Validare poprire. Decizia nr. 1961/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1961/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-02-2012 în dosarul nr. 1961/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1961
Ședința publică de la 16 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător E. B.
Judecător M. P.-P.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta creditoare T. L. împotriva deciziei civile nr. 381 din 8 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare D.G.F.P. O. și intimata terț poprit T. M. S., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta creditoare T. L., intimata debitoare D.G.F.P. O. și intimata terț poprit T. M. S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat depunerea prin serviciul arhivă a întâmpinării formulate de intimata debitoare D.G.F.P. O. la data de 06.02.2012 și înregistrată sub nr. 6332, și cererile privind judecarea cauzei în lipsă, formulate de recurenta creditoare T. L. prin motivele de recurs și de intimata debitoare D.G.F.P. O. prin întâmpinare, după care;
Instanța, luând act de cererile privind judecarea cauzei în lipsă formulate de recurenta creditoare T. L. și de intimata debitoare D.G.F.P. O., conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare recursul de față.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
La data de 17 februarie 2011 creditoarea T. L. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu debitoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. și terțul poprit T. M. S., să fie validată poprirea instituită prin adresa 110/_ în dosarul de executare al B. Tapuși R., pentru suma de_ lei.
Prin sentința civilă nr. 9528/20.09.2011, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria S. a respins ca neîntemeiată cererea de validare a popririi formulată de creditoare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin decizia civilă 1172/10.03.2009 a Curții de Apel C., debitorul a fost obligat să plătească suma de_ lei iar creditoarea a solicitat executorului judecătoresc executarea silită a titlului executoriu.
Întrucât acesta a refuzat emiterea actelor de executare pentru întreaga creanță, creditoarea s-a adresat instanței de judecată, iar prin decizia civilă nr. 800/07.06.2011 Tribunalul O. a admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 5629/05.11.2010, pronunțată de Judecătoria S., în baza cărei se efectua executarea silită, a modificat sentința și a respins plângerea împotriva refuzului executorului ca neîntemeiată.
A stabilit instanța de control judiciar că dispozițiile OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG nr. 45/2010 sunt în deplină concordanță cu drepturile garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că judecătoria nu poate decât să dea eficiență dispozițiilor normative cuprinse în art. 1 din OUG nr. 71/2009.
Față de aceste dispoziții, instanța a reținut că refuzul de validare a popririi este întemeiat, întrucât executarea creanțelor derivând din titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1172/10.03.2009 a Curții de Apel C., urmează să se facă eșalonat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel apelanta creditoare T. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată apelanta că prima instanță a apreciat eronat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.71/2009, fiind ignorate dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituție.
S-a apreciat că refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului creditorilor persoane fizice ce decurge din art. 1 protocolul nr. 1 din Convenție și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, drept care ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (Ruianu vs. România, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi vs. România, Ș. vs. România, V. I. vs. România, S. P. vs. România).
Întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
Intimata debitoare Direcția Generală a Finanțelor Publice O., la data de 05.12.2011, în nume propriu și pentru terțul poprit T. M. S. și Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Prin decizia civilă 381 din 8 decembrie 2011 a Tribunalului O. s-a respins apelul.
Tribunalul a reținut că OUG nr. 45/2010, care modifică OUG nr.71/2009, este de imediată aplicabilitate și privește executarea tuturor titlurilor executorii emise anterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, fiind irelevantă împrejurarea că executarea acestora nu a putut fi efectuată până la această dată.
Potrivit cerințelor impuse de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, autoritatea publică este ținută a constitui un arsenal de mijloace care să permită executarea hotărârilor judecătorești, executare văzută ca parte integrantă a procesului civil, fără a cărei finalizare dreptul de acces la justiție nu poate fi calificat ca real și efectiv.
În situații de excepție, cum ar fi îndatorare excesivă, dificultăți financiare deosebite, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă, a apreciat că stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o măsură ce intră în marja de apreciere a statului, respectând atât dreptul de acces la justiție, cât și dreptul la un proces echitabil (sub aspectul duratei procedurii).
În acest context, perioada de prelungire a fazei de executare de 2 ani și 7 luni au fost apreciate ca justificate în condițiile de excepție date (Hotărârea Burdov împotriva Rusiei, paragraful 30; Hotărârea Societe de Gestion du Port de Campoloro împotriva Franței, V. Sergeyevich Kornilov împotriva Ucrainei Petrovich Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002) – respectiv lipsa vădită a fondurilor unei instituții publice.
Prin urmare, mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești, a fost considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind în contradicție cu aceasta.
Tribunalul a reținut că prevederile OUG nr. 71/2009 nu sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a Statului în dreptul creditoarei de a obține executarea silită și prin aceasta, finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică și este proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că prin OUG nr. 71/2009 nu este negat dreptul la executare, ci doar eșalonată plata creanțelor în timp, iar întârzierea rezonabilă a executării a fost admisă ca fiind posibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs creditoarea, motivând că dispozițiile art. 20 din Constituție au fost ignorate de către instanțe, care nu au dat prioritate legislației comunitare. S-a susținut că OUG 71/2009 nu este în concordanță cu Convenția Europeană, iar refuzul autorităților de a aloca sumele de bani necesare executării creanțelor constituie o aducere a dreptului de proprietate ce decurge din art. 1 Protocolul 1 din Convenție.
S-a arătat că tribunalul a fost în eroare consemnând că decizia 800/2011 a stat la baza emiterii adresei de înființare a popririi.
Recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Criticile recurentei privind greșita interpretare a principiilor jurisprudenței CEDO sunt nefondate, dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nefiind contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Dreptul de a obține executarea unei hotărâri judecătorești este parte a procesului civil și este garantat oricărei persoane prin art. 6 din Convenție ( CEDO, Cauza Ulger c. Turciei,_/02, hot. din 26 iunie 2007, M. și D. c. României ,_/00).
Dreptul de acces la justiție nu este însă un drept absolut, fiind recunoscute limitări ale acestuia, în anumite condiții.
Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 ( cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG 71/2009, modificată prin OUG nr.45/19 mai 2010, nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei, având în vedere că titlul executoriu a fost obținut în anul 2009. Măsura eșalonării plății este proporțională cu scopul urmărit, deoarece creditoarea a beneficiat de drepturile salariale care constituie un bun, titlul executoriu privind doar anumite restanțe, diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale. În al doilea rând, obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată pentru o perioadă rezonabilă de timp iar creditorul va benefica da data executării efective de actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă statului dreptul de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. În plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului.Întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei), Curtea apreciază că soluția care se impunea a fi adoptată în cauză era cea de respingere a cererii de validare.
Asupra conformității OUG 71/2009 cu normele constituționale s-a pronunțat Curtea Constituțională prin mai multe decizii. Astfel, prin Decizia 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 14 aprilie 2010, s-a statuat că actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. Faptul că acesta își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. S-a arătat că executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenție.
Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.
Referirea tribunalului din considerentele deciziei la decizia 800/2011 constituie, într-adevăr, o apreciere eronată asupra stării de fapt, în sensul că titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea este decizia 1172/2009 a Curții de Apel C., însă acest aspect nu are relevanță asupra legalității deciziei, motivele care au stat la baza respingerii cererii de validare decurgând din normele legale privind eșalonarea plății creanțelor împotriva statului, instituite prin OUG 71/2009.
Apreciind că decizia atacată este legală, nefiind incident motive de nelegalitate în sensul art. 304 punct 9 cod procedură civilă, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea T. L. împotriva deciziei civile nr. 381 din 8 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare D.G.F.P. O. și intimata terț poprit T. M. S., având ca obiect validare poprire.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2012.
Președinte, G. I. | Judecător, E. B. | Judecător, M. P.-P. |
Grefier, A. C. |
Red./tehnored.GI
2ex/ 21.02.2012
Jud. apel L.A., S.O.
Judecător fond N. B.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1877/2012. Curtea de... | Expropriere. Decizia nr. 16/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
