Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 575/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 575/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 1158/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 575/2013
Ședința publică de la 29 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte L. P.
Judecător C.-A. S.
Judecător A. G.
Grefier L. R.-C.
Reprezentant al Ministerului Public procuror B. M.
S-a luat spre examinare recursul formulat de G. D. împotriva sentinței civile nr. 3119/28 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, intimat fiind Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul și consilier juridic Displașu M. care reprezintă intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este primul termen de judecată, nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Instanța dispune rectificarea citativului sub aspectul numelui recurentului Ghiorghișor nu G..
Instanța constată recursul declarat în termen, motivat, scutit de la plata taxelor de timbru.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul Ghiorghișor D. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Consilier juridic Displașu M. pentru intimat solicită respingerea recursului sentința fiind legală și temeinică, motivele de fapt și apărările expuse prin motivele de apel nu sunt de natură a fi modificată sentința.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, în mod corect instanța de fond a reținut fapta săvârșită pentru care a fost condamnat nu intră în sfera infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea 221/2009.
Declarând dezbaterile închise instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față ;
Prin sentința civilă nr. 3119/28.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași s-au respins cererile formulate de reclamantul Ghiorghișor D. în contradictor cu S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării și acordarea daunelor materiale și morale și s-a luat act de renunțarea reclamantului Ghiorghișor D. la judecata cererii având ca obiect acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.
Pentru a se pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Legea nr. 221/2009 astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 62/30.06.2010 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 legiuitorul societății democratice reglementează cadrul juridic necesar reparării traumelor suferite de cei care și-au exercitat un drept fundamental, cel la libera exprimare, realizând un act de dreptate pentru cei care s-au opus regimului opresiv comunist.
Potrivit art. 1 alin. 1 din actul normativ menționat constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 pentru fapte săvârșite înainte de data de 06.03.1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 06.03.1945.
Tribunalul notează că instanța a fost investită cu stabilirea caracterului politic cu privire la fapta ce a atras condamnarea suferită în anul 1987 de reclamant prin sentința nr. 2352/17.09.1987 a Judecătoriei Iași pentru infracțiunea de tentativa de trecerea frauduloasă a frontierei ,prevăzută de art. 20 Cod penal ,art. 245 Cod penal.
În dispozițiile Legii nr. 221/2009 în art. 1 alin. 2 prin care se stabilește ce fapte penale constituie condamnări cu caracter politic nu este cuprinsă infracțiunea de trecerea frauduloasă a frontierei prevăzută de art. 245 Cod penal în vigoare în 1987.
Tribunalul reține, de asemenea, că probele administrate în cauză nu fac posibil a se considera că, reclamantul ar fi suferit în anul 1987 o condamnare ce poate fi încadrată în dispozițiile alin. 3 al art. 2.
Astfel dispoziția legală anterior menționată prevede că este condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, la care face trimitere acest text de lege, prevede că, constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
c1) acțiunea de împotriva cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;
d) respectare drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Spre deosebire de dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din legea nr. 221/2009, care prevăd în mod expres și limitativ, prin enumerare, ce anume infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea persoanelor sunt considerate a fi condamnări de natură politică, alin. 3 cuprinde o reglementare printr-o normă de trimitere, care face referire la anumite scopuri urmărite prin săvârșirea infracțiunilor respective, și care sunt cele prevăzute de art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, citat mai sus.
Din analiza acestei reglementări rezultă că legiuitorul a adoptat criteriul subiectiv pentru a delimita infracțiunile politice de cele drept comun, distincția fiind făcută în raport cu elementele laturii subiective, respectiv mobilul și scopul făptuitorului la momentul săvârșirii faptei, în sensul că, prin mobilul sau împrejurările săvârșirii, o infracțiune, aparent de drept comun, capătă caracter politic.
Din interpretarea logică și gramaticală a textului art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999 rezultă că forma de luptă împotriva regimului totalitar presupune o atitudine în mod evident activă, de implicare în răsturnarea regimului comunist sau de contestare a legitimității puterii politice din acea perioadă.
Tribunalul reține că probele administrate în cauză nu relevă faptul că reclamantul ar fi săvârșit fapta de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei din motive politice.
Astfel din declarația martorului audiat la solicitarea reclamantului și din actele dosarului nu a rezultat că reclamantul ar fi încercat trecerea frontierei în mod legal și i s-ar fi refuzat acest drept, sau că a fost un opozant cunoscut al regimului comunist și că, această calitate, l-ar fi determinat la săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat prin sentința penală 2352/1987.
În consecință, față de considerentele expuse, Tribunalul urmează a respinge cererile formulate de reclamant în baza Legii 221/2009 privind constatarea caracterului politic al condamnării și cererile accesorii privind acordarea daunelor morale și materiale.
Relativ la daunele morale Tribunalul noteaza ca prevederea legală ce fundamentează actul de învestire a instanței a constituit obiectul excepției de neconstituționalitate supusă analizei Curții Constituționale. Prin deciziile nr. 1358/21.10.2010 și nr. 1360/21.10.2010 ambele publicate în M.O. nr. 761/15.11.2010 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, constatând că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 (ce au fost redate integral) sunt neconstituționale.
Consecințele juridice produse de aceste 2 decizii ale Curții Constituționale sunt evidențiate în art. 147 alin. 1 din Constituția României: „Dispozițiile din legile […] constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă în acest interval Parlamentul […] după caz nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile constituției. Pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Inexistența adoptării în intervalul celor 45 de zile a unor noi reglementări în acord cu dispozițiile legii fundamentale face ca art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 să-și înceteze efectele juridice.
Tribunalul retine ca prin decizia nr. 12/19.09.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii si a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Aceasta decizie este obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Relativ la cererea reclamantului privind daunele materiale Tribunalul retine ca reclamantul a precizat ca reprezintă venitul salarial lunar de care a fost lipsit, categorie ce nu este cuprinsa in sfera de reglementare a Legii nr.221/2009 . În baza art.5 alin.(1) lit. b) din Legea nr.221/2009 - care reglementează dreptul oricărei persoane ce a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic de a solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative - pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumează sferei de aplicare a Legii nr.10/2001, respectiv terenuri și construcții (imobile prin natură) și utilaje și instalații preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație)
Văzând art. 246 Cod procedură civilă și principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, Tribunalul va lua act de renunțarea reclamantului la judecata cererii având ca obiect acordarea calității de luptător în rezistența comunistă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ghiorghișor D., criticând-o pentru nelegalitate.
Recurentul a susținut că instanța de fond a redat conținutul art. 2 alineat 1 din OUG nr. 214/1999 referitor la infracțiunile considerate a fi fost săvârșite din motive politice dar a ignorat lit. D a acestui articol privitor la „ respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale”.
A arătat recurentul că încercarea sa de a părăsi teritoriul țării a reprezentat un gest de împotrivire față de regimul comunist, care îi putea aduce moartea prin împușcare. Săvârșind acest gest, s-a asociat cu un alt cetățean român, asociere interzisă de regimul comunist.
A precizat recurentul că fapta pentru care a fost condamnat – tentativă de trecere frauduloasă a frontierei – se înscrie în categoria condamnărilor cu caracter politic întrucât regimul comunist interzicea dreptul la liberă circulație sau la părăsirea țării, încălcând astfel prevederile art. 2 alineat 2 din Protocolul nr. 4 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor omului sau art. 7 din Titlul I al Convenției încheiată la R. la 4.11.1950.
România a recunoscut retroactiv, prin Legea nr. 30/1994, toate drepturile din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și drepturile incluse în protocoalele adiționale la Convenție, tocmai pentru recunoașterea și repararea prejudiciilor cauzate prin acele condamnări.
A mai susținut recurentul că instanța de fond a încălcat atât norme de drept național ( art. 1 alineat 4, art. 2 alineat 3, art. 4 alineat 3 și 4, art. 5 alineat 1 din Legea nr. 221/2009) cât și norme de drept internațional ( art. 1,3,5 și 7 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și art. 2 din protocolul nr. 4 adițional la Convenție ).
Nu s-au administrat probe în recurs.
Intimatul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat întâmpinare în cauză însă prin reprezentantul său a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând motivele de recurs formulate, actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile în materie, instanța constată recursul nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Prin cererea introductivă reclamantul a solicitat, în principal, să se constate caracterul politic al condamnării sale de 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei, acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă ( cerere la care a renunțat ulterior ) și, în subsidiar, acordarea de daune materiale și morale în sumă de 60.000 euro.
Instanța observă că prin cererea de recurs recurentul critică doar soluția pronunțată în cererea de constatare a caracterului politic al condamnării.
Analizând în limitele investirii instanței de recurs, criticile referitoare la greșita respingere a acestei cereri, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor relevante ale Legii nr. 221/2009 și ale OUG nr. 214/1999, reținând în mod judicios faptul că pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere a frontierei nu poate fi reținută ca fiind o condamnare cu caracter politic.
Fapta săvârșită de reclamant nu se regăsește pentru faptele enumerate în art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 ca atrăgând o condamnare cu caracter politic.
În ce privește condiția prevăzută de art. 1 alineat 1 din același act normativ – aceea ca fapta penală săvârșită să fi avut ca scop împotrivirea la regimul totalitar instaurat la data de 06.03.1945 - Curtea constată că nu s-a probat în cauză îndeplinirea acesteia, cum corect a reținut prima instanță.
Astfel, nici sentința penală de condamnare nr. 2352/17.09.1987, nici copia rechizitoriului aflat la filele 48-49 dosar și nici declarația martorului Ș. E., audiat la instanța de fond, nu sunt relevante sub acest aspect, nefăcând referire la atitudinea reclamantului de împotrivire față de regimul comunist, respectiv la încercarea reclamantului de a părăsi țara din motive politice.
Cum în cauză nu s-a dovedit faptul că fapta de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei s-a făcut din motive politice, prevederile art. 2 din OUG nr. 214/1990 nu sunt aplicabile în cauză, contrar susținerilor recurentului.
Curtea nu poate primi susținerea recurentului potrivit căreia în cauză sunt aplicabile, retroactiv, prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, având în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 59 din Convenție aceasta intră în vigoare din momentul depunerii instrumentului de ratificare, dar și prevederile art. 15 din Constituția României, potrivit cărora cetățenii beneficiază de drepturile și libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea ( alin. 1 ), legea dispunând numai pentru viitor ( alin. 2 ).
Raportat la data condamnării penale a reclamantului – 17 septembrie 1987 – și la data ratificării Convenției Europene a Drepturilor Omului de către România – 20.06.1994 – Curtea nu poate primi susținerea recurentului potrivit căreia condamnarea sa din anul 1987 încalcă drepturile prevăzute de Convenție și de protocoalele adiționale la Convenție.
Pentru aceste considerente, constatând nefondat recursul declarat de reclamant, instanța îl va respinge în temeiul disp. art. 312 alineat 1 Cod procedură civilă, urmând a menține sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul Ghiorghișor D. împotriva sentinței civile nr. 3119/28 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 aprilie 2013.
Președinte, L. P. | Judecător, C.-A. S. | Judecător, A. G. |
Grefier, L. R.-C. |
Red. Jud. P.L .
Tehnored gref. H.A.
2 EX /29 mai 2013
Jud fond P. E. C.
| ← Anulare act. Decizia nr. 159/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 1043/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
