Obligaţie de a face. Decizia nr. 35/2012. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 35/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 23-03-2012 în dosarul nr. 35/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 35/2012
Ședința publică de la 23 Martie 2012
Completul compus din:
Președinte A. E. A.
Judecător G. P.
Grefier C. A.
Pe rol fiind judecarea apelului civil privind pe apelant . SRL, apelant C. M. C. și pe intimat . SRL, intimat . SRL, apel având ca obiect obligație de a face formulat împotriva sentinței civile numărul 2295/2.11.2011 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 9.03.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, pentru a se da posibilitatea părților de a formula și a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 16.03.2012, apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi.
CURTEA DE APEL:
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 2295 din 2.11.2011 pronunțată de Tribunalul Iași, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar pe fond s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta . SRL și intervenientul în nume propriu C. M. C. în contradictoriu cu pârâtele . SRL și . SRL.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Remorca folosită de pârâte și supusă expertizării a fost achiziționată de S.C. AD M. GROUP S.R.L. Iași de la .. Iași.
.. Iași achiziționase remorca de la S.C. GAMA PEL STAR Cluj N., această societate fiind distribuitor al .. Sibiu – producător de remorci auto și caroserii camioane.
.. Sibiu, intervenientul în nume propriu C. M. C. a avut un proces la Tribunalul București, secția a IV-a civilă din a cărui sentință civilă nr. 468 dată în ședința publică din 04.04.2006 rezultă că dl. C. M. C. se angajează să nu mai emită pretenții financiare sau de altfel pentru folosirea și/sau producerea de către .. a remorcilor de afișaj publicitar, până la momentul semnării tranzacției.
Aceste pretenții se referă și la clienții .. care au cumpărat remorci publicitare conform listei anexa nr. 1 la prezentul raport de expertiză.
Remorcile publicitare cât și conceptul publicitar pe autovehicule în mișcare așa cum rezultă din stadiul tehnicii din brevetul de invenție RO_ B – DNR 99-_ din 11.02.1999 cu titlul „ Remorcă pentru afișaj publicitar” autor C. M. C. cât și din motivele de acordare a brevetului de invenție anexă la Hotărârea nr. 4/5/614/31.12.1999 a OSIM, existau la data acordării brevetului.
Motivul pentru care i-a fost acordat brevetul RO_ B – DNR 99-_ din 11.02.1999 cu titlul „ Remorcă pentru afișaj publicitar” autorului C. M. C. este faptul că elementele de noutate se referă la o soluție constructivă aleasă care permite întregului ansamblu, șasiu și panouri laterale să lucreze cu un cheson ce preia, prin toate elementele sale sarcinile care apar în timpul transportului, deci o soluție constructivă a unei remorci publicitare.
Analizând documentele depuse raportat la dispozițiile legale în vigoare, reține expertul că:
Brevetul de invenție RO_ B – DNR 99-_ din 11.02.1999 cu titlul „ Remorcă pentru afișaj publicitar” autor C. M. C. nu se aplică pe produsele cu denumirea „ Remorcă publicitară” și aflat în exploatarea pârâtelor deși este similară prin ceea ce face – publicitate pe mijloace de transport, dar nu constituie o contrafacere prin faptul că sunt abordate soluții constructive diferite.
Nu sunt încălcate drepturile de proprietate intelectuală reclamante din cel puțin trei motive constatate de expertiză:
Din soluția tehnică cuprinsă în cadrul revendicărilor din brevetul de invenție RO_ B – DNR 99-_ din 11.02.1999 cu titlul „ Remorcă pentru afișaj publicitar” autor C. M. C. rezultă că de fapt brevetul protejează o soluție constructivă a unei remorci publicitare, remorci care sub o altă formă constructivă se aflau deja înaintea soluției tehnice date de autor și care soluție este diferită de cea abordată de constructorul .. Sibiu și nu cuprinde revendicarea unui concept publicitar ,chiar el pe un autovehicul în mișcare, lucru ce i-a fost adus la cunoștință autorului și cuprins și în explicațiile la motivare a brevetului.
Chiar și în condițiile în care remorca în litigiu ar fi fost construită pe baza soluției tehnice constructive din brevetul de invenție RO_ B – DNR 99-_ din 11.02.1999 cu titlul „ Remorcă pentru afișaj publicitar” autor C. M. C. și cuprinsă în revendicări,după fraza caracterizat prin aceea că pârâtele nu ar fi în încălcarea drepturilor datorită faptului că din sentință civilă nr. 468 dată în ședința publică din 04.04.2006 rezultă că dl. C. M. C. se angajează să nu mai emită pretenții financiare sau de altfel pentru folosirea și/sau producerea de către .. a remorcilor de afișaj publicitar, până la momentul semnării tranzacției.
Aceste pretenții se referă și la clienții .. care au cumpărat remorci publicitare conform listei anexa nr. 1 la prezentul raport de expertiză.
Având în vedere prevederile art. 32 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție și explicațiile expertizei rezultă că folosirea unui obiect fabricat conform unui brevet de invenție de către un utilizator care a achiziționat cu bună credință produsul respectiv, nu constituie încălcarea soluției brevetate, deoarece acesta este de bună credință când achiziționează produsul respectiv neștiind că producătorul a încălcat sau nu o soluție brevetată mai ales când producătorul este cunoscut și achiziția se face legal, în baza unor documente.
La dosar a fost depusă și o opinie divergentă a expertului care concluzionează că remorca publicitară aflată în proprietatea și exploatarea pârâtelor reprezintă o contrafacere a produsului „ Remorcă pentru afișaj publicitar” RO_ B, brevetat de intervenientul C. M. C. și licențiat de către reclamanta S.C. M. V. C. S.R.L.
Instanța urmează a înlătura însă susținerile acesteia deoarece analizând actele dosarului, coroborată cu dispozițiile legale în vigoare, rezultă că remorca pentru afișaj publicitar este realizată din mai multe subansambluri construite din profiluri laminate comune, asamblate apoi între ele, prin mijloace cunoscute până la obținerea produsului finit.
Pârâtele au depus în apărare ‚brevetul de invenție francez_ anterior emiterii brevetului de circulație obținut de intervenientul C. M., pe analiza căruia expertul principal își argumentează concluziile și toate răspunsurile la obiecțiunile formulate de pârâți. Astfel, instanța urmează a înlătura și concluziile divergente ale expertului parte raportat și la Directiva nr. 2008/95/CE a Parlamentului European.
Față de toate considerentele expuse anterior, reține tribunalul că atât acțiunea reclamantei cât și a intervenientului în nume propriu sunt nefondate,din toate probele administrate rezultând că modelul constructiv de remorcă publicitară aflat în dotarea pârâtelor este deosebit din punct de vedere conceptual față de modelul protejat prin brevet.
Instanța urmează a respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, aceasta justificând atât calitatea cât și interesul cu actele depuse la dosar.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga atât reclamanta cât și intervenientul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâți.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel . SRL și C. M. C. criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Se arată că, din cuprinsul sentinței apelate nu reiese care este motivul pentru dare acțiunea a fost respinsă ca nefondată, atâta timp cât producătorul remorcii contrafăcute- .- a recunoscut brevetul de invenție care face obiectul cauzei.
Susțin apelanții că nu înțeleg raționamentul potrivit căruia prima instanță a respins opinia divergentă a expertului parte P. D., neluând-o în seamă. De asemenea, deși s-au formulat obiecțiuni la expertiza ing. B. I., încuviințată de instanță, nu și-au găsit răspunsul lămuritor și legal din partea expertului rămânând fără răspuns, instanța pronunțând sentința în lipsa acestuia.
Se arată că sentința civilă nr. 468 din 4.04.2006 care cuprinde tranzacția cu producătorul Pancar al remorcii folosite de intimată, nu permite interpretarea dată de expertul B. I., că utilizarea remorcii expertizate nu reprezintă o încălcare a brevetului, sau că această utilizare nu încalcă drepturile de exploatare așa cum sunt definite de art. 32 alin.1 și 2 din Legea nr. 64/1999. Se mai arată că formularea expertului este sumară, iar faptul că produsul expertizat are în alcătuire diferite tipuri de profile comune, sau modificări minore ale configurației sau structurii de rigiditate sau rezistență nu îl fac să fie diferit cum se exprimă acesta.
Verificând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de apel formulate și la dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Remorca expertizată a fost achiziționată de către . SRL Iași de la . Iași, care, la rândul său, a achiziționat remorca de la . Cluj, această din urmă societate fiind distribuitor al . Sibiu-producător al remorcii auto și caroseriei camionului.
Între intervenientul în nume propriu C. M. C. și . Sibiu a avut loc un litigiu soluționat prin sentința civilă nr. 468 din 4.04.2006 pronunțată de Tribunalul București, din care rezultă că primul se angajează să nu mai emită pretenții financiare sau de altă natură pentru folosirea și/sau producerea de către . a remorcilor de afișaj publicitar, până la momentul semnării tranzacției. În această sentință se stabilește și că aceste pretenții se referă și la clienții . care au cumpărat remorci publicitare conform listei anexa nr. 1 la raportul de expertiză.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert ing. B. I., rezultă că remorcile publicitare cât și conceptul publicitar pe autovehiculele în mișcare, așa cum rezultă din studiul tehnicii din brevetul de invenție RO 115391B-SMR 99-_ din 11.05.1999 nu titlul „Remorcă pentru afișaj publicitar” autor C. M. C. cât și din motivele de acordare a brevetului de invenție, anexă la Hotărârea nr. 415/614 din 31.12.1999 a OSIM (anexa nr. 8 la raportul de expertiză) existau la data acordării brevetului.
Din soluția tehnică cuprinsă în cadrul revendicărilor din acest brevet rezultă că acesta probează, raportat la dispozițiile art. 32 din Legea nr. 64/1991 o soluție constructivă a unei remorci publicitare, remorci care sub o altă formă constructivă se aflau deja înaintea soluției tehnice date de autor, soluție care este diferită de cea abordată de constructorul . și nu cuprinde revendicarea unui concept publicitar – chiar el pe un autovehicul în mișcare, lucru ce i-a fost adus la cunoștință autorului și cuprins și în explicațiile la motivarea de acordare a brevetului.
În final expertul conchide că remorca publicitară aflată în proprietatea și exploatarea pârâtelor deși similară ca și concept publicitar (acesta neputând fi protejat fiind de domeniul public) dar construită printr-o soluție tehnică diferită arată faptul că nu reprezintă o contrafacere a remorcii brevetate de reclamanta . SRL și intervenientul în nume propriu C. M. C., nefiindu-le încălcate acestora dreptul de proprietate intelectuală. La acest raport de expertiză s-au formulat obiecțiuni, iar prin încheierea de ședință din data de 26.10.2011 apelanții arată că deși nu sunt pe deplin lămuriți de răspunsul la obiecțiuni, consideră că expertul consultant a argumentat și susținut prin precizări faptul că între cele două modele nu există diferențe.
În acest sens, la dosar a fost depusă și această opinie divergentă a expertului consultant care concluzionează că remorca publicitară aflată în proprietatea și exploatarea pârâtelor reprezintă o contrafacere a produsului “Remorcă pentru afișaj publicitar” RO 115391B, brevetat de intervenientul C. M. C. și licențiat de către apelanta-reclamantă . SRL.
Contrar susținerilor apelanților instanța de fond a înlăturat motivate opinia divergentă a expertului.
Expertiza fiind un mijloc de dovadă la care instanța recurge în cazul în care, pentru stabilirea adevărului, este nevoie de lămurirea unor împrejurări de fapt, pentru rezolvarea cărora se cer anumite cunoștințe de specialitate, prima instanță a reținut, de asemenea, motivate, opinia expertului B. I., opinia menținută și prin răspunsul la obiecțiunile la expertiză pe care apelanții nu le-au mai contestat.
Mai mult decât atât, chiar în condițiile în care remorca în litigiu ar fi fost construită pe baza soluției tehnice din brevetul de inventar RO_ B-DMR 99-_ din 11.02.1999 cu titlul “Remorcă pentru afișaj publicitar” autor C. M. C., în mod corect prima instanță a reținut că, potrivit sentinței civile nr. 468 din 4.04.2006 pronunțată de Tribunalul București, prin tranzacția încheiată între acesta din urmă și ., producător de remorci auto și caroserii camioane, apelantul C. M. C. s-a angajat să nu mai emită pretenții financiare sau de altă natură privind folosirea și/sau producerea de către . a remorcilor de afișaj publicitar, până la momentul semnării tranzacției, pretenții care se referă și la clienții . care au cumpărat remorci publicitare conform anexei nr. 1 (anexa nr.7 la raportul de expertiză). Ori remorca în litigiu având . 9105 RTP 4MAM 037 a fost achiziționată de . SRL de la . Iași, care la rândul său a achiziționat-o de la . Cluj, societate distribuitoare a . Sibiu, parte a tranzacției consfințite prin sentința 468/2006 a Tribunalului București.
În consecință, date fiind considerentele expuse și față de dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul formulat de . SRL și de C. M. C. împotriva sentinței civile nr. 2295 din 2.11.2011 a Tribunalului Iași pe care o va păstra ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de .” SRL și de C. M.-C. împotriva sentinței civile nr. 2295 din 2.11.2011 a Tribunalului Iași, sentință pe care o păstrează.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi-23.03.2012.
Președinte, A. E. A. | Judecător, G. P. | |
Grefier, C. A. |
Red AAE
Tehnored AC
2 ex/19.04.2012
Tribunalul Iași: M. A.
← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 557/2012. Curtea... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 70/2012. Curtea de Apel IAŞI → |
---|