Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 6501/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6501/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 6501/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6501
Ședința publică de la 13 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. S.
Judecător G. I.
Judecător E. B.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul reclamant C. C. A. împotriva deciziei civile nr. 26 din 21.03.2013, pronunțată de Tribunalul M., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. D., C. L. Dr.Tr.S. și P. Dr.Tr.S. prin P., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termen, că s-a timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 6 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, că intimata pârâtă C. D. a depus întâmpinare înregistrată sub nr._ din 10.06.2013 prin care s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, și că prin motivele de recurs s-a solicitat, de asemenea, judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, luând act de cererile privind judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare recursul de față.
CURTEA
Asupra recursului de față;
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._ din data de 23.05.2012, reclamantul C. C. A. a chemat în judecată pe pârâta C. D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractului juridic denumit contract de închiriere nr. 133/19.12.2003 încheiat cu C. L. al mun. Dr. Tr. S., pentru imobilul situat în ..3, ., ., a cărui beneficiu i-a fost atribuit în urma divorțului.
În motivarea acțiunii a arătat că în fapt, a fost căsătorit cu pârâta iar prin sentința nr. 5137/11.11.2008 a fost desfăcută căsătoria, hotărârea fiind modificată prin Decizia 111/A/12.03.2009 și ulterior prin Decizia 1153/27.10.2009.
Contractul a cărui anulare o solicită, a fost încheiat prin nesocotirea unei dispoziții imperative și prohobitive a legii și anume aceea că, pârâta imediat după divorț, la data de 24.11.2008, s-a prezentat la biroul notarului public, declarând pe proprie răspundere că nu a dobândit și nu a înstrăinat nici o locuință proprietate personală, declarație autentificată sub nr. 5567/24.11.2008, declarație în temeiul căreia i-a fost atribuit beneficiul acestui contract, fiind prelungit până în 2013. P. sentința pronunțată în dosarul nr._/225/2010, respectiva declarație a fost constatată drept falsă dispunându-se anularea înscrisului falsificat respectiv, a declarației sus amintită încheiată la BNP I. A., prin care pârâtei i-a fost atribuit beneficiul contractului de închiriere în pofida faptului că, anterior mai deținuse locuințe pe care le-a înstrăinat, fapt demonstrat cu contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1357/23.04.1999 de BNP I. M..
La data de 28.05.2012, reclamantul a depus la dosar precizare acțiune prin care a învederat instanței că solicită în principal constatarea nulității absolute a prelungirii contractului de închiriere nr. 133/19.12.2003, pentru încălcarea normelor imperative prevăzute de lege și pentru cauza ilicită și imorală în ceea ce privește pe pârâta B. D. ca beneficiar al contractului de închiriere. În subsidiar a solicitat să se constate nulitatea relativă parțială a prelungirii la contractul de închiriere nr. 133/19.12.2003 pentru dol de viciu de consimțământ în ceea ce privește pe pârâta B. D. ca beneficiar al contractului.
A mai precizat că, împreună cu pârâta și fiul acesteia dintr-o altă căsătorie, au locuit împreună cu părinții săi într-un imobil naționalizat, așa cum rezultă din contractul nr. 1709/1980.
Imobilul a fost redobândit în justiție de către foștii proprietari, situație în care reclamantul a formulat cerere pentru locuință socială, deși titularii locuinței anterioare au fost părinții săi C. I. și C. J..
Cererea a fost aprobată și astfel a luat naștere contractul nr.133/19.12.2003, în care reclamantul este titular iar B. D. (fostă C.) și fiul acesteia, beneficiari.
La data de 23.04.2008, reclamantul a formulat cerere de divorț fiind pronunțată astfel Sentința nr. 5137/11.11.2008, definitivă prin Decizia nr. 1153/27.10.2009, instanța de judecată atribuind beneficiul contractului de închiriere pârâtei.
P. actul adițional nr.133/19.12.2008 a fost prelungit contractul de închiriere nr.133/19.12.2003 cu încă 5 ani pentru intervalul 19.12._13.
Înainte de semnarea prelungirii contractului de închiriere, pârâta B. D., a dat o declarație pe proprie răspundere autentificată sub nr. 5567/24.11.2008 de BNP I. A., prin care arată că nu a dobândit, nu a înstrăinat și nu a deținut locuință proprietate personală.
În perspectiva acestei declarații, reclamantul a putut să semneze actul adițional nr.133/2008 prin care contractul nr. 133/2003 se reînnoiește în aceleași condiții.
Pârâta B. D. a întocmit în fals această declarație în fața notarului, întrucât anterior a înstrăinat o locuință, motiv pentru care prin sentința penală nr. 2610/2010, rămasă definitivă, a fost condamnată la pedeapsa amenzii, iar declarația din 24.11.2008 a fost anulată.
Prezenta acțiune este rezultatul anulării acestei declarații, înscrisă fără de care de prelungirea la contract nu ar fi beneficiat pârâta B. D. ci numai reclamantul.
Prelungirea la contract, este lovită de nulitate absolută parțială, în ce o privește pe pârâtă, întrucât disp. art. 48 din Lg. 114/1996 sunt imperative și nu permit persoanelor care au deținut sau înstrăinat imobile să beneficieze de locuință socială, iar încălcarea unor dispoziții legale imperative este sancționată cu nulitatea absolută.
În cauză operează și nulitatea pentru cauza ilicită și imorală, întrucât obținerea unei locuințe sociale prin denaturarea unei realități cunoscute de către cel care face declarația, este frauduloasă.
În subsidiar, reclamantul a invocat dolul, ca motiv de nulitate relativă, întrucât pârâta B. D. a indus în eroare C. L. prin această declarație și l-a determinat să semneze actul cu reclamantul.
Dacă locatorul proprietar ar fi cunoscut faptul că pârâta a deținut și a înstrăinat o locuință, nu s-ar fi prelungit contractul în aceleași condiții, ci s-ar fi prelungit numai pentru reclamant, ca titular, fără pârâtă ca beneficiar.
Pârâta B. D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii arătând că este lipsită de obiect în condițiile în care nu mai este în ființă contractul de închiriere nr. 133/2003.
A învederat instanței că, prin sentința civilă nr. 5137/2008 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, i-a fost atribuit irevocabil beneficiul contractului de închiriere fiind întocmit un nou contract de închiriere nr. 133/1.04.2012.
Odată cu atribuirea beneficiului contractului de închiriere, reclamantul a pierdut calitatea de titular al contractului de închiriere precum și dreptul său locativ în acest spațiu.
Deși nu are drept locativ din anul 2008, reclamantul a continuat să folosească fără drept locuința a cărui titular este doar pârâta, fiind astfel nevoită să formuleze acțiune în evacuare deoarece era împiedicată de reclamant să folosească spațiul în totalitate prin închirierea sufrageriei de către acesta.
P. sentința civilă nr. 3583/5.07.2011 rămasă definitivă s-a dispus evacuarea reclamantului din locuință dar, întrucât acesta a refuzat să lase în deplină folosință locuința, a fost nevoită să solicite evacuarea pe cale silită formând dosar de executare silită la B. D. Alfred.
Întrucât a fost întocmit contractul de închiriere doar pe numele său și nu mai este în ființă contractul a cărui anulare reclamantul o solicită, consideră pârâta că acțiunea este lipsită de obiect și se impune respingerea acesteia.
În altă ordine de idei, la momentul atribuirii beneficiului contractului de închiriere, instanța a avut în vedere toate probele și apărările făcute la dosar, iar cele invocate în prezenta acțiune au fost analizate de instanța de judecată cu prilejul soluționării dosarului de divorț nr._, astfel că există autoritate de lucru judecat în acest sens iar atribuirea contractului de închiriere s-a realizat legal.
În urma analizării întregului material probator al cauzei, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a pronunțat sentința civilă nr.8650/18.12.2012 prin care a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea formulată de reclamantul C. C. A., în contradictoriu cu pârâta C. D., C. L. Dr. Tr. S. și P. Dr. Tr. S. prin P., ca lipsită de interes.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art.137 C.proc.civ. instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, astfel încât a analizat cu prioritate excepția lipsei de interes invocată din oficiu de către instanță, reținând următoarele:
Printre condițiile generale referitoare la formularea unei acțiuni se numără și cea referitoare la interesul declanșării unei proceduri judiciare, respectiv principiile generale privind interesul legitim, născut și actual, direct și personal al celui care învestește instanța cu soluționarea unei cereri.
Deși codul de procedură civilă nu dă o definiție în acest sens, instanța a reținut că, prin interes se înțelege folosul practic, imediat, urmărit de cel care a formulat cererea prin care se învestește instanța cu soluționarea unei cauze, interes care trebuie să se mențină pe tot parcursul soluționării cauzei.
Față de cele mai sus expuse, instanța a apreciat că nu există folosul practic în promovarea prezentei cereri întrucât, conform contractului de închiriere nr. 133/1.04.2012 (filele 51-52 dosar), contractul de închiriere nr. 133/19.12.2003, având ca obiect închirierea de către pârâtă a locuinței situată în Dr. Tr. S., .. 3, ., ., jud. M. și actul adițional la acesta, a cărui anulare se solicită prin acțiunea de față, a încetat de drept la data de 1.04.2012, odată cu încheierea contractul de închiriere nr. 133/1.04.2012 pentru închirierea aceleiași locuințe, iar reclamantul nu a solicitat anularea acestuia.
În raport de argumentele expuse și în considerarea lipsei unui folos material direct și actual pentru reclamant, instanța admis excepția lipsei de interes invocată din oficiu și a respins acțiunea ca lipsită de interes.
Împotriva s.c.nr.8650/18.12.2012, în termen legal a declarat apel reclamantul însă, până la momentul dezbaterilor nu a depus motivele de apel caz în care, instanța de apel făcând incidența art.297 alin.1 teza I c.pr.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010, a examinat sentința pe baza celor invocate de prima instanță conform art.292 al.2 c.pr.civ.
Tribunalul M. - Secția I Civilă prin decizia civilă nr. 26 din 21.03.2013 a admis apelul, a schimbat sentința în sensul că a respins excepția lipsei de interes și a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Privitor la excepția lipsei de interes invocată din oficiu de prima instanță în ședința publică din 11.12.2012, tribunalul a constatat că în mod greșit a fost admisă.
P. s.c.nr.5137/11.11.2008 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S., definitivă prin d.c.nr.1153/27.10.2009 a Tribunalului M., s-a desfăcut căsătoria dintre reclamant și pârâtă, beneficiul contractului de închiriere nr.133/19.12.2003 fiind atribuit pârâtei.
P. actul adițional nr.133/19.12.2008 s-a prelungit contractul de închiriere nr.133/19.12.2003, cu încă 5 ani pentru intervalul 19.12.2008 – 19.12.2013 însă, anterior prelungirii contractului de închiriere, pârâta a dat declarația pe propria răspundere autentificată sub nr.5567/24.11.2008 la BNP I. A. prin care a arătat că nu a dobândit, nu a înstrăinat și nu a deținut locuință proprietate personală, această declarație permițându-i reclamantului să semneze actul adițional nr.133/2008 prin care contractul inițial de închiriere nr.133/2003 s-a prelungit în aceleași condiții însă, declarația nr.5567/2008 a fost întocmită în fals întrucât anterior, pârâta înstrăinase o locuință, motiv pentru care, prin s.p.nr.2610/2010 a Judecătoriei Dr. Tr. S. a fost sancționată penal cu amendă administrativă și s-a dispus anularea declarației.
Tribunalul a apreciat că reclamantul are interes în promovarea acțiunii pentru că folosul pe care-l urmărește este acela ca de prelungirea contractului să fi beneficiat doar titularul contractului inițial, respectiv reclamantul nu și ceilalți membrii ai familiei (fosta soție și fiul acesteia) care au figurat ca persoane în contractul inițial de închiriere.
Acest aspect îi oferă posibilitatea ca și în continuare să beneficieze de reînnoirea contractului de închiriere tot el ci nu pârâta.
P. urmare, excepția lipsei de interes s-a constatat neîntemeiată.
Asupra fondului acțiunii, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată din următoarele considerente:
Valabilitatea contractului de închiriere nr.133/2003 a fost examinată prin d.c.nr.1153/27.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, instanță care a reținut cu putere de lucru judecat faptul că deținerea de către pârâtă anterior în proprietate a unui apartament ce a făcut obiectul partajului cu primul ei soț nu este de natură a înlătura întrunirea cumulativă a condițiilor avute în vedere la atribuirea locuinței sociale ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr.133/2003.
Acest din urmă contract a fost desființat de drept prin contractul nr.133/01.04.2012, astfel că, din punct de vedere juridic, nemaifiind în ființă, nu se mai impune verificarea viciilor invocate de reclamant prin acțiunea introductivă astfel cum a fost precizată la 28 mai 2012, acestea putând fi analizate într-un alt cadrul procesual după cum s-a arătat și de prima instanță.
În considerarea celor mai sus expuse, în temeiul art.296 și urm. c.pr.civ., tribunalul a pronunțat o decizie prin care a admis apelul, a anulat sentința, a respins excepția lipsei de interes și pe fond a respins acțiunea.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C. C. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A arătat că Tribunalul M., înlăturând excepția lipsei de interes trebuia să trimită cauza spre rejudecare la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, întrucât aceasta nu a cercetat chestiunea dedusă judecății. Incidente erau dispozițiile art. 297 C.p.c.
A susținut că prin hotărârea pronunțată nu se înțelege dacă instanța de apel a reținut autoritatea de lucru judecat sau prezumția lucrului judecat, ambele trebuind să fie analizate în contradictoriu.
Că, oricum în cauză nu poate opera niciuna dintre instituțiile menționate, întrucât cauza prezentei acțiuni este diferită pornind de la împrejurarea că această cerere a fost promovată în perspectiva soluției penale prin care a fost anulat înscrisul falsificat, împrejurare care trebuie să producă efecte juridice și care nu a fost avută în vedere la pronunțarea deciziei civile nr. 1153/27.10.2009 a Curții de Apel C..
În speță, Tribunalul M. a dat eficiență deciziei civile nr. 1153/27.10.2009, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, fără a observa că sentința penală nr. 2610/16.12.2010, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, rămasă definitivă prin respingerea recursului la data de 20.04.2011 este ulterioară.
Or, această acțiune este tocmai rezultatul soluției penale prin care pe lângă sancțiunea aplicată s-a dispus și anularea înscrisului falsificat, respectiv declarația autentificată prin încheierea nr. 5567/22.11.2008 a BNP I. A..
Potrivit principiului „ penalul ține în loc civilul", soluția penală de anulare a înscrisului falsificat nu poate fi privată de efecte juridice (ceea ce este nul nu poate produce efecte), astfel că instanțele de fond și apel au procedat greșit.
Dacă pârâta B. D. nu ar fi dat această declarație, anulată de instanța penală, aceasta nu ar fi putut fi beneficiarul contractului de închiriere sau prelungirii acestuia.
Dacă nu ar fi fost beneficiarul acestui contract nici instanța de judecată nu putea atribui beneficiul locuinței în dosarul de divorț.
Singurul beneficiar ar fi fost recurentul, situație în care în mod corect Tribunalul a respins excepția lipsei de interes.
In concluzie a solicitat admiterea recursului în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c, și modificarea soluției pronunțate în sensul admiterii acțiunii.
Intimata pârâtă C. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispozițiilor art.297 (1) Cod pr.civilă în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea și va judeca procesul evocând fondul. Cu toate acestea, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.
Din dosarul Tribunalului M. rezultă că reclamantul C. C. A. a depus tardiv motivele de apel, respectiv după închiderea dezbaterilor și terminarea ședinței de judecată, motiv pentru care apelul a fost examinat prin prisma susținerilor formulate la instanța de fond.
Așadar, reclamantul nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare așa cum prevede expres art.297(1) Cod pr.civilă, o astfel de solicitare nefiind formulată nici de partea adversă, care nu a depus întâmpinare.
În atare situație, în mod corect Tribunalul M. a procedat la soluționarea apelului, aplicând astfel dispozițiile art.297 (1) teza I Cod pr.civilă.
Faptul că tribunalul a folosit termenul „schimbă” sentința și nu „anulează” sentința, așa cum acesta este uzitat în cuprinsul art. 297 (1) Cod pr.civilă, nu constituie motiv de nelegalitate în sensul dispozițiilor art.304 pct. 1-9 Cod pr.civilă, și aceasta cu atât mai mult cu cât prin soluția pronunțată instanța de apel nu a examinat cauza pe fond.
Observând considerentele deciziei recurate, Curtea constată că instanța a soluționat cauza dedusă judecății, invocând principiul autorității de lucru judecat sub forma prezumției, și ca o consecință a acestui fapt nu a mai antamat fondul litigiului.
Motivarea soluției se bazează în exclusivitate pe prezumția autorității de lucru judecat, iar în dispozitivul hotărârii instanța se pronunță direct pe acțiune, în sensul respingerii acesteia.
Este cunoscut că autoritatea de lucru judecat se manifestă atât sub forma excepției procesuale, cât și sub forma prezumției de lucru judecat.
Atunci când autoritatea de lucru judecat se manifestă sub forma excepției procesuale sunt aplicabile dispozițiile art. 166 Cod procedură civilă raportat la art. 1201 cod civil (vechea reglementare) și aceasta presupune ca între cele două spețe să existe tripla identitate: de părți, de obiect și de cauză.
Cât privește autoritatea de lucru judecat ca și prezumție, aceasta este prevăzută de art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin.2 Cod civil, și presupune că o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți, neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat presupune ca, ceea ce a stabilit o instanță printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, să nu fie contrazis ulterior de o altă instanță printr-o altă hotărâre.
Tribunalul M. a reținut corect că în speță operează autoritatea de lucru judecat sub forma prezumției, față de ceea ce a statuat Curtea de Apel C. prin decizia nr. 1153/27.10.2009 pronunțată în dosarul nr._ .
Chiar dacă instanța de apel nu folosește sintagma „prezumția autorității de lucru judecat” din modalitatea de motivare a deciziei rezultă fără echivoc faptul că tribunalul și-a raportat soluția la autoritatea de lucru judecat ca și prezumție și nu ca excepție.
Or, prin decizia nr.1153/27 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a admis recursul formulat de pârâta C. D. împotriva deciziei civile nr.111/A din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. C..
A fost modificată decizia atacată.
S-a respins apelul declarat de apelantul reclamant C. C. împotriva sentinței civile nr.5137/11.11.2008 pronunțată de Judecătoria Drobeta Tr.S. în dosarul nr._ și a fost menținută sentința instanței de fond.
Din considerentele deciziei nr.1153/27 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel C. rezultă că aspectele legate de valabilitatea contractului de închiriere nr.133/2003 au fost tranșate în mod irevocabil de Curte, soluția dată prin hotărârea menționată neputând fi contrazisă printr-o altă hotărâre judecătorească.
Astfel, prin decizia nr.1153/2009 Curtea de Apel C. a reținut cu putere de lucru judecat că împrejurarea că pârâta a deținut anterior în proprietate un apartament ce a făcut obiectul partajului de bunuri comune în urma divorțului intervenit între pârâtă și primul soț al acesteia, nu este de natură a înlătura întrunirea cumulativă a condițiilor avute în vedere la atribuirea locuinței sociale ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr.133/19.12./2003.
Faptul că prin sentința penală nr.2610/16.12.2010 pronunțată de Judecătoria Drobeta Tr.S., rămasă definitivă prin respingerea recursului, a fost anulat înscrisul falsificat de pârâtă, respectiv declarația autentificată sub nr.5567/24.11.2008 la BNP I. A. (ce a stat la baza atribuirii locuinței sociale) nu prezintă relevantă juridică în ceea ce privește contractul de închiriere nr.133/19.12.2003, ulterior prelungit, câtă vreme există o hotărâre judecătorească irevocabilă care recunoaște valabilitatea contractului.
Această hotărâre nu a fost desființată în căile extraordinare de atac și ca atare se impune ca autoritate de lucru judecat sub forma prezumției, în litigiul de față.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt în procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art.6.1 din Convenție.
Mai mult, în prezent, așa cum recunoaște pârâta prin întâmpinarea depusă la instanța de fond (fila 49 dosar) urmare a atribuirii beneficiului contractului de închiriere prin sentința civilă nr.5137/2008 a Judecătoriei Drobeta Tr.S., rămasă irevocabilă prin decizia nr.1153/2009 a Curții de Apel C., intimatei pârâte i-a fost încheiat un nou contract de închiriere, respectiv contractul nr.133/01.04.2012.
Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu subzistă motive de casare sau modificare prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod pr.civilă, recursul declarat de reclamant este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant C. C. A. împotriva deciziei civile nr. 26 din 21.03.2013, pronunțată de Tribunalul M., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. D., C. L. Dr.Tr.S. și P. Dr.Tr.S. prin P..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Iunie 2013.
Președinte, C. S. | Judecător, G. I. | Judecător, E. B. |
Grefier, A. C. |
Red.jud.C.S.
Jud apel C.P./V.R.
Jud.fond T.T.
2 ex/A.G./27.06.2013
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 5721/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 6974/2013. Curtea de... → |
|---|
