Strămutare. Sentința nr. 30/2015. Curtea de Apel IAŞI

Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 30/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 30/2015

Ședința publică de la 14 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Grefier I. P.

S-a luat spre examinare cererea formulată de petenții A. M. și A. G. privind strămutarea dosarului nr._/245/2015 a Judecătoriei Iași la o instanță egală în grad, intimați fiind D. C. - M., D. A. - M., D. A. – M. și D. D. – L..

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se prezintă avocat F. D. pentru petenții A. M. și A. G., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la prim termen; nu s-a depus la dosar de către petenți dovada achitării taxei judiciare de timbru; s-a solicitat judecata în lipsă.

Avocat F. D. pentru petenții A. M. și A. G. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei și certificat de grefă eliberat de Judecătoria Iași.

Instanța constată cererea în stare de judecă și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat F. D. pentru petenții A. M. și A. G. solicită admiterea cererii de strămutare. Arată că există motive întemeiate de strămutare a cauzei de la Judecătoria Iași la altă instanță.

Declarând dezbaterile închise.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Având în vedere cererea formulată de petenții A. M. și A. G. prin care solicită strămutarea procesului pentru care s-a format dosarul nr._/245/2015 al Judecătoriei Iași,

Raportat la dispozițiile art. 140 și 144 din Noul Cod de procedură civilă care reglementează temeiul cererii de strămutare, judecarea cererii de strămutare și potrivit cărora hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de A. M. și A. G..

Strămută cauza nr._/245/2015 având ca obiect „reziliere contract de închiriere – evacuare” la Judecătoria Huși.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2015.

Președinte,

C. P.

Grefier,

I. P.

Red.P.C.

Tehnored.P.I.

2 EX. – 20.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 30/2015. Curtea de Apel IAŞI