Evacuare. Decizia nr. 1546/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1546/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 22-10-2012 în dosarul nr. 1546/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1546/2012
Ședința publică de la 22 Octombrie 2012
Completul compus din:
Președinte: A. G.
Judecător: C.-A. S.
Judecător: L. P.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de X. I. A. împotriva deciziei civile nr. 38/A/ 14.03.2012 pronunțată de Tribunalul V. în contradictoriu cu intimații R. B., C. L. al M. B. și M. B., prin P., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 15 octombrie 2012, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, când:
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față;
P. sentința civilă nr. 2794 din 25.10.2011 Judecătoria B. a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului X. I. A., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R. B., ,,excepția inadmisibilității” acțiunii în evacuare și excepția litispendenței.
A respins ca neîntemeiată acțiunea în evacuare formulată de reclamantul X. I. A. în contradictoriu cu pârâtul R. B. și cu intervenienții principali forțați M. B. și C. local al mun. B..
A respins ca neîntemeiate cererile reconvenționale formulate de intervenienții M. B. și C. local al mun. B. pentru constatarea unui drept de superficie.
A respins cererile părților pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Reclamantul și-a justificat calitatea procesuală activă prin faptul că este proprietarul terenului pe care se află construcțiile în litigiu.
Pârâta R. are calitate procesuală pasivă, deoarece folosește construcțiile în litigiu.
Așa-zisa excepție a inadmisibilității este, de asemenea, neîntemeiată. Inadmisibilitatea nu reprezintă o excepție, ci efectul admiterii unei excepții și presupune lipsa posibilității legale de a solicita concursul justiției în rezolvarea unui litigiu.
Speța de față nu este inadmisibilă, nici dacă avem în vedere motivul invocat de pârâtă, evacuarea putând fi solicitată, chiar în lipsa unor raporturi locative. În caz contrar, dacă s-ar condiționa acțiunea în evacuare exclusiv de existența unui contract de locațiune sau închiriere, s-ar încălca principiile de drept procesual civil, inclusiv accesul la justiție, fără un temei legal. Proprietarul unui imobil își poate apăra prerogativele dreptului său și pe calea unei acțiuni în evacuare.
În ceea ce privește excepția litispendenței, instanța a respins-o, deoarece dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect acțiune în constatare drept de superficie și ca părți reclamanții M. B. și C. local al mun. B. și pârâtul X. I. A., a fost suspendat în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, astfel că nu mai există riscul pronunțării a două soluții diferite cu privire la aceeași cerere.
Cu privire la cererea principală, din înscrisurile depuse și raportul de expertiză întocmit în cauză, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul este proprietarul terenului în suprafață de 5.885 mp situat în mun. B., ..40, jud. V., precum și al construcției edificate pe acest teren și individualizată în raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. 2194/1997 al Tribunalului V., ca și în suplimentul la raportul de expertiză al expertului E. D. (filele 119 – 123), sub denumirea Corp ,,A”.
Aceste imobile au fost moștenite de reclamant de la părinții săi și nu au fost trecute în proprietatea statului, ci doar în folosința forțată și fără titlu a statului. Posesia (și nu proprietatea, cum a afirmat reclamantul în cerere) a fost redobândită în urma admiterii acțiunii în revendicare ce a format obiectul dosarului nr. 1393/1997 al Judecătoriei B. (la fond) și al dosarul nr. 2194/1997 al Tribunalului V. (în apel). Autorii reclamantului au dobândit bunurile prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 30.06.1918, transcris la Tribunalul Tutova sub nr. 557, vol. 11 din 30.06.1918.
În perioada stăpânirii terenului de către stat, R. a construit corpurile identificate cu literele B, C, D, F, G, H, I, J și K, în care în prezent funcționează R. B. și S.C. CUP (Compania de Utilități Publice) SA B..
Reclamantul a invocat în concluziile expuse la termenul din 25.10.2011 dispozițiile art. 492 Cod civil, fără a investi instanța cu acțiune întemeiată pe aceste dispoziții, ci au fost invocate pentru a fi considerat proprietarul clădirilor edificate de R., în vederea admiterii acțiunii în evacuare.
Instanța nu poate constata că reclamantul este proprietarul acestor construcții, în condițiile în care acesta nu a formulat o cerere în acest sens, care să respecte prevederile art. 112 Cod procedură civilă (și timbrată ca atare), iar art. 492 Cod civil, care reglementează dreptul de accesiune al proprietarului terenului asupra construcțiilor edificate pe el, a instituit o prezumție relativă, ce a fost răsturnată de pârâtă în dosarul având ca obiect revendicare. Sentința civilă nr. 2311 din 29.05.1997 a Judecătoriei B., astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1242/A din 15.12.1998 a Tribunalului V., a statuat irevocabil și cu autoritate de lucru judecat că respectivele clădiri (corpurile B, C, D, F, G, H, I, J și K) au fost construite de R.. În această situație, proprietarul terenului are la îndemână un drept de opțiune prevăzut de art. 494 cod civil. În speță, reclamantul nu si-a exercitat înca dreptul respectiv de opțiune, iar instanța nu poate trece peste disponibilitatea părților.
Pe de altă parte, reclamantul a beneficiat de apărare calificată, iar instanța, cu tot rolul activ prevăzut de art. 129 alin.1 Cod procedură civilă, nu poate să se substituie unei părți pentru a formula cereri și propune probe.
În aceste condiții, deși ar putea fi înlăturat de pe terenul reclamantului, constructorul nu poate fi evacuat din clădirile pe care le-a construit, chiar dacă acestea nu pot fi considerate nici proprietatea M. B. (nefiind făcută dovada trecerii în proprietatea sa), instanța a respins cererea în evacuare, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererile reconvenționale formulate de intervenienții forțați M. B. și C. local al mun. B. pentru constatarea unui drept de superficie, instanța a constatat că nu sunt întemeiate.
Dreptul de superficie nu era definit în legislația noastră în perioada aplicării Codului civil de la 1864, dar existența sa era unanim acceptată în doctrină și jurisprudență, temeiul legal reprezentându-l prevederile art. 492 Cod civil, conform cărora, “orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra”.
Dreptul de superficie cuprinde un drept de proprietate asupra unei construcții și dreptul de folosință asupra terenului pe care se află construcția respectivă;
Dreptul de folosință asupra terenului se dobândește prin convenție și uzucapiune, iar dreptul de proprietate asupra construcției se dobândește treptat, pe măsura încorporării materialelor în construcție.
În nici un caz, din probele administrate nu rezultă că între proprietarul terenului (autorul reclamantului) din ..40 și stat sau R. a intervenit vreo convenție sau că proprietarul terenului ar fi fost cel puțin de acord (în mod tacit) cu aceste construcții, dimpotrivă constructorul, la fel ca și statul, au fost de rea-credință în momentul construirii, cunoscând cine este proprietar și condițiile în care a fost preluat terenul de la fostul proprietar. În caz contrar, ar însemna să se acorde legalitate unor fapte ilicite cum este construirea abuzivă pe terenul altuia.
Pentru aceste motive, instanța a respins cererile reconvenționale, având același obiect.
Întrucât toate părțile au căzut în pretenții, conform art. 274 Cod procedură civilă, instanța a respins cererile acestora pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelantul X. I. A..
P. decizia civilă nr. 38/A/ 14.03.2012 pronunțată de Tribunalul V. s-a respins apelul declarat de X. I. A. și s-a păstrat sentința civilă nr. 2794/ 25.10.2011 a Judecătoriei B..
Instanța de apel a reținut că apelantul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor ce fac obiectul prezentului litigiu și că intervenienții forțați au invocat existența unui drept de superficie, susținând că toate construcțiile fac parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale.
În prezenta cauză, apelantul reclamant a formulat acțiunea de evacuare, invocând dreptul său de proprietatea asupra imobilului din care se solicita evacuarea, drept dobândit prin accesiune, iar intimații i-au negat dreptul, susținând că imobilul aparține domeniului public al unității administrativ teritoriale și au invocat pe de alta parte existenta unui drept de superficie.
Tribunalul a apreciat ca în aceste condiții soluția respingerii acțiunii de evacuare este legală, deoarece atunci când ambele părți invocă un drept de proprietate asupra aceluiași bun, trebuie să se procedeze la compararea titlurilor ce se opun, comparare care nu este posibilă în acțiunea de evacuare.
În ce privește susținerea apelantului în sensul ca în mod greșit ar fi fost introduși în cauza C. L. al M. B. si M. B. întrucât el nu a formulat acțiunea în contradictoriu cu aceștia Tribunalul reține ca și aceste susțineri sunt nefondate.
Astfel, din actele dosarului Tribunalul retine ca parata chemata in Judecata, R. B. a depus la data de 11.01.2011 întâmpinare in cauza - fila 27 din dosarul de fond, prin întâmpinarea formulata solicitând introducerea în cauză a Consiliului L. al M. B. și a M. B. în baza art. 57 Cod procedura civila, arătând ca în realitate dreptul de proprietate asupra imobilului din care se solicita evacuarea sa ar face parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale.
Ulterior, la data de 02.03.2011 parata a precizat acesta cerere arătând ca întemeiază in drept pe dispozițiile art. 64-68 Cod procedura civila.
A reținut Tribunalul ca potrivit art. 64 Cod procedura civila paratul care deține un lucru pentru altul sau care exercita în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arata pe cel in numele căruia deține lucrul sau exercita dreptul, daca a fost chemat in judecata de o persona care pretinde un drept real asupra lucrului. Art. 66 alin. 2 Cod procedura civila prevede: când cel chemat nu se înfățișează sau tăgăduiește arătările paratului, se vor aplica dispozițiile art. 58 Cod procedura civila.
La rândul sau art. 58 Cod procedura civila prevede: cel chemat în judecata dobândește calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabila.
F. de dispozițiile legale anterior citate Tribunalul retine ca in mod corect instanța de fond adat eficienta în cauză dispozițiilor art. 66 alin. 1 si 58 Cod procedura civila și a dispus introducerea în cauza în calitate de intervenienți a Consiliului L. al M. B. și a M. B..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs X. I. A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurentul a susținut că instanța i-a diminuat dreptul de proprietate deși a avut la dosar extrasul de carte funciară, având în vedere doar hotărârea judecătorească în revendicare.
Ulterior pronunțării acestei hotărâri reclamantului i s-a întregit proprietatea la suprafața de 6785 mp teren prin restituirea în natură, prin acte administrative, a altor suprafețe de teren.
În opinia recurentului instanța a ignorat încheierea de carte funciară și extrasul de carte funciară, care fac dovada dreptului său de proprietate, precum și împrejurarea că cererea intervenienților a fost respinsă.
A arătat recurentul că R. B. i-a recunoscut dreptul de proprietate până în 2007 și i-a plătit chirie conform contractului de închiriere, ulterior refuzând să mai încheie contract de închiriere și să părăsească proprietatea.
Apreciază recurentul că prezumția instituită de art. 492 cod civil îi conferă un drept de proprietate asupra construcțiilor de pe terenul său, construcții care însă nu îl interesează, putând să fie demolate și ridicate oricând de pe terenul său.
Recurentul a susținut că tribunalul i-a făcut o situație mai grea prin aceea că a considerat că nu ar avea dreptul la o acțiune în evacuare, ci ar trebui să exercite acțiunea în revendicare.
În drept a invocat motivele de modificare prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 6 și pct. 7 Cod procedură civilă.
P. întâmpinare R. B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precizând că a ocupat doar corpul A în temeiul unui contract de închiriere, celelalte corpuri de clădire în care a funcționat după anul 2007 nefiind proprietatea reclamantului.
Intimata a arătat că pe rolul judecătoriei B. se află o acțiune în constatarea dreptului său de proprietate și că nu poate fi dispusă evacuarea sa din clădirile care nu aparțin reclamantului.
Ambele părți au depus la dosar înscrisuri.
Analizând motivele de recurs formulate, actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile în materie, instanța constată recursul nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
În ce privește critica referitoare la ignorarea încheierii de carte funciară și a extrasului de carte funciară de către instanța de apel, instanța constată că aceasta vizează greșita stabilire de către tribunal a situației de fapt ca urmare a ignorării unor dovezi administrate, motiv de netemeinicie ce nu mai este prevăzut în prezent de art. 304 ca motiv de recurs, fiind abrogat de prevederile OUG 38/2006.
Instanța nu poate primi critica recurentului referitoare la agravarea situației sale în propria cale de atac.
P. decizia recurată s-a respins pe fond apelul declarat de reclamant împotriva sentinței instanței de fond.
Împrejurarea că instanța de apel a apreciat că nu poate compara titlurile de proprietate ale părților în acțiunea în evacuare nu echivalează cu o agravare a situației reclamantului.
De altfel, prin cererea de recurs reclamantul însuși recunoaște faptul că imobilele-construcții ce fac obiectul litigiului nu îi aparțin și nu îl interesează, lăsând la aprecierea intimatei demolarea lor.
Contractul de închiriere invocat de recurent a avut ca obiect corpul A din clădire, care nu face obiectul prezentului litigiu și mai mult imobilul respectiv se află în posesia recurentului de la 01.11.2009, aspect ce rezultă din înscrisul încheiat de părți, intitulat „reziliere convențională” (fila 34 dosar) și din raportul de expertiză efectuat de expertul E. D. (fila 116 dosar).
Instanța observă că reclamantul și-a întemeiat acțiunea în evacuare pe sentința civilă nr. 2311/ 29.05.1997 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1242/A/ 15.12.1998 a Tribunalului V..
P. încheierea de la fila 81 dosar reclamantul a precizat că solicită evacuarea pârâtei din construcțiile notate cu literele C, D, J, G precum și de pe terenul aferent acestora.
Având în vedere însă că în motivarea deciziei nr. 1242/1998 (fila 52 dosar) pe care recurentul și-a întemeiat cererea se prevede expres faptul că imobilele – clădiri notate cu literele: B, C, D, F, G, H, I, J, K nu au aparținut defunctului X. ci au fost edificate de R. – B. pe terenul acestuia” (s.n.) curtea constată că în mod corect tribunalul a respins cererea de apel ca neîntemeiată, păstrând sentința instanței de fond.
Întrucât tribunalul a analizat în fond criticile formulate în apel, motivul de recurs potrivit căreia recurentului i s-ar fi agravat situația în calea de atac este nefondat și va fi respins ca atare.
Cât privește susținerea privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 492 Cod civil, de asemenea va fi respinsă, acțiunea fiind întemeiată pe prevederile art. 480 Cod civil, astfel cum rezultă chiar din cererea introductivă și nu pe dispozițiile art. 492 Cod civil, invocate de reclamant după stabilirea cadrului procesual și administrarea probelor, prin concluziile pe fond.
Potrivit prevederilor art. 132 Cod procedură civilă, modificarea sau completarea cererii de chemare în judecată se poate face doar până la prima zi de înfățișare.
În speță reclamantul nu a învestit instanța de fond cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 492 Cod civil, ci a invocat aplicabilitatea lor abia odată cu formularea concluziilor pe fondul cauzei.
Mai mult, prin cererea de recurs reclamantul nu a contestat momentul invocării acestor prevederi și nici împrejurarea că nu a formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 492 Cod civil.
Pentru aceste considerente, constatând recursul nefondat, instanța îl va respinge în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și va menține decizia recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de X. I. A. împotriva deciziei civile nr. 38/A/ 14.03.2012 pronunțată de Tribunalul V., decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 22.10.2012.
PreședinteJudecătorJudecător
G. AncaPalihovici LilianaSusanu C.
Grefier
G. D.
Red. P.L.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./20.11.2012
Tribunalul V.:
- M. M. D.
- F. E.
Judecătoria B.: N. L.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 1568/2012. Curtea de Apel IAŞI | Daune cominatorii. Decizia nr. 1535/2012. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
