Revendicare imobiliară. Decizia nr. 6900/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6900/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-06-2012 în dosarul nr. 6900/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6900
Ședința publică de la 05 Iunie 2012
Președinte Florența C. C.
Judecător L. M. L.
Judecător I. V.
Grefier A. P.
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 29 mai 2012, privind judecarea recursului formulat de reclamantul G. V. împotriva deciziei civile nr.12/A din 23 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. M., R. V., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței depunerea de concluzii scrise de către recurentul reclamant G. V., la data de 05.06.2012, după care:
Dezbaterile din ședința publică de la data de 29 mai 2012, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Orșova, sub nr.786 din 12.07.2006, reclamantul G. V. a chemat în judecată pe pârâtul R. V., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună stabilirea liniei de hotar care desparte proprietățile lor, iar în urma stabilirii hotarului, pârâtul să fie obligat să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul pe care îl ocupă din proprietatea sa.
În motivarea cererii, a arătat că este proprietarul unei suprafețe de teren, situată pe raza comunei Eșelnița, care i-a fost atribuită prin Ordinul nr.113/F/28.05.2003 al Prefectului Județului M..
Reclamantul a mai arătat că, deși în partea vestică între proprietatea sa și a pârâtului au existat semne vizibile de hotar, prin care se făcea separarea celor două proprietăți, pârâtul a desființat aceste semne în partea de sud a proprietății pe toată lungimea parcelei nr. 2, ocupând și o parte din proprietatea sa.
La termenul de judecată din 26.09.2006, reclamantul și-a precizat acțiunea introductivă, în sensul că a înțeles să cheme în judecată, în calitate de pârât, alături de R. V. și pe numitul Câtu M. G., arătând că acesta a cumpărat de la R. V. o suprafață de teren din proprietatea acestuia, devenind astfel și el vecin cu proprietatea sa, contribuind la desființarea semnelor de hotar și ocupând teren ce-i aparține.
În concluziile scrise depuse la dosar de către pârâtul R. V., acesta a arătat că acțiunea reclamantului în ceea ce privește grănițuirea este inadmisibilă, pentru că între proprietățile în discuție există gard de lemn făcut în urmă cu 25 de ani, când au fost strămutați din . . a fost reparat, nici mutat, astfel că linia de hotar a proprietăților este corect stabilită, iar în perioada menționată nu s-au făcut obiecțiuni cu privire la hotarul pe care a fost construit gardul.
A învederat că acțiunea reclamantului nu este îndreptată împotriva realilor proprietari R. V. și R. E., care au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.1405/28.05.2004 ,de către biroul notarului O. D. și că, în raport de această stare de fapt, reclamantul nu mai poate promova nici acțiunea în grănițuire, nici acțiunea în revendicare, pentru că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, nefiind proprietarul terenului.
Pârâtul Câtu M. G. a susținut că reclamantul nu are titlu de proprietate pentru terenul situat în punctul „Ostrovel”, din extrasul CF 1445, eliberat în baza Ordinului Prefectului de reconstituire a dreptului de proprietate, rezultând următoarele proprietăți: 1) din sus de Ogașul P.; 2) Mala –fânețe; 3) la Ogașul P., unele din aceste terenuri se află sub apă, iar terenul cu nr. top 75 este pe Mala, la o distanță de peste 2 km. de terenul în litigiu, iar din procesul - verbal de reconstituire a dreptului de proprietate, întocmit de Comisia de pe lângă Primăria Eșelnița, a rezultat că această comisie a fost de acord cu reconstituirea dreptului de proprietate, dar pe vechile amplasamente și din extrasul de carte funciară eliberat pe baza acestui ordin a reieșit că s-a reconstituit dreptul de proprietate pe terenurile cu numerele top 75, 152, 153, care nu se află în punctul „Ostrovel”.
A arătat că acțiunea reclamantului este inadmisibilă și pentru faptul că, așa cum a rezultat din extrasul CF menționat, reclamantul nu este proprietar exclusiv conform art. 480 Cod civil, ci în indiviziune cu G. Liubov și G. E..
Judecătoria Orșova, prin sentința civilă nr.134 din 11 martie 2008, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R. V. și a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a respins acțiunea civilă având ca obiect grănițuire și revendicare formulată de reclamantul G. V., în contradictoriu cu pârâtul R. V., pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului și acțiunea formulată de reclamantul G. V., în contradictoriu cu pârâtul Câtu M. G..
A fost obligat reclamantul la 700 lei cheltuieli de judecată, către pârâtul R. V., reprezentând onorariul pentru expert și pentru avocat.
Pentru a pronunța astfel, s-a reținut că terenul revendicat și față de care s-a solicitat grănițuirea ieșise la data promovării acțiunii din stăpânirea pârâtului R. V., prin urmare acesta nemaifiind proprietar sau deținător al terenului, nu are calitate procesuală pasivă în acțiunea în revendicare îndreptată împotriva sa.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii determinată de promovarea acțiunii în revendicare de către un singur coproprietar înscris în CF, excepție invocată de către pârâtul R. V., s-a reținut că titlul de proprietate invocat de către reclamant, respectiv Ordinul Prefectului 113/F/28.05.2003, a fost emis pe numele unei singure persoane, respectiv reclamantului, iar înscrierea în CF nu are efect constitutiv de drepturi, ci este menită doar a face acte opozabile terților.
De asemenea, revendicarea reclamantului nu vizează întreaga suprafață de teren înscrisă în CF în punctul „Ogașul P.”, ci doar o parte din terenul atribuit în proprietate prin Ordinul Prefectului, prin urmare nu este aplicabilă regula unanimității pentru introducerea acțiunii în revendicare, mai ales că CEDO s-a pronunțat în cauza L., în sensul că o astfel de acțiune în revendicare introdusă doar de unul dintre coproprietari nu poate fi respinsă ca fiind inadmisibilă, în caz contrar, s-ar încălca art. 6 din Convenție.
Cu privire la fondul cauzei s-a reținut, în esență, că terenul cu număr topo 152 înscris în CF 1445 - Ogradena V., nu se află în zona cuprinsă între Mala și Tescoviște, lângă punctul „Ostrovel” unde se află terenul în litigiu, ci în zona Costanat - Ogașul lui G., în extravilanul localității Eșelnița, din extrasele CF aflate la dosar, terenurile părților, astfel cum acestea au fost înscrise în CF, neînvecinându-se.
S-a mai reținut că, deși din schița inițială întocmită de Primăria Eșelnița, schiță ce a stat la baza emiterii Ordinului Prefectului nr.113/F/2003, precum și vecinătățile indicate pentru cele două parcele de teren ale reclamantului, ar conduce la concluzia că terenul acestuia (atribuit prin acest ordin) și cel cumpărat de pârâtul Câtu M. G. ar fi învecinate sau s-ar suprapune parțial, astfel cum a precizat expertul P. O., titlul de proprietate al pârâtului este mai bine caracterizat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că, deși a solicitat instanței stabilirea liniei de hotar între proprietatea sa și proprietatea vecină, instanța nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere.
S-a mai arătat că ședințele de judecată au fost conduse de mai mulți judecători, fapt ce a determinat efectuarea unor acte procesuale ce au depășit limita legalității. Concret, la data de 11.09.2007 a fost respinsă cererea de amânare a apărătorului său, cu toate că aceasta era întemeiată.
Totodată, a fost încuviințată o nouă expertiză, la cererea apărătorului pârâtului, cu toate că acesta formulase obiecțiuni la expertiza întocmită inițial, obiecțiuni la care trebuia să răspundă expertul ce o întocmise. Noul expert a fost numit cu acordul aceluiași apărător, cu toate că, într-o astfel de situație, pentru obiectivitate, expertul trebuia să fie tras la sorți.
A învederat că terenul în litigiu a fost stăpânit de către el și familia sa, la moartea bunicii sale, Stepanovici M., fiind moștenit de bunica sa, G. A. și de sora acesteia V. Hilda Barbara, în cote de ½ fiecare, fără să fie ieșit din indiviziune, partea bunicii sale a fost moștenită de tatăl său, iar apoi de reclamant, fratele său G. E. și de mama acestora G. Liubov, iar jumătatea de teren ce a aparținut mătușii sale a fost expropriată și nici după confiscare nu a ieșit din indiviziune, ei fiind cei care au în continuare posesia terenului confiscat.
A invocat că pârâtul Câtu M. G. are un contract de vânzare - cumpărare care include și o schiță din care reiese amplasamentul acelui teren, pârâtul omițând depunerea acestei schițe la dosar, tocmai în scopul ascunderii realității.
În ședința publică din 14.10.2008, calea de atac a fost recalificată din recurs în apel.
Intimatul R. V. a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, iar acțiunea este inadmisibilă pentru că este promovată de către un singur coproprietar.
Prin decizia civilă nr.284/A din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul G. V., în contradictoriu cu intimații pârâți R. V. și C. M. G..
A fost obligat apelantul la 1000 lei cheltuieli de judecată, către intimatul R. V..
S-a reținut că acțiunea în revendicare, astfel cum este definită în doctrină, este acțiunea prin care proprietarul neposesor al bunului revendicat a solicitat restituirea acestuia de la posesorul care-l deține fără drept, prin urmare, pentru a câștiga într-o astfel de acțiune petitorie, reclamantul trebuie să facă dovada deplină a dreptului de proprietate prin prezentarea titlului său de proprietate.
S-a constatat că suprafața revendicată de către reclamant a fost identificată în toate expertizele efectuate, ca fiind situată în punctul „Ostrovel”, în schimb, Ordinul nr. 113/F/28.05.2003, emis de Prefectul Județului M. – singurul înscris invocat de reclamant ca act de proprietate pentru această suprafață, vizează suprafețe ce ar fi situate în . în CF nr.1445 aceste suprafețe apar ca fiind intabulate în același punct „Ogașu P.”, împreună cu alte terenuri dobândite cu titlul de moștenire și aflate în indiviziune cu alți coproprietari.
S-a reținut, de asemenea, că, din înscrisurile depuse de către reclamant, a rezultat că autorii săi ar fi deținut anterior în proprietate și suprafețe aflate în punctul „Ostrovel”, reclamantul însă nu s-a prevalat de aceste înscrisuri în dovedirea dreptului său de proprietate, mai mult, astfel cum acesta a susținut în concluziile depuse în recurs, aceste terenuri ar fi fost expropriate și oricum, prin cererea de reconstituire formulată în temeiul Legii nr.18/1991, reclamantul nu a solicitat terenul în acest punct.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul G. V., criticând-o pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6,7, 8 și 9 Cod pr. civilă, susținând că au fost analizate sumar probele efectuate în cauză, instanța de apel nu a examinat motivul de apel prin care reclamantul a susținut că la Judecătoria Orșova au fost efectuate acte de procedură fără a fi respectate prevederile legii, în sensul că au fost admise probe fără a fi puse în discuția părților și au fost respinse cererile de amânare ale apărătorului său, deși acesta a făcut dovada că se află la o altă instanță, iar reclamantul nu s-a putut prezenta, deoarece suferă de un handicap sever care-l face nedeplasabil. A mai arătat că instanța de apel nu a analizat susținerea sa, referitoare la faptul că judecătoria nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privitor la stabilirea liniei de hotar între cele două proprietăți.
La data de 7 mai 2009, pârâtul R. V. a depus o cerere intitulată „note de ședință”, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului și a reiterat apărările formulate la fond și în apel, insistând asupra excepțiilor ridicate încă de la prima instanță, respectiv excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului pârât R. V., precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, față de faptul că Ordinul Prefectului nr.113/F/28 mai 2003 a fost anulat pe cale judecătorească.
Prin decizia civilă nr.627 din 12 mai 2009, a Curții de Apel C., s-a admis recursul declarat de recurentul reclamant G. V., s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul M. .
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 3 și 5 Cod pr. civilă, raportat la art. 304 pct.7 și 9 Cod pr. civilă, hotărârea recurată fiind afectată de nelegalitate.
Astfel, deși cele două expertize efectuate în cauză concluzionează că terenurile reclamantului și pârâților se învecinează, cu toate acestea creează confuzii asupra punctului în care este situat terenul reclamantului G. V., deoarece experții nu precizează cu exactitate dacă terenul este situat în punctul „Ogașul P. ”, așa cum acesta apare trecut în Ordinul Prefectului nr.113/F/28 mai 2003.
În raport de contradicțiile existente între cele două expertize cu privire la punctul în care se află situat terenul proprietatea reclamantului, instanțele aveau obligația să ceară lămuriri experților sau să completeze probatoriul cu o nouă expertiză în specialitatea topografie – cadastru, pentru a putea concluziona în mod cert asupra amplasamentului acestuia.
Atâta vreme cât experții și-au bazat lucrările de specialitate pe titlul de proprietate emis pe numele reclamantului, instanța de apel în mod greșit a reținut că terenul proprietatea reclamantului nu se învecinează cu terenul proprietatea pârâtului C. M. G..
Mai mult, instanța de apel, fără să aibă o investire din partea părților implicate în proces, s-a pronunțat pe cale incidentală asupra valabilității titlului de proprietate eliberat în condițiile Legii nr.18/1991 pe numele reclamantului, motivând că acesta este viciat, întrucât în cuprinsul său au fost trecute vecinătățile unor terenuri ce se situează în punctul „Ostrovel” și nu în punctul „Ogașul P.”.
Prin decizia civilă nr. 178/A din 24 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul G. V., acesta fiind obligat la 100 lei cheltuieli de judecată, către intimatul R. V..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului R. V., în mod corect instanța de fond a reținut că, anterior introducerii prezentei acțiuni, respectiv la 28 mai 2004, acesta împreună cu soția sa, R. M., au vândut numiților R. V. și R. E. întreg dreptul lor de proprietate asupra următoarelor bunuri imobile: teren extravilan în suprafață de 3901 m.p., parte din terenul înscris în CF fila 445/521, situat în punctul „ Ostrovel” arabil, Ogradena V.; teren intravilan în suprafață de 387 m.p, parte din terenul înscris în CF fila 445/521 Ogradena V.; una casă de locuit compusă din 6 camere și dependințe și terenul aferent în suprafață de 402 m.p. situat în Eșelnița, ., intabulat în CF 2146 Eșelnița .
Cum, dobânditorii și-au intabulat dreptul de proprietate asupra acestora, așa cum a rezultat din extrasul de CF 1718/8.07.2004 în CF 1467 a localității Ogradena V. și cum aceștia nu au fost chemați în judecată de către reclamant, în mod evident pârâtul R. V. este lipsit de calitate procesuală pasivă atât în privința revendicării cât și în privința grănițuirii.
Cum ambele părți dețin titluri de proprietate asupra acestei suprafețe de teren, instanța a procedat la compararea acestora pentru a aprecia care din aceste titluri este mai bine caracterizat – operațiune ce nu conduce în nici un fel la anularea, pe această cale, a unuia sau altuia dintre titlurile invocate.
Cât privește titlul de proprietate invocat de către reclamant, respectiv Ordinul Prefectului nr.113/F/2003, din documentația ce a stat la baza eliberării acestuia a rezultat că reconstituirea s-a făcut conform Cărții Funciare nr.1537/1968 (filele 53-56 dosar apel), unde terenul apare în punctul „ Ogașul P.”.
Așa cum a rezultat din raportul de expertiză întocmit de expert I. M., cele două parcele înscrise în Ordinul Prefectului sunt poziționate total greșit, în sensul că . cum este înscrisă în Ordin ) nu există, iar punctul „Ogașul P.” se află la 350 – 380 m est față de punctul „Ostrovel”, unde se află terenurile. Expertul a precizat că terenurile înscrise în Ordinul Prefectului nu sunt cele înscrise în CF 30 cu nr. topo 152 și nici în CF 481 cu nr. topo 153, dar se regăsesc în planuri de situație privind suprafețe expropriate.
În raport de aceste concluzii, instanța a apreciat că eliberarea Ordinului Prefectului s-a făcut pe alte amplasamente decât cele cuprinse în cărțile funciare ce reprezintă dreptul de proprietate a părților.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că în mod corect instanța de fond a constatat că titlul de proprietate al pârâtului C. M. este mai bine caracterizat decât cel al reclamantului, respingând acțiunea acestuia ca neîntemeiată.
Respingând petitul privind revendicarea, pe cale de consecință, a fost respins și petitul privind grănițuirea care, potrivit art.584 Cod. civ., are ca obiect proprietăți limitrofe, iar nu proprietăți care se suprapun – cum este cazul în speță.
În termen legal, împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs reclamantul G. V., criticându-le pentru nelegalitate, deoarece, cu toate că s-a invocat ca titlu de proprietate Ordinul Prefectului nr. 113/F/28.05.2003, instanța s-a limitat a concluziona că terenul cuprins în acest ordin, raportat la parcele, s-a făcut pe alte amplasamente decât cele invocate de reclamant, iar ca urmare a acestei constatări, în mod eronat s-a deplasat spre vest linia hotarului dintre proprietăți; raportul de expertiză este nelegal deoarece se întemeiază pe acte care nu există în dosar, fără a fi atașate respectivului raport; în mod greșit s-a respins acțiunea în grănițuire, considerându-se că terenurile nu se învecinează, ci se suprapun; a fost încălcat art. 6 CEDO și art. 1 din Protocolul Adițional CEDO, deoarece a fost deposedat de un bun ce face obiectul unui act valabil.
Prin decizia civilă nr. 1444/15.12.2010, a Curții de Apel C., a fost admis recursul declarat de reclamantul G. V., a fost casată decizia civilă și a fost trimisă cauza spre rejudecare, la Tribunalul M..
Pentru a pronunța această decizie Curtea de Apel C. a reținut, că prin decizia civilă nr. 627 din 12.05.2009, pronunțată de Curtea de Apel C., în recursul declarat de același reclamant, în primul ciclu procesual, s-a constatat că Ordinul nr. 113/F/28.05.2003, emis de Prefectul Jud. M. și eliberat pe numele reclamantului G. V., în condițiile Lg. 18/1991, este un act valabil, nefiind desființat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, situație în care reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate.
S-a indicat prin decizia de casare efectuarea unui nou raport de expertiză tehnică pentru a se identifica terenul ce face obiectul Ordinului și implicit a se stabili linia de hotar dintre proprietățile părților.
Rejudecându-se cauza în apel, s-a efectuat un raport de expertiză de expert I. M., care a concluzionat că parcelele înscrise în Ordinul Prefectului, raportat la punctul indicat în ordin, sunt poziționate greșit, situație în care, s-a concluzionat că terenurile înscrise în CF cu nr. topo 152 și CF 481 cu nr. topo 153, nu sunt cele din Ordinul Prefectului. Mai mult, prin acest raport de expertiză s-a concluzionat că terenurile nu se învecinează cu terenul pârâților, cu toate că acest vecin este menționat în titlul de proprietate.
Pe baza acestui raport de expertiză, instanța de apel a concluzionat că eliberarea ordinului Prefectului s-a făcut pe alte amplasamente decât cele cuprinse în cărțile funciare, care reprezintă dreptul de proprietate al părților.
Prin această motivare, instanța a contestat din nou valabilitatea Ordinului Prefectului, ceea ce contravine dispoz. art. 315 Cod pr. civ., având în vedere că, așa cum se prevede în aceste dispoziții, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemei de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Or, prin decizia civilă de casare menționată mai sus, s-a concluzionat în mod irevocabil că Ordinul Prefectului eliberat în condițiile Lg. 18/1991, este un act valabil.
Pe de altă parte, trebuie precizat că, în condițiile Lg. 18/1991 de reconstituire a dreptului de proprietate sau constituirea dreptului de proprietate, actul care face dovada acestui drept este, fie titlul de proprietate, fie Ordinul Prefectului, acte care nu pot fi anulate decât pe calea procedurii speciale, instituită de Lg. 18/1991.
Faptul că s-a făcut înscrierea în CF are ca efect opozabilitatea dreptului de proprietate, iar în situația în care înscrierea nu corespunde realității raportat la terenurile care sunt identificate prin vecinătăți în ordinul Prefectului, se impune rectificarea acestei înscrieri în condițiile art. 33 din Lg. 7/1996, acțiune cu care însă instanța nu a fost investită.
Mai mult, s-a reținut de către instanță că terenurile se suprapun, situație în care nu se poate dispune grănițuirea, cu toate că din raportul de expertiză a rezultat că suprapunerea vizează numai suprafața de 191mp din suprafața de 359,45mp – P 2, înscrisă în Ordinul Prefectului, eliberat reclamantului. În această situație, nu se poate susține că nu se impune stabilirea liniei de hotar dintre cele două suprafețe de teren, conform art. 584 Cod pr. civ., chiar dacă prin soluția adoptată de tribunal s-a dat câștig de cauză pârâtului în acțiunea în revendicare, considerându-se că titlul de proprietate al acestuia este mai bine caracterizat.
Prin urmare, cu privire la grănițuire, instanța nu s-a pronunțat, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului și atrage, în condițiile art. 312 alin.5 Cod pr. civ., admiterea recursului, casarea deciziei civile și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Pe de altă parte, aceeași soluție se impune și față de faptul că nu au fost respectate dezlegările de drept ale instanței de recurs în primul ciclu procesual, cu privire la valabilitatea Ordinului Prefectului, situație în care, cu ocazia rejudecării, s-a impus efectuarea unui nou raport de expertiză topo, prin care să se identifice terenul în litigiu ce face obiectul Ordinului Prefectului, prin vecinătățile expres precizate în acest act, vecinătatea cu pârâții nefiind, de altfel, contestată de aceștia, așa cum a rezultat din întâmpinarea aflată la fila 8 în dosarul de fond.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului M., sub nr._ .
În cursul soluționării cauzei, apelantul Grubăr V. a renunțat la judecată față de R. V. și de moștenitorii acestuia, însă instanța a luat act de renunțarea la apel prin încheierea de 18.03.2011.
Împotriva acestei încheieri de ședință a formulat recurs același apelant, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următorul motiv:
În mod nelegal, instanța de apel a luat act de declarația de renunțare la apel, respectiv la judecată, doar în privința intimatului R. V., nu și referitor la intimatul C. M..
Prin decizia civilă nr. 755/24.05.2011 a Curții de Apel C., a fost admis recursul, a fost casată încheierea și a fost trimisă cauza pentru rejudecarea apelului aceleași instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel C. a reținut că prin
declarația de renunțare depusă la dosarul de apel, apelantul a precizat că înțelege să renunțe la judecată, respectiv la judecarea apelului doar în privința intimatului R. V. și a moștenitorilor acestuia.
Greșit instanța a extins această renunțare și asupra intimatului C. M., pronunțând o încheiere de renunțare la apelul formulat, în totalitatea acestuia.
Prin urmare, s-a constatat că instanța de apel a soluționat procesul, acordând mai mult decât s-a cerut (art. 304 pct. 6 Cod pr. civ.) și cum, în această situație, modificarea nu este posibilă, se impunea casarea acestei încheieri, în conformitate cu art. 312 pct. 3 și 5 Cod pr. civ.
Cauza a fost înregistrată spre soluționarea apelului sub nr._, la Tribunalul M..
Prin decizia civilă nr. 12/A din 23 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, s-a respins ca nefondat apelul civil, după casare, formulat de apelantul reclamant G. V., împotriva sentinței civile nr. 134/11.03.2008, pronunțată de Judecătoria Orșova, în contradictoriu cu intimații pârâți R. T.– moștenitor al lui R. V. și C. M., având ca obiect revendicare și grănițuire.
A fost obligat apelantul reclamant G. V. să-i plătească intimatului pârât C. M. 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că, din in terenul în suprafață de 285 mp, proprietatea lui C. M. G., potrivit rapoartelor de expertiză întocmite de experții P. O. și I. M., o suprafață de 191 mp se regăsește înscrisă și în Ordinul Prefectului nr. 113/F/28.05.2003.
Prin sentința civilă nr.78/01.02.2011, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia civilă nr. 1293/18.10.2011,a Tribunalului M., a fost admisă acțiunea precizată formulată de R. V. și R. E. (tatăl și respectiv mama lui R. V. soțul lui R. M.)și s-a dispus anularea Ordinului Prefectului nr. 113/F/2003 .
Acțiunea în revendicare este acțiunea prin care se apără dreptul de proprietate, așa cum este definit în art. 480 C civil, și prin care proprietarul care a pierdut posesia lucrului cere restituirea acestuia de la acela la care se găsește, astfel spus este acțiunea proprietarului neposesor îndreptată împotriva posesorului neproprietar.
În speță, reclamantul G. V. a susținut că este proprietarul suprafeței de 191 mp, înscrisă în contractul de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 1018/04.03.2002, de biroul notarului public D. O., deținut de C. M. G. și a invocat în dovedirea dreptului său de proprietate Ordinul Prefectului 113/F/28.05.2003.
Pentru a triumfa în acțiunea în revendicare cel care pretinde că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, trebuie să facă această dovadă, așa cum impun cerințele 1169 Cod civil.
Reclamantul G. V. a exhibat în dovedirea dreptului său de proprietate Ordinul Prefectului 113/F/28.05.2003, titlu de proprietate care a fost anulat prin sentința civilă nr.78/01.02.2011, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia civilă nr. 1293/18.10.2011, a Tribunalului M..
La rândul său C. M. G. a depus în dovedirea dreptului de proprietate contractul autentificat sub nr. 1018/04.03.2002 de biroul notarului public D. O..
Întrucât sarcina probei incumbă acelui care face o afirmație, respectiv reclamantului, instanța a reținut că G. V. nu a reușit să facă dovada dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 191 mp în litigiu, el prezentând un titlu de proprietate ce a fost anulat irevocabil, în schimb pârâtul C. M. G., posesorul terenului a prezentat pentru același teren un contract autentic de vânzare cumpărare, a cărei validitate nu este contestată.
În aceste condiții, acțiunea în revendicare a fost corespunzător respinsă de prima instanță, deoarece singurul care a prezint un titlul de proprietate valabil a fost pârâtul.
Reclamantul G. V., prin acțiunea introductivă, a mai solicitat și grănițuirea proprietății sale în contradictoriu cu pârâtul.
Acțiunea în grănițuire reglementată de dispozițiile art. 584 cod civil îndreptățește pe orice proprietar de a impune vecinului său să-și grănițuiască proprietatea sa, adică să-i fixeze linia de hotar prin semne exterioare vizibile.
Prin urmare, prin această operațiune se urmărește delimitarea proprietăților limitrofe.
În speță, proprietatea reclamantului G. V. nu se învecinează cu cea a pârâtului C. M. G., pentru a se putea dispune trasarea unei linii de hotar între acestea.
Deoarece reclamantul nu a putut prezenta un titlu de proprietate pentru suprafața de 191 mp, ce a susținut că se suprapune cu terenul lui C. M. G., acțiunea în revendicare s-a respins și aceeași soluție s-a impus și în ceea ce privește grănițuirea.
Așa cum a rezultat din titlul de proprietate al pârâtului, contractul de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 1018/04.03.2002, de biroul notarului public D. O., G. V., nu se învecinează cu C. M. G., pe nici una din laturile terenului, proprietatea acestuia din urmă.
De asemenea, ambele rapoarte de expertiză, întocmite de experții P. O. și I. M., au relevat faptul că părțile nu se învecinează, considerente față de care instanța nu putea dispune grănițuirea proprietăților.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul G. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivând recursul, reclamantul a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele de drept pe care se sprijină sau, când le cuprinde, aceste motive sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecații ori a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății și că hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. (art. 304, pct. 7,8,9 Cod procedură civilă).
În acest sens, recurentul a arătat că motivele hotărârii sunt contradictorii deoarece, la pg.10 aliniatele 4-5 din decizia atacată, completul de judecată a reținut că pârâtulC. Harius deține terenul în litigiu urmare a încheierii contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 1018/04. 03.2002, de biroul notarului public D. O., cu vânzătorii R. V. și R. M. (fila 16 dosar_ ) și că acest teren este situat în pct. Ostrovel în CF 445/521 al loc, Ogradena V., fără număr top având ca vecini N-.) și restul proprietății vânzătorilor, S- L. de acumulare Porțile de F. I, V - T. I., la E- G. V. și are o suprafață de 285 mp, iar la pg.11 aliniatul 4 de jos se arată că „Așa cum rezultă din titlul de proprietate al pârâtului, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1018/04,03.2002 de biroul notarului public D. O., G. V. nu se învecinează cu C. M. G. pe nici una din laturile terenului, proprietatea acestuia din urmă." A precizat recurentul că, în același timp, în contradicție cu aceeași constatare, este și la pg.11 alin. 8, unde se susține că: „proprietatea reclamantului G. V. nu se învecinează cu cea pârâtului C. M. G. pentru a se putea dispune trasarea unei linii de hotar între acestea." și respinge acțiunea de grănițuire.
O altă critică se referă la lipsa motivelor de drept pentru care completul de judecată nu a luat în considerare drept act de dovadă a proprietății reclamantului asupra terenului vecin cu cel al pârâtului C. M., extrasul de carte funciară 481 al localității Ogradena V., eliberat de Biroul de Carte Funciară al Judecătoriei Orșova, cu nr. 1862/20.09.2001, care în opinia recurentului a rămas ultimul document legal de dovadă a proprietății asupra terenului, în urma anulării Ordinului prefectului 113/F/28.05.2003. S-a menționat că prin Ordinul prefectului nu se făcea o punere în posesie cu un teren, ci se reconstituia dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din suprafața terenului „Ogașul P.", confiscată de stat.
A mai susținut recurentul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, deoarece atât instanța de fond cât și cea de apel nu au luat în considerare raportul de expertiză efectuat de expert A. D. M., deși în Legea nr.247 din_ privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente la Titlul XIII, art.4 alin.5 se stabilește că: „(5) Expertizele extrajudiciare prezentate de către părți în cadrul proceselor funciare au aceeași valoare probantă ca și expertizele ordonate de către instanța de judecată, cu condiția ca acestea să fie efectuate de către experți autorizați de către Ministerul Justiției."
De asemenea, a invocat faptul că, în decizia recurată nu se face referire la expertiza judiciară efectuată de expertul Biteș Ș., deși ambele expertize au aceeași concluzie în ceea ce privește faptul că pârâtul C. M. G. ocupă din terenul reclamantului și cu privire la linia de graniță.
Totodată, a precizat că raportul de expertiză tehnică al expertului A.-D. M. aduce clarificări și asupra denumirilor de terenuri „Ostrovel" și „Ogașul P.”, concluzionând că „ problema centrală a expertizei constă în stabilirea amplasamentului terenurilor deținute de părți, identitatea dintre diferite puncte toponimice reprezentând doar un argument circumstanțial în acest sens."
Un ultim motiv invocat de recurent a fost acela că în mod greșit a fost anulată ca netimbrată cererea sa de recuzare a judecătoarei P. M., deși la data la care a fost citat a prezentat taxa de timbru și timbru judiciar.
Față de motivele invocate, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și admiterea în totalitate a acțiunii.
Intimatul pârât C. M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Curtea, examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, apreciază că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește critica recurentului referitoare la existența unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei recurate, Curtea apreciază că nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 C.pr.civ.
Potrivit acestui text de lege, „ Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate:(...) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;”.
Acest caz de modificare presupune, sub aspectul motivelor contradictorii, fie că există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța, fie că există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.
Or, aceste ipoteze nu se regăsesc în cauza de față, întrucât toate argumentele de fapt invocate de instanța de apel în adoptarea soluției sale converg spre concluzia că reclamantul, căruia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, iar această concluzie este în concordanță cu soluția de respingere a acțiunii în revendicare și, în consecință, și cu înlăturarea de către instanța de apel a criticilor vizând această soluție.
Simpla existență a unor date contradictorii sau diferite în prezentarea de către instanță a situației de fapt sau a mijloacelor de probă administrate în cauză, cum sunt cele la care recurentul face trimitere în cererea de recurs, nu echivalează cu existența unor motive contradictorii, atâta timp cât din toate argumentele expuse de instanță rezultă aceeași concluzie cu privire la soluția adoptată în cauză.
D. urmare, Curtea apreciază ca neîntemeiat acest prim motiv de recurs.
Cât privește critica recurentului conform căreia lipsesc motivele de drept pentru care completul de judecată nu ia în considerare drept dovadă a proprietății recurentului asupra terenului vecin cu cel al pârâtului extrasul de carte funciară al localității Ogradena V., nr.1862/20.09.2001, eliberat de Biroul de carte funciară al Judecătoriei Orșova, Curtea apreciază că decizia atacată, răspunde cerințelor impuse de art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ.
În baza acestui text de lege, judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere.
În speță, Tribunalul a răspuns fiecărui motiv de apel cu care a fost învestită, motivându-și în fapt și în drept soluția de respingere a apelului și, deși cu referire strictă la extrasul de carte funciară prezentat de reclamant nu a indicat motivul de drept pentru care nu a ținut cont de acest înscris, din considerentele sentinței se desprind argumentele pentru care a fost înlăturată susținerea reclamantului apelant întemeiată pe acest mijloc de probă.
În acest sens, se constată că instanța de apel a reținut că sarcina probei incumbă celui care face o afirmație, respectiv reclamantului și că reclamantul G. V. nu a reușit să facă dovada dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 191 m.p. în litigiu, el prezentând un titlu de proprietate ce a fost anulat irevocabil, instanța de apel având desigur în vedere Ordinul Prefectului nr.113/F/01.02.2011, anulat prin sentința civilă nr.78/01.02.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia civilă nr.1293/18.10.2011 a Tribunalului M..
Curtea apreciază că aceste argumente invocate de instanța de fond sunt temeinice. Potrivit unei jurisprudențe constante, în zonele cu terenuri fost cooperativizate sau preluate de către stat în perioada regimului comunist, dovada dreptului de proprietate se face cu actul de proprietate eliberat în condițiile Legii fondului funciar nr.18/1991, titlu de proprietate sau ordin al prefectului ori cu titlul de proprietate eliberat în temeiul altei legi reparatorii speciale. Reclamantul a invocat, la momentul promovării acțiunii, un titlu de proprietate eliberat în aceste condiții, și anume Ordinul Prefectului județului M. nr.113/F/01.02.2011, însă acesta a fost ulterior anulat prin sentința civilă nr.78/01.02.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia civilă nr.1293/18.10.2011 a Tribunalului M., astfel că în prezent reclamantul nu deține un titlu susceptibil a face dovada dreptului de proprietate .
Având în vedere aceste aspecte, nu se poate reține că extrasul de carte funciară al localității Ogradena V. nr.1862/20.09.2001, care se referă la înscrierile efectuate în cartea funciară anterior exproprierii, poate constitui un titlu de proprietate pentru reclamant asupra terenului revendicat și, mai mult, reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea în revendicare pe acest extras.
Nu poate fi primit ca fondat nici motivul invocat la punctul 3 din cererea de recurs referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motivconform căruia instanța de apel nu a avut în vedere raportul de expertiză efectuat de A. D. M., deși potrivit art.4 alin.5 din titlul XIII la Legea nr.247/2005 expertizele extrajudiciar prezentate de părți în cadrul proceselor funciare au aceeași valoare probantă ca și expertizele ordonate de către instanța de judecată.
În legătură cu acest aspect, Curtea constată că litigiul de față nu are natura unui proces funciar, pentru a se reține aplicarea textului de lege invocat de recurent, ci este vorba de o acțiune de drept comun, în revendicare, astfel încât, sub aspect probatoriu, unei expertize extrajudiciare nu i se poate recunoaște aceeași valoare probantă ca și unei expertize judiciare, administrată în mod direct în fața instanței, în condiții de contradictorialitate.
Cât privește celelalte critici invocate de recurent la punctul 3, acestea privesc aprecierea instanței de apel referitoare la proba cu expertiză tehnică de specialitate și evaluarea acestui mijloc de probă, fiind vorba de motive de netemeinicie care nu mai pot fi invocate în recurs, față de abrogarea disp.art.304 pct.10 și 11 C.pr.civ.
Referitor la critica recurentului privind modul de soluționare a cererii de recuzare, Curtea reține că în conformitate cu art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997, „ taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”.
În cauză, recurentul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de acest articol cu privire la timbrarea cererii de recuzare formulate, întrucât nu a depus dovada achitării taxei de timbru nici atașată cererii de recuzare din 09.12.2011 dar nici chiar până la momentul soluționării acesteia, la data de 13.01.2012, înaintea intrării completului în ședința de judecată. Dovada achitării taxei de timbru a fost depusă la dosar în ședință, după ce completul învestit se pronunțase deja asupra recuzării, astfel cum reiese din cele consemnate în cuprinsul încheierii de la data de 13.01.2012.
În aceste condiții și, în raport, de disp.art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, în mod corect s-a anulat cererea de recuzare ca netimbrată.
Având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că recursul este nefondat, astfel încât în temeiul art.312 C.pr.civ. îl va respinge ca atare.
În baza art.274 C.pr.civ., va fi obligat recurentul la plata către intimatul pârât Câtu M. a sumei de 400 de lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței anexate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul G. V. împotriva deciziei civile nr. 12/A din 23 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. M., R. V., având ca obiect revendicare imobiliară.
Obligă recurentul la 400 lei cheltuieli de judecată în recurs față de intimatul C. M..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2012
Președinte, Florența C. C. | Judecător, L. M. L. | Judecător, I. V. |
Grefier, A. P. |
Red. jud. F. C. C.
Tehn. E.O.
2 ex./28.06.2012
j.f. M. P.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 7405/2012. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 7378/2012. Curtea de... → |
|---|
