Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 757/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 757/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 757/2013

Dosar nr._ ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 757

Ședința publică de la 04 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. M.

Judecător S. P.

Judecător A. M.

Grefier G. Ț.

****************

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamantul T. T. G. L. și pârâtul O. de C. și P. I. G., împotriva deciziei civile nr. 440 din 17.10.2012, pronunțată de Tribunalul G., în dosar nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996)

La apelul nominal făcut în ședința publică la strigarea cauzei la ordine au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează, că recursurile sunt declarate și motivate în termen legal și s-a solicitat de către recurent reclamant în temeiul art. 242 c.pr.civ, judecarea cauzei în lipsă.

Conform prevederilor Regulamentului de Ordine Interioară instanța lasă cauza pentru strigarea la sfârșitul ședinței de judecată.

La a doua strigare la sfârșitul ședinței au lipsit părțile.

Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr.5925 din data de 16 septembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de T. T. G. L., în contradictoriu cu O. de C. și P. I. G. și s-a dispus rectificarea cărții funciare 4461/2002 în sensul stabilirii corecte a coordonatelor parcelei A 38, respectându-se harta cadastrală.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare 3822/7 aug.2002 M. A. a înstrăinat soților T.-T. -G. -L. un teren de 4841 mp, în intravilanul Mun.Tg-J. județul G., T 62, P 38, cu vecini al R- Dc8/1, la A- ., la M-zi –P. G., la M-noapte –G. G.. Vânzătorul a dobândit terenul prin moștenire de la M. E., dreptul și calitatea fiindu-i conferite prin certificatul de moștenitor 182/2002 emis de notarul public prețul fiind de 80 milioane lei .

S-a depus la dosarul cauzei titlul de proprietate_/27 oct.1997, terenul înstrăinat regăsindu-se în T.62, . aceleași cu cele din contractul de vânzare cumpărare și procesul verbal de punere în posesie .

Înscrierea în cartea funciară se face la cererea lui T. -T. –G.- L., așa cum rezultă din încheierea 4461/2002, planul de amplasament și delimitare a bunului imobil stabilindu-se prin coordonate de către expertul autorizat M. N..

În urma verificărilor efectuate de către ANCPI s-a reținut că unele parcele din tarlaua 62 se suprapun și în acest fel este afectat dreptul de proprietate al reclamantului, introducându-se artificial . la 18 dec. 2008, inițial această parcelă neexistând în planul parcelar.

Împotriva sentinței s-a formulat o cerere de îndreptare eroare materială, iar prin încheierea 163/23.01.2011 a fost admisă cererea, în sensul că se va menționa în dispozitivul sentinței civile 5925/16.09.2010 pronunțată de Judecătoria Tg-J. ,, respectându-se planul parcelar, în loc de respectându-se harta cadastrală .” menținându-se restul dispozițiilor sentinței.

Se formulează o nouă cerere de îndreptare eroare materială de către T. -T. –G.- L. prin care se solicită îndreptarea erorii materiale strecurată în încheierea 163/20.01.2011 în sensul că eroarea materială se referă la numărul cărții funciare 8676/28 aug. 2002 și nu nr. 4461/2002, acest număr referindu-se la încheierea pronunțată de biroul de carte funciară .

Prin încheierea 2147/8 dec. 2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J. s-a respins cererea de îndreptare eroare materială, cu motivarea că există autoritate de lucru judecat .

Prin cererea înregistrată sub numărul_, T. -T. –G.- L. solicită îndreptarea erorii materiale strecurată în încheierea 2147/8 dec. 2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J., cu motivarea că numărul cărții funciare rectificate este 8676/28.aug.2001 și nu 4461/2002 ( fila 48 dosar instanță fond) .

Prin încheierea 2171/28.06.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-jiu, se respinge cererea, cu motivarea că prin încheierea 163/2010 s-a admis cererea de îndreptare eroare materială ți s-a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul că s-a menționat ,, respectându-se planul parcelar”, în loc de ,,respectându-se harta cadastrală”.

În concluzie s-a reținut că numărul cărții funciare a cărui rectificare s-a cerut este 4461/2002, așa cum a solicitat petentul prin acțiune .

Împotriva sentinței civile 5925/16.09.2010 și a încheierii 2171/28.06.2012, s-a formulat apel de către T. -T. –G.- L., critica privind faptul că nu s-a cerut niciodată rectificarea cărții funciare 4461/28 aug.2002, ci rectificarea numărului de carte funciară 8672/28 aug. 2002.

Prin decizia civilă nr. 440 din 17.10.2012, pronunțată de Tribunalul G., a fost admis apelul formulat de apelantul reclamant T. T. G. L., îndreptat împotriva sentinței civile nr.5925/16.09.2010, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ .

A fost schimbată sentința în sensul că dispune modificarea cărții funciare 8672 a localității Tg.J. din 28.08.2002 privind pe T. T. G. L. în loc de 4461/2002, respectându-se planul cadastral și a coordonatelor parcelei A 38.

A fost respins apelul formulat de același apelant îndreptat împotriva încheierii 2171/28.06.2012 ca fiind lipsit de obiect.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele;

Din actele și dovezile administrate în cauză se reține că atât instanța cât și apelantul T. -T. –G.- L. au fost în eroare cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel, prin cererea cu care a fost învestită instanța ( fila 3 dosar fond ) s-a solicitat rectificarea cărții funciare 4461/2002 care privește numărul cadastral al parcelei 3705, reclamantul depunând la dosar contractul de vânzare cumpărare 3822/7 aug. 2002 ( fila 4 dosar ) .

Prin încheierea 4461/28 aug. 2002 judecătorul delegat a dispus înscrierea în cartea funciară a unei suprafețe de 4841 mp teren arabil în intravilanul mun. Tg-J., T. 62, P 38, cu vecini la R- DC 8/1, la A-., la M-zi P. G. și M-noapte G. G., în încheiere nu este trecut numărul de carte funciară, ci numai numărul cadastral 3705 (fila 8 dosar fiind ).

Se află la dosar și planul de amplasament și delimitare a bunului imobil, la scara 1/1000 și un plan parcelar întocmit de comisia locală de fond funciar ( filele 11), precum și o copie de foto-ortoplan.

Prima instanță prin sentința civilă 5925/16.09.2010, a dispus rectificarea cărții funciare 4461/2001 în sensul stabilirii corecte a coordonatelor parcelei 38 unde se află terenul în litigiu, coordonatele rezultând din măsurătorile topo, iar poziționarea parcelei a fost stabilită de comisia locală de fond funciar prin planul parcelar anterior anului 2002.

Din adresa ANCPI aflată la fila 22 dosar fond se reține că . cu suprafața de 715 mp cu vecini: la N- proprietatea Fîcea C. pe 260 m, la E- De 8/1 pe lățimea de 4 m, la S- Fîcea M. actual O. D. pe o lungime de 160 m și la V- . lățime de 1,5 m a fost introdusă în mod artificial la 18 dec. 2008, fiind emis titlul de proprietate_, iar în planul parcelar inițial această parcelă virtuală nu există, fiind transferată peste .>

Introducerea acestei parcele cadastrale A 31/1 cu o suprafață preluată din . apelanților, așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare 3822/7 aug. 2002, a fost creată de comisia locală de fond funciar, ca urmare a unui litigiu în revendicare și grănițuire dintre apelanții reclamanți și familia O., ceea ce a condus la o nouă suprapunere și o nouă translație spre .>

În baza de date grafice poziția parcelei A 38 este în conformitate cu planul parcelar, emis anterior anului 2000 de către comisia locală de fond funciar, translatarea în teren făcându-se în mod eronat de către PFA M. N., iar în baza de date grafice a OCPI nu există ..

Prima instanță prin sentință a dispus rectificarea cărții funciare 4461/2002, însă intabularea dreptului de proprietate s-a făcut în cartea funciară sub nr. 8672 a localității Tg-J..

Pe cale de consecință s-a admis apelul, s-a schimbat sentința în sensul că s-a dispuns rectificarea cărții funciare 8672 a localității Tg.J. din 28.08.2002 în loc de 4461/2002, care este de fapt numărul de încheiere a judecătorului delegat și nu de carte funciară, respectându-se planul cadastral și a coordonatelor parcelei A 38.

Pe cale de consecință,s-a respins apelul îndreptat împotriva încheierii 2171/28.06.2012 ca fiind lipsit de obiect, rectificarea solicitată făcându-se prin schimbarea sentinței .

Împotriva acestei decizii au declarat recurs paratul O. DE C. ȘI P. I. G. si reclamantul T. T. G. L., criticand-o ca nefiind legala.

In motivare, recurentul OCPI G. a arătat ca decizia recurata a fost pronunțata cu încălcarea dispozițiilor art. 103 si 284 Cod procedură civilă în sensul admiterii unui apel tardiv formulat si fără ca apelantul sa solicite repunerea in termenul de declarare a apelului, având in vedere ca s.c. nr. 5925/16.09.2010 a fost investita de Judecătoria Tg-J. cu formula ca a rămas definitiva si irevocabila in data de 22.02.2011, iar apelul a fost declarat in anul 2012.

De asemenea, s-a arătat ca a fost încălcat principiul disponibilității părților, acordându-se ceea ce nu s-a cerut, respectiv modificarea cărții funciare 8672 a localității Tg-J. din 28.08.2002, deși apelantul nu a criticat soluția sub aspectul ca s-ar fi solicitat modificarea cărții funciare si nu rectificarea acesteia.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 6-9 C.proc. Civ.

In motivarea recursului sau, recurentul T. T. G. L. a arătat ca decizia recurata este lovita de nulitate întrucât nu a solicitat introducerea artificiala a parcelei 31/1, a fost schimbata soluția data unei cereri de îndreptare eroare materiala, respectiv încheierea nr. 163/10.01.2011, arătându-se totodată ca s.c. nr. 5925/16.09.2010 este definitiva si irevocabila.

In susținere, a fost depus in fotocopie contractul de vânzare-cumpărare nr. 3822/07.02.2002.

La data de 17.01.2013, recurentul T. T. G. L. a depus precizări, arătând ca renunța la primul motiv de recurs, menținând motivul de recurs privitor la modificarea deciziei in sensul de a se avea in vedere planul parcelar in loc de cadastral, respectiv modificarea cărții funciare 8672 a localității Tg-J. din 28.08.2012 în loc de 4461/2002, respectându-se planul parcelar si coordonatele parcelei A38.

Recurentul T. T. G. L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de recurentul OCPI G. ca inadmisibil, arătând ca s.c. nr. 5925/2010 a Judecătoriei Tg-J. nu a fost atacata nici cu apel, nici cu recurs, rămânând irevocabila.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului declarat de către recurentul OCPI G., Curtea considera ca, in ipoteza in care, prin intermediul caii de atac a recursului se pune in discuție însăși tardivitatea declarării unei cai de atac declanșata împotriva unei hotărâri pronunțata de instanța de fond, aceasta cale de atac nu poate fi inadmisibila, ci instanța are obligația de a examina daca a fost respectat in cauza principiul legalității cailor de atac, excepția fiind așadar neîntemeiata.

In continuare, se constata ca s.c. nr. 5925/16.10.2010 pronunțata de Judecătoria Tg-J. in dosarul nr._ a fost comunicata petentului T. T. G. L. la data de 11.10.2010 si intimatului OCPI G. la data de 12.10.2010, astfel cum rezulta din dovezile de comunicare aflate la filele 37 si 38 din dosarul sus menționat, grefa Judecătoriei Tg-J. făcând totodată mențiunea ca aceasta a rămas definitiva si irevocabila, prin neapelare.

Potrivit art. 284 C.proc. Civ. termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, daca legea nu dispune altfel.

Conform art. 103 alin. 1 C.proc. Civ., neexercitarea oricărei cai de atac si neîndeplinirea oricărui alt act de procedura in termenul legal atrage decăderea, afara de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește ca a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei, in acest din urma caz actul de procedura urmând a fi îndeplinit in termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, cu arătarea motivelor împiedicării, potrivit alin. 2 al aceluiași articol.

F. de dispozițiile legale precizate, având in vedere data comunicării sentinței apelate si data declarării caii de atac a apelului, respectiv 12.05.2012, se constata ca in mod greșit a fost admis apelul declarat împotriva s.c. nr. 5925/16.10.2010 pronunțata de Judecătoria Tg-J., aceasta cale de atac fiind exercitata cu depășirea termenului legal imperativ de 15 zile.

Aceste considerente impun, in temeiul art. 304 pct. 9 C.proc. Civ.,admiterea recursului declarat de câtre recurenta OCPI G. împotriva deciziei nr. 440/17.10.2012 pronunțata de Tribunalul G. si modificarea acesteia in sensul respingerii apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 5925/16.10.2010 pronunțata de Judecătoria Tg-J., ca tardiv, soluție ce face împiedica cercetarea celui de al doilea motiv de recurs vizând încălcarea principiului disponibilității părților.

Totodată, având in vedere ca prin decizia recurata instanța de apel a soluționat si calea de atac declanșata împotriva încheierii nr. 2171/28.06.2012, pe care a respins-o insa ca fiind lipsita de obiect, fără a proceda, așadar, la o cercetare a legalității si temeiniciei soluției instanței de fond prin prisma îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 281 C.proc. Civ. pentru îndreptarea unor erori materiale in sensul solicitat de apelant, urmează, in temeiul art. 312 C.proc. Civ., a se admite recursul declarat de către recurentul T. T. G. împotriva aceleiași decizii si a se casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat împotriva încheierii nr. de îndreptare eroare materiala nr. 2171/28.06.2012 aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul pârât O. de C. și P. I. G., împotriva deciziei civile nr. 440 din 17.10.2012, pronunțată de Tribunalul G., în dosar nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996)

Modifică decizia în sensul că respinge apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 5925 din 16.09.2010, ca tardiv.

Admite recursul declarat de reclamantul T. T. G. L., împotriva încheierii de îndreptare eroare materială nr. 2171din 28.06.2012.

Casează încheierea și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2013.

Președinte,

R. M.

Judecător,

S. P.

Judecător,

A. M.

Grefier,

G. Ț.

Red.jud.R.M./ 05.02 2013

Teh.3ex/G.Ț

J.F.P.C.

J.A.V.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 757/2013. Curtea de Apel CRAIOVA