Revendicare imobiliară. Decizia nr. 854/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 854/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 854/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 854
Ședința publică de la 21 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. S.
Judecător - M. M.
Judecător - M. P.-P.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 7 mai 2014, privind judecarea recursurilor declarate de reclamanta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE M. P. S. C. METEOROLOGIC REGIONAL OLTENIA și pârâtul R. I. împotriva deciziei civile nr. 241 din 12 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații intervenienți S. R. P. M. FINANȚELOR P. P. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI GORJ, S. R. P. M. FINANȚELOR P., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal au lipsit părtile
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părtilor au avut loc în ședința publică de la data de 7 mai 2014, au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării de la acea dată, când instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru data de 14 mai 2014 și ulterior pentru data de 21 mai 2014.
În urma deliberărilor, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
P. cererea înregistrată la data de 10.04.2010 pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, sub nr._/3/2010, reclamanta Administrația Națională de M. a chemat în judecată pe pârâtul R. F.I. solicitând obligarea pârâtului R. F.I. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie clădirea Stației Meteo Tg-J., situată în ., jud. Gorj, construită de S. R. în anul 1965, pe terenul domeniu public în interes și utilitate publică, dată în administrare Ministerului Mediului și Pădurilor - Administrația Națională de M., clădire ce ocupă suprafața construibilă aferentă de 106 mp (89,5 mp clădire, 16,5 mp depozit materiale) și 34 mp servitute legală de trecere pietonală, în total 140 mp.
A solicitat citarea în cauză în calitate de intervenient principal a Statului R. prin M. Finanțelor P. - Direcția Generală a Finanțelor P. Gorj .
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular Regional Oltenia, în temeiul art.23-24 din Legea 6/1957 prin Decizia nr.788/29.06.1962 transmite din administrarea operativă a Sfatului Popular al orașului Tg-J., în administrarea operativă a Direcției Apelor O.-J. Sibiu, teren în suprafață de 9000 mp, situat în intravilanul orașului, pentru construirea și amenajarea unei stații platforme meteorologice, teren ce anterior a fost preluat de S. R., în baza Decretului nr.70/1953.
Ulterior, în anul 1965, S. R. construiește aici pentru Direcția Apelor O.-J. Sibiu, clădirea stației meteo și platforma meteorologică (din cărămidă și beton) ,bunuri ce ulterior prin transformări succesive au devenit conform Legii nr.216/2004, în administrarea exclusivă a Administrației Naționale de M., conform anexei 2 la lege, aparținând domeniului public de interes național, nominalizate în Hotărârea Guvernului nr.1705/2005.
Că, după aprobarea Legii nr.10/2001, pârâtul R. F.I., prin instanță, revendică suprafața de 2783 mp, din cei 9000 mp menționați, în urma hotărârilor judecătorești, obține restituirea în natură a suprafeței de 2150 mp. Restul de 633 mp, instanța de recurs a stabilit că nu i se pot restitui în natură, întrucât intră sub incidența art.17-19 din Legea nr.139/2000-privind activitatea de meteorologie și în consecință asupra acestei suprafețe să fie despăgubit în echivalent, în condițiile titlului VII din Legea nr.247/2005.
A arătat reclamanta că pe terenul restituit, este construită clădirea stației meteo și depozitele anexa, pe o suprafață de 106 mp, constituită servitute de trecere legală pietonală în clădire și birourile stației meteorologice Tg-J..
A mai arătat reclamanta că pârâtul nu a revendicat niciodată, nici la fond, nici în apel și nici în recurs clădirea stației meteo, și nici nu o putea revendica de vreme ce este proprietatea Statului R.. În fața instanței de recurs cu rea-credință a susținut cu afirmații false, cum că această construcție ar fi în afara terenului de 2150 mp, pe care Administrația Națională de M. a fost obligată să-i restituie în natură, undeva pe .-J., obținând în acest fel și cei 140 mp teren, aferent clădirii stației meteo, depozitului și servituții legale de trecere..
Că, Legea nr.10/2001, aplicabilă raportului juridic creat între părți, apără efectele acelor construcții efectuate de S. R., cu buna credință pe suprafața de 106 mp și servitutea de trecere de 30 mp, pe terenul în suprafață de 2150 mp., câștigate de pârâtul R. I., în instanță, prin informarea ireală a instanței de recurs.
A apreciat că în mod evident, prin compararea celor două titluri de proprietate, cel personal de la adevăratul proprietar al terenului, pârâtul R. F I., dar care și-a pierdut eficiența în timp și cel procesual de la statul neproprietar al terenului, dar care s-a considerat îndreptățit să adopte măsurile reparatorii considerate cele mai oportune sub aspect legislativ și să dispună de bunurile pe care le-a stăpânit o lungă perioadă de timp, preferabil este titlul constituit de Stat pe temeiul legii speciale, ca o garanție și un mod de a proteja interesele domeniului public și utilității publice de interes național.
În acest sens, a invocat și dispozițiile imperative ale art.10 alin.(2) teza a doua din Legea 10/2001, conform cărora în cazul în care pe terenurile preluate s-au edificat construcții noi, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și a altor amenajări de utilitate publice, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Terenul în suprafață de 106 mp, pe care este construită clădirea Stației meteorologice Tg-J. și 30 mp servituți de trecere, se află în domeniul public al statului, iar servituțile bunurilor din domeniul public al statului sunt valabile numai în măsura când această servitute este compatibilă cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate, ca în cazul de față, când întregul imobil constituie fond de meteorologie, în interes național și internațional.
La stabilirea drumului de trecere trebuie avut în vedere atât interesele proprietarului fondului dominant cât și cele ale fondului aservit în cauza de față fiind mai important cel de interes național al reclamantului, decât cel invocat de pârât în interes personal.
În consecință, a considerat că în cazul de față este vorba de o servitute legală de trecere, stabilită direct prin lege o obligație normală impusă proprietarului terenului, ca regula de bună vecinătate, și care corespunde unor necesități de interes public.
A solicitat să se constate că imobilul revendicat (clădire-sediul Stației Meteorologice Tg-J. și terenul aferent clădirii) face parte din domeniul public (fiind aplicabile prevederile art.I, pct.21, din lista anexă la Legea 213/1998, potrivit căreia fac parte din domeniul public al statului, printre altele și stațiile meteorologice) și deci nu poate fi restituită clădirea-sediul acestei stații al cărui proprietar de drept și de fapt este statul român pe care a construit-o în anul 1965 și nici terenul aferent acesteia, fiind inutilă orice examinare a valabilității titlului de proprietate al statului asupra imobilului și cel afectat servituții legale.
În drept au fost invocate textele de lege la care a făcut referire, respectiv art.12 alin.1 și 4, art.13 alin.1 și 20 alin. 1 și 2 din legea 213/1998, art.1 alin. 2, art.10 alin.2 și art.26 alin.3 din legea nr.10/2001, art.57 și 64 C.pr.civ. și art.480 și art.616 C.civ.
Pin sentința civilă nr.1255/06.10.2010 Tribunalul București-Secția a V a Civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Administrația Națională de M. București, intervenientul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Gorj și pe pârâtul R. I. în favoarea Tribunalului Gorj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr._/3/2010.
P. sentința nr.71 din 11 Februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj - secția civilă, în dosarul nr._/3/2010, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta Administrația Națională de M. în contradictoriu cu pârâtul R. I. și cu intervenientul în nume propriu S. R. prin M. Finanțelor P. - prin Direcția Generală a Finanțelor P., în favoarea Judecătoriei Tg-J., județul Gorj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.J. sub nr._ .
În ședința publică din 27.04.2011 reclamanta a depus o precizare la acțiune, prin care a arătat că nu mai insistă în judecarea primului petit al acțiunii, respectiv revendicarea clădirii Stației meteo Tg J., care este în proprietatea si posesia instituției pe care o reprezintă, dar solicită recunoașterea unui drept de superficie pentru terenul de sub clădire si anexe.
De asemenea, prin aceeași precizare a acțiunii reclamanta și-a menținut si solicitarea de stabilire a unei servituți de trecere către acest imobil si platformă. A depus anexat la precizare, în copie xerox, decizia de restituire a terenului nr. 31/25.02.2011 si schița topo cu amplasamentul clădirii si căii de acces.
Pârâtul R. F. I. a depus întimpinare - cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii în stabilire servitute de trecere si recunoaștere drept de superficie ca fiind neîntemeiată, întrucât pe terenul în suprafață de 2150 mp se află o clădire a stației meteo si o magazie pentru materiale, iar referitor la aceste construcții solicită să se constate că a devenit proprietarul lor prin accesiune imobiliară, a solicitat să se constate în contradictoriu cu ANM RA București că a devenit proprietar prin accesiune imobiliară pe toate construcțiile si aleile ce se află amplasate pe terenul în suprafață de 2150 mp al cărui proprietar este.
De asemenea, prin cererea reconvențională formulată de pârât s-a solicitat obligarea reclamantei să-i plătească lipsa de folosință a terenului în suprafață de 2150 mp de la data de 2 dec. 2008 când s-a dispus retrocedarea în natură a terenului prin decizia civilă nr. 7668 a Înaltei Curți de Casație și Justiție si până la zi, valoare pe care a apreciat-o estimativ, doar sub aspectul timbrajului la 2000 lei, iar după efectuarea unei expertize evaluatorii să-și majoreze câtimea pretențiilor si să completeze corespunzător taxa de timbru. De asemenea pârâtul a mai solicitat să fie obligată reclamanta la plata sumei de 80.000 lei reprezentând daune morale.
Ulterior, pârâtul a depus note de ședință prin care învederează instanței că evaluează construcțiile asupra cărora pretinde că a devenit proprietar prin accesiune imobiliară la suma de_,4 lei, doar sub aspectul timbrajului si a depus taxa de timbru de 1263 lei, 500 lei si timbre judiciare mobile de 8 lei .
S-a încuviințat efectuarea unei expertize de specialitate topografie, a uneia specialitatea construcții și a uneia în specialitatea evaluator proprietăți imobiliare.
P. sentința civilă nr. 9594 din 02.07.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._ s-a respins cererea reclamantei Administrația Națională de M., în contradictoriu cu pârâtul R. F. I., și cu intervenientul în nume propriu S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P. - Direcția Generală a Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P., cu privire la instituirea unui drept de superficie si stabilire servitute de trecere.
S-a luat act că reclamanta a renunțat la capătul de cerere cu privire la revendicare și s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul R. F. I. .
S-a constatat că reclamantul pârât R. F. I. a devenit proprietarul terenului în suprafață de 2150 mp prin accesiune imobiliară, teren pe care se află construcțiile și aleile de beton.
A fost obligat pârâtul R. F. I. la plata sumei de 105.158 lei către reclamantă cu titlu de despăgubiri civile.
A fost obligată reclamanta la plata sumei de 68.595 lei despăgubiri civile față de pârât și a fost respinsă cererea pârâtului cu privire la daune morale.
A fost obligată reclamanta la plata sumei de 7514 lei cheltuieli de judecată față de pârâtul R. F.I..
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta Administrația Națională de M. RA București și pârâtul reclamant R. F I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului formulat de apelanta reclamantă, aceasta a susținut că în mod greșit a fost respinsă acțiunea prin care s-a solicitat recunoașterea unui drept de superficie pentru terenul de sub clădirea principală – 97,58 mp și anexe -16,05 mp, deoarece aceste construcții fac parte din domeniul public al statului, conform Legii 213/1998, ele adăpostesc competentele unei stații meteo care sunt ocrotite de lege prin interdicția de desființare, conform art. 20 din legea 139/2000.
Cu toate că în vechiul cod civil dreptul de superficie nu a fost definit distinct, în actuala reglementare respectiv art. 693 și următoarele NCC acest drept a fost reglementat ,iar în speța dedusă judecății dispozițiile art. 593 alin. 4 nu se aplică .
O altă critică adusă sentinței este cea referitoare la respingerea capătului de cerere privind stabilirea unei servituți de trecere către aceste clădiri. Deși din probele dosarului rezultă că după restituirea terenului în proprietatea reclamantului, nu mai există ieșire la drumul public și că clădirile stației meteo au rămas izolate, instanța a respins această cerere, neîntemeiat, cu toate că sunt îndeplinite condițiile art. 616 și următoarele Cod civil.
Un alt motiv de apel se referă la admiterea greșită a cererii reconvenționale și constatarea dobândirii proprietății, de către pârât, asupra unei clădiri ce face parte din domeniul public. Pârâtului reconvențional i-a fost restituit doar terenul, în baza Legii 10/2000, însă construcțiile au fost edificate în anul 1963 de către stat, cu toate autorizațiile necesare, iar în prezent deservesc o activitate de interes public, astfel că nu pot intra în proprietatea pârâtului prin accesiune imobiliară.
A mai fost criticată și admiterea cererii prin care reclamanta pârâtă a fost obligată la plata către pârât a despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului din decembrie 2008 și până la zi. Apelanta susține că nu este culpa ANM-RA în întârzierea emiterii titlului de proprietate și predarea terenului, deoarece chiar dacă reclamantului i-a fost restituit terenul printr-o hotărâre judecătorească, în cauză trebuia să se urmeze procedura prevăzută de art. 10 alin. 2 din Legea 213/1998, în sensul că numai după trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat al statului, se putea emite decizia de restituire. Această decizie a fost emisă imediat după scoaterea eternului din domeniul public respectiv la 25.02.2011, iar în intervalul scurs între emiterea deciziei și punerea efectivă în posesie reclamata i-a solicitat pârâtului să intre în posesia terenului, dar acesta a refuzat în mod constant să preia terenul, a refuzat să semneze procesul verbal de punere în posesie, dând dovadă de o atitudine șicanatoare tocmai pentru a putea justifica cererea privind daunele pentru lipsa de folosință a terenului .
Un alt motiv de apel s-a referit la greșita stabilire a lipsei de folosință, care se raportează la prețul concesiunii, calcul greșit, în opinia apelantei, expertul având posibilitatea să se raporteze și la alte utilizări ale terenului ,nu doar la valoarea de piață.
Apelanta a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul criticilor formulate.
În motivarea apelului formulat de apelantul pârât reclamant R. I., acesta a criticat sentința sub aspectul valorii pe care instanța o reține ca fiind valoarea de circulație, având în vedere în primul rând că este situația unui constructor de rea credință și ca atare, trebuia a fi obligat să despăgubească reclamanta doar cu contravaloarea materialelor, fără îmbunătățiri, construcțiile fiind realizate după demararea procedurii prevăzută de Legea 10/200, astfel că în mod greșit instanța de fond a reținut că este constructor de bună credință și a luat în considerație sporirea valorii fondului.
A apreciat ca fiind prea mare valoarea de circulație a clădirii principale, nefiind scăzut coeficientul de corecție de 20%, iar îmbunătățirile aduse clădirii au fost realizat în timpul derulării procesului, fără devize de lucrări. Nu s-a avut în vedere vechimea construcții de peste 47 de ani și uzura acesteia, precum nici faptul că în evidența contabilă valoarea acesteia este 19.295 lei.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul omologării raportului de expertiză în varianta B aliniatul II sau varianta A punctul 2 .
P. decizia civilă nr. 529 din 3.12.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj Secția I Civilă a fost admis apelul reclamantei Administrația Națională de M. împotriva sentinței civile nr.9594 din 02.07.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._ .
A fost schimbată sentința în sensul că a fost admisă în parte acțiunea, instituindu-se un drept de superficie pentru suprafețele de teren de 71 mp aferent clădirii stației meteo,11,68 mp aferenți anexei și un drept de servitute ( trecere cu piciorul)pe aleea betonată din . clădirea stației meteo, de la această clădire până la anexă și tot de la clădirea stației meteo înspre platforma stației ANM- pe aleile de beton existente- în configurația prezentată în anexa 1 la raportul de expertiză P. E..
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârât și obligată apelanta reclamantă la 2708,81 lei despăgubiri civile pentru lipsa de folosință a terenului ocupat de clădirea stației, anexă și aleile betonate, pe perioada decembrie 2011-decembrie 2012.
Au fost menținute dispozițiilor sentinței privitoare la respingerea daunelor morale și renunțarea la revendicare.
Au fost compensate cheltuielile de judecată de la fond.
A fost obligat apelantul pârât la 2063 lei cheltuieli de judecată în apel către apelanta reclamantă.
Împotriva deciziei au declarat recurs apelanta reclamantă Administrația Națională de M. RA București și apelantul pârâtul reclamant R. F I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
P. decizia civilă nr. 3834 din 11.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. au fost admise recursurile formulate de reclamantă și pârât, a fost casată decizia, cauza fiind trimisă spre rejudecarea apelurilor la Tribunalul Gorj .
P. decizia nr.313/2 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ a fost admis apelul formulat de apelanta reclamantă Administrația Națională de M. prin S. Centru Meteorologic Regional C. cu sediul în C., împotriva sentinței civile nr.9594/02.07.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu apelantul pârât R. I. și intimatul intervenient S. R. prin M. Finanțelor P. și D.G.F.P.Gorj .
A fost admis apelul formulat de apelantul pârât R. I. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o și a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Administrația Națională de M., excepție invocată din oficiu; a respins acțiunea principală ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă .
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a părții Administrația Națională de M., excepție invocată din oficiu.
S-a respins cererea reconvențională ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a fost menținută sentința cu privire la renunțarea reclamantei la revendicare, fiind compensate cheltuielile de judecată suportate de părți.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantă Administrația Națională de M. prin S. Centru Meteorologic Regional C., precum și pârâtul R. I., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
P. decizia nr.8364/23.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul_ au fost admise recursurile declarate de reclamanta Administrația Națională de M. prin S. C. Meteorologic Regional Oltenia și de pârâtul R. I., împotriva deciziei civile nr. 313 din 02.07.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații intervenienți S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Gorj și S. R. P. M. Finanțelor P., având ca obiect revendicare imobiliară.
A fost casată decizia și trimisă cauza la aceiași instanță în vederea rejudecării apelurilor.
Instanța de recurs a reținut că în mod greșit s-a procedat la soluționarea cauzei în baza excepției lipsei calității procesuale active și respectiv, în baza excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale de M., fără a se stabili cu certitudine dacă și S. R. prin M. Finanțelor P., menționat alături de reclamantă în acțiunea principală, în calitate de intervenient în interes propriu, conceptat și citat în calitate de intervenient în interes propriu, atât în dosarul de fond, cât și în căile de atac, a formulat acțiunea principală, astfel cum a fost precizată, alături de reclamanta Administrația Națională de M. și dacă cererea reconvențională a fost formulată în contradictoriu cu Administrația Națională de M. în contextul în care nu s-a stabilit dacă aceasta a înțeles să stea în judecată în nume propriu sau în numele Statului R..
În temeiul art.312 alin.3 și 5 Cod pr.civ., constatând omisiunea stabilirii cu certitudine a cadrului procesual, în privința părților din litigiu, raportat la titularii cererii de chemare în judecată și calitatea de pârât reconvențional, omisiune ce a condus la necercetarea fondului cauzei, apelul având caracter devolutiv, s-au admis recursurile declarate de reclamanta Administrația Națională de M. prin S. C. Meteorologic Regional Oltenia și de pârâtul R. I., s-a casat decizia și s-a trimis cauza la aceeași instanță în vederea rejudecării apelurilor, urmând ca în rejudecare să se pună în discuția părților cadrul procesual, raportat la părți, cu respectarea principiului disponibilității, avându-se în vedere și celelalte critici din motivele de recurs.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub numărul _ și conform îndrumărilor date prin decizia de casare s-a solicitat Ministerului Finanțelor P. ca reprezentant al Stratului R. precizări în legătură cu calitatea procesuală a Statului R., respectiv dacă înțelege să stea în proces în calitate de reclamant sau de intervenient în interes propriu.
Cu adresa nr. 286.356/18.02.2014 M. Finanțelor P. a comunicat precizări referitoare la calitatea procesuală a Statului R., în sensul că acesta are calitate de intervenient în interes propriu, calitate necontestată de părți și confirmată inclusiv de instanțele de control judiciar, astfel că lămuririle apreciate ca utile de instanța de casare nu pot conduce la o altă concluzie, cu atât mai mult cu cât cadrul procesual s-a stabilit în fața instanței de fond cu respectarea principiului disponibilității, la acest moment neexistând posibilitatea modificării cadrului procesual.
P. decizia civilă nr. 241 din 12 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, s-a admis apelul declarat de apelanta reclamantă Administrația Națională de M. prin S. C. Meteorologic Regional Oltenia împotriva sentinței civile nr.9594 din 02.07.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
A schimbat sentința în sensul că: a admis în parte acțiunea și a instituit în favoarea reclamantei un drept de servitute de trecere din . clădirea stației meteo, de la această clădire până la anexă și platforma stației, conform anexei 1 la raportul de expertiză întocmit de P. E..
A admis în parte cererea reconvențională și obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 2708,81 lei despăgubiri civile, reprezentând lipsa de folosință a terenului pe perioada 2011-2012.
A respins în rest cererea reconvențională.
A menținut dispozițiile sentinței privind renunțarea reclamantei la acțiunea în revendicare și cu privire la capătul de cerere privind dreptul de superficie.
S-au compensat cheltuielile de judecată la fond.
S-a respins ca nefondat apelul pârâtului R. I. împotriva aceleiași sentințe.
A fost obligat apelantul pârât la 2155 lei cheltuieli de judecată către apelanta reclamantă.
Pentru a decide astfel, tribunalul a avute în vedere raportul de expertiză efectuat de expert P. E., din care a rezultat că după restituirea terenului în proprietatea pârâtului R. I., construcțiile proprietatea reclamantei au rămas în interiorul proprietăți pârâtului și nu mai există ieșire la drumul public, respectiv la . acces spre platforma automată a stației, astfel că a dispus instituirea unui drept de servitute cu dimensiunile prezentate în anexa la raportul de expertiză.
Capătul de cerere privind constituirea dreptului de superficie a fost respins cu motivarea că din moment ce pârâtul a înțeles să solicite dispozițiile art.567 cod civil, privind accesiunea imobiliară, nu se mai poate admite cererea reclamantei privind dreptul de superficie, care, conform Codului civil poate fi dobândit prin convenția părților prin legat, uzucapiune sau prin lege.
A fost apreciat întemeiat capătul de cerere privind greșita admitere a cererii reconvenționale sub aspectul dobândirii dreptului de proprietate de către pârât prin accesiune imobiliară cu consecința obligării acestuia la plata contravalorii clădirii.
Câtă vreme clădirile aparținând reclamantei deservesc o activitate de interes public și fac parte din domeniul public al statului, astfel cum rezultă din anexa 12 a HG 1705/29.11.2006, asupra acestor bunuri nu se pot constitui dezmembrăminte ale dreptului de proprietate și prin urmare nu pot fi dobândite prin accesiune imobiliară.
Cu acest argument Tribunalul a apreciat că greșit instanța a stabilit un drept de proprietate al pârâtului asupra construcțiilor proprietatea statului și greșit a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a valorii de circulație a clădirii principale.
A fost apreciată ca întemeiată parțial critica apelantei referitoare la obligarea sa la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului.
S-a dispus obligarea apelantei la plata sumei de 2708,.81 lei reprezentând lipsa de folosință pentru teren pe perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, reținându-se culpa pârâtului care a refuzat preluarea terenului după emiterea deciziei de restituire de către reclamantă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE M. P. S. C. METEOROLOGIC REGIONAL OLTENIA și pârâtul R. I..
În motivarea recursului său, reclamanta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, în sensul constatării unui drept de superficie pentru proprietarul intervenient S. R., aflat în administrarea A.N.M. – RA, singura entitate care folosește exclusiv imobilul construcție al Stației Meteo Tg-J..
Motivează reclamanta că de esența dreptului de superficie este doar exercitarea atributului folosinței terenului –amprenta construcției pe durata existenței acesteia.
Ori, de esența dreptului de administrare a clădirii este și folosința acesteia, ea fiind indispensabilă activității desfășurate, adăpostind personalul stației, aparatura tehnică și informatică, toată informația stocată și procesată din aparatura platformei.
În motivele de recurs pârâtul susține că instanța de apel nu a motivat corespunzător soluția adoptată, a motivat lapidar și contradictoriu chestiunile legate de proprietate publică – privată, servitute – superficie, accesiune imobiliară și lipsă de folosință, a interpretat greșit actul judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, invocând prevederile art.304 pct.8, 8, 9 cod procedură civilă, raportat la art.616 cod civil, 576 cod civil, 870 alin.2 cod civil, 696 alin.1 cod civil, 555, 567 cod civil, art.3 din Legea nr.213/1998 și anexa 12 a HG 1705/2006.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul susține că instanța de apel nu a respectat îndrumările din decizia de casare, a admis greșit capătul de cerere privind servitutea de trecere, fără a ține cont de împrejurările concrete ale speței, devreme ce a respins capătul de cerere privind superficia, a ignorat faptul că ANMR nu mai funcționează legal în această clădire în acest timp, că există o altă clădire pe . sunt transmise datele ANMR:
Greșit a fost respins capătul de cerere privind constatarea dreptului de accesiune imobiliară asupra construcțiilor, că toate construcțiile reclamantei fac parte din domeniul privat al statului și sunt supuse regimului juridic de drept comun, că anexa 12 din HG 1705/2006 intră în contradicție evidentă cu garanțiile constituționale privind dreptul de proprietate.
Recurentul pârât face trimitere la textele legale ce reglementează dreptul de accesiune, 445, 446 cod civil, la jurisprudența Curții de Apel C. și susține că din moment ce a obținut prin hotărâre judecătorească irevocabilă retrocedarea în natură a terenului de 2150 mp. și a fost pus efectiv în posesie pe teren, este normal să beneficieze de toate prerogativele dreptului de proprietate, nu de o restituire formală urmată de o grevare a terenului său de sarcini, care îl lasă deposedat și nu i se garantează dreptul de proprietate prevăzut de art.41 din Constituția României și consfințit de art.1 din Protocolul 1 adițional la CEDO.
Recurentul pârât susține că greșit s-a acordat de tribunal lipsa de folosință a terenului doar pe perioada decembrie 2011 – decembrie 2012 și doar pentru terenul ocupat efectiv de clădire, magazie și alei betonate, deci soluția este greșită atât sub aspectul perioadei pentru care i se cuvenea lipsa de folosință, cât și sub aspectul întinderii suprafeței de teren ocupate de ANMR, instanța de fond stabilind o valoare corectă în ceea ce privește lipsa de folosință.
Menționează recurentul că între 8 decembrie 2008 și 21 martie 2011, nerespectarea deciziei irevocabile a ICCJ le este imputabilă celor două entități juridice, recurentul nefiind în culpă și manifestând diligență pentru restituirea terenului, exemplificând în a cest sens notificarea nr.9, promovarea unei acțiuni civile pentru daune cominatorii, demersurile făcute la Consiliul Jud. Gorj, la Prefectura Gorj, la P. General al României, la Guvernul României, respectiv ANRM.
Totodată, recurentul pârât critică valoarea de despăgubire stabilită prin raportul de expertiză în construcții efectuat de exp.C. M., susținând că a fost supraevaluată clădirea ANMR, fiindcă ceea ce trebuia avută în vedere nu este valoarea tehnică a acestei construcții, ci fie valoarea ei contabilă de inventar, fie valoarea ei de piață, respectiv care este prețul oferit de un prezumtiv cumpărător pentru o asemenea construcție uzată și fără teren.
Concluzionează recurentul pârât că valoarea la care ar trebui să fie obligat este valoarea de inventar, respectiv 19.295 lei, majorată la 31.059,41 lei în 2011.
Recursul reclamantei este nefondat.
Motivul de recurs prev.de art.304 pct.9 cod procedură civilă, ce se poate invoca atunci când „Hotărârea este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, nu este incident în speță.
P. modul cum este argumentat, recursul vizează teza a II-a a textului mai sus citat, respectiv aplicarea greșită a dispozițiilor art.693 alin.1 cod civil, care, definesc superficia ca fiind dreptul de a avea și de a edifica o construcție pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren asupra căruia superficiarul dobândește un drept de folosință.
Deci, dreptul de superficie în forma sa deplină este dreptul real principal, imobiliar, care reunește în conținutul său juridic dreptul de proprietate asupra unei construcții sau plantații precum și un dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra unui teren aparținând altei persoane decât titularul dreptului de superficie, adică dreptul de folosință asupra terenului.
Fiind un drept real, acesta nu se stinge prin neuz, este aparent și continuu, conferind titularului său atributele de posesie, folosință, dispoziție.
Posesia și folosința terenului pe care se află construcția se exercită în strânsă legătură și în limitele necesare exercitării dreptului de proprietate care intră în alcătuirea dreptului de superficie.
Superficiarul are un drept de dispoziție material asupra terenului care se circumscrie cu posibilitatea de a dispune de substanța terenului numai în vederea folosirii construcției.
Potrivit art.693 alin.2 cod civil, „dreptul de superficie se dobândește în temeiul unui act juridic, precum și prin uzucapiune și prin alt mod prevăzut de lege”.
Stabilirea prin hotărâre judecătorească a unui drept de folosință asupra terenului proprietatea unui terț, nu poate fi echivalată nici cu o expropriere de fapt și nici cu o reglementare a folosirii bunului, dar are semnificația unei „ingerințe” legate de prima frază a primului aliniat al art.1 din Protocolul 1 la Convenție. Conform jurisprudenței constante ( echivalată de Curte cu prevederea ingerinței în lege), în sistemul de drept românesc, dreptul de superficie nu se poate naște decât din lege, prescripție achizitivă, legat sau acordul părților, iar simplul fapt de a ridica construcții pe terenul altuia nu ar putea duce la constituirea unui drept de superficie pe terenul altuia, în lipsa unuia din cele patru elemente menționate anterior (CEDO, Bock și P. contra României).
Or, în speță, nu s-a făcut dovada existenței niciunuia din modurile de dobândire a dreptului de superficie enunțate de Codul civil, mai mult, pârâtul a solicitat constatarea dreptului de accesiune imobiliară asupra construcției, ceea ce exclude acceptul acestuia de a fi de acord cu constituirea dreptului de superficie, fiindcă un alt mod de dobândire a dreptului de superficie este renunțarea proprietarului terenului de a invoca accesiunea.
Deci, criticile formulate de reclamant cu privire la respingerea greșită a capătului de cerere privind dreptul de superficie, sunt neîntemeiate, urmează a fi înlăturate, în speță nefiind incident motivul de recurs prev.de art.304 pct.9 cod procedură civilă, astfel că recursul reclamantei urmează a fi respins.
În cauză nu există nicio critică care să se subsumeze motivului de recurs prev.de art.304 pct.8 cod procedură civilă, potrivit căruia, instanța „interpretând greșit actul judecății, a schimbat natura ori înțelesul vădit și lămurit neîndoielnic al acestuia”, fiindcă prin acest motiv se urmărește desființarea hotărârii judecătorești în acele ipoteze în care au fost nesocotite dispoz.art.969 cod civil, ori în speță nu există nici convenție a părților.
Recursul pârâtului este nefondat.
Motivul de recurs prev.de art.304 pct.7 cod procedură civilă, ce se poate invoca atunci când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”, nu este incident în speță.
Motivele hotărârii, cu alte cuvinte motivarea, considerentele de fapt și de drept, constituie un element indispensabil al acestui act procedural, pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului judiciar.
O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format în fapt și în drept convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar trebuie să se raporteze la susținerile și apărările părților, pe de altă parte la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea dispoz.art.261 alin.5 cod procedură civilă.
În dreptul european, obligativitatea motivării hotărârile judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a aet.6 paragraful 1 din CEDO.
Jurisprudența CEDO a stabilit că o decizie pronunțată în apel este suficient motivată dacă instanța nu numai că încorporează motivarea primei instanțe în propria hotărâre, dar și examinează efectiv chestiunile esențiale ale cauzei.
În cauză, decizia pronunțată în apel respectă exigențele dispozițiilor art.261 pct.5 cod procedură civilă și 6 din CEDO, instanța de apel răspunzând argumentat la toate criticile formulate.
Motivul de recurs prev.de art.304 pct.8 cod procedură civilă ce se poate invoca atunci când „Instanța interpretând greșit actul judecății, a schimbat natura ori înțelesul vădit și lămurit neîndoielnic al acestuia”, urmărește desființarea hotărârii judecătorești recurate în acele ipoteze când instanța a nesocotit principiul înscris în art.969 cod civil, potrivit căruia „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
În temeiul acestui text, instanței nu-i este permis să treacă peste termenii înscriși în contract, stabilind alte termene și obligații, interpretând greșit actul de voință al părților sau atribuindu-i alt înțeles decât cel voit de părți.
Acest motiv de recurs nu este incident în speță, între părți neexistând nici un contract al cărui conținut să fie denaturat.
Nici motivul de recurs prev.dert.304 pct.9 cod procedură civilă, ce se poate invoca atunci când „hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”,
nu este incident în speță.
P. modul cum este argumentat, pârâtul invocă teza a II-a a acestui text, respectiv aplicarea greșită a dispozițiilor privind accesiunea imobiliară și a dispoz.art.998-999 cod civil ce reglementează răspunderea civilă delictuală.
Critica pârâtului privind respingerea greșită a petitului privind dobândirea de către pârât prin accesiune imobiliară a construcțiilor reclamantei este neîntemeiată.
Potrivit art.567 cod civil, „P. accesiune, proprietarul unui bun devine proprietarul a tot ce se alipește cu bunul, ori se încorporează în acesta, dacă legea nu prevede altfel”. Acest text se coroborează cu art.577 cod civil, ce reglementează accesiunea imobiliară artificială și care arată că „Construcțiile, plantațiile și orice alte lucrări efectuate asupra unui imobil, devenite în continuare lucrări, revine proprietarului acelui imobil, dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel”.
Din aceste două texte legale, se desprinde condiția că lucrările și construcțiile revin proprietarului dacă prin lege nu se prevede altfel.
În speță nu este îndeplinită această condiție deoarece Stația Meteo Tg.J. din ., compusă din clădire de cărămidă acoperită cu țiglă, compusă din 4 camere, bucătărie și grup sanitar a fost construită și dată în folosință în anul 1964 și face parte din domeniul public al statului, astfel cum rezultă din anexa 12 a HG 1705/29.11.2006 și se află în administrarea reclamantei.
Conform art.1 (2) din Legea nr.216/2004, Administrația Națională de M. este persoană juridică română de interes public național ce are ca scop principal asigurarea protecției meteorologice a vieții și a bunurilor conform legii, fiind o autoritate tehnică națională în domeniul său de competență.
P. urmare, corect a apreciat instanța de apel că nu poate opera accesiunea imobiliară artificială asupra unui imobil aflat în proprietatea publică a statului, fiindcă potrivit art.135 art.5 din Constituția României, art.11 din Legea 213/1998, bunurile din domeniul public sunt inalienabile.
Deși pârâtul a susținut că aceste construcții aparțin domeniului privat al statului, nu poate fi primită această susținere, fiindcă principalul criteriu pentru apartenența unui bun la domeniul public este destinația acestuia.
Această destinație este formulată fie într-o formă sintetică, precizându-se că aparțin domeniului public bunurile afectate unei utilități publice, fie într-o formă descriptică, statuându-se că aparțin domeniului public bunurile de uz sau interes public.
Bunurile de uz public sunt bunurile la a căror utilizare au acces toți membrii comunității, indiferent de momentul și durata acestei utilizări (de ex. drumuri, biblioteci).
Bunurile de interes public sunt bunurile care deși nu sunt accesibile uzului public, sunt afectate funcționării serviciilor, de ex., clădirile ministerelor și ale altor instituții publice, sau sunt destinate să realizeze în mod direct un interes național sau local.
În speță, construcțiile aparținând reclamantei sunt bunuri de interes public ce au ca scop asigurarea protecției meteorologice a vieții.
Înscrierea unui asemenea bun într-un inventar întocmit în forma prevăzută de Legea 213/1998 dă naștere unei prezumții de apartenență la domeniul public, în speță clădirile reclamantei fiind evidențiate în anexa 12 la HG 1705/2006.
Nu s-a dovedit de pârât că Stația Meteo Tg.J. nu funcționează legal și clădirea în litigiu este aproape dezafectată și trecută în domeniul privat al statului, astfel că această clădire păstrează în continuare regimul de bun public.
Curtea apreciază că dreptului de proprietate publică îi sunt specifice caracterele juridice, inalienabilitate, imprescriptitibilitate, insesizabilitate, neputându-se constitui desmembrăminte ale dreptului de proprietate și implicit nu pot fi dobândite prin accesiune imobiliară construcțiile aparținând reclamantei și reține că dreptul reclamantei asupra construcțiilor este un drept de administrare publică, un drept real, cu o natură juridică mixtă, atât administrativă cât și civilă, cu importante consecințe practice ce-i conferă reclamantei în anumite limite determinate de exploatarea și folosirea bunului să se bucure și de o dispoziție materială asupra bunului, îndreptățind-o la efectuarea unei lucrări ce poate afecta substanța bunului fără a-i schimba destinația.
Instanța de recurs are în vedere caracterele juridice ale dreptului real de administrare a bunului proprietate publică a statului, respectiv inalienabilitatea, imprescriptibilitatea și insesizabilitatea și concluzionează că natura juridică a dreptului real de administrare a bunului proprietate publică a statului conferă acestui drept opozabilitatea sa față de celelalte subiecte de drept, inclusiv față de pârât, titular al dreptului de proprietate al terenului, împotriva căruia reclamanta recurge la mijloace de apărare specifice dreptului civil pentru exercitarea dreptului său de posesie asupra bunului și întrebuințarea bunului public în vederea realizării scopului pentru care a fost construit imobilul.
Tocmai pentru exploatarea imobilului se justifică instituirea unui drept de servitute (trecere cu piciorul) pe aleea betonată din . clădirea Stației Meteo, de la această clădire până la anexă, și tot de la clădirea Stației Meteo înspre platforma Stației ANM pe aleile de beton existente în configurația prezentată în anexa 1 la raportul de expertiză întocmit de P. E., reclamanta fiind îndreptățită a exercita în virtutea dreptului de administrare a bunului din domeniul public al statului acțiunea confesorie împotriva oricărei persoane, inclusiv împotriva titularului dreptului de proprietate publică conform art.870 alin.2 cod civil și art.696 alin.1 cod civil.
Aceasta nu însemnă o limitare a dreptului de proprietate a pârâtului asupra terenului, fiindcă această limitare este justificată de interesul public al normalei desfășurări a activității Stației meteo, este permisă de lege, devreme ce art.555 cod civil precizează că atributele dreptului de proprietate sunt recunoscute în limitele stabilite de lege, iar art.44 alin.1 din Constituție prevede că dreptul de proprietate este garantat, conținutul și limitele acestuia fiind stabilite prin lege, iar alin.7 al aceluiași articol dispune că „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți precum și la respectarea celorlalte sarcini, care, potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului.
Critica privind stabilirea greșită a cuantumului despăgubirilor ce se cuvin pârâtului pentru lipsa de folosință a terenului este neîntemeiată, instanța de apel stabilind corect că acestuia i se cuvin despăgubiri în cuantum de 2708,81 lei pentru lipsa de folosință a terenului ocupat de clădirea stației anexă și aleile betonate pe perioada decembrie 2011 – decembrie 2012.
Nu se poate reține culpa reclamantei astfel cum a susținut pârâtul, fiindcă deși decizia de restituire a terenului a fost emisă în 2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Hotărârea de Guvern 111/18.02.2011, s-a aprobat scoaterea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile aflate în administrarea Ministerului Mediului și Pădurilor – Administrația Națională de M., iar la 25.02.2011 s-a emis decizia de restituire nr.31 de către reclamantă.
Ulterior, prin înscrisurile de la filele 108 – 113 (rejudecare apel II), reclamanta a notificat pârâtul începând cu 12.04.2011, în vederea punerii acestuia în posesia terenului, acesta a refuzat, abia la 20 decembrie 2011 prin procesul verbal încheiat între cele două părți litigante se efectuează predarea-primirea terenului de către pârât.
De altfel, pârâtul avea posibilitatea solicitării unui executor judecătoresc pentru a fi pus în posesie asupra terenului restituit în baza Legii 10/2001 conform procedurii prevăzută de această lege, fiindcă îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară sunt în sarcina pârâtului astfel cum dispune art.4 din HG 250/2007.
Cu aceste argumente urmează să se respingă criticile pârâtului privind lipsa de folosință a terenului ocupat de construcțiile proprietatea reclamantei, să se mențină ca legală și temeinică decizia instanței de apel.
Nu pot fi primite criticile recurentului pârât privind modalitatea de calcul a despăgubirilor pe care pârâtul ar trebui să le plătească reclamantei, ca reprezentând contravaloarea construcțiilor, câtă vreme s-a apreciat neîntemeiat și s-a respins capătul de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor prin accesiune imobiliară.
Față de cele ce preced, apreciind că în cauză nu subzistă motivele de recurs invocate, urmează să se respingă ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE M. P. S. C. METEOROLOGIC REGIONAL OLTENIA și pârâtul R. I. împotriva deciziei civile nr. 241 din 12 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații intervenienți S. R. P. M. FINANȚELOR P. P. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI GORJ, S. R. P. M. FINANȚELOR P., având ca obiect revendicare imobiliară.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2014.
Președinte, E. S. | Judecător, M. M. | Judecător, M. P.-P. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/3 ex.
Data red.23.06.2014
j.a. M.A.C.
A.S. S.
j.f. D.I.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 840/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Expropriere. Decizia nr. 856/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
