Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 15-10-2012, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-10-2012 în dosarul nr. 9687/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9687
Ședința publică de la 15 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. P.-P.
Judecător: C. S.
Judecător: M. M.
Grefier: V. R.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții F. G., F. N. și F. M., B. E., împotriva sentinței civile nr. 187 din 29 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul G. – Sectia Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații S. R., prin M. Finanțelor și Direcția G. a Finanțelor P. G., având ca obiect Despăgubiri la Lg. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții reclamanți F. G., F. N. și F. M., B. E. și intimații S. R., prin M. Finanțelor și Direcția G. a Finanțelor P. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, prin conținutul motivelor scrise, reclamanții solicitând judecarea cauzei în lipsă, după care, apreciind cauza în stare de judecată, instanța a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr. 187/29.06.2012, Tribunalul G. a respins cererea formulată de reclamanții F. G., B. E., F. N. și F. M..
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a constatat următoarele:
Potrivit art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, în forma inițială, moștenitorii persoanelor care au suferit o condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pot solicita instanței de judecată în termen de 3 ani de la . legii, obligarea Statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autor.
Textul care prevedea acordarea daunelor morale a fost declarat neconstituțional prin Deciziile 1358 și nr.1360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial la 15 noiembrie 2011, astfel că în prezent nu mai este în vigoare un astfel de temei pentru acordarea despăgubirilor morale.
În condițiile stabilite de art. 31 alin.1 și 3 din Legea 47/1992 și art.147 alin.4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, are putere numai pentru viitor, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, instanța fiind obligată să aplice dispozițiile legale în vigoare la data când soluționează cauza, inclusiv în căile de atac.
Aceasta este interpretarea ce a fost dată dispozițiilor art. 5 din Legea 221/2009 și prin recursul în interesul legii soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție în ședința din 19 septembrie 2011, prin Decizia nr. 12/2011, prin care s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Cum potrivit dispozițiilor art. 330 alin. 3 cod procedură civilă, decizia în interesul legii este obligatorie pentru toate instanțele de la data publicării sale, nu se poate da o altă interpretare pretențiilor reclamanților, nici din perspectiva jurisprudenței CEDO. La data soluționării litigiului era publicată decizia în interesul legii, care impune interpretarea dispozițiilor legale inclusiv pentru cauzele aflate în curs de derulare, fiind obligatoriu ca tribunalul să aplice legea în acord cu recursul în interesul legii soluționat de instanța supremă.
Instanța respectă astfel principiul aplicării imediate a legii în vigoare la data soluționării pricinii, cazurile de ultraactivitate a legii fiind de strictă interpretare și nefiind aplicabile în speță.
O astfel de soluție este impusă de aplicarea normelor de drept stabilite de practica instanței de contencios al drepturilor omului de la Strasbourg.
Conform articolului 1 al Protocolului nr. 1 așa cum este interpretat de jurisprudența Curții, noțiunea de “bun” poate acoperi atât “bunurile actuale” cât și valorile patrimoniale, inclusiv creanțele, în temeiul cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o “speranță legitimă” de a obține beneficierea efectivă de un drept de proprietate (cauza Kopecky împotriva Slovaciei, nr._/98, Hotărârea din 28 septembrie 2004). Curtea a afirmat deja că o creanță poate fi considerată drept o “valoare patrimonială” din moment ce are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită de tribunale ( cauza A. c. României, Hotărârea din 15.06.2006).
Instanța a constatat că în speță nu se poate vorbi despre intervenția legislativului și despre modificarea unei norme juridice, ci de faptul că norma pe care acțiunea a fost întemeiată a fost declarată neconstituțională, devenind inaplicabilă, ceea ce nu poate pune în discuție existența unei discriminări sau încălcarea dreptului la un proces echitabil.
Așadar, constatând că la această data nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi acordate în continuare despăgubirile la care se referă art. 5 alin. 1 lit. b) și c) din Legea nr. 221/2009, tribunalul a constatat că acțiunea reclamanților este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs reclamanții F. G., B. E., F. N. și F. M., solicitând schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii cererii introductive asa cum a fost formulată, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin acțiunea formulată în contradictoriu cu S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P. a solicitat obligarea pârâtului S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentate în teritoriu de Direcția Generala a Finanțelor P. G., la plata sumei de 500.000 EUR, reprezentând daune morale urmare a condamnării nelegale cu caracter politic și a suportării unei detenții de 4 ani, 11 luni si 28 zile, începând cu 09.11.1954 pana la data de 07.11.1959, pe care a suferit-o ascendentul său.
În susținerea cererii a depus înscrisuri doveditoare ale măsurii administrative dispuse, respectiv fișa matricolă penală a autorului din dosarul nr. 2371/05.11.1954, hotărârea nr. 69/24.06.1990.
Critică sentința instanței de fond pentru nelegalitate si netemeinicie, întrucât instanța de fond în mod greșit a procedat la soluționarea cererii de chemare în judecată în sensul că, cererea nu este admisibilă în condițiile în care prin Decizia nr.1360/21.10.2010 a Curții Constituționale s-a constatat că prevederile art.5 alin 7 din Legea 221/2009, sunt neconstituționale.
Cu toate că natura nepatrimonială a prejudiciilor face imposibilă echivalarea băneasca a acestora, repararea prejudiciului trebuie să fie integrală. Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare ci se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanță a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite, atât în plan psihic cât și fizic, de importanța valorilor lezate, de intensitatea percepției consecințelor vătămării, de măsura în care a fost afectata situația familiala, profesională și socială. Toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabila, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.
Susține că, așa cum a arătat în acțiune si a demonstrat prin probatoriul administrat în cauză, familia sa a fost supusă unui lung șir de abuzuri, discriminări și suferințe, li s-au adus atingere valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sensibilitatea fizică și psihică, la cinste, demnitate, onoare, fiindu-le încălcate o . drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la proprietate, la o viață normală, la educație, la libertatea de mișcare, etc.
Aceste evenimente nu au afectat însă doar pe termen scurt viata sa, ci au avut consecințe pe tot parcursul vieții. Odată întors în locurile natale, a constatat că nu a pierdut numai o parte din viață sau bunurile confiscate ci și statutul social, încrederea în oameni și chiar în propriile forțe, în perspectiva unui viitor mai bun. Efectele masurilor represive luate de puterea comunista nu vor putea fi nicicum calculate, traumele, teroarea, discriminările, plata martirică cu suferințele îndurate le-au schimbat pentru totdeauna viata iar răspunsul la întrebarea "cum ar fi fost viața lor daca destinele nu le-ar fi fost atât de brutal deturnate" nu le vor ști niciodată.
Susține recurentul că suferința, deznădejdea și umilința trăite obliga statul roman nu numai la recunoașterea acestora și la adoptarea unor măsuri reparatorii ci, mai important, la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile suferite.
Despăgubirile solicitate nu sunt susceptibile să înlocuiască valorile de care a fost privat dar îi va oferi o satisfacție compensatorie de ordin moral și va fi o măsură dreaptă pentru sacrificiile și opresiunile îndurate.
Adoptarea de către S. R. a unor măsuri reparatorii cu privire la crimele și abuzurile săvârșite în perioada comunistă demonstrează existenta voinței politice necesare condamnării neechivoce a regimului comunist care a pierdut de mult orice circumstanța atenuantă. Dacă nazismul este autorul holocaustului în care au pierit șase milioane de oameni, comunismul a ucis o suta de milioane de ființe umane, practicând cele mai cutremurătoare crime din istoria umanității. Așa cu a spus, condamnarea comunismului trebuie susținută de efecte legislative cu adevărat reparatorii pentru a nu rămâne doar o condamnare simbolică. Toate cele arătate îndreptățesc instanța la admiterea apelului așa cum a fost formulat, la schimbarea sentinței atacate și la acordarea despăgubirilor în cuantumul solicitat iar in subsidiar admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept, își intemeiază prezentul pe disp. art. 282 și urm. C. pr. civ., ale Legii nr. 221/2009 si ale celorlalte actc normative incidentc in cauză.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.5 Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03._89 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-a inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art.4 alin.4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea Statului la plata unor despăgubiri în cuantum prevăzut de dispozițiile legale incidente.
Dispozițiile art.1 pct.1 din OUG 62/2010 care au modificat lit. a art.5 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr.1354/2010, textul anterior acestei modificări având următorul conținu: „a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.L. nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al OUG 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, prev. art.5 al.1 lit.a Teza I au fost declarate neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010.
Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, în astfel de situații sunt aplicabile dispoz. art. 31 alin.1 și alin.3 din Legea nr. 47/1992 care prevăd că, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În aplicarea art.31 alin.1 și 3 din Legea nr. 47/1992 și art.147 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și obligatorii, efectele răsfrângându-se și în alte cauze nu doar în cauza în care a fost invocată excepția.
Fiind opozabile erga omnes și având putere numai pentru viitor, rezultă că după publicare, deciziile prin care se declară neconstituțională o dispoziție legală au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011, statuând că declararea neconstituționalității dispoz. art.5 alin.1 lit. a Teza I din Lg. 221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de C. Constituțional în Monitorul Oficial.
Astfel fiind, dacă până la această din urmă decizie o instanță judecătorească ar mai fi putut face aprecieri asupra momentului în care deciziile Curții Constituționale sunt aplicabile unui proces aflat în curs de soluționare, după publicarea deciziei în interesul legii, aceasta devine obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, acestea din urmă nemaiputând da soluții contrare, conform art.330 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Această obligativitate a respectării deciziilor în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate duce la concluzia existenței unei discriminări între persoanele care au obținut deja hotărâri judecătorești și cele ce urmează a le obține cu luarea în considerare a statuărilor instanței supreme, cum recurentul pretinde, nefiind vorba nici de folosirea legislației cu efect retroactiv și nici de aplicarea unei legii interpretative, de vreme ce deciziile Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt aplicabile tuturor persoanelor, au efect pentru viitor și nu pot fi caracterizate ca având natura unor legi interpretative.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că sentința recurată este legală și temeinică, în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții F. G., F. N. și F. M., B. E., împotriva sentinței civile nr. 187 din 29 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul G. – Sectia Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații S. R., prin M. Finanțelor și Direcția G. a Finanțelor P. G., având ca obiect Despăgubiri la Legea nr. 221/2009.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2012.
Președinte,Judecător,Judecător,
M. P. PopescuCostinela SălanMihaela M.
Grefier,
R. V.
Red.jud.M.P.-P.
Tehn.MPP/2 ex.
j.f. A.E.S.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 9411/2012. Curtea de... | Pretenţii. Decizia nr. 9123/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
