Rectificare carte funciară. Decizia nr. 792/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 792/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 22061/245/2007*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 792/2013
Ședința publică de la 12 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. O.
Judecător C. A.
Judecător V. C.-S.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare recursurile formulate de către I. M. A. și de către C. P., C. D., G. V. și F. M. împotriva deciziei civile nr. 772 din 19.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind N. M., O. de cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, P. S. C. M., P. C. G. și C. C., având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata-recurentă C. P., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că; dosarul este la prim termen, în cauză s-au formulat două cereri de recurs, ambele declarate în termen și motivat; se solicită judecata în lipsă; s-a făcut de către recurenta-intimată I. M. A. dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei; nu s-a depus de către intimații-recurenți C. P., C. D., G. V. și F. M. dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar; prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de către intimații-recurenți C. P. ș.a., comunicată.
Intimata-recurentă C. P. depune la dosar răspuns la întâmpinare și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei.
Instanța constată că s-a complinit timbrajul aferent celor două recursuri.
Constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Intimata-recurentă C. P. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iași la data de 29.10.2007 C. P. a chemat în judecată pârâtul N. M. și O. de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Iași solicitând rectificarea documentelor cadastrale cu nr._/29.08.2003 motivat de faptul că nu s-a înscris în totalitate suprafața de teren, fiind omiși 270,09 m.p. și suprafața de teren din zona drumului, trecută la altă persoană C. D..
În cauză s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de frații și surorile reclamantei, precizând obiectul cererii și cu un capăt de cerere de grănițuire, fiind introdus în calitate de pârât în proces P. S. C. M..
Prin sentința nr. 6553 din 7 mai 2009 Judecătoria Iași s-a respins cererea formulată de reclamanta C. P. în contradictoriu cu pârâții N. M., P. S. C. M. și P. C..
S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții F. M., I. M. A., C. D. și G. V. în contradictoriu cu pârâții N. M., P. S. C. M. și P. C..
Pentru a pronunța hotărârea prima instanță stabilește următoarea situație de fapt:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3239/2003 B.N.P. Maximovici G. și A. R., C. P., G. V., C. D. D. și F. M. au vândut către P. S. C. M. și P. S. C. G., terenul în suprafață de 3252 m.p. și o casă de locuit, imobile situate în intravilanul comunei Bîrnova. Imobilul a fost intabulat în cartea funciară.
Prin încheierea nr. 5487/2008 a B.N.P. Maximovici G. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3239/2009 al aceluiași birou notarial a fost rectificat, în sensul că suprafața totală înstrăinată este de 3522 m.p. și nu 3252 m.p. cum greșit a fost trecut, strecurându-se o eroare de calcul în cuprinsul contractului.
Din expertiza întocmită în cauză, rezultă că pârâții stăpânesc doar suprafața de teren înstrăinată prin susmenționatul contract de vânzare-cumpărare și că aceștia nu încalcă vreo suprafață de teren ce aparține reclamantei și intervenienților. Mai concluzionează expertul că pârâților le-a fost înstrăinată toată suprafața de teren pe care reclamanta și intervenienții o aveau în zona respectivă, aceștia neavând în proprietate teren care să se învecineze cu terenul proprietatea pârâților. Constatând așadar că reclamanta și intervenienții nu au făcut dovada celor susținute în cererea de chemare în judecată, instanța o respinge.
Sentința este irevocabilă, urmare exercitării căilor ordinare și extraordinare de atac (decizia civilă nr. 3361/5.XII.2011 a Tribunalului Iași).
Prin cererea adresată Judecătoriei la data de 14.XI.2011 expertul tehnic C. C. a solicitat completarea sentinței pronunțate în dosarul nr._ în sensul obligării reclamantei C. P. la plata diferenței de onorariu în cuantum de 700 lei, sumă pe care nu a achitat-o deși îi revenea această obligație.
Prin întâmpinare reclamanții au invocat prescripția dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale active a expertului tehnic față de dispozițiile art. 282 ind.2 Cod procedură civilă, a perimării, cererea fiind formulată peste un an fiind incident art. 248 Cod procedură civilă, și a inadmisibilității, deoarece nu s-a majorat onorarul.
Judecătoria Iași prin sentința civilă nr. 1711 din 26 ianuarie 2012 a respins excepțiile invocate.
A admis cererea formulată de experul C. C. în contradictoriu cu C. P., N. M., P. S. C. M., P. C., F. M., I. M. A., C. D. și G. V..
A obligat reclamanta să plătească expertului suma de 700 lei cu titlu de diferență onorariu.
În soluționarea excepțiilor prima instanță citează în considerentele sentinței dispozițiile art. 282 ind.2 Cod procedură civilă constatând că în cauză nu s-a făcut dovada comunicării sentinței expertului tehnic, dreptul la acțiune nefiind prescris. S-a reținut că art. 248 Cod procedură civilă nu este incident în cauză, întrucât vizează alt incident procedural, lăsarea în nelucrare a cererii de chemare în judecată sau a unei căi de atac, urmare suspendării judecății, situație în care nu sunt părțile în cererea expertului tehnic. Calitatea procesuală activă este conferită petentului prin art. 281 ind.(2) alin.(3) Cod procedură civilă, cererea fiind admisibilă.
Pe fond s-a constatat că prin încheierea din 02.10.2008 instanța a încuviințat din oficiu efectuarea unei expertize în construcții desemnând ca expert pe domnul C. C. și fixând onorariu provizoriu la suma de 300 lei, aceasta fiind pusă în sarcina reclamantei, care cu chitanța nr._/1/2008 a făcut dovada plății. Raportul de expertiză a fost depus la data de 08.01.2009, odată cu aceast6a fiind depus și decontul din care rezultă o diferență de 600 lei. Raportul de expertiză a fost anulat prin încheierea pronunțată la data de 05.03.2009, pentru neconvocarea legală a părților expertul procedând la refacerea lucrării. Expertiza refăcută s-a depus la data de 02.04.2009, din decontul atașat rezultând o diferență totală de onorariu de 700 lei pe care reclamanta nu a achitat-o, cererea expertului fiind întemeiată.
În apelul declarat reclamanta C. P. și intervenienții C. D. și F. M. au reiterat apărările din întâmpinare formulând critici sub aspectul greșitei soluționări a excepțiilor: prescrierii dreptului la acțiune, din anul 2007 și până la 04.XI.2011 a formulării cererii au trecut mult de 3 ani; expertul nu are calitate procesuală activă și nici pasivă nefiind parte în proces; cererea s-a formulat cu depășirea termenului de 15 zile. Intervenienta I. M. A. a invocat ca motiv de apel faptul că raportul de expertiză a fost anulat, astfel că nu se datorează onorariul în cuantum de 700 lei și s-a încălcat art. 213 alin.(2) Cod procedură civilă ce reglementează cuantumul onorariului, ce poate fi majorat de instanță prin încheiere cu citarea părților și tardivitatea cererii expertului.
Prin decizia civilă nr. 772 din 19 decembrie 2012, Tribunalul Iași, Secția I civilă admite apelul formulat de reclamanta C. P. împotriva sentinței civile nr. 1711/26.01.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care a schimbat-o în parte în sensul următor:
Respinge excepția tardivității. Completează dispozitivul sentinței civile nr. 6553/07.05.2009 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul nr._, în sensul următor:
Obligă reclamanta C. P. să plătească în contul Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile Iași pentru expertul C. C., suma de 600 lei cu titlu de diferență onorariu. Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin prezentei decizii. Respinge apelul formulat de M. A., C. D., G. V., F. M. împotriva sentinței civile nr. 1711/26.01.2012 pronunțată de Judecătoria Iași.
Pentru a pronunța hotărârea instanța de apel a constatat că prin sentința atacată s-a stabilit obligația de plată a onorariului pentru expertiza tehnică numai pentru reclamanta C. P..
Astfel, pentru intervenienți nu s-a stabilit nici o obligație de plată, nejustificând interes în declararea căii de atac.
S-a reținut ca întemeiat apelul declarat de C. P. numai sub aspectul cuantumului onorariului deoarece conform art. 23 din O.G. nr. 2/2000, onorariu definitiv s-a stabilit la 1100 lei, din care s-au achitat 500 lei diferența fiind de 600 lei și nu de 700 lei. În contul aceluiași onorariu s-a dispus refacerea lucrării. Neîntemeiate s-au reținut criticile privind soluționarea excepției cu aceiași motivare a Judecătoriei.
Tribunalul a reținut că potrivit art. 261 Cod procedură civilă hotărârea se comunică părților din proces, calitate pe care nu o are și expertul, față de care termenul de 15 zile prevăzut de art. 281 ind.2 Cod procedură civilă nu a început să curgă.
Criticile formulate privind fondul litigiului, privind inutilitatea probei cu expertiza, față de obiectul prezentei cereri s-a reținut că nu se impun a fi examinate, instanța nefiind legal investită.
Împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Iași au formulat recurs C. P., F. M., G. V., C. D., încadrând motivele în art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, formulând următoarele critici:
- încălcarea dispozițiilor art. 281 ind.2 alin.(1) Cod procedură civilă deoarece instanța nu poate adăuga la lege, expertul avea posibilitatea să solicite comunicarea hotărârii, excepția tardivității cererii fiind greșit soluționată.
- hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât în fața legii toți suntem egali, același termen curge și pentru terți în proces, deci și pentru expert; I. M. A. a avut calitate de intervenientă justificând interesul legitim ocrotit de lege și se solicită pronunțarea unei hotărâri legale și corecte.
În recursul declarat I. M. A. reiterează criticile din apel, hotărârea este lipsită de temei legal, art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, fiind încălcat art. 281 ind.2 Cod procedură civilă atunci când tribunalul a reținut că pentru expert termenul de 15 zile nu a început să curgă. Prezentarea motivului de recurs este comună cu o celorlalți recurenți, instanța nu poate adăuga la lege.
O altă critică vizează încălcarea și aplicarea greșită a legii, art. 304 pct.9 teza II Cod procedură civilă, în disprețul legii termenul de 15 zile s-a stabilit preferențial pentru expert, deși termenul a fost stabilit de legiuitor, fără nici o explicație.
Susține recurenta că justifică un interes legitim în soluționarea cererii deoarece este parte în proces, judecătorul nu poate aplica legea substanțială sau procedurală după preferințele sale subiective, soluția atacată fiind nelegală și greșită, cererea expertului fiind ca tardiv formulată.
Prin considerente unice, criticile vor fi analizate, motivele de recurs fiind comune. Curtea constată că tribunalul prin hotărâre a stabilit și situația de fapt în limitele învestirii prin motivele de apel și a aplicat corect dispozițiile legale pretins încălcate.
Determinante în soluționarea cererii și corect apreciate de instanță sunt obiectul cererii și temeiul de drept invocat de art. 282 ind.2 alin.(1) și (3) Cod procedură civilă ce prevăd că atunci când instanța a omis să se pronunțe asupra unei cereri, în speță, se poate cere completarea hotărârii. Dispozițiile textului citat se aplică (alin.3) și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la dreptul lor. Dacă pentru „părți” legiuitorul a instituit un termen înlăuntrul căruia să fie formulată cererea, justificată de faptul că hotărârea se comunică acestora pentru exercitarea căilor de atac, pentru ceilalți participanți la proces enumerați în alin. (3) art. 281 ind.2 Cod procedură civilă nu l-a prevăzut.
În consecință corect a reținut tribunalul că pentru expertul-petent îndreptățit la plata onorariului termenul nu a început să curgă în modalitatea pretinsă de recurenți. Astfel judecătorul nu a adăugat la lege ci a aplicat-o și a interpretat-o în raport de calitatea expertului în proces, de „participant” și nu de parte în sensul art. 41 Cod procedură civilă.
Calitatea procesuală activă a expertului este conferită de legiuitor ce a reglementat dreptul său de a fi renumerat pentru efectuarea raportului de expertiză din dispoziția instanței de judecată și a solicita obligarea la plată dacă s-au omis potrivit art. 281 ind.2 alin.3 Cod procedură civilă. Faptul că potrivit art. 213 Cod procedură civilă instanța este aceea care decide asupra cuantumului onorariului, pe care îl poate mări sau reduce, nu stinge dreptul expertului de a solicitat obligarea părților la plată și nu-i încetează calitatea procesuală în cererea ce are ca obiect plata sumelor neachitate stabilite în sarcina lor. Sub acest aspect tribunalul a schimbat în parte sentința urmare a analizei probatorului administrat și a constatării că onorariul definitiv a fost de 1100 lei, din care C. P. a făcut dovada achitării numai a 500 lei cu înscrisuri.
Cererea expertului este patrimonială, fiind înregistrată la instanță la data de 14.XI.2011, raportul refăcut s-a depus la judecătorie la 2.04.09, iar sentința s-a pronunțat în primă instanță la 7 mai 2009, hotărâre ce nu i se comunică.
Alăturat considerentelor tribunalului în soluționarea excepțiilor Curtea reține că dreptul expertului la plata onorariului, ce are un obiect patrimonial, s-a născut la data depunerii raportului de expertiză refăcut 2.04.2009, cerere pe care judecătoria trebuia să o soluționeze prin încheiere sau cel mai târziu odată cu pronunțarea hotărârii 7 mai 2009, pe care a omis-o.
În conformitate cu art. 1 alin.(1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Termenul de prescripție este de 3 ani (art.3) ce se calculează conform art. 7 alin.(1) din Decretul nr. 167/1958 de la data când se naște dreptul la acțiune. Oricare ar fi momentul de la care se calculează, 2.04.2009, fie 7 mai 2009, la data de 4.XI.2011 a formulării cererii de expert dreptul la acțiune nu era prescris.
Cum pentru expert legiuitorul nu a stabilit un termen procedural pentru a solicita completarea hotărârii în temeiul art. 282 ind.(2) alin.(3) Cod procedură civilă Curtea reține ca și instanțele în fazele procesuale anterioare, că obligația de plată pentru reclamanta C. P. subzistă și cererea poate fi formulată de titularul dreptului înăuntrul termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului, fiind incident art. 1 din Decretul nr. 167/1958. Curtea are în vedere că prescripția extinctivă constituie un mod legal de stingere a obligației (art. 1091 cod civil de la 1865).
În consecință, dreptul la acțiune nu este prescris și cererea nu este tardivă, pentru a se aplica sancțiunea procedurală a decăderii, termenul de 15 zile reglementat prin art. 281 ind.2 alin.(1) Cod procedură civilă fiind o normă aplicabilă doar părților în proces, nu și participanților.
Criticile privind interesul legitim al intervenientei I. M. A., ca o condiție în exercitarea căii de atac nu sunt întemeiate.
Curtea reține că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare, în speță calea de atac, ce trebuie să fie născut și actul – să existe – la momentul când, în speță s-a declarat apelul.
Prima instanță prin hotărârea dată în completarea sentinței a stabilit obligația de plată a diferenței de onorariu numai pentru reclamanta C. P.. Cererea expertului s-a respins în contradictoriu cu celelalte părți, intervenienți în proces.
Calitatea de intervenient și participant la proces nu s-a contestat pentru I. M. A., Tribunalul a constatat doar că cererea petentului fiind respinsă în ceea ce o privește, soluția este favorabilă acesteia, iar prin declararea apelului nu a justificat în ce constă folosul personal urmărit prin exercitarea căii de atac.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de C. P., F. M., G. V., C. D. și I. M. A. împotriva Deciziei civile nr. 772/19.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 12 iunie 2013.
Președinte, V. O. | Judecător, C. A. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, I. P. |
Red.C.S.V.
Tehnored.
2 ex. – 10.07.2013
Tribunalul Iași – P. E. C.
C. M.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 791/2013. Curtea de... | Dizolvare persoana juridică. Decizia nr. 1054/2013. Curtea de... → |
|---|
