Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 5788/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5788/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 5788/2013
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 5788
Ședința publică din data de 29 Mai 2013
Completul compus din:
Președinte: Judecător L. E.
Judecător P. B.
Judecător C. T.
Grefier I. B.
M. Public reprezentat de procuror N. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanta I. Lămâița, împotriva sentinței civile nr.295/05.12.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția I civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. reprezentat de M. Finanțelor P., având ca obiect despăgubiri legea 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta reclamantă depunând împuternicirea, avocat A. M. M., lipsind intimatul pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nefiind cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul.
Avocat A. M. M. pentru recurenta reclamantă, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța nepronunțându-se pe două capete de cerere, pronunțându-se pe excepția inadmisibilității acțiunii.
Reprezentantul Ministerului Public a considerat că recursul este întemeiat, instanța soluționând cauza pe excepția inadmisibilității, fără a se pronunța pe constatarea caracterului politic al măsurii administrative al dislocării și asupra despăgubirilor materiale pentru bunurile confiscate. Impunându-se casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
P. sentința civilă nr.295/05.12.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția I civilă în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta I. LĂMÂIȚA, domiciliată în ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, ., sector 5.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Instanța a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu, este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prevederile art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358/ 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituție, o normă de drept care a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.
În consecință, întrucât cele 45 de zile au expirat, iar Parlamentul nu a pus în acord dispozițiile declarate neconstituționale cu prevederile Constituției, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, cu atât mai mult cu cât se prevede expres că după împlinirea termenului menționat, dispozițiile legale își încetează efectele.
În condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr.47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.
Decizia Curții Constituționale este general obligatorie, opozabilă „erga omnes”, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
De altfel, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 186/18 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.151/12 aprilie 2000, a statuat că obligativitatea deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul înscris în art. 51 din Constituție în redactarea de la data respectivă, potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, este obligatorie.
Având în vedere considerentele arătate, concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni, căreia i se aplica norma declarată neconstituțională, având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial partea I la data de 15.11.2010, astfel că, începând cu această dată dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 au fost suspendate de drept, iar după expirarea acestui termen de 45 zile în care Parlamentul nu a modificat aceste prevederi legale în sensul arătat, acestea și-au încetat efectele juridice.
P. urmare, în prezent nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi acordate în continuare despăgubirile la care se referă art. 5 alin. 1 lit. b) și c) din Legea nr. 221/2009.
Urmează ca, față de obligativitatea deciziei nr. 1358/21 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Constituțională, să se constate că S. nu datorează despăgubiri cu titlul de daune morale, astfel încât, în lipsa unui temei de drept, să fie admisă excepția inadmisibilității acțiunii de față, și, pe cale de consecință, respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea având ca obiect acordarea despăgubirilor, reprezentând daune morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta I. Lămâița, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, a arătat că în fapt, a solicitat prin acțiune, constatarea caracterului politic al măsurii administrative de dislocare și stabilirea domiciliului obligatoriu, obligarea Statului R. la plata sumei de 3 milioane Euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autori ca urmare a măsurii administrative abuzive, precum și obligarea Statului R. la plata sumei de 1 milion Euro, reprezentând despăgubirea materială pentru bunurile confiscate.
A arătat că va depune acte în susținerea cererii la termenul ce se va acorda.
A apreciat că instanța avea obligația de a-i pune în vedere să își precizeze acțiunea, referitor la autori, perioada pentru care solicită despăgubiri și ce bunuri mobile și imobile au fost confiscate, iar în situația neîndeplinirii acestor obligații, să suspende cauza în temeiul art.1551 C.pr.civ.
A considerat nelegală și netemeinică hotărârea instanței de fond, atât pentru faptul că se impunea suspendarea cauzei, cât și pentru faptul că în speță este vorba de o lege specială, care impunea instanței să aibă un rol activ în sensul de a dispune din oficiu verificări. A apreciat că prin hotărâre i s-a luat dreptul la un proces echitabil.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Astfel cum afirmă și recurenta în motivarea recursului, cererea de chemare în judecată a conținut trei capete de cerere, respectiv constatarea caracterului politic al măsurii administrative de dislocare și stabilirea domiciliului obligatoriu, acordarea de despăgubiri morale și acordarea de despăgubiri materiale.
Coroborând dispozitivul sentinței cu considerentele acesteia Curtea constată că dintre cele trei capete de cerere instanța de fond s-a pronunțat pe unul singur, respectiv cel referitor la acordarea daunelor morale. Celelalte două capete de cerere nu au primit dezlegare din partea instanței de fond.
Criticile formulate în recurs nu privesc soluția efectiv pronunțată de instanță, respectiv nu se susține că greșit s-a respins ca inadmisibil capărul de cerere având ca obiect daune morale. Astfel fiind, concluzia care se impune este aceea că recurenta nu contestă legalitatea sentinței sub aspectul dezlegării date cererii privind acordarea de daune morale.
P. criticile formulate recurenta a invocat lipsa de rol activ a instanței și aplicarea greșită a legii în soluționarea celorlalte două capete de cerere cu care a fost învestită instanța. Aceste capete de cerere nu au fost însă soluționate de către prima instanță, caz în care criticile sunt fără obiect.
Pe de altă parte, omisiunea instanței de fond de a analiza toate capetele de cerere cu care a fost învestită nu poate constitui motiv de recurs, față de prevederile art. 304 pct 1-9 Cod pr civilă. Dimpotrivă, prin art. 281 ind 2 Cod pr. civilă s-a prevăzut că, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Pentru a nu se interpreta legea în sensul că în calea de atac a apelului/recursului s-ar putea critica hotărârea atacată pentru motivul că nu a fost soluționată una dintre cererile deduse judecății, prin Legea nr. 202/2010 a fost introdus art. 281 ind. 2a în Codul de pr. civilă prin care s-a stipulat expres că „îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281 – 281 ind 2 Cod pr. civilă”.
În raport de norma legală menționată concluzia care se impune în cauză este aceea că nu poate constitui motiv de recurs omisiunea instanței de fond de a soluționa un capăt cerere cu care a fost învestită.
Întrucât criticile formulate împotriva sentinței privesc modul de soluționare de către instanță a capetelor de cerere ce au ca obiect o cerere în constatare și una pentru despăgubiri materiale în condițiile în care instanța de fond nu s-a pronunțat pe aceste capete de cerere, aceste critici nu pot fi primite, pentru considerentele expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I. Lămâița împotriva sentinței civile nr. 295/05.12.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția I civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. reprezentat de M. Finanțelor P..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 29.05.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. E. P. B. C. T.
Grefier,
I. B.
Red. Jud. PB / 07.06.2013
Tehn. red. IB / 2 ex
Jud. fond DF S.
| ← Anulare act. Decizia nr. 6925/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 5692/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
