Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 6974/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6974/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 6974/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6974
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător P. P.
Judecător M. P.
Grefier M. V. A.
********************
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul I. C., împotriva sentinței nr. 938 din 30 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I. Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P. - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. O., având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant I. C., lipsind intimatul pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P. - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. O..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea, constatând ca nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza in stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant I. C., a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii.
C UR T E A
Asupra recursului de față;
P. sentința nr. 938 din 30 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I. Civilă în dosarul nr._, s-a respins cererea cu precizarea din 19.03.2013, formulată de reclamantul I. C., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. FINANȚELOR P. - DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR P. O..
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele;
S-a solicitat de către reclamant acordarea de despăgubiri în baza Legii 221/2009 în cuantum de 2.000.000 lei, ca urmare a represiunilor suferite după îndepărtarea din armată și faptul că o perioadă de timp îndelungată nu s-a putut încadra într-un loc de muncă.
Dispozițiile art.5 din Legea 221/2009 au fost constatate neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale nr.1358/2010, nr.1360/2010, decizii obligatorii.
În termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestor decizii, urmau să se emită noi dispoziții legale, iar în prezent nu există reglementări legale care să fi înlocuit sau completat dispozițiile prevăzute a fi neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale, astfel că susținerile reclamantului nu pot fi analizate.
Art.4 alin.1 lit. b din Legea 221/2009 prevede că pot fi solicitate despăgubiri reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii 10/2001 sau ale Legii 247/2005.
Reclamantul a solicitat despăgubiri în cuantum de 2.000.000 lei reprezentând daunele materiale suferite ca urmare a îndepărtării din armată și nerealizării veniturilor o perioadă de timp până la încadrarea în muncă.
Din interpretarea cererii, raportat la dispozițiile Legii 221/2009 s-a constatat că cererea nu se încadrează în dispozițiile acestei legi.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și justiție prin Decizia nr.6 din 15 aprilie 2013 a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor alin.1 lit. b din Legea 221/2009, se pot acorda despăgubiri materiale numai pentru categoriile de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea 10/2001 republicată și Legea 247/2005 cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Deși a solicitat despăgubiri reprezentând prejudiciul material suferit, reclamantul nu a produs probe cu care să facă dovada cuantumului acestora, respectiv a prejudiciului suferit ca urmare a trecerii în rezervă și a desfășurării activității în locuri de muncă pentru care se prevedea o pregătire inferioară celei deținute de către acesta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul I. C., susținând că, neîntemeiat a fost respinsă acțiunea, deoarece „măsura administrativă luată de comuniști în 1946 și 47 și apoi în 1952 este f. nedreaptă” trebuind să plece din B. pe șantierul Onești – Borzești, să poată trăii.
Recursul este nefondat.
Examinând sentința în raport de criticile formulate Curtea constată că, prin acțiunea formulată, așa cum a fost precizată la data de 19.03.2013, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului S. R. la plata sumei de 2.000.000 lei, despăgubiri conform Legii nr. 221/2009, susținând că, la de 23 ani, după întoarcerea după frontul cehoslovac a fost îndepărtat în mod nejustificat din cadrele active ale armatei.
Arată reclamantul că a fost îndepărtat din armată pe motive politice, nu a reușit să se încadreze în muncă, fiind asimilat ca „dușman al poporului” și, că, datorită acestei situații nu a putut să urmeze facultatea decât după mai mulți ani, fiind nevoit să lucreze pe șantiere.
Cererea reclamantului care are ca obiect drepturile salariale de care a fost lipsit prin îndepărtarea din armată și a faptului că nu a reușit să se încadreze în muncă, nu se încadrează în cea reglementată de dispozițiile Legii nr. 221/2009, care se referă la acordarea despăgubirilor pentru bunurile care nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Prevederile acestor legii au ca obiect reglementarea de bunuri imobile, iar nu drepturile salariale de care ar fi putut beneficia reclamantul, în situația în care nu ar fi fost îndepărtat din armată ș-ar fi putut găsi un alt loc de muncă și na ar fi fost obligat să lucreze pe șantiere.
Astfel, în temeiul art. 5 alin. lit. b din Legea nr. 221/2009 persoana îndreptățită poate să solicite „acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative dacă bunurile respective nu i-au fost restituite s-au nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor bunuri imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Rezultă că, despăgubirile prevăzute de art. 5, alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 privesc strict aspecte legate de echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, neexistând o dispoziție expresă care să îndreptățească persona care a fost îndepărtată din muncă, la despăgubiri reprezentând venituri nerealizate. Instanța nu se poate substitui legiuitorului pentru a putea adăuga la lege un astfel de caz, fiindcă s-ar încălca atribuțiile puterii judecătorești.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr. 6/15.04.2013 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1, lit. b din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001 republicată cu modificările și completările ulterioare, și, Legea nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.”
Cum deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii, pentru instanțele inferioare, Curtea apreciază ca fiind nefondat recursul formulat de reclamant și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul I. C., împotriva sentinței nr. 938 din 30 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I. Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P. - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. O., ca nefondat.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2013
Președinte, M. C. | Judecător, P. P. | Judecător, M. P. |
Grefier, M. V. A. |
Red.Jud. M.C.
Tehn.red. MA / 2 ex
Data:01.07.2013.
Jud. fond I.M.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 6501/2013. Curtea... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 6976/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
