Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 151/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 151/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 151/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 151/2013
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE FLORICA DIACONESCU
Judecător I. V.
Judecător M. L.
Grefier N. D.
x.x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul reclamant P. M., împotriva sentinței civile nr.259 din data de 27.09.2012,pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._ ,în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. P. M. FINANȚELOR, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, precum și lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ., după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr._ reclamantul P. M. a chemat în judecată S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 120.000 euro reprezentând daune morale, în temeiul Legii 221/2009 .
În motivarea acțiunii a arătat că este fiul lui P. Gh. A., decedat, aceasta fiind condamnat la o pedeapsă de 2 ani de detenție pe motiv că a fost legionar și s-a împotrivit regimului comunist . A susținut reclamantul că prin privarea tatălui său de libertate a fost prejudiciată familia acestuia, respectiv cei 3 copii și soția supraviețuitoare .
În drept acțiunea a fost întemeiată pe disp. Legii 221/2009 .
În dovedire a depus în copie fișa matricolă penală pentru P. Gh. A., act de stare civilă pentru reclamant .
P. sentința civilă nr. 259 din data de 27.09.2012, Tribunalul Gorj Secția I Civilă, a respins acțiunea civilă având ca obiect Legea 221/2009, formulată de reclamantul P. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin M. Finanțelor, cu sediul în București.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În raport de obiectul acțiunii deduse judecății, respectiv obligarea Statului R. la plata de daune morale pentru măsura arestării luată împotriva autorului reclamantului, instanța a reținut că temeiul juridic al cererii îl constituie disp. art. 5 din Legea 221/2009 .
Având în vedere că prin decizia nr.1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională s-a constatat caracterul neconstituțional al dispozițiilor art.5 alin. 1 lit.a din Legea 221/2009, instanța a reținut că acțiunea este nefondată, în raport de dispozițiile Legii 221/2009, dispoziții ce stau la baza acțiunii deduse judecății, reclamantul nefiind îndreptățită la daune morale .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul P. M., arătând în esență, că în mod greșit instanța de fond i-a respins acțiunea, cu motivarea că la 20.10.2010 și respectiv 21.10.2010, Curtea Constituțională a României a pronunțat deciziile nr._ prin care a constatat că dispozițiile art.5 alin.1 lit.a, cât și modificările ulterioare intervenite prin OUG nr.62/2010 sunt neconstituționale.
În motivare a arătat că s-a încălcat dreptul protejat de art. 44 din Constituția României și a art. 6 din CEDO.
Susține că dat fiind că legiuitorul nu a suplinit cu o altă reglementare textul art. 5 alin. 1 din Legea 221/2009 declarat neconstituțional, conform dispozițiilor deciziei Curții Constituționale nr. 186/1999, instanțele de judecată pot aplica în mod direct normele Constituției României.
Susține de asemenea că aplicarea dispozițiilor Deciziilor nr. 1354, 1358 și 1360 din 21.10.2010 ale Curții Constituționale în cauza de față creează o discriminare în raport de cei aflați în situații obiectiv identice, dar care s-au bucurat de repararea prejudiciului moral suferit prin hotărâri pronunțate anterior publicării acestora.
Ca atare, consideră recurenta că cererea introductivă este admisibilă și solicită admiterea ei așa cum a fost formulată și motivată.
În drept motivează acțiunea pe disp. art. 299- 316 Cod proc. Civ.
Legal citat intimatul pârât pârâtul S. R. reprezentat prin M. Finanțelor,, nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs.
Recursul este nefondat.
Prevederile art. 5 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1358/21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea Constituțională. Astfel fiind în conformitate cu art. 147 alin. 1 din Constituție aceste dispoziții legale și-au încetat efectele întrucât în interval de 45 zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, Parlamentul nu a pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
În raport de dispozițiile art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr.47/1992, decizia care a declarat neconstituționalitatea unei dispoziții legale este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.
Decizia este general obligatorie, opozabilă „erga omnes”, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare decizia are efect în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai aplică, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplicau dispozițiile declarate neconstituționale, continuând soluționarea cauzei, are obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale. Instanța judecătorească aplică direct dispozițiile Constituției de care depinde soluționarea procesului, sau alte prevederi legale, în măsura în care pot fi incidente în cauză.
Este de precizat că nu se poate susține că prin adoptarea art. 5 alin.(1) litera a din Legea nr. 221/2009, reclamanta are o „speranță legitimă” la acordarea despăgubirilor (pentru a fi incidente prevederile art. 1 din Primul protocol la CEDO) deoarece la data promovării acțiunii ,07 03 2012,aceste dispoziții erau declarate neconstituționale
Întrucât această dispoziție legală și-a încetat efectele ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate (iar nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc), nu este încălcat nici art. 6 alin.1 din CEDO; această formă de control a legii este reglementată de legislația internă încă din 1992, fiind deci previzibil pentru cei care apelează la justiție aspectul că prevederile legale pe care își fundamentează cererile pot fi desființate, în măsura în care contravin Constituției.
În lipsa reglementărilor din art. 5 lit.a din Legea nr. 221/2009 dreptul recurentei de a fi despăgubită pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării autorului nu poate fi reținut.
Despăgubirile solicitate au caracter reparatoriu, pentru prejudicii create prin aplicarea unor acte cu caracter normativ adoptate de fostul regim totalitar care a guvernat în România în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Dreptul statului de a reglementa măsuri reparatorii pentru prejudiciile morale sau materiale produse unor categorii variate de persoane în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 prin adoptarea și aplicarea unor acte cu caracter normativ este unul suveran. Acest drept al statului a fost statuat și de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Reglementarea acestor măsuri reprezintă o recunoaștere a caracterului abuziv a unor acte adoptate și aplicate de fostul regim. În aplicarea actelor normative prin care au fost reglementate măsuri reparatorii instanțele au obligația de a respecta întocmai prevederile acestora.
În temeiul art. 312 Cod proc. civilă, având în vedere toate aceste considerente, Curtea, va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant P. M., împotriva sentinței civile nr.259 din data de 27.09.2012,pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._ ,în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. P. M. FINANȚELOR, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 17 Ianuarie 2013
Președinte, F. D. | Judecător, I. V. | Judecător, M. L. |
Grefier, N. D. |
Data red.21.01.2013
Red.jud. I. V. .
Tehn. 2 ex./J.V.
j.f./ G. D.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 2012/2012. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 149/2013. Curtea de... → |
|---|
