Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 426/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 426/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 426/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 426
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2013
Completul compus din:
Președinte: - Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - C. R.
Judecător: - T. R.
Grefier: - S. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta B. V. împotriva deciziei civile nr. 328 din data de 07 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul G. – Secția I Civilă în dosarul nr._, a sentinței civile nr. 6590 din data de 18 aprilie 2012 și a încheierii din data de 11 aprilie 2012 pronunțate de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții O. DE C. ȘI P. I. G., . SA -S. D. M. TG J., cu intervenienta R. A., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta reclamantă B. V. personal și asistată de avocat H. M., lipsind intimații pârâți O. DE C. ȘI P. I. G., . SA -S. D. M. TG J. și intimata intervenientă R. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Avocat H. M. a depus la dosarul cauzei împuternicirea avocațială . nr._/2012. A învederat că nu are excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat.
Nemaifiind excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat H. M. pentru recurenta reclamantă B. V. a susținut că atât decizia nr. 328/07.09.2012 pronunțată de Tribunalul G. cât și sentința nr. 6590/18.04.2012 și încheierea din 11.04.2012 pronunțate de Judecătoria Tg.J. sunt nelegale și netemeinice.
În ceea ce privește decizia nr. 328/07.09.2012 pronunțată de Tribunalul G., apreciază că nu fost analizate în totalitatea lor motivele de apel, sens în care sunt incidente dispozițiile art. 304 pct.7,8,9 Cod procedură civilă.
Ambele instanțe au pronunțat hotărâri nelegale cu privire la cererea de intervenție în intreres propriu formulată de R. A.. Între autorul intervenientei, M. P. și recurentă s-au derulat numeroase litigii cu privire la suprafața de teren de 3,5 ha cu vegetație forestieră, stabilindu-se cu putere de lucru judecat că acest teren este proprietatea recurentei. Concomitent s-au mai judecat fiind anulate procesele verbale de punere în posesie și titlul de proprietate emise pe numele autorului intervenientei. În aceste condiții, apreciază că incorect a fost admisă cererea de intervenție întrucât, intervenienta nu are niciun interes. Instanța de fond în mod greșit a reținut că reclamanta a formulat cerere reconvențională la cererea de intervenție în interes propriu. Prin notele de ședință/04.04.2012 s-a precizat în mod expres că solicită, potrivit art. 563 noul cod civil revendicarea suprafeței de 3 ha și 5000 mp teren forestier asupra căreia reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate. Capătul de cerere în revendicare se află pe rolul instanței de fond, face obiectul dosarului nr._, se află în stadiul de a se efectua expertiză și are termen la data de 30 ianuarie 2013.
A învederat, la interpelarea instanței că, în prezent, în posesie terenul îl are SNLO; în revendicare pârât este SNLO. Toate contractele pe care le prezintă acesta sunt contracte de vânzare cumpărare prin care se cumpără de la diverse persoane numai în baza actelor premergătoare, ale proceselor verbale de punere în posesie. Apreciază că aceste dosare pot fi soluționate în același timp. SNLO a mai formulat o acțiune în revendicare împotriva lui B. V. pentru o suprafață de 8554 mp, acțiune ce a fost respinsă, astfel că, trebuia, măcar sub acest aspect înscrisă în cartea funciară. Există autoritate de lucru judecat cu privire la acțiunile pe care le-a formulat SNLO.
Instanța, față de criticile din recurs, a pus următoarea întrebare: dacă partea apreciază că s-ar impune suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă până la soluționarea cauzei având ca obiect revendicare.
Avocat H. M. a învederat că achiesează la acest punct de vedere, solicită admiterea acestei cereri și pe cale de consecință, să se dispună suspendarea cauzei până la soluționarea cauzei având ca obiect revendicare.
A solicitat să se aibă în vedere faptul că se dispune o disjungere despre care se face vorbire doar în considerente nu și în dispozitiv ; față de această împrejurare apreciază că sentința este lovită de nulitate.
Concluzionând a solicitat într-o primă teză admiterea excepției invocată de instanță și suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă până la soluționarea cauzei având ca obiect revendicare, iar într-o a doua teză, admiterea recursului, casarea casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea conexării celor două dosare.
A învederat că cheltuielile de judecată vor fi soluționate pe cale separată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 11.04.2012, s-a disjuns cererea reconvențională formulată de reclamantă la cererea de intervenție în interes propriu și s-a amânat pronunțarea cauzei pe fond în data de 18.04.2012.
1. Prin sentința civilă nr. 6590/18.04.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._ a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta R. A..
S-a respins plângerea formulată de petiționara B. V., împotriva încheierii nr._/19.12.2011 pronunțată în dosarul nr._/31.10.2011 al Oficiului de C. și P. I. G., în contradictoriu cu Societatea Națională a Lignitului O. SA.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta a formulat cerere de recepție și înscriere, înregistrată la OCPI G. sub nr._/2011 prin care a solicitat înscrierea terenului de_ mp conform titlului de proprietate_/09.10.2007 pe raza comunei Fărcășești.
OCPI G. a solicitat persoanei autorizate G. M. pentru reclamantă, să completeze dosarul întocmindu-se un referat cu termen de soluționare în data de 29.11.2011. În acest referat se face vorbire de completarea dosarului_/31.10.2011 în vederea soluționării acestuia ca urmare a unei suprapuneri, fiind invitat la sediul OCPI G. în data de 16.11.2011.
Prin încheierea_ din 31.10.2011 registratorul de la OCPI G. a respins cererea motivat de faptul că nu s-au remediat cele solicitate prin referatul de completare, iar în urma convocării stabilindu-se că suprapunerea cu mai multe numere cadastrale 465,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_, și_ este reală datorită existenței mai multor acte de proprietate și proiecte parcelare recepționate de OCPI pentru aceleași terenuri, lucrarea nefiind avizată tehnic conform Ordinului 633/2006.
Reclamanta a formulat plângere împotriva acestei încheieri la OCPI, plângere ce a fost înaintă Judecătoriei Tg - J., formându-se dosarul nr._, cât și direct în fața instanței, cauza fiind înregistrată sub nr._ .
S-a reținut că reclamanta și intervenienta R. A. au un litigiu ce formează obiectul dosarului_ ce are ca obiect anularea actelor de proprietate ale reclamantei, ambele părți invocând în apărare existența unui drept de proprietate propriu. Pe de altă parte, reclamanta la cererea de intervenție formulată în cauză a depus o cerere reconvențională ce are ca obiect revendicarea unei suprafețe de teren, cu privire la care instanța a dispus disjungerea.
Capătul principal al acțiunii de față îl reprezintă plângere împotriva încheierii de carte funciară reglementat de art. 50 și următoarele din Legea 7/1996, plângere care se soluționează în primă instanță de către judecătoria în a cărei rază de competență se află imobilul.
Scopul acestei cereri îl constituie intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei cu privire la suprafața de teren de_ mp înscrisă în titlu de proprietate. Această suprafață de teren se suprapune cu mai multe numere cadastrale, intervenienta invocând un drept de proprietate propriu asupra unei părți din suprafața de teren pentru care reclamanta a solicitat intabularea.
Potrivit art. 22 din Legea 7/1996 înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care la înregistrarea cererii sale era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută. Având în vedere suprapunerile de teren și acțiunile întreprinse pe de o parte de către reclamantă și pe de altă parte de către intervenienta în interes propriu și înregistrate la Judecătoria Tg-J., face ca dreptul de proprietate asupra terenului în cauză să capete caracter litigios, fiind necesar ca părțile interesate să ceară concursul instanței pentru a se stabili, în cadrul unei proceduri contencioase, titlu cărei părți este preferabil. Acesta este și motivul pentru care OCPI nu a putut admite cererea reclamantei, scopul urmărit de legislația în materia publicității imobiliare vizează cerința asigurării securității circuitului civil al bunurilor imobile, dorind crearea unui sistem de garanție eficace în protejarea transmisiunilor drepturilor reale. Articolul 30 din Legea 7/1996 prevede că dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile acestei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună credință, cât timp nu se dovedește contrariul.
Instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție, având în vedere interesul manifestat de R. A., care este parte în dosarul nr._, ce se soluționează pe fondul litigiului și care are ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/09.10.2007 emis în favoarea petentei B. V. și care cuprinde imobilul teren a cărui primă înregistrare a fost respinsă de OCPI G..
În același timp instanța a reținut că cererea de intervenție în interes propriu formulată de R. A. este admisibilă, atâta vreme cât dispozițiile art. 335 C.proc. civ. face referire la aceasta, chiar dacă cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 49 și 50 Cod proc. civ., obiecțiile ridicate de intervenientă ducând la concluzia caracterului contencios al cererii formulate de petentă.
Împotriva încheierii de disjungere și împotriva sentinței a declarat apel apelanta reclamantă B. V., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut apelanta că instanța de fond greșit a disjuns capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 35.000 m.p precizând că acest capăt de cere trebuia judecat odată cu plângerea împotriva încheierii emisă de OCPI G..
A arătat că greșit instanța a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta R. A., precizând că anterior s-au derulat mai multe litigii cu privire la suprafața de 35.000 m.p în contradictoriu cu autorul intervenientei stabilindu-se că acest teren este proprietatea reclamantei B. V..
De asemenea apelanta a arătat că prin sentința civilă nr. 1727/2009 s-a constatat nulitatea celor două procese verbale și a titlului de proprietate emis pe numele autorului intervenientei avându-se în vedere amplasamentul greșit al terenului reconstituit în favoarea acestora care se suprapunerea pe amplasamentul terenului reconstituit lui B. V. precizând totodată că amplasamentul terenului său a fost stabilit prin sentința civilă nr. 7627/2006.
A mai susținut că instanța de fond nu a analizat probele administrate în cauză făcându-se doar o enumerare a înscrisurilor depuse la dosar, arătând totodată că plângerea a fost respinsă eronat deși la dosar existau acte de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991.
Apelanta în motivele de apel a susținut de asemenea că încheierea de ședință din 11.04.2012 nu i-a fost comunicată alături de sentința civilă nr. 6590/2012, sentința civilă apelată fiind dată cu încălcarea art. 261 Cod procedură civilă, instanța de fond dând o calificare greșită capătului de cerere privind revendicarea suprafeței de 35.000 m.p. ca fiind o cerere reconvențională.
2. Prin decizia nr. 328 din data de 07 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul G. – Secția I Civilă în dosarul nr._ s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă B. V. împotriva încheierii de disjungere din data de 11.04.2012, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, cât și împotriva sentinței civile nr. 6590/18.04.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._ .
Pentru a decide astfel, instanța a reținut:
Prin cererea introductivă reclamanta B. V. a chemat în judecată pe intimata SNL O., solicitând anularea încheierii_/31.10.2011 a OCPI G. și înregistrarea proprietății sale în Cartea Funciară.
Susținerea apelantei cum că greșit a fost disjuns capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 35.000 m.p. nu este întemeiat.
Reclamanta, prin notele de ședință depuse la dosar în data de 02.04.2012, a solicitat în contradictoriu cu SNLO și R. A. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 35.000 m.p. teren forestier asupra căruia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr._/2007 fiind pusă în posesie prin procesul verbal de punere în posesie nr. 358 din 05.03.2007.
Astfel că, instanța de fond apreciind că judecarea cererii reconvenționale privind revendicarea acestei suprafețe de teren ar întârzia judecarea cererii principale, cererii reclamantei prin care își revendica suprafața de 35.000 m.p. dându-i instanța de fond un caracter reconvențional față de cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta R. A..
Nici cel deal doilea aspect invocat de apelantă nu este întemeiat, instanța de fond admițând cererea de intervenție în interes propriu a avut în vedere interesul manifestat de intervenientă ce este parte în dosarul nr._ ce are ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis pe numele reclamantei, atât reclamanta cât și pârâta invocând un drept de proprietate asupra aceleași suprafețe de teren.
Prin încheierea nr._ din 31.10.2011 dată de registratorul OCPI G. a fost respinsă cererea reclamantei privind înscrierea în cartea funciară a terenului în suprafață de 35.000 m.p. motivându-se că prin referatul de respingere întocmit de serviciul de cadastru s-a reținut suprapunerea cu numărul cadastral 465,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_,_, datorită existenței mai multor acte de proprietate.
S-a avut în vedere dispozițiile Ordinului 633/2006 și 634/2006 prin care se arată că în cazul în care suprapunerea este reală aceasta se va soluționa pe cale amiabilă prin documentații cadastrale sau de către instanțele de judecată.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 7/1996 dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-a constituit, ori s-a transmis în mod valabil.
Înscrierea unui drept potrivit art. 22 din lege putându-se efectua împotriva aceluia care l-a înregistrarea cererii sale era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută.
Ori, având în vedere suprapunerile de teren acțiunile formulate atât de reclamant cât și de intervenientă duc la concluzia caracterului litigios al dreptului de proprietate asupra terenului ceea ce a și determinat-o pe reclamantă să formuleze acțiune în revendicare împotriva SNLO Tg-J. și a intervenientei R. A. urmând a se stabili de către instanță care din titlurile de proprietate este mai bine caracterizat.
3. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta B. V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeienicie.
Criticile sunt în esență următoarele:Tribunalul G. prin Decizia civilă nr. 328/7.09.2012 a enumerat și nu a analizat în totalitatea lor motivele invocate în apel, sens în care invocă în cauză incidența motivelor de recurs prevăzute de disp. ari. 304 pct 7, 8, 9 C.p.civ.
I. Ambele instanțe (atât cea de apel cât și cea de fond) au pronunțat hotărâri nelegale cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată de R. A.: Din anul 2007 s-au derulat numeroase litigii cu privire la această suprafață de teren cu vegetație forestieră, în contradictoriu cu autorul interv. R. A., M. P. - stabilindu-se cu putere de lucru judecat, că acest teren este proprietatea recl. B. V.. Față de acest aspect, ambele instanțele nu au analizat că: - interv. R. A. NU are un interes judiciar în cauză. Faptul că interv. R. A. figurează ca parte în Dosarul nr._, având ca obiect constatare nulitate titlu de proprietate nr._/9.10.2007 emis pe numele B. V., se situează mai aproape de un abuz de drept și nu conduce, de plano, la admiterea cererii de intervenție, așa cum fără nici o motivare au reținut cele două instanțe .
-există putere de lucru judecat privind valabilitatea titlul de proprietate nr.
_/9.10.2007 și procesul-verbal de punere în posesie nr. 358/5.03.2007 emise pe numele B. V., contestate atât de autorul intervenientei - def. M. P. cât și de interv. R. A.; - au fost anulate pe cale judecătorească titlul de proprietate nr
_/26.02.2008 și procesele-verbale de punere în posesie nr. 390/8.03.2007 și 412/18.02.2008 emise pe numele autorului interv. M. P., ș.a.
II .Ambele instanțe nu au exercitat o minimă analiză asupra probatoriului invocat in cauză:
a) Tribunalul G. nu a analizat motivul de apel privind faptul că asupra disjungerii judecătorul de fond face vorbire doar în considerentele sentinței dar această mențiune privind DISJUNGEREA lipsește din dispozitivul hotărârii, sens în care hotărârea este lovită de nulitate.
b)Atât instanța de apel cât și judecătorul de fond, fără nici o analiză a
probatoriului de care a uzat reci. B. V., a făcut doar o enumerare
a înscrisurilor invocate de aceasta în susținerea cauzei, lipsind cu desăvârșire
analiza lor. Astfel, prin sentința apelată (pag. 3, parag. 2) s-a reținut: „Acea suprafață de teren se suprapune cu mai multe numere cadastrale, intervenienta invocând un drept de proprietate propriu asupra unei părți din suprafața de teren pentru care a solicitat intabularea", motivare agreată și de instanța de apel. Or, care este dreptul propriu de proprietate al interv. R. A., de vreme ce aceasta în mod evident nu a prezentat în contraprobă nici un act de proprietate valabil, emis în baza Legii nr. 18/1991 ?
III. În mod greșit instanța de fond a respins plângerea formulată privind înregistrarea proprietății recl. în C.F., potrivit disp. Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu toate că acesta are la bază acte de proprietate emise în baza Legii nr, 18/1991, asupra valabilității cărora instanțele de judecată s-au pronunțat prin hotărâri intrate în puterea lucrului judecat:
În ce privește această suprafață de teren forestier de 3 ha și 5.000 mp, ( OS Peșteana, proprietatea reclamantei B. V., așa cum s-a precizat mai sus, începând cu anul 2007 s-au derulat numeroase litigii pe rolul instanței judecătorești în contradictoriu cu int. SNLO S.A. care a figurat ca parte în acele litigii, datorită faptului că a achiziționat terenuri de la persoane fizice ce nu erau îndreptățite potrivit legii la reconstituire, și astfel, în contradictoriu cu acestea s-a dispus anularea titlurilor de proprietate și a actelor premergătoare sau, dând dovadă de rea-credință, subunitatea S.N.L.O. S.A (E.M.C. R., ulterior E C R.) a achiziționat terenuri prin contracte autentice de vânzare-cumpărare pe riscul lor, vânzătorii nedeținând titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/19
Greșit NU a fost înregistrată în C.F. proprietatea reci. B. V. în suprafață de 35.000 mp teren cu vegetație forestieră.
In aceste condiții, cererea recl. B. V. care a solicitat înregistrarea proprietății de 3,5 ha teren cu vegetație forestieră în C.F., este legală, fiind în concordanță cu actele de proprietate asupra valabilității cărora instanțele de judecată s-au pronunțat prin hotărâri intrate în puterea lucrului judecat, în speță titlurile părților provenind de la autori diferiți, fiind astfel fără relevanță data la care ele sunt transcrise în registrele de publicitate imobiliară; data înscrierii este esențială doar dacă ambele părți dobândeau proprietatea de la același autor situație care nu se regăsește în cauză.
IV.Ambele hotărâri sunt nelegale având în vedere și următoarele aspecte:
1).Tribunalul G. nu a analizat motivul de apel prin care s-a invocat că instanța de fond nu a comunicat . încheierea de ședintă din 11.04.2012 alături de Sentința civilă nr. 6590/18.04.2012, aceasta fiind atacată cu apel odată cu fondul.
2)Instanța de apel nu a analizat faptul că Sentința civilă nr. 6590/18.04.2012 a Judecătoriei Tg-J. a fost pronunțată cu încălcarea disp. art. 261 alin. (1) pct. 7teza a II-a C.p.civ., respectiv nu cuprinde mențiunea „ termenul în care se poate ataca” Raportarea la disp. art. 61 C.p.civ. nu echivalează cu o motivare în acest sens.
3) Instanța de apel nu răspunde la motivul invocat, respectiv: Instanța de fond, în mod greșit, a reținut că reclamanta a formulat cerere reconvențională la cererea de intervenție în interes propriu, ori, prin Note de sedință/4.04.2012 s-a precizat, în mod expres: „...solicit, potrivit disp. art. 563 N.C.civ., în contradictoriu cu părțile litigante - SNLO S.A. și R. A. în calitate de moștenitoare a def. M. P. .
In aceste condiții, prin hotărârea pronunțată (pag. 2, ultimul parag.) judecătorul de fond a dat o calificare greșită capătului doi al acțiunii, respectiv cu privire la capătul de cerere privind revendicarea imobiliară, ca fiind o cerere reconvențională la cererea de intervenție în nume propriu, de vreme ce s-a formulat cererea în contradictoriu cu ambele părți atât cu interv. R. A. cât și cu SNLO S.A. Sub aspectul comparării titlurilor în vederea soluționării unei acțiuni în revendicare, nu are relevanță faptul că titlul int. SNLO S.A. este înscris în C.F. și nu a fost anulat, deoarece premisa de la care se pornește într-o astfel de acțiune de comparare este existența a două titluri opozabile erga omnes și valabile, cu atât mai mult având în vedere efectele juridice produse de Sentința civilă nr. 5356/13.07.2010 definitivă prin Decizia civilă nr. 55/11.02.2011, irevocabilă Decizia civilă nr. 918/15.06.2011.
Mențiunea ambelor instanțe cu privire la persoana autorizată G. M. care nu ar fi răspuns solicitării OCPI G. în sensul completării dosarului nr._/31.10.2011 este nereală, acesta depunând întreaga documentație edificatoare.
În drept invocă dispoz. art. 304 pct.7,8,9 C.pr.civilă.
Solicită admiterea recursului cu aplicarea art. 274, 277 C.pr.civilă .
Recursul este fondat și se va admite ca atare, pentru următoarele considerente :
- Potrivit disp. art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă – Titlul III Procedura înaintea primei instanțe (Cartea II), în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
De asemenea, potrivit disp. art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Astfel, obligația instanței consacrată legislativ, de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea probelor și argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, clar expus și întemeiat pe considerente de drept.
Aceste obligații ale instanței sunt valabile și în apel, în baza disp. art. 298 Cod procedură civilă potrivit cărora dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în apel, nefiind potrivnice celor cuprinse în titlul IV- Apelul (Cartea II).
Că este corectă această concluzie, o demonstrează și disp. art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța de apel, va verifica în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
În concluzie, instanța de apel, în aplicarea acestor dispoziții legale, este datoare ca în soluționarea apelului să analizeze integral cererea de apel, deci toate motivele formulate de titularul cererii, urmând a pronunța o soluție la rândul ei susceptibilă de analiză prin prisma legalității, în calea de atac a recursului.
În prezenta cauză, prin cererea de apel, reclamanta formulează o . critici de nelegalitate aduse hotărârii de primă instanță și încheierii de disjungere, critici de sine stătătoare, care reclamă o abordare diferențiată și care, nu pot fi analizate comasat sau prin subsumare, deci prin considerente unice sau, prin considerente prioritare în analiza unui motiv prioritar.
Mai mult, chiar și în situația în care anumite critici formulate distinct în calea de atac, pot fi analizate comasat prin considerente unice sau, ca urmare a sistematizării acestora, se impune analizarea cu prioritate a unui motiv care în mod esențial se referă la rezolvarea raportului juridic dedus judecății, făcând inutilă cercetarea celorlalte critici - instanța este ținută să facă mențiuni cu privire la analizarea prin comasare sau subsumare a criticilor, pentru a rezulta în mod clar faptul că toate motivele de apel sunt analizate, fie și în acest mod.
Nu în ultimul rând, în măsura în care partea, sistematizând propriile sale critici, susține că anumite aprecieri reprezintă veritabile critici la adresa sentinței apelate, iar instanța concluzionează în sensul că acestea sunt doar argumente în susținerea unui motiv de apel, instanța este ținută să facă această mențiune în considerentele hotărârii, în sensul că susținerile părții nu reprezintă un motiv distinct de apel, ci doar argumente în sprijinul altei critici.
Prin aplicare la speță a acestor cerințe, Curtea concluzionează în sensul că motivul de recurs privind neanalizarea tuturor motivelor de apel sau analizarea insuficientă, ori neargumentarea înlăturării unor motive de apel, este privit ca întemeiat, atrăgând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea o dată a cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru ca părțile să nu fie lipsite de un grad de jurisdicție pe fond, după cum urmează:
Astfel, reclamanta a criticat faptul că nu i-a fost comunicată încheierea de ședință de la data de 11 aprilie 2012, că hotărârea primei instanțe nu este motivată, nefiind analizate probele administrate în cauză, ci doar enumerate și că în mod greșit s-a calificat cererea sa având ca obiect revendicare, ca fiind cerere reconvențională la cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta R. A..
Analizând considerentele deciziei recurate, Curtea constată că instanța de apel nu a analizat aceste critici și nu a răspuns în nici un mod, nici direct, nici indirect, acestor nemulțumiri exprimate de reclamantă și care vizează nelegalitatea hotărârii apelate.
Cu alte cuvinte, în raport de caracterul încheierii, respectiv dacă este încheiere premergătoare preparatorie care nu se comunică sau dacă este încheiere de dezbateri – care se comunică, de normele care reglementează comunicarea actelor de procedură, respectiv a hotărârii judecătorești, dar și cu dispozițiile art. 105 alin. 2 alin. 2 teza I Cod procedură civilă, instanța de apel era datoare să analizeze dacă era obligatorie comunicarea încheierii, dacă s-a comunicat sau nu încheierea în discuție și în caz de necomunicare, care este vătămarea procesuală suportată de parte, care sunt efectele legale și care este remediul procesual în acest caz.
În ceea ce privește critica privind calificarea greșită de către prima instanță în cerere reconvențională, a cererii având ca obiect revendicare, de asemenea, tribunalul nu face nicio analiză, deși înainte de a păși la examinarea apelului, această critică este redată ca atare.
Deci, și în această privință, instanța de apel era datoare să arate care sunt motivele pentru care critica este sau nu întemeiată, respectiv care sunt argumentele și temeiul în drept, al calificării juridice a acestei cereri ca fiind cerere reconvențională, în raport cu dispozițiile art. 119-120 Cod procedură civilă.
În orice caz, în acest context, trebuie verificat dacă o analiză a cererii având ca obiect revendicare, trebuia făcută în raport cu disp. art. 132 Cod procedură civilă, având în vedere formularea unei cereri directe de către reclamant și distinct de cererea introductivă de instanță, care are ca obiect plângere încheiere CF, care presupune un cadru procesual special. Chiar dacă acest nou capăt de cerere apare formulat ca moment procesual, după formularea cererii de intervenție în interes propriu de către R. A., trebuie observat că cererea de intervenție tinde la respingerea plângerii, neavând ca obiect valorificarea printr-o acțiune în constatare sau realizare, a unui drept propriu, având în vedere și faptul că acțiunea principală nu este îndreptată împotriva acestei persoane, intervenienta devenind parte prin propria cerere, iar nu prin atragerea în acest proces de către reclamantă.
Tribunalul face totuși o referire la calificare juridică a acestei cereri dată în primă instanță, fără a arăta dacă este corectă sau greșită, dar referirea este cuprinsă în argumentele vizând disjungerea acestei cereri, în raport cu regulile prevăzute în art. 120 alin. 2 Cod procedură civilă, privitoare la judecarea separată a cererii reconvenționale, iar nu în vreo analiză a criticii arătate anterior.
Nu în ultimul rând, tribunalul nu analizează critica privind nemotivarea corespunzătoare a sentinței, respectiv neanalizarea probei cu înscrisuri administrată în cauză.
În acest context, instanța era ținută să răspundă părții dacă sentința satisface cerințele prev. de art. 261 Cod procedură civilă, dar și în ceea ce privește utilitatea, prin prisma concludenței și pertinenței, a probei cu înscrisuri, respectiv în ceea ce privește limita, respectiv măsura în care, legalitatea și temeinicia încheierii de carte funciară dată în cauză și în raport cu obiectul și motivele respingerii cererii, se analizează sau nu, în raport cu probe noi, sau numai cu documentația existentă la dosarul de CF în baza căreia s-a pronunțat încheierea atacată.
Or, motivarea hotararii judecătorești presupune obligatia de a prezenta motive concrete care sa sustina concluziile ( CEDO - D. c. Romaniei Cererea nr. 4710/04)
Dreptul părților la un proces echitabil, așa cum este reglementat în practica instanței de contencios european al drepturilor omului, prin raportare la art. 6 din CEDO, presupune deci, obligația instanței de a analiza susținerile părților, acceptând sau înlăturând motivat apărările acestora, ( CEDO, cauza Ruiz Torija c.Spaniei, Hotărârea din 9 decembrie 1994),
Curtea europeană a apreciat ca nefiind satisfăcută cerința unei motivări adecvate și suficiente, ignorarea de către instanță a obligației de a examina efectiv mijloacele, argumentele și propunerile de probă ale părților, fără a aprecia pertinența lor ( cauza van de Hurk c. Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994).
În cauza Luka împotriva României, hotărârea din 21.07.2009, Curtea europeană a decis că omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui motiv de recurs constituie o încălcare a dreptului de acces la instanță. Aceste argumente sunt valabile și pentru judecata în fond și apel a pricinii, nepronunțarea in acest mod semnifică încălcarea substanței dreptului la apărare și pune instanța de recurs în imposibilitate de a exercita controlul judiciar în limitele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, sau după caz în condițiile art. 304 ind. 1.
În concluzie, se constată că tribunalul nu a îndeplinit condiția unei examinări efective și nu a oferit o argumentație cuprinzătoare pentru soluția de respingere a apelului, fără o raportare la textele legale aplicabile, nu numai de drept material, ci și de drept procesual și fără a răspunde apărărilor de fond și argumentelor apelantei, astfel că decizia atacată nu răspunde obiectivului de a asigura părților un proces echitabil.
Lipsa unei motivări adecvate și respectiv, neanalizarea integrală a motivelor de apel, așa cum s-a arătat în precedent, nu poate fi suplinită în recurs, prin pronunțarea unei hotărâri irevocabile, întrucât ar presupune analizarea pentru prima oară a susținerilor unei părți, care astfel ar conduce la imposibilitatea pentru toate părțile de a contesta în fața unei instanțe de control judiciar, modul de stabilire a stării de fapt și de aplicare a legii.
Deci, omisiunea de a analiza apărările părților, respectiv nemotivarea soluției cu privire la acestea echivalează cu nepronunțarea asupra fondului cauzei, face imposibil controlul judiciar și impune reluarea judecății în această privință, pentru ca părțile să nu fie lipsite de un grad de jurisdicție.
- În ceea ce privește suspendarea prezentei cauze aflată în etapa procesuală a recursului până la soluționarea dosarului format prin disjungerea cererii având ca obiect revendicare, Curtea a apreciat că nu sunt incidente disp. art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, pe de-o parte și, pe de altă parte, față de caracterul întemeiat al criticii din recurs privind neanalizarea integrală a motivelor de apel, o suspendare a cauzei nu era de natură să remedieze aceste neregularități, generând doar o prelungire a procedurii.
Este incident cazul de recurs de casare prev. de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă și de trimitere prev. de art. 312 alin. 5 teza I Cod procedură civilă, urmând ca în baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza II Cod procedură civilă și art. 312 alin. 6 ind. 1 Cod procedură civilă, să se admită recursul ca fondat, să se caseze decizia în totalitate și să se trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Față de prioritatea în examinare a acestei critici și de soluția de casare cu trimitere care s-a impus, apare de prisos analizarea celorlalte motive de recurs și apărări ale intimatei, care vizează fondul cauzei, acestea urmând a fi avute în vedere în rejudecare pentru o justă soluționare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta B. V. împotriva deciziei civile nr. 328 din data de 07 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul G. – Secția I Civilă în dosarul nr._, a sentinței civile nr. 6590 din data de 18 aprilie 2012 și a încheierii din data de 11 aprilie 2012 pronunțate de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții O. DE C. ȘI P. I. G., . SA -S. D. M. TG J., cu intervenienta R. A..
Casează decizia civilă nr. 328 din data de 07 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul G. – Secția I Civilă în dosarul nr._ și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul G..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 ianuarie 2013.
Președinte, M. L. N. A. | Judecător, C. R. | Judecător, T. R. |
Grefier, S. C. |
Red.Jud. T.R.
Tehn.I.C./Ex.3/
22.02.2013
Jud.Apel /V. B. și
D.F.T.
Jud.Fond/
E.M. S.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 97/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 2012/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
