Strămutare. Sentința nr. 121/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 121/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 121/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 121/2014
Ședința publică de la 05 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Grefier G. D. L.
Pe rol, soluționarea cererii de strămutare formulată de petent C. I., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., în calitate de reclamant în dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului M., în contradictoriu cu intimata H. S. SA BUCUREȘTI-S. P. REPARAȚII ȘI SERVICII PORȚILE DE F., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., jud.M., având ca obiect contestație la decizia de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic L. M. pentru intimata H. S. SA BUCUREȘTI-S. P. REPARAȚII ȘI SERVICII PORȚILE DE F., lipsă fiind petentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură s-a depus taxa de timbru în cuantum de 100 lei de către petent C. I..
Consilier juridic L. M. pentru intimata H. S. SA BUCUREȘTI-S. P. REPARAȚII ȘI SERVICII PORȚILE DE F., depune delegația de reprezentare și documente din care rezultă că recursul formulat de petent a fost soluționat și abia după soluționare a formulat cerere de strămutare.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, se constată în stare de judecată cererea de strămutare și se acordă cuvântul.
Consilier juridic L. M. pentru intimata H. S. SA BUCUREȘTI-S. P. REPARAȚII ȘI SERVICII PORȚILE DE F., solicită respingerea cererii de strămutare ca neîntemeiată având în vedere că motivele sunt neîntemeiate, cererea este lipsită de obiect, litigiul de muncă fiind soluționat conform extras portal Curtea De Apel C..
CURTEA
Asupra cererii de strămutare de față.
La data de 06.10.2014 a fost înregistrată cererea formulată de către petentul C. I., prin care a solicitat, pe motiv de bănuială legitimă, admiterea cererii și strămutarea dosarului la o altă instanță egală în grad.
Arată că motivul pentru care a solicitat strămutarea îl reprezintă faptul că circumstanțele procesului fiind de notorietate pe plan local, ridică suspiciuni că judecătorii instanței pot fi imparțiali întrucât procesul interesează o mare parte din comunitatea locală, fie direct, fie prin rezultatul acestuia, iar judecătorii pot fi afectați de miza procesului..
În drept, invocă prevederile art.140 alin.2 Noul Cod de Procedură Civilă, solicitând admiterea cererii de strămutare și trimiterea procesului spre judecare altui tribunal din circumscripția Curții de Apel C..
Curtea, analizând susținerile petentului din perspectiva dispozițiilor art.140 și următoarele Noul cod de procedură civilă,va dispune respingerea cererii de strămutare.
Prezenta hotărâre se dă fără motivare, în acest sens fiind dispozițiile art.244 lin.2 Noul Cod de proc.civ.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de strămutare formulată de petentul C. I. cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., privind strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ aflată pe rolul Tribunalului M. în contradictoriu cu pârâta H. S. SA București - S. P. REPARAȚII ȘI SERVICII PORȚILE DE F. DROBETA T. S. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., jud.M. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Decembrie 2014
Președinte, I. M. | ||
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.I.M.
2EX/G.L.
Nr.: din data: 16 decembrie 2014 Nr. operator: 3994
SEȚIA A I-A CIVILĂ
DOSAR NR._
16.12.2014
CĂTRE,
TRIBUNALUL M.
Potrivit art. 144 Cod proc. civ., vă aducem la cunoștință că prin Sentința civilă nr. 121/05.12.2014, prezenta instanță a respins cererea de strămutare formulată de petentul C. I. cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., privind strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ aflată pe rolul Tribunalului M. în contradictoriu cu pârâta H. S. SA București - S. P. REPARAȚII ȘI SERVICII PORȚILE DE F. DROBETA T. S. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., jud.M. .
Ca urmare, vă solicităm să luați act și să vă conformați celor dispuse.
Vă mulțumim.
Președinte Grefier
I. M. L. D.
← Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 263/2015.... | Fond funciar. Decizia nr. 121/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
---|