Grăniţuire. Decizia nr. 1741/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 1741/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 1741/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1741

Ședința publică de la 08 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. M.

Judecător - M. L. N. A.

Judecător - M. C.

Grefier - V. R.

x.x.x

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 26 noiembrie 2014, privind judecarea apelului declarat de reclamantul R. A. G. împotriva sentinței civile nr._ din 5 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă F. E., având ca obiect grănițuire, ca urmare a casării deciziei civile nr. 363 din 10 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, prin decizia civilă nr. 1292 din 10 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C. – Sectia I Civilă, în dosar nr._ .

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc în ședința publică de la data de 26 noiembrie 2014, au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării de la acea dată când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 3 decembrie 2014 și ulterior pentru data de 8 decembrie 2014.

În urma deliberărilor:

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

P. sentința civilă nr._ din 15.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect obligația de a face formulată de reclamantul R. G. A., prin reprezentant legal R. A., în contradictoriu cu pârâta F. E., având ca obiect obligația de a face.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că părțile din prezentul litigiu sunt proprietarele unor imobile învecinate, situate in comuna R., . Gorj; că prin sentința civilă nr.2097/23.03.2007 pronunțată in dosarul cu nr_ al Judecătoriei Tg J., a fost stabilită linia de hotar dintre proprietățile părților; că reclamantul a solicitat prin acțiunea dedusă judecății, stabilirea liniei de hotar dintre el și vecina sa, pârâta F. E., obligarea acesteia la demolarea gardului de la stradă, care ar încălca proprietatea reclamantului și la obligarea pârâtei de a monta burlane și parazăpezi, cu cheltuieli de judecată.

Cu privire la cererea privind stabilirea liniei de hotar, instanța a constatat că există autoritate de lucru judecat in privința acestui capăt de cerere și sentința civilă nr 2097/23.03.2007, pronunțată în dosarul cu nr._ al Judecătoriei Tg J., respingând ca având autoritate de lucru judecat aceasta cerere prin încheierea de ședință din data de 10.11.2011. Instanța a reținut că reclamantul este in continuare nemulțumit de linia de hotar stabilită intre proprietatea sa și cea a pârâtei, însă acest aspect nu mai poate fi analizat de prezenta instanța, întrucât a făcut deja obiectul unui dosar, soluția definitivă și irevocabilă, având autoritate de lucru judecat.

In privința cererilor având ca obiect obligația de face, instanța a reținut următoarele:

Din dispozitivul sentinței civile nr.2097/23.03.2007, instanța a constatat că frontul stradal al terenului pârâtei este de 10.50 ml, iar pentru terenul reclamantului este de 13,87 ml. Instanța a avut în vedere în vedere mențiunile cuprinse in sentința mai sus amintită, întrucât acesta a statuat definitiv o situație juridică ce reflectă o realitate juridică ce se impune in viitor părților implicate in cauza de față.

Deși din concluziile raportului de expertiză întocmit in prezenta cauza, s-a reținut că documentația cadastrală efectuată de reclamant nu respectă dimensiunea frontului stradal al reclamantului, înscrisă in sentința civilă nr.2097/23.03.2007, instanța nu s-a putut raporta la această documentație cadastrală, întrucât acesta nu poate infirma mențiunile unei sentințe judecătorești.

Din același raport de expertiză, instanța a constatat că gardul de la stradă construit de către pârâtă F. E. respectă linia de hotar dintre proprietățile părților, stabilită prin sentința civilă nr.2097/23.03.2007. Așadar, gardul construit de pârâtă respectă frontul stradal de 10,05 ml. ce îi aparține pârâtei. Totodată instanța a constatat că deși pentru lățimea terenului reclamantului sunt menționate dimensiuni diferite, respectiv 13,87 ml in dispozitivul sentinței 2097/23.03.2007 și 14,25 m în raportul de expertiză întocmit in dosarul_ de expert M. G. și 14,80 m. in documentația cadastrală, in ceea ce privește frontul stradal al pârâtei dimensiunea de 10,05 m este menționată atât in expertiza topografică din dosarul_, cât și in dispozitivul acestei sentințe. De asemenea expertiza topografică întocmită in cauza de față, a concluzionat că gardul construit la stradă de pârâta respectă frontul stradal al acesteia de 10,05 ml și totodată și linia de hotar stabilită prin hotărâre judecătorească.

Având în vedere aceste considerente, constatând că gardul de la stradă al pârâtei nu afectează proprietatea reclamantului, instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de a obliga pârâta să demoleze acest gard.

În privința cererii reclamantului de obligare a pârâtei să monteze scocuri, burlane și parazăpezi, instanța a reținut din raportul de expertiză întocmit in cauza de față că streașina imobilelor pârâtei F. E. se află la o distanță de 0,73 ml. față de zidul construcțiilor reclamantului, in partea de nord și la o distanță de 1 ml de acestea in partea de sud. Din răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză, instanța a reținut că distanța dintre spatele casei reclamantului și linia de hotar, așa cum a fost stabilită de sentința civilă 2097/23.03.2007, este de 0,13 m.

Potrivit art. 615 Cod civil, orice proprietar este dator să facă de așa natura încât apele din ploi sa se scurgă pe terenul sau, ori pe ulițe, iar nu pe locul vecinului. Instanța a constatat că distanța cea mai mică intre streașina casei pârâtei si zidul casei reclamantului este de 0,73 m, aceasta ajungând la 1 m in partea de nord a proprietăților părților.

Instanța a apreciat că această distanța, aproximativ 0,73 m între spațiul unde cad apele din ploi si zăpezi și casa reclamantului este suficient de mare pentru a nu fi afectată proprietatea reclamantului și nu justifică obligarea pârâtei la montarea de scocuri, burlane și parazăpezi. Având in vedere distanța dintre zidul casei reclamantului și mejdină, respectiv de 0,13 m, dar și distanța dintre zidul casei reclamantului și streașina casei pârâtei, de 0,73 m in zona cea mai apropiată, instanța a constatat că pârâta a păstrat o distanță rezonabilă intre proiecția acoperișului casei sale și de linia de hotar, de aproximativ 0,60 m.

Așadar, pârâtei nu i se poate reține o culpă in eventuale prejudicii cauzate reclamantului din cauza apelor din ploi și zăpezi, in condițiile in care acestea se scurg pe terenul său, streașina casei pârâtei fiind la o distanța de 0,60 m de linia de hotar dintre proprietatea sa și a reclamantului. Având in vedere principiul disponibilității acțiunii civile, culpa procesuală a reclamantului ale cărui cereri au fost respinse, dar și cheltuielile pe care pârâta a dovedit că le-a efectuat, constând in onorariu avocat, instanța, in conformitate cu dispozițiile art.274 cod procedură civilă, a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei, în cuantum de 700 lei.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul R. A. și pârâta F. E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului, apelantul reclamant a arătat că instanța de fond în mod neîntemeiat a admis excepția autorității de lucru judecat, motivat de faptul că actualul proprietar este succesor cu titlu particular al bunicului său care s-a judecat cu pârâta, că a omis în mod vădit să soluționeze capătul de cerere privind revendicarea și montarea de scocuri, burlane și parazăpezi, existând contradicții în raportul de expertiză, motiv pentru care se impune trimiterea cauzei la rejudecare în vederea administrării unei noi expertize menită să clarifice dimensiunile celor două proprietăți vecine.

Că, pârâta nu deține acte de proprietate și documentație cadastrală, însă reclamantul deține imobil casă și teren în suprafață de 1150 mp conform contractului de vânzare cumpărare din 20.03.2011, certificat de atestare emis de Primăria comunei R., privind registrul agricol pentru suprafața de 1150 mp, din care 463 mp curți construcții și clădiri, în suprafață de 76 mp. Apelanta pârâtă F. E. a criticat sentința pe motiv că instanța de fond nu a acordat cheltuielile de judecată ocazionate cu soluționarea cauzei, respectiv suma de 700 lei conform chitanței depuse la dosarul de fond.

P. decizia civilă nr. 68 din data de 18 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul numărul_ s-a respins apelul reclamantului R. A. împotriva sentinței civile nr._ din 15.11.2012 și a încheierii din 10.11.2011 pronunțate de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._, ca nefondat.

S-a respins apelul pârâtei F. E. declarat împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs în termenul legal, motivat și timbrat reclamantul R. A. G..

P. decizia civilă nr. 8223/12.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ a fost admis recursul declarat de reclamantul R. A. G. împotriva deciziei civile nr. 68 din data de 18 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâta F. E..

A fost casată decizia civilă nr.68 din data de 18 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul numărul_ în parte și trimisă cauza spre rejudecarea apelului formulat de R. A., fiind menținute restul dispozițiilor deciziei civile nr. 68 din data de 18 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul numărul_ .

Instanța de recurs a avut în vedere la pronunțarea deciziei următoarele considerente;

Acțiunea promovată la data de 19 mai 2011 la Judecătoria Tg.J., poartă două semnături, fiind formulată așa cum rezultă din partea introductivă de reprezentant legal al minorului R. G. A.. În același timp, R. A. menționează în cerere faptul că este curator al minorului, fără a depune în acest sens la dosar o dispoziție de curatelă și fără ca instanța să solicite o dovadă în acest sens. Mai mult instanța l-a conceptat pe R. A. ca fiind curator al minorului reclamant, fără a face o minimă verificare. Probabil R. A. s-a prevalat de această calitate, ca urmare a împrejurării că fusese anterior emisă o asemenea dispoziție, dar cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare cu donație de fonduri autentificat sub nr. 350 din 10 martie 2011. Dar, întrucât în materie de curatelă se aplică regulile mandatului, rezultă că mandatul a încetat odată cu realizarea scopului pentru care a fost dat, respectiv încheierea actului notarial.

Inclusiv în apel, prin cererea adresată tribunalului, R. A. s-a prevalat tot de calitatea de curator al minorului și nici această instanță nu a verificat calitatea și nu a cerut dovezi în acest sens.

Pe de altă parte, la data introducerii acțiunii, minorul R. G. A. avea vârsta de 15 ani și 11 luni, așa cum rezultă din CNP-ul evidențiat în încheierea de autentificare, deci avea capacitate de exercițiu restrânsă, fiind necesară prezența reprezentantului său legal – părinte. Dar, conceptarea și citarea minorului era obligatorie, urmând ca acesta să fie reprezentat sau asistat după caz și, în situația în care se aprecia că reprezentantul legal are interese contrarii în raport cu cele ale minorului, existând în acest sens un conflict de interese, instanța putea numi un curator special în condițiile art. 44 Cod procedură civilă. Or, o asemenea situație se putea aprecia ca subzistând, de vreme ce în cauză s-a invocat și s-a admis ca fiind fondată, excepția autorității de lucru judecat în privința capătului de cerere în grănițuire ce a făcut obiectul dosarului_ al Judecătoriei Tg.J., dosar în care apare ca reclamant tot R. A., deci tatăl minorului din cauza de față.

De asemenea, numitul V. R. A. apare în proces în calitate de procurator, deci de mandatar al reprezentantului legal al minorului, iar la data de 24.11.2011 instanța acceptă o precizare de acțiune formulată de primul, vizând două capete de cerere în obligație de a face, declarație căreia i se atașează calitatea de reprezentant legal, al titularului acțiunii, deși nu are această calitate.

Anterior acestei precizări, s-a mai făcut o precizare la acțiune, de această dată solicitată de R. A. – din data de 8 sept. 2011, dar semnată de către un avocat, vizând din modul de argumentare, un capăt de cerere în revendicare. În apel s-a criticat faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere în revendicare, iar instanța de apel a reținut că prin precizarea de acțiune făcută de procurator V. R. A. s-au restrâns pretențiile doar la cererile în obligație de a face. Or, restrângerea pretențiilor, presupunea renunțarea la un capăt de cerere și renunțarea se face numai de titularul dreptului de dispoziție sau de mandatar cu procură specială.

Pe de altă parte, este adevărat că în fața instanței de recurs, la solicitarea unor lămuriri din partea instanței, numitul V. R. A. a arătat că el ar fi fost parte în dosarul_ al Judecătoriei Tg. J. și că nu s-ar fi folosit de numele său real.

Dar, Curtea constată că instanțele de fond nu au făcut minime cercetări și nu au luat măsuri procedurale în consecință pentru a stabili cu claritate și fără greșeală următoarele: ce persoană – ca subiect de drept, cu capacitate de exercițiu fie și restrânsă, are calitatea de reclamant, deci de titular al dreptului invocat, atât în dosarul de față cât și în dosarul anterior; dacă reclamantul era minor, ce persoană putea să-l reprezinte sau asiste, după caz; dacă nu s-a făcut dovada curatelei invocate prin însăși cererea de chemare în judecată și instanța a reținut calitatea de reprezentant legal ca părinte a lui R. A., să se fi făcut o minimă verificare cu privire la existența unui conflict de interese între acesta și minor și să se procedeze la numirea unui curator special, de vreme ce tot R. A. figura până la proba contrară și reclamant în dosarul anterior; în acest context, câtă vreme tatăl minorului formulează precizări de acțiuni atât prin avocat, cât și prin procurator – nimeni altul decât pretinsul reclamant din dosarul anterior, instanța trebuia să verifice limitele investirii în privința obiectului complet al acțiunii sub toate capetele de cerere, cenzurând precizările de acțiune care se circumscriau exercitării unui drept de dispoziție al părții – ca titular al acțiunii, sau solicitând procură specială, după caz.

Toate aceste elemente evidențiate în precedent, nu pot fi ridicate și lămurite direct și irevocabil de către instanța de recurs întrucât ar conduce la lipsirea tuturor părților de un grad de jurisdicție pe fond. În orice caz, în timpul recursului, instanța a constatat faptul că minorul a devenit major, dobândind capacitate deplină de exercițiu, astfel că a dispus conceptarea și citarea sa ca atare. Nu în ultimul rând, pentru lămurirea tuturor acestor aspecte, sunt necesare o . verificări în ceea ce privește regularitatea sesizării instanței și a întocmirii actelor de procedură ale părții, în așa fel încât alte probe decât înscrisurile nu pot fi administrate în recurs, nefiind compatibile cu structura acestei căi de atac, potrivit art. 305 Cod procedură civilă.

De asemenea, Curtea a constatat că ambele instanțe afirmă în considerentele hotărârilor pronunțate faptul că R. G. A. este succesor cu titlu particular al lui R. A.. Or, în măsura în care imobilul care a făcut obiectul transmiterii dreptului de proprietate prin contractul de vânzare cumpărare cu donație de fonduri arătat în precedent, este imobilul în litigiu, R. G. A. este succesorul cu titlu particular al vânzătorului V. R. A., iar nu al tatălui său – doar donator de fonduri. Astfel, opozabilitatea hotărârii judecătorești anterioare trebuie analizată din această perspectivă și numai dacă se va lămuri dacă tatăl sau bunicul minorului devenit major, a fost reclamant în dosarul anterior.

În orice caz, în dosarul anterior instanța nu s-a pronunțat asupra unor pretenții revendicative. Or, în cauza de față, din cererea introductivă rezultă că s-a formulat și un astfel de capăt de cerere.

S-a reținut că odată cu lămurirea aspectelor privind identitatea reală a reclamantului din dosarul anterior, instanța trebuie să se preocupe în a face verificări în privința punerii în executare a sentinței pronunțate în dosar, a intervenirii unor eventuale modificări ale stării de fapt în zona în litigiu, întrucât pot să existe în anumite circumstanțe, situații care să justifice o nouă grănițuire judiciară, caz în care instanța trebuie să facă din nou verificări pe fond, neputând să tranșeze noul litigiu chiar dintre aceleași părți sau avânzii-cauză, numai prin excepția autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești anterioară. De asemenea, în caz că nu s-a pus în executare, să se verifice dacă s-a prescris dreptul de a cere executarea silită.

Întrucât niciuna dintre aceste verificări nu s-au făcut de instanțele de fond, iar instanța de recurs nu le poate face pentru prima oară în calea extraordinară de atac, Curtea constată că este în imposibilitatea reală de a exercita controlul judiciar asupra legalității și temeiniciei soluției date asupra excepției autorității lucrului judecat asupra capătului principal de cerere, astfel că nu poate dezlega irevocabil această problemă de drept, impunându-se reluarea judecății în apel.

Îi revine sarcina acestei instanțe devolutive și superioare de fond, să facă cercetări suplimentare și să administreze toate probele apte să conducă la aflarea adevărului în cauză și să procedeze în consecință la analiza criticii privind modul de soluționare a excepției de către prima instanță.

Raportat la considerentele deciziei de casare, tribunalul a constatat că în rejudecare este învestit cu soluționarea apelului declarat de apelantul reclamant R. A. G..

Pentru început se impune precizarea că la momentul reinvestirii Tribunalului Gorj reclamantul R. A. G. devenise major, astfel că în cauză acesta a figurat nemijlocit ca și apelant reclamant, reprezentat prin procurator V. R. A.. În raport de considerentele deciziei de casare se impune însă și analizarea situației părții care a formulat acțiunea în instanță, adică a reclamantului R. A. G., minor la data respectivă, care în raport de vârstă avea capacitate de exercițiu restrânsă.

Potrivit art. 42 c.pr.civ. în vigoare la data formulării acțiunii, persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate, asistate ori autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor.

Potrivit art. 43 c.pr.civ. lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a pricinii, iar actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt anulabile.

Este adevărat că în raport de faptul că reclamantul minor avea capacitate de exercițiu restrânsă s-ar fi impus și introducerea sa nemijlocit ca parte, asistat de reprezentantul legal părinte.

În contextul însă în care nici prin motivele de apel și nici ulterior reclamantul devenit major nu a invocat neregularitatea procedurală legată de neconceptarea sa ca parte, se apreciază că nu intră în discuție nulitatea sentinței pe acest considerent, cu atât mai mult cu cât în cauză a fost conceptat tatăl său, reprezentant legal, care a avut de asemenea și calitate de procurator pentru reclamant.

P. acțiunea formulată se face referire la calitatea de reprezentant legal –curator, calitatea de curator fiind legată numai de încheierea contractului de vânzare cumpărare prin care reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu, astfel că trimiterea la calitatea de curator este lipsită de relevanță, întrucât R. A. fiind tatăl reclamantului avea calitatea de reprezentant în virtutea legii, iar din datele dosarelor nu există nici un element referitor la o contradicție de interese în cauză între reprezentat și reprezentantul legal.

Potrivit art.105 alin. 2 c.pr.civ. actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare, ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Lipsa citării unei părți în cauză este sancționată cu nulitate relativă, întrucât se raportează nemijlocit la interesul acesteia și ca atare această neregularitate procedurală trebuie invocată de acea parte, în condițiile legii și condiționat de existența vătămării .

Evident că în situația în care această neregularitate nu se invocă de partea în raport de care s-a produs, în speță însă situația fiind specială raportat la vârsta reclamantului, al cărui reprezentant însă pe parcursul judecării cauzei la fond nu a susținut în nici un fel vătămarea sa ca urmare a neconceptării nemijlocite în cauză.

Simplul fapt că soluția pronunțată de instanța de fond nemulțumește partea nu prezumă vătămarea .

Ca atare, se apreciază că nu se poate reține întemeiat apelul sub aspectul pus în discuție ca urmare a deciziei instanței de control judiciar legat de vârsta reclamantului la momentul introducerii acțiunii și de reprezentarea acestuia.

Un aspect important invocat prin cererea de apel este cel legat de faptul formulării prin cererea introductivă de instanță și a capătului de cerere în revendicare și nelegala luare în considerare a renunțării la acest capăt de cerere din partea procuratorului, în condițiile în care titularul acțiunii nu și-a exprimat nemijlocit opțiunea în acest sens.

Ca atare, s-a apreciat că în apel cadrul procesual, luând în considerare și argumentele Curții, trebuie raportat la cererea introductivă de instanță,respectiv prin luarea în considerare și a capătului de cerere în revendicare pe care instanța de fond nu l-a soluționat, considerând că nu mai face obiectul acțiunii .

În considerarea și acestui capăt de cerere prin încheierea din 23.01.2014 constatându-se, în raport de decizia Curții de Apel C. că tribunalul este învestit să soluționeze cauza sub toate aspectele, inclusiv cu privire la excepția autorității de lucru judecat, s-a dispus unirea acestei excepții cu fondul, pentru a căror soluționare s-a apreciat că se impune o cercetare judecătorească suplimentară prin administrarea de noi probe.

Astfel, în virtutea caracterului devolutiv s-a încuviințat și efectuarea în cauză a unei noi expertize tehnice judiciare, având ca obiective:

- individualizarea terenului în suprafață de 1150 m.p., ce a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare, cu donație de fonduri, autentificat sub nr. 350/10 martie 2011 la BNP C. M.;

- individualizarea terenului pârâtei în raport de actele de care se prevalează în dovedirea dreptului de proprietate;

- stabilirea în funcție de actele părților în ce măsură stăpânirea în fapt a terenurilor concordă cu acestea;

- individualizarea terenului revendicat de reclamant conform precizării de la fila 48 din dosarul de fond și dacă și în ce măsură este ocupat de pârâtă, fără a deține acte de proprietate;

- raportarea suprafeței din actul de vânzare - cumpărare al reclamantului la cea avută în vedere în dos._, respectiv dacă grănițuire în acel dosar s-a raportat la acea suprafață, dar la acea dată cu un alt proprietar, și dacă grănițuire s-a raportat la toată întinderea fondurilor învecinate.

- Stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților în raport de actele de proprietate avându-se în vedere și suprafața de teren constatată de expert ca fiind ocupată de pârâtă, fără acte, din proprietatea reclamantului și care face obiectul revendicării;

- Stabilirea dacă linia de hotar propusă de expert coincide cu cea propusă prin expertiza efectuată în dos. nr._ al Judecătoriei Tg J., sau/și cu cea menționată în dispozitivul sentinței nr. 2097/23.03.2007;

- Explicarea, în măsura în care are elemente în acest sens, de către expert în situația în care linia de hotar propusă în cauza dedusă prezentei judecății nu concordă cu cea stabilită prin . Judecătoriei TG J., a cauzelor care au determinat o astfel de neconcordanță;

- În situația în care în zona în litigiu există gard despărțitor, să se precizeze pe ce porțiune, având în vedere suprafața ocupată fără acte de pârâtă și linia de hotar propusă, trebuie desființat gardul.

- Dacă și pe ce parte a imobilului pârâtei se impune montarea de scocuri și parazăpezi sau alte măsuri avându-se în vedere distanța imobilului față de linia de hotar.

P. decizia civilă nr.363 din 10 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._ s-a admis apelul declarat de apelantul reclamant R. A. G., împotriva sentinței civile nr._ din 15.11.2012, pronunțată de Judecătoria Tg J., în dosarul nr._, după casare.

S-a schimbat sentința în sensul că admite în parte acțiunea.

S-a respins excepția autorității de lucru judecat.

S-a stabilit linia de hotar conform identificărilor efectuate de expert D. A., prin anexele la raportul de expertiză.

S-au respins capetele de cerere privind revendicarea și obligația de a monta scocuri și parazăpezi.

A fost obligată pârâta să-și retragă gardul la stradă cu 0, 11 m liniari.

S-au compensat în parte cheltuielile de judecată la fond și obligă pârâta la 558 lei cheltuieli de judecată față de reclamant, precum și cheltuielile de judecată în apel și obligă intimata la 860 lei față de apelantul reclamant R. A. G..

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Instanța a fost învestită cu acțiunea reclamantului de grănițuirea proprietății învecinată cu a pârâtei F. E., cu obligarea acesteia la restituirea suprafeței deținută fără drept ce se va constata printr-o expertiză; de obligare a pârâtei să-și desființeze gardul de la drumul comunal care îi afectează proprietatea pe o suprafață de 1,5 m și demontarea scocurilor și parazăpezilor, în caz de refuz să fie autorizat reclamantul să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei.

În dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului, reclamantul R. A. G. a invocat contractul de vânzare cumpărare cu donație de fonduri prin care V. R. A. și V. R. A., în calitate de vânzători, au înstrăinat reclamantului R. A. G., minor la acea dată, asistat de curator R. A. imobilul proprietatea vânzătorilor compus din teren în suprafață totală de 1150 mp și construcții, înregistrat cadastral sub nr.3558, menționându-se că vânzătorul a dobândit proprietatea terenului prin moștenire de la părinții săi.

P. întâmpinarea formulată în cauză pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat prin raportare la sentința 2097/2007 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg.J..

P. sentința civilă nr.2097/23.03.2007 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. A. împotriva pârâților F. I P. și F. E., stabilindu-se conform dispozitivului sentinței și linia de hotar dintre proprietățile părților.

În cauza respectivă a fost efectuată o expertiză tehnică de specialitate de expert M. G., expertiză pe care instanța de fond - prin raportare la considerente, nu a omologat-o integral.

Astfel, în considerentele acestei sentințe se arată că ,,expertul M. G. stabilește prima porțiune a liniei de hotar, în zona dinspre drum, dintre terenurile reclamantului și pârâților pe baza unei prezumții lipsită de suport. Apreciază că pârâta ar fi dobândit de la autorul ei doar lățimea de 10,50 m, astfel încât la stradă terenul reclamantului rezultă că ar avea 14,25 m, prezumția nefiind susținută de nici un element probatoriu și nici măcar de reclamant care în acțiune pretinde o lățime de 14 m. Rezultă că justificat invocă pârâții că expertul M. nu a luat în calcul sentința nr._/1992, care indică suprafețele. Chiar dacă această sentință nu a intrat în puterea lucrului judecat, cum eronat susțin pârâții că ar fi intrat, ea face trimitere la raportul de expertiză realizat de expertul N. C., care relevă că la drum terenul reclamantului nu are cum să aibă o lățime mai mare de 13,87 m. Această situație este susținută și de fotografia depusă de reclamant…..”

Se concluzionează în considerentele sentinței citate că ,,se va stabili linia de hotar dintre terenurile părților pe direcția N-S pornind de la punctul care marchează spre drumul comunal la N lățimea de 13,87 m a terenului reclamantului, așa cum rezultă că este aceasta prin raportul de expertiză întocmit de expertul N. C. în dosarul nr. 3400/1991, observându-se că în mod nejustificat pretinde reclamantul în cauza de față o lățime de 14 m la drum. Pornind din punctul arătat linia de hotar va uni în continuare punctele R1,R1¹, R2 și R3 marcate pe schița anexă a raportului de expertiză întocmit de expert M. G., astfel încât din punctul R1 linia de hotar reprezintă până în punctul R3 linia marcată cu verde pe schița anexă a raportului de expertiză întocmit de expert M. G.”.

Autoritatea de lucru judecat presupune potrivit art.1201 cod civil identitatea de părți, obiect și cauză între litigiul dedus judecății și cel soluționat definitiv anterior.

Sub aspectul identității de părți se pune în discuție, așa cum relevă și considerentele deciziei Curții, identitatea reclamantului R. A. cu a vânzătorului V. R. A., al cărui succesor în drepturi ca urmare a actului de vânzare cumpărare este reclamantul R. A. G..

În mare măsură considerentele deciziei curții lămuresc acest aspect, făcând referire la împrejurarea că în fața instanței de recurs numitul V. R. A. a arătat că el ar fi fost parte în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg-J. și că nu s-ar fi folosit de numele său real .

Această împrejurare rezultă și din faptul că în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ reclamantul a invocat că este proprietarul unui teren lat de 14 m pe care l-a moștenit de la mama sa R. M., decedată în anul 1964, iar în rejudecarea cauzei actele de stare civilă care relevă vârsta procuratorului V. R. A., coroborat cu actul de deces al autoarei R. M. prezumă aspectul că autoarea la care s-a făcut referire în procesul anterior este autoarea lui V. R. A., bunicul reclamantului și nu a lui R. A., tatăl reclamantului .

Întrucât în cauza dedusă judecății a fost formulat și capăt de cerere în revendicare, nu intră în discuție o identitate sub aspectul cauzei juridice, în raport de hotărârea judecătorească invocată ca și autoritate de lucru judecat, cu atât mai mult cu cât este necontestat faptul că hotărârea anterioară nu a fost pusă în executare, fiind posibilă în decursul timpului o modificare a situației de fapt și de drept a imobilelor în raport de care s-a solicitat stabilirea liniei de hotar, aspect ce s-a urmărit as fi lămurit prin expertiza dispusă nemijlocit în rejudecarea apelului

Este de observat că problema ridicată de apelant este legată de lățimea terenului său, susținând ca și în litigiul anterior o dimensiune a terenului la stradă de aproximativ 14 m.

P. raportul de expertiză întocmit de expertul D. A. procedându-se la individualizarea terenului dobândit de reclamant în suprafață de 1150 mp a constatat că acesta deține în fapt o suprafață de 1138 mp, precizând că dimensiunile înscrise în documentația cadastrală nu se regăsesc în teren.

S-a mai precizat că în măsura în care se ține cont de sentința civilă nr.1881/1995 fostul proprietar al imobilului reclamantului a dobândit în punctul în litigiu 1097 mp.

Raportând măsurătorile terenurilor și la dispozitivul sentinței civile nr. 2097/23.03.2007 experta a stabilit că reclamantul ar trebui să aibă conform acesteia un front stradal de 13,87 m că acesta avea o lățime de 13,76 m față de 13,87 m cât trebuia să dețină conform sentinței și a concluzionat că linia de hotar propusă coincide cu cea menționată în dispozitivul sentinței nr. 2097/2007 și pleacă între punctele A situat la 13,87 m front stradal reclamant și punctul B (piatra de hotar dintre cele două proprietăți) .

Cât privește situația gardului, experta a susținut că acesta este edificat pe terenul pârâtei și nu se impune retragerea acestuia .

P. raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul asistent, sunt învederate trei variante de stabilire a liniei de hotar, prima în care se ia în considerare lățimea terenului reclamantului de 14,80 m, cea de-a doua în care se consideră lățimea terenului pârâtei de 10,50 m și varianta în care se consideră lățimea terenului reclamantului de 13,87 m., fără ca expertul asistent să facă referire la actele originare de proveniență, care denotă pentru terenul reclamantului o lățime mai mare decât cea reținută cu ocazia stabilirii liniei de hotar anterior.

Deși în cauză nu se poate reține autoritatea de lucru judecat în sensul în care este reglementată de disp. art. 1201 C.civil, raportat la cele menționate anterior și la împrejurarea că hotărârea judecătorească anterioară nu a fost pusă în executare ,iar în prezent proprietarul terenului este altă persoană, chiar dacă în calitatea sa de cumpărător este succesor în drepturi a vânzătorilor, situația juridică a lățimilor terenurilor părților ,așa cum a fost dezlegată în litigiile anterioare nu poate fi ignorată, în contextul în care reclamantul nu face dovada în sensul unor dimensiuni mai mari ale terenului proprietatea sa decât cea care a fost reținută prin sentința civilă nr. 2097/2007 a Judecătoriei Tg.J. .

Susținerea apelantului ca și a expertului din primul ciclu procesul cât și a expertului asistent legat de reținerea în litigiul anterior a unei lățimi a terenului pârâtei de 10,50 m este lipsită de suport, tocmai prin raportare la considerentele sentinței anterioare de stabilire a liniei de hotar, considerente la care s-a făcut trimitere mai sus și din care rezultă fără echivoc că instanța de judecată nu s-a raportat la această dimensiune a terenului pârâtei.

Important rămâne însă împrejurarea că reclamantului îi revenea proba de a face dovada neechivocă a dimensiunilor propriului teren și în raport de care să se realizeze grănițuirea și rezolvarea celorlalte capete de cerere deduse judecății .

Așadar în contextul în care față de vânzătorul V. R. A., adevăratul reclamant în dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă 2097/2007 a Judecătoriei Tg.J. s-a reținut printr-o hotărâre judecătorească definitivă a anumită dimensiune a terenului său, iar reclamantul din prezenta cauză reprezentat de vechiul proprietar nu aduce probe noi care să statueze cu privire la o altă dimensiune a terenului său, decât cea avută în vedere la pronunțarea sentinței anterioare, respectiv nu se face dovada schimbării situației de fapt avută în vedere la pronunțarea hotărârii judecătorești anterioare, tribunalul apreciază că și în soluționarea cauzei deduse prezentei judecăți nu se poate raporta la o altă dimensiune a frontului stradal al terenului reclamantului decât cea de 13,87 m.

În consecință, s-a apreciat că linia de hotar propusă de experta desemnată în cauză, ce coincide cu cea stabilită prin sentința civilă nr.2097/2007 este cea care se impune a fi omologată.

În obiecțiunile formulate de către reclamant s-a susținut că în anexa trei linia de hotar propusă nu relevă dimensiunile terenurilor, însă tribunalul apreciază că prin raportare la restul anexelor prin care au fost identificate dimensiunile terenurilor și la împrejurarea că linia de hotar propusă este între punctele A, punct situat la 13,87 m front stradal reclamant și punctul B –piatra de hotar dintre cele două proprietăți, în rest situația delimitării terenurilor rămânând neschimbată, raportat la gardurile existente, s-a apreciat obiecțiunea ca nefiind fondată, fiind suficiente elemente de punere în executare a hotărârii .

Cât privește revendicarea este adevărat că prin variata trei propusă de expertul asistent în care se ia în considerare lățimea terenului reclamantului de 13,87 m, se stabilește o ocupațiune pe o suprafață de un metru pătrat și faptul că în această situație gardul pârâtei ar depăși linia de hotar spre terenul reclamantului cu lățimea de 0,11 m.

Explicitând variantele propuse expertul precizează că în cele trei situații prezentate lin ia de hotar diferă doar pe porțiunea cuprinsă între frontul stradal și colțul de NV al zidului de piatră, în rest ( spre sud de zidul de piatră) aceasta are aceeași configurație. Porțiunea la care se referă expertul că diferă linia de hotar este porțiunea pe care și instanța de judecată la pronunțarea sentinței în dosarul_ a modificat-o față de cea stabilită de expertul M. G.. Or, experta D. A. s-a raportat la linia de hotar stabilită anterior și a stabilit că nu intră în discuție vreo ocupațiune de teren, astfel că sub acest aspect cererea va fi respinsă.

Singurul aspect relevat de ambele expertize este cel legat de amplasamentul gardului de la stradă, experta susținând să față de lățime ce se cuvine reclamantului de 13,87 m, el deține o lățime de 13,76 m, iar expertul asistent în varianta trei luând în considerare lățimea terenului de 13,87 m statuează că gardul pârâtei depășește la stradă cu 0,11 spre terenul reclamantului.

Cât privesc gardurile despărțitoare expertul asistent a relevat că pe porțiunea în litigiu considerată de acesta zonă de ocupațiune a pârâtei nu există gard despărțitor.

În consecință, va fi admis capătul de cerere privind retragerea gardului de la stradă de către pârâtă cu 0, 11 m liniari.

Referitor la obligația de a monta scocuri și parazăpezi raportul de expertiză D. A. menționează că nu se impun aceste lucrări din partea pârâtei, iar expertul asistent exprimă doar o opinie personală în ceea ce privește oportunitatea montării de scocuri și parazăpezi, având în vedere distanța relativ mică dintre construcțiile părților, fără deci a se releva nerespectarea dimensiunilor legate de picătura streșinii.

Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamantul R. G., susținând că este nelegală.

În motivele de recurs, reclamantul invocă următoarele critici:

- instanța de apel stabilește linia de hotar conform identificărilor efectuate de expert D. A., însă nu stabilește în concret care dintre schițe vor fi avute în vedere, deși este evident că acestea nu sunt identice și prezintă mai multe situații de demarcare a celor două fonduri limitrofe ;

- deși instanța de apel nu recunoaște autoritatea de lucru judecat din sentința civilă nr.2097/23.03.2007 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._, nu a analizat probele conform cărora a stabilit hotarul dintre cele fonduri limitrofe cu trimitere directă la declarația martorilor A. C. și S. A. ;

- față de cele expuse, recurentul a solicitat omologarea variantei I în ceea ce privește grănițuirea ;

- în privința petitului privind revendicarea, recurentul invocă respingerea nelegală a acestui capăt, fiindcă deși în considerente se reține că gardul dinspre drumul comunal al pârâtei încalcă proprietatea reclamantului pe o distanță de 0,11 ml., soluția adoptată este contrară considerentelor ;

- în mod greșit a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei de a desființa gardul de la drumul comunal, fără a se avea în vedere actele de proprietate ale părților ;

- în mod greșit a fost respins petitul privind obligarea pârâtei de a monta scocuri și parazăpezi, petit ce urmează a se admite ca urmare a admiterii grănițuirii și revendicării.

În drept, recurentul își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 cod procedură civilă.

P. decizia civilă nr.1292 din 10 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ s-a admis recursul, s-a casat decizia și s-a reținut cauza spre rejudecare.

Pentru a se dispune astfel, Curtea a reținut întemeiată critica formulată de reclamant asupra soluționării petitului privind grănițuirea fiindcă instanța de apel nu a stabilit în concret care dintre schițele anexe la raportul de expertiză întocmit de exp. D. A. au fost avute în vedere, fiindcă acestea nu sunt identice și prezintă mai multe situații de demarcare a celor două fonduri limitrofe, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 cod procedură civilă.

Instanța de recurs a statuat că examinarea acestui motiv de recurs presupune analizarea considerentelor și a dispozitivului hotărârii atacate, fiindcă dispozitivul este partea cea mai importantă a unei hotărâri, el este pus în executare și împotriva lui se exercită căile de atac, tocmai de aceea acesta trebuie să conțină elemente clare privind modalitatea de rezolvare a cererilor părților, întinderea drepturilor recunoscute și identificarea acestora pentru a putea fi adusă la îndeplinire pe calea executării.

Fiindcă ceea ce s-a imputat instanței de apel este neclaritatea deciziei ce nu poate fi pusă în executare, fiind evidentă neconcordanța dintre considerentele hotărârii și dispozitivi, soluția ce s-a impus a fost de admitere a recursului, în conformitate cu art.312 alin.4 și 6 cod procedură civilă, casarea deciziei și reținerea cauzei spre rejudecarea apelului.

În rejudecare s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, în cauză fiind desemnat expert N. P., obiectivele fiind fixate prin decizia de casare.

La raportul de expertiză depus la 03.11.2014 nu s-au formulat obiecțiuni.

Rejudecând apelul după casarea cu reținere, Curtea constată următoarele:

Instanța a fost învestită cu acțiunea reclamantului de grănițuirea proprietății învecinată cu a pârâtei F. E., cu obligarea acesteia la restituirea suprafeței deținută fără drept ce se va constata printr-o expertiză; de obligare a pârâtei să-și desființeze gardul de la drumul comunal care îi afectează proprietatea pe o suprafață de 1,5 m și de montare a scocurilor și parazăpezilor, în caz de refuz să fie autorizat reclamantul să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei.

P. precizarea de la fila 48 fond 1, din 08 septembrie 2011, reclamantul a solicitat alături de acțiunea inițială, revendicarea unei suprafețe de 15 mp., cu dimensiunile de 1,5 m.lățime și 10 m.lungime, iar la 24 noiembrie 2011 a solicitat și obligarea pârâtei de retragere a gardului de la drum și de montare de scoruri și parazăpezi la imobil.

P. întâmpinarea formulată în cauză pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat prin raportare la sentința 2097/2007 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg-J., excepție neîntemeiată din următoarele considerente:

Potrivit art.1201 cod civil, „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, estre întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcută de ele și în contra loc în aceeași calitate.”

Această triplă identitate de elemente face să funcționeze excepția puterii lucrului judecat care paralizează cea de-a doua acțiune introdusă în condiții identice cu una anterioară rezolvată irevocabil.

Fiind o excepție absolută și peremptorie care aduce o limitare a dreptului la acțiune, lipsindu-l de acea componentă a sa referitoare la dreptul de a obține condamnarea pârâtului, excepția puterii lucrului judecat este o excepție de fond.

Invocarea ei presupune verificarea triplei identități de elemente prevăzute de art.1201 cod civil, respectiv de obiect (eadem res); de cauză / (eadem causa); de persoane (eadem condicio personarum).

În speță hotărârea la care se raportează pârâta este sentința civilă nr.2097/2007 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Tg.J., nefiind identitate de părți și de obiect.

Astfel, în dosar_ , calitatea de reclamant o are R. A. iar în cauza dedusă judecfății reclamant este R. A. G., succesor în drepturi al lui V. A. G..

În dosar_ obiectul acțiunii este grănițuire și obligație de a face iar în prezenta acțiune sunt formulate mai multe petite, respectiv grănițuire, revendicare și obligație de a face.

Deși în cauză nu se poate reține autoritatea de lucru judecat în sensul art.1201 cod civil, raportat la faptul că hotărârea judecătorească anterioară nu a fost pusă în executare iar în prezent proprietarul terenului este o altă persoană, chiar dacă în calitatea sa de cumpărător este succesor în drepturi a vânzătorilor, situația juridică a lățimilor terenurilor părților așa cum a fost dezlegată în litigiile anterioare nu poate fi ignorată în contextul în care reclamantul nu face dovada unor dimensiuni mai mari a terenului proprietatea sa, decât cea care a fost reținută prin sentința civilă nr.2097/2007 a Judecătoriei Tg.J..

Astfel, prin această hotărâre a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. A. împotriva pârâților F. I P. și F. E., stabilindu-se conform dispozitivului sentinței și linia de hotar dintre proprietățile părților.

În cauza respectivă a fost efectuată o expertiză tehnică de specialitate de expert M. G., expertiză pe care instanța de fond - prin raportare la considerente, nu a omologat-o integral.

În cauza dedusă judecății expertul N. P. propune trei variante de grănițuire însoțite de schițe anexe în raport de actele de proprietate ale părților, precizând că prin două variante propuse, linia de hotar coincide cu linia de hotar propusă prin sentința 2097/2007 a Judecătoriei Tg.J..

Curtea urmează să omologheze raportul de expertiză întocmit de expert N. P. în varianta a II-a anexa 6, în care suprafața terenului reclamantului este de 1141 mp., suprafața terenului pârâtei este de 1354 mp., suprafața ocupată de pârâtă de la reclamant este de 1 m., pârâta ar trebui să-și retragă gardul dinspre casa reclamantului spre est cu 0,15 ml.

Punctele de pe linia de grănițuire în această variantă propusă (B – 2-3-4-5-6-7-8) se vor repera astfel:

- punctul B este situat la 0,15 m. de colțul casei, spre partea estică ;

- punctul 2 este situat la 13,.05 m. spre sud de punctul A, în colțul nord-vestic al zidului de piatră și la 0,97 m. de anexa reclamantului;

- punctul 3 este situat la 3,70 metri spre sud de punctul 2, pe aliniamentul zidului de piatră dintre proprietăți;

- punctul 4 este situat la 4,06 metri spre sud de punctul 3 pe aliniamentul gardului pârâtei;

- punctul 5 este situat la 7,59 metri spre sud de punctul 4, pe aliniamentul gardului pârâtei;

- punctul 6 este situat la 10,51 metri spre sud de punctul 5 și este un stâlp de lemn pe aliniamentul gardului reclamantului:

- - punctul 7 este situat la 58,95 metri spre sud de punctul 6, pe aliniamentul gardului reclamantului mp. și este marcat de o piatră de hotar ;

- punctul 8 este situat la 6,50 metri spre sud de punctul 7, pe aliniamentul gardului reclamantului și reprezintă colțul sud-estic al proprietății reclamantului.

În această variantă frontul stradal la terenul reclamantului este de 13,87 m., iar al pârâtei este de 10,98 m., întrucât prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat o anumită dimensiune a terenului la frontul stradal, iar reclamantul nu a adus probe noi care să statueze cu privire la o altă dimensiune a terenului său decât cea avută în vedere la pronunțarea sentinței nr.2097/2007 a Judecătoriei Tg.J..

Nu poate fi însușită varianta I de grănițuire în care frontul stradal al terenului reclamantului este de 14,80 m. (anexa 5), variantă în care se respectă documentația cadastrală, întrucât s-ar încălca efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a statua diferențele.

Această reglementare a puterii lucrului judecat în forma prezumției, vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.

Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

În consecință, urmează să se dea eficiență prezumției de lucru judecat în ceea ce privește dimensiunea frontului stradal al reclamantului, astfel cu s-a statuat irevocabil prin sentința civilă nr.2097/2007 a Judecătoriei Tg.J..

În varianta a II-a propusă de expert se statuează că pârâta ocupă de la reclamant suprafața de 1 mp., astfel că în raport de art.480 cod civil de la 1864 urmează să fie obligată pârâta să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1 mp. și ca o consecință a admiterii acestui petit, urmează ca aceasta să-și retragă gardul dinspre casa reclamantului spre est, cu 0,15 m.

Capătul de cerere privind obligarea pârâtei de a monta scocuri, burlane și parazăpezi a fost respins corect, întrucât s-a avut în vedere distanța de 0,73 ml. dintre imobilele pârâtei față de zidul construcțiilor reclamantului în partea de nord și distanța de 1 ml. în partea de sud, apreciindu-se că această distanță este suficient de mare pentru a nu fi afectată proprietatea reclamantului când se scurg apele din ploi și zăpezi, deci pârâta păstrat o distanță rezonabilă între proiecția acoperișului casei sale și linia de hotar, de aproximativ 0,60 ml.

Aceste aspecte au fost stabilite cu putere de lucru judecat în dosarul_ al Judecătoriei Tg.J. în care s-a pronunțat sentința civilă nr.2097/2007 și nu pot fi contrazise de o altă hotărâre judecătorească potrivit considerentelor mai sus expuse.

Față de cele ce preced, urmează să se admită apelul declarat de reclamantul R. A. G. împotriva sentinței civile_/15.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._, după casarea cu reținere a deciziei civile nr.363/2014 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._ .

Urmează să se schimbe parțial sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii și respingerii excepției autorității de lucru judecat.

Urmează să se stabilească linia de hotar conform identificărilor efectuate de expert N. P. în varianta a II-a, anexa 6 din raport, hotarul pornind din punctul B, continuând pe punctele 2-3-4-5-6-7-8 (fila 48 apel II).

Urmează să fie obligată pârâta să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1 mp. delimitată de punctele 1-B-2 și să-și retragă gardul dinspre casa reclamantului spre este cu 0,15 m liniari.

Urmează să se respingă capătul de cerere privind obligarea pârâtei de a monta scocuri și parazăpezi și să se compenseze în parte cheltuielile de judecată fond și obligă pârâta la 558 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată avansate în faza procesuală a apelului, urmează să se ia act că reclamantul apelant va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată avansate în apel, iar cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă vor fi respinse întrucât aceasta este în culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamantul R. A. G. împotriva sentinței civile_/15.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._, după casarea cu reținere a deciziei civile nr.363/2014 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._ .

Schimbă parțial sentința în sensul că admite în parte acțiunea.

Respinge excepția autorității de lucru judecat.

Stabilește linia de hotar conform identificărilor efectuate de expert N. P. în varianta a II-a, anexa 6 din raport, hotarul pornind din punctul B, continuând pe punctele 2-3-4-5-6-7-8 (fila 48 apel II).

Obligă pârâta să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1 mp. delimitată de punctele 1-B-2.

Obligă pârâta să-și retragă gardul dinspre casa reclamantului spre este cu 0,15 m liniari.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei de a monta scocuri și parazăpezi.

Compensează în parte cheltuielile de judecată fond și obligă pârâta la 558 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Ia act că reclamantul apelant va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată avansate în apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Decembrie 2014.

Președinte,

M. M.

Judecător,

M. L. N. A.

Judecător,

M. C.

Grefier,

V. R.

Red.jud.M.M.

Tehn.MC/4 ex.

Data red.16.12.2014

j.a. M.G.

N.U.

j.f. M.P.

← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr....		Strămutare. Sentința nr. 2/2015. Curtea de Apel CRAIOVA →

Grăniţuire. Decizia nr. 1741/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Decizia nr. 1741/2014. Curtea de Apel CRAIOVA