Legea 10/2001. Decizia nr. 97/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 97/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-12-2012 în dosarul nr. 97/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 97
Ședința publică de la 14 Decembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător E. S.
Grefier V. R.
x.x.x
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 5 decembrie 2012, privind judecarea apelului declarat de reclamantul M. C. domiciliat în C. cartier Craiovița Nouă . . jud. D. și domiciliul procesual ales Cabinet Individual Avocat C. M., cu sediul în C. . . jud.D. împotriva sentinței civile nr. 289 de la 06 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosar nr._ ,în contradictoriu cu pârâții S.C. S. S.A. cu sediul în C. ..191 jud. D., S. R. prin M. Finanțelor P. cu sediul în București . sector.5 și A. P. V. A. S. cu sediul în București .-11 sector.1, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc în ședința publică din data de 5 decembrie 2012, au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării de la acea dată când instanța, în baza dispozițiilor art. 260 Cod Pr. Civilă a amânat pronunțarea la data de 12 decembrie 2012 și ulterior la data de 14 decembrie 2012.
În urma dezbaterilor, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
La data de 15 noiembrie 2002, reclamantul M. C. a chemat în judecată ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea Dispoziției nr.106/25 octombrie 2002 și totodată, obligarea pârâtei să-i restituire în natură imobilul teren în suprafață de 2274 m.p., situat în C., ..191.
În motivarea contestației, a arătat că urmare notificării nr.1429/N/2001 formulată în temeiul Legii nr.10/2001adresată Primăriei Municipiului C., prin Dispoziția nr.7491/2002 a Primarului Municipiului C., s-a dispus înaintarea notificării privind restituirea în natură a terenului, intimatei .>
P. dispoziția nr.106/2002 emisă, . a refuzat însă restituirea în natură a terenului, cu motivarea că s-a privatizat în baza unui contract de vânzare-cumpărare pe acțiuni, care presupune preluarea întregului patrimoniu de la stat.
Contestatorul a arătat că dispoziția este nelegală, întrucât intimata pârâtă nu a primit terenul în litigiu ca un bun individual determinat, făcând trimitere la dobândirea unui întreg patrimoniu.
Legea nr.10/2001 condiționează existența unor acte juridice de înstrăinare având un obiect individual determinat, pe de o parte, iar pe de altă parte, imobilul a fost preluat fără titlu valabil de către stat, Legea nr.10/2001 acordând protecție numai imobilelor preluate cu titlu valabil.
La data de 11 februarie 2003, . formulat întâmpinare, arătând că suprafața de 2274 m.p. a fost preluată cu titlu, existând proces-verbal de preluare a imobilului din 28 mai 1984, ștat de plată a despăgubirilor acordate în baza Decretului nr.269/1983.
A mai susținut intimata pârâtă că reclamantul trebuia să notifice instituția publică care a efectuat privatizarea – APAPS București, căreia de altfel, pârâta .-a înaintat notificarea și dosarul.
S-a arătat de asemenea, că reclamantul nu și-a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului a cărui restituire în natură o solicită, depunând la dosar un act de donație potrivit căruia, din totalul de 6500 m.p. i-ar reveni doar ¼ și că, prin notificare a solicitat o suprafață de 1650 m.p. situată în Calea București nr.193, în condițiile în care terenul deținut de . află în C., Calea București nr.191.
La termenul din 18 martie 2003, contestatorul a depus o precizare la acțiune, arătând că înțelege să solicite în subsidiar, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, despăgubiri bănești.
A solicitat totodată introducerea în cauză, ca având calitate procesuală pasivă pe acest capăt de cerere, a APAPS București și S. R., prin M. Finanțelor București.
P. încheierea de ședință din 18 martie 2003, s-a dispus introducerea acestora în cauză, în calitate de pârâți.
La data de 30 aprilie 2003, DGFP D. prin M. Finanțelor București a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației, întrucât reclamantul nu și-a dovedit dreptul de proprietate, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru că în ceea ce o privește nu are calitate procesuală pasivă, imobilul ieșind din patrimoniul S., prin privatizarea TRCL D..
P. întâmpinarea depusă, APAPS București a solicitat respingerea contestației, arătând că nu are atribuții pentru restituirea în natură a terenului sau acordarea de despăgubiri bănești, competența sa fiind reglementată de art. 29 din Legea nr.10/2001.
În scop probator, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea terenului în raport de actul de proprietate deținut de reclamant, destinația acestuia, dacă este ocupat, precum și pentru evaluare, raportul fiind întocmit de expert M. P. și depus la dosarul cauzei la data de 27 octombrie 2003, pârâții formulând obiecțiuni la acest raport.
P. cererea depusă la 17 februarie 2004, I. I. a arătat că este succesorul în drepturi al reclamantului, în baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase nr.1004 din 13 februarie 2004 al BNP T. M. D., înțelegând că continue acțiunea pornită de reclamant.
La 25 mai 2004, s-a dispus suspendarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 Cod pr.civilă, până la soluționarea dosarului având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, iar la data de 24 mai 2006, contestatorul I. I. a solicitat repunerea pe rol a cauzei, în temeiul art. 245 Cod pr.civilă.
În ședința publică din 4 iulie 2006 instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului, în raport de dispozițiile art.3 și 4 din Legea nr.10/2001.
P. sentința civilă nr.790 din 4 iulie 2006, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr.63/CIV/2003, s-a respins contestația formulată de M. C., continuată de succesorul acestuia în drepturi I. I., în contradictoriu cu pârâții ., S. R. prin M. Finanțelor București și A. București.
A fost respinsă cererea formulată de intimata pârâtă ., privind obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
P. a decide astfel, tribunalul a reținut incidența excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului M. C., în raport de dispozițiile art. 3 alin.1 lit. a și art. 4 pct.2 din Legea nr.10/2001, fiindcă, deși acesta a parcurs procedura administrativă prealabilă, prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase nr.1004/2004, reclamantul a vândut contestatorului I. I. drepturile litigioase ce formează obiectul acestui dosar.
Și în privința contestatorului I. I. s-a reținut incidența aceleiași excepții, fiindcă nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001.
În atare situație, s-a apreciat că pârâta . nu are interes în continuarea acțiunii, privind anularea contractului de vânzare-cumpărare a drepturilor litigioase.
Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat apel reclamantul M. C. și intervenientul I. I..
În motivele de apel, reclamantul M. C. a susținut că în mod greșit s-a reținut că nu are calitate procesuală activă, că a respectat procedura administrativă obligatorie, că face parte din categoria persoanelor îndreptățite prevăzute de art.3 din Legea nr.10/2001.
Intervenientul I. I. a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că reclamantul M. C. este persoană îndreptățită în sensul legii, că în calitate de vânzător în contractul nr.1004/2004 avea obligația să îl garanteze pentru evicțiune ,în conformitate cu art.1337 și 1339 Cod civil.
Că, în mod greșit s-a reținut că nu are calitate procesuală activă, că, deși nu a uzat de procedura specială prevăzută de Legea nr.10/2001, a intervenit în proces pentru a-și apăra drepturile în relația cu vânzătorul și cu terțul ..
P. decizia civilă nr. 373 /27 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/54/2006, a fost admis apelul declarat de reclamantul M. C., împotriva sentinței civile nr.790/4 iulie 2006, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr.63/civ/2003, în contradictoriu cu pârâții ., județul D., S. R. P. M. FINANȚELOR P. și A.V.A.S BUCUREȘTI.
A fost desființată sentința.
A fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul D..
A fost respins apelul declarat de intervenientul I. I.
P. a se pronunța astfel, instanța a reținut că apelantul reclamant M. C. a inițiat procedura administrativă obligatorie prevăzută de Legea nr.10/2001, notificând Primăria Municipiului C. cu notificarea nr.1429/N/2001, finalizată cu emiterea dispoziției nr.7491/2002 de către Primarul Municipiului C., prin care s-a înaintat spre competentă soluționare cererea reclamantului privind restituirea în natură a suprafeței de 2274 m.p., situată în C., ..191, plus 726 m.p. moștenire de la tatăl său.
Sesizată cu notificarea formulată de reclamant, pârâta . emis dispoziția nr. 106/25.10.2002, prin care a dispus în temeiul art. 27/2 din Legea nr.10/2001 înaintarea dosarului cauzei instituției care a efectuat privatizarea - APAPS ( fost F.P.S. D. ).
În atare situație, reclamantul M. C. și-a precizat acțiunea la 18 martie 2003, cadrul procesual fiind extins prin introducerea în cauză a S. R. și APAPS București.
În cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenientul I. I., prin care a solicitat anularea dispoziției nr.106 din 25 octombrie 2002 emisă de pârâta . acesteia la restituirea în natură a imobilului, iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri bănești.
A motivat intervenientul că este succesorul în drepturi al reclamantului M. C., astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, autentificat sub nr.1004/13 februarie 2004 al BNP T. M. D..
În cadrul procesual extins și în raport de probatoriul administrat, tribunalul a reținut incidența excepției lipsei calității procesuale active atât a reclamantului, cât și a intervenientului, apreciere eronată în ceea ce privește persoana reclamantului M. C..
Una din condițiile necesare pentru ca o parte să dobândească calitatea de parte în procesul civil, este calitatea procesuală ( legitimatio ad causam ) .
Legitimarea procesuală implică determinarea persoanelor fizice sau juridice care au îndreptățirea de a participa la activitatea judiciară.
Condiția calității procesuale prezintă o importanță considerabilă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul.
În doctrină s-a impus concepția conform căreia, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății ( calitate procesuală activă ) și pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă ).
În materia Legii nr.10/2001, sfera persoanelor care beneficiază de procedurile acestei legi cuprinde persoanele fizice și juridice, foști proprietari ai imobilelor preluate abuziv în proprietatea statului, în perioada de referință 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și succesorii în drepturi ai acestora, sferă reglementată de art. 3 alin. 1 lit a și art. 4 alin. 2 din Legea nr.10/2001.
Deci, foștii proprietari ai imobilelor preluate abuziv sunt cei incluși în categoria persoane îndreptățite, tot ei sunt legitimați în cazul în care sunt interesați, să conteste decizia organului administrativ.
De altfel, mecanismul de punere în aplicare al Legii nr.10/2001 este format din două etape succesive: una administrativă obligatorie și cea de-a doua judiciară, care are caracter facultativ, fiind folosită numai de cei nemulțumiți de modul de soluționare.
În speța dedusă judecății, doar reclamantul M. C. face parte din sfera persoanelor îndreptățite, întrucât acesta a formulat acțiune atât în nume propriu, ca fost proprietar în conformitate cu art. 3 alin.1 lit.a, cât și ca moștenitor legal, conform art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001.
În virtutea calității de persoană îndreptățită conferită de lege, reclamantul M. C. a inițiat procedura administrativă obligatorie prevăzută de Legea nr.10/2001, notificând Primăria C. cu notificarea nr.1429/N/2001 pentru retrocedarea în natură a suprafeței de 2274 m.p. teren situat în C., Calea București nr.191, precum și pentru plata prin echivalent a construcțiilor demolate și a restului de teren ocupat de 4226 m.p.
Primăria C., prin dispoziția nr.7491/2002 a dispus înaintarea către Prefectura D. a propunerilor de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor pentru construcțiile demolate și terenul ocupat și înaintarea notificării către . unitate deținătoare ) pentru suprafața de 2274 m.p.
Pârâta . unitate deținătoare ) a emis dispoziția nr.106/2002 prin care a trimis dosarul cu notificarea instituției publice care a efectuat privatizarea – APAPS ( fost F.P.S.) D., a completat dispoziția cu copie certificată de pe titlul de proprietate asupra terenului, cu mențiunea că privatizarea societății în baza contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. DJ(DJ/36) din 28.12.1999 a presupus preluarea întregului patrimoniu ( inclusiv terenul ), conform Cap.7 pct.7.6 din contract.
În atare situație, reclamantul a uzat de faza judiciară, facultativă și a contestat în termen legal dispoziția nr.106/2002 emisă de pârâta . Tribunalul D..
C. procesual stabilit inițial a fost extins, prin introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a DGFP D. pentru M. de Finanțe și APAPS București.
Deci, reclamantul apelant M. C. este persoană îndreptățită atât în sensul art.3 alin.1 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr.10/2001, calitate dovedită cu certificatul de naștere, certificatul de moștenitor nr.86/13.09._ emis de BNP M. D., suplimentul la certificatul de moștenitor nr.47/1985 emis de notariatul de Stat Județean D..
A parcurs procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr.10/2001, a uzat apoi de faza judiciară ce se derulează în prezent.
Faptul că reclamantul M. C. a înstrăinat drepturile litigioase privind litigiul ce se derulează în prezent către intervenientul apelant I. I., prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1004/2004, autentificat de BNP T. M. D., nu-l lipsește pe reclamantul M. C. de beneficiul calității de persoană îndreptățită .
Dreptul litigios, suspus unei contestații judiciare, poate forma obiectul vânzării (cesiunii ), indiferent că este un drept real sau de creanță, inclusiv drept de proprietate intelectuală sau drepturi succesorale.
Întrucât această vânzare are ca obiect șansele câștigării – pierderii procesului, contractul este aleatoriu ( emptio – venditio spei ), astfel încât – spre deosebire de cesiunea de drept comutativă ( art.1392 cod civil ), vânzătorul nu garantează existența dreptului cedat, căci aceasta ar fi echivalat cu garantarea câștigării procesului, ceea ce nu este posibil.
În consecință, intervenientul apelant I. I., succesor cu titlu particular, nu se poate considera persoană îndreptățită în condițiile și sensul Legii nr.10/2001, pentru a putea recurge la procedura acestei legi, în vederea restituirii în natură a imobilului.
De altfel, intervenientul I. I. nici nu a parcurs procedura administrativă prealabilă obligatorie prevăzută de Legea nr.10/2001, ci a trecut direct la faza judiciară.
Eventualele pretenții pe care intervenientul le poate ridica, pot fi valorificate printr-o altă acțiune, fiindcă prezenta judecată nu privește valabilitatea și efectele juridice între părți ale contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase.
Față de considerentele mai sus-expuse, s-a apreciat întemeiate doar criticile reclamantului și au fost reținute, cu consecința admiterii apelului reclamantului.
Apreciindu-se că reclamantul justifică legitimare procesuală activă, iar cauza a fost soluționată pe cale de excepție, în baza art. 297 alin.1 Cod pr.civilă, a fost admis apelul reclamantului, a desființat sentința și a trimis cauza la Tribunalul D. pentru soluționarea pe fond a pricinii, în ceea ce-l privește pe reclamant.
P. aceleași considerente, apreciindu-se că în mod corect s-a reținut de instanța de fond că intervenientul apelant nu are calitate procesuală activă, apelul declarat de acesta, urmează a fi respins.
Criticile intervenientului fiind neîntemeiate au fost înlăturate, cu consecința respingerii apelului intervenientului I. I..
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta S.C. S. S.A.C., arătând în esență că instanța de apel a reținut eronat argumentele și dezlegările de drept ale Tribunalului construind astfel o argumentația juridică bazată pe motive străine de datele pricinii ; nu a sesizat că M. C. a achiesat la măsura scoaterii sale din cauză dispusă de tribunal prin aceea că, deși avea termen în cunoștință nu s-a prezentat las judecată; nu a dat eficiență legală contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase prin care a avut loc transmiterea convențională de la M. C. la I. I. a calității procesuale; a încălcat prevederile art. 244 alin.2 C.pr.civ. deoarece nu a păstrat starea de suspendare a judecării apelului pe durata procesului.
P. decizia nr.1901/20 martie 2008, ICCJ a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta S. S.A. C..
P. a de pronunța astfel, ICCJ a reținut că instanța de apel a rezolvat legal chestiunea esențială dedusă judecății, neputând fi acuzată cu temei în sensul susținut în acest recurs că ar fi încălcat legea, ori că și-ar fi baza soluția pe motive străine pricinii, precum și că ar fi dat eficiență pretinsei, dar în realitate inexistentei achiesări din partea lui M. C. sau că nu ar fi soluționat excepția invocată de A..
Aceleași considerente au justificat și măsura continuării judecății, corect instanța de apel refuzând păstrarea stării de suspendare a judecării pricinii.
Primind dosarul, Tribunalul l-a înregistrat sub nr._ a dispus citarea părților, cu respectarea cadrului procesual al părților, stabilit irevocabil,ca urmare a respingerii apelului formulat de intervenientul I. I. și păstrării soluției față de această parte, față de care s-a constatat că nu justifică legitimitate procesuală activă în cadrul prezentului demers judiciar.
În cauză, pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. În plus, prin întâmpinările formulate pârâta S.C.S. S.A. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și prematurității acesteia
La dosarul cauzei a fost depus la solicitarea instanței dosarul de notificare soluționat prin dispoziția contestată.
Din oficiu, instanța a pus în vedere reclamantului să precizeze acțiunea, sub aspectul motivelor de fapt, să precizeze autorul dreptului de proprietate, modalitatea și formele preluării.
De asemenea, i-a pus în vedere să depună la dosar, în copie legalizată contractul de donație nr._/ 23 martie 1943, actele de stare civilă și certificatul de moștenitor de pe urma defunctului P. Ș.
La termenul de judecată din 19 mai 2009 cauza a rămas în pronunțare, fiind repusă pe rol pentru suplimentarea probatoriilor.
În cauză, s-a încuviințat proba cu înscrisuri și expertiza topo judiciară și față de caracterul ambiguu al cererii deduse judecății, pentru lămurirea situației de fapt, instanța a luat declarație reclamantului, consemnată și depusă la dosarul cauzei.
P. efectuarea expertizei a fost desemnat expert tehnic N. C., fiind încuviințată și cererea reclamantului de a avea expert asistent, în persoana expertului D. D..
În exercitarea rolului activ reglementat de dispozițiilor art. 129 alin.5 C.pr.civ., instanța a efectuat demersuri pentru a fi puse la dosarul cauzei decretele de expropriere nr.269/1983 și respectiv Decretul nr.183 (fără dată), reclamantul nefiind în măsură să depună la dosarul cauzei respectivele înscrisuri și nici să precizeze în temeiul căruia din cele două acte normative a avut loc preluarea suprafeței de 817 m.p.
Astfel, la cererea instanței au fost depuse Decretul nr.269/1983, procesul-verbal din 26 iulie 1983, precum și statul de plată în care este înscris ca act de preluare Decretul nr.183 ( fără dată).
Raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul judiciar a fost contestat de reclamant care a solicitat refacerea lucrării, iar în teză subsidiară a solicitat omologarea lucrării întocmite de expertul asistent, în cauză dispunându-se completarea lucrării .
Examinând actele și lucrările dosarului de față, prin prisma cererii cu care a fost învestită și a excepțiilor invocate, pe care instanța Le-a analizat cu precădere, conform dispozițiilor art. 137 alin.1 C.pr.civ., s-au reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. este întemeiată ; în acest sens s-a constatat că obligația de emitere a dispoziției, în condițiile art. 26 și 21 din Legea nr.10/2001 republicată, nu-i revine acestei părți, câtă vreme nu prezintă calitatea de unitate deținătoare.
P. urmare, neavând obligația de a soluționa notificarea, în esență nu prezintă calitate procesuală pasivă, în sensul Legii nr.10/2001, astfel încât excepția invocată este întemeiată.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S.C.S. S.A. și A. este neîntemeiată.
Astfel, obiectul cererii deduse judecății privește dispoziția nr.106/ 25.10.2002 emisă de pârâta S.C.S. S.A.
P. urmare, este firesc și necesar ca litigiul să se poarte în contradictoriu cu persoana ce a emis actul a cărei anulare se solicită.
Mai mult decât atât, art. 27 alin.1 din Legea nr.10/2001, în redactarea inițială, nu era incident în cazul în care imobilele erau preluate de stat fără titlu valabil, ori dacă societățile deținătoare ale bunului nu au fost privatizate, în conformitate cu dispozițiile legale.
Dispoziția legală menționată, devenită după republicare art.29 a fost modificată prin art.1 pct.60 din Tiltul I al Legii nr.247/2005, legiuitorul suprimând distincția referitoare la preluarea imobilelor, cu sau fără titlu valabil, statuând că pentru toate imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, cu respectarea dispozițiilor legale, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin.1 și 2 ,cererile referitoare la imobilele preluate de stat în mod abuziv și care se află în patrimoniul societăților comerciale privatizate, sunt supuse în continuare dispozițiilor art.29, fost art.27 în redactarea avută anterior modificării prin dispozițiile art. 1 pct.60.
Astfel, instanțele învestite cu soluționarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, au obligația de a verifica și stabili valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, ceea ce atrage justificarea legitimității procesuale pasive a pârâtei, în contradictoriu cu care se impune a fi analizată solicitarea reclamantului.
În ceea ce privește pe pârâta A. pentru V. A. S. București, calitatea acesteia este dată de faptul că este instituția publică implicată în procesul de privatizare a pârâtei S.C.S. S.A, persoană juridică, care, potrivit certificatului constatator nr._/25.03.2009 emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D. este integral privatizată, în drept fiind incidente dispozițiile art. 29, alin 3 din Legea nr.10/2001.
Ca atare, excepția invocată nu este întemeiată, după cum nici excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii nu sunt întemeiate, apreciindu-se că argumentele aduse în sensul acestora nu pot fi primite, pentru cele ce preced.
Este adevărat că prin dispoziția contestată nu s-a tranșat fondul dreptului reclamantului și din această perspectivă, pârâta S.C.S. doar a înaintat notificarea spre competență soluționare către instituția care a efectuat privatizarea, nefiind de natura celei stipulată în art. 26 din Legea nr.10/2001, însă natura dispoziției nu condiționează admisibilitatea acțiunii, reclamantul având posibilitatea să solicite instanței să-i stabilească drepturile ce decurg din Legea nr.10/2001.
A condiționa accesul reclamantului la instanță, motivat de faptul că prin dispoziție doar s-a înaintat notificarea autorității competente, iar din această perspectivă, demersul său este prematur sau inadmisibil, ar însemna să-i fie încălcat acestuia dreptul de liber acces la instanță, drept recunoscut atât de legislația internă, cât și stipulat în art. 6 din CEDO.
De altfel, Înalta Curte de casație și Justiție a stabilit prin decizia civilă XX din data de 19 martie 2007, obligația instanței de judecată de a se pronunța cu privire la fondul dedus judecății.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea dispoziției nr.106 /25.10.2002 emisă de pârâta S.C.S. S.A. și obligarea acesteia la restituirea în natură a suprafeței de 2274 m.p. situat în C., ..191.
A motivat că prin notificarea nr.1429/N/2001, adresată Primăriei Municipiului C., a solicitat restituirea în natură a terenului de mai sus. În soluționarea notificării Primăria a emis o dispoziție de înaintare la unitatea deținătoare, respectiv către S.C.S. S.A., care a emis dispoziția contestată în cauza de față, prin care în mod nelegal a înaintat notificarea către APAPS, devenit A. București.
Reclamantul a solicitat anularea dispoziției și stabilirea măsurilor reparatorii, respectiv restituirea în natură a suprafeței de teren de 2247 m.p., din care suprafața de 1650 m.p. reprezintă dreptul său propriu, conform actului de donație nr._/23.03.1943 iar diferența ca moștenitor al defunctului său tată, M. D., fiul lui M. Ș., devenit P. Ș..
Ca și modalitate de preluare, arată că terenul a fost preluat de stat în mod abuziv, fără titlu și fără acte, iar în prezent terenul este situat în incinta S.C.S. S.A.
P. sentința civilă nr.289 din 06 iulie 2010, pronunțată în dosar nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamant.
Examinând susținerile reclamantului în raport de probele administrate, instanța a reținut că:
Sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin.(1) lit.a) și ale art. 23 din Legea nr.10/2001 și art. 1 lit.e din Normele Metodologice.
P. a putea face dovada îndeplinirii condițiile prevăzute de textele de lege mai sus menționate este necesare a se proba existența dreptului de proprietate la momentul naționalizării terenurilor, precum și preluarea abuzivă de către stat a dreptului de proprietate.
Aceste condiții se circumscriu de fapt în sintagma „dovedirii continuității dreptului de proprietate”.
Această problemă nu este depășită nici în contextul legislativ actual, după cum, potrivit art. 1160 Cod Civil - textul general în materie de probațiune-stabilește că sarcina probei revine celui ce face o afirmație înaintea judecății.
De altfel, teoria probațiunii impune a se face dovada faptului pozitiv, respectiv a continuității dreptului de proprietate, iar nu a faptului negativ, și anume a discontinuității dreptului de proprietate.
Cu toate că reclamantul avea posibilitatea efectivă și concretă de a face această dovadă a continuității dreptului de proprietate, chiar și prin martori, dacă nu se mai găseau înscrisuri, acesta a ales să invoce prezumții simple din care ar rezulta o potențială preluare abuzivă a terenurilor sale, fără a fi îndeplinite condițiile art.1203 Cod Civil, respectiv nu au puterea de a naște probabilitatea și nu sunt coroborate în acest sens cu alte probe concludente și utile cauzei.
În concret, se constată că, în ceea ce privește dovada proprietății și continuității acesteia, reclamantul se prevalează doar de contractul de donație nr._/23.03.1943, prin care a primit un sfert din 6500 m.p., plus a patra parte din construcțiile existente, fără a face dovada că la momentul preluării terenul se mai afla în patrimoniul său.
Reținând că în raport de data încheierii contractului de donație 23 martie 1943 și data nașterii reclamantului 27 mai 1937, acesta avea vârsta de 6 ani și până la împlinirea vârstei de majorat nu avea posibilitatea să facă acte de dispoziție referitoare la teren, totuși, la data indicată ca fiind a preluării, anul 1983, acesta era o persoană deja majoră, cu capacitate de exercițiu deplină, capabilă în raport de aceasta să efectueze acte juridice, dar mai ales să cunoască situația imobilelor din patrimoniu. Însă, reclamantul a ales să arate că terenul a trecut în proprietatea statului, în fapt, Trustul de Construcții, intra în fiecare zi în curtea familiei, ocupând circa 10 metri, ipoteză neplauzibilă chiar și pentru perioada de referință în care se pretinde că a operat preluarea, modalitate de preluare pe care reclamantul nu a justificat-o așa cum s-a arătat prin nici un mijloc de probă.
Este adevărat că a solicitat proba testimonială, probă a cărei soluționare a fost prorogată, însă reclamantul nu a stăruit în administrarea acesteia, încât probele administrate nu relevă cele pretinse.
Reclamantul pretinde că în modalitatea expusă a fost preluată întreaga suprafață de 6500 m.p., incluzând-o și pe a sa de 1650 m.p.
Ori, din certificatele de moștenitor depuse la dosarul cauzei emise de pe urma defunctului P. Ș. care sub numele M. Ș. a încheiat actul de donație, rezultă că la decesul acestuia, în patrimoniul său, în anul 1970 se mai găsea suprafața de 1117 m.p., mențiuni stipulate atât în certificatul de moștenitor nr. 894/29.12.1970 cât și în suplimentul la certificat nr. S.648/14.05.1971, acest din urmă act făcând mențiunea că încă din anul 1967, defunctul a închiriat terenul Trustului de Construcții.
Ca atare, la data morții lui P. Ș. indicat ca bunic patern, în patrimoniul acestuia se mai găsea doar suprafața indicată mai sus, de 1117 m.p
Aceeași suprafață este indicată în certificatul de moștenitor nr.1107/7.07.1982 și suplimentul la acesta nr. 47/16.01.1985 ,emise de pe urma defunctului M. D., tatăl reclamantului, pentru ca în anul 1983, în temeiul Decretului nr.269/1983 să se dispună exproprierea lui D. M. și moștenitorii, cu suprafața de 817 m.p. și construcții în suprafață de 218 m.p.
În cauză, reclamantul a solicitat stabilirea drepturilor în temeiul legii de reparație, atât pentru suprafața înscrisă în contactul de donație, cât și în calitate de moștenitor al tatălui său, pretinzând că de pe urma acestuia din totalul de 6500 m.p., scăzând terenul donat de 1650 m.p., au rămas 4875 m.p. din care tatăl său are dreptul la cota de 1/5, ce i se cuvine.
Reclamantul a susținut că numitul M. Ș., donator în contractul de donație este una și aceeași persoană cu P. Ș., fiul lui P. M. și I. și este bunicul său. În justificarea acestui fapt a depus la dosarul cauzei, în copie, două declarații extrajudiciare de martor, fără a dovedi prin vreun act de stare civilă sau de autoritate schimbarea numelui persoanei indicate; persoană care așa cum s-a expus mai sus, s-a născut cu numele de P. Ș., a încheiat contractul de donație pe numele de M. Ș., pentru ca la decesul său, să fie înscris cu numele de P. Ș..
În lipsa unor acte de stare civilă, singurele în măsură să facă dovada identității, conform dispozițiilor art.1 raportat la art.13 din Legea nr.119/1996, se reține că și sub acest aspect reclamantul a ales să invoce simple prezumții.
Un aspect deosebit în cauză este dat de faptul că, reclamantul arată că donatorul M. Ș. a avut în proprietate suprafața totală de 6500 m.p., din care i-a donat 1/4 pe care o solicită în calitate sa de donatar, iar diferența reprezintă cota sa din moștenirea ce i se cuvenea tatălui său de pe urma bunicului patern.
La dosarul cauzei nu există nici un act de proprietate al lui M. Ș. sau P. Ș. cu privire la suprafața de 6500 m.p. singura mențiune cu privire la această suprafață este înscrisă în contractul de donație, din conținutul căruia rezultă că redactorul a fost scutit de obligația verificării de sarcini.
Terenul de 1650 m.p.( din contractul de donație), astfel cum a fost evidențiat de reclamant ca fiind în patrimoniul pârâtei S.C. S. S.A., nu a fost identificat în raportul judiciar întocmit în cauză, concluziile lucrării fiind neechivoce în acest sens, expertul în lucrarea realizată argumentând că în lipsa oricăror dovezi clare și pertinente, a planurilor parcelare și oricăror schițe la care să raporteze configurația terenului, stabilirea vecinătăților, a concluzionat în sensul imposibilității identificării terenului ca fiind situat în incinta pârâtei.
În același raport a fost individualizată doar suprafața de 817 m.p., preluată în temeiul Decretului nr.269/1983, de la M. D. și moștenitorii ,conform actelor depuse la dosar, ca urmare a demersurilor instanței și față de care se reține că pentru cota ce i s-ar fi cuvenit reclamantului, a fost emisă de Primăria Municipiului C., în procedura Legii nr.10/2001, dispoziția nr. 7491din 15.10.2002 prin care i s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii pentru suprafața de 326 m.p.
Apreciind că în cauză nu s-a făcut de către reclamant dovada proprietății și preluării abuzive, conform art. 3, alin.1 și art. 23 din Legea nr.10/2001 acțiunea de față este neîntemeiată și a fost respinsă în consecință.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul M. C..
În motivele de apel reclamantul face un istoric al cauzei și susține în esență următoarele critici:
- instanța de fond a fost lipsită de rolul activ impus de art.129 cod procedură civilă, întrucât nu a analizat Dispoziția nr.7491/15.10.2002 emisă de Primăria C., ce s-a bazat pe actele de preluare ale persoanei îndreptățite ;
- a nesocotit practica ICCJ în materie de probațiune a dreptului de proprietate cu privire la preluarea abuzivă a bunurilor, nesocotind dificultatea reală a prezentării unor înscrisuri față de perioada mare de timp scursă de la preluare ;
- a nesocotit dispozițiile art.24 din legea nr.10/2001 în materie de probațiune, a ignorat expertiza efectuată de expertul asistent D. D., nu a luat în considerare fișa imobilului din C. și procesele verbale care vizează valoarea imobilelor ;
- a ignorat faptul că reclamantul era proprietar conform actului de donație ;
- hotărârea este contrară dispozițiilor art.1 pct.1 din Primul Protocol adițional la CEDO;
- nu s-a observat că pârâta . un drept de administrare al terenului pe care îl solicită reclamantul.
În apel, în ședința din 2 decembrie 2010 s-a solicitat reclamantului să producă dovezi cu privire la plata impozitului pe terenul de 1670 mp. primit prin donație de la bunicul său, plata făcută până la data preluării terenului de către stat, prin expropriere, să precizeze dacă s-a soluționat notificarea 1399/E/2001, înaintată Primăriei C. pentru același teren, să precizeze ce reprezintă suprafața de teren de 362 mp. pentru care a primit despăgubiri prin dispoziția primarului și cu privire la care nu a formulat contestație, să precizeze dacă pentru terenurile aparținând autorului M. D. au formulat notificări și alți moștenitori, să depună înscrisuri cu care să facă dovada existenței în patrimoniul său și al autorilor săi a suprafeței de teren preluată de stat la data preluării .
Totodată, în ședința publică din 10.03.2011, Curtea a încuviințat suplimentarea probatoriului prin efectuarea unei completări la raportul de expertiză întocmit de expert N. C., cu următoarele obiective:
- stabilirea și identificarea întregii suprafețe de teren deținută de intimata . care este inclusă și suprafața de 2274 mp. ;
- identificarea suprafețelor de teren din actele de proprietate ale apelantului reclamant și compararea cu suprafața de teren de 817 mp. stabilită prin măsurătorile efectuate anterior în cauză ;
- identificarea suprafeței de teren din actul de donație,_/23.03.1943, amplasamentul și cine îl deține în prezent;
În ședința publică din 07.04.2011, a fost desemnat prin tragerea la sorți expertul C. A. și s-a consemnat totodată în ședință că în cauză se va efectua o nouă expertiză cu obiectivele mai sus menționate.
Raportul de expertiză întocmit de expertul C. A. a fost depus în ședința publică din 02.06.2011 (fila 92), iar expertul asistent A. D. M. propus de pârâta .-a exprimat punctul de vedere prin adresa din data de 21.06.2011, susținând că este întrutotul de acord cu raportul întocmit de expertul C. A..
Punctul de vedere al expertului asistent C. V. propus de reclamant a fost exprimat prin raportul de expertiză depus la dosar (fila 172).
În ședința publică din 20 octombrie 2011, instanța de apel a pus în discuție necesitatea efectuării unei lucrări care să cuprindă un raport de expertiză comună efectuat de toți experții desemnați în cauză, care să aibă următoarele obiective:
- să se individualizeze în formă, dimensiuni, vecinătăți și suprafață terenul prevăzut în actul de donație din 23.03.1943, în suprafață de aproximativ 6500 mp. raportat la situația actuală ;
- să se stabilească dacă suprafața de 817 mp. expropriată în anul 1987 de la M. C. în baza procesului verbal din 29.09.1987 face parte din suprafața de 6500 mp. prevăzută în actul de donație din 1943.
În ședința publică din 10.11.2011, s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea cererii de strămutare de către ICCJ, formulată de intimata .>
După repunerea cauzei pe rol, ca urmare a respingerii cererii de strămutare s-a revenit asupra probei de întocmire a unui supliment la raport, care să cuprindă punctele de vedere ale tuturor experților desemnați în toate fazele procesuale, apreciind că probatoriul administrat este suficient .
Instanța de apel a apreciat însă necesar ca reclamantul să depună la dosar înscrisurile menționate în încheierea de ședință din 02 decembrie 2919.
În baza rolului activ reglementat de art.129 cod procedură civilă, instanța de apel a făcut demersuri pentru a se afla modul de soluționare al notificării formulate de V. G. D., un alt moștenitor al defunctului M. Ș., respectiv fiul defunctei V. E., fiica lui M. Ș., înaintând adrese în acest sens Primăriei mun.C. – Comisia de aplicare a Legii 10/2001 și Prefectura D., răspunsurile fiind înaintate prin adrese.
Față de faptul că dispoziția contestată a fost emisă anterior modificării Legii 10/2001, prin Legea 247/2005, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize de evaluare a terenurilor solicitate de reclamant, solicitându-se totodată precizarea separată a valorii unui metru pătrat din terenurile notificate.
Expertiza de evaluare a fost efectuată de expert D. D., expertiza fiind depusă la 23.11.2012.
La raportul de expertiză s-au formulat obiecțiuni, respinse în ședința publică din 28 noiembrie 2012.
Examinând actele și lucrările dosarului, coroborate cu concluziile expertizelor efectuate în cauză, Curtea constată apelul fondat și urmează să-l admită conform art.296 cod procedură civilă, din următoarele considerente:
Reclamantul M. D. a demarat procedura administrativă obligatorie prevăzută de art.22 din Legea 10/2001 (fostul art.21) prin Notificarea 1429/2001 adresată primăriei C., prin care a solicitat restituirea în natură a suprafețelor de 1650 mp. în nume propriu și 762 mp. ca moștenire de la tatăl său, situate în C., Calea București, nr.193, preluate abuziv, sau măsuri reparatorii în situația imposibilității restituirii în natură.
P. Dispoziția nr.7491/2001, Primarul municipiului C. a înaintat notificarea pârâtei . a emis Dispoziția 106/2002.
Reclamantul a uzat de faza judiciară și a contestat Dispoziția 106/2002 emisă de această pârâtă, act administrativ prin care s-a înaintat în temeiul art.27/2 din Legea 10/2001 notificarea către APAPS, actualul A..
Reclamantul este persoană îndreptățită în sensul art.3 alin.1 lit.a și art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001, calitate dovedită cu certificatul de naștere, certificat de moștenitor nr.86/2001 emis de BNP M. D., suplimentul la certificatul de moștenitor 47/1985 emis de Notariatul de Stat D..
Problema calității procesuale active a reclamantului a fost tranșată prin decizia civilă nr.373/2007, pronunțată de Curtea de Apel C., irevocabilă prin decizia civilă nr.1901/20.03.2008, pronunțată de ICCJ în dosarul nr._/54/2006.
Reclamantul a făcut dovada proprietății terenului de 1650 mp. solicitat în nume propriu prin notificare, cu actul de donație încheiat la 23 martie 1943 (fila 2 dosar 63/2003), act prin care bunicul său M. Ș. îi donează a patra parte (un sfert) dintr-un loc de casă în suprafață de 6500 mp., împreună cu ¼ din toate construcțiile amplasate pe acesta, teren situat la acea dată în vatra comunei suburbane B., jud.D., învecinat la răsărit cu A. Pîrfuică, Apus cu moștenitorii Z. D., Mzi – cu șoseaua Națională C.-București, MNoapte cu N. P..
Totodată, reclamantul a solicitat și partea de teren ce-i revenea de la tatăl său, M. D., moștenitor legal al lui M. Ș. (P. Ș.).
La dosarul cauzei există certificatul de moștenitor nr.894/1970 emis de Notariatul de Stat Jud.D., ca urmare a dezbaterii succesiunii defunctului M. Ș., în care apar consemnați 5 moștenitori legali, prin care și tatăl reclamantului, M. D., în calitate de fiu.
Coroborând acest certificat de moștenitor cu cele două declarații notariale autentificate, în care se menționează că P. Ș. și M. Ș. sunt una și aceeași persoană, se constată că reclamantul a făcut dovada că este îndreptățit să culeagă și cota succesorală ce i-a revenit tatălui său M. D., pentru care numai el a formulat notificare ca moștenitor al lui M. D..
În ceea ce privește dovada preluării abuzive, se constată că la dosarul cauzei (fila 86 apel), există un proces verbal încheiat la 28.09.1983, de către reprezentanții IJGCL D. și ICRAL C., prin care se descrie imobilul situat în C., ..193, compus din 817 mp. și 218 mp. suprafață construită, propus pentru preluare abuzivă conform decretului 183/1983 și Decretului 269/1983.
În acest proces verbal sunt consemnate numele lui M. D. și moștenitorii și se menționează că locatarii vor deveni chiriași ai IJGCL D..
La fila 85 apel, există un stat de plată a despăgubirilor ce au fost încasate de reclamant și ceilalți moștenitori ai lui M. Ș. pentru imobilul preluat abuziv, situat în Calea București nr.193.
La rubrica „suma totală” se constată că reclamantul a primit o sumă dublă față de ceilalți moștenitori, ceea ce conduce la ideea că acesta a primit despăgubiri atât în nume propriu pentru partea din imobil donată, cât și pentru partea ce-i revenea după tatăl său.
P. cota de teren ce-i revine reclamantului de la tatăl său, M. D., reclamantul depune la dosar certificatul de moștenitor nr. 894/1970 emis de Notariatul Județean de Stat D. privind succesiunea bunicului său, în care în masa succesorală intră suprafața de ¾ din suprafața de 1117 m.p. teren cu construcții, situat în C., Calea Bucuresti nr. 192, precum și cu certificatul de moștenitor nr. 1107/1982 emis de același notariat în urma dezbaterii succesiunii tatălui reclamantului, M. D..
În acest certificat se consemnează în masa succesorală suprafața de 3/20 din suprafața de 1117 mp., succesiunea fiind culeasă de 4 moștenitori legali, printre care și reclamantul.
Făcându-se dovada preluării abuzive a terenurilor solicitate, rămâne în discuție modalitatea de reparație și cota succesorală pe care urmează să o culeagă reclamantul M. N..
Din precizările scrise, din interogatoriul luat, rezultă că acesta a beneficiat de o reparație în măsuri reparatorii pentru suprafața de 326 mp. prin Dispoziția nr.7491/2002, emisă de Primăria Municipiului C., pentru cota ce-i revenea după tatăl său, pentru suprafața de 817 mp. preluați în 1983, urmând să beneficieze de măsuri reparatorii pentru suprafața de 1650 mp. ce i-a fost donată și pentru suprafața de 142,5 mp. ce i-ar fi revenit din cei 1117 mp. după tatăl său.
Suprafața de 6500 mp. nu a putut fi localizată de către experți, singurul punct cardinal ce o leagă de incinta . punctul cardinal Mzi, ce se referă la șoseaua C.-București, cât și amplasarea suprafeței de 817 m p. preluați în 1983, însă instanța reține ca argument în sprijinul amplasării terenului solicitat în incinta . de moștenitor 648/1971 emis de Notariatul de Stat Jud.D., în care terenul de 1300 mp., ce face parte din suprafața totală de teren, a fost închiriat Trustului de Construcții Oltenia (actualul . către bunicul reclamantului P. Ș., terenul fiind moștenit de acesta de la părinții săi.
Față de faptul că pârâta este societate privatizată integral, astfel cum rezultă din certificatul emis de Registrul Comerțului (filele 81 – 89 din dosarul nr._ ), îi revine obligația de a emite o decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului, în conformitate cu art. 29 din Legea nr.10/2001.
În atare situație, în mod corect a fost emisă de către . 106/2002, prin care a înaintat dosarul reclamantului către pârâta A. și nu se impune anularea acestei decizii.
Chiar dacă pârâta A. nu a emis o dispoziție sau o decizie la notificarea formulată de reclamant și înaintată de către pârâta . este competentă să analizeze fondul cauzei, astfel cum s-a statuat prin Decizia XX/2207, pronunțată de Î.C.C.J., în R.I.L.
Din considerentele acestei hotărâri, rezultă că lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului iar un asemenea refuz, nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede la art. 21 alin.2, că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
În consecință, față de cele ce preced, urmează să se admită apelul, să se admită în parte contestația față de pârâtele . A. și să se respingă față de S. R., prin M. Finanțelor P., pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
Atât în vechea reglementare a legii, cât și a textului în vigoare, calitatea procesuală pasivă a statului poate fi atrasă doar în situația în care unitatea deținătoare nu a fost identificată (art.28 alin.3 din Legea nr. 10/2001), însă în speță nu se regăsește această ipoteză, fiindcă unitatea deținătoare a fost identificată.
Având în vedere evaluarea făcută de expert D. D., instanța își însușește concluziile acestui raport și urmează să oblige pârâta să facă o propunere de despăgubiri în cuantum de 4.390.455 lei reprezentând echivalentul a 970.100 Euro pentru suprafața de 1792,5 mp. preluați abuziv (1650 mp. în nume propriu și diferența de 142,5 mp. ce-i revenea tatălui său).
Față de cele ce preced, urmează să se admită apelul, să se schimbe sentința, în sensul că se va admite în parte contestația față de pârâtele . A.V.A.S. și se va respinge față de S. R. prin M.F.P., pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
Va fi obligată pârâta A.V.A.S. să emită decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri în cuantum de 4.390.455 lei, reprezentând echivalentul a 970.100 EUR pentru suprafața de 1792,5 mp. preluați abuziv de către stat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul M. C. domiciliat în C. cart.Craiovița Nouă . . și domiciliul procesual ales Cabinet Individual Avocat C. M., cu sediul în C. . ..4 . împotriva sentinței civile nr. 289 de la 06 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosar nr._ ,în contradictoriu cu pârâții S.C. S. S.A. cu sediul în C. ..191 jud.D., S. R. prin M. Finanțelor P. cu sediul în București . sector.5 și A. P. V. A. S. cu sediul în București .-11 sector.1, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Schimbă sentința.
Admite în parte contestația față de pârâtele . A.V.A.S. și o respinge față de S. R. prin M.F.P., pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
Obligă pârâta A.V.A.S. să emită decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri în cuantum de 4.390.455 lei, reprezentând echivalentul a 970.100 EUR pentru suprafața de 1792,5 mp. preluați abuziv.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Decembrie 2012.
Președinte, M. M. | Judecător, E. S. | |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/6 ex.
Data red.18.01.2013
j.f. R.M.D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 9123/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
