Pretenţii. Decizia nr. 1031/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1031/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 1031/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1031/2014
Ședința publică de la 09 Decembrie 2014
Completul compus din:
Președinte E. G.
Judecător G. P.
Judecător A. G.
Grefier C. A.
S-au luat în examinare cererile de recurs formulate de C. A., de P. de pe lângă T. Iași și de Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor P., prin Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași împotriva sentinței civile nr. 2107/2013 din 10.06.2013 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, pentru a se formula și a se depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 02.12.2014, apoi, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, când:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursurilor civile de față:
Prin sentința civilă nr. 2107 din 10 iunie 2013 a Tribunalului Iași admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta C. A., cu domiciliul ales în Iași, la Societatea Civilă de Avocați I. și Asociații, ., ..1 în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. reprezentat prin Direcția G. a Finanțelor P. Iași.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei C. A. echivalentul în lei la data pronunțării a sumei de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale.
Respinge capătul de cerere având ca obiect daune materiale.
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
În fapt, reclamanta C. A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor P.,solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri materiale și morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a privării sale de libertate pe o perioadă de aproximativ 13 luni,cerere întemeiată pe disp.art.504 Cod de procedură penală.
Reține instanța că, față de ansamblul probator administrat, cererea privind daunele morale este întemeiată, urmând a fi admisă în parte.
Astfel, principiul reparării daunei morale a formulat obiect de controversă în literatura juridică, ceea ce nu a împiedicat până la urmă recunoașterea lui. S-a obiectat în acest sens, că dauna morală, fiind prin ipoteză nepatrimonială, nu este succesibilă de reparare pecuniară.
Teza contrară însă a triumfat, demonstrându-se că prin indemnizație pecuniară nu se urmărește repararea a ceea ce este ireparabil și că oricum, este preferabil să se obțină o reparație neadecvată decât nici o reparație.
În realitate, obiecția semnalată privește dificultatea pe care o comportă operațiunea de stabilire a despăgubirii și nu poate fi considerată de natură a o înlătura.
Practica judiciară a subliniat în mod constant că legiuitorul, vrând să apere toate drepturile și bunurile unei persoane, a prevăzut în termeni generali și fără a face nici o distincție după natura prejudiciului, că orice daună trebuie reparată, deci atât dauna materială cât și cea morală, împrejurarea că evaluarea în bani a unei daune morale este uneori aproape imposibilă, nu justifică neacordarea unei despăgubiri.
În literatura juridică, atât străină cât și română, s-a considerat că prejudiciul nepatrimonial denumit daună morală, constă în atingerea valorilor care definesc personalitatea umană. Aceste valori se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, sensibilitatea fizică și psihică, sentimentele de afecțiune și dragoste, la cinstea, demnitatea și onoarea, prestigiul profesional, la nume și domiciliu, la drepturile nepatrimoniale rezultate din creația intelectuală precum și al alte valori similare.
Scopul art. 504 Cod procedură penală este acela de a materializa principiul constituțional potrivit căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale și de a permite repararea prejudiciilor cauzate atât prin condamnarea pe nedrept cât și prin nelegala privare sau restrângerea de libertate din cursul procesului penal.
Astfel, legea internă este în concordanță cu prevederile art. 5 paragraful 5 din CEDO .
Datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani, a daunelor morale nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la motivele de fapt.
Criteriile legale se regăsesc în disp. art. 505 alin. 1 C.pr.pen. și au în vedere durata privării de libertate, consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate.
În speță, reține instanța prin lipsirea de libertate pe o perioadă de 5 luni și jumătate, reclamantului i s-a adus atingere cinstei, onoarei, reputației, iar durerile psihice ca și suferințele fizice provocate de o atare măsură, pot și trebuie să fie reparate prin acordarea de despăgubiri.
De altfel, este de netăgăduit că orice arestare și inculpare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de măsuri le lezează demnitatea și onoare, libertatea individuală – drepturi personale nepatrimoniale ocrotite prin lege – și că din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale.
Rezultă din probele administrate în cauză (acte, declarații de martori) că pe parcursul perioadei cât a durat procesul penal, reclamanta a fost privată de libertate aproximativ 13 luni, timp în care a avut de suferit fiind grav afectată atât pe plan personal cât și familial. .
Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor morale, se va ține cont de perioada de detenție efectivă cât și de perioada cât i-a fost îngrădită libertatea de mișcare ,precum și de stresul suferit de aceasta pe tot parcursul derulării procesului penal
Față de aceste considerente, tribunalul raportat la art. 504 și urm. C.pr.pen. va constata acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată, urmând a o admite în parte.
Cât privește daunele materiale solicitate ,reține instanța că acestea nu au fost dovedite,urmând a respinge acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, recalificat recurs, reclamanta C. A., Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași, P. de pe lângă T. Iași.
Prin cererea de recurs reclamanta C. A. a invocat următoarele motive:
Prin sentința numărul 2107/2013 T. Iași a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta C. A. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor P. reprezentat prin Direcția G. a Finanțelor P. Iași și a obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei la data pronunțării a sumei de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale și a respins capătul de cerere având ca obiect daune materiale.
Consideră ca instanța a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică având în vedere faptul că ,prin acțiunea introductivă am solicitat plata unor despăgubiri a căror valoare totală este de 1.000.000 euro, echivalentul în lei a sumei de 4.375.400 lei, la un curs BNR al euro de 4,3754 lei la data introducerii acțiunii.
Din suma totală solicitată, 65.000 lei reprezintă paguba materială suferită de către reclamantă iar 4.310.400 lei reprezintă dauna morală suferită de către reclamntă.
Astfel, în ceea ce privește paguba materială, aceasta constă, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei din:
-suma de 17.070 lei cheltuieli reprezentând onorarii de avocat-doamna- F. P. este avocat asistent al domnului avocat I. I. I.
-suma totală de 19,413 lei reprezentând cheltuielile de reparare a celor două autoturisme reținute de organele de poliție timp de 4 ani
-suma de 620 lei reprezentând cheltuieli judiciare pe care reclamanta a fost nevoită să le achite la momentul eliberării din Penitenciar
-suma de 21.334,90 lei echivalentul sumei de 4887,5 eur la un curs valutar de 4,3652/lei, sumă ce reprezintă cuantumul dobânzii legale calculată la suma de 19.550 eur, sumă ce a fost indisponibilizată de către organele de urmărire penală la data de 09 septembrie 2008 și eliberată reclamantei abia la data de 01.03.2012
-suma de 350 lei reprezentând suma ce a fost sechestrată de organele judiciare la data de 09.09.2008 și care nu a fost restituită nici până în prezent pentru că nu se regăsește chitanța în original de consemnare a sumei de la BCR Sucursala Iași, la care se adaugă dobânda legală.
Menționează faptul că instanța de judecată nu a respectat prevederile art. 261 alin.l pct.5 Cod de Procedură Civilă, respectiv nu a arătat motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, având în vedere faptul că a respins capătul de cerere având ca obiect daune materiale însă nu a motivat sub niciun aspect în ce condiții a fost respins acest capăt de cerere în condițiile în care noi am dovedit așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, că reclamanta este îndreptățită la valoarea totală a despăgubirilor indicate în acțiunea principală.
Din această perspectivă considerăm că ne aflăm in situația unei hotărâri nemotivate., instanța prin sentință făcând doar referiri generale asupra cauzei depuse judecății, fără o analiză detaliată a tuturor probelor administrate în fața acesteia. Nu este nicio analiză a documentelor expuse, nicio analiză a depozițiilor de martori, o analiză a susținerilor făcute și o argumentare pertinentă a soluției adoptate de instanța de fond.
Astfel, la data de 08.09.2008 în cadrul dosarului de urmărire penală nr. 22D/P/2008 acesteia i s-a adus la cunoștință faptul că s-a început urmărirea penală pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, fapte prevăzute și pedepsite de disp art. 12 alin. 1,2 lit.a), art. 13 alin. 1,2 din Legea nr. 678/2001.
Urmare a procedurii penale începute s-a dispus de către procurorul de caz reținerea reclamantei pentru 24 de ore, fiind emisă ordonanța de reținere nr. 25 din 08.09.2008.
Totodată, s-a dispus prin ordonanța procurorului luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra autoturismului marca Audi A6 cu numărul de înmatriculare_ și a autoturismului marca BMW 316 cu număr de înatriculare NT_, luarea măsurii asigurătorii asupra sumei de_ euro și a sumei de 350 lei ridicate de la reclamantă, luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bijuteriilor în cantitate totală de 479,74 grame.
La data de 08.09.2008 prin încheierea de ședință nr. 97 pronunțată în dosarul nr._ s-a emis de către T. Iași mandatul de arestare preventivă nr. 58/U, dispunându-se arestarea preventivă a reclamantei pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data de 08.09.2008.
Durata arestării preventive a fost prelungită succesiv până la data de 30.03.2009 când s-a dispus în cadrul dosarului_/99/2008 al Tribunalului Iași înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea Iași. Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea a fost revocată odată cu pronunțarea de către T. Iași a sentinței penale nr. 250 din 04.05.2010 prin care reclamanta a fost achitată în baza disp art. 11 pct.2 lit.a Cod pr penală raportat la art.10 lit.a) Cod pr penală pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prev si pedepsit de art. 329 alin.l Cod penal.
Prin aceeași sentința s-a dispus în baza disp.art. llpct.2 lit. a Cod pr penală raportat la art. 10 lit.a și d Cod pr. Penală achitarea reclamantei pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și trafic de minori.
Urmare a procedurilor penale desfășurate, soluția de achitare a reclamantei a fost confirmată de către înalta Curte de Casatei și Justiție prin decizia nr. 4343 pronunțată în data de 21.12.2011 în dosarul nr._/99/2008.
In aceste condiții ne părțile se află în situația în care reclamanta a efectuat în mod nelegal 204 zile de arest preventiv atât în Arestul IPJ Iasi, cât și în Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași și a avut restrânsă libertatea de mișcare pentru o perioadă de 400 de zile.
Instanța a reținut că „prin lipsirea de libertate pe o perioadă de 5 luni și jumătate, reclamantei i s-a adus atingere cinstei, onoarei, reputației, iar durerile psihice ca și suferințele fizice provocate de o atare măsură, pot și trebuie să fie reparate prin acordarea de despăgubiri", la fila 3 din sentința paragraful 2, pentru ca la aceeași filă, în paragraful 4 să menționeze că reclamanta a fost lipsită de libertate aproximativ 13 luni, ceea ce denota că instanța de fond nu a făcut o analiză a situației depusă judecății în nici un fel.
Este evident că arestarea ilegală a reclamantei și lipsirea sa de libertate pe o perioadă de 204 zile a avut drept consecință pierderea demnității și privarea sa de exercițiul celorlalte drepturi constituționale în condițiile în care reclamanta la momentul arestării sale era proaspătă absolventă a Facultății de D. din Iași, o persoană căsătorită, cu o familie închegată, însă nerepararea prejudiciului de către Statul Român nu atenuează sub nicio formă reintegrarea în societatea a reclamantei C. A..
Existența prejudiciului moral complex ca o consecință direct a lipsirii ilegale de libertate, constatată după 4 ani de procese rezultă din probele dosarului. Evidențiază faptul că, în momentul în care reclamantei nu i-ar fi fost restrânsă libertate de mișcare pentru o perioadă de 400 de zile și nu i-ar fi fost reținute cele două autoturisme care au necesitat reparație, STATUL ROMÂN nu ar fi fost obligat să achite aceste daune materiale reclamantei care a fost trimisă în judecată și nici viața acesteia din urmă nu ar fi suportat schimbări majore atât la nivel psihic, moral cât și material.
Consecințele suferite pe plan psihic și fizic sunt evidente, expunerea la disprețul public în calitate de inculpată și condamnată, atingerea gravă adusă onoarei și demnității sale, articolele apărute în presa cu privire la persoana sa, comunicatele de presă ale organelor judiciare, aducerea acesteia timp de 204 zile la sediul instanței cu carusele pe mână, sentimental permanent de frustrare, de dezumanizare, de afectare grava a prestigiului sau si a personalității sale morale sunt aspecte care urmează a fi avute în vedere de către instanța de judecată la momentul deliberării asupra cuantumului prejudiciului suferit.
Totodată, sechestrele puse pe bunurile mobile ale reclamantei, lipsirea acesteia de folosința bunurilor respective au fost de natura a mari suferința psihica a reclamantei în condițiile în care organele de urmărire penală au dispus sechestrarea chiar a verighetelor aflate pe degetele soților C. în condițiile în care căsătoria lor avusese lor cu mult timp în urmă iar soțul nu avea nici o legătura cu ancheta penală, ridicarea din buzunarul soțului reclamantei a sumei de 350 lei - ce constituia un rest al salariului său- au fost elemente ce au adâncit suferința întregii familii.
Prin cererea de apel Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași a invocat următoarele motive:
Prin acțiunea înregistrată in dosarul Tribunalului Iași nr._, reclamanta a chemat în judecată Statul român prin Ministerul Finanțelor P. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 euro, echivalentul în lei în sumă de 4.375.400 lei, la data introducerii acțiunii, reprezentând daune materiale si morale, pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat ca urmare a arestării ilegale si a restrângerii libertății cu ocazia dispunerii arestării preventive de la 08.09.2008 când, prin încheierea de ședința nr. 97 pronunțată în dosarul nr._ s-a emis de către Tribunalului Iași mandatul de arestare preventivă nr. 58/U. Durata arestării preventive a fost prelungita succesiv pana la data de 30.03.2009 când s-a dispus în cadrul dosarului_/99/2008 al Tribunalului Iași, înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea Iași.
Prin sentința civila nr.2107/10.06.2013, T. Iasi a admis în parte acțiunea, obligând paratul la plata echivalentului in lei la data pronunțării a sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale, și respingând capătul de cerere având ca obiect daune materiale.
Raportat la pretențiile reclamantei din prezenta cauza, înțelege să invoce, în temeiul dispozițiilor art. 162 C.p.c. excepția prescrierii dreptului material la acțiune
Dispozițiile art. 162 C.p.c. permit ridicarea unor excepții înaintea instanței de recurs cu respectarea a două condiții, și anume: excepțiile invocate să fie de ordine publică si soluționarea acestor excepții să nu implice o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului, incompatibilă cu natura căii de atac a recursului.
Față de prevederile legale menționate, soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, formulată de recurentă, este posibilă, fiind întrunite ambele condiții impuse în acest sens de dispozițiile art. 162 C.p.c. Este indiscutabil că excepția menționată este una de ordine publică, ea vizând încălcarea unor norme cu caracter imperativ, iar in principiu, analizarea prescripției dreptului material la acțiune presupune verificarea existentei dreptului supus prescripției, stabilirea datei de la care a început să curgă cursul prescripției si a datei la care acesta s-a împlinit, eventualele cauze si condiții de suspendare ori de întrerupere a cursului prescripției.
Insă, în cauză reclamanta nu a formulat susțineri în sensul existentei unor cauze de întrerupere ori de suspendare a termenului de prescripție, care să presupună administrarea unor probe suplimentare pentru stabilirea unor anumite situații de fapt.
Prin urmare, pronunțarea asupra prescripției dreptului la acțiune este posibilă pe baza lucrărilor dosarului, fără a fi necesare verificări ale împrejurărilor de fapt, fiind astfel îndeplinită si cea de-a doua condiție impusă de art. 162 C.p.c. Soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune în condițiile art. 162 C.p.c. nu vatămă drepturile procesuale ale reclamantei. In acest sens s-a pronunțat înalta Curte de Casație si Justiție, prin decizia nr. 5529 din 20 septembrie 2012.
Arata reclamanta ca prezenta acțiune este întemeiată motivat de faptul că, urmare procedurii penale începute s-a dispus de către procurorul de caz reținerea acesteia pentru 24 de ore, fiind emisă ordonanța de reținere nr. 25/08.09.2008.
In cererea de chemare în judecată se arată ca, prin încheierea de ședința nr. 97 din data de 08.09.2008, T. Iași a dispus in dosarul nr._, arestarea preventivă a reclamantei, ulterior măsura fiind succesiv prelungita și menținută pana la data de 30.03.2009, când s-a dispus în cadrul dosarului_/99/2008 al Tribunalului Iasi, înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu parași localitatea Iasi.
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare este reglementată principial în art. 52 alin. (3) din Constituția României, unde se prevede: Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență".
Textul constituțional este dezvoltat în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor; astfel, în cele opt alineate ale art. 96 al acestei legi sunt cuprinse dispozițiile aplicabile răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare în general precum și unele reguli care se aplică exclusiv în cazul erorilor judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale. In ce privește cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare săvârșite în procese penale, art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevede că sunt stabilite de Codul de procedură penală; așadar prevederile Legii nr. 303/2004 sunt completate cu reglementările art. 504-506 Cod pr.penală (in prezent art. 538-539 Cpp).
In conformitate cu prevederile art. 504 CPP: Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 Ut. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
Termenul de introducere a acțiunii pentru repararea pagubei este de 18 luni (in prezent 6 luni) de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecata, precum si a ordonanței sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciara, respectiv privarea nelegala de libertate.
In prezenta cauza, instanța urmează să constate că, măsura de privare de libertate a reclamantei a fost revocată prin încheierea de ședința a Tribunalului Iasi din data de 30.03.2009, când s-a dispus înlocuirea acesteia cu obligarea de a nu părăsi localitatea Iasi.
Conform susținerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată, privarea nelegală de libertate a acesteia a fost stabilita, in mod definitiv, prin încheierea pronunțata in data de 30.03.2009, prin care s-a revocat măsura arestării preventive, și s-a dispus punerea in libertate a reclamantei de sub puterea mandatului de arestare.
Rezultă astfel că, termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în despăgubire formulata de reclamanta a început sa curgă de la data pronunțării definitive a încheierii de revocare a măsurii privative de libertate, și nu de la data rămânerii definitive a sentinței penale prin care s-a dispus achitarea inculpatei. Aceasta întrucât, în cadrul controlului judiciar instanța penala nu s-a mai pronunțat cu privire la revocarea vreunei masuri privative ori restrictive de libertate, în înțelesul art. 504 Cpp, reclamanta fiind cercetată în stare de libertate.
Având în vedere cele arătate, solicită instanței să constate că dreptul reclamantei la acțiunea în despăgubire s-a prescris în data de 30.09.2010 (conform dispozițiilor din Codul de procedura penala aplicabile la data pronunțării încheierii sus menționate), situație în care se impune a se constata tardivitatea cererii de chemare în judecată înregistrată la data de 27.03.2012, urmând a se dispune respingerea acesteia.
In acest sens s-a pronunțat înalta Curte de Casație si Justiție, prin Decizia nr. 737/08.02.2012, in dosarul nr._ .
Pe de alta parte, pe fondul cauzei, sentința Tribunalului Iasi, este criticabilă sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate reclamantei pentru următoare motive:
Potrivit art. 52 alin. 3 din Constituția României, Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. La rândul său Codul de procedură penală cuprinde în cadrul art. 504 - 507 dispoziții legale exprese, speciale, aplicabile reparării pagubei materiale sau daunei morale, în cazul condamnării pe nedrept sau al privării și restrângerii de libertate în mod nelegal. Potrivit art. 504 Cod procedură penală, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Totodată, în conformitate cu art. 505 alin. 1 la stabilirea întinderii reparării se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă. Reparația constă în plata unei sume de bani sau ținându-se seama de condițiile celui îndreptățit la repararea pagubei și de natura daunei produse, în constituirea unei rente viagere ori în obligația ca pe cheltuiala statului, cel privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă să fie încredințat unui institut de asistență socială și medicală.
Ca atare, răspunderea statului (art. 506 alin. 3 Cod procedură penală -pentru obținerea reparării pagubei, persoana îndreptățită se poate adresa tribunalului în a cărui circumscripție teritorială domiciliază, chemând în judecată civilă statul care este citat prin Ministerul Finanțelor P.) este strict circumstanțiată - ipotezelor avute în vedere de legiuitor, fiind o răspundere directă, cauzată de erorile judiciare săvârșite în procesele penale.
Daunele morale constituie o componentă importantă a răspunderii civile, răspundere care are ca scop nu numai repararea daunelor materiale dar și a celor morale. Fundamentându-se pe interpretarea noțiunii de „pagubă suferită" practica judiciară a reținut în mod constant dispozițiile art. 504 Cod procedură penală drept temei al reparării daunei morale.
In acest sens, este neîndoielnic faptul că autorul prejudiciului va trebui să fie obligat la plata despăgubirilor, dacă sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale care ce apreciem că nu sunt îndeplinite în cauza de față.
Potrivit Codului civil fundamentul acordării daunelor materiale sau morale îl constituie dispozițiile art. 1357 Cod civil, în sensul căruia „ cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare text care nu distinge între prejudiciul patrimonial și prejudiciul nepatrimonial, precum și regulile de bază care guvernează răspunderea civilă, respectiv principiul reparării integrale a prejudiciului și principiul reparării în natura a prejudiciului.
Răspunderea patrimonială a Statului pentru erorile judiciare se fundamentează pe principiile răspunderii civile delictuale, însă se întemeiază și pe ideea de garanție și risc al activității, fiind deci o răspundere obiectivă. Insă, solicită a se verifica și a se reține că în prezenta cauza nu sunt întrunite cele patru condiții clasice în materie, respectiv: existența prejudiciului, fapta ilicită, vinovăția, legătura de cauzalitate.
Prejudiciul acoperit prin această forma de răspundere poate fi material sau moral, acoperindu-se atât pierderea efectivă, cât și beneficiul nerealizat, în temeiul principiului reparării integrale și juste a prejudiciului. Modalitatea de acoperire a prejudiciului se poate stabili în condițiile dreptului comun. însă, în cauză, prejudiciul nu este dovedit, nu este cert și nici actual, astfel încât nu poate fi admisă acordarea unei despăgubiri de natura și în cuantumul celor solicitate.
In materia despăgubirilor civile s-a decis ca o cerere în pretenții pentru daune, indiferent dacă ar constitui o reparație simbolică sau o compensare veritabilă, trebuie să specifice natura daunei pretinse în relație cu condiția culpabilă imputată instituției/ autorității.
De asemenea, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, întemeiate pe dispozițiile art. 1357 cod civil și care presupun un suport probator, în privința daunelor morale, actori incubit onus probandi, nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele suferite de partea vătămata, va aprecia o anumită suma globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Faptul că cercetările penale și judecarea cauzei au fost de durata în dosarul privind plângerea penală formulată împotriva reclamantei, releva faptul că a fost instrumentată cauza cu multă atenție în scopul aflării adevărului, reclamanta nedovedind in nici un moment faptul că organul de cercetare sau procurorul căruia i-a fost repartizat dosarul a instrumentat cauza cu rea-credința sau cu gravă neglijența săvârșind astfel o eroare judiciară cauzatoare de prejudicii.
Dimpotrivă, consideră că aceasta înseamnă că organele de cercetare au dorit să realizeze un material corect și cât mai aproape de adevăr, de aceea afirmația reclamantei, că i s-au încălcat drepturile în mod nelegal, nu pot fi primite.
Sentința instanței de fond este nelegală, fiind dată cu nesocotirea art. 506 alin.(2) si a art. 505 alin. (1) din Codul de procedura penala.
Prevederile coroborate ale art. 139 alin. (33) și 504 alin. (2) și alin. (3) din Codul de procedură penală, duc la concluzia că dreptul la repararea pagubei se naște numai în situația în care măsura arestării preventive se revocă pentru că a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, așa cum se prevede și în art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Măsura arestării preventive nu poate fi considerată aprioric nelegală, iar nelegalitatea arestării trebuie stabilită prin ordonanță a procurorului sau prin hotărâre judecătorească.
Or, măsura arestării preventive a reclamantei a respectat dispozițiile art. 148 lit. h din Codul de procedură penală, iar prin hotărârea de scoatere de sub urmărire penală nu s-a reținut că arestarea preventivă a fost nelegală.
In al doilea rând, instanța de fond, apreciind, în mod incorect, ca măsura arestării preventive a fost una nelegala, trebuia să aibă în vedere faptul că acordarea despăgubirilor se impune a avea efecte compensatorii, neputând să constituie amenzi excesive pentru autorii daunelor si nici venituri ne justificate pentru victimele acestora.
Suma acordata de instanța de fond reclamantei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, este excesiva pentru a oferi o reparație, pentru atingerea adusa onoarei, sănătății si reputației sale, prin declanșarea procedurii penale în cadrul căreia s-au dispus masurile restrictive și la final achitarea sa.
Doctrina juridică română și practica judiciară admit repararea bănească a daunelor morale deoarece consideră că indemnizația acordată persoanei vătămate, deși nu poate repara propriu-zis prejudiciul moral cauzat, dă totuși o anumită satisfacție compensatorie acesteia. Repararea daunelor morale, prin indemnizații bănești, este eficientă deoarece sumele de bani acordate persoanelor vătămate sunt capabile să-i ofere acesteia o satisfacție compensatorie de natură a-i ușura suferințele psihice.
De altfel CEDO a reținut constant că, în cazurile de violare a art. 5, paragraful I al Convenției, privind privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor bănești pentru prejudiciul produs victimei atât material cât și moral, pe perioada detenției nelegale.
Realitatea că prejudiciile morale, datorită naturii lor, nu pot fi evaluate în bani nu implică nicidecum imposibilitatea stabilirii cuantumului indemnizației de reparare a daunelor morale. Indemnizația acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte în realitate, o reparare a acestuia, în sensul unei compensații sau satisfacții compensatorii.
Întrucât aprecierea pagubei morale suferite nu se rezumă la determinarea „prețului" suferințelor psihice care sunt inestimabile, tribunalul este chemat la o apreciere multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicațiilor acestora pe toate planurile vieții sociale a reclamantei.
Întrucât criteriul de stabilire, a cuantumului indemnizației destinate reparării daunelor morale, respectiv criteriul gravității și importanței pagubei morale, nu pot fi decât orientative și nu exacte, se are în vedere și criteriul echității. Aceasta pentru motivul ca indemnizația destinată reparării pagubei morale trebuie să fie justă, echitabilă si nu exagerată.
Jurisprudența constantă sub aspectul daunelor morale, a CEDO, care, statuând în echitate și în raport de circumstanțele fiecărei cauze, adoptă o poziție moderată prin sumele rezonabile acordate (cauza Konalos, cauza C., cauza Dekany împotriva României).
Consideră ca daunele morale stabilite de instanța de fond, sunt mult prea mari, dacă ar fi să ne raportăm la hotărâri ale Curții Europene pentru Drepturile Omului.
În ceea de privește cuantumul daunelor morale Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudența constantă, statuând în echitate și în raport de circumstanțele cauzei, adoptând o poziție moderată prin sumele rezonabile acordate, poziție care nu a fost adoptată de instanța de fond la stabilirea cuantumului daunelor morale ce se cuvin reclamantului.
În acest sens exemplifică, în Cauza Konolos (hotărârea din 07.02.2008), în care Curtea a constatat încălcarea dispozițiilor art. 5 par. 1 prin arestarea nelegală, a acordat 3,000 euro pentru «prejudiciul moral incontestabil» suferit de reclamant.
În cauza Konolos împotriva României, Curtea a constatat încălcarea dreptului la libertate și siguranță prevăzut de art. 5 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, Curtea a apreciat că detenția preventivă a reclamantului în perioada cuprinsă între 21 aprilie 2002 și 5 august 2002 a fost lipsită de temei legal, decizia din 22 martie 2002 a instanței supreme care a menținut detenția provizorie a reclamantului neprecizând durata prelungirii arestării.
În Cauza C., pentru detenție nelegală, neaducerea în fața unui magistrat și interceptări telefonice nelegale, Curtea a acordat hotărăște că statul pârât trebuie să plătească împreună reclamanților 6.000 EUR (șase mii euro) cu titlu de prejudiciu moral,. Și în alte hotărâri din anul 2008 (încălcarea dispozițiilor art. 1 par. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, art. 6 par. 1 din Convenție), Curtea a manifestat aceeași moderație, acordând sume cuprinse între 1.000 - 5.000 euro pentru prejudiciul moral (Cauza Țară L. - hotărârea din 29.07. 2008, Cauza Dekany - hotărârea din 01.04. 2008).
În cauza D. si M.-Pidhorni împotriva României (hotărârea din 24.05.2007), reclamanții, angajați ai unei banei, societate comerciala cu capital privat, au fost acuzați de luare de mita si de alte infracțiuni. Primul reclamant a fost arestat în perioada 15.09._94. La 20.01.1995 cei doi reclamanți au fost arestați preventiv, arestarea lor fiind prelungita succesiv. în aceasta cauza, Curtea a constat încălcarea art.7 alin.l din Convenție, întrucât reclamanții au fost condamnați pentru fapte care nu constituiau în momentul comiterii lor o infracțiune în dreptul național si a obligat statul pârât sa plătească fiecăruia dintre reclamanți 3.000 de euro pentru prejudiciul moral (aceștia solicitaseră 360.000 de euro fiecare).
In cauza C. si G. împotriva României (hotărârea din 15.06.2006), reclamantele s-au plâns de încălcarea dreptului lor la judecarea cauzei într-un termen rezonabil. Reclamantele formulaseră o acțiune prin care au solicitat anularea deciziei de concediere. Acțiunea a fost introdusa la 29.11.1991, hotărârea irevocabila fiind pronunțata la 17.08.1999. Reținând ca durata procedurii litigioase a fost excesiva si nu răspunde cerinței "termenului rezonabil", apreciind si ca se impune o diligenta speciala pentru contenciosul în munca, Curtea a obligat statul pârât sa plătească 1.400 de euro, cu titlu de daune morale, fiecăreia dintre reclamante (acestea solicitaseră 109.094,74 euro, respectiv 109.909,56 euro).
În cauza Stoianova si N. împotriva României (hotărârea din 4.08.2005), reclamanții s-au plâns de durata procedurii. In cauza, reclamanții au fost arestați preventiv la data de 14.04.1993 pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, au fost puși în libertate la data de 24.11.1993 si prin ordonanța din 21.04.2005 s-a constatat ca se împlinise termenul de prescripție speciala. Curtea a hotărât ca statul pârât să plătească fiecărui reclamant 3.500 de euro (aceștia solicitaseră fiecare 100.000 dolari americani).
În cauza C. împotriva României (hotărârea din 30.09.2008), reclamantul a fost arestat în perioada 24.03._95, fiind cercetat în mai multe dosare penale, iar procedurile erau înca pe rol la data la care s-a pronunțat Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Reținând caracterul nerezonabil al duratei procedurilor, Curtea a obligat statul pârât sa plătească reclamantului suma de 7.200 de euro, cu titlu de daune non pecuniare (acesta solicitase 41.250 de euro).
Instanța, la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere perioada arestării, afectarea reputației persoanei arestate și familiei sale în comunitatea din care face parte, atingerea adusă drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, dar totodată și faptul că persoana arestată este beneficiarul direct al despăgubirilor, prejudicial moral producându-se asupra sa și într-o mai mică măsură asupra familiei sale.
In situația acordării daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă, în bani, a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt.
La stabilirea cuantumului daunelor morale pentru prejudiciul suferit, ce constă, generic, în atingerea adusă valorilor ce definesc personalitatea umană, se au în vedere consecințele negative, suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către reclamanta.
In această situație, stabilirea cuantumului despăgubirii pentru repararea daunelor morale, în lipsa unor criterii obiective, se face cu respectarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.
In concluzie, prin raportare la datele concrete ale cauzei, cu respectarea principiului evocat, consideră că întinderea despăgubirilor acordate de prima instanță pentru repararea daunelor morale, față de perioada arestării/încarcerării nelegale a reclamantei, de atingerea adusă de această măsură prestigiului, demnității și de suferințele fizice și psihice cauzate persoanei, este excesivă.
Față de considerentele mai sus expuse solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 2107 din 10 iunie 2013, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
In situația în care instanța de recurs va constata acțiunea întemeiată, luând în considerare motivarea recurentei, solicită a se dispune: reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat Statul Român, ținând cont de argumentele sus arătate, până la un prag care să asigure o dezdăunare efectivă, dar care să nu conducă la o îmbogățire fără justă cauză.
Parchetul de pe lângă T. Iași a invocat următoarele motive:
Apreciază că sentința civilă nr. 2107/10.06.2013, pronunțată de Tribunalului Iași in cauza nr._ este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Hotărârea instanței de fond este nemotivată, fiind făcută o trimitere generică la probe și este greșită sub aspectul perioadei de timp reținută ca instanță ca durată a arestării nelegale pentru care s-au acordat daune morale.
Cuantumul sumei acordate cu titlul de daune morale este nejustificat de mare raportat situația particulară a reclamantei C. A. și la criteriile de determinare consacrate de jurisprudență.
Prin cererea ce face obiectul cauzei civile înregistrată la T. Iași sub numărul_, reclamanta C. A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, solicitând obligarea acestuia la plata sumei totale de 1.000.000 euro lei reprezentând_ lei cu titlu de despăgubiri morale pentru pierderea demnității și privarea de exercițiul drepturilor constituționale în perioada privării de libertate (204 zile) și_ lei daune materiale, pentru repararea prejudiciului produs în timpul derulării procedurilor judiciare împotriva sa, prin sechestrarea și lipsirea de folosință asupra unor bunuri .
Prin sentința civilă nr. 2107/10.06.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Iași - Secția I Civilă, a fost admisa, în parte, acțiunea formulată de reclamanta C. A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. reprezentat de Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași. A fost obligat pârâtul - Statul Român - să plătească reclamantei C. A. echivalentul în lei la data pronunțării a sumei de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale. Prin aceeași sentință a fost respins capătul de cerere având ca obiect acordarea de daune materiale.
În fapt, prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași nr. 22D/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei C. A.- reclamantă în prezenta cauză, alături de alți 16 inculpați, în sarcina acesteia reținându-se săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 C.pen, trafic de persoane și trafic de minori prev. de art. 12 alin 1, alin. 2 lit. a, art. 13 alin. 1, 2 și 3 din legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu aplic, art. 41 alin. 2 C.pen.
Prin sentința penală nr. 250 din 04.05.2010, pronunțată de T. Iași în dosarul nr._/99/2008, reclamanta C. A. a fost achitată: în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală rap. la art. 10 lit. b din Codul de procedură penală - pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. 1 C.pen și în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. rap. la art. 10 a și d C.proc.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și trafic de minori prev. de art. 12 alin 1, alin. 2 lit. a, art. 13 alin. 1, 2 și 3 din legea nr. 678/2001, modificată și completată, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. în baza art. 350 C.proc.pen. instanța a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, măsură dispusă față de inculpata C. A. prin încheierea de ședință din data de 10.03.2010.
Prin decizia penală nr. 39 din 01.03.2011, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr._/99/2008, reclamanta C. A. a fost condamnată la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 al. 1, 3 raportat la art. 12 al.2 lit. a din Legea 678/2001, modificată și completată, cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal și art. 76 Cod penal și la pedeapsa de 1 ( un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prev. de art. 329 al l Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal și art. 76 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal, stabilindu-se în baza art. 33 lit. a, 34, lit. b Cod penal, pedeapsa totală de executat de 3 (trei) ani închisoare.
Prin decizia penală nr. 4343/ 21.12.2011, înalta Curte de Casație și Justiție ca instanță de recurs, a hotărât admiterea recursurilor declarate de inculpații T. C., R. F. si C. A. împotriva deciziei penale nr. 39 din 1 martie 2011 pronunțata de Curtea de Apel Iasi - Secția penala si pentru cauze cu minori si familie. Instanța de recurs a casat decizia penala atacata si în parte sentința penala nr.250 din 4 mai 2010 a Tribunalului Iasi - Secția penala - minori, numai în ceea ce privește măsura confiscării, privind pe inculpatul R. F. si în rejudecare a înlăturat dispoziția din cuprinsul sentinței privind confiscarea de la inculpatul R. F. a unui apartament situat în Iasi, precum si dispoziția privind măsura asiguratorie a sechestrului dispusa prin ordonanța procurorului din 9 septembrie 2008 asupra altui imobil situat în Iasi, cu valoare de_,66 lei. Instanța de control judiciar a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a respins, ca nefondate, recursurile declarate de P. de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție - DIICOT -Serviciul Teritorial Iasi si de inculpații R. O. si R. A. împotriva aceleiași decizii.
Față de motivarea instanței de fond astfel cum rezultă din hotărârea atacată, expune următoarele motive de recurs:
T. Iași ca instanță de fond, a admis cererea reclamantei C. A. de a i se acorda daune morale, hotărând că funcția compensatorie morală a despăgubirilor ar fî asigurată în cauză prin acordarea sumei de 10 000 euro, stabilită -așa cum rezultă din motivarea hotărârii, prin raportare la perioada de detenție efectivă (5 luni jumătate), la durata privării de libertate de aproximativ 13 luni, la perioada în care a fost îngrădită libertatea de mișcare cât și la stresul suferit de reclamantă pe tot parcursul derulării procesului penal.
Hotărârea recurată este nemotivată în fapt, instanța făcând doar trimiteri generice la probe și este greșită, întrucât instanța a prezentat aspecte care nu se circumscriu condițiilor legale de acordare a daunelor morale și a făcut constări eronate referitor la durata arestării nelegale a reclamantei.
Exprimă totodată opinia că instanța de judecată nu a ținut seama la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate inculpatei, de jurisprudența de dată recentă a înaltei Curți de Casație și Justiție și nici de valoarea despăgubirilor nepatrimoniale acordate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în situații similare, ceea ce a avut ca urmare acordarea unei sume prea mari.
Astfel, la data pronunțării hotărârii, îndeplinirea condițiilor de existență a răspunderii statului era reglementată de prevederile art. 504 - 506 din Codul de procedură penală din 1968 cât și de prevederile articolului 52 alineatul 3 din Constituția României potrivit căruia statul răspunde patrimonial, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare în procesele penale".
Textul constituțional creează doar cadrul general al acordării de despăgubiri de către instanțele civile circumscris sferei unei legi speciale incidente în materia erorilor judiciare iar norma specială aplicabilă în materia erorilor judiciare o constituie în exclusivitate articolul 504 Cod procedură penală.
Potrivit articolului 504 Cod procedură penală intitulat „Cazuri care dau dreptul la recuperarea pagubei": are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal,a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal; privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art.10 alin.l lit. ,j" ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit., j".
Față de norma legală mai sus prezentată, consideră în primul rând că instanța de fond ar fi trebuit să rețină ca și perioadă a arestării nelegale a reclamantei, doar intervalul de timp cuprins între 08.09._09 (durată efectivă a arestării așa cum rezultă din hotărârea de achitare) și nicidecum o perioadă a privării de libertate de „aproximativ 13 luni". Rezultă fără dubiu din motivarea hotărârii că judecătorul fondului a ținut cont la acordarea de daune morale nu numai de perioada arestării nelegale (a cărei durată oricum a stabilit-o inexact) cât și de perioada cât inculpata s-a aflat sub puterea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, ceea ce reprezintă o încălcare a legii și acordarea unei compensații mai mari decât s-ar fi cuvenit reclamantei, pentru suferințele îndurate.
De asemenea, față de conținutul sentinței civile nr. 2107 din 10 iunie 2013 și al normelor legale (articolul 425 Cod procedură civilă prevede că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților"), constatăm că în speță instanța de fond si-a argumentat hotărârea prin trimiterea generică la probe „(acte, declarații de martori)", motivarea având astfel un caracter formal.
Instanța de fond ar fi trebuit să motiveze concret de ce consideră că în speță sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea numai a daunelor morale și de ce consideră că suma de_ euro poate reprezenta acea reparație suficientă pentru atingerea adusă onoarei, sănătății și reputației reclamantei C. A., ca urmare a arestării nelegale .
Fără discuție că stabilirea sumei ce poate fi acordată cu titlul de daune morale nu este supusă unor criterii legale de determinare. Insă instanța ar fi trebuit să arate care sunt acele consecințe negative suferite de reclamantă în plan fizic și psihic, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării ori măsura în care i-a fost afectată situația familia, profesională și socială sau să prezinte orice alt criteriu, de natură să justifice hotărârea luată.
Consideră totodată că, în cuantificarea prejudiciului moral, instanța nu a făcut o apreciere rezonabilă, pe o baza echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantei C. A., ca victima a unei erori judiciare.
Chiar dacă s-a dovedit că lipsirea de libertate a produs consecințe în planul vieții private si al celei sociale ale reclamantei, cuantumul reparației prejudiciului moral nu trebuie supraevaluat ci suma acordată trebuie să reprezinte o justă și echitabilă despăgubire, aptă atât să dea satisfacție morală victimei, cât și să nu constituie o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.
În speță, deși instanța de fond a reținut corect că suferințele psihice suferite de reclamantă pot și trebuie să fie reparate prin despăgubiri, prin sentința pronunțată a acordat o sumă nejustificat de mare, iară a ține seama la stabilirea cuantumului daunelor morale de jurisprudența de dată recentă a înaltei Curți de Casație și Justiție sau de valoarea despăgubirilor nepatrimoniale acordate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în situații similare.
Astfel, în cauza D. si M.-Pidhorni împotriva României (hotărârea din 24.05.2007), în cazul a doi reclamanți angajați ai unei bănci, acuzați de luare de mita si de alte infracțiuni și arestați preventiv, Curtea a constatat încălcarea art.7 alin.l din Convenție, întrucât reclamanții au fost condamnați pentru fapte care nu constituiau în momentul comiterii lor o infracțiune în dreptul național si a obligat statul pârât sa plătească fiecăruia dintre reclamanți 3.000 de euro pentru prejudiciul moral (aceștia solicitaseră 360.000 de euro fiecare).
In cauza Rosengren împotriva României (hotărârea din 24.04.2008), reclamantul a fost arestat în perioada 13.04._95, iar hotărârea definitiva a fost pronunțată la 12.03.2002. Constatând încălcarea art.6 alin.l, Curtea a obligat statul pârât sa plătească reclamantului suma de 3.000 de euro (reclamantul solicitase, 4.000.000 USD cu titlu de despăgubire ne-pecuniara pentru arestarea sa ilegala si distrugerea reputației de om de afaceri în România).
În cauza P. împotriva României (hotărârea din 3.06.2003), s-a constatat ca reclamantul a fost arestat în perioada 20.07._94, în cursul deținerii sale, când se afla sub controlul gardienilor si al administrației penitenciarului a suferit lovituri si răni multiple si nu i s-a acordat asistenta medicala adecvata, iar dosarul nu fusese încă soluționat la data la care s-a pronunțat Curtea Europeana a Drepturilor Omului. In aceasta cauza, Curtea a reținut încălcarea art.3 din Convenție, fata de tratamentele inumane si degradante suportate de reclamant si fata de lipsa unei anchete efective, a art.5 alin.l, întrucât a fost menținut în detenție după expirarea mandatului de arestare, încălcarea art.5 alin.3, întrucât procurorul care a ordonat deținerea reclamantului nu avea calitatea de magistrat, încălcarea art.5 alin.4, având în vedere ca instanța nu a statuat într-un termen scurt asupra legalității măsurii arestării preventive, a art.5 alin.5 si a art.6 alin.l din Convenție, apreciind ca autoritățile sunt răspunzătoare pentru întârzierea globala în soluționarea cauzei. Curtea, după ce a reținut aceste multiple încălcări ale drepturilor omului si de o gravitate deosebita, a obligat statul pârât sa plătească reclamantului suma de 40.000 euro, pentru daune materiale si morale (reclamantul solicitase 100.000 USD sau 3 miliarde lei).
Astfel cum rezultă din exemplele jurisprudențiale citate mai sus, cererea reclamantei de acordare a daunelor morale este întemeiata, însa, la stabilirea întinderii acestor despăgubiri avându-se în vedere consecințele negative suferite de reclamantă in plan psihic, precum și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, apreciază că numai o parte a cuantumului sumei solicitate, mult mai mică decât cea acordată de către instanța de fond, este justificată și constituie o satisfacție suficientă și echitabilă.
Pentru considerentele exprimate, apreciază ca fiind nelegală și netemeinică sentința civilă nr. 2107/10.06.2013, pronunțată de Tribunalului Iași in dosarul civil nr._ .
Având în vedere dispozițiile art. 3 alineat 1 din Legea 76/2012 pentru aplicarea Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă, văzând prevederile art. 299 alineat 1 Cod procedură Civilă anterior raportat la prev art. 282 indice 1 alineat 1 din Codul de procedură c/V/o anterior, art. 282 indice 1 Cod procedură civilă anterior, consideră că în speță calea de atac ce poate fi promovată este recursul.
Față de considerentele prezentate și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, solicită admiterea recursului declarat, casarea hotărârii cu privire la aspectele criticate și rejudecând cauza în fond, să fie redus cuantumul sumelor acordate reclamantei cu titlu de daune morale.
Statul Român prin Ministerul Finanțelor P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta C. A. ca nefondat și admiterea recursului formulat de parchetul de pe lângă T. Iași.
C. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de Statul Român, de P. de pe lângă T. Iași ca nefondate.
Examinând recursurile, Curtea constată că prin cererile de recurs formulate de C. A. și P. de pe lângă T. Iași s-au invocat critici referitoare la nemotivarea soluției de către instanța de fond, critici ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Curtea constată că acest motiv este incident în cauză și determină admiterea tuturor recursurilor pentru următoarele considerente:
Este de principiu că obligația de a-și motiva hotărârea adoptată consacrată legislativ prin dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă, are în vedere stabilirea-în considerentele hotărârii- a situației de fapt, expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Aceste cerințe sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
În acest sens este și practica Curții Europene care a stabilit că noțiunea de proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 CEDO, presupune ca o instanță internă să fi analizat în mod real toate problemele esențiale ce i-au fost expuse.
În cauză, astfel cum se susține și prin cererile de recurs, motivarea sentinței recurate nu corespunde acestor exigențe legale.
Curtea constată că nu s-a procedat la examinarea efectivă a apărărilor și susținerilor părților și nu s-au arătat motivele de fapt și de drept pentru care s-au înlăturat argumente legale și de fapt invocate de părți. Cu alte cuvinte, concluzia instanței nu este precedată de o examinare a chestiunilor de fapt și de drept ridicate.
Curtea notează că în absența motivării în raport de exigențele art. 261 Cod procedură civilă, dezlegările instanței nu pot fi cenzurate de instanța de recurs.
Având în vedere că nemotivarea hotărârii echivalează cu soluționarea procesului- fără a intra în cercetarea fondului, Curtea va admite toate recursurile.
Așa fiind, în temeiul art. 312 ind.1 al. 6 Cod procedură civilă, recursurile vor fi admise și se va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de C. A., de parchetul de pe lângă T. Iași și de Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor P., prin Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași împotriva sentinței civile nr. 2107/2013 din 10.06.2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare la T. Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi,9.12.2014.
Președinte, E. G. | Judecător, G. P. | Judecător, A. G. |
Grefier, C. A. |
Red GE
Tehn.ored AC.
2 ex./08.01.2015
T. Iași: C. E.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 88/2015. Curtea de... | Strămutare. Sentința nr. 5/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
