Grăniţuire. Decizia nr. 315/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 315/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 315/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 315/2015
Ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte: A. G.
Judecător: C.-A. S.
Judecător: L. P.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de S.C. O. INSTALAȚII G. SRL F. B. împotriva deciziei nr. 1150 din 02.12.2014 pronunțată de Tribunalul V., Secția civilă în contradictoriu cu intimații M. M., M. I., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 20 aprilie 2015, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și pentru a da posibilitatea recurentei să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, când:
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
P. sentința civilă nr. 520/2014 din data de 20.02.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Bîrlad a respins ca neîntemeiată, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, ridicată de pârâtul M. I. V..
A respins ca neîntemeiate, cererile în revendicare imobiliară, în ridicare (desființare) construcții, autorizare desființare construcții și pentru grănițuire, cereri formulate de reclamanta . F. B., cu sediul în satul Trestiana, ., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J_, reprezentată prin administratorul R. O., împotriva pârâților M. M. și M. I. V., domiciliați în satul Trestiana, ..
A respins cererea pârâților privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele;
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 4238/29.09.2010 la biroul notarului public F. L., ea a cumpărat de la vânzătorul P. C. un imobil situat în satul Trestiana, ., compus din casă de locuit cu 4 camere, bucătărie, anexe și din suprafața de 229 m.p. teren (real măsurată: 225,21 m.p.), având vecinătățile: N- M. M.; E- DS; S- imobil cu nr. cadastral provizoriu 182/2; V- G. N.. După încheierea contractului menționat, reclamanta a observat că suprafața de teren din îngrăditură este mai mică decât cea menționată în documentația cadastrală întocmită la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Această diferență de teren lipsă se regăsește la pârâții M. M. și M. I. V., care sunt vecinii din partea de nord ai imobilului proprietatea reclamantei. O altă parte din terenul lipsă se regăsește la vecinul de la sud al imobilului reclamantei, însă între reclamantă și vecinul de la sud a intervenit o înțelegere. Pe suprafața de 13 m.p. teren proprietatea reclamantei, ocupată de pârâți, aceștia au edificat un garaj și refuză să elibereze de bunăvoie acest teren.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 4238/29.09.2010 la biroul notarului public F. L. din B.; nota de constatare nr. 914/13.12.2010 întocmită de Primăria . și a folosit proba cu interogatoriu, proba cu martori, proba cu expertize tehnice judiciare topografice și în construcții.
La termenul de judecată din 7.02.2012, pârâții au formulat întâmpinare (fila 25 dosar), prin care M. I. V. a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În motivarea acestei excepții, pârâtul a susținut că el nu se învecinează cu imobilul proprietatea reclamantei, nu are construcții edificate pe terenul acesteia, deci nu are calitate procesuală pasivă.
Pârâta M. M. a susținut că ea se învecinează cu imobilul proprietatea reclamantei însă nu a ocupat nicio suprafață de teren din terenul reclamantei. Pârâta a arătat că ea este proprietara unei suprafețe de teren pe care a cumpărat-o de la vânzătorul P. N. C. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 4805/5.11.2002. Pe suprafața de teren pe care pârâta a cumpărat-o se afla o magazie construită de vânzătorul P. N. C.. După ce ea a cumpărat acest teren, pe terenul menționat în locul vechii magazii pârâta a construit un garaj, exact pe amplasamentul unde se aflase magazia, chiar pe linia de hotar, construind și un gard. Toate aceste lucrări au fost efectuate de către pârâtă cu acordul fostului proprietar, P. N. C.. Reclamanta a devenit vecinul pârâtei abia în anul 2010, când garajul și gardul erau deja construite. Astfel, pârâta a susținut că nu a ocupat din terenul reclamantei și nici nu a modificat nimic din configurația imobilului. Cu privire la cererea pentru grănițuire, pârâta a solicitat respingerea acesteia, deoarece linia de hotar este clar stabilită, încă din anul 2002, când pârâta a construit gardul împreună cu fostul proprietar.
Excepția lipsei calității sale procesuale pasive, ridicată de pârâtul M. I. V., a fost unită de către instanță cu fondul cauzei- încheierea de ședință din 3.04.2012, fila 44 dosar.
Pârâții au folosit în proces proba cu înscrisuri, depunând la dosar, în copie, contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat cu nr. 4805/18.11.2002 la biroul notarului public F. L. din B.; proba cu martori.
În perioada 7.02.2013- 5.02.2014, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 1551 alin.1 din codul de procedură civilă (1865)- încheierea de ședință din 7.02.2013, fila 140 dosar, cauza fiind repusa pe rol la data 5.02.2014.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Pârâta M. M. este mama pârâtului M. I. V..
P. contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de abitație viageră autentificat cu nr. 4238/29.09.2010 la biroul notarului public F. L. din B., reclamanta . F. B., reprezentată prin administrator R. O., a cumpărat, de la vânzătorul P. C., un imobil situat în satul Trestiana, ., compus din casă de locuit cu nr. de identificare corp clădire 182/1/1-C1, cu 4 camere, bucătărie, anexe (magazie și prispă) și din suprafața de 229 m.p. teren (real măsurată: 225,21 m.p.), cu nr. cadastral provizoriu 182/1/1, înscris în cartea funciară nr._ a . conversia cărții funciare nr. 135), având vecinătățile: N- imobil cu nr. cadastral provizoriu 182/1/2; E- drum; S- imobil cu nr. cadastral provizoriu 182/2; V- G. N..
În contractul menționat s-a consemnat că vânzătorul P. C. dobândise dreptul de proprietate asupra imobilului prin moștenire legală de la P. N. și P. V., conform certificatului de moștenitor nr. 24/21.02.1997 emis de biroul notarului public B. D. din B. și certificatului de moștenitor nr. 34/5.03.2002, emis de biroul notarului public F. L.. La rândul lor, autorii vânzătorului au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, astfel: casa de locuit, prin construire în timpul căsătoriei lor, fără a mai poseda acte de proprietate; terenul a fost dobândit de către P. N. prin titlul de proprietate nr._/8.09.2010, emis în condițiile legilor fondului funciar.
Conform aceluiași contract, cumpărătoarea urma să intre în stăpânirea de drept și de fapt asupra imobilului începând cu data autentificării contractului, cu excepția camerei cu suprafața utilă de 12,75 m.p., identificată cu nr.4 din documentația cadastrală anexă la contract, asupra căreia vânzătorul și-a rezervat dreptul de abitație viageră până la sfârșitul vieții. Prețul vânzării a fost de 8.300 lei, preț achitat integral de către cumpărătoare.
P. răspunsurile date la interogatoriul propus de reclamantă (fila 40 dosar), pârâta M. M. a arătat că imobilul proprietatea ei se învecinează cu imobilul proprietatea reclamantei pe latura de nord; pârâta a construit gardul despărțitor de pe latura învecinată cu imobilul proprietatea reclamantei după 2-3 zile de la data încheierii contractului prin care ea, pârâta, a cumpărat imobilul; în locul magaziei care se afla pe terenul cumpărat de ea, pârâta a construit un garaj.
P. declarația dată în instanță, martorul P. C., propus de pârâtă, a arătat că el a fost proprietarul suprafețelor de teren care acum sunt proprietatea părților în proces. Mai întâi, martorul a vândut o suprafață de teren pe care se afla o casă și o magazie, către pârâta M. M., iar o altă parte din teren a fost vândută lui R. O.. După ce martorul a vândut terenul pârâtei, în urmă cu vreo 11 ani aceasta a construit un gard despărțitor care separă terenul pe care ea l-a cumpărat de cel al reclamantei. Gardul a fost construit după ce specialiști în cadastru au făcut măsurători asupra suprafeței de teren vândute. Pârâta a demolat magazia aflată pe terenul cumpărat de ea și în locul magaziei ea a construit un garaj. Gardul construit nu a fost mutat de-a lungul timpului. Gardul construit de pârâtă este lipit de garaj. Înainte de a cumpăra de la martor terenul, R. O. a măsurat, personal, terenul cu ruleta și a fost mulțumit, nu a sesizat că ar fi fost teren mai puțin.
P. declarația dată în instanță, martorul R. Ș., propus de pârâți, a arătat că P. C. a vândut mai multe suprafețe de teren către diferiți cumpărători, între care și reclamanta și pârâții în proces. Primii cumpărători au fost numiții B. P. și T. D.. Pârâta, împreună cu soțul și cu fiul ei, au construit gardul despărțitor dintre terenul pe care ea l-a cumpărat și terenul cumpărat de numitul R. în perioada 2000-2001. Acest gard a fost construit din tablă cu stâlpi din fier și soclu din beton și a rămas neschimbat. Când vânzătorul P. a vândut terenul către pârâta M. M., pe terenul vândut era o magazie, amplasată în spatele casei situată pe același teren. În perioada 2000-2001, acea magazie a fost transformată de către soțul și fiul pârâtei în garaj.
P. declarația dată în instanță, martorul Căieriu G., propus de reclamantă, a arătat că în anul 2011, când el a fost angajat să muncească la reclamantă, pe terenul pârâtei M. M. erau construite deja un garaj și un gard.
Din nota de constatare nr. 914/13.12.2010, întocmită de Primăria ., la cererea reclamantei ., reprezentanți ai Primăriei . deplasat la imobilul proprietatea reclamantei, ocazie cu care s-a constatat că suprafața de teren delimitată de comisie este de 192,10 m.p.
Pentru soluționarea cauzei, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare topografice.
Astfel, prin raportul de expertiză tehnică judiciară topografică, întocmit de expertul P. M., depus la dosarul instanței la data de 14.05.2012, filele 77-83, au fost identificare imobilul proprietatea reclamantei și imobilul proprietatea pârâtei, stabilindu-se următoarele:
- conform actelor de proprietate, suprafața de teren proprietatea pârâtei M. M., cu nr. cadastral 182/1/2, este de 102 m.p. și a fost delimitată prin pct. 2-3-4-5 din anexa nr. 1 la raportul de expertiză. Conform măsurătorilor efectuate în teren, această suprafață de teren este de 112 m.p. și a fost delimitată prin pct. 2’-5’-4-3 din anexa nr.1 la raportul de expertiză;
- conform actelor de proprietate, suprafața de teren proprietatea reclamantei .- F. B., cu nr. cadastral 182/1/1, este de 225 m.p. și a fost delimitată prin pct. 1-2-5-6 din anexa nr. 1 la raportul de expertiză. Conform măsurătorilor, această suprafață de teren este de 197 m.p. și a fost delimitată prin pct. 1’-2’-5’-6’ din anexa nr.1 la raportul de expertiză.
Pentru stabilirea liniei de hotar dintre imobilele proprietatea părților, expertiza a menționat că această linie de hotar trebuie să fie conformă schițelor cadastrale de care nu s-a ținut cont în momentul edificării gardului și a construcțiilor anexe.
Expertiza a mai stabilit că pârâții M. ocupă o suprafață de 9,72 m.p. teren din terenul proprietatea reclamantei, delimitată S2, prin pct. 2-2’-5-5’ din anexa nr. 2 la raportul de expertiză. Cealaltă suprafață de teren care îi lipsește reclamantei este de 18,70 m.p., delimitată S1 prin pct. 1-1’-6-6’ din anexa nr. 2 la raportul de expertiză.
Raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expertul P. M. a fost avizat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară V. prin procesul-verbal de recepție nr. 51/28.04.2012, lucrarea fiind declarată „Admisă”.
Împotriva raportului de expertiză, părțile au formulat obiecțiuni, admise de instanță. Pentru a soluționa obiecțiunile formulate de părți, expertul P. M. a întocmit raportul de expertiză depus la dosarul instanței la data de 6.09.2012, filele 96-98.
P. acest al 2-lea raport de expertiză, expertul P. M. a stabilit că:
- punctele de contur prin care trece linia de hotar conform actelor de proprietate sunt marcate cu 1-2-5-6 din anexa nr. 1 la acest raport de expertiză;
- construcția C1, situată pe terenul pârâtei M., delimitată prin pct. c1-c2-c3-c4 din anexa nr. 1 la acest raport de expertiză, ocupă o suprafață de 4,76 m.p. de pe terenul proprietatea reclamantei;
- suprafața de teren dintre pct. 7-5-5’ este de 0,62 m.p., iar suprafața de teren dintre pct. 2-2’-7 este de 10,33 m.p., așa cum au fost delimitate aceste suprafețe prin anexa nr. 2 la acest raport de expertiză.
P. raportul de expertiză de evaluare a proprietății imobiliare întocmit de expertul G. V., depus la dosarul instanței la data de 5.10.2012, filele 103-110, au fost evaluate suprafețele de teren delimitate prin pct. 7-5-5’ și prin pct. 2-2’-7 din anexa nr. 2 la cel de-al doilea raport de expertiză întocmit de expertul P. M., stabilindu-se că suprafața totală de 10,95 m.p. teren, astfel delimitată, are o valoare de 493 lei.
La solicitarea părților, expertul tehnic judiciar P. M. a întocmit un al treilea raport de expertiză tehnică judiciară topografică, depus la dosarul instanței la data de 7.01.2013, filele 130-132, prin care a fost diminuată suprafața de teren mai mare delimitată prin pct. 2-2’-7-2 din anexa nr. 2 la al 2-lea raport de expertiză, cu suprafața de teren delimitată prin pct. 5-5’-7-5 din anexa nr. 2 la al 2-lea raport de expertiză și astfel a stabilit o linie de hotar dintre imobilele proprietatea părților delimitată prin pct. 2-5 din anexa nr. 1 la acest de-al treilea raport de expertiză.
La termenul de judecată din 20.02.2014, reclamanta a solicitat ca, pentru soluționarea cauzei, să fie avut în vedere cel de-al 3-lea raport de expertiză tehnică judiciară topografică, întocmit de expertul P. M., respectiv pârâții să restituie reclamantei suprafața de teren delimitată prin pct. 2-5-2’ din schița anexă la al 3-lea raport de expertiză tehnică judiciară topografică (fila 132 dosar), să se stabilească linia de graniță dintre imobilele proprietatea părților pe aliniamentul 2-5 din schița anexă la același raport de expertiză tehnică judiciară topografică și să fie obligați pârâții să ridice construcțiile delimitate prin pct. 2-2’-5 din schița anexă la același raport de expertiză tehnică judiciară topografică.
Privitor la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, ridicată de pârâtul M. I. V., așa cum rezultă din declarațiile martorilor P. C. și R. Ș., gardul despărțitor dintre imobilele părților, precum și garajul de pe terenul proprietatea pârâtei M. M. au fost construite de către pârâtă, împreună cu fiul și cu soțul ei. Chiar dacă pârâtul M. I. V. nu este proprietarul vreunui imobil care să se învecineze cu imobilul proprietatea reclamantei, faptul că prin acțiunea dedusă judecății se solicită și ridicarea (demolarea) construcțiilor, determină instanța să aprecieze că M. I. V. are calitate procesuală pasivă în cauză.
Față de aceste considerente, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, ridicată de pârâtul M. I. V., a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Privitor la fondul cauzei, articolul 6 alin.6 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevede că „Dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi”.
Față de prevederile sus invocate, referitor la cererea în revendicare devin aplicabile prevederile art. 563 alin.1 din Codul civil (Legea nr. 287/2009), conform cărora „Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul”.
Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că „Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut”.
În doctrină, acțiunea în revendicare a fost definită ca fiind o acțiune reală, prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar. P. acțiunea în revendicare o persoană cere să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedată. În cadrul unei astfel de acțiuni, reclamantul revendicant este dator să dovedească faptul că el este proprietarul bunului revendicat și că acest bun este deținut pe nedrept de către pârât.
Din probele administrate, a rezultat că pârâta M. M. a devenit proprietara imobilului (magazie și 101,73 m.p. teren) situat în satul Trestiana în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 4805/18.11.2002 și, imediat după cumpărarea imobilului pârâta a construit gardul despărțitor și, în locul magaziei, ea a construit un garaj. Reclamanta . cumpărat, prin contractul autentificat cu nr. 4238/29.09.2010, imobilul (casă de locuit și 225,21 m.p. teren real măsurat) situate în aceeași localitate, imobil învecinat pe latura de nord cu imobilul cu nr. cadastral provizoriu 182/1/2 (proprietatea pârâtei M. M.).
Atât pârâta, cât și reclamanta au cumpărat imobilele de la același vânzător, P. C.. Din probele administrate, cu precădere din rapoartele de expertiză efectuate de către expertul P. M., a rezultat că pârâta deține în realitate suprafața de 112 m.p. teren (față de 102 m.p. teren, cât are înscris în actul de proprietate), iar reclamanta deține în realitate suprafața de 197 m.p. teren (față de 225 m.p. teren, cât are înscris în actul său de proprietate).
Așadar, pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului cu mult timp înainte de data la care reclamanta a cumpărat imobilul. Tot cu mult timp înainte ca reclamanta să fi cumpărat imobilul, pârâta a construit gardul despărțitor, precum și garajul în locul magaziei. Rezultă că, la data la care reclamanta a cumpărat imobilul, erau deja construite atât gardul despărțitor de pe latura învecinată cu imobilul cumpărat de pârâtă, cât și garajul amplasat pe terenul proprietatea pârâtei.
Această situație exista la data când reclamanta a cumpărat imobilul de la vânzătorul P. C., situație recunoscută în instanță, la termenul din 20.02.2014, de către reprezentantul (administratorul) reclamantei, R. O.. Totodată, amplasamentul pe care îl avea gardul despărțitor dintre imobilele proprietatea părților la data când reclamanta a cumpărat imobilul, a rămas neschimbat până în prezent.
În această situație, reclamanta nu poate pretinde că pârâta M. M. i-ar fi ocupat vreo suprafață din terenul proprietatea sa.
Practica judiciară a statuat că, în cazul în care linia de hotar dintre două proprietăți este neschimbată, atunci este inadmisibilă promovarea unei acțiuni în revendicare de către persoana care are mai puțin teren decât figurează în titlul de proprietate, chiar dacă pârâtul ar deține o suprafață mai mare de teren decât cea trecută în actele sale de proprietate.
Față de considerentele arătate, instanța a apreciat că cererea prin care reclamanta a revendicat de la pârâți suprafața de 13 m.p. teren, este neîntemeiată, deoarece nu s-a dovedit că pârâții ar fi ocupat fără titlu vreo suprafață de teren din imobilul pe care l-a cumpărat reclamanta.
Nefiind îndeplinite condițiile acțiunii în revendicare imobiliară, cererea în revendicare imobiliară formulată de reclamanta . urmează să fie respinsă.
Privitor la cererea prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâților să ridice construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamantei satul Trestiana, . sau, în cazul în care pârâții vor refuza îndeplinirea acestei obligații, să fie autorizată reclamanta să ridice ea aceste construcții, pe cheltuiala pârâților, articolul 585 alin.1-2 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) prevede că:
„(1) Autorul lucrării este de bună-credință dacă se întemeiază fie pe cuprinsul cărții funciare în care, la data realizării lucrării, era înscris ca proprietar al imobilului, fie pe un mod de dobândire nesupus înscrierii în cartea funciară, dacă, în ambele cazuri, nu rezulta din cartea funciară și nu a cunoscut pe nicio altă cale viciul titlului său.
(2) Cu toate acestea, nu poate invoca buna-credință cel care construiește în lipsa sau cu nerespectarea autorizațiilor cerute de lege”.
Din probele administrate a rezultat că pârâții M. M. și M. I. V. au edificat cu bună-credință atât gardul despărțitor, cât și garajul; în plus, garajul este amplasat pe suprafața de teren pe care a cumpărat-o pârâta. În aceste condiții, nu se impune ca pârâții să ridice (să desființeze) construcțiile. Această concluzie se impune deoarece pârâții au construit gardul și garajul anterior datei la care reclamanta a devenit proprietara imobilului.
Față de considerentele arătate, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâților să ridice construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamantei satul Trestiana, . sau, în cazul în care pârâții vor refuza îndeplinirea acestei obligații, să fie autorizată reclamanta să ridice ea aceste construcții, pe cheltuiala pârâților.
Privitor la cererea prin care reclamanta a solicitat să se dispună grănițuirea imobilului proprietatea reclamantei, de imobilul proprietatea pârâților, articolul 560 din Codul civil prevede că „Proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta”.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că imobilul proprietatea reclamantei și imobilul proprietatea pârâtei sunt despărțite printr-un gard, construit de pârâți, gard care exista deja la data la care reclamanta a cumpărat imobilul.
În condițiile arătate, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru grănițuirea imobilelor, motiv pentru care cererea prin care reclamanta a solicitat grănițuirea imobilului proprietatea reclamantei, de imobilul proprietatea pârâților va fi respinsă ca neîntemeiată.
Potrivit art. 274 alin.1 Cod.proc.civ. (1865), cheltuielile de judecată efectuate în proces de către reclamantă au rămas în sarcina acesteia.
La termenul din 20.02.2014, pârâții au solicitat ca reclamanta să le plătească cheltuielile de judecată efectuate în proces (onorariul avocatului care i-a asistat/reprezentat în cauză). Instanța constată că pârâții nu au făcut dovada plății onorariul avocatului, motiv pentru care a respins cererea pârâților privind plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta ., reprezentata prin adm. R. O..
P. decizia civilă nr. 1150/2014 din 02 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul V., Secția civilă a fost admis apelul declarat de . F. B. împotriva sentinței civile nr. 520 din 20.02.2014 pronunțată de Judecătoria B. care a fost schimbă în parte în sensul că:
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta . F. B., cu sediul în satul Trestiana, ., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J_, reprezentată prin administratorul R. O., împotriva pârâților M. M. și M. I. V., domiciliați în satul Trestiana, ..
Au fost obligați pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 9,72 mp individualizată ca S2 în anexa nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară-fila 82 dosar fond, întocmit de expert M. P. punctele de contur 2-2 -5-5”.
A fost stabilită linia de hotar dintre proprietățile părților litigante pe latura care se învecinează între punctele 2-5 conform anexei nr. 1 la suplimentul la raportul de expertiză întocmit în apel de către expert M. P.- fila 72 dosar apel.
Au fost păstrate din sentință dispoziția privind respingerea cererii reclamantei de obligare a pârâților la ridicarea construcților edificate pe terenul reclamantei și de autorizare desființare construcții, precum și cea cu privire la soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. I. V..
Au fost obligați pârâții să achite reclamantei cheltuieli de judecată fond și apel în sumă totală de 2.300 de lei.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Soluția de respingere a acțiunii în revendicare și a acțiunii în grănițuire promovată de societatea apelantă este neîntemeiată deoarece se fundamentează pe o apreciere greșită a probelor administrate în cauză, dar și a dispozițiilor din Codul civil în această materie.
Acțiunea în revendicare a fost definită în doctrină ca fiind acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar. În speță, probele administrate au evidențiat faptul că intimații pârâți ocupă mai mult decât teren decât ar avea dreptul conform actului lor de proprietate și că surplusul de teren provine din proprietatea apelantei reclamante. Terenul deținut în plus este ocupat fără drept, diferența nedatorându-se unei erori de măsurătoare.
Astfel, intimata deține in realitate suprafața de 112 mp teren, fata de 102 mp teren cat are înscris în actul de proprietate, iar apelanta dintr-o suprafața de 225 mp cât a cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare deține doar o suprafața de 197 mp. Nu toată suprafața lipsă este ocupată de către intimați, ci doar 9, 72 mp se regăsește în îngrăditura intimaților.
P. urmare, sunt îndeplinite în cauză condițiile de admisibilitate ale cererii în revendicare, iar aceasta trebuia admisă. Reclamanta a devenit proprietară pe întreaga suprafață de teren care este trecută în actul de dobândire, și nu doar pe terenul real măsurat, așa cum eronat reține prima instanță.
Acțiunea în grănituire poate fi intentata atât in cazul inexistentei unei granițe intre proprietatile funciare, cât și în cazul în care exista semne de demarcație, însă ele sunt contestate. Concluzia instanței de prim grad că, în cazul în care linia de hotar dintre două proprietăți este neschimbată, ar fi inadmisibilă promovarea unei acțiuni în revendicare de către persoana care are mai puțin teren decât figurează în titlul de proprietate, chiar dacă pârâtul ar deține o suprafață mai mare de teren decât cea trecută în actele sale de proprietate nu este în acord cu practica instanței supreme .
În cauza de față, între proprietățile părților litigante există un gard despărțitor pe latura în care se învecinează, însă acestea nu au un punct de vedere comun cu privire la traseul pe care ar trebui să-l aibă linia de hotar, motiv pentru care reclamanta a promovat prezenta acțiune.
Cu ocazia administrării probelor, în special a probei cu expertiză topometrică s-a constatat că în fapt pârâta deține în îngrăditură mai mult teren decât are dreptul conform actului de proprietate, împrejurare care trebuie avută în vedere la stabilirea liniei de hotar.
Grănițuirea trebuie să se facă în funcție de actele de proprietate ale părților, ținând cont de vecinătățile înscrise în aceste acte și nu după alte criterii.
S-a demonstrat că gardul actual care a fost edificat de fostul proprietar/ vânzător de la care părțile au cumpărat terenul, nu respectă aceste cerințe astfel încât se impune să se stabilească traseul real care trebuie să îl urmeze linia de hotar pentru a se pune capăt stării conflictuale dintre părți.
În acest context, instanța de apel a avut în vedere la alegerea variantei de grănițuire linia de hotar prezentată între punctele 2-5 conform anexei nr. 1 la suplimentul la raportul de expertiză întocmit în apel de către expert M. P.- fila 72 dosar apel întrucât aceasta respectă întocmai actele de proprietate și documentația cadastrală care a stat la baza întocmirii acestora.
Ca urmare a stabilirii acestui aliniament, intimații pârâți au fost obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 9,72 mp individualizată ca S2 în anexa nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară-fila 82 dosar fond, întocmit de expert M. P. punctele de contur 2-2 -5-5”. Aceasta este practic, suprafața ocupată fără drept de intimați din proprietatea apelantei.
În schimb, în mod corect prima instanță a respins ca neîntemeiată, cererea prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâților să ridice construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamantei satul Trestiana, . sau, în cazul în care pârâții vor refuza îndeplinirea acestei obligații, să fie autorizată reclamanta să ridice ea aceste construcții, pe cheltuiala pârâților, reținând că pârâții le-au edificat cu bună credință.
A rezultat din probe, respectiv din declarația martorului P. C. că intimata pârâtă a edificat acest garaj imediat după ce a cumpărat imobilul, anterior ca apelanta să devină proprietar, cu acordul vânzătorului P. C. și după ce acesta ridicase gardul, având convingerea că a construit pe terenul proprietatea ei și nu a altuia. La acel moment, nu existau litigii cu privire la traseul liniei de hotar sau cu privire la întinderea dreptului de proprietate.
Este adevărat că intimații nu au respectat dispozițiile Legii nr. 50/1991 în sensul că nu au avut autorizație de construire pentru acest garaj, însă această omisiune nu echivalează cu reaua credință a acestora, potrivit legii speciale există alte instituții cu atribuții în domeniu care au competența să constate eventuale încălcări ale legii și să aplice sancțiunile și măsurile de rigoare. Având în vedere data edificării construcției sunt aplicabile în opinia tribunalului dispozițiile din vechiul cod civil cu privire la accesiune și bună credință, în concret art. 494 . Astfel, potrivit acestui articol:
„Dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice.
Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.
Dacă proprietarul voiește a păstra pentru dânsul acele plantații și clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor și prețul muncii, fără ca să se ia în considerație sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea plantații și construcții. Cu toate acestea, dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului. „
Pentru aceste motive, tribunalul în baza art. 296 alin.1 C.pr.civilă, a admis apelul declarat de . F. B. împotriva sentinței civile nr. 520 din 20.02.2014 pronunțată de Judecătoria B., care a fost schimbată în parte conform dispozitivului prezentei decizii.
În baza art. 274 C.pr.civilă au fost obligați intimații pârâți să achite reclamantei cheltuieli de judecată fond și apel în sumă totală de 2.300 de lei compusă din TJT corespunzătoare pretențiilor admise - 55 de lei și onorariu expert fond și apel.
Împotriva acestei decizii pronunțată de Tribunalul V., Secția civilă a declarat recurs S.C. O. Instalații G. SRL F. B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs se arată că, au chemat în judecată pârâții intimați Matasaru M. si Matasaru I. V. solicitând să fie obligați să lase în deplina proprietate si posesie suprafața de 13 mp teren, situata în satul Trestiana, ., sa-si ridice (demoleze) construcțiile edificate pe terenul proprietatea recurentei, iar în cazul unui refuz, să fie autorizată, ca pe cheltuiala acestora, sa ridice aceste construcții. De asemenea, a solicitat sa dispună grănițuirea imobilului proprietatea subscrisei, de imobilul proprietatea paraților intimați.
Arătă că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4238/29.09.2010 la BNP Finaru L., a cumpărat de la vânzătorul P. C. un imobil situat în satul Trestiana, ., compus din casa de locuit cu 4 camere, bucătărie, anexe si 229 mp teren (real măsurata 225,21 mp), având vecinătățile: N - Matasaru M., L - DS: S - imobil cu număr cadastral provizoriu 182/2, V - G. N..
După încheierea contractului menționat, a observat că suprafața de teren este cu mult mai mica decât cea menționata in documentația cadastrala întocmita la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Aceasta diferența de teren lipsa se regăsește la vecinii lor de la N, respectiv Matasaru M. si Matasaru I. V., care au edificat un garaj pe suprafața de 13 mp, refuzând sa elibereze terenul.
Apreciază că decizia civila nr. 1150/A/2014, pronunțata de Tribunalul V. este netemeinica si nelegala pentru următoarele motive:
P. contractul de vânzare-cumpărare imobiliara autentificat cu numărul 4805/18.11.2002 la BNP Pinaru L. din B., parații intimați au cumpărat si ei de la vânzătorul P. C., un imobil situat în satul Trestiana, ., compus din magazie, construita din vălătuci, acoperita cu azbociment, si suprafața de 101,73 mp teren, cu număr cadastral provizoriu 182/1/2, având vecinătățile Matasaru T., drum, corp de proprietate cu număr cadastral provizoriu 182/1/1 CC, G. N..
În contractul menționat s-a consemnat ca vânzătorul P. C. dobândește dreptul de proprietate asupra imobilului prin moștenire legala de la P. V., conform certificatului de moștenitor numărul 34/5.03.2002 emis de BNP Finaru L. si prin dezmembrare, conform încheierii numărul 4408/8.11.2002 data de Judecătoria B..
Din probatoriul administrat in cauza, respectiv expertiza tehnică judiciară topografica, întocmită de expertul P. M., rezulta fără putința de tăgada ca proprietatea paraților intimați este cu mult mai mare decât cea prevăzută în actul autentic, respectiv de la 102 mp la 112 mp. Expertul a arătat ca dintr-o suprafață de 225 mp, recurenta deține in mod real o suprafața de 197 mp, parații intimați Matasaru ocupând o suprafața de aproximativ 10 mp.
Astfel, respingerea acțiunii a intervenit deși s-a dovedit ca parații intimați ocupa suprafața arătata mai sus din terenul proprietatea recurentei.
În ceea ce privește cererea recurentei de grănițuire, instanța de apel s-a pronunțat în sensul ca „obliga pârâții să lase în deplina proprietate si liniștita posesie suprafața de 9,72 mp individualizata ca S2 în anexa nr. 2 ia raportul de expertiza tehnica judiciară, întocmit de expert M. P., punctele de contur 2-2-5-5. Stabilește linia de hotar dintre proprietățile pârtilor litigante pe latura care se învecinează între punctele 2-5 conform anexei nr.1 la suplimentul la raportul de expertiza întocmit în apel de către expert M. P. - fila 72 dosar apei.
Păstrează din sentința dispoziția privind respingerea cererii reclamantei de obligare a paraților la ridicarea construcțiilor edificate pe terenul reclamantei si de autorizare desființare construcții, precum si cea cu privire la soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a paratului Matasaru I. V.".
Apreciază că, cel care solicita grănițuirea trebuie să justifice proprietatea numai prin prezumția legala de posesiune, doar în materie de revendicare, reclamantul trebuind sa-si stabilească dreptul sau de proprietate asupra porțiunii de teren revendicat.
Grănițuirea reprezintă operațiunea de revendicare prin semne exterioare a doua proprietăți vecine ce aparțin unor titulari diferiți. Daca intre aceștia exista conflict, prin acțiunea în grănițuire se urmărește determinarea, prin hotărâre judecătoreasca, a limitelor dintre proprietăți și stabilirea traseului real pe care trebuie să-l urmeze titularul. Înalta Curte de Casație si Justiție prin decizia numărul 433/2006 a statuat următoarele: „într-o acțiune în grănițuire, instanța nu are a se pronunța asupra existentei dreptului de proprietate în întregul sau, ci asupra formei terenului care alcătuiește dreptul de proprietate în partea aflată în litigiu, al cărui contur este fixat prin linia hotarului despărțitor, determinate prin semne vizibile. Operațiunea judiciara a grănițuirii presupune identificarea hotarului real, trasarea hotarului si așezarea semnelor de hotar."
Recurenta a pretins o parte determinată din terenul limitrof și în acest caz a dublat grănițuirea cu acțiune în revendicarea porțiunii respective de teren, considerând că a dovedit suficient dreptul de proprietate cu privire la aceasta. Era necesar ca aceasta grănițuire pe care a solicitat-o instanței de fond să rezolve si pretențiile recurentei cu caracter revendicativ și să nu țină seama de transformările produse în configurația terenurilor din cauze care nu le sunt imputabile.
Recurenta a plătit impozit pentru suprafața de 225 mp teren și imobil cu 6 încăperi așa cum prevede contractul de vânzare-cumpărare descris anterior.
Instanța de fond stabilește că pârâții intimați au edificat cu buna credința atât gardul despărțitor, cat si garajul, în plus, garajul este amplasat pe suprafața de teren pe care a cumpărat-o pârâta și că nu se impune să se desființeze aceste construcții. Arătă în mod expres ca instanța de fond nu a luat în calcul faptul că lipsesc autorizațiile de construcție, obligatorii în cazul acestor construcții, și nici nu au avut înscrisuri - autorizație de construcție care să o determine la luarea acestei decizii.
În condițiile în care se delimitează suprafața recurentei de teren există riscul ca recurenta să-și construiască un gard propriu pe garajul pârâților, între părți neexistând vreo posibilitate de tranzacție în ceea ce privește valoarea materialelor și prețul muncii la edificarea construcțiilor.
În ceea ce privește capătul de cerere vizând cheltuielilor de judecata fond și apel consideră ca suma de 2300 de lei nu este cea reală, aceasta fiind mult mai mare având în vedere numai cheltuielile efectuate cu ocazia expertizei. Solicită recalcularea cheltuielilor efectuate în cursul celor doua procese (fond si apel) si obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul recurs.
Solicită admiterea recursului formulat, să se constate că sentința civila nr. 520 pronunțata de Judecătoria B. la data de 20.02.2014 și decizia civila nr. 1150/A/2014, pronunțata de Tribunalul V. la data de 02 decembrie 2014 sunt nelegale și netemeinice, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În cuprinsul cererii de recurs, recurenta . a precizat în care din prevederile art. 304 punctele 1 – 9 Cod procedură civilă s-ar încadra motivele sale de recurs.
Intimatul M. I. a solicitat respingerea recursului, învederând faptul că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 304 Cod procedură civilă.
În ședința publică din 16 martie 2015 instanța a pus în discuția părților excepția nulității recursului motivat de neîncadrarea motivelor de recurs în prevederile art. 304 punctele 1 – 9 Cod procedură civilă, acordând termen pentru a se răspunde la aceasta pentru data de 20 aprilie 2015, dispunând citarea recurentei cu mențiunea de a face precizări pe acest aspect.
La termenul acordat în acest sens, recurenta nu a făcut nici un fel de precizări cu privire la cele solicitate de instanță.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate de recurenta . deliberând cu prioritate, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, asupra excepției procesuale, de procedură, absolută, peremptorie a nulității recursului, Curtea reține următoarele:
În actuala reglementare, recursul are configurația unei căi extraordinare de atac ce poate fi exercitată, în mod exclusiv, pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie, menționate în mod exhaustiv în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, care reprezintă cauza recursului.
Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Art. 302 ind. 1 alin. 1 lit. „c” Cod procedură civilă prevede că cererea de recurs va cuprinde: „motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor” sau, după caz, mențiunea că „motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.
De aici rezultă că motivarea recursului trebuie să realizeze două condiții cumulative: arătarea motivului de recurs, adică identificarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și dezvoltarea acestuia, în sensul de critici formulate modului de judecată al instanței, raportat la motivul de casare arătat, regulă care se aplică separat fiecărui motiv de casare în parte.
Curtea reține că, potrivit art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 306 alin. 1Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alineatul 2, care se referă la motivele de ordine publică.
Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 punctele 1- 9 Cod procedură civilă, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs arătat.
În prezenta cauză, recurenta . a precizat în care din prevederile art. 304 punctele 1 – 9 Cod procedură civilă s-ar încadra motivele sale de recurs și nici nu a depus precizări ulterioare, deși i s-a solicitat aceasta de către instanță.
Curtea notează că, în prezenta cauză, recurenta nu a formulat critici concrete cu privire la încălcarea unei anume prevederi legale, ci a învederat situația de fapt și a evidențiat că, din probatoriul administrat in cauza, respectiv expertiza tehnica judiciara topografica, întocmită de expertul P. M., rezulta fără putința de tăgadă că intimații-pârâți dețin în realitate suprafața de 112 m.p. teren (față de 102 m.p. teren, cât are înscris în actul de proprietate), iar recurenta-reclamanta deține în realitate suprafața de 197 m.p. teren (față de 225 m.p. teren, cât are înscris în actul său de proprietate).
În esență, recurenta susține că, în raport de aceste probatorii administrate, în mod greșit prima instanță a respins ca neîntemeiată, cererea prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâților să ridice construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamantei satul Trestiana, . sau, în cazul în care pârâții vor refuza îndeplinirea acestei obligații, să fie autorizată reclamanta să ridice ea aceste construcții, pe cheltuiala pârâților, reținând că pârâții le-au edificat cu bună credință.
În ceea ce privește capătul de cerere vizând cheltuielilor de judecata fond și apel consideră ca suma de 2300 de lei nu este cea reală, aceasta fiind mult mai mare având în vedere numai cheltuielile efectuate cu ocazia expertizei, sens în care solicită recalcularea cheltuielilor efectuate în cursul celor doua procese (fond si apel) si obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul recurs.
În raport de cele expuse, Curtea notează că, în dezvoltarea motivelor sale de recurs . să critice doar maniera în care instanțele au analizat și interpretat probatoriile administrate în cauză.
Criticile formulate privesc – în integralitatea lor – pretins greșita stabilire a situației de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată (ori o neluare în examinare) a probelor administrate.
Asemenea argumente s-ar fi încadrat în dispozițiile art. 10 și 11 Cod procedură civilă, în prezent abrogate prin Legea nr. 219/2005 și O.U.G. nr. 138/2000, ceea ce face ca ele să nu mai poată fi valorificate, în calea extraordinară de atac a recursului.
Curtea consideră necesară precizarea, că instanța de recurs nu are atributul de a analiza probele invocate de recurentă și nici să stabilească o altă situație de fapt pe baza acestora, motivul de recurs, reglementat de art. 304 pct. 10 Cod procedură civilă, pe care îl invocă, în realitate, . cererea de recurs, fiind abrogat.
Menționăm că simpla nemulțumire a părții în legătură cu soluția pronunțată de tribunal nu este suficientă pentru a antrena casarea deciziei, atâta vreme cât partea nu invocă motive de critică ce ar putea fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Față de cele expuse anterior, urmează ca în baza dispozițiilor art. 306 Cod procedură civilă să se constate nulitatea recursului formulat de . deciziei civile nr. 1150/A/2014 din 2 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul V. – Secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul formulat de . deciziei civile nr. 1150/A/2014 din 2 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul V. – Secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 29 Aprilie 2015.
Președinte, A. G. | Judecător, C.-A. S. | Judecător, L. P. |
Grefier, D. G. |
Red. / Tehnoredactat
S.C.A.
2 ex./19 mai 2015
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./19 mai 2015
Tribunalul V.:
- S. D. E.
- A. A.
Jud. B.: T. I.
| ← Cereri. Decizia nr. 153/2015. Curtea de Apel IAŞI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 562/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
