Pretenţii. Decizia nr. 1666/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1666/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 1666/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1666/2014
Ședința publică de la 28 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător S. A. C.
Judecător I. M.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul pârât T. N. M., împotriva deciziei civile nr.1335/05.07.2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat S. R. P. M. FINANȚELOR, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză a fost propusă pentru perimare.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr. 2184/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_ a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu, fiind respinsă acțiunea formulată de reclamantul T. N. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finantelor Publice .
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 08.01.2013 reclamantul T. N.M. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin M. Finantelor Publice pentru punerea in executare silita a sentintei civile nr.8972/03.10.1990 din dosarul 6654/1990 –litigiu de munca si ca piritul să fie obligat la plata de daune cominatorii în valoare de 5000 Euro .
In motivare reclamantul a aratat că piritul nu a executat sentinta mentionata invocind eronat motivul ca drepturile sale dobindite prin aceasta s-au prescris ,dar in realitate ,fiind un litigiu de munca, prescriptia nu este aplicabila.
In drept,și-a întemeiat cererea pe Decretul Lege 118/1990 și Legea 309/2002 .
In scop probator a depus înscrisuri în copie - sentinta civilă nr. 9972 din 03 oct.1990 pronuntată de Judecătoria C. în dosarul nr.6654/1990, contract nr._ din 08.10.2008 emis de RDS-RCS, acte medicale, Decizia nr._/14.01.2010, Decizia nr._ /06.01.2010, referat din 01.08.2008 din dosarul nr.3491/VIII/1/2006 al Parchetului de pe linga Judecatoria C..
La termenul din 08.02.2013 s-a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii .
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Potrivit art.371/1 alin.2 c.p.civ" In cazul in care debitorul nu execută de bunăvoie obligatia sa aceasta se aduce la îndelinire prin executare silită …"
In speta reclamantul a solicitat obligarea piritului S. R. prin MFP la punerea in executare silita a sentintei civile nr.8972/03.10.1990 pronuntata de Judecatoria C. in dosarul 6654/1990 si la plata de daune cominatorii în valoare de 5000 Euro ,sustinind ca acesta refuza sa o execute pentru motivul ca s-ar fi prescris drepturile sale obtinute astfel .
Reclamantul a arătat verbal la ultimul termen ca nu are de facut precizari in plus cu privire la motivele in fapt si in drept ale actiunii.
Din sentinta respectiva, definitiva, rezulta ca intimata Intreprinderea de Reparatii Auto C. a fost obligata sa rectifice carnetul de munca al reclamantului in sensul incadrarii in categoria a VII de lucrari si sa specifice perioada cit a fost incadrat in categoria a VI de lucrari precum si sa calculeze si sa achite acestuia despagubiri banesti pe ultimii trei ani ,conf.art.136 din Codul Muncii.
Aceasta sentinta a ramas definitiva in anul 1990, reclamantul nementionind daca a incercat punerea acesteia in executare silita pina in prezent, dar oricum nu este prevazuta de lege –inclusiv de actele normative indicate de reclamant ca temeiuri de drept-posibilitatea de a fi obligat S. la executarea unor obligatii ce au revenit prin hotarire altei persoane juridice, chiar daca aceasta nu mai este in fiinta in prezent si chiar daca nu s-a incercat si nu s-a reusit executarea ei de buna –voie sau silita pina in prezent.
Cu atât mai mult nu este admisibil si capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii.
F. de considerentele de fapt si de drept expuse instanta de fond a apreciat ca este intemeiata exceptia inadmisibilitatii invocata din oficiu admițând-o si respingând actiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.
P. decizia civilă nr.1335/05.07.2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a respinge recursul formulat de reclamantul T. N. M. împotriva sentinței civile 2184/08.02.2013 pronunțat de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR, având ca obiect pretenții.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, întru-cat reclamantul este acela care declanșează procedura judiciara, lui ii revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuala cat si calitatea procesuala a paratului.
P. indicarea pretentiei sale, precum si a imprejurarilor de fapt si de drept pe care se bazeaza aceasta pretentie, reclamantul justifica indreptatirea pe care o are de a introduce cererea impotriva unui anumit parat.
Pentru ca instanța este interesata in pronunțarea unei soluții legale si temeinice, este datoare sa verifice atat calitatea procesuala activa ca si calitatea procesuala pasiva. In privinta reclamantului trebuie sa constate ca este titularul dreptului in raportul juridic dedus judecatii ori se poate prevala de interesul ce poate fi realizat pe cale justitiei.
In privinta paratului trebuie verificat, pornind de la acelasi raport juridic suspus cercetarii instantei, daca el este obligat in acel raport.
În speță, recurentul reclamant a invocat neîndeplinirea obligațiilor instituite prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 8972/03.10.1990 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul 6654/1990, al căror creditor este.
Analizând conținutul titlului executoriu anterior menționat, Tribunalul a constatat că debitor al obligației pretins neîndeplinite este Inteprinderea de Reparații Auto C..
Astfel Tribunalul a reținut că Statului R. nu îi revin obligații în derularea procedurii de rectificare a carnetului de muncă al reclamantului a căror neîndeplinire să atragă obligarea sa la dezdăunare.
Ca atare, Tribunalul a apreciat că soluția de respingere a contestației formulată de aceasta este justă, dar pentru considerentele anterior menționate.
Pentru aceste motive, în temeiul disp. Art. 312 Cpciv, Tribunalul a respins recursul formulat de recurentul reclamant.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs T. N. M..
Verificând actele de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 18 octombrie 2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 pct.2 Cod pr.civilă, pentru lipsa părților.
Se constată că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, iar în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod pr.civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Instanța, în baza art.248 și urm Cod pr.civilă, urmează a constata perimat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de recurentul pârât T. N. M., împotriva deciziei civile nr.1335/05.07.2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat S. R. P. M. FINANȚELOR, având ca obiect pretenții.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Noiembrie 2014
Președinte, M. M. | Judecător, S. A. C. | Judecător, I. M. |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.I.M.
2ex/G.L.
J.F.L.A.
← Fond funciar. Decizia nr. 1689/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 263/2015.... → |
---|