Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 11/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-02-2012 în dosarul nr. 11/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 11/2012
Ședința publică de la 21 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător P. P.
Grefier I. C.
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamanta C. V., domiciliată în . și de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. M., cu sediul în Dr.Tr.S., Piața R. N. nr.1, împotriva sentinței civile nr. 293 din 04 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, având ca obiect despăgubiri - Legea 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că apelanții pârâți, au solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța constatând cauza în stare de judecată a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față.
P. cererea adresată acestei instanțe la 15.03.2010 reclamanta C. V. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. pentru a fi obligat la 500.000 euro sau echivalentul în lei la data plății pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a stabilirii domiciliului forțat.
In motivarea acțiunii a arătat că la 29 iulie1951 că i s-a stabilit domiciliul forțat în ..B. până la 24.02.1956, unde au fost lăsași în câmp fără haine, mâncare, casă, săpându-și un bordei în pământ, unde s-a și născut și a locuit pe perioada strămutării. A îndurat condiții inumane de viață, nu a urmat cursurile nici unei grădinițe, iar la întoarcerea în . acuzat-o de origine socială nesănătoasă.
In dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar hotărârea nr.423/1991 și 100/1994 a Comisiei județene M. de aplicare a Decretului Lege nr.118/1990, adresa nr.76.490/1991 a M.,certificat de naștere și a solicitat audierea martorei N. S.,prin apărător depunând și concluzii scrise.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că despăgubirile morale se acordă numai celor care au suferit condamnări prin sentință penală.
Tribunalul M. prin sentința civilă nr. 293/04.06.2010 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C. V., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. și a obligat pârâtul la 50.000 euro sau echivalentul în lei la momentul plății, cu titlu de daune morale.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond reținut că la data de 29 iulie 1951 reclamanta împreună cu părinții săi a fost strămutată în . B. ,,în baza deciziei MAI nr. 200/1951, fiind ridicate restricțiile domiciliare la 25.02.1956, așa cum rezultă din adresa nr._, emisă de M. de Interne-fila 9 dosar.
Cu înscrisurile depuse la dosar, coroborate cu depoziția martorului C. V., reclamanta a făcut dovada prejudiciului moral cauzat de aplicarea măsurii strămutării de către regimul comunist, fiind obligată să trăiască în condiții materiale precare, suferind de foame, frig, fiind lipsită de bunurile personale.
Reclamantei i-au fost lezate demnitatea, onoarea, libertatea individuală, drepturi personale patrimoniale ocrotite de lege astfel că, pentru prejudiciul moral suferit este îndreptățită, în temeiul art. 5 alin.1 lit. a din legea 221/2001 la o compensație materială, astfel că a fost respinsă apărarea pârâtei față de spiritul și rațiunea acestui act normativ, de reparație atât pentru victimele condamnărilor penale cât și pentru cele împotriva cărora s-au aplicat măsuri administrative cu caracter politic.
Având în vedere criterii în baza cărora se stabilește întinderea acestei compensații, respectiv durata măsurii abuzive, consecințele produse asupra persoanei, traumele psihice produse ca urmare a atrocităților regimului comunist suferite în perioada aplicării măsurii administrative, instanța a apreciat că acordarea sumei de 50.000 euro pentru perioada 29 iulie_56, pentru reclamantă este suficientă, suma solicitată prin cererea de chemare în judecată fiind exagerată.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamanta C. V., cât și pârâtul M. Finanțelor P. București prin Direcția Generală a Finanțelor P. M..
Reclamanta C. V. în motivele de apel a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului S. R., reprezentat de M. Finanțelor P., la plata sumei de 500.000 EURO echivalent în lei, drept despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de ea datorită strămutării și stabilirii de domiciliu forțat pe care a suportat-o, în conformitate cu prevederile art.5 alin.1 și 4 din legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Arată că în perioada celor 5 ani de deportare fiecare dintre ei a suferit datorită vicisitudinilor vremii, condițiilor mizere și bolilor contactate.
Mai arată că nu există un sistem clar care să stabilească prejudiciul moral suferit de o persoană ca urmare a suferințelor fizice și psihice pe care le-a îndurat și nici cuantumul daunelor morale ce trebuie acordate pentru a acoperi acest prejudiciu dar doctrina și practica juridică au stabilit un set de criterii orientative, pe care instanța să le aibă în vedere atunci când stabilește acest prejudiciu și cuantumul daunelor morale ce se vor acorda.
Solicită admiterea apelului, schimbarea acesteia, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. M., a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și, pe fond, schimbarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantelor, ca neîntemeiată.
P. motivele de apel a susținut că sentința este nelegală întrucât reclamanta a beneficiat și de drepturile prevăzute prin Decretul Lege nr.118/1990 și OUG nr.214/1999.
În subsidiar, apelantul a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor acordate la nivelul prevăzut de OUG 62/2010 și să se ceară reclamantei să facă dovada că n baza Legii nr.221/2009 nu s-au acordat despăgubiri, în considerarea aceluiași autor, altor moștenitori ai acestuia.
Apelul formulat de reclamanta C. V. este nefondat.
Astfel, din probele dosarului, rezultă că tatăl reclamantei, autorul Piroteală C., născut la data de 24.08.1926, a fost strămutat, împreună cu familia, din ., fiindu-i stabilit domiciliul obligatoriu în localitatea Zagna Vădeni, jud.B., pentru o perioadă de 4 ani, 6 luni și 23 zile (29 iulie 1951 – 24 februarie 1956), prin decizia MAI 200/1951.
P. urmare, în raport de prevederile art.3, lit.e din Legea nr. 221/2009, măsura luată față de autorul reclamantelor, constituie măsură cu caracter politic, fiind incidente dispozițiile privind acordarea de despăgubiri morale – dată fiind pronunțarea unei hotărâri definitive, în primul ciclu procesual, considerentele deciziei de casare și decizia nr.12/19 septembrie 2001 a I.C.C.J. dată în recurs în interesul legii, sub acest aspect – chiar dacă, în prezent, prevederile art.5 alin.1 lit.a din Lege, sunt declarate neconstituționale.
Însă, în ceea ce privește cuantumul acestor despăgubiri, instanța trebuie să aibă în vedere, în primul rând, că, în speță, beneficiari sunt moștenitorii, și nu persoana care a suferit prejudiciul moral; că măsura cu caracter politic luată față de acesta, a fost o măsură administrativă, și nu o condamnare; că la data luării măsurii de strămutare, autorul avea vârsta de 5 ani; durata măsurii, de aproape 5 ani; drepturile acordate autorului în timpul vieții, în baza Decretului Lege nr.118/1990, pe o perioadă de 5 ani (1990 – 1995, când a intervenit decesul), conform Hotărârii din 20 decembrie 1990 și Deciziei nr._/1991, emise în temeiul acestui act normativ (f.9-11 dosar fond), ca și reparații pentru suferințele cauzate, ca efect al măsurii strămutării și domiciliului obligatoriu.
Daunele morale, ca echivalent al prejudiciului moral, constituie o componentă a pagubei invocate de descendenții celui față de care s-a luat o măsură cu caracter politic, pentru vătămarea intereselor personale nepatrimoniale ale acestuia, cum ar fi, libertatea de mișcare, onoarea, reputația, imaginea în societate și în familie, a persoanei respective.
În speță, este vorba despre o persoană care, a fost strămutată cu familia sa într-o altă localitate, pentru o perioadă de aproape 5 ani, fiind evident că i-a fost încălcat dreptul la libertate, iar, ulterior, și la onoare și reputație, așa încât, fiindu-i cauzat un prejudiciu moral, se justifică și acordarea de despăgubiri pentru acoperirea acestui prejudiciu.
Cum, însă, autorul reclamantei – persoana prejudiciată în condițiile arătate – a beneficiat de drepturile acordate în baza Decretului Lege nr. 118/1990, Curtea, operând cu criteriul proporționalității și justului echilibru, între natura valorilor lezate și sumele acordate, apreciază că, pe cât posibil, în cea mai mare parte, în acest mod s-au acoperit consecințele negative suferite de autorul reclamantelor, prin strămutare și stabilirea domiciliului obligatoriu.
Suma de 500.000 Euro, solicitată de reclamantă, cu titlu de daune morale, și suma de 50.000 Euro, acordată de instanța de fond, cu acest titlu, sunt exagerate și nejustificate.
P. raportare la datele concrete ale cauzei, Curtea apreciază că o sumă de bani reprezentând echivalentul în lei a 50.000 Euro, în favoarea reclamantei, în calitate de moștenitoare, este o măsură eficientă pentru recunoașterea suferințelor cauzate autorului lor, care corespunde, alături de drepturile acordate prin Decretul Lege nr.118/1990, exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului și care este în concordanță cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.
În consecință, constatând nefondat apelul reclamantei – care vizează majorarea cuantumului despăgubirilor – Curtea îl va respinge ca fiind nefondat.
În ceea ce privește apelul formulat de pârâtul M. Finanțelor P.; Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Schimbarea sentinței se impune din considerente privitoare la temeiul de drept al despăgubirilor acordate.
Reclamantul și-a întemeiat cererea privitoare la despăgubiri pe dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, potrivit cărora, persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau descendenții până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, astfel că trebuie avute în vedere dispozițiile art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 și dispozițiile art.147 din Constituție.
Potrivit art.147 alin.(1) din Constituție, dispozițiile din legile, ordonanțele, regulamentele în vigoare care au fost declarate neconstituționale își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen, dispozițiile a căror neconstituționale s-a constatat sunt suspendate de drept.
În raport de dispozițiile art.31 alin.1 și 3 din Legea nr.47/1992, decizia care a declarat neconstituționalitatea unei dispoziții legale este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.
Decizia este general obligatorie, opozabilă „erga omnes”, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare decizia are efect în cauzele aflate în curs de soluționate sau care se vor soluționa în viitor.
Asupra caracterului și obligativității acestor decizii s-a pronunțat Curtea Constituțională (Decizia nr.186 din 18 noiembrie 1999, Decizia nr.169 din 2 noiembrie 1999).
Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională, nu se mai aplică, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplică dispozițiile declarate neconstituționale, continuând soluționarea cauzei, are obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
În măsura în care este necesar, instanța judecătorească aplică direct dispozițiile Constituției de care depinde soluționarea procesului, în lipsa unei reglementări legale care să fi înlocuit dispozițiile declarate neconstituționale, promovând actualitatea principiilor statului de drept, asigurarea supremației Constituției și importanța controlului constituționalității legilor de către Curtea Constituțională, ca factori pentru întărirea statului de drept.
Cum, în speță, dispozițiile pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea și care au fost avute în vedere de prima instanță la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral nu mai sunt aplicabile, întrucât contravin Constituției – se constată că sentința este lipsită de temei legal.
Totodată, trebuie avute în vedere și considerentele deciziei nr.1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, prin care s-a reținut că expunerea de motive la Legea nr.221/2998 potrivit căreia „în privința prejudiciului suferit…” pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de Decretul Lege nr.118/1990 să nu fie suficiente, în raport cu suferința deosebită resimțită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist, nu poate sta la baza instituirii unei noi norme juridice (ar.5 lit. a din Legea nr.221/2009) cu scop identic celui prevăzut de art.4 din Decretul Lege nr.118/1990.
Nu se poate reține nici că prin adoptarea art.5 alin.(1) litera a din Legea nr.221/2009, dispoziție în vigoare la data promovării acțiunii, reclamantul are o „speranță legitimă” la acordarea despăgubirilor, întrucât această dispoziție legală a fost anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate, iar nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc (Hotărârea CEDO din 2 decembrie 2008 în cauza Slavov și alții contra Bulgariei).
P. decizia nr.12 din 19 septembrie 2011 a I.C.C.J. s-a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă I.C.C.J, de Colegiul de conducere al Curții de Apel București, de Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și s-a stabilit că, urmare a deciziile Curții Constituționale nr.1358/2010 și 1360/2010 – dispozițiile art.5 alin.(1) lit.a teza I din Legea nbr.221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Cum, în speță acțiunea nu era soluționată definitiv la data publicării deciziilor Curții Constituționale în Monitorul oficial reclamanta nu poate invoca dobândirea unui drept în sensul art.1 din Protocolul CEDO.
Față de aceste considerente, urmează a se admite apelul, a se schimba sentința, în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamanta C. V., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr. 293 din 04 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._ .
Admite apelul formulat de pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR P. reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. M., cu sediul în Dr.Tr.S., Piața R. N. nr.1, împotriva sentinței civile nr. 293 din 04 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._ .
Schimbă sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta C. V...
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Februarie 2012.
Președinte, M. C. | Judecător, P. P. | |
Grefier,
I. C.
07.03.2012
Red.jud.M.C.
5 Ex/AS
j.f.M.F.
| ← Anulare act. Decizia nr. 2033/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 13/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
