Acţiune pauliană. Decizia nr. 63/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 63/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 63/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 63/2015
Ședința publică de la 12 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P.
Judecător C. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare cererea de apel formulată de Direcția G. a Finanțelor P. a Județului Iași - Administrația Finanțelor P. pentru Contribuabilii Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 678 din12.04.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind . lichidator judiciar . S.P.R.L. și ..R.L. (fostă .), iar intervenient în interes alăturat apelantei fiind . B. SRL, având ca obiect acțiune pauliană – rejudecare.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 5 februarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 12 februarie 2015.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față:
P. cererea înregistrată sub nr._ la Tribunalul Iași, reclamanta Direcția G. a Finanțelor P. Iași a chemat în judecată pârâtele . și . Iași și, pe calea acțiunii pauliene, a solicitat revocarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 448/23.09.2009, modificat prin actul adițional nr. 13/26.11.2009 între cele două pârâte și revenirea bunului imobil în patrimoniul vânzătoarei .>
Pârâta . formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a completului specializat în litigii comerciale a tribunalului, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.
P. încheierea din 26 ianuarie 2013 Tribunalul Iași a respins excepția invocată.
. formulat cerere de intervenție în interes propriu și a solicitat respingerea cererii reclamantei.
P. încheierea din 16 februarie 2012 Tribunalul Iași a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de .>
Pârâta . administrator judiciar numit prin încheierea nr. 218/14 iulie 2011 a Tribunalului Iași, a invocat lipsa calității de reprezentant legal al pârâtei, cât și inadmisibilitatea prezentei acțiuni raportat la dispozițiile Legii nr. 85/2006.
P. sentința civilă nr. 678/civ/12 aprilie 2012 Tribunalul Iași a respins excepțiile invocate de pârâta ., pe fond, a respins acțiunea reclamantei reclamanta Direcția G. a Finanțelor P. Iași în contradictoriu cu pârâtele . ..R.L. (fostă .).
Pentru a pronunța această sentință tribunalul reține următoarele:
Cu privire la excepțiile invocate:
În cauză, s-a constatat că, la momentul introducerii acțiunii, Direcția G. a Finanțelor P. a Județului Iași putea solicita anularea actelor încheiate de pârâta . frauda drepturilor sale, în calitate de creditoare, în baza art. 975 Cod Civil.
La data sesizării instanței nu era deschisă procedura insolvenței împotriva pârâtei . fiind dispusă prin încheierea nr. 218/14.07.2011, pronunțată în dosarul nr._ .
Instanța a mai constatat că acțiunea revocatorie aflată la dispoziția creditorilor nu se confundă cu acțiunea privind anularea actelor frauduloase sau a transferurilor de drepturi patrimoniale reglementată de art.79-80 din Legea nr.85/2006, existând diferențe esențiale în privința legitimării procesuale active și a condițiilor de exercitare.
Creditorului care invocă frauda debitorului și complicitatea terțului la încheierea unor acte viclene ale debitorului îi este accesibilă acțiunea revocatorie, indiferent dacă a fost sau nu deschisă procedura insolvenței.
Relevantă este și jurisprudența Curții Constituționale, care, prin decizia nr. 748/26.10.2006, a stabilit că prevederile art. 79-80 Legea nr. 85/2006 constituie o aplicare, in cadrul procedurii falimentului, a prevederilor art. 975 din Codul civil privind acțiunea pauliana, prin care se stabilește dreptul creditorilor de a ataca actele frauduloase încheiate de debitori in dauna lor. Spre deosebire de titularii acțiunii pauliene (art. 975 din Codul civil), si anume creditorii, titularul acțiunii in anularea actelor frauduloase încheiate de debitor in dauna creditorilor săi poate fi administratorul sau lichidatorul desemnat in cauza. Totodată, Curtea a reținut că în acest fel este sancționată tocmai reaua-credință în exercitarea de către debitori a drepturilor lor, prin acte juridice încheiate in dauna creditorilor. Dacă scopul părților contractante sau cel puțin al debitorului la încheierea actului juridic respectiv l-a constituit fraudarea creditorilor, atunci actul are o cauza ilicită, iar, potrivit art. 966 din Codul civil, acesta nu poate avea niciun efect.
Instanța a mai constatat că acțiunea revocatorie, reglementată de prevederile art. 975 Cod civil, reprezintă o acțiune în inopozabilitatea actului juridic încheiat de debitor în frauda creditorului .
Pentru a fi întemeiată acțiunea pauliană se impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe o fraudă din partea debitorului, să se fi cauzat o prejudiciere a drepturilor creditorului care să constea în micșorarea gajului general, de natură să determine insolvabilitatea debitorului, actul atacat să nu constituie exercițiul unui drept strict personal al debitorului, creanța creditorului să fie anterioară actului atacat, să fie certă, lichidă și exigibilă și, în cazul actelor cu titlu oneros, terțul să fi participat în complicitate cu debitorul la fraudă.
Insolvabilitatea, în cazul acțiunii revocatorii, se concretizează în depășirea valorică în patrimoniul debitorului a elementelor active de către elementele pasive, cu consecința imposibilității pentru creditorii acestuia de a obține plata datoriilor scadente prin executare silită .
Instanța a mai reținut că existența unei creanțe certe, lichide și exigibile nu este suficientă pentru revocarea unui act de înstrăinare, cu titlu oneros, fiind necesară crearea unei stări de insolvabilitate.
Proba prejudiciului actual sau a riscului unei insolvabilități viitoare revine creditorului, efectul relativ al acțiunii pauliene conducând la revocarea actului, în măsura prejudiciului suferit de creditor.
În cauză, reclamanta are împotriva pârâtei . creanță anterioară contractului de vânzare-cumpărare, aceasta fiind certă, lichidă și exigibilă .
Astfel, la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 448/23.09.2009 prin care pârâta S.C. „M.” S.A. a înstrăinat, cu titlu oneros, către pârâta S.C. „T. P.” S.R.L. imobilul intravilan, construit și neconstruit, în suprafață de 4.997,27 mp, situat în Iași, ., reclamanta avea față de pârâtă o creanță de peste 36.100.150 lei, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la filele 18-227 dosar.
Imobilul care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare a fost indisponibilizat prin procesul verbal de sechestru din data de 3.08.2007 în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale ale reclamantei (total obligații 26.615.447 lei – filele 228-234 dosar), însă, prin decizia civilă nr. 2543/9.12.2008, a fost admisă contestația la executare formulată de S.C. „M.” S.A., dispunându-se anularea procesului verbal de sechestru.
Ulterior, a fost încheiat procesul verbal de sechestru din data de 28.09.2009, însă Oficiul de cadastru și publicitatea Imobiliară Iași a respins înscrierea ipotecii asupra bunurilor indisponibilizate, având în vedere că pârâta nu mai era proprietara bunurilor.
P. urmare, instanța a constatat că, la data de 23.09.2009, când s-a realizat vânzarea terenului intravilan, construit și neconstruit, în suprafață de 4.997,27 mp, situat în Iași, ., jud. Iași de către pârâta . pârâta ., imobilul respectiv nu era grevat de sarcini, neexistând niciun impediment legal în transferul proprietății.
Reclamanta a invocat faptul că, prin micșorarea activului patrimonial, pârâta și-a sporit gradul de insolvabilitate, în paguba creditorilor care dețin, în mod evident, o creanță mai mare decât valoarea activului patrimonial, reducând posibilitatea creditorului bugetar de a-și recupera creanța.
Prejudiciul creditorului si frauda drepturilor sale trebuie dovedite in cadrul acțiunii pauliene de către reclamantă, în cauză nefiind administrate probe din care să rezulte lipsa altor bunuri ale pârâtei susceptibile de valorificare, în vederea acoperirii creanțelor, totodată nefiind vădite împrejurări care să formeze convingerea că debitoarea pârâtă, la momentul transferului de proprietate, transfer cu titlu oneros, a avut reprezentarea că prin aceasta creează un prejudiciu creditorului.
S-a mai constatat că prețul vânzării a fost stabilit inițial la suma de 802.811,43 Euro, fiind modificat prin actul adițional încheiat la data de 26.11.2009, la suma de 1.610.070 Euro.
Din fișa contului 411 referitor la cumpărătoare a reieșit încasarea sumelor convenite cu pârâta drept preț al vânzării .
Mai mult, conform procesului verbal de control încheiat la data de 2.04.2012 de Garda Financiară – Secția Iași, suma de 8.121.746,83 lei, încasată de . urma încheierii contractului nr. 448/2009, a fost folosită în mod exclusiv în scopul diminuării pasivului societății – pag. 2 act de control .
Faptul că prețul vânzării nu este evident derizoriu, a fost încasat de vânzător și folosit, ulterior, pentru plata debitelor față de anumiți creditori, astfel cum reiese din extrasele de cont aflate la dosar și din actul de control al comisarilor financiari, nu poate fi interpretat în sensul încheierii actului juridic în scopul fraudării reclamantei.
Pe de altă parte, sporirea gradului de insolvabilitate nu este dovedită în cauză, nefiind administrate probe concludente de către reclamantă din care să rezulte că prețul ce putea fi obținut prin valorificarea imobilului ar fi fost mai mare și ar fi contribuit la stingerea datoriilor pârâtei într-o proporție ridicată față de ceea ce s-a plătit deja creditorilor și ceea ce se poate recupera în cadrul procedurii insolvenței, cu referire la activele rămase, având în vedere că reclamanta a avut posibilitatea protejării dreptului său de creanță prin înregistrarea creanței în tabelul creditorilor .
În ce privește complicitatea terțului la fraudă, s - a constatat că frauda dintre debitor și terț nu este prezumată, nefiind dovedit faptul că terțul dobânditor, care a cunoscut existența creanței datorită legăturii de rudenie dintre administratorii celor două pârâte, invocată de reclamantă, a achiziționat bunul respectiv tocmai pentru a zădărnici încasarea ei, raportat la cuantumul prețului plătit și împrejurarea că vânzarea bunului a fost stabilită prin Hotărârea A. din cadrul .. 43/23.04.2009, la care persoana indicată în acțiune nu este acționar majoritar, după cum reiese din relațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, depuse la dosar.
Împotriva sentinței nr. 678/civ/2012 a Tribunalului Iași a declarat apel reclamanta Direcția G. a Finanțelor P. Iași, apel respins de Curtea de Apel Iași prin decizia nr. 194/2 noiembrie 2012.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele:
P. cererea cu care a învestit instanța de fond, Direcția G. a Finanțelor P. a Județului Iași a solicitat, în contradictoriu cu S.C. „M.” S.A. și S.C. „T. P.” S.R.L. (devenită, S.C. „P. P.” S.R.L.), pe calea acțiunii pauliene, revocarea contractului de vânzare-cumpărare nr.448 din 23.09.2009, autentificat de BNP C. G. - F., modificat prin actul adițional nr.13 din 26.11.2008, încheiat între cele două pârâte, cu consecința revenirii bunului imobil, ce a format obiectul contractului, în patrimoniul S.C. „M.” S.A.
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare mai sus menționat, S.C. „M.” S.A., în calitate de vânzătoare a vândut S.C. „T. P.” S.R.L., în calitate de cumpărătoare, imobilul – teren intravilan -, construit și neconstruit, în suprafață de 4997,27 mp, situat în Iași, ., cu prețul de_,43 Euro.
P. actul adițional din 26.11.2009 la contractul de vânzare-cumpărare nr.448 din 23.09.2009, părțile au stabilit că prețul imobilului înstrăinat de S.C.„M.” S.A., cumpărătoarei S.C. „T. P.” S.R.L. este de_ Euro, fără T.V.A..
Potrivit art.975 din Codul civil de la 1864 – sub imperiul căruia s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare dintre societățile pârâte – creditorii pot, în numele lor personal, să atace actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.
Așa cum a reținut și tribunalul, acțiunea revocatorie este acea acțiune prin care creditorul poate cere revocarea, pe cale judecătorească, a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale. Prejudicierea creditorului se concretizează în faptul că, prin încheierea actelor atacate, debitorul își mărește sau creează o stare de insolvabilitate.
De asemenea, Curtea a reținut că, pentru a se putea intenta acțiunea revocatorie, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții:
- actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu;
- frauda debitorului;
- creditorul să aibă o creanță certă, lichidă, exigibilă și, în principiu, anterioară actului atacat;
- complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat.
Toate părțile din cauză au fost de acord în ceea ce privește condițiile de admisibilitate ale acțiunii revocatorii, însă au avut puncte de vedere diferite cu privire la îndeplinirea sau nu a acestor condiții.
Astfel, apelanta a apreciat că ar fi îndeplinite toate cele patru condiții, în timp ce pârâtele-intimate au considerat că nu ar fi îndeplinită niciuna dintre condiții sau, cel mult, ar fi îndeplinită doar aceea referitoare la existența unei creanțe a creditoarei – apelante certe, lichide, exigibile și anterioare contractului de vânzare – cumpărare.
Curtea a reținut că, în cauză, este îndeplinită numai condiția existenței unei creanțe a creditoarei – apelante certe, lichide, exigibile și anterioare contractului de vânzare – cumpărare, aspect recunoscut de însăși S.C. „M.” S.A, care a arătat, în mod constant, că la instalarea actualei conduceri a societății, aceasta avea o datorie foarte veche, pe care nu a contestat – o, înțelegând să conteste numai modalitatea de executare silită a creanței de către Direcția G. a Finanțelor P. a Municipiului Iași.
Cu privire la prima condiție – actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu -, Curtea a constatat că aceasta nu este îndeplinită.
În acest sens, instanța de apel a apreciat că prejudiciul constă în faptul că, prin actul atacat, debitorul și-a cauzat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate. Cu alte cuvinte, prin acest act, debitorul își micșorează activul patrimonial.
Dovada insolvabilității debitorului trebuie făcută de către creditor.
Așa cum au susținut și intimatele din cauză, în doctrină și în jurisprudență s-a statuat în mod constant că există acte juridice care, deși pot direct sau indirect duce la o micșorare a activului patrimonial, nu se poate susține că ar prejudicia pe creditor.
Astfel, creditorul nu poate ataca un act prin care debitorul plătește pe un alt creditor al său, întrucât prin acest act nu s-a micșorat numai activul patrimonial, ci s-a stins și o obligație existentă cu consecința micșorării și a pasivului patrimonial.
În cauză, s-a reținut că, în urma vânzării imobilului din Iași, ., S.C. „M.” S.A. a folosit în exclusivitate prețul obținut (_ Euro, fără TVA) pentru a achita - total sau parțial -, creanțele unor creditori, precum: Inspectoratul Teritorial de munca Iași, S.C. „Arhiconstruct” S.A., Iași, Administrația Fondului pentru Mediu, „E - On M. Furnizare” S.A..
Apelanta nu a contestat achitarea de către S.C. „M.” S.A. a debitelor către aceste societăți, ci a contestat achitarea prioritară a debitului către S.C. „Arhiconstruct” S.A, a cărei colaborare cu administratorul societății intimate este mediatizată.
Această critică nu poate fi primită de către instanța de apel, deoarece contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 20.10.2004 între BRD-GSG Sucursala Iași, în calitate de cedentă și S.C. „Arhiconstruct” S.A. Iași, în calitate de cesionară (filele 326-327 dosar fond) atestă că BRD-GSG Filiala Iași a cesionat creanțele deținute împotriva debitoarei cedate, S.C. „M.” S.A., în sumă de_,37 USD și 17._,53 lei (ROL), împreună cu toate accesoriile acestora.
În temeiul convenției din data de 14.09.2009, încheiată între S.C. „M.” S.A. și S.C. „Arhiconstruct” S.A., această ultimă societate și-a dat acordul cu privire la radierea ipotecii de rang I, instituită asupra terenului ce a fost înstrăinat prin contractul a cărui revocare se solicită, în condițiile achitării parțiale a creanței înregistrate față de prima societate, prin transferarea sumei reprezentând 75% din prețul ce urma să fie încasat în urma vânzării terenului (filele 315-316 dosar fond).
Nu a putut fi primită nici critica apelantei referitoare la faptul că ea nu s-a aflat printre creditorii ale căror creanțe au fost achitate total sau parțial, câtă vreme s-a probat că prețul obținut a fost folosit în totalitate pentru achitarea creditorilor mai sus menționați, cu consecința reducerii pasivului patrimonial al societății vânzătoare.
A doua condiție – frauda creditorului - constă, în această materie, în aceea că debitorul a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor. Astfel, el și-a dat seama că, prin încheierea actului, și-a creat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate, indiferent dacă actul atacat este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.
Această condiție se află în strânsă legătură cu prima condiție și vizează faptul că debitorul comite o fraudă dacă este conștient că, prin actul respectiv, își creează sau mărește o stare de insolvabilitate.
În cauză, nici această a doua condiție nu a fost îndeplinită, deoarece, prin vânzarea terenului construit și neconstruit, S.C. „M.” S.A. nu și-a creat sau mărit starea de insolvabilitate, câtă vreme ea și-a micșorat – în egală măsură – atât activul, cât și pasivul patrimonial.
Față de cele expuse, nu au putut fi primite susținerile apelantei referitoare la reaua-credință a debitoarei care a înstrăinat terenul construit și neconstruit imediat după radierea sechestrului de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași și nici cele referitoare la faptul că administratorul vânzătoarei deținea 51% din capitalul societății cumpărătoare.
În ceea ce privește complicitatea la fraudă a terțului cumpărător, Curtea a notat că aceasta constă în faptul că terțul cunoaște că prin încheierea actului atacat debitorul a devenit insolvabil.
Această condiție trebuie considerată îndeplinită și în cazul în care terțul, deși nu a cunoscut intenția debitorului de a prejudicia interesele creditorului, a cunoscut totuși faptul că, prin actul la care participă, s-a creat ori s-a mărit insolvabilitatea debitorului.
Faptul că administratorul societății cumpărătoare – rudă cu administratorul vânzătoarei -, cunoștea dreptul de creanță al apelantei față de societatea vânzătoare, precum și împrejurarea că se pornise executarea silită asupra debitoarei nu a dus, în mod automat la concluzia unei înțelegeri frauduloase între semnatarii contractului de vânzare-cumpărare pentru a prejudicia interesele creditoarei, câtă vreme S.C. „M.” S.A. avea și alte bunuri în patrimoniu, iar vânzarea terenului construit și neconstruit nu a avut drept consecință numai micșorarea activului patrimonial, ci și a pasivului vânzătoarei.
În acest sens, Curtea a reținut că, potrivit hotărârii din 23.04.2009, Adunarea G. Ordinară a Acționarilor S.C. „M.” S.A. a aprobat stingerea datoriilor acestei societăți prin vânzarea activelor – teren și construcții – situate în Iași, ., în suprafață de_,23 mp, în întregul lor sau lotizat, prețul minim de vânzare fiind de 125 Euro/mp, fără TVA, în timp ce S.C. „T. P.” S.R.L. a achitat un preț de 322 Euro/mp (fără TVA).
Instanța de apel a apreciat, ca neîntemeiată, și critica apelantei referitoare la faptul că terenul construit și neconstruit se află în aproprierea căilor de acces către ansamblul de bunuri aparținând S.C. „M.” S.A. și că înstrăinarea acestuia ar îngreuna valorificarea celorlalte active aflate într-o poziție depărtată față de căile de acces, care au devenit neatractive pentru potențialii cumpărători, în condițiile în care vânzarea tuturor activelor – în integralitatea sau lotizat – a fost aprobată prin hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din 23.04.2009.
Față de cele ce preced, Curtea a constatat că tribunalul a respins acțiunea creditoarei bugetare prin aplicarea corectă a prevederilor art.975 din Codul civil.
În consecință, în baza art.296 din Codul de procedură civilă, a respins apelul declarat de Direcția G. a Finanțelor P. a Municipiului Iași și a păstrat sentința atacată.
Reclamanta Direcția G. a Finanțelor P. Iași a declarat recurs împotriva deciziei nr. 194/2.11.2012 a Curții de Apel Iași.
P. decizia nr. 1325/2.04.2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta Direcția G. a Finanțelor P. Iași, a casat decizia civilă nr. 194/2 noiembrie 2012 a Curții de Apel Iași și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.
În considerentele deciziei instanței de recurs s-a reținut că instanța de apel nu a lămurit situația de fapt sub aspectul îndeplinirii sau nu a condiției vizând complicitatea la fraudă a terțului . cu care debitoarea . încheiat contract de vânzare-cumpărare nr. 448/2009.
Totodată, s-a indicat instanței de apel să lămurească și celelalte critici ale recursului formulat de către reclamantă.
În rejudecarea apelului, părțile au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâtele – intimate au solicitat administrarea probei cu expertize tehnice contabile, a căror administrare a fost respinsă de instanță.
. B.” SRL a formulat cerere de intervenție în interes alăturat apelantei.
Intervenienta susține că este titularul unui drept real accesoriu de ipotecă ce grevează imobilul pârâtei . deciziei nr. 1110/27.09.2012 a Curții de Apel C. (dosar nr._ /a6/1). P. această hotărâre intervenientei i s-a stabilit calitatea de creditor ipotecar de rang 1 asupra patrimoniului debitoarei.
Mai susține intervenienta că cele două pârâte sunt controlate de aceeași persoană, iar scopul încheierii contractului a fost de a păgubi statul român.
P. încheierea din 11 decembrie 2014 Curtea a admis în principiu cererea de intervenție formulată de intervenienta . B.” SRL în interes alăturat apelantei.
Intervenienta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul intimatelor, Curtea admițând doar proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului raportat la criticile și apărările formulate, la dispozițiile legale în materie, instanța de apel reține următoarele:
Fără a mai relua considerațiile teoretice cu privire la acțiunea pauliană reglementată de art. 975 Cod civil, pe larg expuse atât de prima instanță de apel, cât și de instanța de recurs, Curtea va verifica dacă în cauză sunt îndeplinite condițiile necesare promovării acestei acțiuni.
Cum actul atacat este unul cu titlu oneros, condiția anulării lui este legată de complicitatea terțului dobânditor, iar aceasta este prezumată în situația în care, chiar dacă nu a cunoscut intenția debitorului de a prejudicia interesele creditorului, a cunoscut totuși faptul că prin actul la care participă, a creat sau a mărit insolvabilitatea debitorului.
Curtea reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanta-creditoare a susținut, în dovedirea condițiilor prevăzute de art. 975 Cod civil, că are o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 36.100.150 lei rezultată din titluri executorii; că această creanță fiscală este anterioară încheierii contractului nr. 448/2009; că bunul imobil a fost înstrăinat imediat după radierea sechestrului; că au existat dificultăți și obstacole în cadrul executării silite a pârâtei . s-a redus posibilitatea creditorului bugetar de a-și mai recupera creanța producându-i astfel un prejudiciu acestuia; că administratorul . 51% din capitalul . și a urmărit conservarea bunului și fraudarea creditorilor prin sustragere de la executarea silită; că din prețul vânzării nu s-a achitat vreo sumă creditorului bugetar; că ambele pârâte au fost de rea credință și au cunoscut de existența creanței fiscale, precum și de prejudicierea creditoarei.
P. motivele de apel, reclamanta a reiterat aceleași considerente din cererea de chemare în judecată, cu mențiunea că s-a definitivat tabelul de creanță al debitoarei . către Tribunalul C. în dosarul nr._, valoarea creanțelor fiind de_,14 lei.
Sub aspectul caracterului creanței, Curtea reține că părțile litigante nu au exprimat păreri opuse, argumente diferite fiind aduse cu privire la existența unui prejudiciu al creditoarei și la complicitatea debitoarei și a terțului în crearea unei insolvabilități a debitoarei.
Astfel, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 448/23 septembrie 2009 a menționat ca preț de vânzare a imobilului suma de 802.811, 43 euro, plătibil în două rate.
În vederea încheierii acestei tranzacții, administratorul debitoarei a avut aprobarea adunării generale a acționarilor . un preț de minim 125 euro/mp.
Ulterior, prin actul adițional nr. 13/26.11.2009, părțile au stipulat, de comun acord, urmare a unei evaluări a imobilului, că prețul de vânzare este de 1.610.070 euro fără TVA, ce se va plăti în trei rate.
Ambele pârâte au susținut prin precizările depuse că prețul vânzării a fost de aproximativ de 3 ori mai mare decât cel propus de adunarea generală a acționarilor . necontestat de către apelantă.
De altfel, în legătură cu prejudiciul suferit, apelanta susține doar că a întâmpinat dificultăți la executarea silită a acestei debitoare, că din preț nu a primit nicio sumă de bani și astfel nu și-a mai putut recupera creanța.
Ori, tocmai vânzarea la un preț derizoriu, prezumă îndeplinirea condițiilor referitoare la prejudiciul creditoarei și complicitatea debitoarei cu terțul (decizia nr. 65/13 ianuarie 2006).
Curtea constată însă că apelanta-reclamantă nu a solicitat administrarea de probatorii vizând lămurirea acestui aspect, ci, dimpotrivă, pârâtele au fost interesate să dovedească prețul real al tranzacției ( aceste părți au și propus probatorii în acest sens).
Ori, sarcina probei aparține reclamantei conform art. 1169 Cod civil. Numai în măsura în care reclamanta și-ar fi propus probe vizând îndeplinirea acestor condiții, pârâtele puteau ieși din pasivitate cu scopul de a dovedi netemeinicia pretențiilor reclamantei.
Înalta Curtea de Casație și Justiție a constata, în principal, prin decizia de casare că instanța de apel nu a administrat probe în legătură cu complicitatea terțului, ceea ce presupune că, în rejudecare, partea interesată (și anume reclamanta-apelantă) să administreze toate probele necesare dovedirii îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 975 Cod civil.
Cum apelanta-reclamantă nu a argumentat prejudiciul suferit prin prețul derizoriu al vânzării, solicitarea intimatelor de efectuare a unei expertize evaluatorii a fost respinsă de instanța de apel.
P. cererea de apel se face referire și la situația pârâtei-debitoare ca urmare a încheierii nr. 218/14 iulie 2011 a Tribunalului Iași în sensul că starea de insolvabilitate a debitoarei a fost recunoscută în anul 2011.
Curtea constată însă că actul atacat a fost încheiat în anul 2009, iar procedura insolvenței . fost deschisă în anul 2011.
Faptul că în anul 2009 pârâta . era în insolvabilitate rezultă și din împrejurarea că în cursul anilor 2010 și 2011, apelanta a început executarea silită a altor imobile aparținând pârâtei, ceea ce însemnă că . și de alte bunuri.
Apelanta a mai susținut că actul este anulabil și pentru că . achitat, cu prioritate, un alt creditor și anume ., imobilul ce constituie obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 448/2009 era ipotecat cu ipotecă de rang I în favoarea acestei creditoare, ipotecă ce a fost radiată cu condiția achitării creanței din prețul obținut.
Dimpotrivă, prin direcționarea sumei obținute spre creditori, .-a redus pasivul.
Nu are relevanță plata cu prioritate a altor creditori, din moment ce la data de 23 septembrie 2009 apelanta nu mai avea instituite sechestre asupra bunurilor imobile ce constituie obiectul contractului nr. 448/2009.
Cu privire la condiția complicității terțului, respectiv a intimatei ., apelanta a invocat doar relațiile de rudenie existente între reprezentanții legali ai celor două intimate, ceea ce presupune obligatoriu fraudarea creditoarei-apelante.
Curtea reține că relația de rudenie invocată de către apelantă, prin ea însăși, nu este suficientă pentru a dovedi complicitatea părților cocontractante, în absența unui prejudiciu creat apelantei-creditoare și a fraudei debitoarei .>
În rejudecarea apelului, apelanta a mai invocat și permanenta implicare a pârâtei . în procedura insolvenței . reflectată prin intenția acesteia de a achiziționa bunuri scoase la vânzare în cadrul acestei proceduri. Ori chiar apelanta recunoaște prin concluziile scrise că există aprobarea adunării creditorilor pentru ca bunurile supuse vânzării să fie achiziționate de ., situație ce exclude complicitatea la care a făcut referire apelanta.
Cu privire la actele întocmite de Inspecția Fiscală și Garda Financiară, Curtea reține ca fiind corectă apărarea apelantei în sensul că acestea nu stabilesc legalitatea actului atacat din perspectiva temeiului juridic invocat (art. 975 Cod civil), ci doar dacă prețul a fost înregistrat în contabilitate, dacă a fost efectiv încasat, în vederea deducerii TVA-ului.
Cum condițiile acțiunii revocatorii trebuie îndeplinite cumulativ și nu independent una de alta, Curtea constată că apelul declarat de reclamanta Direcția G. a Finanțelor P. Iași este neîntemeiat și în temeiul art. 296 Cod procedură civilă urmează a-l respinge și păstra sentința Tribunalului Iași.
Pe cale de consecință, va fi respinsă și cererea de intervenție formulată de . B.” SRL în interesul apelantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către Direcția G. a Finanțelor P. Iași împotriva sentinței civile nr. 678/civ/12.04.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o păstrează.
Respinge cererea de intervenție în interes alăturat apelantei formulată de către . B.” SRL.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
P. L. P. C.
Grefier,
P. I.
Red. P.C.
Tehnored. P.I.
6 ex. – 12.03.2015
Tribunalul Iași – C. A.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1023/2014. Curtea de Apel IAŞI | Validare poprire. Decizia nr. 95/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
