Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 3945/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3945/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-03-2012 în dosarul nr. 3945/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3945/2012
Ședința publică de la 21 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Judecător M. M.
Judecător M. P.-P.
Grefier V. R.
M. Public a fost reprezentat de procuror C. N.
de la P. de pe lângă Curtea de Apel C.
x.x.x.x
Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind recursul declarat de reclamanta M. R. împotriva sentinței civile nr. 1740 din 25 octombrie 2011, pronunțată de T. O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. – prin M. Finanțelor P. – Directia Generală a Finanțelor P. O., având ca obiect despăgubiri Lg. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în data de 14 martie 2012, s-au consemnat în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta și când instanța, a amânat pronunțarea în cauză la data de 21 martie 2012.
În urma deliberărilor, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA:
Asuprea recursului de față;
T. O. prin sentința civilă nr. 1740 din 25 octombrie 2011 a respins excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la daune morale, invocată de S. R. prin M. Finanțelor P. - Direcția Generală a Finanțelor P. O..
A respins acțiunea formulată de reclamanta M. R., cu domiciliul în Piatra O., ., județul O., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. - Direcția Generală a Finanțelor P. O., cu sediul în Slatina, ., județul O..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
În baza art. 137 cod procedură civilă, instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității acțiunii, excepție ce a fost respinsă, având în vedere dispozițiile art.22 al.2 din Constituție care prevăd că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime. Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
De asemenea, potrivit art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dispozițiile art. 21 din Constituție, părțile au dreptul la un proces echitabil.
Din actele de la dosar, s-a reținut faptul că tatăl reclamantei a fost arestat și condamnat la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, iar întreaga familie a fost supusă persecuțiilor comuniste prin percheziții la domiciliu, prin evacuarea din locuința CFR-ului și prin interzicerea dreptului la muncă și la învățătură.
În conformitate cu art.5 alin.1 lit.a din Legea 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestuia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea 221/2009 au fost constatate neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale nr.1358/2010, nr.1360/2010, decizii obligatorii.
În termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestor decizii, urmau să se emită noi dispoziții legale, iar în prezent nu există reglementări legale care să fi înlocuit sau completat dispozițiile prevăzute a fi neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale, astfel că susținerile reclamantei nu pot fi analizate.
Referitor la pretențiile materiale pentru perioada 1957-1962, s-a constatat că în cerere nu se menționează cuantumul acestora și dacă vizează bunuri confiscate sau alte bunuri care nu i-au fost restituite.
Față de considerentele de mai sus, în baza dispozițiilor Legii nr. 221/2009, a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
P. motivele de recurs se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea art. 6 din CEDO și art. 21 din Constituție, privind dreptul la un proces echitabil.
În conformitate cu art. 5 alin 1, lit.a din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita obligarea stalului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Este adevărat că aceste dispoziții au fost constatate neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010 și că, în termen de 45 de zile de la publicarea ia Monitorul Oficial al acestor decizii, urmau să se emită noi dispoziții legale.
Împrejurarea că, nu s-au emis noi dispoziții legale, nu înseamnă că ,, susținerile reclamantei nu pot fi analizate „pentru că se ajunge în acest fel la încălcarea dreptului la un proces echitabil fiind încălcat și una din componentele acestuia, respectiv accesul la justiție.
Hotărârea instanței de fond este nelegală si în ceea ce privește rezolvarea reparării prejudiciului material.
Deși, în ședința de judecată din 25.10.2011, reclamanta prin avocat, a solicitat în dovedirea prejudiciului material suferit odată cu pierderea locuinței proba testimonială, instanța a respins proba ca nefiind utilă cauzei.
În considerentele hotărârii judecătorești, se susține că „referitor la pretențiile materiale, se constată că, în cerere nu se menționează cuantumul acestora și dacă vizează bunuri confiscat sau alte bunuri care nu i-au fost restituite".
Instanța de fond, nu a solicitat ca reclamanta să precizeze acest lucru, iar declarațiile olografe depuse la dosarul cauzei odată cu cererea de chemare în judecată, reprezentau un început de dovadă ( declarații Budrincă P. și M. N.).
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii judecătorești și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se da posibilitatea părții să dovedească prejudiciul cauzat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Legea nr.221/2009 este un act normativ cu caracter de complinire, elaborat și adoptat după aplicarea DL nr.118/1990 și OUG nr.214/1999 și a completat cadrul legislativ, referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale destinate a repara nedreptățile comise de regimul politic anterior și cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să își exercite drepturile fundamentate.
În cauza dedusă judecății, tribunalul a apreciat că reclamanta nu mai poate beneficia de reparația prevăzută de Legea nr.221/2009, întrucât dispozițiile art.5 alin.1 lit. a ce constituie temeiul juridic al acțiunii au fost declarate neconstituționale prin Deciziile nr.1358 /2010 și nr.1360/2010, ale Curții Constituționale.
De altfel, ICCJ a statuat prin Decizia nr.12/2011, pronunțată în recurs în interesul legii, că, „urmare a Deciziilor nr.1358 /2010 și nr.1360/2010, pronunțate de Curtea Constituțională, dispozițiile art.5 alin.1 lit. a, teza I din Legea nr.221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial
P. această decizie, s-a analizat natura juridică a efectelor deciziilor Curții Constituționale și, respectiv, modalitatea în care se produc, în timp, aceste efecte.
Sub primul aspect, s-a apreciat că, deși nu poate fi vorba de o abrogare propriu-zisă a textului de lege, pentru că cel ce intervine nu este legiuitorul, ci organul jurisdicțional, sesizat la un moment dat cu cenzura de neconstituționalitate, consecințele declarării caracterului neconstituțional sunt similare celor produse de abrogare, în sensul că actul normativ încetează să mai aibă existența juridică și deci să mai constituie temei legal al pretențiilor în justiție.
Din motive de securitate și de stabilitate a circuitului juridic, Constituția României prevede că efectele declarării neconstituționale a actului se produc ex nunc (pentru viitor).
Fiind în prezența lipsirii de efecte a unui act care contravine legii fundamentale, Constituția, se pune problema modalității în care se produce, în timp, această lipsire de efecte, adică a felului în care se repercutează efectele deciziilor Curții Constituționale asupra ordinii juridice, astfel cum este ea surprinsă la momentul adoptării deciziei.
Din punct de vedere al dreptului tranzitoriu, art.147 alin. 4 din Constituție prevede că decizia Curții Constituționale este general obligatorie și produce efecte numai pentru viitor.
Împrejurarea că efectele deciziilor produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. Aceasta presupune, referitor la acțiunea dedusă judecății că dreptul de creanță pretins de reclamant este supus evaluării jurisdicționale.
Efectele acestui act normativ se întind pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu avem de-a face cu un act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula „tempus regit actum”.
Este vorba în speța dedusă judecății de pretinse drepturi de creanță, a căror concretizare (sub aspectul titularului) căruia trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, al întinderii dreptului, în funcție de mai multe criterii, se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de instanță.
Or, la momentul la care tribunalul e obligat să se pronunțe, respectiv 25.10.2011, norma juridică nu mai exista și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unei dispoziții legale exprese.
De aceea, din punct de vedere al dreptului intern, judecata nu se poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă, din punct de vedere juridic, ca urmare a declarării ei neconstituționale.
P. aceeași decizie, instanța supremă a examinat și drepturile ocrotite de art.6 și 14 din Convenție.
Art.6 paragraful 1 din Convenție garantează dreptul fiecărei persoane la un tribunal competent să examineze orice contestație (în mod independent, echitabil, public și într-un termen rezonabil), privitoare la drepturile și obligațiile cu caracter civil ce îi aparțin.
Instanța europeană a arătat într-o jurisprudență constantă că pentru a fi aplicabil art.6 paragraful 1 din Convenție sub aspect civil trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții: 1) să existe o contestație cu privire la un drept ce poate fi pretins, valorificat pe calea acțiunii în justiție; 2) contestația să fie reală și serioasă; 3) rezultatul procedurii să fie direct și determinant cu privire la existența dreptului.
Instanța europeană în cadrul controlului pe care îl exercită asupra respectării dispozițiilor art.6 paragraf 1 de către autoritățile naționale ale părților contractante, apreciază conținutul dreptului disputat prin raportare atât la dispozițiile Convenției cât și la cele ale normelor naționale de drept, prin luarea în considerare a caracterului autonom, statuându-se că art.6 paragraf 1 „nu se aplică unei proceduri ce tinde la recunoașterea unui drept care nu are nici un fundament legal în legislația statului contractant în cauză”.
Cu alte cuvinte, tribunalul nu a încălcat art.6 din CEDO, întrucât la data pronunțării sentinței, 25.10.2011, norma legală pe care se întemeiază pretențiile reclamantului nu mai exista.
În considerentele deciziei pronunțată în RIL se analizează efectele deciziilor Curții Constituționale și modalitatea în care se produc în timp aceste efecte.
Fiind vorba în cauză despre pretinse drepturi de creanță a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic și al întinderii dreptului), în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege, se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de instanță.
Or, la momentul la care tribunalul a fost chemat să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unei dispoziții legale exprese.
În ceea ce privește a doua critică, legată de modul de soluționare a cererii privind daunele materiale, Curtea o apreciază de asemenea nefondată. Recurenta este nemulțumită de faptul că instanța de fond nu a avut rol activ și nu i-a solicitat precizări cu privire la cerere, considerând recurenta că declarațiile olografe depuse la dosarul cauzei reprezentau un început de dovadă, care obliga instanța să exercite rolul activ și să pună în vedere reclamantei să precizeze cererea. Or, în lipsa unei cereri exprese, judecătorul nu are obligația de a deduce pretențiile reclamantului, pentru că pe de o parte, procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, judecătorii având îndatorirea potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 6 din codul de procedură civilă să se pronunțe numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Față de cele ce preced, recursul urmează a fi respins, în conformitate cu art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M. R. împotriva sentinței civile nr. 1740 din 25 octombrie 2011, pronunțată de T. O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. – prin M. Finanțelor P. – Direcția Generală a Finanțelor P. O..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Martie 2012
Președinte, E. S. | Judecător, M. M. | Judecător, M. P.-P. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.P. P.
Jud.fond I.M.
2 ex/A.G.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 13/2012. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1877/2012. Curtea de... → |
|---|
