Acţiune în constatare. Sentința nr. 1688/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1688/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 202/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 202/2015
Ședința publică de la 14 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător L. P.
Grefier I. P.
S-au luat spre examinare cererile de apel formulate de către C. A., C. E. și de către F. U., F. B. L. împotriva sentinței civile nr. 1688 din 6.06.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 14 mai 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise la dosar, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 14 mai 2015.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._/245/2012 la Judecătoria Iași, reclamanții C. A. și C. E. au chemat în judecată pe pârâții F. U. și F. B. L. și au solicitat:
1. să li se constate calitatea coproprietari asupra construcției P+E edificată pe terenul situat în . (în prezent .. 12) amplasat în sectorul cadastral 10, .>
2. obligarea pârâților la plata sumei de 190.000 lei reprezentând cota de ½ din contravaloarea chiriei;
3. încetarea stării de indiviziune cu privire la întreg imobilul și atribuirea unei cote de ½ din imobil.
4. obligarea pârâților la o sultă compensatorie în cuantum de 200.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 256/9 ianuarie 2013 Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași în privința capătului de cerere având ca obiect constatarea calității de coproprietari.
A declinat competența în privința capătului de cerere având ca obiect constatarea calității de coproprietari formulată de reclamanții C. A. și C. E. în contradictoriu cu pârâții F. U. și F. B. L. în favoarea Tribunalului Iași – Secția I Civilă.
A disjuns celelalte capete de cerere și a dispus formarea unui dosar distinct având ca obiect „pretenții, ieșire din indiviziune”, repartizarea manuală a acestuia pe rolul aceluiași complet și a acordat termen la 13.03.2012 cu citarea părților.
Cu privire la capătul de cerere pentru care s-a declinat competența, Judecătoria Iași a reținut că are valoare patrimonială de peste 500.000 lei (art. 1 și 2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă).
Prin sentința civilă nr. 1688/6 iunie 2014 Tribunalul Iași a respins acțiunea reclamanților C. A. și C. E. în contradictoriu cu pârâții F. U. și F. B. L., iar reclamanții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2500 lei.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții și pârâții sunt într-adevăr coproprietari ai suprafeței de teren pe care a fost ridicat spațiul comercial.
Construcția-spațiu comercial a fost ridicată în urma unei autorizații de construcție eliberată exclusiv pe numele pârâților. De asemenea autorizația de construire a fost eliberată ca urmare a unei declarații notariale ce conținea acordul reclamanților dat pârâților în vederea ridicării construcției. Prin acest acord notarial reclamanții erau de acord ca pârâții să-și construiască respectivul imobil, modalitatea de exprimare făcând referire clară la ridicarea construcției pentru pârâți.
Reclamanții înțeleg să invoce accesiunea imobiliară arătând că devin proprietari ca urmare a simplei construiri pe terenul lor.
Însă art. 492 cod civil nu instituie decât o simplă prezumție: aceea că proprietarul terenului este și proprietarul construcției ridicate. Prezumția de proprietate ce poate da naștere accesiunii poate fi însă combătută, persoana care a făcut construcția putând dovedi că e proprietara construcției în baza unei convenții cu proprietarul terenului. Făcând această dovadă proprietarul construcției dobândește un drept de proprietate asupra construcției și împiedică intervenirea accesiunii (în acest sens și decizia CSJ nr. 893/1994, Dreptul 12/1994, Trib. suprem decizia civilă nr. 720/1989, Dreptul1-2/1990).
Or acordul dat de reclamanți pârâților în vederea construirii spațiului reprezintă tocmai o astfel de înțelegere care a împiedicat intervenirea accesiunii.
Deși reclamanții susțin că acest acord a fost dat doar pentru a permite eliberarea autorizației, totuși legea nu condiționează eliberarea autorizației de construire de existența unui drept de proprietate exclusivă sau de acordul celorlalți coproprietari. Este și firesc să nu existe o astfel de condiționare față de valoarea juridică a autorizației de construire care potrivit art.2 din lege constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și post-utilizarea construcțiilor și nu naște prin ea însăși un drept de proprietate asupra construcțiilor, dreptul coproprietarului de a construi fără acordul celorlalți sau consecințele lipsei acestui acord, precum și drepturile asupra construcției edificate de către unul din coproprietari pe terenul comun urmând a fi stabilite potrivit dreptului comun, cu ocazia partajului, pornind de la regimul juridic particular al exercitării dreptului de proprietate.
În consecință acordul notarial nu a putut fi interpretat decât în sensul recunoașterii unui drept exclusiv asupra construcției ce urma a fi ridicat în beneficiul pârâților.
În cauza de față nu există situația unei accesiuni, căci constructorul nu este un terț, ci chiar unul din coproprietari; accesiunea ar fi operat doar dacă un terț ar fi construit pe terenul ambilor coproprietari; dar când cel care a construit este chiar unul din coproprietari și având acordul celuilalt, nu a mai operat accesiunea în favoarea coproprietarului neconstructor; iar acordul la construire are tocmai acest scop, al împiedicării operării accesiunii.
Sensul acordului notarial s-a dedus și din celelalte date ale speței, respectiv lipsa oricărei dovezi concrete a vreunei contribuții a reclamanților la ridicarea imobilului. Nici din interogatoriu și nici din declarațiile martorilor audiați nu a rezultat în mod concret vreo modalitate de contribuție financiară sau materială la ridicarea construcției.
De asemenea și lipsa totală de implicare și cointeresare a reclamanților în procesul de ridicare a construcției denotă faptul că aceștia nu aveau reprezentarea faptului vor fi coproprietari. Explicația oferită mereu de reclamanți în cursul interogatoriului că nu au cunoștință de procesul de construire întrucât erau ocupați cu activitatea de comerț nu a putut fi primită și nu este plauzibilă.
Din interogatoriul luat pârâților rezultă că pârâții au înțeles ca construcția să fie ridicată pentru ei-înșiși, iar, în cazul în care reclamanții în viitor ar fi vrut să primească o parte din investiție, ar fi urmat ca reclamanții să îi plătească o parte din bani investiți în construcție; așadar înțelegerea nu a fost de a construi împreună și de a deveni coproprietari, ci cel mult o eventuală promisiune unilaterală de vânzare, în cazul în care reclamanții vor voi să cumpere si să contribuie la investiție.
Nici inducerea în eroare a reclamanților la momentul acordării declarației notariale nu poate fi primită atât timp cât acest act cu efecte juridice nu a fost anulat, el fiind irevocabil.
În consecință instanța a apreciat că în cauză nu a operat accesiunea imobiliară artificială în favoarea coproprietarului terenului și că pârâții sunt proprietarii exclusivi ai construcției.
Respingând acțiunea instanța a obligat reclamanții la plata cheltuielilor de judecată către pârâți, reducând însă onorariul apărătorului la suma de 2500 lei apreciind că ceea ce depășește această sumă este excesiv raport la gradul de complexitate al cauzei.
Atât reclamanții, cât și pârâții au declarat apel în cauză.
Reclamanții C. A. și C. E. au criticat hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
1. În mod greșit tribunalul a respins cererea de efectuare a unei expertize tehnice în construcții și a înlăturat audierea a doi martori, deși, inițial, instanța a admis proba testimonială cu patru martori.
2. Instanța de fond a ignorat regulile accesiunii imobiliare artificiale, făcând confuzie între această instituție și regulile superficiei.
Reclamanții – apelanți au susținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1995 au dobândit împreună cu pârâții, în cote egale, terenul în suprafață de 360 m.p. intravilan Iași, astfel că, în privința construcției edificate pe acest teren, devin incidente regulile accesiunii, privită ca o prelungire legală a dreptului proprietarului lucrului considerat principal asupra a tot ce se unește ca accesoriu cu acest lucru, prelungire justificată de caracterul absolut al dreptului de proprietate.
Precizează apelanții-reclamanți că această stare de fapt este confirmată de probele administrate în cauză: interogatoriul pârâtului F. U., declarația martorilor B. G. R., S. I..
Din interogatoriul luat pârâtului F. U. (filele 69-73) rezultă că acesta a edificat o construcție, cu destinația de spațiu comercial, compusă din parter, etaj și mansardă, pe terenul deținut de părți în coproprietate.
Înțelegerea părților referitoare la edificarea imobilului rezultă din depozițiile martorilor.
Apelanții-reclamanți au invocat dispozițiile art. 482 raportat la art. 480 Cod civil și art. 489 Cod civil, susținând că aceste construcții reprezintă un accesoriu și că proprietarul terenului dobândește, prin intermediul accesiunii, și proprietatea construcțiilor aflate pe acel teren, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 482 Cod civil referitoare la accesiunea artificială.
3. Pretinsul acord notarial s-a dat numai pentru diligențe în vederea obținerii avizelor și autorizației de construire.
Susțin apelanții - reclamanți că au convenit cu pârâții să construiască un spațiu comercial pe terenul cumpărat în indiviziune, iar pârâtul F. U. i-a înșelat cu bunăștiință, deși au participat cu sume de bani și muncă proprie la edificarea construcției.
F. U. i-a indus în eroare atunci când le-a solicitat o declarație notarială în vederea unui acord de construire și au fost convinși că actul administrativ va fi emis pe numele coproprietarilor terenului.
Mai susțin apelanții-reclamanți că ,deși au formulat o acțiune în constatare, instanța de fond s-a pronunțat asupra unei cereri de partaj în sensul că nu există probe cu privire la contribuția financiară sau materială la edificarea construcției.
Prin cererea de apel s-a solicitat de către apelanții-reclamanți audierea martorului P. M..
Intimații pârâți au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea apelului. Se susține că, raportat la obiectul cererii cu care a fost investită instanța, nu este necesară efectuarea unei expertize tehnice în construcții ; că instanța de fond nu a făcut confuzie între accesiunea imobiliară artificială și superficie, dimpotrivă, reclamanții nu au precizat ce fel de constructori sunt (de bună sau rea credință); că declarația autentificată și-a produs efectele și nu a fost declarată nulă ; că până la acest moment reclamanții nu și-au manifestat interesul față de construcție.
Pârâții F. U. și F. B.-L. au criticat sentința civilă nr. 1688/2014 a Tribunalului Iași numai cu privire la diminuarea cheltuielilor de judecată în sensul că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor procedurale referitoare la art. 274 alin.3 Cod procedură civilă.
Apelanții-pârâți au invocat faptul că s-a asigurat apărarea pentru două persoane (câte 2250 lei pentru fiecare parte), că valoarea litigiului a fost de 200.000 euro și că onorariul a avut în vedere elementele prevăzute de art. 127 alin.3 din Statutul profesiei de avocat coroborat cu art. 31 din Legea nr. 51/1995.
Reclamanții-intimați nu au formulat întâmpinare față de apelul declarat de pârâții-apelanți.
Prin încheierea din 30 octombrie 2014 curtea a respins cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanții C. A. și C. E..
Prin încheierea din 10 decembrie 2014 Curtea a admis cererea de reexaminare formulată de C. A. și C. E. împotriva încheierii din 30 octombrie 2014 și a acordat apelanților ajutor public judiciar sub forma eșalonării plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 6202,5 lei în 10 rate lunare a câte 620,25 lei fiecare rată, începând de la 15.01.2015.
În apel, instanța a admis proba testimonială și a respins, ca nefiind utilă soluționării cauzei, proba cu excepția tehnică în construcție având în vedere obiectul acțiunii reclamanților și faptul că pârâții nu au contestat existența construcției.
Cu privire la martorul P. M., propus de apelanții-reclamanți, Curtea a constatat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 188 alin.3 Cod procedură civilă, în sensul că a pășit la judecată deoarece, deși citat cu mandat de aducere, martorul nu s-a prezentat pentru audiere.
Raportat la această împrejurare, nici pârâții-intimați nu au mai insistat în audierea martorului propus, C. M..
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor și apărărilor formulate în cauză, Curtea reține următoarele:
I. Cu privire la apelul declarat de către apelanții-reclamanți C. A. și C. E..
Reclamanții C. A. și C. E. au investit Judecătoria Iași cu o acțiune ce cuprinde mai multe capete de cerere, cel referitor la constatarea calității acestora de coproprietari asupra construcției Parter+Etaj fiind declinat în favoarea Tribunalului Iași și asupra căruia s-a pronunțat prin sentința apelată în prezenta cauză.
Nici prin cererea de chemare în judecată și nici în fața Judecătoriei Iași reclamanții nu au indicat vreun temei juridic cu privire la acest capăt de cerere.
În ședința publică din 7 februarie 2014 (fila 31 dosar tribunal), reclamanții, prin apărător, au precizat că temeiul juridic al acțiunii îl constituie art. 111 Cod procedură civilă raportat la art. 481 și art. 482 Cod civil . În cursul soluționării cauzei la fond, cât și cu ocazia dezbaterilor, s-a menționat incidența în cauză a instituției accesiunii imobiliare artificiale.
Accesiunea este un mod de dobândire a dreptului de proprietate și în Codul civil sunt două articole referitoare la acest mod și anume art. 488 și art. 482.
Pornind de la ideea că proprietarul terenului devine proprietarul construcției făcute pe acel teren, Codul civil de la 1864 reglementează două situații și anume:
- proprietarul terenului face construcții pe terenul său, dar folosește materialele altei persoane;
- construcțiile sunt făcute de către o persoană cu materialele sale, dar pe un teren care aparține altuia.
Fără a mai relua situația de fapt, corect descrisă de instanța de fond, Curtea constată că părțile sunt coproprietare asupra unei suprafețe de teren situată în intravilanul mun. Iași, că există o declarație notarială a reclamanților în sensul că sunt de acord ca pârâtul F. U. să-și construiască un spațiu comercial pe acest teren, că există o autorizație de construire pe numele pârâtului F. U..
Reclamanții au susținut, în esență, că au fost induși în eroare de către F. U. atunci când au declarat în fața notarului că sunt de acord ca această construcție să fie edificată de către F. U., deși acesta le-a precizat în mod expres că vor fi coproprietari ai respectivei construcții, că au participat cu bani și muncă proprie la edificarea construcției, împrejurare ce le conferă un drept de proprietate asupra construcției în temeiul accesiunii imobiliare artificiale.
Prin declarația dată în fața notarului N. K. și autentificată sub nr. 3636 din 1 octombrie 1996, reclamanții C. A. și C. E. au consimțit ca domnul F. U. să-și construiască un spațiu comercial pe terenul în suprafață de 360 m.p. coproprietatea părților.
Declarația notarială este un act juridic civil, perfect valabil, neanulat printr-o hotărâre judecătorească, astfel că, simpla invocare a inducerii în eroare făcută în cuprinsul cererii de chemare în judecată și a cererii de apel nu are relevanță juridică.
În mod corect tribunalul a interpretat acest înscris ca fiind de recunoaștere din partea reclamanților a dreptului exclusiv de proprietate al pârâtului F. U. asupra construcției ce urma a fi edificată pe terenul coproprietatea părților.
În aceste condiții orice probatoriu făcut de reclamanți în legătură cu o altă înțelegere a părților referitoare la dreptul de proprietate asupra construcției urmează a fi înlăturată (interogatorii, înscrisuri).
De asemenea, nu sunt utile și concludente în cauză depozițiile martorilor sau înscrisurile depuse la dosar referitoare la contribuția părților la edificarea construcției deoarece instanța a fost investită cu o acțiune în constatarea dreptului de proprietate ce își are izvorul în accesiunea imobiliară artificială și nu cu o acțiune în pretenții de valorificare a unei eventual drept de creanță.
Curtea își însușește argumentele expuse de tribunal în considerentele sentinței apelate referitoare la neîndeplinirea condițiilor specifice instituțiilor imobiliare artificiale. Reclamanții sunt coproprietari ai terenului, iar construcția nu a fost edificată cu „materialele altuia”, terț cum îl definește instanța de fond. Pentru cea de-a doua situație reclamanții nu pot fi nici constructori de bună credință, nici de rea-credință deoarece au calitatea de coproprietari ai terenului pe care s-a edificat construcția.
De altfel, instanța de fond a respins acțiunea reclamanților prin raportare la accesiunea imobiliară artificială și nu a făcut referire la dreptul de superficie, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate și ca o excepție de la prevederile art. 489 Cod civil, cum greșit susține apelanții-intimați.
Nefondată este și critica referitoare la respingerea probei cu expertiza tehnică în construcții solicitată de reclamanți.
În încheierea din 7 martie 2014 se consemnează teza probatorie pentru admiterea acestui mijloc de probă și anume identificarea construcției, stabilirea valorii de piață a construcției și dacă aceasta poate fi partajată.
Tribunalul a respins în mod corect efectuarea expertizei ca nefiind utilă cauzei deoarece existența construcției nu a fost contestată de pârâți, iar în eventualitate admiterii acțiunii, aceasta putea fi identificată din înscrisurile existente la dosar. Pe de altă parte, valoarea de circulație a construcției și eventuala partajare a acesteia excede cadrului procesual raportat la obiectul acțiunii.
II.Cu privire la apelul declarat de apelanții-pârâți F. U. și F. B.-L., Curtea reține că tribunalul a făcut în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 271 alin.3 Cod procedură civilă în sensul reducerii onorariului apărătorului ales.
Curtea are în vedere valoarea obiectului cererii de chemare în judecată (200.000 euro), dar și activitatea desfășurată de apărătorul pârâților. Acesta a fost prezent la fiecare termen de judecată, a formulat întâmpinare prin care a analizat detaliat fiecare condiție ce trebuie îndeplinită raportat la temeiul juridic invocat și a depus precizări în legătură cu fiecare mijloc de probă administrat în cauză.
Raportat tuturor acestor considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă Curtea va admite apelul declarat de apelanții-pârâți F. U. și F. B.-L. împotriva sentinței civile nr. 1688/2014 a Tribunalului Iași, sentință ce urmează a fi schimbată în parte numai în ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate la fond în sensul acordării acestora în totalitate și menținerii celorlalte dispoziții.
Curtea va respinge apelul declarat de apelanții-pârâți C. A. și C. E. împotriva aceleiași sentințe, aceștia urmând a fi obligați, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3500 lei reprezentând onorariu avocat efectuat de intimații-pârâți în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
I. Admite apelul declarat de apelanții-pârâți F. U. și F. B.-L. împotriva sentinței civile nr. 1688/6 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o schimbă în parte.
Obligă reclamanții la plata către pârâți a sumei de 4500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
II. Respinge apelul declarat de apelanții-reclamanți C. A. și C. E. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă apelanții-reclamanți să achite, în solidar, apelanților-pârâți suma de 3.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2015.
Președinte, C. P. | Judecător, L. P. | |
Grefier, I. P. |
Red.P.C.
Tehnored. P.I.
2 ex. – 11.06.2015
Tribunalul Iași – M. D.
| ← Strămutare. Sentința nr. 32/2015. Curtea de Apel IAŞI | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|
