Partaj judiciar. Decizia nr. 738/2014. Curtea de Apel IAŞI

Comentarii

0

Decizia nr. 738/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 738/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 738/2014

Ședința publică de la 20 Octombrie 2014

Completul compus din:

Președinte: A. G.

Judecător: C.-A. S.

Judecător: L. P.

Grefier: D. G.

S-au luat în examinare cererile de recurs formulat de C. I. și C. V. împotriva încheierii de admitere în principiu pronunțată de Judecătoria Iași la 20.10.2010 și a deciziei civile nr. 162 din 25.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă în contradictoriu cu intimații C. Z., C. V. F. V., C. V. A.; C. V. V., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 06 octombrie 2014, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 13 octombrie 2014 și apoi la data de astăzi, când:

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ reclamanta-pârâtă C. Z. i-a chemat în judecată pe pârâții-reclamanți C. V., C. I. și C. G. E. solicitând partajarea averii succesorale rămase după defunctul C. G., decedat la 28.07.2006, cu ultimul domiciliu în satul și ..

A arătat că masa succesorală se compune din:

- suprafața de 0,3200 ha teren din ., conform titlului de proprietate nr._/16.09.1996;

- 0,6300 ha teren, conform titlului de proprietate nr._/13.05.1996;

- 1 ha teren – . de proprietate nr._/27.01.1994.

A arătat că s-a căsătorit cu decuiusul la 07.01.1978 și că acesta avea copii dintr-o căsătorie anterioară pe care i-a crescut împreună cu acesta.

În timpul căsătoriei cu decuiusul, reclamanta a adus îmbunătățiri casei de locuit și a edificat anexele, solicitând un drept de creanță pentru acestea.

A mai solicitat și cheltuielile de înmormântare și pomeni, în raport de cota fiecăruia, motivând că a suportat toate aceste cheltuieli.

A arătat că succesori sunt:

- C. Z. – soție supraviețuitoare;

- Ciclu V. – fiu;

- C. I. – fiu;

- C. G. E. – fiică.

Pentru casă a solicitat să i se atribuie în tot sau în parte.

A invocat art. 728 și următoarele Cod procedură civilă.

C. V. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională. A solicitat reducerea sau anularea dreptului de abitație a reclamantei, dezbaterea succesiunii după P. C., să le permită să intre în posesia bunurilor succesorale, raportarea sumelor de la CEC sau bănci, cheltuielile de înmormântare și pomeni, 1000 mp T45, P2683/7 (pe care are casa), constatarea nedemnității reclamantei care l-a obligat pe decuius, bolnav fiind, să muncească, pricinuindu-i decesul și contravaloarea unui vițel vândut de aceasta lui B. B..

Ulterior, C. Z. a solicitat disjungerea cererii reclamantei de cea reconvențională și a precizat că C. G. a construit casa pretinsă de aceasta înainte de a se căsători, că a suportat exclusiv cheltuielile de înmormântare, și că nu are o altă locuință.

C. V. a pretins că suma de înmormântare a tatălui său este de 2500 lei, iar 1000 lei reprezintă ajutorul de înmormântare de la Casa de Pensii pentru care a convenit cu reclamanta să fie cheltuiți pentru masa de 40 de zile a tatălui său.

A precizat că reclamanta a tăiat porcul împreună cu ginerele său și a vândut carnea și că vinde bunuri solicitând obligarea reclamantei să-l lase să administreze aceste bunuri, conform art. 652 și 653 Cod civil. A depus taxa de timbru de 19 lei și timbru judiciar de 1 leu.

C. I. și C. G. E. au achiesat la cererea reconvențională formulată de C. V. (fila 101) arătând că succesiunea P. C. s-a deschis la 20.11.1976 și că aveau vocație C. G. – 1/4 (soț supraviețuitor) și pentru restul de 3/4 - C. I., C. V. și C. G. E. - descendenți.

Masa succesorală după defunctă se compune din: cota de 1/2 din locuința edificată în timpul căsătoriei, cu temelia din piatră și beton, acoperită cu țiglă, pe terenul proprietatea defunctei, cota de 1/2 din grajd, suprafața de_ mp din titlul de proprietate nr._/1996 și titlul de proprietate nr._/1994. Au arătat că nu se include și parcela 45-_ de 1000 mp proprietatea lui C. V..

Succesiunea după C. G. s-a deschis la 28.07.206, în .> La acesta au vocație succesorală următoarele persoane: C. Z. – soție supraviețuitoare – 1/6 din succesiune, C. I., C. V. și C. G. E. – fii – 3/4 din succesiune.

Averea succesorală se compune din cota de 1/4 moștenită de la soția sa C. P. – cota de 1/2 din contravaloarea unor animale existente în gospodărie la data decesului, respectiv o vacă cu vițel, 2 cai și cinci porci și 2000 litri de vin la care se adaugă cota de 1/2 din economiile de bani depuse la CEC sau bănci pe care reclamanta este obligată să le raporteze la masa de partajat.

Prin cererea reconvențională au solicitat completarea masei de partaj a decuiusului C. G. cu cota de 1/2 din contravaloarea unei vaci cu vițel, 2 cai și 5 porci, 2000 litri de vin și economiile de la CEC și bănci, excluderea din masa de partaj a suprafeței de 1000 mp proprietatea lui C. V., atribuit pentru construirea locuinței de Comisia Locală Bârnova pe un amplasament proprietatea comunei, respectiv asupra locuinței, grajdului și terenului, constatarea încetării dreptului de abitație asupra casei în care a locuit, de care a beneficiat reclamanta C. Z. sau reducerea (restrângerea) din dreptul de abitație, conform art. 4 din Legea nr. 319/1944 la 2 camere folosite ca dormitoare cu . să restituie pârâților parte din cheltuielile de înmormântare și pentru pomenirile ulterioare făcute pentru defunctul C. G. calculate în raport cu cotele ce revin fiecărei părți din această moștenire (2000 RON).

Au solicitat respingerea cererii privind dreptul de creanță arătând că au fost efectuate doar lucrări de întreținere (lipit, văruit, reparații).

Prin încheierea din 20.10.2010 Judecătoria Iași a respins cererea de disjungere și suspendare a judecării cauzei formulată de C. V..

A respins excepțiile privind nulitatea actelor de procedură și perimarea invocate de C. V..

A constatat că nu este legal timbrată cererea reconvențională pentru cheltuielile de înmormântare, excepția fiind inoperantă pentru celelalte capete de cerere.

A admis în principiu în parte acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă C. Z. domiciliată în satul Bârnova, . în contradictoriu cu pârâții-reclamanți C. I.- domiciliat în Iași, AL.T. N., nr. 79, ., . –domiciliat în satul BIRNOVA, . și succesorii E. G. C. (decedată) respectiv: C. V. F. V., C. V. V. și C. V. A. - com. BÂRNOVA_ BÂRNOVA, J. IAȘI.

A admis în principiu în parte cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă.

A constatat că după C. P., decedată la 2.02.1976 au rămas următorii succesori:

C. G. (soț) – ¼ din succesiune;

C. V. – 1/3 din ¾ din succesiune;

C. I. – 1/3 din ¾ din succesiune,

și C. G. E. – 1/3 din ¾ din succesiune (în prezent decedată) succesorii acesteia fiind: C. V. V., C. V. F. V. și C. V. A..

A prorogat pronunțarea cu privire la masă.

A constatat că după C. G., decedat la 28.07.2006, cu ultimul domiciliu în ., jud. Iași au rămas următorii succesori:

-C. Z.- soție supraviețuitoare – ¼ din succesiune;

-C. V. – fiu – 1/3 din ¾;

-C. I. – fiu - 1/ din 3/4;

-C. G. E. – fiică- 1/3 din 3/4, succesorii acesteia fiind cei indicați mai sus.

A constatat că masa succesorală după C. G. este compusă din

bunuri mobile: o vacă, un vițel și 2 cai respectiv contravaloarea acestora – 300 lei (1/2).

Bunuri imobile:

teren – 3200 mp, conform titlului de proprietate_/1996 ..

1 ha, conform titlului de proprietate_/1994 – .;

6300 mp – satul și ., conform titlului de proprietate_/1996 (pentru 1000 mp cererea formulată de C. V. a fost respinsă conform hotărârilor ce au fost menționate mai sus);

casa construită în 1956.

A prorogat pronunțarea cu privire la casă (pentru construcțiile ulterioare anilor 1956-1957, anexe, grajd și dreptul de creanță.

A respins cererea pârâților-reclamanți pentru porci și sumele CEC.

A respins cererea pârâților-reclamanți privind constatarea nedemnității succesorale a reclamantei-pârâte.

A constatat că reclamanta-pârâtă nu a dovedit existența pasivului succesoral (în cuantumul solicitat).

A anulat ca netimbrată cererea pârâților-reclamanți în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă pentru pasivul succesoral (cheltuieli de înmormântare).

A respins cererea pârâților-reclamanți pentru constatarea inexistenței dreptului de abitație.

A redus dreptul de abitație al reclamantei la 2 camere și un hol, cu acces la dependințe.

A prorogat pronunțarea cu privire la cererea pârâților-reclamanți pentru posesia bunurilor și fructelor și administrarea bunurilor.

A respins cererea cu privire la terenul de 1000 mp din titlul de proprietate nr._/1996.

Pentru pronunțarea încheierii de admitere in principiu a reținut instanța de fond următoarele considerente:

Cererile de disjungere și cea de suspendare a judecății cauzei formulate de C. V. se vor respinge, măsurile neimpunându-se în raport de art. 165 și 244 pct. 1 c.pr.civ.

De asemenea, instanța va respinge ca neîntemeiate excepțiile privind nulitatea actelor de procedură și perimarea invocate de C. V. (nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 106-108 C.pr.civ. și 248 și urm. C.pr.civ.

Instanța a constatat că nu este legal timbrată cererea reconvențională pentru cheltuielile de înmormântare, excepția fiind inoperantă pentru celelalte capete de cerere art. 20 (4)din Lg. 146/1997.

Conform art. 728 cod civil nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune. Rezultă deci că atât acțiunea cât și cererea reconvențională sunt admisibile în principiu și, prin urmare, instanța le va admite în principiu.

Instanța a constatat că după C. P. decedată la 1.02.1978 (data deschiderii succesiunii – art. 651 din cod civil) au rămas următorii succesori:

-C. G. (soț) – ¼ din succesiune Lg. 319/1944;

-C. V. – 1/3 din ¾ ;

-C. I. – 1/3 din ¾

-și C. G. E. – 1/3 din ¾ (în prezent decedată) moștenitorii acesteia fiind: C. V. V., C. V. F. V. și C. V. A. (art. 669 cod civil)

Instanța a prorogat pronunțarea cu privire la masă (fiind necesară administrarea de probe).

Instanța a constatat că după C. G., decedat la 28.07.2006, data deschiderii succesiunii – art. 651 cod civil, cu ultimul domiciliu în ., jud. Iași au rămas următorii succesori:

-C. Z.- soție supraviețuitoare – ¼ din succesiune Lg. 319/1944;

-C. V. – fiu – 1/3 din ¾;

-C. I. – fiu - 1/ din 3/4;

-C. G. E. – fiică- 1/3 din 3/4, succesorii acesteia fiind cei arătați mai sus.

Instanța a constatat că masa succesorală după C. G. este compusă din bunurile mobile: cota de ½ din o vacă, cu vițel, 2 cai (respectiv contravaloarea acestora și 300 l restul cotei de ½ fiind proprietatea Zenoviei C., ca devălmaș conform Codului familiei- art. 30) (celelalte bunuri – diferența de până la 2000 litri vin, sumele de bani de la CEC și bănci și cei 5 porci nu s-au dovedit).

Bunuri imobile:

-teren – 3200 mp, conform titlului de proprietate_/1996 ..

-1 ha, conform titlului de proprietate_/1994 – .;

6300 mp – satul și ., conform titlului de proprietate_/1996 (pentru 1000 mp cererea formulată de C. V. a fost respinsă conform hotărârilor judecătorești ce au fost menționate mai sus);

-casa construită în 1956 conform adeverinței nr. 2686/6.03.2006.

Deoarece este necesară efectuarea unei expertize instanța va proroga pronunțarea cu privire la casă, anexe și camere, pentru construcțiile ulterioare anexelor 1956-1957, căsătoria cu C. P. fiind la 18.01.1959, iar cea cu C. Z. la 07.01.1978 și cea cu privire la dreptul de creanță (îmbunătățiri).

Pentru motivele ce au fost expuse mai sus, instanța a respins cererea pârâților-reclamanți pentru porci și sumele CEC ca neîntemeiată (nu s-au produs dovezi cu privire la acestea).

De asemenea, instanța a respins cererea pârâților-reclamanți privind constatarea nedemnității succesorale a reclamantei-pârâte (nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 655 și urm. din Codul civil) Nu s-a făcut dovada condamnării pentru infracțiunea de omor sau tentativă de omor a decuiusului pentru reclamantă sau că aceasta ar fi făcut o contra defunctului o acuzație capitală, declarată de judecată drept calomnioasă și nici faptul că aceasta, având cunoștință de omorul defunctului nu a denunțat acesta justiției.

Instanța a constatat că reclamanta-pârâtă nu a dovedit existența pasivului succesoral ( în cuantumul solicitat) depozițiile martorilor constituind apărări subiective și nefiind însoțite de dovezi scrise (bonuri fiscale, facturi, chitanțe, etc.).

Pentru motivele ce au fost expuse la pct. A3 instanța a anulat ca netimbrată cererea pârâților-reclamanți în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă (pentru cheltuielile de înmormântare), Cererea pentru 1000 mp va fi respinsă (în considerarea hotărârilor judecătorești menționate mai sus).

De asemenea, instanța a respins cererea pârâților-reclamanți pentru constatarea inexistenței (încetării) dreptului de abitație (nu s-a făcut dovada că reclamanta are o locuință în proprietate personală).

Conform art. 4 din Lg. 319/1944 instanța a redus dreptul de abitație al reclamantei la 2 camere și un hol cu acces la dependințe, ceea ce corespunde nevoilor locative actuale ale acesteia.

De asemenea, instanța a prorogat pronunțarea cu privire la bunuri și fructele lor și administrarea bunurilor (fiind necesară suplimentarea probatoriului - expertize).

Prin sentința civilă nr._ din 21.09.2012 Judecătoria Iași a dispus următoarele:

A respins cererea de suspendare a judecării cauzei. A respins cererea de disjungere.

A respins cererea de sesizare a Parchetului și a instanței de contencios.

A respins excepțiile de inadmisibilitate, nulitate și perimare.

A constatat că dreptul de opțiune succesorală a fost exercitat în termen.

A constatat că nu este legal timbrată cererea reconvențională pentru cheltuielile de înmormântare. A respins excepția pentru celelalte capete de cerere.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă C. Z. – satul și ., în contradictoriu cu pârâții-reclamanți: C. I. – .. 72, .. 8, . - satul și ., și succesorii E.-G. C. – (decedată) respectiv C. V. F.-V., Ciolcu V. V. și C. V. A., ., satul Bîrnova, jud. Iași.

A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă.

A constatat că după C. P., decedată la 02.02.1976, au rămas următorii succesori: C. G. (soț) 1/4 din succesiune, C. V.: 1/3 din 3/4 din succesiune, fiu, C. I. - 1/3 din 3/4, fiu, și C. G. E. - 1/3 din 3/4,fiică- în prezent decedată, succesorii acesteia fiind: C. V. V., C. F. V. și C. V. A..

A constatat că masa după C. P. este compusă din cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra următoarelor bunuri: imobile: grajd (1134 lei), beci (541 lei), magazie (3819 lei), verandă (1445 lei) și paravan (1022 lei).

A constatat că după C. G., decedat la 28.07.2006, data deschiderii succesiunii au rămas ca succesori:

- C. Z. – 1/4 din succesiune din 3/4, soție supraviețuitoare,

- C. V. – 1/3 din 3/4, fiu, - C. I. – fiu, 1/3 din 3/4 și

-C. G. E. – fiică - 1/3 din 3/4, succesorii acesteia fiind cei indicați mai sus (conform încheierii de admitere în principiu).

A constatat că masa succesorală după C. G. este compusă din:

1) bunuri mobile: o vacă, un vițel și 2 cai = 2000 lei;

2) cota de 1/2 din sumele de bani de la CEC = 2000 lei;

3) bunuri imobile – terenuri conform titlurilor de proprietate și expertizei realizate de expertul O. Aniel G., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre: 3200 mp (TP_/1996) Bîrnova, jud. Iași, 1 ha /TP_/1994) . și 6300 mp – (TP_/96) pentru această suprafață reală fiind cea din măsurători).

- construcții: - casa =_ lei;

- cota de 1/2 din dreptul de proprietate din bunurile menționate la punctul I b)

- cota de ½ din dreptul de proprietate pentru bucătăria de vară;

- 2284 lei.

A dispus ieșirea părților din indiviziune.

A atribuit părților următoarele bunuri astfel:

(1) - terenuri: conform variantei I din expertiza O. Aniel – G. și conform considerentelor:

- pentru C. Z. – lotul 1:

a) suprafața de 1547 mp,delimitată de punctele de contur 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 12, 13, 14 planșa 5;

b) 798 mp, delimitată de punctele de contur 7, 8, 16, 4, 5, 6, 7 planșa 8;

c) 1791 mp, delimitată de punctele de contur 1, 2, 15, 14, 1 planșa 9;

d) 709 mp, delimitată de punctele de contur 3, 4, 5, 20, 3, planșa 9.

- pentru succesorii G. – E. C. - împreună - lotul 2:

a) 1547 mp, delimitată de punctele de contur 9, 10, 11, 12, 23, A, C, 6, 7, 8, 9, planșa 5;

b) 797 mp, delimitată de punctele de contur 8, 9, 15, 3, 4, 16, 8 planșa 8;

c) 1791 mp, delimitată de punctele de contur 14, 15, 16, 13, 14 planșa 9;

d) 709 mp, delimitată de punctele de contur 20, 5, 6, 19, 20 planșa 9.

- lotul 3 pentru C. I.:

a) 1546 mp, delimitată de punctele de contur A, 24, 25, 26, B, 4, 5, C, A, planșa 5;

b) 797 mp, delimitată de punctele de contur 9, 10, 14, 2, 3, 15, 9 planșa 8;

c) 1792 mp, delimitată de punctele de contur 13, 16, 17, 12, 13 planșa 9;

d) 708 mp, delimitată de punctele de contur 19, 6, 7, 18, 19 planșa 9.

Și lotul 4 pentru C. V.:

a) 482 mp, delimitată de punctele de contur 26, 1, 2, 3, B, 26 planșa 5;

b) 1000 mp, delimitată de punctele de contur 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 10, 11, 12, 13, 14, 15, 1 planșa 7,

c) 797 mp, delimitată de punctele de contur 1, 2, 14, 10, 11, 12, 13, 1 planșa 8;

d) 1792 mp, delimitată de punctele de contur 12, 17, 10, 11, 12 planșa 9;

e) 708 mp, delimitată de punctele de contur 18, 7, 8, 9, 18 planșa 9.

A obligat părțile la plata de sulte, astfel:

pentru C. V.:

- C. Z. - 7080 lei, C. I. – 6345 lei și C. F. V., Ciocluc V. A. și C. V. V. în solidar – 6340 lei.

(2) pentru construcții:

A atribuit casa, bucătăria de vară și bunurile indicate la punctul I lit. b) către C. Z..

A obligat pe C. Z. să plătească sulte pentru celelalte părți, astfel:

pentru casă: 3659 lei - pentru fiecare grupă de succesori;

pentru bucătărie: 571 lei – pentru fiecare grupă de succesori;

pentru bunurile indicate la punctul I lit. b) câte 1706,75 lei pentru fiecare grupă de succesori -

(3) pentru sumele de bani de la CEC – Atribuie fiecărei grupe de succesori suma de 250 lei.

(4) pentru bunurile mobile - A atribuit aceste bunuri Zenoviei C..

A obligat pe C. Z. să plătească câte 500 lei reprezentând sultă fiecărei grupe de succesori.

A fixat termen pentru plata sultelor la 20.03.2013.

A respins cererea pentru îmbunătățiri.

A respins cererea pârâților pentru porci.

A respins cererea reclamantei pentru pasivul succesoral.

A anulat ca netimbrată cererea pârâților-reclamanți în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă pentru pasivul succesoral.

A respins cererea pârâților-reclamanți pentru constatarea nedemnității succesorale.

A respins cererea pârâților-reclamanți anularea, inexistența și încetarea dreptului de abitație pentru reclamanta-pârâtă.

A respins cererea pârâților-reclamanți privind posesia bunurilor, fructelor și administrarea lor.

A respins cererea pârâților-reclamanți pentru terenul de 1000 mp din titlul de proprietate_/1996.

A obligat pârâții-reclamanți să plătească reclamantei-pârâte sumele de 522 lei pentru fiecare grupă de moștenitori, reprezentând cheltuieli de judecată.

A obligat reclamanta să plătească B.E.T.L. Iași diferența de onorariu de expert, astfel: 300 lei pentru expertul Moisanu A., 300 lei pentru expertul G. A. și 1338 lei pentru expertul O. Aniel, un exemplar de pe prezenta hotărâre urmând a fi comunicat experților menționați.

Cheltuielile procesuale avansate de stat rămân în sarcina acestuia, un exemplar de pe prezenta hotărâre urmând a fi comunicat compartimentelor de specialitate din cadrul Tribunalului Iași.

A respins celelalte cereri ale pârâților (conform considerentelor).

Pentru pronunțarea sentinței a reținut Judecătoria Iași următoarele considerente:

În cauză au fost efectuate expertize de evaluare bunuri mobile (expert G. A.), de evaluare imobile (expert Moisănu A.) și de identificare topo cadastrală a terenului în litigiu prin schițe și de măsurători, vecinătăți, vizate de O.C.P.I. Iași, expert O. G. -Aniel, la care obiecțiunile efectuate au fost respinse deoarece expertul a răspuns clar și argumentat la obiectivele trasate de instanța de judecată după punerea lor în discuția contradictorie a părților.

Cererea de suspendare a judecării cauzei și cea de disjungere vor fi respinse, măsurile neimpunându-se prin raportare la prevederile art. 165 Cod procedură civilă și art. 244 indice 1 Cod procedură civilă

Cererea de sesizare a Parchetului și cea de sesizare a instanței de contencios administrativ vor fi respinse, măsurile neimpunându-se prin raportare la art. 183 Cod procedură civilă, art. 244 Cod procedură civilă și prin prisma pronunțării anterior momentului formulării cererii a unei încheieri de admitere în principiu, dar și prin raportare la momentul emiterii adeverinței contestate (se au de asemenea în vedere celelalte probe – expertize, declarații de martori).

Excepțiile de inadmisibilitate, nulitate și perimare vor fi respinse.

Pentru perimare motivele au fost expuse pe larg la fila 195. Se constată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 248 și următoarele Cod procedură civilă, neputându-se reține pasivitatea reclamantei –pârâte pentru a opera această sancțiune.

S-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 106-108 Cod procedură civilă (nu s-au încălcat dispozițiile imperative ale legii – pentru nulitatea absolută și nu s-a făcut dovada unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului – nulitate relativă).

Atât acțiunea cât și cererea reconvențională sunt admisibile în virtutea accesului liber în justiție, prevăzut de Constituție și de normele europene, dar și în considerarea faptului că „nimeni nu poate fi silit să rămână în indiviziune”, conform art. 728 Cod civil.

Instanța a constatat că nu este legal timbrată cererea reconvențională pentru cheltuielile de înmormântare și că excepția este neîntemeiată pentru celelalte capete ale cererii și în baza Legi nr. 146/1997 și ca atare o va respinge.

De asemenea, instanța a constatat că dreptul de opțiune succesorală a fost exercitat în termenul legal de 6 luni, prevăzut de art. 700 Cod civil (în vigoare la data morții decuiusului dată a deschiderii succesiunii/moștenirii) fiind efectuate acte de acceptare tacită a succesiunii prin . bunurilor succesorale.

Instanța a constatat că după C. P., decedată la 0202.1976, au rămas următorii succesori: - C. G. (cota) 1/4 din succesiune, - C. V. 1/3 din 3/4 din succesiune; - C. I. 1/3 din 3/4 din succesiune și - C. G. E. 1/3 din 3/4 (în prezent decedată) - cu succesorii: C. V. V., C. V. F. V. și C. V. A.. Instanța a constatat că masa succesorală după C. P. este compusă din cota de 1/2 asupra următoarelor bunuri imobile: grajd (_ lei), beci 541 lei), magazie (3851 lei), verandă /1445 lei) și paravan ( 1122 lei).

S-a concluzionat astfel prin analizarea înscrisurilor de la dosar, a expertizei în construcții, care a stabilit data efectuării acestora față de cea a căsătoriei cu defuncta și pe baza declarațiilor martorilor și susținerilor părților (Din acest motiv expertiza s-a efectuat înainte de pronunțarea cu privire la masă, fiind o probă în determinarea acesteia).

Instanța a constatat că după C. G., decedat la 28.07.2006 - data deschiderii succesiunii – conform art. 651 Cod civil, au rămas ca succesori: - C. Z. - soție supraviețuitoare – 1/4 din succesiune, soție supraviețuitoare, Legea nr. 319/1944; - C. V. – fiu – 1/3 din ¾, fiu, art. 669 Cod civil; - C. I. – fiu - 1/ din 3/4, fiu și

C. G. E. – fiică - 1/3 din ¾, fiică, în prezent decedată cu moștenitorii indicați mai sus.

Instanța a constatat că după C. G. a rămas următoarea masă succesorală:

- bunuri mobile: o vacă, un vițel și doi cai, respectiv contravaloarea acestora, fiind înstrăinate de Z. C. = 2.000 lei;

- cota de 1/2 din sumele de bani de la CEC = 2000 lei;

- bunuri imobile - terenuri conform titlurilor de proprietate și expertizei realizate de expertul O. Aniel G., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre: 3200 mp /TP_/1996 Bîrnova, jud. Iași; 1 ha (TP_/1994) . și 6300 mp (TP_/96 pentru aceste suprafețe reale fiind cea din măsurători);

- construcții: casă –_ lei, construită în anul 1957;

- cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra bunurilor menționate la punctul 1.b. (restul cotei de 1/2 a aparținut defunctei C. P., ca devălmaș, conform Codului familiei);

- cota de 1/2 din dreptul de proprietate din bucătăria de vară;

– 2284 lei (Restul cotei de 1/2 aparține Zenoviei C., ca devălmaș).

La valoarea bunurilor de circulație se vor aplica acele cote de proprietate prevăzute de lege și se va ține cont de suprafața din măsurători

Conform art. 728 Cod civil instanța a dispus ieșirea părților din indiviziune.

În consecință în baza art. 673 și următoarele Cod procedură civilă, instanța a atribuit părților bunuri conform dispozitivului.

Au fost obligate părțile la plata de sulte, conform dispozitivului, către C. V..

(2) Instanța a atribuit casa, bucătăria de vară și bunurile indicate la lit. b) către C. Z..

Inegalitatea valorică a loturilor a fost compensată prin plata unor sulte, conform art. 673 Cod procedură civilă, conform dispozitivului.

Pentru sumele de bani de la CEC (conform extrasului depus de C. V. după pronunțarea încheierii de admitere în principiu în considerarea prevederilor art. 673 indice 7 Cod procedură civilă) s-a atribuit fiecărei grupe de moștenitori suma de 250 lei

Bunurile mobile s-au atribuit Zenoviei C., cu obligația de a plăti sulte fiecărei grupe de moștenitori, conform dispozitivului.

La atribuirea bunurilor s-au avut în vedere următoarele criterii: necesitatea de a nu se fărâmița excesiv proprietatea și cea privind necesitatea ca atât o parte din teren, cât și din construcții și din bunurile mobile să fie atribuite coproprietarului care le-a folosit (gospodărit) un timp mai îndelungat. Pentru terenuri s-a avut în vedere și necesitatea împărțirii acestuia în natură.

Instanța a fixat termen pentru plata sultelor la 20.03.2013 (conform art._ Cod procedură civilă).

De asemenea, instanța a respins cererea pentru îmbunătățiri – drept de creanță, subliniindu-se că nu au fost efectuate alte lucrări de reclamantă în afară de cele menționate că ar exista în componența masei lui C. G. și indicate mai sus și pentru care s-a constatat calitatea de bun comun cu C. Z..

Totodată, instanța a respins cererea pârâților reclamanți pentru porci ca neîntemeiată, nefiind produse probe cu privire la aceste bunuri.

Totodată, instanța a respins cererea pârâților reclamanți privind constatarea nedemnității succesorale a reclamantei-pârâte având în vedere motivele indicate în încheierea de admitere în principiu și neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 655 și următoarele din Codul civil.

Instanța a constatat că reclamanta-pârâtă nu a dovedit existența pasivului succesoral (în cuantumul solicitat, depozițiile martorilor constituind aprecieri subiective ale acestora și nefiind constatate cu înscrisuri (bonuri fiscale, facturi, chitanțe etc.).

De asemenea, a anulat ca netimbrată cererea pârâților-reclamanți în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă (pentru cheltuielile de înmormântare) conform art. 20 (3) din Legea nr. 146/1997.

Cererea pentru 1.000 mp teren a fost respinsă, ca neîntemeiată în considerarea hotărârilor de respingere a constatării nulității absolute a titlurilor de proprietate_/13.05.1999 și_/27.01.1994 (T 45, p. 2683/7) și deciziei civile nr. 1546/02.08.2008 a Tribunalului Iași, prin care s-a respins recursul împotriva sentinței civile nr. 2139/18.02.2008 (ce a fost menținută).

Totodată, instanța a respins cererea pârâților reclamanți pentru constatarea inexistenței și încetării dreptului de abitație și nulitatea (anularea) acestuia ca neîntemeiată, deoarece construcțiile vor fi atribuite Zenoviei C., care conform art. 480 Cod civil trebuie să se bucure de plenitudinea atributelor drepturilor de proprietate (inclusiv folosința).

S-a respins și cererea pârâților reclamanți privind posesia, administrarea bunurilor și a fructelor deoarece aceștia ca descendenți au drept posesiunea bunurilor succesorale și nu s-a făcut dovada împiedicării acestora de către reclamanta-pârâtă cu privire la exercitarea acestuia.

Pe de altă parte, . atribuite prin prezenta hotărâre este o chestiune de executare benevolă sau silită.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pe pârâții-reclamanți să plătească reclamantei-pârâte sumele de 522 lei pentru fiecare grupă de succesori reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de expert).

În temeiul art. 170 Cod procedură civilă și O.G. nr. 2/2000, instanța a obligat pe reclamantă să plătească B.E.T.L. Iași diferențele de onorariu de expert, astfel: 300 lei pentru expertul Moisanu A., 1338 lei pentru expertul O. Aniel și 300 lei pentru expertul G. A.; un exemplar de pe prezenta hotărâre urmând a fi comunicat experților menționați.

În temeiul art. 18 din O.G. nr. 21/2008 cheltuielile procesuale avansate de stat - onorariile de experți - au rămas în sarcina acestuia; un exemplar de pe prezenta hotărâre urmând a fi comunicat compartimentelor de specialitate din cadrul Tribunalului Iași.

De asemenea, instanța a respins celelalte cereri ale părților ca neîntemeiate – nu s-au dovedit alte bunuri (inclusiv pentru compunerea masei și atribuirea loturilor în alte variante decât cea stabilită; onorariile avocaților - ce nu au fost probate cu chitanțe și contracte de asistență judiciară privind cuantumul și cea privind compensarea cheltuielilor conform art. 274-276 Cod procedură civilă).

Împotriva acestei sentințe ca și a încheierii de admitere in principiu, în termen legal a declarat apel pârâtul-reclamant C. Gh. V..

Prin decizia civilă nr. 162/ 25.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași cererea de apel a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Având în vedere succesiunea actelor îndeplinite în judecata cauzei Tribunalul a analizat cu prioritate criticile expuse împotriva încheierii de admitere în principiu din 20.10.2010.

Asupra acestora a constatat următoarele:

Critica privind refuzul instanței de disjungere a cererilor de partaj formulate in privința defuncților C. G. și C. P. este nefondată. In principiu disjungerea este instituția procesuală care asigură judecata separată a cererilor atunci când doar una dintre acestea este în stare de judecată, sediul materiei fiind art. 165 Cod pr.civilă. Textul lasă la latitudinea judecătorului aplicarea acestei instituții ( a se vedea sintagma „ se pot despărți”) pentru că, în sine, dispoziția de disjungere ține de modalitatea in care judecătorul instrumentează pricina, privită in întregul său.

Reținând, cu referire la temeiul de drept indicat, că pronunțarea disjungerii nu era obligatorie ci facultativă, Tribunalul a constatat că aceasta nu era nici necesară. Critica apelantului privind omisiunea disjungerii are în vedere împrejurarea că patrimoniul supus împărțelii este format din bunuri pe care C. G. le avea dinaintea căsătoriei cu mama apelantului, C. P., din bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei cu aceasta, din bunuri dobândite în timpul căsătoriei cu C. Z., intimata din speță.

Este adevărat că în logica soluționării litigiului stabilirea regimului juridic al fiecăruia dintre bunurile asupra cărora s-a pronunțat împărțeala impunea determinarea momentului dobândirii dreptului de proprietate pentru a se stabili, în consecință, drepturile părților în relație cu acestea. Aplicarea acestui raționament nu impunea, însă, disjungerea cererilor de partaj după defuncții C. G. și C. P., măsură care nu era nici necesară și nici utilă câtă vreme probele administrate in cauză erau comune (expertizele, spre exemplu), deci profitau ambelor succesiuni cercetate. De altfel, din întreaga economie a încheierii de admitere în principiu ca și a sentinței apelate rezultă că instanța de fond a respectat logica reclamată de apelant în efectuarea partajului, determinând mai întâi masa bunurilor și sfera moștenitorilor rămași după C. P., mai apoi masa bunurilor și sfera moștenitorilor după C. G., ieșirea din indiviziune dispunând-o în raport de aceste constatări.

Prin urmare, este real că în soluționarea cererilor de partaj privind cele două succesiuni cronologia faptelor relevante pentru determinarea masei și a calității de moștenitor contează. Aceșteia i s-a dat, însă, eficiență în maniera de soluționare a litigiului, modalitatea în care instanța de fond a stabilit elementele definitorii ale fiecăreia dintre cele două succesiuni fiind explicită, așa cum rezultă din structura dispozitivului dar și din argumentarea acestuia.

Pentru aceste motive critica privind refuzul disjungerii nu va fi primită nici în relație cu încheierea de admitere in principiu, nici în relație cu sentința_ din 21.09.2012.

Nu este fondată critica apelantului privind încălcarea de către instanța de fond cu prilejul pronunțării încheierii de admitere în principiu a disp. art. 673 indice 5 și 673 indice 6 din Cod pr.civilă .

Art. 673 indice 5 Cod pr.civilă stabilește:

„ Daca părțile nu se învoiesc, instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia si creanțele născute din starea de proprietate . le au unii fata de alții. Daca se împarte o moștenire, instanța va mai stabili datoriile transmise prin mostenire, datoriile si creantele comostenitorilor fata de defunct, precum si sarcinile mostenirii.

Instanta va face împarteala în natura. In temeiul celor stabilite potrivit alin. 1, ea procedeaza la formarea loturilor si la atribuirea lor. In cazul in care loturile nu sunt egale in valoare, ele se întregesc printr-o suma de bani.”

Potrivit ART. 673^6 alin 1 Cod pr.civilă:

„Daca pentru formarea loturilor sunt necesare operații de măsurătoare, evaluare si altele asemenea, pentru care instanța nu are date suficiente, ea va da o încheiere prin care va stabili elementele arătate la art. 673^5 alin. 1, întocmind in mod corespunzător minuta prevăzuta de art. 258. Prin aceeasi încheiere instanta va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor.”

Raportat la textele citate Tribunalul a stabilit că pronunțarea încheierii de admitere în principiu nu este obligatorie pentru judecătorul cauzei. Pronunțarea acesteia are rolul de a etapiza procesul de împărțeală și de a determina coordonatele asupra cărora se impune efectuarea expertizelor în vederea formării loturilor, în măsura în care instanța investită apreciază utilă această măsură pentru soluționarea legală a cauzei. Dacă pronunțarea încheierii de admitere în principiu nu este obligatorie in sine, atunci pronunțarea acesteia cu inserarea doar în parte a elementelor enumerate in art. 6735 Cod pr.civilă este cu atât mai mult permisă. Împrejurarea că încheierea pronunțată de judecătoria Iași la data de 20.10.2010 nu include bunurile ca fac parte din masa succesorală după C. P., asupra cărora s-a dispus prorogarea pronunțării nu constituie motiv de reformare a acesteia, ori a sentinței pronunțate consecutiv admiterii în principiu. Încheierea conține elemente de natura admiterii in principiu, în limita in care stadiul judecății la acea dată a permis determinarea lor. Prorogarea pronunțării asupra compunerii masei succesorale rămase după C. P. nu impunea pronunțarea unei noi încheieri de admitere în principiu, în relație cu disp. art. 6737 Cod pr. civilă, pentru aceleași considerente pentru care Tribunalul a reținut că pronunțarea acestei încheieri este facultativă.

Prorogarea determinării bunurilor ce intră in masa succesorală permitea judecătorului fondului să le stabilească fie cu pronunțarea unei încheieri in condițiile art. 6737 Cod pr. civilă, fie direct prin sentința pronunțată asupra fondului cauzei, așa cum s-a procedat in speță.

Motivul de apel privind greșita respingere a cererii de constatare a inexistenței dreptului de abitație este nefondat. Adeverința nr.4749 din 20.10.2008 eliberată de Primăria Comunei Scânteia (fila 306) a fost emisă la data de 20.10.2008 și depusă la dosar la data de 11.11.2010, ulterior pronunțării încheierii de admitere in principiu( 20.10.2010). Având în vedere această cronologie, teza potrivit căreia la data pronunțării încheierii nu s-a probat dreptul de proprietate personală al reclamantei asupra unei alte locuințe era conform probelor administrate în cauză până la acea dată.

Motivul de apel privind greșita compunere a masei succesorale rămase după C. G. în limita în care a fost determinată prin încheierea de admitere în principiu este nefondat.

Critica privind includerea in această masă a suprafețelor de 0,59 ha din . in titlul de proprietate nr._ din 1996 și de 1,00 ha din .. nr._ din 27.01.1994) respectiv a casei de locuit construită în anul 1957 nu este fondată. Reținerea în masa partajabilă a celor două terenuri este justificată de dovada dreptului de proprietate a defunctului C. G. înscris ca unic beneficiar în titlurile de proprietate aflate la filele 39, 40 dosar fond, volumul I. Acțiunea pentru constatarea nulității celor două titluri de proprietate aparținând apelantului din speță a fost respinsă irevocabil prin sentința civilă nr. 2139 din 18.02.2008 (fila 184 dosar fond, vol. I).

În aceste circumstanțe, dreptul de proprietate exclusiv al defunctului C. G. este pe deplin dovedit in procedura specială din materia fondului funciar. Invocarea datelor înscrise in rolul agricol al comunei Bârnova nu poate face obiect al unor constatări noi, in sens contrar celor înscrise in titlurile de proprietate pentru că eliberarea acestora este rezultatul analizei tuturor dovezilor - inclusiv a rolului agricol - aduse în sprijinul îndreptățirii titularului la reconstituire, procedură finalizată irevocabil.

In privința casei, adeverința eliberată de către Primăria comunei Bârnova nr. 2686 din 6.03.2006(fila 76 vol. I, dosar fond) indică edificarea unei case în anul 1956. Adresa nr._ din 23.11.2006 a aceleiași instituții (fila 33 vol. I dosar fond) indică o casă de locuit construită in anul 1957 in rolul agricol al numiților C. T. G. și C. P..

Martorul R. G., audiat de instanța de fond (fila 94 vol. I dosar fond) susține că defunctul C. G. a construit casa in care astăzi locuiește C. Z. in anul 1956, înainte de căsătorie, ajutat de părinții săi. Martorul B. D. ( născut in anul 1943) declară că a fost la nunta numitului C. G. cu prima sa soție. La acel moment acesta avea o casă formată din 2 camere.

Pe baza acestor probe Tribunalul a constatat corectă concluzia instanței potrivit căreia casa construită in anul 1956 reprezintă bunul propriu al defunctului C. G., acesta a intrat în căsătoria cu C. P. (încheiată in anul ianuarie 1959- fila 17 vol. I) având deja construită casa.

Pentru aceste motive criticile expuse de către apelant în privința încheierii de admitere în principiu din 20.10.2010 nu sunt fondate.

Cercetând motivele de apel formulate în privința sentinței nr._ din 21.09.2012, altele decât cele care priveau și încheierea de admitere în principiu, deja analizate, tribunalul a constatat următoarele:

Motivul de apel privind greșita respingere a cererii de suspendare a judecății cauzei in considerarea existenței pe rolul instanței a dosarului nr._/245/2010 este nefondat. Suspendarea in temeiul art. 244 alin 1 pct. 1 Cod pr. civilă nu este obligatorie ci facultativă( potrivit redactării acestui text de lege „instanța poate suspenda judecata”). Suspendarea nu era nici necesară, nici utilă. Efectul acesteia ar fi fost prelungirea excesivă a duratei judecății în acest litigiu, înregistrat pe rolul instanței la data de 20.10.2006, contrar principiului judecății cu celeritate a cauzelor de orice natură înscris în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Judecata fusese suspendată in temeiul art. 244 alin 1 pct. 1 cod pr.civilă și în intervalul 21.11.2007- 3.02.2010. Textul art. 244 Cod pr. civilă are în principal menirea de a evita pronunțarea unor hotărâri contradictorii. Aceeași finalitate este asigurată și prin reglementarea motivului de revizuire prev. de art. 322 pct. 7 respectiv 5 Cod pr. civilă. Așadar, în condițiile în care soluția irevocabilă pronunțată în cauza ce face obiectul dosarului nr._/245/2010 în raport de care s-a solicitat suspendarea judecății ar fi de natură să contravină celor statuate în prezentul litigiu, partea interesată are la îndemână formularea unei cereri de revizuire.

Lipsa motivării dispoziției de respingere a cererii de suspendare a judecății din sentința apelată este suplinită de motivarea tribunalului, înlăturând astfel vătămarea pricinuită apelantului constând in necunoașterea motivelor pentru care cererea sa nu a fost primită.

In continuarea argumentelor expuse în analiza criticilor expuse față de încheierea de admitere în principiu a cererilor, prin care s-a reținut ca legală și temeinică încheierea prin raportare la regimul său juridic și în considerarea modalității în care s-a stabilit masa succesorală după defunctul C. G., tribunalul a stabilit ca nefondată critica adusă dispoziției de efectuare a expertizei de lotizare de către dl. expert O. Aniel. Stabilirea parțială a compunerii masei nu împiedica expertul să procedeze la efectuarea constatărilor de fapt stabilite prin obiectivele instanței .

Propunerea de lotizare formulată de către expert in privința terenurilor nu este lovită de nulitate. Principiul înscris in art. 673 indice 9 cod pr. civilă pentru împărțeala in natură impune ca – in acord cu criteriile enunțate aici - loturile formate să fie . echivalență cu mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia, să limiteze cât mai mult cuantumul sumelor ce se impun a fi acordate cu titlu de sultă. Acest principiu nu este absolut, lotizarea nu presupune o împărțire care să asigure egalitatea valorică matematică a loturilor propuse, așa cum invocă apelantul. Prioritară in criteriile de lotizare nu este această egalitate matematică a valorii lor ci respectarea criteriilor enunțate in textul art. 673 indice 9 Cod pr. civilă ( mărimea cotei- părți, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, măsura in care acestea au adus îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea). Faptul că egalitatea valorică a loturilor nu reprezintă un criteriu absolut rezultă din textul art. 673 indice 5 alin 2 teza finală, așadar ipoteza inegalității valorice a loturilor este una legală. Pentru aceste motive și reținând că toate criticile expuse în privința lotizării prin cererea de apel au în vedere doar inegalitatea valorică a loturilor, tribunalul a constatat corectă soluția instanței de fond prin care s-a dat eficiență lotizării propuse de către expert, obiecțiunile apelantului au fost justificat respinse.

Motivul de apel privind respingerea greșită a cererii de atribuire provizorie a casei de locuit și anexelor și a lotului 1 de teren de 1547 mp in temeiul art. 673 indice 10 Cod pr.civilă este nefondat.

Criticile apelantului potrivit cărora instanța era obligată să dispună atribuirea provizorie a bunului în condițiile art. 673 indice 10 cod pr.civilă, fără a fi permisă atribuirea direct prin sentință, nu au în vedere întreg textul articolului invocat.

Potrivit acestuia, dacă împărțirea in natură a bunului nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii sale, ori i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică, la cererea unuia dintre coproprietari, instanța, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacă mai mulți coproprietari cer să li se atribuie provizoriu bunul instanța a ținut seama de criteriile prevăzute la art. 673 indice 9 Cod pr.civilă.

Alineatul 4 al art. 673 indice 10 Cod pr.civilă permite instanței, la cererea unuia dintre coproprietari, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, să atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul in care este obligat să le plătească.

Analizând textul art. 673 indice 10 Cod pr. civilă in integralitatea sa ( redat aici doar parțial) Tribunalul stabilește că atribuirea provizorie a bunului unuia dintre coproprietari reprezintă o facultate a instanței, ținută să aprecieze, la cerere, dacă nu se impune atribuirea bunului direct prin hotărâre. Aplicarea modalității de ieșire din indiviziune reglementată de art. 673 indice 10 alineat 4 Cod pr. civilă este justificată de durata procedurilor in această cauză înregistrată pe rolul instanței din anul 2006 (pentru care atribuirea provizorie ar fi adăugat termenele in care coproprietarul căruia i se atribuie bunul ar fi trebuit să plătească sumele datorate celorlalte părți) dar și de împrejurarea că practica instanțelor este constantă și unitară in aplicarea directă a acestei modalități de ieșire din indiviziune, (atribuirea direct prin sentință),practică cu care sentința apelată este conformă.

Asupra modalității de formare a loturilor, criticată de apelant, deși bunurile indicate la pct. I. b) din dispozitivul sentinței fac parte din masa succesorală după C. P. în privința căreia C. Z. nu are calitatea de succesor, atribuirea și a acestora către reclamantă este justificată de faptul că bunurile rămase după C. P. sunt determinate în limita unei cote ideale de ½ din grajd, beci, magazie, verandă și paravan, restul cotei de ½ din acestea face parte din masa succesorală după C. G.. Atribuirea nu se putea realiza în considerarea cotei ideale, ci cu analiza criteriilor de atribuire înscrise în art. 673 indice 9 Cod pr. civilă prin raportare la întreg imobilul, bunurile enumerate la pct. I. b) reprezentând anexe și părți componente ale casei de locuit. Atribuirea acestora către reclamantă este în acord cu criteriile enunțate în art. 673 indice 9 Cod pr. civilă; casa și anexele reprezintă spațiul casnic în care reclamanta trăiește din anul 1978, anul căsătoriei cu C. G.. Situarea lor în mediul rural face ca acestea să formeze o singură unitate locativă, anexele fiind in măsură să deservească uzul firesc al locuinței în sine și să servească unei gospodăriri facile pentru locatarul casei, ceea ce exclude reținerea unor criterii particulare de atribuire, unele pentru casă, altele pentru anexe. Aceste argumente, coroborate cu vârsta reclamantei de 80 de ani conferă acesteia prioritate pentru atribuirea casei și anexelor, o altă soluție fiind în măsură să lipsească de securitate locativă o persoană aflată la o vârstă înaintată și pentru care dificultatea procurării unui spațiu de locuit este înafara oricărei îndoieli rezonabile. Împrejurarea că reclamanta nu ar avea mijloacele financiare necesare plății sultelor nu reprezintă un criteriu de atribuire. Imposibilitatea de plată a sultelor nu poate fi stabilită de către instanță anticipat, numai pe baza veniturilor probate în cadrul cererii de ajutor public judiciar.

Modalitatea în care instanța a dispus obligarea reclamantei la plata sultelor este clară. Indicarea grupelor de moștenitori s-a făcut în dispozitivul hotărârii, în care s-a înscris nominal componența acestora. În privința apelantului s-a reținut că reclamanta datorează plata sultelor în sumă de 7080 lei, 3659 lei, 571 lei, 1706,75 lei, 500 lei, adică un total de_,75 lei. In privința celorlalți moștenitori apelantul nu are interes a invoca neclarități privind determinarea sultelor, neclarități inexistente de altfel.

Motivul de apel privind greșita reținere a valorii de_ lei pentru casa de locuit inclusă in masa succesorală după C. G. este nefondat. Valoarea de_ lei corespunde doar părții de imobil in suprafață de 44,30 mp (încăperile C1, C2, C3, hol). Magaziile M1și M2 in suprafață de 16,45 mp, veranda, paravanul și beciul de sub casă au fost evaluate distinct. Tot astfel și bucătăria de vară și grajdul. Valoarea totală a acestor imobile este de 24.735 lei. Calculul defalcat al acestor valori rezultă fără dubii din cap. VII al raportului de expertiză întocmit de către dl. expert Moisanu A. (fila 44 vol. II al dosarului de fond).

În fine, indicarea unei valori greșite pentru grajd (1134 lei in loc de 1347 lei cât a stabilit raportul de expertiză) poate constitui temei pentru o eventuală cerere de îndreptare eroare materială pe care părțile o pot formula oricând. Reclamându-se doar înscrierea unei valori eronate Tribunalul a constatat că nu se formulează prin aceasta o critică de fond împotriva sentinței apelate, ci doar una de formă. Fiind, în fapt, o veritabilă eroare materială, tribunalul nu va cerceta realitatea acesteia pentru că reținerea unei erori de calcul nu constituie un motiv de reformare a sentinței apelate, nu impune verificarea sa prin exercitarea căii de atac, fiind aplicabile disp. art. 281 Cod pr. civilă care reglementează o procedură mult mai facilă. Corecția acestei erori va putea fi dispusă de instanța de fond investită cu o cerere de rectificare eroare materială, aceasta va putea stabili dacă eroarea este reală, respectiv consecințele ei asupra sultelor stabilite.

Pentru toate aceste motive apelul declarat de către C. V. a fost respins ca nefondat, iar în temeiul art. 296 Cod pr. civilă, sentința a fost păstrată ca legală și temeinică.

A fost respinsă cererea intimatei de obligare a apelantului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, pentru care nu s-au depus dovezi.

Împotriva hotărârii Tribunalului Iași și a încheierii de admitere în principiu din 20.10.2010 a formulat recurs C. I., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a solicitat casarea acestor hotărâri și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, introducerea în masa de împărțit a bunurilor omise de C. Z., schimbarea modalității de atribuire a suprafețelor de 1547 m.p. și 482 m.p., a construcțiilor, precum și obligarea reclamantei-pârâte și a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Aceleași solicitări le-a formulat, prin cerere separată de recurs, și recurentul C. V..

Recurentul a criticat încheierea de admitere în principiu motivat de necercetarea fondului și de încălcarea prevederilor legale relevante (art. 673 ind. 5 și art. 673 ind. 6).

A susținut recurentul că instanța nu s-a pronunțat asupra bunurilor ce fac parte din masa succesorală a lui C. P. și nici asupra tuturor bunurilor ce au aparținut lui C. G..

În mod nelegal a reținut instanța de apel, în considerentele hotărârii, că pronunțarea încheierii de admitere în principiu nu este obligatorie pentru judecătorul cauzei și că prorogarea pronunțării asupra compunerii masei succesorale rămasă după C. P. nu impunea pronunțarea unei noi încheieri de admitere în principiu.

În opinia recurentului, judecătorul nu a respectat ordinea logică impusă în principiu fără a stabili toate bunurile și reținând că nu era obligatorie încheierea de admitere în principiu, deși a dispus efectuarea expertizelor de evaluare.

Instanța de apel nu a răspuns motivului 2 de apel potrivit cu care instanța avea obligația conform prevederilor legale să dea această încheiere de admitere în principiu numai după ce a stabilit ce bunuri intră în masa succesorală al lui C. P., și ce bunuri intră în masa succesorală al lui C. G., sau dacă au fost emise unele bunuri conform prevederilor art. 673 indice 7 din Codul de procedură civilă, instanța avea obligația de a da o altă încheiere care să cuprindă și aceste bunuri.

De asemenea, recurentul a susținut că în mod nelegal tribunalul a respins motivul de apel referitor la greșita respingere a cererii de disjungere a celor două succesiuni care priveau defuncți diferiți, singura procedură a împărțirii judiciare fiind cea cuprinsă în Codul de procedură civilă, care nu prevede judecarea lor concomitentă. În opinia recurentului, judecarea separată a celor două succesiuni nu ar fi putut avea ca rezultat atribuirea casei de locuit lui C. Z., dispusă în mod nelegal.

Recurentul a criticat și motivarea instanței referitoare la compunerea masei succesorale după C. P. și după C. G., susținând că instanța a reținut declarațiile martorilor peste conținutul actelor scrise, ceea ce este inadmisibil și arătând că terenurile și casa de locuit din anul 1947 au aparținut soților C. G. și C. P., fiind bunuri comune în conformitate cu dispozițiile art. 30 din Codul familiei.

Instanța a invocat titlurile de proprietate obținute de C. G. în temeiul Legii nr. 18/1991 în urma retrocedării terenurilor deși avea obligația să determine momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra acestor bunuri.

A precizat recurentul că terenul în suprafață de 0,59 ha s-a aflat în posesia soților C. G. și P. și nu a fost cooperativizat.

Recurentul a criticat motivarea instanței de apel referitoare la reținerea existenței dreptului de abitație susținând că în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 5 din Legea nr. 319/1944 potrivit cu care instanța trebuia să hotărască de urgență în camera de consiliu și nu prin încheierea de admitere în principiu, 4 ani mai târziu.

Referitor la decizia nr. 162/25.03.2013, recurentul a susținut că solicită să-i fie atribuită casa, bucătăria de vară, bunurile enumerate la punctul I lit. b) și suprafața de 1547 mp teren, având în vedere dispozițiile art. 673 ind. 10 Cod procedură civilă și faptul că este singurul moștenitor care a solicitat atribuirea lor prin două cereri la termenele din 12.03.2012 și 17.09.2012, iar C. Z. nu a solicitat atribuirea lor directă prin hotărâre asupra fondului.

De asemenea, recurentul a susținut că C. Z. nu a respectat termenul obligatoriu de plată a sultelor, fiind aplicabile prevederile art. 673 ind. 10 alin. 3 și 4 Cod procedură civilă care obligă instanța să atribuie bunurile altui proprietar care le solicită.

Recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, susținând că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut întrucât C. Z. nu a solicitat prin cerere scrisă sau orală atribuirea casei, a bucătăriei de vară și a bunurilor indicate la punctul I lit. b).

Recurentul a susținut că argumentarea instanței de apel referitoare la soluția de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei motivat de existența dosarului nr. 3910//245/2010 este nelegală având în vedere atât faptul că instanța de fond nu a motivat soluția de respingere cât și împrejurarea că, dacă acțiunea sa va fi admisă, va fi prejudiciat în prezentul dosar. Această acțiune trebuia suspendată și pentru faptul că la data de 07.03.2011 a formulat o cerere de suspendare a judecății cauzei motivat de existența altui dosar de partaj (_/245/2006).

Recurentul a criticat decizia tribunalului și pentru respingerea cererii de disjungere a cererilor de partaj privind succesiunile defuncților C. G. și C. P., pentru aceleași motive menționate anterior în recursul privind încheierea de admitere în principiu.

Totodată, recurentul a susținut că în mod nelegal instanța de apel a respins critica sa referitoare la efectuarea lotizării până la stabilirea masei bunurilor, raportat la prevederile art. 673 indice 5 Cod procedură civilă.

Instanța nu a răspuns la motivul 4 de apel privind obligația instanței de a stabili bunurile înainte de a da încheierea de admitere în principiu.

De asemenea, instanța a răspuns criticii referitoare la nulitatea raportului de expertiză care a fost efectuat înainte de stabilirea masei succesorale după C. P..

Greșit a respins instanța de apel critica referitoare la nulitatea propunerii de lotizare, nefiind aplicabile prevederile art. 673 indice 9 Cod procedură civilă reținute de instanță și dispozițiile art. 673 indice 5 alin. 2 Cod procedură civilă potrivit cu care împărțeala se face în natură și ale art. 741 Cod civil referitoare la atribuirea aceleiași cantități de bunuri. Ori, recurentul nu a primit, în natură, nicio parte din terenul în suprafață de 5300 m.p., care putea fi împărțit în 4 loturi, având valoarea mai mare decât celelalte terenuri.

Instanța nu a răspuns criticii referitoare la efectuarea unei alte expertize care să formeze loturi egale ca valoare și nici celei referitoare la nepunerea în discuție a cererii sale de atribuire în natură a casei de locuit, a anexelor și a loturilor de teren de 1547 m.p., depusă la dosar la 3 termene de judecată.

În mod nelegal instanța a menținut modalitatea de atribuire a bunurilor cuprinse în masa de împărțit, având în vedere cota sa de moștenitor și prevederile art. 673 ind. 9 Cod civil referitoare la criteriile de atribuire. Recurentul a susținut că vârsta intimatei nu este un criteriu legal precum și faptul că aceasta deține o altă casă de locuit, pentru care plătește impozit.

Prin atribuirea construcțiilor și a bunurilor enumerate la punctul I lit. b) intimatei i se încalcă dreptul său de moștenitor al lui C. P. și totodată sunt încălcate dispozițiile art. 673 ind. 10 Cod civil, potrivit cu care bunurile sunt atribuite prin încheiere și nu direct prin sentință.

Recurentul a precizat că este singurul moștenitor care a solicitat atribuirea bunurilor direct prin hotărâre asupra fondului, în timp ce C. Z. a solicitat prin cerere atribuirea casei de locuit dar în încheierea din 17.09.2012 nu s-a menționat cererea de atribuire a bunurilor direct prin hotărârea asupra fondului.

Instanța nu a făcut referire la motivul referitor la cota parte a moștenitorilor și nu a luat în calcul lipsa de solvabilitate a intimatei, care a invocat, prin cererea de ajutor public judiciar, lipsa altor venituri în afară de pensia de 350 lei.

Recurentul a criticat motivarea instanței de apel referitoare la calculul sultelor, susținând că instanța trebuia să verifice acest calcul și nu să facă referire la procedura îndreptării erorii materiale.

Greșit a reținut instanța ca nefiind întemeiată critica sa privitoare la neindicarea clară a moștenitorilor îndreptățiți la primirea sultei întrucât o eventuală executare silită ar fi îngreunată de neclaritatea acestei dispoziții, iar dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă ar fi încălcate.

Intimata C. Z. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de C. V..

Intimata a învederat faptul că recurentul invocă aceleași motive susținute prin cererea de apel, care însă nu se încadrează și în motivele de nelegalitate prevăzute pentru exercitarea căii de atac a recursului și mai mult, sunt neîntemeiate, astfel cum arată în continuare.

Prima critică se referă la pretinsa obligație a instanței de fond de a pronunța o încheiere de admitere în principiu care să stabilească bunurile supuse împărțelii în baza disp. art.: 675 ind.5 C.p.c, în speță instanța având obligația pronunțării a două încheieri de: admitere în principiu, una pentru succesiunea defunctei C. P., mama . recurentului și una pentru succesiunea defunctului C. Gheorge, tatăl recurentului.

Acest motiv nu este fondat deoarece pronunțarea unei încheieri de admitere în principiu conform disp. art. 673 ind.6 C.p.c, este consacrată printr-o normă dispozitivă, a cărei încălcare nu poate atrage decât sancțiunea nulității relative.

Este adevărat că prin art. 673 ind.6 C.p.c. se urmărește asigurarea unei judecăți eficiente a cererii de împărțeală dar această încheiere nu este unică în tot cursul acestei proceduri, întrucât în cazul unor erori din variantele de lotizare ale experților corespunzătoare pretențiilor părților cu interese contrare există posibilitatea de corectare ale acestor erori asupra elementelor descrise de art. 673 ind.5 C.p.c. până la închiderea cercetării judecătorești în condițiile art. 673 ind.7 C.p.c. prin pronunțarea unei încheieri interlocutorii care să cuprindă corecția sus menționată.

Prin urmare, în unele situații când este posibilă o soluționare rapidă și eficientă a cauzei se poate face chiar și în absența încheierii interlocutorii prevăzute de art. 673 ind.6 C.p.c, argumentele sus menționate fiind de natură a justifica legal caracterul dispozitiv al normei ce consacră încheierea interlocutorie de admitere în, principiu a cărei pronunțare de către instanță nu este obligatorie.

Pe cale de consecință, eventuala neîndeplinire a acestei cerințe de natură formală nu putea atrage nulitatea hotărârii finale decât dacă s-ar fi dovedit că recurentului i s-a cauzat o vătămare ce nu putea fi înlăturată decât prin înlăturarea hotărârii de partaj în condițiile art. 105 al.2 C.p.c.

De altfel, în tot cursul judecății la fond și apel, recurentul nu a invocat existența reală a unei vătămări prin modalitatea de emitere a încheierii de admitere în principiu asupra împărțelii bunurilor în indiviziune, stăruind excesiv și nejustificat asupra acestei etape a împărțelii.

Contrar afirmațiilor recurentului, determinarea de către instanță a bunurilor ce intră în masa succesorală atât după defuncta C. P. cât și după C. G. este corectă câtă vreme în cauză s-a administrat un probatoriu comun ce a profitat în egală măsură ambelor succesiuni cercetate, fiind determinată cu claritate mai întâi masa bunurilor și sfera moștenitorilor rămași după C. P. și apoi masa bunurilor și sfera moștenitorilor după C. G., situație ce se reflectă în dispozitivul hotărârii de partaj.

Referitor la respingerea nelegală a cererii de disjungere a celor două succesiuni ca motiv de apel și ulterior de recurs, consideră intimata că instanțele de fond și de apel au respectat logica reclamată de recurent în efectuarea partajului așa cum rezultă din argumentele anterior enunțate întrucât respingerea cererii de disjungere este consecința modalității explicite în care instanța de fond a stabilit elementele definitorii ale fiecăreia dintre cele două succesiuni așa cum rezultă din structura dispozitivului hotărârii de partaj și îndeosebi din argumentarea acesteia.

Cum între cele două succesiuni există o strânsă legătură atât cu privire la stabilirea masei succesorale cât și cu privire la sfera moștenitorilor, în mod corect instanța de fond și de apel a soluționat succesiunile reunite, ambele găsindu-se firesc sincronizate în aceeași fază a judecății iar administrarea probatoriului a profitat în aceeași măsură ambelor succesiuni, situație în care și instanța de apel a procedat în aceeași manieră, niciuna dintre cele două instanțe negăsind oportună judecata separată a succesiunilor ce au făcut obiectul prezentei cauze spre a fi dat eficiență disp.art.165 C.p.c, așa încât critica hotărârii date în apel cu privire la respingerea cererii de disjungere este nefondată.

Nu sunt întemeiate nici susținerile recurentului referitoare Ia stabilirea nelegală de către instanțele de fond și apel a masei succesorale după defuncții C. P. și C. G., instanțele neluând în considerare adeverința nr._/23.11.2006 și copia registrului agricol al satului Bârnova din anii 1959-1963 eliberate de Primăria Comunei Bârnova din care se poate constata că i imobilele casă de locuit construită în anul 1957, terenul în suprafață de 0,59 ha din satul Bârnova (cuprins în titlul de proprietate nr._/13.05.1996) și terenul în suprafață de 1 ha din . titlul de proprietate nr. )_/27.01.1994) au aparținut soților C. G. și C. P., având regim de bunuri comune.

Susținerile recurentului nu pot fi reținute în seamă deoarece instanțele de fond și apel au reținut corect că masa partajabilă a celor două terenuri este justificată de dovada dreptului de proprietate a defunctului C. G. care a fost înscris ca unic beneficiar în titlurile de proprietate sus menționate iar acțiunea introdusă de recurent pentru constatarea nulității acestora a fost respinsă irevocabil prin sentința civilă nr. 2139/18.02.2008 pronunțată de Judecătoria Iași, astfel că dreptul de proprietate exclusivă asupra terenurilor în discuție a defunctului C. G. este pe deplin dovedit în procedura specială a legii 18/1991.

Nici susținerile recurentului referitoare Ia regimul de bun comun al soților C. G. și C. P. asupra casei de locuit construită în anul 1956 nu corespund adevărului.

Registrul agricol al satului Bârnova din anii 1959-1963 nu reprezintă un act juridic în sensul dovezii de bun comun al foștilor soți C. G. și P. întrucât înființarea registrului agricol începând cu anul 1959 nu este de natură a conferi retroactiv valoare de titlu de proprietate comună asupra casei de locuit care a fost construită exclusiv de C. G. în anul 1956 cu trei ani înainte de căsătoria acestuia cu C. P. în anul 1959 și prin urmare nu poate primi valabil regimul juridic de bun comun al soților C. G. și P. așa cum greșit afirmă recurentul.

Trebuie precizat că suprafața de 1000 mp teren în intravilanul satului Bârnova situată în tarlaua 45, . titlul de proprietate nr._/1996 emis pe numele defunctului C. Th. G. este inclusă în masa succesorală, pe acest teren fiind construită casa de locuit cu anexe a recurentului C. V., teren ce nu a fost expertizat topo-cadastral la una din expertize din motive imputabile recurentului așa cum constată raportul de expertiză întocmit de expert Rachieru P..

De asemenea, respingerea ca nefondată prin decizia atacată a cererii pentru constatarea inexistenței dreptului de abitație a intimatei C. Z. asupra casei de locuit supusă împărțelii este pe deplin justificată întrucât depunerea la dosar a adeverinței nr. 4749/20.10.2008 eliberată de Primăria comunei Scânteia s-a făcut la 11.11.2010, ulterior încheierii de admitere în principiu pronunțată la 20.10.2010, dată până la care nu s-a probat dreptul de proprietate personală al reclamantei asupra unei alte locuințe.

Casa de locuit la care se referă recurentul și pentru a cărei dovadă face trimitere la adeverința nr. 4749/20.10.2008 eliberată de Primăria comunei Scânteia, nu mai există, se autodemolează întrucât în acest imobil nu a mai locuit nimeni din anul 1988.

Mai mult, această locuință nu este proprietatea reclamantei C. Z. cum greșit susține recurentul, locuința în discuție a fost în proprietatea defunctului P. D. V. tatăl numitei C. Z., așa cum rezultă fară echivoc din adeverința nr. 3409/21.08.2007 eliberată de Primăria comunei Scânteia, așa încât orice situație de fapt contrară ce ar rezulta din adeverința ulterioară cu nr. 4749/20.10.2008 invocată de recurent nu corespunde realității iar Tribunalul Iași a argumentat pertinent respingerea cererii de constatare a inexistenței dreptului de abitație asupra casei de locuit.

Motivul de recurs privind respingerea nejustificată a cererii de suspendare a judecății la fond și apel pentru existența pe rolul Judecătoriei Iași a dosarului nr._/245/2010 având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 1000 mp (T 45, P 2683/7) care se află cuprinsă în titlul de proprietate nr._/1996 emis pe numele Iui C. Th. G., conține elemente de distorsiune în logica expusă de recurent care eludează existența autorității de lucru judecat consacrat irevocabil prin sentința civilă nr. 2139/18.02.2008 prin care s-a respins acțiunea pentru constatarea nulității titlului de proprietate nr._/1996 care include și suprafața de 1000 mp asupra căreia recurentul a cerut reconstituirea dreptului de proprietate.

Prin urmare, cererea de suspendare a judecății a fost întemeiat respinsă.

Recurentul a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.6 C.p.c. respectiv că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, cu nesocotirea disp. art. 673 ind. 10 al.4 C.p.c.

Afirmă recurentul că C. Z. nu a depus o cerere la instanța de fond spre a-i fi atribuite bunurile imobile casa de locuit, bucătăria de vară și bunurile anexe, acestea fiindu-i atribuite direct dar nelegal prin hotărârea dată asupra fondului iar instanța de apel a considerat legal acest mod de atribuire.

Este nereală susținerea recurentului deoarece la pagina 25 din cererea de recurs recunoaște explicit că în cererea de chemare în judecată C. Z. a solicitat atribuirea casei de locuit cu anexe, în același scop formulând cerere atât recurentul cât și alți moștenitori.

S-a invocat în recurs nulitatea raportului de expertiză întocmit de expertul O. Aniel-G. cu susținerea că lotizarea nu se putea efectua decât după stabilirea masei succesorale rămasă după C. P. și că la formarea și atribuirea loturilor trebuie să se dea aceeași cantitate de imobile de aceeași natură, ceea ce instanțele nu au făcut.

Din examinarea considerentelor și dispozitivului hotărârii atacate rezultă că propunerile de lotizare din raportul de expertiză respectă principiul împărțelii în natură conform art. 673 ind.9 C.p.c, în raport de echivalență cu mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia spre a limita sumele ce ar fi plătite cu titlu de sultă însă, lotizarea nu presupune asigurarea egalității valorice matematice a loturilor propuse.

Astfel că, din lotizarea și atribuirea de către instanță rezultă o reală egalitate matematică în acest sens constatându-se că între lotul 4 atribuit recurentului C. V. (4844 mp) și lotul 1 atribuit reclamantei C. Z. (4845 mp) este o diferență de mp situație de fapt consacrată prin hotărârea dată asupra fondului echivalând cu o măsurare pe cântar farmaceutic ce a dat satisfacție tuturor părților din proces care și-au însușit integral hotărârea dată asupra partajului cu excepția recurentului.

Prin urmare, toate părțile litigante sunt beneficiarii acestui mod de formare a loturilor, cu sublinierea că pretinsa defavorizare cantitativă și valorică a lotului atribuit invocată de recurent nu este adevărată și trebuie analizată cu circumspecția impusă de conduita acestuia.

În concret, C. V. a primit în lotul său nr.4 mult râvnita suprafață de 1000 mp situată în intravilanul satului Bârnova, tarlaua 45, . titlul de proprietate nr._/1996 pe care și-a construit casă și anexe, teren a cărui valoare este de 5,97 euro/mp și care face parte din cei 6300 mp așa cum rezultă din titlul de proprietate susmenționat.

La fila 4 din Raportul de expertiză întocmit de O. Aniel-G. acesta face precizarea că „deși terenul în suprafață de 0,1 ha în momentul punerii în posesie era în extravilanul comunei Bârnova, actualmente, la data efectuării expertizei el se află în intravilan conform PUG și este supus lotizării ca un teren intravilan".

A precizat intimata că terenul de 1000 mp din titlul de proprietate nr._/1996 T 45, P 2683/7 are suprafața din acte de 1000 mp dar în realitate are 1065 mp.

Nu poate fi însușită de instanța de recurs și nici de intimată, critica hotărârii atacate referitoare la atribuirea nelegală către reclamanta C. Z. a bunurilor indicate la pct. I lit. b din dispozitivul hotărârii de fond cu motivarea că aceste bunuri fac parte din masa succesorală după C. P. iar C. Z. nu este succesoare a celei dintâi.

Concludenta argumentelor juridice care justifică temeinicia și legalitatea atribuirii către C. Z. a bunurilor de la pct. I lit. b din hotărârea primei instanțe și confirmarea acesteia în apel reflectă claritatea și legalitatea hotărârii atacate.

Atribuirea acestor bunuri către reclamantă s-a făcut în acord cu disp. art. 673 ind.9 C.p.c. care justifică pe deplin dispozițiile instanței a căror argumentare în considerentele hotărârii atacate înlătură orice îndoială sau neclaritate, inclusiv voința recurentului de a-și vedea cu orice preț mama vitregă în stradă la vârsta de 80 ani și teama de a nu-și putea realiza creanța/sulta de la C. Z..

Pe de altă parte imposibilitatea de plată a sultelor nu poate fi stabilită anticipat de instanță numai pe baza susținerilor nedovedite de recurent, etapă care oricum este subsecventă partajului.

Așa cum s-a arătat anterior, reclamanta C. Z. nu deține casa de locuit indicată de recurent, situație confirmată de adeverința nr. 3409/21.08.2007 eliberată de Primăria comunei Scânteia, înscris care atestă existența unei ruine ce a aparținut numitului P. D. V. tatăl reclamantei.

Corect constată instanța de apel că înscrierea unor valori greșite pentru grajd (1134 lei în loc de 1347 lei conform raportului de expertiză) constituie o eroare materială și poate fi înlăturată printr-o cerere de îndreptare a acesteia fiind incidente disp. art. 281 C.p.c. așa încât reținerea unei erori de calcul nu constituie un motiv de reformare a deciziei apelate.

În ședința publică din 16.09.2013 instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de C. I. motivat de faptul că nu a uzat de calea de atac a apelului și a pus în vedere recurenților să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 2463,82 lei sub sancțiunea anulării cererii de recurs și totodată să facă precizări la valoarea bunurilor omise la partaj de intimată.

Recurenții au formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru datorată în recurs, cereri respinse prin încheierea de ședință din 4.06.2012.

Ulterior, recurentul C. I. a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru și acordării unui avocat din oficiu.

La solicitarea instanței de a depune înscrisurile actualizate prevăzute de art. 14 din OUG nr. 51/2008 și declarația pe propria răspundere prevăzută de lege, recurentul C. I. a răspuns că nu înțelege să le depună și că este îndreptățit la acordarea ajutorului judiciar în aceeași măsură cu intimata C. Z., care la data formulării cererii de partaj a fost scutită de plata taxei de timbru (fila 184 dosar).

Cererea recurentului a fost respinsă prin încheierea de ședință din 23.06.2014, astfel că instanța a dispus din nou citarea acestuia cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2463,82 lei.

Recurentul C. Ghe. V. a formulat de asemenea cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de taxă de timbru datorată în recurs, cerere admisă prin încheierea de ședință din 02.06.2014.

În ședința publică din 6.10.2014 instanța a pus în discuția părților excepția de netimbrare a recursului declarat de C. I. precum și recursul declarat de C. Gh. V..

Analizând, cu prioritate, excepția netimbrării recursului declarat de C. I., instanța constată că recurentul nu s-a conformat obligației legale de a achita taxa judiciară de timbru datorată în recurs și că atât cererea de reexaminare formulată în temeiul art. 39 alin. 1 din OUG nr. 80/2012 cât și cererea de ajutor public judiciar au fost respinse.

De asemenea, instanța reține că recurentul nu a formulat reexaminare împotriva încheierii de ședință din 23.06.2014 prin care s-a respins solicitarea de scutire de la plata taxei judiciare de timbru și de desemnare a unui avocat din oficiu și nici nu a achitat taxa judiciară de timbru datorată în calea de atac.

Pentru aceste considerente, având în vedere și dispozițiile art. 32 și 33 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru instanța va anula recursul formulat de C. I. ca netimbrat.

Întrucât soluționarea excepției de netimbrare are prioritate față de soluționarea excepției de inadmisibilitate a recursului (invocată din oficiu de instanță motivat de faptul că recurentul C. I. nu a uzat de calea de atac a apelului împotriva încheierii de admitere în principiu a Judecătoriei Iași din 20.10.2010 și a sentinței instanței de fond), raportat la soluția de admitere a excepției de netimbrare, instanța va lăsa nesoluționată excepția de inadmisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă.

Analizând motivele de nelegalitate invocate de recurentul C. V. cu referire la încheierea de admitere în principiu, instanța constată că sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Potrivit dispozițiilor art. 673 ind. 5 Cod procedură civilă, dacă părțile nu se învoiesc, instanța va stabili bunurile supuse împărțirii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții. Dacă se împarte o moștenire, instanța va mai stabili datoriile transmise prin moștenire, datoriile și creanțele comoștenitorilor față de defunct, precum și sarcinile moștenirii.

Art. 673 indice 6 alin. 1 prevede că dacă pentru formarea loturilor sunt necesare operații de măsurătoare, evaluare și altele asemenea, pentru care instanța nu are date suficiente, ea va da o încheiere prin care va stabili elementele arătate la art. 673 indice 5 alin. 1, întocmind în mod corespunzător minuta prevăzută de art. 258. Prin aceeași încheiere, instanța va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor.

La alineatul 2 al aceluiași articol se arată că raportul de expertiză va arăta evaluarea și criteriile avute în vedere la stabilirea acesteia, va indica dacă bunurile pot fi comod partajabile în natură și în ce mod anume, propunând loturile ce urmează a fi atribuite.

Raportat la conținutul acestor prevederi legale și la împrejurarea că, pentru a stabili bunurile rămase după C. P., s-a impus efectuarea expertizei care să determine data edificării imobilului construit, necesară pentru calificarea imobilului ca fiind bun comun sau bun propriu, curtea apreciază ca fiind corectă constatarea tribunalului potrivit cu care judecătorul instanței de fond a respectat atât dispozițiile legale relevante, cât și ordinea logică a efectuării partajului, stabilind cu prioritate moștenitorii lui C. P., masa rămasă de pe urma acesteia, iar apoi moștenitorii lui C. G. și masa succesorală rămasă de pe urma acestui defunct.

În ce privește critica referitoare la obligativitatea pronunțării unei noi încheieri de admitere în principiu, respectiv la încălcarea prevederilor art. 673 indice 7 Cod procedură civilă, instanța o va respinge ca nefondată având în vedere că textul de lege nu impune această obligație, astfel cum rezultă din chiar modul de redactare a acestuia: „instanța va putea da o nouă încheiere”.

Curtea constată că prima instanță a stabilit prin sentință masa succesorală rămasă de pe urma defunctei C. P. (după administrarea și a probei cu expertiză) și că nu a fost invocată existența vreunei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acesteia, în sensul prevăzut de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

Curtea reține că pentru determinarea masei de bunuri ce face obiectul celor două succesiuni au fost administrate probatorii comune, în urma cărora s-au stabilit atât bunurile rămase de pe urma defunctei C. P. (cota de ½ din garaj, beci, magazie, verandă și paravan) cât și bunurile ce au aparținut lui C. G., astfel că va respinge ca vădit nefondate criticile recurentului referitoare la necercetarea fondului și la nepronunțarea asupra bunurilor rămase de pe urma lui Ciolcu P..

Așa cum s-a arătat mai sus, prorogarea asupra masei de bunuri ce a aparținut lui C. P., dispusă prin încheierea atacată, a fost determinată de necesitatea stabilirii anului în care a fost edificată casa de locuit ce a fost indicată ca fiind cuprinsă în ambele succesiuni.

În ce privește critica potrivit cu care instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor bunurilor ce au aparținut lui C. G., instanța reține că recurentul nu precizează la ce bunuri anume se referă, pentru a putea analiza această susținere.

Critica referitoare la motivul nr. 2 de apel va fi respinsă pentru aceleași argumente arătate cu privire la modul de aplicare a prevederilor art. 673 ind. 7 Cod procedură civilă, cu precizarea că tribunalul a analizat în decizia sa obligația primei instanțe de a pronunța încă o încheiere de admitere în principiu.

Soluția de respingere a cererii de disjungere a celor două succesiuni este corectă, având în vedere nu doar împrejurarea că o parte din bunuri se regăsește în ambele succesiuni și că probatoriul este comun, ci și prevederile art. 165 Cod procedură civilă potrivit cu care disjungerea poate fi dispusă atunci când instanța socotește că numai una din ele este în stare de judecată. Ori, în speță, la data solicitării disjungerii nici una dintre cauze nu se afla în stare de judecată.

Criticile privind netemeinicia hotărârii sub aspectul compunerii masei succesorale a celor doi defuncți și a existenței dreptului de abitație nu pot fi analizate în calea de atac extraordinară a recursului, ce se exercită numai pentru motive de nelegalitate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 304 alin. 2 Cod procedură civilă.

Instanța constată că aceste critici se circumscriu erorilor pretins a fi săvârșite de către instanțele de fond și apel în stabilirea situației de fapt, ca urmare a ignorării sau interpretării greșite a unor probe administrate în cauză.

Ori, astfel de argumente nu se încadrează nici în punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă și nici în celelalte puncte ale acestui articol, reprezentând în fapt motive de netemeinicie, ce nu pot fi valorificate în calea de atac extraordinară a recursului.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 138/2000 a marcat, în materie de procedură civilă, o modificare a concepției legiuitorului român în materia recursului, care a devenit dintr-o cale ordinară de atac, o cale extraordinară de atac.

Datorită acestei schimbări de concepție, recursul poate privi numai motive de nelegalitate, fiind abrogate punctele 10 și 11 ale articolului 304, în temeiul cărora se putea invoca, în recurs, greșita stabilire a situației de fapt, consecință a interpretării eronate a dovezilor administrate (punctul 11) ori nepronunțarea asupra unei dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (punctul 10).

Cum criticile formulate de recurent, privitoare la probele relevante în cauză, se referă doar la greșita stabilire a situației de fapt și nu la încălcarea sau aplicarea greșită a vreunei prevederi legale, ori la lipsa temeiului legal, fiind, în fapt, o reiterare a motivelor de apel, curtea nu le poate examina în recurs, astfel cum s-a arătat mai sus.

Curtea constată că tribunalul nu a avut în vedere doar declarația martorului atunci când a reținut anul edificării casei de locuit, ci ansamblul probator administrat în cauză, atât cu privire la terenul aferent casei de locuit cât și la imobilul construit.

Nu poate fi reținută încălcarea prevederilor art. 30 din Codul Familiei referitoare la caracterul de bunuri comune al bunurilor dobândite în timpul căsătoriei întrucât s-a constatat că imobilul a fost construit înainte de căsătorie, fiindu-i astfel aplicabile prevederile art. 31 alin. 1 lit. a) din Codul Familiei potrivit cu care bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei sunt bunuri proprii.

În ce privește terenurile cuprinse în titlurile de proprietate emise pe numele defunctului C. G., curtea constată că tribunalul a reținut corect calitatea lor de bunuri proprii ale defunctului având în vedere puterea de lucru judecat de care se bucură decizia civilă nr. 1546/2.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, ce a menținut sentința civilă nr. 2139/2008 a Judecătoriei Iași prin care s-au respins susținerile lui C. V. referitoare la calitatea de proprietar a defunctului C. P. asupra acestor bunuri.

Motivul de recurs potrivit cu care instanța de fond nu a respectat prevederile art. 4 alin. 5 din Legea nr. 319/1944 în sensul că nu s-a pronunțat de urgență, în camera de consiliu asupra existenței dreptului de abitație, ci prin încheierea de admitere în principiu, nu a făcut obiectul apelului la tribunal pentru a putea fi analizat în prezentul recurs și a fi cenzurată astfel decizia instanței de apel.

Prin cererea de apel aflată la filele 3 – 9 dosar apelantul C. V. nu a criticat încheierea de admitere în principiu pentru acest motiv, astfel că instanța de recurs nu poate analiza acest aspect direct în recurs.

Așa cum se arată în doctrină și cum s-a statuat constant în jurisprudență, regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat „omisso medio” se aplică nu doar în situația în care partea nemulțumită de soluția adoptată de prima instanță nu a declarat apel, ci în situația în care în faza apelului nu au fost invocate criticile de nelegalitate, acestea fiind invocate direct în faza procesuală a recursului (Decizia nr. 1207 din 23.02.2012 pronunțată în recurs de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă nu este incident în speța de față, recurentul însuși precizând că C. Z. a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, atribuirea casei de locuit în tot sau în parte, astfel că instanța de fond s-a pronunțat în limitele investirii sale.

Existența dosarului nr._/245/2010 pe rolul instanțelor nu impunea suspendarea prezentei acțiuni de partaj întrucât cauza avea ca obiect o cerere de fond funciar (anulare hotărâre a Comisiei de Fond Funciar și obligație de a face) iar în speță ieșirea din indiviziune era întemeiată pe existența unor titluri de proprietate, neputându-se reține faptul că dezlegarea pricinii depindea de soluția din cererea de fond funciar.

Instanța are în vedere și caracterul facultativ al suspendării judecății întemeiată pe acest motiv, prevăzut de dispozițiile art. 244 alin. 1 („instanța poate suspenda judecata”).

De asemenea, curtea reține și împrejurarea că dosarul nr._/245/2010* a fost soluționat irevocabil la data de 2.10.2013, în sensul respingerii cererii recurentului, susținerea acestui motiv de recurs devenind astfel lipsită de interes.

Faptul că pe rolul instanțelor se află și un alt dosar de partaj (dosarul nr._/245/2006) nu impunea suspendarea prezentei acțiuni raportat la vechimea fiecărei cereri și la lipsa legăturii dintre acestea, care să fi determinat imposibilitatea soluționării lor separate.

Critica recurentului privind respingerea cererii de disjungere a celor două succesiuni, reiterată și cu privire la decizia pronunțată în apel, este nefondată și va fi respinsă pentru considerentele arătate anterior în cadrul analizării legalității încheierii de admitere în principiu.

În ce privește motivul de recurs referitor la încălcarea prevederilor art. 673 ind. 5 Cod procedură civilă prin nepronunțarea unei alte încheieri de admitere în principiu care să stabilească bunurile rămase de pe urma defunctei C. P. este nefondat, textul de lege invocat nefăcând referire la obligativitatea pronunțării unei încheieri de admitere în principiu, astfel cum s-a arătat mai sus.

Curtea reține că instanța de fond a stabilit atât masa succesorală rămasă de pe urma acestei defuncte cât și moștenitorii acesteia, înainte de a trece la stabilirea masei și a succesorilor lui C. G., ordinea logică a partajului fiind pe deplin respectată.

Prorogarea pronunțării asupra compunerii masei pentru administrarea de probe nu încalcă prevederile legale indicate de recurent (art. 673 indice 5 Cod procedură civilă, art. 673 indice 6 Cod procedură civilă și 673 indice 7 Cod procedură civilă).

Întrucât ieșirea părților din indiviziune s-a făcut prin atribuirea către fiecare moștenitor a unor suprafețe de teren comparabile ca întindere și valoare, nu se poate reține în cauză încălcarea principiului atribuirii în natură a bunurilor, invocată de recurent, cum nu se poate reține nici atribuirea suprafeței de 5300 mp doar unui moștenitor, cu încălcarea drepturilor recurentului.

Astfel, din dispozitivul sentinței instanței de fond rezultă că părțile au primit, în natură, următoarele suprafețe de teren: C. Z. – suprafața de 1547 mp, 798 mp; 1791 mp și 709 mp; moștenitorii Gabrichi – E. C. suprafețele de 1547 mp, 797 mp, 1791 mp și 709 mp; C. I. suprafețele de 1546 mp, 797 mp, 1792 mp și 708 mp; iar recurentul C. V. suprafețele de 482 mp, 1000 mp, 797 mp, 1792 mp și 708 mp.

Critica referitoare la nulitatea raportului de expertiză motivat de faptul că nu a fost stabilită masa de bunuri rămasă după defuncta C. P. a fost corect respinsă de tribunal, expertul O. Aniel-G. răspunzând prin lucrarea sa obiectivelor concrete stabilite de instanța de fond și formulând propuneri de lotizare pentru bunurile indicate în cererea de partaj.

Inegalitatea valorică a loturilor atribuite părților criticată de recurent, este permisă de lege, astfel cum rezultă din prevederile art. 673 ind. 5 alin. 2 teza finală Cod procedură civilă („în cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani”).

În ceea ce privește măsura atribuirii în natură a casei de locuit și a anexelor către intimata C. Z., curtea constată că în mod judicios tribunalul a reținut că dispoziția instanței de fond este în acord cu criteriile enunțate în art. 673 indice 9 Cod procedură civilă întrucât intimata, în vârstă de 80 de ani, locuiește în acest imobil din anul 1978, anul căsătoriei cu C. G., iar textul indicat are în vedere și domiciliul părților, nu doar cota lor parte din bunuri.

Împrejurarea că intimata are venituri modice nu poate constitui un argument pentru respingerea cererii acesteia de atribuire în natură a imobilului în care își are domiciliul de peste 30 de ani, dreptul la domiciliu fiind protejat atât prin includerea acestui criteriu printre criteriile de atribuire a bunurilor, cât și de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului potrivit cu care: „ orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale”.

Atribuirea bunurilor direct prin sentință nu reprezintă o încălcare a prevederilor art. 673 indice 10 Cod procedură civilă, contrar celor susținute de recurent.

Potrivit acestei prevederi legale se poate dispune atribuirea provizorie a bunului către unul din coproprietari „în cazul în care împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acesteia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică”. În speță însă nu se regăsește niciuna dintre aceste situații pentru a se putea reține faptul că instanța de fond trebuia să atribuie provizoriu, prin încheiere, bunul supus partajului unui coproprietar, respectiv recurentului.

Corect a reținut instanța de apel că sentința apelată este conformă practicii instanțelor de a atribui bunul direct prin hotărâre și că întinderea veniturilor părților nu reprezintă un criteriu legal de atribuire a bunurilor.

Curtea constată că tribunalul s-a pronunțat asupra motivului de apel referitor la temeinicia dispoziției de respingere a obiecțiunilor la expertiza de lotizare și a cererii de atribuire provizorie a bunurilor.

În ce privește critica relativă la nepronunțarea instanței de fond asupra cererilor sale de atribuire provizorie, curtea nu o poate primi având în vedere faptul că solicitarea recurentului de atribuire a casei de locuit, reiterată în concluziile orale din 17.09.2012, a fost analizată implicit atunci când instanța a argumentat dispoziția de atribuire a imobilului și a dispus asupra cererilor părților în sensul atribuirii construcțiilor către intimată.

Nu poate fi reținută în cauză încălcarea prevederilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă întrucât claritatea dispoziției de obligare a intimatei la plata sultelor nu constituie un impediment în aflarea adevărului în cauză, în sensul prevăzut de textul invocat și nici în executarea sentinței de către apelant, tribunalul arătând în mod expres care este sulta cuvenită acestuia, stabilită de prima instanță.

Curtea constată ca fiind corectă referirea tribunalului la procedura îndreptării erorii materiale a valorii grajdului menționată în dispozitivul sentinței instanței de fond, dispozițiile art. 281 alin. 1 Cod procedură civilă arătând că erorile de calcul precum și orice alte erori materiale pot fi îndreptate din oficiu (de către instanța căreia îi aparține eroarea – s.n.) sau la cerere.

Instanța are în vedere și împrejurarea că astfel de erori materiale nu pot fi invocate în calea de atac extraordinară a recursului, care, așa cum prevăd dispozițiile art. 304 alin. 1 Cod procedură civilă, poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate. Ori, pretinsa indicare greșită, în dispozitivul hotărârii, a unei valori preluate dintr-un raport de expertiză ( 1134 lei în loc de 1347 lei) nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii, ci o posibilă eroare materială, pentru care legea prevede calea îndreptării ei.

Pentru aceste considerente, constatând recursul nefondat, instanța îl va respinge în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmând a menține decizia recurată.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurenții să plătească intimatei cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat plătit în calea de atac a recursului (1500 lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de C. I. împotriva încheierii de admitere în principiu pronunțată de Judecătoria Iași la 20.10.2010 și împotriva deciziei civile nr. 162/ 25.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția I civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de C. V. împotriva încheierii de admitere în principiu pronunțată de Judecătoria Iași la 20.10.2010 și împotriva deciziei civile nr. 162/ 25.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția I civilă, pe care le menține.

Obligă recurenții să plătească intimatei C. Z. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 20 Octombrie 2014.

Președinte,Judecător,Judecător,

G. AncaSusanu C. AntoanelaPalihovici L.

Grefier,

G. D.

Red. P.L.

Tehnoredactat

G.D.

2 ex./

Tribunalul Iași:

- S. M.

- T. Doinița

Jud. fond: P. D.

← Cereri. Decizia nr. 688/2014. Curtea de Apel IAŞI		Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Partaj judiciar. Decizia nr. 333/2013. Curtea de Apel IAŞI Cereri. Decizia nr. 688/2014. Curtea de Apel IAŞI Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 757/2014. Curtea de Apel IAŞI Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1026/2014. Curtea de Apel IAŞI Anulare act. Decizia nr. 1023/2014. Curtea de Apel IAŞI Acţiune pauliană. Decizia nr. 63/2015. Curtea de Apel IAŞI