Obligaţie de a face. Decizia nr. 653/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 653/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 653/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 653/2013
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V.
Judecător M. L.
Judecător F. D.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii V. I., V. V., C. A., C. E. și contestatorii M. F. și M. M., împotriva deciziei civile nr._/06 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._/318/2010, în contradictoriu cu intimații T. T. ,T. C., P. D., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorii V. I., V. V., C. A. ,MĂDOIU M., M. F. reprezentați de avocat Seculă M. R., contestatoarea C. E., reprezentată de avocat D. F. și intimații T. T. și T. C. reprezentați de avocat C. Teofila și avocat B. A., toți având împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că la dosarul cauzei următoarele: au fost depuse motivele contestației în anulare, autorizație construcție și expertiză judiciară de către contestatorii V. I. ș V. V. și a fost atașat dosarul Curții de Apel C. nr._, în vederea conexării, după care,
Intimații prin avocat C. Teofila și avocat B. A. pe rând având cuvântul nu solicită termen pentru observarea motivelor contestației în anulare.
Instanța pune în discuție părților conexarea dosarului nr._ la prezentul dosar.
Având pe rând cuvântul, părțile prezente sunt de acord.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părților prezente pentru apune concluzii asupra contestației în anulare.
Avocat Seculă M. R. pentru contestatori, a pus concluzii de admiterea contestației în anulare, modificarea deciziei civile nr._/6.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. pentru motivele prevăzute de art.317 alin.1 și art.318 C. pr.civ., conform motivelor depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Avocat D. F. pentru contestatoarea C. E., de asemenea a pus concluzii de admiterea contestației în anulare, conform motivelor depuse la dosar
Avocat C. Teofila și avocat B. A. pentru intimații T. T. și T. C., pe rând având cuvântul au pus concluzii de respingerea contestației în anulare, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Prin sentința civilă nr._/30.11.2011, pronunțată de Judecătoria Tg. J., în dosar nr._/318/2010, au fost respinse excepțiile prematurității și prescripției dreptului la acțiune, ridicate de pârâții V. I. și V. V., cu privire la acțiunea formulată de reclamanții T. T. și T. C..
A fost respinsă excepția lipsei de interes ridicată de pârâții M. M. și M. F., cu privire la acțiunea reclamanților T. T. și T. C..
A fost admisă, în parte, acțiunea principală formulată de reclamanții T. T. și T. C. împotriva pârâților V. I. și V. V., C. A. și C. E., M. M. și M. F..
Au fost obligați pârâții V. I. și V. V. să ridice pereții încăperii în suprafață de 2,4 mp, cu dimensiuni de 1,66/1,45 m, astfel încât să elibereze suprafața de 2,4 mp componentă a sălii din față.
Au fost obligați pârâții C. A. și C. E. să ridice pereții încăperii în suprafață de 2,4 mp, cu dimensiuni de 1,66/1,45 m, astfel încât să elibereze suprafața de 2,4 mp componentă a sălii din față. Au fost obligați aceeași pârâți să desființeze debaraua și sala închisă de pe sala din spate, astfel încât ea să rămână liberă în întregime.
Au fost obligați pârâții M. M. și M. F. să ridice pereții încăperii de 2,4 mp, cu dimensiunile de 1,66/1,45 m, astfel încât să elibereze suprafața de 2,4 mp componentă a sălii din față.
A fost respinsă în totalitate acțiunea împotriva pârâtului P. D..
Au fost respinse cererile reclamanților pentru a fi autorizați să efectueze lucrările de desființare pe cheltuiala pârâților.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți M. M. și M. F. împotriva reclamanților pârâți T. T. și T. C..
A fost admisă în parte cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de reclamanții T..
Au fost compensate în totalitate onorariile de avocat între reclamanții T. pe de o parte și toți pârâții, pe de altă parte.
Au fost obligate fiecare din cuplurile de pârâți V., C. și M. la plata a câte 213 lei cheltuieli de judecată, către reclamanții T. T. și T. C..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut cu privire la excepția lipsei de interes a reclamanților că aceștia justifică interesul promovării acțiunii întrucât sunt împiedicați în folosirea spațiilor comune de către pârâți și astfel prezintă interesul de a se stabili dacă există ocuparea spațiilor comune și dacă ei sunt împiedicați în folosire.
Sub aspectul excepției prematurității acțiunii, instanța a apreciat ca inadmisibilă susținerea conform căreia promovarea unei acțiuni în obligația de a face pentru înlăturarea unei lucrări edificate abuziv ar fi condiționată de obținerea unei autorizații administrative de către cel vătămat, deoarece în fața autorității administrative înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești cel vătămat nu și-ar putea justifica interesul și calitatea.
Sub aspectul excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța a apreciat că acțiunea reclamanților pentru obligația de a face este întemeiată pe încălcarea dreptului lor de proprietate, fiind incidente dispozițiile de drept comun referitoare la proprietate și nu dispozițiile Legii nr.50/1991, referitoare la disciplina în construcții.
Pe fondul cauzei, a reținut că la momentul vânzării cumpărării locuințelor de către părți, care anterior aveau calitate de chiriași, o parte dintre locuințe au fost extinse prin ocuparea de porțiuni din spațiile comune, vânzătoarea neînțelegând să înstrăineze foștilor chiriași suprafețele ce reprezentau extinderea pe spațiile comune care au fost executate fără acordul proprietarilor și fără a obține autorizație de construire.
A mai reținut instanța că reclamanții T. și pârâtul P. nu au efectuat lucrări de extindere a locuințelor pe suprafața spațiilor comune, toate celelalte extinderi ale pârâților fiind făcute fără acordul coproprietarilor
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții apelanții V. I. și V. V., pârâții C. E. și A., pârâții M. M. și M. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pârâții V. I. și V. V. au criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că nu există vreun interes al reclamanților în promovarea acțiunii întrucât aceștia nu pot utiliza sălile din fața imobilului, că folosința trebuie să se înfăptuiască numai în interesul utilizării fondului căruia i-a fost afectat bunul comun accesoriu.
Astfel, sălile sunt înscrise în Cartea Funciară a fiecărui imobil, în privința lor înscrierea lor având nr. cadastral nr. 6709/1/5, iar prin actul adițional la contractul de vânzare cumpărare le-a fost transmis și dreptul de proprietate asupra cotei indivize de 14,04% din terenul aferent Pavilonului B.
Pârâții C. E. și A. au arătat că instanța a apreciat greșit asupra excepțiilor privind lipsa de interes și lipsa calității procesuale active a reclamanților, excepții care trebuiau admise, iar pe fondul cauzei s-a făcut o greșită interpretare a probatorului neavându-se în vedere că erau trecuți în carte funciară nr._ suprafața de 72,56 mp și că nu există legătură între apartamentul lor situat în fața imobilului și cel al pârâților, situat pe latura din spate.
Pârâții M. M. și M. F. au arătat că ei nu au realizat construcții de zidărie la apartamentul proprietatea lor, ci au cumpărat apartamentul, așa cum se află în prezent.
Prin decizia civilă nr. 240 din data de 22 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosarul nr._/318/2010, s-au admis apelurile civile declarate de apelanții pârâți V. I. și V. V., apelanții pârâți C. A., C. E. și apelanții pârâți M. M. și M. F., împotriva sentinței civile nr._/30.11.2011, pronunțată de Judecătoria Tg. J., în dosar nr._/318/2010.
A fost schimbată sentința în sensul că s-a respins acțiunea și cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.
Au fost obligați intimații reclamanți la cheltuieli de judecată în apel: 400 lei către apelanții M. M. și M. F., 1000 lei către apelanții C. A. și C. E. și 1000 lei către apelanții V. I. și V. V..
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele considerente:
Inițial părțile au avut calitatea de chiriași ai apartamentului în litigiu care toate sunt situate în același imobil pentru ca, ulterior să încheie contracte de vânzare cumpărare prin care au cumpărat atât apartamentele propriu zise cât și cote indivize din suprafața părților comune, precum și dreptul de folosință pe durata existenței construcției asupra unor cote părți din terenul aferent construcției, contracte de vânzare cumpărare pe care le-au intabulat în Cartea Funciară.
La momentul închirierii în fața apartamentelor fiecărui chiriaș, atât pe latura din față, cât și pe latura din spate existau săli de acces în locuința fiecăruia ce nu erau despărțite prin ziduri, însă ulterior, de comun acord, proprietarii au stabilit ca fiecare în fața apartamentului lui să compartimenteze sălile și chiar să le închidă.
Astfel, cum s-a constatat cu ocazia cercetării la fața locului, pe partea din față a imobilului, la apartamentul pârâților Vîrzov a fost edificată în perioada 2003-2004 o cămară, la apartamentul pârâților C., în anul 2001 s-a edificat o bucătărie, între proprietățile C. și P. s-a ridicat în anul 1998 un perete despărțitor, între proprietățile P. și M. s-a edificat în anul 2006-2007 un zid despărțitor, iar pârâții M. au și o bucătărie edificată în anul 2007 de fostul proprietar A..
A rezultat astfel că toate aceste construcții aflate în litigiu, așa cum de altfel recunosc și reclamanții, existau în momentul în care la rândul lor au cumpărat propriul apartament, respectiv în anul 2005 ei acceptând astfel starea de fapt existentă. De altfel, reclamanții nu au avut niciodată intrare la apartamentul lor prin sălile din față și aceasta pentru că nu există o astfel de posibilitate, așa cum a rezultat și din schița întocmită la fața locului, având cale de acces laterală pe lângă imobil.
Pe latura din spate, reclamanții T., în anul 2006, au edificat la rândul lor un zid până la jumătatea înălțimii de aproximativ 50 cm și au închis sala de jur împrejur cu zid și poartă de intrare, sală pe care au folosit-o și o folosesc exclusiv.
În continuare, pe latura din spate proprietatea pârâților C. este închisă cu zid, a pârâtului P. D. închisă cu jumătate de zid. Această compartimentare diferită a proprietății reclamanților față de proprietățile pârâților a fost posibilă datorită faptului că reclamanții au un apartament cu două camere, la fel ca și alți trei proprietari neincluși în prezentul litigiu, că apartamentele sunt situate pe colțurile clădirii și nu permit faptic ca accesul să se facă pe ambele laturi ale clădirii, așa cum este posibil pentru proprietățile pârâților care constau în apartamente cu trei camere.
S-a apreciat astfel că nu poate fi vorba de o încălcare a dreptului de proprietate în privința reclamanților, întrucât, pe de o parte, la cumpărarea propriului apartament au preluat starea de fapt a celorlalte construcții, așa cum este și în prezent, rezultând o acceptare a modului de exercitare a dreptului de proprietate atât pentru ei, cât și pentru pârâții și în privința căruia nu au intervenit modificări până în prezent, iar pe de altă parte, datorită faptului că fiecare proprietar în contractul de vânzare cumpărare a preluat în cotă indiviză și suprafața părților comune ale imobilului, precum și dreptul de folosință tot în cote indivize din terenul aferent locuinței.
Reclamanții și pârâții au folosit în permanență și folosesc și în prezent construcțiile și extinderile așa cum existau anterior cumpărării, acceptând starea de fapt, ceea ce presupune acordul tuturor în privința exercitării dreptului de proprietate în limitele de ei stabilite.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții reclamanți T. T. și T. C., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacată, în sensul respingerii apelurilor declarate de apelanții pârâți Virzob I., Virzob V., C. Aristica, C. E. și Magdoiu M. și Magdoiu F., împotriva sentinței civile_ din 30.XI.2011, dată de Judecătoria Tg. J., în dosarul_/318/2010, urmând astfel a menține ca temeinică și legală această sentință, precum și obligarea intimaților - pârâți la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel și recurs.
În motivarea recursului, a susținut că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct. 9 și art.304 pct. 7 Cod pr. civ.), deoarece în mod greșit s-a motivat că nu s-a făcut dovada celor susținute de către reclamanți, în sensul că exercitarea dreptului de proprietate le-a fost încălcat și îngrădit prin edificarea construcțiilor de către pârâți, totodată, instanța de apel făcând trimitere, în motivarea acestei soluții, la faptul că toate acele construcții edificate de apelanții pârâți existau la momentul dobândirii apartamentului de către ei și astfel, aceștia ar fi acceptat această stare de fapt.
A arătat că instanța de apel trebuia să se pronunțe asupra petitului cu care a investit instanța, respectiv o acțiune prin care reclamanții, în calitate de coproprietari asupra spatiilor comune din blocul (imobilul) unde aveau apartamentul ( Pavilionul D), au solicitat să li se respecte acest drept și prerogativele conferite de acest drept de proprietate comună forțată și perpetuă de a se folosi de aceste spații comune, reprezentate de cele două săli, drept de coproprietate ce le-a fost încălcat prin faptele pârâților, care în mod abuziv și total nelegal au edificat pe aceste spații comune lucrări ce efectiv obturează și împiedică o folosință normală a acestor spații.
În cauză, așa cum de altfel au reținut atât instanța de fond cât și instanța de apel, atât reclamanții cât și pârâții au dobândit câte un apartament în imobilul . cu dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentului, fiecare dintre părți a dobândit și o cotă indiviză din spațiile comune ale acestui imobil, reprezentată de sala din față (încăperea nr. 10 din RLV, imobil nr. l din încheierea de intabulare 453) și sala din spate (încăperea nr. 11 din RLV, imobilul nr.2 din încheierea 453), fiind la fel de evident față de regimul juridic al celor două săli, spațiile comune ale imobilelor pavilion D, acela că sunt în coproprietate pe cote părți stabilă, forțată și perpetuă, că fiecare dintre coproprietarii acestor săli, părți comune, au dreptul de a se folosi de acestea, fiecare în integralitatea lor și în scopul utilizării lor, adică săli.
Din probele ce au fost administrate (recunoașterile pârâților, interogatoriul luat de instanța de fond, declarațiile martorilor audiați în apel raportul de expertiză întocmit la instanța de fond, înscrisurile depuse la dosar), a rezultat clar că pe cele două săli fiecare din apelanții-pârâți au edificat lucrări prin care efectiv împiedică folosința acestor spații, încălcându-se astfel flagrant dreptul lor de coproprietate asupra acestor spații comune și în același timp, încălcându-se flagrant și a doua limită prevăzută de lege în exercitarea dreptului de coproprietate pe cote părți stabile și perpetue, aceea de a nu se schimba scopul pentru care au fost destinate aceste spații comune, săli exterioare ale imobilului.
În acest sens, a menționat și faptul că, fostul proprietar al acestui imobil pavilion D, MApN, la momentul când le-au fost înstrăinate fiecăruia dintre coproprietari apartamentele și odată cu acestea și cotele părți ideale și absolute din spații comune, a precizat clar, că toate construcțiile ce au fost făcute pe spațiile comune au fost edificate abuziv, fără autorizație de construire emise de organe competente și, a solicitat către OCPI Gorj ca aceste edificări să nu facă obiectul înscrierii în cartea funciară, fapt ce s-a și respectat, în sensul acesta fiind adresa A/2934/4.XII.2005, aceste săli fiind înscrise ca suprafețe părți comune, sala față, sala spate cu folosință comună.
Totodată, din raportul de expertiză încheiat de expert P. N., a rezultat fără dubiu că toate aceste compartimentări (construcții) făcute de apelanții-pârâți pe spațiile comune reprezentate de cele două săli, sala față și sala spate, sunt edificate fără autorizație de construire, deci abuziv și nu fac obiectul suprafeței din construcțiile dobândite de fiecare din apelanții-pârâți ca bunuri proprietate exclusivă.
În mod greșit, instanța de apel a reținut că apelanții pârâți au edificat aceste lucrări de compartimentare cu acordul tuturor coproprietarilor, inclusiv a recurenților, întrucât nu există nici o probă în acest sens, ci există probe ce demonstrează contrariul, că atât MApN, fostul proprietar la momentul înstrăinării apartamentelor, cât și ceilalți coproprietari, după acest moment, s-au opus ca apelanții-pârâți să edifice aceste lucrări pe spațiile comune.
De altfel, prin concluziile expertizei, respectiv anexa nr.1 la raportul de expertiză, sunt evidențiate clar lucrările de pe spațiile comune făcut apelanții-pârați, ce au fost realizate până la momentul cumpărării apartamentelor de la MApN și lucrările ce au fost edificate după cumpărarea apartamentelor.
A mai menționat că, în timpul cercetării locale s-a constatat, conform susținerilor părților că apelanții-pârați au acces la apartamentele lor atât prin sala din față, cât și prin sala din spate,cu excepția reclamanților T. și a altor 3 coproprietari, care au apartamente situate pe ambele colțuri ale clădirii, aceștia neputând folosi decât una din cele două săli comune datorită faptului că apelanții-pârați au edificat aceste construcții, îngrădind accesul celorlalți pe una din aceste săli ( fila 78).
De altfel, deși instanța de apel a menținut soluția Judecătoriei Tg. J., în ceea ce privește cererea reconvențională formulată de Magdoiu Mirei și Magdoiu F., în mod greșit au fost obligați doar recurenții la cheltuieli de judecată, întrucât și acești pârâți au fost în culpă procesuală.
În drept, au invocat dispozițiile art. 299-316 Cod pr. civilă.
Prin decizia civilă nr._/06 noiembrie 2012, Curtea de Apel C. în dosar nr._/318/2010, a admis recursul formulat de către recurenții reclamanți T. T. și T. C. împotriva deciziei civile nr. 240 din data de 22 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosarul nr._/318/2010, în contradictoriu cu intimații pârâți V. I., V. V., C. A., C. E., M. M., M. F., P. D., având ca obiect obligație de a face.
A modificat decizia atacată nr. 240 din data de 22 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosarul nr._/318/2010, în sensul că respinge apelurile declarate de apelanții pârâți V. I. și V. V., apelanții pârâți C. A., C. E. și apelanții pârâți M. M. și M. F., împotriva sentinței civile nr._/30.11.2011, pronunțată de Judecătoria Tg. J., în dosar nr._/318/2010.
A obligat intimații pârâți V. I., V. V., C. A., C. E., M. M. și M. F. la 2000 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs, către recurenții reclamanți T. T. și T. C..
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel C., a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții în calitate de proprietari ai apartamentului 8 situat în imobilul din Tg.J. ,Calea București ,nr.58 pavilionul D ,au solicitat instanței să oblige pârâții,proprietari ai apartamentelor 5,4 ,2 și 3,să le respecte dreptul de folosință asupra celor două săli din față și spate ,părți comune ale imobilului care au regim juridic al proprietății comune pe cote părți forțate și perpetue.
Prin contractul de vânzare cumpărare nr.50/22.12.2005 reclamanții au dobândit apartamentul compus din 2 camere de locuit și dependințe cu o suprafață totală de 43,58 mp în proprietate exclusivă precum și cota indiviză de 10,91% din suprafața părților comune ale imobilului ,respectiv 6,76.
De asemenea prin încheierea 453/8.02.2006 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj a fost intabulat dreptul de proprietate indiviză asupra imobilului ,pentru părțile comune formate din holuri de acces ,sală față cu suprafața de 31,19 mp,sală spate cu suprafața de 34,23mp și teren aferent în suprafață 54,66 mp,pentru reclamanți revenind cota de 10,91%.
În ceea ce îi privește pe pârâții, M. M. și F.,V. I. și V. respectiv C. A. și E. ,prin contractele de vânzare cumpărare nr.3298/23.05.2008,nr.43/22.12.2005 respectiv 42/22.12.2005 ,aceștia au dobândit apartamentele 2,5 și 4 compuse din 3 camere de locuit și dependințe în proprietate exclusivă precum și cota indiviză de 14,15 % ,14,04 %,respectiv 14,30% din suprafața părților comune.
În toate contractele de vânzare cumpărare au fost prevăzute și părțile din imobil care s-au dobândit în coproprietate forțată și perpetuă.
Indiviziunea nu este determinată de folosința comună a menționatelor părți ale imobilului ci de imposibilitatea existenței entității bunului în integralitatea sa fără existența acestor părți comune.
În cauză există pe de o parte dreptul de proprietate exclusivă asupra bunului principal(apartament) ,care aparține fiecărui proprietar și pe de altă parte dreptul de proprietate comună pe cote părți forțată asupra bunurilor considerate accesorii pe lângă bunurile principale (holuri de acces și teren aferent),drept care aparține tuturor coproprietarilor.
Desigur fiecare coproprietar este proprietar exclusiv asupra cotei părți ideale și abstracte din dreptul în ansamblul său .
Pentru ca perpetuitatea indiviziunii să nu afecteze administrarea și libera folosință a lucrului îngreunând-o ,în cazul coproprietății forțate fiecare coproprietar are drept de administrare și de folosință asupra bunului comun ca și un adevărat proprietar dar supus și anumitor limite:folosința să nu aducă atingere drepturilor egale și reciproce ale celorlalți coproprietari ,să se înfăptuiască numai în interesul utilizării fondului căruia i-a fost afectat bunul comun accesoriu, transformarea modului de folosință să se realizeze decât cu acordul tuturor coproprietarilor.
C. parte aferentă fiecărui apartament,calculată proporțional cu raportul dintre suprafața locativă a acestuia și suprafața locativă a tuturor apartamentelor ,este importantă pentru stabilirea participării la cheltuielile comune însă nu are relevanță pentru folosința bunurilor comune.
Astfel fiecare copărtaș poate folosi nestingherit aceste bunuri, indiferent de cota sa parte, având obligația de a nu aduce atingere drepturilor celorlalți.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză se reține că proprietarii apartamentelor 2,4 și 5 din imobilul situat în Tg.J. ,calea București nr.58 pavilionul D și-au extins locuințele prin ocuparea unor porțiuni din spațiile comune (sală față și spate).
Această atitudine a proprietarilor nu respectă principiile ce vizează proprietatea comună forțată și perpetuă ,Curtea constatând astfel că reprezintă o știrbire a dreptului de proprietate al celorlalți, inclusiv a reclamanților recurenți.
Dobândirea dreptului de proprietate asupra unei cote indivize asupra terenului nu înlătură obligația pârâților intimați de a nu limita folosința concomitentă și egală a celorlalți coproprietari asupra părților comune.
Fără dovezi referitoare la acordul dat de toți coproprietarii pentru schimbarea modului de folosință a părților comune ale imobilului,nu se poate reține că aceștia au acceptat starea de fapt existentă ,așa cum în mod greșit a apreciat instanța de apel.
Față de toate aceste motive în baza art.312 raportat la art.296 cod procedură civilă Curtea a admis recursul, a modificat decizia în sensul că a respins apelurile, menținând astfel soluția primei instanțe.
În baza art.274 cod procedură civilă, pârâții, proprietari ai apartamentelor 2,4 și 5 au fost obligați la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat apel,onorariu avocat recurs și cheltuieli transport.
Instanța nu a acordat si suma prevăzută în chitanța nr.3226/22.10.2012 întrucât la dosar a fost depusă numai copia acesteia.
Împotriva acestei decizii civile au formulat contestații în anulare, contestatorii V. I., V. V., C. A., C. E. și contestatorii M. F. și M. M.,contestații care au făcut obiectul celor două dosare conexate în prezenta cauză..
În dezvoltarea motivelor contestației formulată de contestatorii C. A. și C. E., precizează că își întemeiază contestația in anulare pe dispozițiile art.318 teza II a Codul de pr. civilă, susțin că instanța de recurs nu a analizat motivul de nelegalitate determinant, la soluționarea cauzei.
Au susținut că, în data de 22.12.2005.UM_ în baza actelor depuse contract de închiriere, li s-a întocmit contractul de vânzare cumpărare în care se arăta că M.. ei cumpărau . releveului din corpul de proprietate 6970/l/4 din documentația cadastrală si fișei tehnice de calcul si a graficului de eșalonare a ratelor.
Au mai arătat că, din acea dată, ei nu au mai avut cunoștință de vreo coproprietate forțată si perpetuă, mai mult abia în cursul anului 2006 au intrat, în posesia unui act de dezmembrare în C., înregistrată ,în Cartea Funciară ,imobilul D prin documentația cadastrală - dar fără spatii comune, ulterior în data de 22 12 2005, li s-au întocmit contractele de vânzare cumpărare. in acea data s-a semnat contractul de vânzare cumpărare care cuprindea releveul in care era trecută și terasa din dreptul dormitoarelor apartamentului lor (imobil2.sala spate),cât și suprafața de terasă de 2,4 mp. (imobil l sala față) din dreptul bucătăriei,unde, sunt instalate centrala termică și pe același perete exterior tabloul general al S.C. Electrica.
Solicită admiterea contestației în anulare, conform motivelor scrise.
Contestatorii V. I., V. V., arată că, prin decizia civilă_/2012 Curtea de Apel C. a admis recursul reclamanților T. T. și T. C. și a modificat în tot decizia civilă nr. 1/22.05.2012 pronunțată de către Tribunalul Gorj Secția civilă în dosarul_ respingând apelurile declarate de contestatori împotriva sentinței civile_/30.11.2011 pronunțată, de Judecătoria Tg. J. în. dosarul_ . Astfel intimații au fost obligați să-și ridice construcțiile realizate în fața propriilor apartamente în perioada 2003-2005.
în speță, interpretarea dată de către instanța de recurs prin prisma tivului prevăzut de art. 304 pct. 9 s~a făcut o interpretare eronată situație de r si o aplicare strict textuale a normelor juridice care guvernează instituția juridică a coproprietății forțate și perpetue.
Astfel, arată că, așa cum reiese din tot ansamblul probatoriu administrat la instanța de fond și în apel spațiile care fac obiectul litigiului sunt holuri deschise aflate în fața apartamentelor contestatorilor și intimaților. Mai mult, edificarea construcțiilor de către contestatori nu aduce în nici un fel atingere dreptului de folosință asupra spațiilor comune imobilului deoarece oricare dintre proprietarii imobilului poate ajunge atât la calea publică cât și la fiecare dintre apartamentele vecine folosind calea exterioară.
Consideră că acțiunea promovată de intimații T. nu corespunde astfel unui interes legitim deoarece nu are ca scop decât contestatorilor și, deși formal corespunde unui drept subiectiv, modalitatea de exercitare a acestuia nu este realizată cu bună credință.
Prin prisma celor arătate și în baza dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă, solicită anularea deciziei civile /06 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._/318/2010 și pe fond respingerea recursului contestatorilor și menținerea deciziei civ. nr. 240 din data de 22 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosarul nr._/318/2010, prin care s-au respins cererile intimaților reclamanți.
Contestatorii M. F. și M. M., în motivele contestației arată cănu s-a ținut cont de procesul verbal încheiat cu ocazia cercetării la fața locului aflat la fila 78 îndosar în care se menționează că "pârâții V. au amplasat un geam și o ușă ce permit accesul în sala din spate și pe același fragment de sală cu aceștia se află ușa de acces în apartament al reclamanților T.. În 2006 sala a fost închisă de reclamanți cu un zid până la jumătatea înălțimii de aproximativ 50 cm, S. este folosită de familia T.". Și cu toate acestea, instanța consideră că subsemnații ocupă porțiuni din spațiile comune.
Au arătat că, este evident că ei nu au făcut altceva decât să monteze o ușă și un geam (au închis sala pentru confortul termic) prin care este permis accesul in sala din spate, însă cei care au ridicat zidul sunt reclamanții T.. Aceștia, permanent au avut o atitudine șicanatoare față de subsemnații formulând tot felul de reclamații. Astfel, așa cum reiese din sentința 3194/26.11.2010, au solicitat anularea tuturor actelor emise pe numele lor pentru modificări interioare, însă acțiunea le-a fost respinsă întrucât subsemnații au efectuat modificări în apartamentul proprietate personală conform autorizației cu nr. 644/27.07.2007.
În concluzie, solicită admiterea contestației în anulare, modificarea deciziei civile nr._/6.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. pentru motivele prevăzute de art.317 alin.1 și art.318 C. pr.civ., conform motivelor scrise.
Legal citați intimații T. T. și T. C., nu au formulat întâmpinare la motivele contestațiilor în anulare.
Contestațiile în anulare nu sunt fondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 cod procedură civilă, contestația în anulare, cale extraordinară de atac, poate fi promovată de recurent atunci când instanța de recurs a omis, din greșeală, să cerceteze unul din motivele de recurs. Art. 318 c.p.c. este aplicabil doar în ipoteza în care instanța a ignorat total un motiv de recurs, căruia nu i-a dat nicio dezlegare, nu și atunci când, grupând mai multe critici pe probleme de drept, a dat un răspuns comun. Instanța nu are obligația de a cerceta fiecare susținere a părților, ci de a analiza motivele de nelegalitate și netemeinicie, în considerarea dispozițiilor art. 304/1 cod proc. civilă, stabilind dacă starea de fapt și normele de drept au fost corect reținute de prima instanță.
În speță, se constată că prin motivele de recurs s-a făcut o prezentare a situației de fapt apoi s-au invocat, în principal,critici care privesc fondul litigiului,acte care au fost deja puse în discuția părților și prezentate instanței de judecată.
Toate aceste critici au constituit motive de recurs, iar la dezvoltarea lor s-au adus mai multe argumente de fapt,deja prezentate în fața instanței de recurs și,analizate de către aceasta.
Răspunzând criticilor invocate, Curtea a făcut o analiză teoretică a tuturor motivelor de recurs invocate arătând care au fost considerentele care au stat la baza luării acestei decizii.
S-a făcut referire și la raportul de expertiză tehnică ,care,însă,reprezintă tot a critică a probelor deja administrate și analizate de către instanța de recurs,fiind tot o analiză pe fond a cauzei.
Susținerile contestatorilor privind omisiunea de a analiza motive de recurs vizează argumente de fapt, iar nu critici de netemeinicie sau nelegalitate, iar unele aspecte, cum ar fi cele referitoare la analiza declarațiilor de martori, se referă la modul în care cauza a fost soluționată de prima instanță, chestiuni care nu pot face obiectul contestației în anulare, ci al criticilor din recurs.
Constatând că instanța a răspuns tuturor criticilor cu care a fost investită, din considerentele deciziei rezultând că s-a considerat că a fost stabilită corect situația de fapt și s-a argumentat soluția de respingere a recursurilor, nu este incident motivul de contestație prevăzut de art. 318 c.proc.civilă, motivele invocate de contestator reprezentând, practic, un recurs la recurs.
Instanța are în vedere și faptul că prin promovarea contestației în anulare nu este posibil a se rejudeca fondul litigiului, într-un veritabil recurs la recurs, având obligația de a respecta principiul securității raporturilor juridice, așa cum rezultă din practica CEDO. Astfel, pronunțându-se în cauza M. vs. România,_/03, la 29 iulie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o cale extraordinara de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în lipsa unui „defect fundamental” care poate conduce la arbitrariu. Aceeași concluzie a fost impusă și în cauzele Riabykn c. Rusiei, nr._/1999, Mașiniexport Industrial Group SA c. României, hot. din 1 martie 2006, B. c. României, hot din 12 oct. 2006.
Pentru aceste considerente și în temeiul art. 320 C.pr.civ., Curtea va respinge contestațiile în anulare, ca nefondate.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, contestatorii vor fi obligați către intimații T. C. și T. T. la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate, contestațiile în anulare, formulate de contestatorii V. I., V. V., C. A., C. E. și contestatorii M. F. și M. M., împotriva deciziei civile nr._/06 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._/318/2010, în contradictoriu cu intimații T. T. ,T. C., P. D., având ca obiect obligație de a face.
Obligă contestatorii către intimații T. C. și T. T. la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Președinte, I. V. | Judecător, M. L. | Judecător, F. D. |
Grefier, N. D. |
Data red. 06.02.2013
Red.jud.I. V.
Tehn. 2 ex./J.V.
jud. rec./L. M. L.
J.f. P. D.
J.a. D. F. T.
V. N.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 623/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
