Obligaţie de a face. Decizia nr. 377/2013. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 377/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 5440/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 377/2013
Ședința publică de la 20 Martie 2013
Completul compus din:
Președinte: V. C.-S.
Judecător: C. T.
Judecător: C. A.
Grefier: A. H.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de S. G. și Z. A. împotriva deciziei civile nr. 455 din 25 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, intimați fiind Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Iași, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași, având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul S. G., recurenta Z. A. și consilier juridic Diplașu pentru intimatul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași, lipsă fiind celelalte părți litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier care învederează aspectele mai sus menționate cu privire la prezența părților, la modul de îndeplinire al procedurii de citare, că recursul este la al doilea termen de judecată, că se solicită judecata în lipsă.
Recurentul S. G. depune la dosar precizări cu privire la excepția nulității recursului și copiile a două hotărâri judecătorești.
Instanța lasă dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare se prezintă recurentul S. G., recurenta Z. A. și consilier juridic Diplașu pentru intimatul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași, lipsă fiind celelalte părți litigante.
Cu privire la excepția nulității recursului, Curtea constată că prin încheierea de la termenul din data de 27 februarie 2013 instanța a verificat legalitatea investirii în ceea ce privește recursul și s-a constatat că motivele invocate se încadrează în cele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care se respinge excepția nulității recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Recurentul S. G. având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Susține că decizia nr. 398/2009 are efect juridic asupra cărții funciare, decizia pronunțându-se în cauza având ca obiect succesiunea după părinții săi. Arată că S. R. a făcut numeroase abuzuri, iar Legea nr. 10/2001 este o lege de reparație.
Recurenta Z. A. având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Consilier juridic Diplașu pentru intimatul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Declarându-se dezbaterile închise, în baza art. 150 Cod procedură civilă,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr._ din 31.10.2011, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Iași a hotărât:
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Iași.
A respins excepția lipsei coparticipării procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Ministerului Finanțelor Publice.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, fiind rămasă fără obiect.
A respins acțiunea formulată de reclamanții S. G., cu domiciliul în Iași, ..102 și Z. A., cu domiciliul în Iași, ., ., . cu pârâții Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Iași, cu sediul în Iași, ..2A, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, cu sediul în Iași, ..48 și intervenientul forțat S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice a municipiului Iași, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași, cu sediul în Iași, ..26.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții au solicitat instanței să constate nulitatea absolută a cărții funciare nr.5721/2001 și să dispună radierea din cartea funciară a terenului în suprafață de 1561 mp, compus din două trupuri, respectiv L. 1 – 675 mp și L. 2 – 886 mp, situate în Iași, ..57.
Din documentația comunicată de către OCPI Iași rezultă că numărul indicat de către reclamanți este nr. cadastral al imobilului, terenul fiind înscris în cartea funciară nr._ a UAT Iași.
În cartea funciară a fost intabulat dreptul de proprietate al Statului român pentru suprafața totală de 6382,64 mp teren, situat în Iași, . și dreptul de administrare asupra acestui teren în favoarea Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Iași.
Fiind administratorul unui bun din domeniul public al statului, pârâta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Iași este titularul unui drept real intabulat în cartea funciară, împotriva căruia poate fi exercitată acțiunea în rectificarea cărții funciare, motiv pentru care prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
Pârâta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Iași a formulat cerere de arătarea titularului dreptului, precizând că dreptul de proprietate asupra terenului înscris în cartea funciară aparține Statului român, solicitând inițial citarea acestuia prin Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului iar la data de 30.05.2011, prin precizări scrise, a arătat că reprezentantul statului în instanță este Ministerul Finanțelor Publice.
Față de precizările scrise ale pârâtei, având în vedere și dispozițiile art.12 alin.4 și 5 din Legea nr.213/1998, potrivit cărora în litigiile privind dreptul de proprietate statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prima instanță a apreciat că se impune a fi respinse excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în calitate de reprezentant al statului, fiind rămasă fără obiect, și excepția lipsei coparticipării procesuale pasive a celor doi reprezentanți, fiind neântemeiată.
A reținut instanța de fond că, potrivit art.34 din Legea nr.7/1996, republicată, a cadastrului și publicității imobiliare, „Orice persoana interesata poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciara daca printr-o hotărâre judecătoreasca definitivă si irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul in temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; 2. dreptul înscris a fost greșit calificat; 3.nu mai sunt întrunite condițiile de existenta a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; 4. înscrierea din cartea funciara nu mai este in concordanță cu situația reală actuală a imobilului…”
Acțiunea în rectificare este acea acțiune în justiție prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realității făcută în cartea funciară, pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a unui imobil. Astfel, acțiunea în rectificare este grefată pe o acțiune de fond - acțiune în nulitate sau anularea actului, în simulație, în rezoluțiune etc.
Din probatoriul administrat, reiese că prin decizia civilă nr.398/23.02.2009, Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea reclamanților S. G. și Z. A., a atribuit acestora, în proprietate suprafața de 2234 mp teren situat în Iași, ..5-7 și stradela Grădinari, compusă din loturile S1=675 mp și S2=675 mp, ambele situate în Iași, ..5-7 și S3=673 mp situat în Iași, stradela Grădinari, toate fiind identificate în raportul de expertiză întocmit de expertul Istin G.. A obligat instanța, prin aceeași hotărâre, Comisia Municipală Iași și Comisia Județeană Iași de fond funciar, să procedeze la întocmirea documentației, punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate.
Au solicitat reclamanții rectificarea cărții funciare nr._ a UAT Iași, prin care este intabulat dreptul de proprietate al statului român asupra terenului în suprafață de 6382,64 mp, situat în Iași, ..
Este necontestat dreptul de proprietate al reclamanților dobândit prin decizia civilă nr.398/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre definitivă și irevocabilă, cu privire la terenul în suprafață de 1561 mp, format din loturile L1=675 mp și L2= 886 mp dar acest teren este situat în Iași, ..5-7, astfel încât nu poate fi reținută existența unei identități de amplasament între terenul înscris în cartea funciară nr._ a UAT Iași și suprafața de teren pentru care li s-a reconstituit reclamanților dreptul de proprietate.
În acțiunea în rectificarea cărții funciare, reclamanții trebuie să dovedească, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, constatarea unei alte situații juridice decât cea existentă la data intabulării dreptului de proprietate.
Or, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate cu privire la altă suprafață de teren decât cea pentru care a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea statului, astfel încât acțiunea în rectificarea cărții funciare a fost apreciat ca fiind neântemeiată și prin urmare a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantii S. G. si Z. A., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamanții arată că prin decizia civila nr. 398/23.02.2009 pronuntata de Tribunalul Iasi li s-a retrocedat suprafata de 2234 mp teren situata in Iasi, .. 5-7 si . ca in timpul procesului nici ComisiaLocala, nici Comisia Judeteana nu au informat despre faptul ca ar exista Cartea funciara nr. 5721/2001 prin care DTSJ Iasi se investea ca administrator.
Arata apelantii ca aceasta carte funciara s-a facut cu incalcarea legislatiei si prin abuz, cu intentia de a stopa punerea apelantilor in posesie. Instanta de fond nu a analizat amanuntit probele din care rezulta ca terenul face parte din proprietatea autorului lor si a retinut gresit ca terenul nu se afla in patrimoniul Primariei. Se mai arata ca instanta de fond nu a dispus cu privire la solicitarea privind emiterea titlului de proprietate.
Intimata Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Iasi a depus întampinare, prin care a solicitat respingerea apelului, aratand ca terenul este proprietate de stat, nefiind retrocedabil prin natura lui, intrucat este afectat unei utilitati publice, și că prima instanta a retinut corect ca proprietatea reclamantilor priveste alt imobil decat cel inscris in cartea funciara nr. 5721/2001, prin urmare, inscrierea in aceasta carte funciara nu reprezinta o inscriere inexacta.
Instanta de apel a pus in discutia partilor necesitatea administrarii probei cu expertiza tehnica judiciara in specialitatea “topografie”, pentru identificarea celor două proprietati si a evidentierii eventualei suprapuneri intre acestea, in contextul pretentiei deduse judecatii si in conditile in care, la interpelarea instantei, apelantii au contestat existenta unei astfel de suprapuneri, negând cele susținute de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Apelantii nu au fost de acord cu administrarea acestei probe, instanta de apel pășind la judecată numai in raport cu actele si lucrarile dosarului.
Prin decizia civilă nr. 455 din 25.06.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Iași a respins recursul declarat de Z. A. și S. G. împotriva deciziei civile nr. 455/25 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I Civilă, pe care o menține.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele considerente de fapt și de drept:
Potrivit dispozitiilor art. 907 din Noul Cod Civil „(1)Când o înscriere fãcutã în cartea funciarã nu corespunde cu situația juridicã realã, se poate cere rectificarea acesteia.
(2) Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricãrei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciarã.
(3) Situația juridicã realã trebuie sã rezulte dintr-o recunoaștere fãcutã de titularul înscrierii a cãrei rectificare se solicitã, prin declarație datã în formã autenticã notarialã, ori dintr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã pronunțatã împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond. Acțiunea de fond poate fi, dupã caz, o acțiune în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altã acțiune întemeiatã pe o cauzã de ineficacitate a actului juridic.”
Actiunea in rectificarea cartii funciare confera dreptul oricarei persoane al carei drept este vatamat printr-o inscriere inexacta posibilitatea sa solicite inlaturarea inexactitatii si corelarii inscrierii cu situatia juridica reala a drepturilor ce formeaza obiectul inscrierii.
Procedura de inscriere in cartea funciara are caracter necontencios, intrucat nu se tinde la stabilirea unui drept potrivnic fata de un alt subiect de drept, cererea de inscriere in cartea funciara caracterizandu-se prin absenta unui litigiu privind fondul dreptului, a unui diferend si a unui adversar.
In exercitarea controlului judiciar, instanta investita cu solutionarea caii de atac impotriva incheierii de carte funciara trebuie sa se raporteze la inscrierile actuale, fara a examina actul ca operatiune juridica, ci doar ca inscris.
Limitele controlului de legalitate sunt date de caracterul necontencios de solutionare a cererii privind operatiunile de inscriere, notare, intabulare, radiere in cartea funciara, dar si de scopul acestor operatiuni, acela de opozabilitate si informare a tertilor, fara efecte constitutive de drepturi, potrivit dispozitiilor Legii nr. 7/1996 in forma aplicabila la data inscrierii.
Rectificarea înscrierilor in cazul in care nu mai sunt in concordanta cu situatia reala actuala a imobilului reunește toate situațiile in care neconcordanta intre starea tabulara si starea reala poate fi inlaturata numai pe calea rectificarii.
În speță, apelantii sustin că in baza deciziei civile nr. 398/23.02.2009 pronuntata de Tribunalul Iasi, sunt proprietarii unei parti din terenul cu nr. cadastral 5721 inscris in cartea funciara nr._ a municipiului Iasi ca reprezentand proprietatea Statului R., cu drept de administrare in favoarea Direcției pentru Tineret si Sport Iași.
În această situație, admiterea actiunii în rectificarea cartii funciare este condiționată de existenta unei hotarari judecătorești pronuntata în cadrul actiunii in revendicare- actiune de fond- intrucat numai proprietarul recunoscut de justitie poate pretinde paratului- al carui drept este inscris in cartea funciara-, sa-i predea imobilul in deplina proprietate si posesie, chiar si pe cale silita. Ca atare, situatia juridica reala a imobilului, astfel cum va fi statuata prin hotararea judecatoreasca de revendicare, este singura care poate intemeia actiunea in rectificarea cartii funciare.
Până la acel moment, pârâtul beneficiază de prezumtia înscrisă în art. 900 alin.1 din Noul Cod Civil, potrivit careia „Dacã în cartea funciarã s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumã cã dreptul existã în folosul ei.”
Prin urmare, instanța de apel a apreciat că acțiunea in rectificare este neîntemeiată, soluția pronunțată de prima instanță fiind păstrată, însă pentru considerente diferite de cele retinute de judecatorul fondului.
Cu privire la capatul de cerere avand ca obiect „verificarea și avizarea documentației necesare eliberării titlului de proprietate pe numele reclamantului, conform deciziei civile nr.398 din 23.02.2009 si obligarea OCPI la plata de daune cominatorii”, instanța de apel a constatat ca din fisa de evidenta si verificare a documentatiei inaintate in vederea intocmirii titlului de proprietate nr._/10.12.2010 intocmita de O.C.P.I. Iasi rezulta ca amplasamentul din documentatia prezentata de reclamanti se suprapune cu cel al imobilului cu numar cadastral 5721 inscris in cartea funciara nr._ a municipiului Iasi, al carui proprietar figureaza S. R., cu drept de administrare in favoarea Directiei pentru Tineret si Sport Iasi.
Desi sarcina probei le revenea, apelantii s-au opus administrarii probei cu expertiza topografica, pentru identificarea celor doua proprietati, astfel incat cele consemnate in fisa de mai sus nu au fost combatute cu o proba judiciara.
În conditiile aratate, instanta de apel a retinut ca documentatia ce se solicita a fi avizata de catre apelanti priveste teren inscris deja ., avand ca titular o terta persoana, ceea ce constituie un impediment legal in procedura avizarii documentatiei pentru punerea in posesie, capătul de cerere formulat in acest sens fiind neîntemeiat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen și motivat, reclamanții Z. A. și S. G., criticând-o pentru nelegalitate.
Susțin recurenții că instanțele de fond și apel au respins greșit cererea de radiere a cărții funciare provizorie nr. 5721/2001, ignorând decizia civilă nr. 328/2009, irevocabilă, prin care le-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1561 mp, compus din loturile S1 în suprafață de 675 mp și S2 în suprafață de 886 mp, teren situat în municipiul Iași, .. 5-7, deținut în proprietate de autorul acestora S. T. V. încă din anul 1890.
Arată recurenții că terenul este liber de construcții, astfel cum se reține în concluziile expertului tehnic topografic Istin G., și că ulterior procesului de urbanizare a orașului, survenit în anul 1963, doar partea sudică a proprietății recurenților a fost traversată de ..
Motivează recurenții că în mod abuziv și cu nesocotirea legilor fondului funciar a fost intabulat în cartea funciară 5721dreptul de proprietate în favoarea Statului R. și de administrare în favoarea intimatei Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Iași.
Mai susțin recurenții că nu au avut acces la înscrisurile depuse în proces de către intimați, că nu le-a fost adusă la cunoștință necesitatea efectuării unei noi expertize și că instanțele au apreciat incorect probatoriul administrat, în special raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul Istin G. în dosarul soluționat prin decizia civilă nr. 398/2009.
În drept cererea de recurs nu este întemeiată pe vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
Intimații nu au depus întâmpinare. Prin concluzii scrise, intimata Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Iași a solicitat respingerea recursului, argumentând în esență că terenul intabulat în cartea funciară nr. 5721 constituie proprietatea publică a Statului R., aflat în administrarea intimatei, și are un alt amplasament (.) decât cel reconstituit recurenților (.. 5-7), fiind afectat de utilități publice (sală atletism, teren sport, patinoar artificial) și străbătut de dotări tehnico-edilitare, rețele de utilități publice ce aparțin domeniului public al municipiului Iași.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Rațiunea pentru care legiuitorul a reglementat acțiunea în rectificarea cărții funciare este aceea de a permite restabilirea concordanței între situația juridică reală a imobilului și înscrierea efectuată în cartea funciară, astfel cum argumentează judicios atât instanța de fond, cât și cea de prim control judiciar, fiind de subliniat că normele de drept material aplicabile raportului juridic litigios sunt cele cuprinse în Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, iar nu cele consacrate în Codul civil din 2009 reținute în considerentele instanței de apel, în acest sens fiind dispozițiile art. 6 din Codul civil din 2009 referitoare la aplicarea în timp a legii civile și cele tranzitorii înscrise în art. 76, 77 și 80 din Legea nr. 71/2011.
Admisibilitatea acțiunii în rectificarea cărții funciare este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești care să constate că a intervenit una dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 34 din Legea nr. 7/1996, respectiv înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea în cartea funciară nu a fost valabil, dreptul înscris a fost greșit calificat, nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, ori înscrierea în cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală a imobilului.
Modul generic în care legiuitorul a înțeles să reglementeze cel din urmă caz de rectificare, sus-enunțat, permite concluzia că se poate solicita rectificarea pe acest temei în oricare dintre situațiile în care starea tabulară a imobilului nu mai corespunde cu situația sa juridică reală actuală și în care neconcordanța poate fi înlăturată numai pe calea rectificării.
Întrucât, în raport de prevederile art. 304 Cod procedură civilă, recursul poate fi exercitat numai pentru motive de nelegalitate, Curtea are în vedere situația de fapt stabilită de instanța de apel pe baza aprecierii probatoriului administrat, din care rezultă că, pe de o parte, pentru terenul cu construcții, în suprafață de 6382,64 mp, situat în municipiul Iași, ., cu nr. cadastral 5721, a fost deschisă cartea funciară nr._, fiind intabulat, în baza încheierii nr. 5037/2004, dreptul de proprietate în favoarea Statului R. și dreptul de administrare în favoarea intimatei Direcția pentru Tineret și Sport a județului Iași și că, pe de altă parte, recurenților le-a fost reconstituit prin decizia civilă nr. 398/2009 a Tribunalului Iași, irevocabilă, dreptul de proprietate pentru terenul de 2234 mp, din care loturile S1 în suprafață de 675 mp și S2 în suprafață de 886 mp situate în municipiul Iași, .. 5-7.
Prin urmare, instanța de apel a realizat interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor Legii nr. 7/1996, în special ale celor înscrise la pct. 4 al art. 34, argumentând judicios că modalitatea de rezolvare a conflictului dintre părți îl poate constitui formularea unei acțiuni în revendicare și că numai prin efectul admiterii unei atare acțiuni situația juridică reală a imobilului - astfel cum ar fi ea statuată prin hotărâre judecătorească de revendicare, diferită de cea adusă la cunoștința terților prin sistemul de publicitate imobiliară - ar putea fundamenta o acțiune în rectificarea cărții funciare.
Raportat considerentelor reținute în precedent, Curtea constată că soluția de respingere a acțiunii în rectificare carte funciară este corectă și, ca atare, chiar dacă motivarea în drept, parțial greșită, ar face incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, totuși, reținând că soluția încorporată în dispozitiv este legală, va fi menținută decizia recurată, procedându-se la substituirea motivării cu considerentele de drept arătate mai sus.
Restul criticilor de nelegalitate, încadrabile în motivul de recurs prevăzur de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, referitoare la nesocotirea principiului contradictorialității, sunt de asemenea nefondate.
Contrar susținerilor recurenților, la ultimul termen de judecată din 18.06.2012, instanța de apel a supus dezbaterii contradictorii a părților (recurenții-apelanți fiind prezenți la judecată) necesitatea administrării unei expertize tehnice topografice pentru stabilirea amplasamentului celor două terenuri, aceștia opunându-se pe motiv că nu există o suprapunere de amplasament.
Tot astfel, instanța de apel a stabilit situația de fapt exclusiv pe baza dovezilor administrate în condiții de contradictorialitate, înscrisurile depuse de intimata Direcția pentru Tineret și Sport a județului Iași fiind comunicate recurenților-apelanți la termenul din 21.05.2012, când judecata a fost amânată pentru a se lua cunoștință și a se formula apărări.
Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul și va menține decizia atacată, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Z. A. și S. G. împotriva deciziei civile nr. 455/25 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I Civilă, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 20 Martie 2013.
Președinte, V. C.-S. | Judecător, C. T. | Judecător, C. A. |
Grefier, A. H. |
Redactat T.C.
Tehnoredactat T.C./A.H.
Tribunalul Iași: A. C.;
L. O.
← Uzucapiune. Sentința nr. 727/2013. Curtea de Apel IAŞI | Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 216/2013. Curtea... → |
---|