Revendicare imobiliară. Decizia nr. 562/2015. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 562/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 562/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 562/2015
Ședința publică de la 13 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător G. P.
Judecător C. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare cererea de recurs formulată de către Maștaleru V. împotriva încheierii din 26.05.2015 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind C. C. în calitate de moștenitoare a reclamantului C. N. și C. A., având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 29 septembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise la dosar, pronunțarea s-a amânat pentru 6 octombrie 2015, când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 13 octombrie 2015.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin încheierea pronunțată la 26 mai 2015 de Tribunalul Iași în dosarul nr. 4784/_ s-a admis cererea formulată de apelanta C. C., având ca obiect îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 160/05.03.2012 a Tribunalului Iași.
S-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 160/05.03.2012 a Tribunalului Iași în sensul că:
A fost obligată pârâta-reclamantă C. A. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei-pârâte C. C. suprafața de 22 mp teren situat în ., în T 62, cum este corect, în loc de T61, cum din eroare s-a trecut, P 1(971/10/1) și P 1(971/10/2) identificată prin punctele 9, 10, 11, 14 în schița anexă la raportul de expertiză și la suplimentul la raportul de expertiză realizat de expert P. A. (f. 150 și 214 dosar fond).
A fost obligat pârâtul-reclamant Maștaleru V. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei-pârâte C. C. suprafața de 97 mp teren situat în ., în T 62, cum este corect, în loc de T61, cum din eroare s-a trecut, P 1(971/10/1) și P 1(971/10/2) identificată prin punctele 1, 8, 3, 2 în schița anexă la raportul de expertiză și la suplimentul la raportul de expertiză realizat de expert P. A. (f. 150 și f. 214 dosar fond).
S-a dispus ca îndreptarea să se facă în ambele exemplare ale deciziei.
S-a dispus dezatașarea apelului formulat de C. C. împotriva sentinței civile nr. 4184/24.03.2015 a Judecătoriei Ia?i (f. 131, 132) și a întâmpinării formulate de Maștaleru V. (f. 136-141) și înaintarea la C. Registratură în vederea repartizării aleatorii a acestuia.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul reține următoarele:
Având în vedere cererea formulată de apelanta C. C. la data de 20.01.2015, reiterată la data de 25.03.2015, având ca obiect îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 160/05.03.2012 a Tribunalului Iași, în sensul că terenul asupra căruia s-a purtat prezentul litigiu este situat în T62 și nu în T61 cum din eroare s-a menționat.
În drept, instanța a reținut dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă potrivit cărora „Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.
Având în vedere faptul că din eroare s-a consemnat greșit în dispozitivul deciziei civile nr. 160 din 05.03.2013 pronunțată de Tribunalul lași în dosarul nr._ „Obligă pârâta-reclamantă C. A. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei-pârâte C. C. suprafața de 22 mp teren situat în ., în T 61, P 1(971/10/1) și P 1(971/10/2) identificată prin punctele 9, 10, 11, 14 în schița anexă la raportul de expertiză și la suplimentul la raportul de expertiză realizat de expert P. A. (f. 150 și 214 dosar fond). Obligă pârâtul-reclamant Maștaleru V. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei-pârâte C. C. suprafața de 97 mp teren situat în ., în T 61, P 1(971/10/1) și P 1(971/10/2) identificată prin punctele 1, 8, 3, 2 în schița anexă la raportul de expertiză și la suplimentul la raportul de expertiză realizat de expert P. A. (f. 150 și f. 214 dosar fond) ,aspecte probate cu înscrisurile si lucrările depuse la dosar, Tribunalul a admis cererea în acest sens și a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 160/05.03.2013 Tribunalului Iași în sensul că se va trece:
Obligă pârâta-reclamantă C. A. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei-pârâte C. C. suprafața de 22 mp teren situat în ., în T 62, cum este corect, în loc de T61, cum din eroare s-a trecut, P 1(971/10/1) și P 1(971/10/2) identificată prin punctele 9, 10, 11, 14 în schița anexă la raportul de expertiză și la suplimentul la raportul de expertiză realizat de expert P. A. (f. 150 și 214 dosar fond).
Obligă pârâtul-reclamant Maștaleru V. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei-pârâte C. C. suprafața de 97 mp teren situat în ., în T 62, cum este corect, în loc de T61, cum din eroare s-a trecut, P 1(971/10/1) și P 1(971/10/2) identificată prin punctele 1, 8, 3, 2 în schița anexă la raportul de expertiză și la suplimentul la raportul de expertiză realizat de expert P. A. (f. 150 și f. 214 dosar fond).
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Maștaleru V. pentru următoarele motive:
Prin cererea introductivă reclamanta a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr._/21.11.2010, pronunțata de judecătoria Iași în dosarul nr,_, motivând că Tribunalul Iași a admis apelul declarant împotriva sentinței civile nr._/26.11.2010 pronunțată de către Judecătoria Iași, sentința pe care a schimbat-o în tot, în contradictoriu cu pârâții Codita A. și Manstaleru V. deși a formulat o cerere de introducere în cauză și a pârâților Codita G. și Manstaleru M., apreciind că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu ce 4 pârâți.
Instanța de apel s-a pronunțat cu privire la îndreptarea erorii material strecurate in dispozitivul decizie civile nr. 160/05.03.2012 a Tribunalului Iași.
Instanța de fond a fost investita cu o cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr._/21.11.2010 pronunțată de judecătoria Iași și nu îndreptarea erorii material strecurate în dispozitivul decizie civile nr. 160/05.03.2012 a Tribunalului Iași. Pentru prima data, reclamanta nu putea să solicite în apel îndreptarea erorii material strecurate în dispozitivul decizie civile nr. 160/05.03.2012 a Tribunalului Iași.
Instanța de apel nu a răspuns la excepția invocata de către pârâtul Mastaleru V. și anume aceea a tardivității formulării cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr._/21.11.2010 nici nu a motivat acest aspect.
Prin decizia civila nr. 745 din 7 dec. 2012 a Tribunalului Iași, în dosarul nr._, a fost respinsa cererea de îndreptarea erorii materiala și completare a decizie civile nr. 160/05.03.2012, decizie care a rămas irevocabila.
În atare situație a invocat excepția autorității de lucru judecat.
Completarea unei hotărârii (dosar pe vechiul cod de procedura civila) Potrivit art. 281 indice 1 Cod procedură civilă „dacă prin hotărârea data instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu oh asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare".
Întrucât cererea de completare nu a fost făcuta înăuntrul termenului de declarare a apelului sau recursului, consideră tardivă cererea.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, deoarece încheierea dată nu era supusă nici unei căi de atac.
În raport de dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, Curtea va examina excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-reclamantă.
Curtea constată că excepția nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Tribunalul a soluționat prin încheierea recurată cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în decizia civilă nr. 160 din 5.03.2012 a Tribunalului Iași, în temeiul art. 281 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 281 ind.3 Cod procedură civilă încheierile prevăzute în textul art. 281 sunt supuse acelorași căii de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea.
Ori, hotărârea supusă îndreptării era supusă căii de atac a recursului. Pe cale de consecință și încheierea prin care s-a îndreptat hotărârea respectivă este supusă căii de atac a recursului.
Așa fiind, Curtea va respinge excepția inadmisibilității recursului.
Examinând criticile formulate în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză Curtea constată că recursul este nefondat.
În acest sens Curtea reține că prin sentința civilă nr._ din 26.11.2010 a Judecătoriei Iași s-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantul C. N., domiciliat în G., ., ., apt. 20, jud. G., prin procurator C. A. C., cu același domiciliu în contradictoriu cu pârâții C. A. și Maștaleru V., domiciliați în ., jud. Iași.
S-a respins capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 140 m.p. teren din ., jud. Iași.
S-a dispus grănițuirea proprietăților reclamantului și ale pârâților și stabilește linia de hotar pe aliniamentul punctelor 1-2-9-10 conform raportului de expertiză și a schiței anexă la acesta, întocmite de expert P. A., care face parte integrantă din sentință.
S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți Maștaleru V. și C. A. în contradictoriu cu reclamantul-pârât C. N..
A fost obligat reclamantul-pârât să demoleze temelia gardului edificată pe aliniamentul 8-3-14-11 conform raportului de expertiză și a schiței anexă la acesta, întocmite de expert P. A., care face parte integrantă din sentință, teren proprietatea pârâților-reclamanți, sau în caz contrar autorizează pe pârâții-reclamanți la demolarea acestuia pe cheltuiala reclamantului-pârât.
Au fost compensate onorariile de avocat și cel al expertului.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 19,3 lei reprezentând taxa judiciară și timbrul judiciar aferentă cererii în grănițuire.
Au fost obligat reclamantul C. N. să plătească în contul expertului P. A. suma de 297 lei reprezentând diferență onorariu.
Au fost obligați pârâții să plătească în contul expertului P. A. suma de 297 lei reprezentând diferență onorariu.
Ulterior reclamanta C. C. a formulat cerere de îndreptare a erorilor materiale susținând că în mod greșit în capătul de acțiune în revendicare pârâții au fost obligați să lase în deplină proprietate reclamantei terenul situat în tarlaua 61 în loc de tarlaua 62.
Prin încheierea din 30 .01.2015Judecătoria Iași a respins cererea de îndreptare a erorii materiale a sentinței primei instanțe constatând că cererea având drept obiect revendicare a fost respinsă prin hotărârea ce se cere îndreptată, cerere ce a fost admisă ca urmare a admiterii apelului declarat de reclamantă prin decizia civilă nr. 160 din 5.03.2012.
Ulterior, reclamanta a formulat cerere de îndreptare eroare materială a deciziei nr.160/5.03.2012 a Tribunalului Iași solicitând îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul acestei decizii în sensul că, din eroare terenul revendicat a fost trecut în T 61 în loc de T 62.
Tribunalul Iași prin încheierea din 26.05.2015 a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei 160/5.03.2012 în sensul solicitat de reclamantă.
Așa fiind, Curtea constată că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat invocată de recurent. În acest sens Curtea reține că cererile de îndreptare eroare materială au avut obiecte diferite. Astfel, prima cerere a vizat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile_/26.11.2010, iar cea de a doua încheiere, care este supusă controlului judiciar prin prezentul recurs, a vizat dispozitivul deciziei civile nr. 160 din 5 martie 2012 a Tribunalului Iași.
Este evident că obiectul cererilor a fost diferit, astfel că susținerile recurentului în sensul că în a doua cerere ar fi operat autoritatea de lucru judecat nu sunt fondate.
De asemenea, susținerile recurentului în sensul că există autoritate de lucru judecat deoarece prin decizia civilă 745 din 7.12.2012 a Tribunalului Iași a fost respinsă aceiași cerere de îndreptare eroare materială, cerere ce este identică cu cererea soluționată prin încheierea recurată, nu sunt întemeiate.
Astfel, prin decizia civilă nr. 745 din 7.12.2012 a Tribunalului Iași s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale și cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 160 din 5 martie 2012, cereri ce au avut un obiect distinct de cel al cererii supusă recursului de față, respectiv introducerea în cauză a unor terțe persoane ce nu au fost părți.
Așa fiind, Curtea constată că obiectul cererii soluționată prin decizia nr. 475 fiind diferit de obiectul cererii ce a fost soluționată prin încheierea recurată nu operează autoritatea de lucru judecat.
Cu privire la excepția tardivității cererii de îndreptare eroare materială a deciziei civile 160 5 martie 2013 în mod corect a fost respinsă de tribunal și pe cale de consecință, în mod judicios a fost soluționată pe fond.
Aceasta deoarece pentru exercitarea dreptului de a formula o cerere a unei erori materiale întemeiată pe dispozițiile art. 281 legea nu impune vreun termen de decădere și ca atare o atare cerere nu poate fi respinsă ca tardivă.
Cu privire la fondul litigiului Curtea constată că ceea ce s-a îndreptat prin încheierea supusă recursului face parte din categoria erorilor materiale avute în vedere de dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă, astfel că Tribunalul Iași, la situația concretă din cauză a aplicat corect dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă.
Față de cele ce preced, Curtea notează că toate criticile sunt nefondate, iar recursul va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității recursului.
Respinge recursul declarat de Maștaleru V. împotriva încheierii din 26.05.2015 pronunțată de Tribunalul Iași, încheiere pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi - 13.10.2015.
Președinte, E. G. | Judecător, G. P. | Judecător, C. P. |
Grefier, I. P. |
Red.G.E.
Tehnored.
2 ex. – 13.11.2015
Tribunalul Iași -
← Grăniţuire. Decizia nr. 315/2015. Curtea de Apel IAŞI | Anulare act. Decizia nr. 637/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
---|