Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1877/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1877/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-02-2012 în dosarul nr. 1877/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1877/2012
Ședința publică de la 16 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V.
Judecător M. L.
Judecător F. D.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul P. A., împotriva deciziei civile nr.261 din 28 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R., R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, precum și lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ., după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față
P. decizia civilă nr.261 din 28 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. A.,domiciliat în . în contradictoriu cu pârâtul S. R., R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată.
In motivarea acțiunii a arătat că în vara anului 1951 a fost dislocat în B. fiind dus în . împreună cu părinții.
Sub amenințarea armelor li s-a permis să își ia strictul necesar au fost duși la gara Drobeta Turnu Severin și, urcați în vagoane, păziți cu armele și debarcați în gara Călărași.
Au trăit acolo o perioadă de 5 ani și 9 zile, în boreie de pământ, fără apă potabilă, alimente,medicamente ,igienă.
De asemenea, au arătat că în perioada deportării au suferit cumplit datorită condițiilor mizere și bolilor contractate.
La întoarcerea în .-o de la zero,muncind ca ziler pentru a avea strictul necesar existenței.
Reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri:acte privind deportarea în B., certificat de naștere,buletin de identitate.
Potrivit disp. art. 3 din Legea 221/2009 este considerată măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei securități având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu dacă a fost întemeiată pe decizia 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne .
Reclamantul a solicitat prin acțiunea dedusă judecății acordarea daunelor morale pentru prejudiciul suferit de tatăl său ca urmare a dislocării.
Art. 5 alin 1 lit. a din Legea 221/2009 care prevedea posibilitatea acordării daunelor morale a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358 din 21.10.2010 a Curții Constituționale publicată în MO din 15 noiembrie astfel că trebuie avute în vedere disp. art. 31 alin 1 din Legea 47/1992 și disp. art. 147 din Constituția României .
În raport de aceste dispoziții decizia de neconstituționalitate este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, decizia are efect în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor .
Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai aplică, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplică dispozițiile declarate neconstituționale, continuând soluționarea cauzei, are obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale .
În măsura în care este necesar, instanța judecătorească aplică direct dispozițiile Constituției de care depinde soluționarea procesului, în lipsa unei reglementări legale care să fi înlocuit dispozițiile declarate neconstituționale, promovând actualitatea principiilor statului de drept .
Din această perspectivă se reține că reclamantul a beneficiat de măsuri reparatorii cu caracter pecuniar în baza Decretului Lege 118/1990, care se apreciază că sunt suficiente în raport cu suferința resimțită .
De altfel prin Decizia nr.12 în dosarul nr. 14/2011 ICCJ s-a pronunțat în sensul admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Conform art. 3307 alin. 4 din codul de procedură civilă această decizie este obligatorie pentru instanțele judecătorești .
În privința pretinsei discriminări se apreciază că aceasta nu poate exista în condițiile în care măsura este prevăzută de lege, ori decizia dată de ICCJ are valoare de lege pentru soluționarea cauzelor .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. A., criticând-o ca nefiind legală și temeinică.
În motivare, s-a arătat că deciziile Curții Constituționale își produc efectele numai pentru viitor, or raportul juridic s-a născut anterior datei de 15.11.2010, așa încât în mod eronat instanța a aplicat dispozițiilor de neconstituționalitate.
S-a mai învederat faptul că acestea sunt asimilate intervenției legislativului în timpul procesului, fapt ce duce la premisele unei discriminări între persoane .
Recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
A solicitat admiterea recursului și schimbarea deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii.
În drept nu a indicat temeiul legal.
Cu privire la motivele invocate nu s-a depus întâmpinare în cauză.
Recursul este nefondat.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate și a apărărilor formulate, se constată că nu subzistă motive de casare sau modificare din cele expres și limitativ prevăzute de lege.
Astfel, prin cererea introductivă de instanță, recurentul reclamant a solicitat acordarea sumei de 500.000 EUR de despăgubiri morale pentru suferințele fizice și psihice îndurate de familia sa care a fost obligată să părăsească domiciliul din . un nou domiciliu în B., ., unde a locuit peste 5 ani în condiții inumane.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispoz. Lg.221/2009.
Potrivit art.5 din acest act normativ, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03._89 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-a inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art.4 alin.4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea Statului la plata unor despăgubiri în cuantum prevăzut de dispozițiile legale incidente.
Dispozițiile art.1 pct.1 din OUG 62/2010 care au modificat lit. a art.5 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr.1354/2010, textul anterior acestei modificări având următorul conținut: „a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.L. nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al OUG 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Lg. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, prev. art.5 al.1 lit.a Teza I au fost declarate neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010.
Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, în astfel de situații sunt aplicabile dispoz. art.31 alin.1 și alin.3 din Lg. 47/1992 care prevăd că, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În aplicarea art.31 alin.1 și 3 din Lg. 47/1992 și art.147 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și obligatorii, efectele răsfrângându-se și în alte cauze nu doar în cauza în care a fost invocată excepția.
Fiind opozabile erga omnes și având putere numai pentru viitor, rezultă că după publicare, deciziile prin care se declară neconstituțională o dispoziție legală au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011, statuând că declararea neconstituționalității dispoz. art.5 alin.1 lit. a Teza I din Lg. 221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de C. Constituțional în Monitorul Oficial.
Astfel fiind, dacă până la această din urmă decizie o instanță judecătorească ar mai fi putut face aprecieri asupra momentului în care deciziile Curții Constituționale sunt aplicabile unui proces aflat în curs de soluționare, după publicarea deciziei în interesul legii, aceasta devine obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, acestea din urmă nemaiputând da soluții contrare, conform art.330 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Această obligativitate a respectării deciziilor în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate duce la concluzia existenței unei discriminări între persoanele care au obținut deja hotărâri judecătorești și cele ce urmează a le obține cu luarea în considerare a statuărilor instanței supreme, cum recurentul pretinde, nefiind vorba nici de folosirea legislației cu efect retroactiv și nici de aplicarea unei legii interpretative, de vreme ce deciziile Curții Constituționale și ale ÎCCJ sunt aplicabile tuturor persoanelor, au efect pentru viitor și nu pot fi caracterizate ca având natura unor legi interpretative.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că sentința recurată este legală și temeinică, în temeiul art.312 C.pr.civilă, recursul se privește ca nefondat și va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de reclamantul P. A., împotriva deciziei civile nr.261 din 28 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R., R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2012
Președinte, I. V. | Judecător, M. L. | Judecător, F. D. |
Grefier, N. D. |
Red. M.L.
Teh.M.L./ex.2/09.03.2012
J.F. S. C.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 3945/2012. Curtea de... | Validare poprire. Decizia nr. 1961/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
