************
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții P. G. și S. N., împotriva deciziei civile nr. 60 din 7 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R.-reprezentat prin M. Finanțelor, având ca obiect despăgubiri la Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns; recurenții reclamanții P. G. și S. N. reprezentați de avocat R. D. lipsind intimatul pârât S. R.-reprezentat prin M. Finanțelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, după care,
Nemaifiind cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat R. D. pentru reclamanții P. G. și S. N., a depus la dosarul cauzei împuternicire avocațială și a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat modificarea sentinței pronunțate de Tribunalul M. în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și arată că în mod legal și temeinic Tribunalul M. a respins acțiunea.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
P. decizia civilă nr. 60 din 7 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul M. fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții P. G.,domiciliată în Drobeta Turnu Severin, . A,jud.M., S. N., domiciliat în T. S., .,.,., în contradictoriu cu pârâtul S. R., R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE,cu sediul în București, . ,sector 6.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
P. cererea de chemare în judecată, precizată la fila 35, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale și despăgubirilor materiale, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului agricol, respectiv contravaloarea recoltelor culese și neculese precum și a utilajelor agricole (pluguri, semănători, secerători, batoze, căruțe etc.) și a animalelor domestice (cai, mânji, junici, găini) și imobilelor construcții, confiscate ca efect al strămutării.
Cu privire la daunele morale instanța s-a pronunțat în sensul că, odată cu intervenirea Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010 nu mai există normă legală care să reglementeze acordarea acestora și reclamanții nu au atacat sentința sub acest aspect.
Cât privește despăgubirile materiale, această pretenție a fost întemeiată pe prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, care reglementează dreptul oricărei persoane ce a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, de a solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, „dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare".
Din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, și anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al legii de reparație nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, poate fi solicitat în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009. Numai în acest fel se justifică trimiterea expresă făcută de legiuitor, în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.
Or, în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură) și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobilele prin destinație). În acest sens sunt dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora:„prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții. Măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.”
În consecință, în baza art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumează sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri și construcții (imobile prin natură) și utilaje și instalații preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație) în acest sens fiind și Decizia nr. 6/15.04.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii .
Bunurile solicitate de reclamanți sunt pe de o parte contravaloarea a două case de locuit (una din paiantă, cu trei camere și una din chirpici cu două camere) a unui pătul, unei magazii, unei pivnițe și unui grajd de vite pe de altă parte contravaloarea unor bunuri imobile prin destinație (târșitoare, rariță, plug, grapă de fier), a unor bunuri mobile (enumerate la fila 41) și a lipsei de folosință a terenului (respectiv producția agricolă) .
În privința bunurilor imobile prin destinația lor, reclamanții au făcut dovada prin extrase de la arhivă (fila 19 și 45) că au deținut o casă de locuit care le-a fost restituită (acest lucru e recunoscut și de ei în cererea de chemare în judecată) .
Cât privește cea de-a doua casă, aceasta s-a identificat a fi, bucătăria menționată în registrul agricol la nivelul anului 1959 (fila 15) și care apare ca fiind construită în anul 1945 .
Din fila de la registrul agricol reiese că inclusiv acest al doilea imobil se afla în proprietatea autorilor reclamanților la nivelul anului 1959 .
Chiar dacă se admite că acest al doilea imobil (în care se pretinde că a funcționat un magazin sătesc) nu a fost restituit la revenirea din B., este cert că el a fost restituit cel puțin la nivelul anului 1978 (conform susținerii reclamanților) sau 1985 (conform declarațiilor martorilor audiați) . Faptul că la data restituirii imobilul se afla în stare avansată de degradare, este fără relevanță în privința dreptului la despăgubiri întrucât, chiar legea nr. 10/2001 dispune că, imobilele se restituie în starea în care se află la data restituirii .
Cât privește celelalte construcții (pătul, pivniță, magazie, grajd), la dosar nu a fost depusă nici o dovadă pertinentă că ele au existat (declarațiile martorilor nu pot fi avute în vedere dată fiind vârsta acestora la nivelul anului 1951) . Neputând face dovada existenței lor, în mod evident reclamanții nu pot face nici dovada confiscării, condiție necesară pentru admiterea cererii de restituire sau despăgubire .
Pe de altă parte se apreciază că în privința tuturor bunurilor imobile reclamanții trebuiau să facă dovada că, au urmat procedura prevăzută de legea nr. 10/2001, le-au solicitat spre restituire, dar acest lucru nu s-a întâmplat datorită dificultăților de punere în aplicare a acestei legi. Legea nr. 221/2009 nu poate constitui pentru reclamanți o repunere în termenul de solicitare a restituirii acestor bunuri (ce fac exclusiv obiect al legii nr. 10/2001) ci doar o modalitate de accelerare a soluționării unor astfel de cereri .
În concluzie, bunurile a căror contravaloare este solicitată de reclamanți sunt fie bunuri mobile care, dată fiind natura lor, nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, fie bunuri imobile prin natură sau destinație (utilaje agricole) care intră în sfera de reglementare a acestei legi dar pentru care reclamantul nu a făcut dovada că a urmat procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, în cadrul căreia nu a obținut restituirea acestora în natură sau prin echivalent, nefiind astfel îndeplinită condiția impusă în acest sens de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, pentru acordarea despăgubirilor solicitate.
Reclamanții au mai solicitat cu titlu de despăgubiri materiale și contravaloarea lipsei de folosință a terenurilor, de care ei și familia lor au fost privați pe perioada strămutării și în a căror posesie au reintrat în parte la ridicarea restricțiilor domiciliare. Aceste pretenții nu intră, însă, în sfera de aplicare a art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, care vizează numai echivalentul valorii bunurilor confiscate și nerestituite, nu și contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor restituite.
Față de considerentele astfel expuse, tribunalul, a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată a reclamanților P. G. și S. N. .
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, P. G. și S. N. criticand-o ca nefiind legala si temeinică.
In motivare, s-a arătat ca instanța de fond a aplicat greșit disp. art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, a reținut in mod greșit ca declarațiile martorilor sunt nerelevante in condițiile in care construcțiile nu au mai revenit in proprietatea familiei, au fost in asemenea măsura degradate încât nu au mai putut fi folosite, iar una dintre case a funcționat ca prăvălie săteasca pana in anul 1978, fiind imposibil de recuperat ceva din aceasta in acest sens fiind si cele 3 adrese emise de Arhivele Naționale din care rezulta ca nu s-a restituit nici o casa.
Se arata ca, in ceea ce privește pătulul, pivnița, magazia si grajdul, a fost înlăturata in mod nejustificat declarația martorilor motivat de faptul ca aveau o vârsta frageda, fiind de notorietate, de asemenea, ca părăsirea domiciliului se făcea in 2 ore, ceea ce echivalează cu o confiscare.
Cu privire la bunurile mobile, s-a arătat ca, data fiind decizia de casare din primul ciclu procesual, instanța de fond a motivat in mod greșit soluția de respingere pe faptul ca nu au făcut dovada parcurgerii procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
In drept, au fost invocate disp. art. 304/1 C.Proc. Civ.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Analizând sentința recurata prin prisma criticilor formulate, se constata ca recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, „persoanele îndreptățite pot solicita instanței acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâri de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile nu i-au fost restituite sau nu au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 republicată, cu modificările ulterioare, sau ale Legii nr.247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare”.
Chiar dacă textul de lege nu se referă în mod expres la bunuri imobile, aria sa de aplicare vizează exclusiv astfel de bunuri sau, eventual, bunuri mobile devenite imobile prin destinație (cazul bunurilor enumerate în art. 6 din Legea nr. 10/2001, de exemplu).
De asemenea, se pot solicita doar bunuri care, totodată, fac și obiectul legilor speciale de reparație menționate în text și pentru care încă nu s-au obținut măsuri reparatorii. Aceasta deoarece, în cuprinsul dispoziției enunțate, se arată că pot fi solicitate daune materiale constând în echivalentul bunurilor confiscate „…dacă bunurile respective nu i-au fost restituite…în temeiul Legii nr. 10/2001 sau al Legii nr. 247/2005”.
Într-o interpretare gramaticală, termenul „respective” se referă la „obiectul despre care este vorba”, care se raportează la fiecare bun în particular și, cum această individualizare vizează cele două legi de reparație, Legea nr.10/2001 și Legea nr. 247/2005, sub imperiul cărora partea interesată trebuie să nu fi obținut deja o reparație, obiectul pretențiilor materiale formulate în temeiul Legii nr. 221/2009 nu pot fi decât imobile prin natura lor sau prin destinație.
Astfel fiind, se retine ca, in ceea ce privește imobilele construcții, instanța de fond a apreciat in mod corect ca reclamanții nu pot obține despăgubiri data fiind restituirea lor, chiar . de degradare, astfel cum este cazul casei referitor la care înscrisul aflat la f. 19 dosar fond atesta restituirea si cazul bucătăriei in care ulterior a funcționat un magazin sătesc ce a fost la rândul sau restituit, așa cum rezulta din depoziția martorului audiat in cauza, aflata la f. 42 dosar fond, precum si înscrisul aflat la f. 55, coroborate cu chiar susținerile reclamanților, așa cum au reies din cererea introductiva de instanța si recursul declarat.
Soluția este insa eronata atât in privința anexelor gospodărești, cat si in privința utilajelor agricole, probatoriul administrat in cauza relevând faptul ca autorul reclamanților deținea in proprietate anterior strămutării, fără a-i fi restituite la revenirea in domiciliu, si astfel de bunuri, in acest sens fiind extrasele din registrele agricole aflate la f. 16-18 dosar fond coroborate cu depozițiile martorilor audiați in cauza.
Astfel fiind, soluția instanței de fond urmează a fi reformata sub acest aspect, reclamanții având dreptul la despăgubiri in cuantum de 4123 lei reprezentând contravaloarea unui patul, magazie si șopron si in cuantum de 1280 lei reprezentând contravaloarea utilajelor agricole, respectiv tirsitoare, rarita, plug, grapa de fier, valori stabilite conform raportului de expertiza întocmit in cauza, celelalte bunuri mobile neintrând in sfera de aplicare a acestei legi, sens in care este si decizia in interesul legii nr. 6/15.04.2013 pronunțata de ICCJ.
De altfel, critica recurenților vizând modalitatea de interpretare a dispozițiilor Legii nr. 221/2009 este fondata sub aspectul necondiționării de parcurgerea, in prealabil, a procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, dispozițiile actului normativ sus citat interzicând doar, prin prevederile sale, obținerea unor duble despăgubiri prin folosirea ambelor modalitatea.
Pentru considerentele ce preced, in temeiul art. 304 pct. 9 C.Proc. Civ, urmează a fi admis recursul, modificata in parte sentința in sensul ca se va admite in parte cererea si se va constata ca reclamanții au dreptul la despăgubiri in cuantum de 1280 lei reprezentând contravaloarea utilajelor agricole si 4123 lei reprezentând contravaloarea anexelor gospodărești. Se vor menține restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul, declarat de reclamanții P. G. și S. N., împotriva deciziei civile nr. 60 din 7 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R.-reprezentat prin M. Finanțelor, având ca obiect despăgubiri la Legea nr.221/2009.
Modifică în parte sentința, în sensul că admite în parte cererea și constată că reclamanții au dreptul la despăgubiri în cuantum de 1280 lei reprezentând c/val. utilajelor agricole și 4.123 lei reprezentând c/val. anexe gospodărești.
Menține restul dispozițiilor.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2013.
Președinte, R. M. | Judecător, A. M. | Judecător, S. P. |
Grefier, F. I. |
Red.jud.R.M./15.10.2013
Tehn. 3ex/F.I
Jud.fond.S.C.
| ← Anulare act. Decizia nr. 8384/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 8826/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
