Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2582/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2582/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 03-12-2012 în dosarul nr. 220/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 220/2012
Ședința publică de la 03 Decembrie 2012
Completul compus din:
Președinte: A. G.
Judecător: C.-A. S.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de D. M. M. împotriva sentinței civile nr. 2582 din 21.12.2011 pronunțată de Tribunalul V. în contradictoriu cu intimații S. S. și B. C., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că apelul este la al 7-lea termen de judecată; se solicită judecata cauzei în lipsă.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului și văzând că la dosar s-a solicitat judecata apelului în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, instanța a rămas în pronunțare la data de 19 noiembrie 2012, când părțile au fost lipsă la acel termen de judecată și din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 26 noiembrie 2012 și apoi pentru data de astăzi, când:
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față, reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 2582/2011 din 21 decembrie 2011, Tribunalul V., Secția Civilă a respins acțiunea civilă promovată de reclamantul D. M. M. împotriva pârâților S. S., B. C. și . V. prin administrator judiciar legal Mentor SPRL V..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că articolele sunt scrise într-o manieră tipic gazetărească, cu menirea de a stârni interesul cititorului. Ele redau evoluția politică a reclamantului, și evenimente ce au fost în atenția presei în ani anteriori și care au implicat în orice nuanță numele reclamantului, în felul în care au fost percepute de jurnaliști, cu câteva citate din declarațiile reclamantului, ale unor colegi
Conform art. 998 - 999 Cod civil, oricine cauzează altuia un prejudiciu, cu intenție sau din culpă, este obligat să-l repare. Pe de altă parte, Constituția României consacră libertatea de exprimare la rang de libertate fundamentală a omului în art. 30 alin. 1 - 4, stabilind și limitele exercitării acestei libertăți în art. 30 alin. 6 și 8.
Libertatea de exprimare este consacrată și de art. 10 din Convenția Europeană al Drepturilor Omului.
Din punct de vedere subiectiv, instanța apreciază că libertatea de exprimare încetează numai atunci când din cuprinsul articolului rezultă intenția clară a autorului de a defăima, de a prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară sau imaginea unei persoane, situație în care fapta de a publica un asemenea articol de presă intră în sfera ilicitului.
În principiu însă, o acțiunea de publicare a unui articol în ziar constituie o faptă licită, permisă de lege și protejată.
Chiar dacă lectura articolului lasă să se înțeleagă posibilitatea participării reclamantului la o escrocherie, în concret nu se aduc acuzații directe, nu se susține comiterea vreunei infracțiuni ori a unei alte fapte ilicite de către reclamant, ci doar se invită organele judiciare abilitate să cerceteze cazul în vederea elucidării unor aspecte.
Din lecturarea articolelor nu se poate trage concluzia că intenția jurnaliștilor a fost aceea de a defăima persoana reclamantului.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul D. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamantul arată că articolele incriminate cuprind afirmații mincinoase și defăimătoare, care nu au suport în realitate prin afirmațiile celor doi care fac de râs cuvântul ziarist. Ori, cuvinte de genul „mita”, „trucarea licitațiilor” aduc atingere onoarei, demnității, prestigiului sau cinstei unei persoane, constituie proferarea de expresii insultătoare, calomnii, defăimări ori denigrări la adresa unei persoane și se pot înfăptui prin viu grai, prin adresarea directa în public, în scris, prin publicitate în presă ori prin mass-media în general.
Susține apelantul că „Obiectiv de V.” a început o adevărata campanie de presă, în scop vădit defăimător prin publicarea unui număr însemnat de articole care privesc în mod direct persoana sa, afectându-i considerabil imaginea și demnitatea.
Așa cum s-a expus în motivarea acțiunii, în data de 11.02.2011 ziaristul S. S. a publicat un articol intitulat „Păcăliciul”, postând alăturat cu scopul denigrării poza ironizata. În cuprinsul acestuia, se folosesc expresii nu judecăți de valoare cum ar fi „pacalici grobian”, „liderul ilegitim al PDL V. i-a șantajat pe primari cu invalidarea proiectelor”, „pacalici cu gura mare”. Aceste expresii folosite subversiv de ziarist lovesc nu numai în demnitatea unui om politic, ci și în demnitatea unui simplu cetățean, inoculând eronat în mintea cititorilor ca este o persoană fără scrupule, un șantajist.
Apelantul învederează că la 15.02.2011, același jurnalist a publicat în același cotidian articolul intitulat „Deputatul Vămilor”, atașând poza sa, în care în mod jignitor asociază numele lui cu un anumit scandal din Vama Albita din 2005, fara a avea un temei in fapt si mai mult decât atat aduce la cunoștința publicul nu o informație reala, verificata si confirmata de instituțiile statului, ci o afirmație personala in sensul ca „este acuzat ca ar fi pretins o spaga de 100.000 euro pentru numirea unui vameș . conducere”. In cuprinsul articolului se arata in mod mincinos ca ar fi acuzat ca a cerut numitului L. D. 10.000 euro pentru menținerea in funcția de sef al Vamii, prin mențiunea sintagmei „acuzația de mita”. Acest lucru nu este adevărat, dorindu-se de fapt denigrarea imaginii sale publice, prin utilizarea unor conotații de corupție.
D. M. M. arată că la 18.02.2011, jurnalista B. C. i-a folosit imaginea prin acea inserție foto care alături de conținutul articolului nu face altceva decât sa continue o anumita comanda ferma intenționat denigratoare. Folosește expresii de genul: „numitul D. M. M. si-a însușit pe nedrept bani publici”, lucru ce nu este veridic. Este evident ca prin publicarea in cotidianul „Obiectiv de V.” a unei serii de articole conținând numeroase afirmații neadevărate si calomnioase la adresa lui, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a paraților persoane fizice pentru fapta proprie, precum si condițiile necesare angajării răspunderii paratei . in calitate de comitent pentru fapta prepusului.
Sub aspectul condițiilor necesare antrenării răspunderii delictuale, acestea sunt îndeplinite în mod cumulativ, art. 998-999 cod civil instituind obligația persoanei vinovate de comiterea unui delict sa acopere integral prejudiciul cauzat persoanei vătămate.
Astfel, în primul rând exista o fapta ilicita a paraților, constând in publicarea unor materiale de presa cu un conținut nereal, întocmite cu nerespectarea regulilor minime de deontologie profesionala, fără o documentare prealabila absolut necesara stabilirii gradului de veridicitate al informațiilor ce urmau a fi publicate. Mai mult, in acest mod, parații au exercitat abuziv dreptul la libera exprimare, CEDO statuând in cauza Lingens contra Austria „Exercițiul libertății in domeniul presei necesita ca cel care vorbește sau scrie pentru public sa fie in măsura sa-si asume acțiunea sa”.
Existența faptei ilicite rezultă din simpla lecturare, întrucât lucrurile scrise în aceste articole sunt neadevărate și au afectat imaginea reclamantului. Solicită a se observa că în cauza de față, așa cum impune practica CEDO, a făcut distincție intre fapte si judecați de valoare.
In acest sens, invocă spre exemplificare cauza PRAGER si OBERSCHLICK contra Austriei din aprilie 1995 în care Curtea a hotărât ca o condamnare a unui ziarist nu a reprezentat o încălcare a art. 10 din Convenție întrucât presa in exercitarea liberei exprimări trebuie sa respecte anumite limite iar criticile aspre făcute la adresa integrității profesionale si personale au fost făcute cu rea credința si nu s-a conformat regulilor eticii jurnalistice, speța care se identifica din toate punctele de vedere cu cauza de fata.
Deși atipica in raport cu Regimul General al Răspunderii, soluția este justificata pentru ca, dat fiind caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directa este practic imposibila. In al doilea rând exista un prejudiciu, constând in atingerea onoarei, demnității, precum si in vădita lezare a imaginii publice si a respectului public de care reclamantul se bucura, împrejurări care, coroborate cu poziția sociala si profesionala a acestuia in cadrul mediului in care își desfășoară activitatea, sunt de natura a amplifica vătămarea adusa valorilor sociale ocrotite de lege, si implicit a cuantumului despăgubirilor necesar a fi acordate pentru acoperirea acestui prejudiciu.
În acest sens, art. 30 alin. 6 din Constituție prevede ca libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine, iar art. 54 prevede ca drepturile si libertățile constituționale trebuie exercitate cu buna credința, fără sa încalce drepturile si libertățile celorlalți.
O alta condiție îndeplinita in cazul concret dedus judecații consta in legătura de cauzalitate intre fapta paraților si prejudiciul cauzat reclamantului, a cărei existenta decurge din coroborarea caracterului mincinos al articolelor, cu fotografia reclamantului atașata pe prima pagina a cotidianului in diferite ipostaze, aspect de natura a intensifica gradul de penetrare ai informației denaturate in conștiința opiniei publice.
O ultima condiție necesara angajării răspunderii delictuale a paraților consta in vinovăția acestora, împrejurare care rezulta din publicarea unor informații cu un conținut nereal, fara verificarea lor prealabila.
Arată apelantul că așa cum retine si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, presa joaca un rol esențial ., dar ea nu trebuie sa depășească anumite limite, ce țin in special de reputația si drepturile cetățenilor. Libertatea de exprimare, apărata de articolul 10, ocupa un loc aparte printre drepturile garantate de Convenție, importanta subliniata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru prima data în cauza Handyside împotriva Regatului Unit (1976), ideea fiind reluata apoi constant în toate cauzele ulterioare.
Dreptul garantat de articolul 10 nu este însa unul absolut. Paragraful 2 permite restrângerea exercitării acestuia în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptata împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apară sau chiar împotriva democrației însăși. Restricțiile aduse libertății de exprimare vor fi însa controlate de Curte prin aplicarea unei serii de principii de interpretare a dispozițiilor articolului 10 din Convenție cristalizate în cadrul jurisprudenței Curții si Comisiei. Aprecierea în concret a regimului protecției oferite de art. 10 depinde de o dubla calificare: calitatea autorului discursului incriminat, pe de o parte, si cea a pârtii lezate sau natura valorii aparate, pe de alta.
Nu se poate solicita protecția oferita de art. 10 din Convenție dat fiind faptul ca aceasta protecție a jurnaliștilor este subordonata condiției ca cei interesați sa acționeze cu buna-credinta in sensul de a furniza informații exacte si credibile cu respectarea deontologiei jurnalistice (Cauza Radio France).
Pârâții, în calitate de jurnaliști, ar fi trebuit sa dea dovada de mai multa rigoare si de o prudenta sporita înainte de a publica articolele litigioase, afirmațiile jignitoare și asimilarea imaginii sale cu a unui infractor, ei neputând beneficia in acest caz de așa-zisa prezumție de buna credința. Afirmațiile redate in conținutul articolului au determinat o distorsiune a realității, realizata cu rea-credință, fiind dublate de remarci suplimentare, judecata de valoare, supoziții, chiar insinuări grave susceptibile de a crea o imagine eronata in ochiul publicului ( a se avea in vedere in acest sens Cauza Markt Intern GMBK si K. Beerman contra Germaniei).
Ori, potrivit art. 999 Cod civil „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa”.
Astfel, prin afirmațiile grave si nejustificate aduse la adresa lui pârâții nu au făcut altceva decât sa cauzeze grave prejudicii.
În opinia reclamantului, trebuie a se reține nu doar gravitatea afirmațiilor făcute de parați prin mijlocul de comunicare in masa, dar si calitatea lor de jurnaliști, de formatori de opinie, care presupune o respectare riguroasa a principiilor de etica si deontologie profesionala.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului in Cauza Lingens vs. Austria a arătat ca libertatea de exprimare nu este si nu trebuie sa fie absoluta, iar dreptul la libera opinie si exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat in limitele sale firești, neputand prejudicia drepturile si interesele legitime ale altor persoane.
In situația de fata atat conținutul ideilor exprimate in cauza ce atrage natura delictuala a faptelor, cat si modul de prezentare conduc la ideea folosirii abuzive a dreptului de exprimare prin articole, limbajul jignitor de natura sa aducă atingere onoarei, demnității si reputației sale ca om, ca parlamentar.
Acordarea de daune morale pentru prejudiciile cauzate drepturilor personale-nepatrimoniale ocrotite de lege, prin articole de presa, este recunoscuta atât de practica instanțelor române, cât si de cea a majorității statelor europene, în virtutea funcției educativ-preventive si reparatorii a răspunderii civile delictuale.
În apel nu s-a depus întâmpinare și nu s-au administrat probe noi.
La termenul din 3 septembrie 2012, apelantul – reclamant a declarat că renunță la judecată în contradictoriu cu ., întrucât aceasta se află în lichidare judiciară.
Examinând actele și lucrările dosarului, în aplicarea art. 295 alineat (1) Cod procedură civilă, curtea constată că apelul este fondat și urmează a fi admis, în limitele și pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
P. cererea introductivă de instanță, reclamantul D. M. M. a invocat că, prin conținutul lor, articolele scrise de pârâții S. S. și B. C. - publicate la 11.02.2011, 15.02.2011, 18.02.2011 și 23.02.2011 - i-au cauzat un prejudiciu moral, pentru acoperirea căruia a solicitat despăgubiri în sumă de 100.000 lei sau obligarea la plata publicării hotărârii, precum și cheltuieli de judecată.
Instanța de apel reține - în contradicție cu cele statuate de tribunal - că articolele contestate cuprind nu numai judecăți de valoare critice însoțite de argumentația autorilor, ci și declarații factuale, a căror veridicitate trebuia dovedită.
Astfel, alături de expresii ca „păcălici grobian” sau „curvă” (la limită judecăți de valoare), pârâții au susținut că reclamantul „i-a șantajat pe primari cu invalidarea proiectelor”, „este acuzat că ar fi pretins o șpagă de 100.000 euro pentru numirea unui vameș într-o funcție de conducere”, că „cere taxă de protecție …50.000 euro de căciulă”.
Aceste din urmă expresii, ce depășesc limitele criticii admisibile - prin atribuirea reclamantului unor activități care ating sfera faptelor penale - aduc în mod evident atingere dreptului la imagine a reclamantului.
Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, în virtutea rolului activ care-i este acordat, presa are efectiv obligația de a alerta publicul - atunci când este informată cu privire la existența unor presupune ilegalități comise de aleși locali și funcționari publici - însă referirea la persoane determinate, cu menționarea numelor și funcțiilor acestora, implică obligația de a furniza o bază factuală suficientă.
În același sens, în hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului se face referire, în repetate rânduri, la faptul că exercitarea libertății de exprimare de către jurnaliști - prin articolele publicate - implică obligații și responsabilități și că garanțiile oferite de art. 10 din Convenția Europeană sunt supuse condiției ca aceștia să acționeze cu bună-credință.
Este adevărat că jurnaliștii se bucură de libertatea de exprimare garantată de art. 10 din Convenție, inclusiv prin admiterea unei posibile doze de exagerare sau chiar de provocare, însă exercitarea acestui drept este subordonată condiției ca ziariștii să acționeze cu bună-credință, astfel încât să ofere informații corecte, demne de crezare, cu respectarea deontologiei profesionale. În acest sens, ei pot formula judecăți de valoare critice, numai cu condiția de a le putea demonstra veridicitatea, în caz contrar afirmațiile făcute fără o bază factuală apărând ca fiind excesive și situându-se în afara protecției conferite de art. 10 din Convenție.
Ori, în cauză, pârâții S. S. și B. C. au afirmat că reclamantul, în calitatea sa de deputat, s-ar fi implicat în activități nelegale în scopul însușirii unor sume de bani provenite din fonduri publice, fără a demonstra veridicitatea acestor informații, depășind astfel limitele aduse libertății de exprimare și aducând atingere dreptului la imagine al reclamantului.
Instanța reține, din declarația martorului P. C., audiat la prima instanță, că în urma publicării acestor articole reclamantul D. M. M. a suferit un prejudiciu moral, fiindu-i afectate atributele persoanei care influențează relațiile sociale - onoare, reputație - prejudiciu care, potrivit dispozițiilor art. 998 - 999 din Codul civil în vigoare la momentul săvârșirii faptelor se impune a fi reparat.
Cât privește cuantumul daunelor morale curtea de apel consideră, în limita rezonabilă a marjei de apreciere, în lipsa unor criterii legale obiective și în raport de consecințele psihice negative suferite, că suma de 2.000 lei este rezonabilă și suficientă pentru a repara prejudiciul produs.
Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă se va admite apelul și se va schimba sentința în tot, în sensul admiterii acțiunii, cu obligarea fiecăruia dintre pârâți la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei cu titlu de despăgubiri morale.
Se va lua act de renunțarea reclamantului la judecata în contradictoriu cu .. În ce privește cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată la fond și în apel, aceasta va fi respinsă, cât timp cuantumul cheltuielilor nu a fost dovedit conform art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de reclamantul D. M. M. împotriva sentinței civile nr. 2582/2011 din 21 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul V. - Secția civilă, hotărâre pe care o schimbă în tot.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul D. M. M. în contradictoriu cu pârâții S. S. și B. C..
Obligă pe fiecare dintre pârâți să-i plătească reclamantului suma de 1.000 lei, cu titlu de daune morale.
Respinge capătul de cerere vizând obligarea la publicarea hotărârii ce se va pronunța.
Ia act de renunțarea reclamantului la judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu ..
Respinge cererea apelantului-reclamant vizând obligarea pârâților-intimați la plata cheltuielilor de judecată la fond și în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 decembrie 2012.
Președinte Judecător
A. G. C. - A. S.
Grefier
D. G.
Redactat G.A.
Tehnoredactat G.A/A.H.
02 exemplare
Tribunalul V.: F. G.
Tribunalul V.: F. G.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 680/2012. Curtea de Apel IAŞI | Legea 10/2001. Sentința nr. 2217/2012. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
