Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 818/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 818/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 1785/218/2013
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
Secția I civilă |
Număr operator de date cu caracter personal 3159 |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 818/2014 - R
Ședința publică din data 17 septembrie 2014
Președinte: | V. P. | - judecător |
D. M. | - judecător | |
F. T. | - judecător | |
A. L. | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul – pârât V. L. cu dom. în ., jud. Satu M., CNP_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet av. J. S. M., cu sediul în Oradea, ., ., în contradictoriu cu intimata - reclamantă A. M., cu dom. în municipiul Carei, ., ., jud. Satu M., CNP_, împotriva deciziei civile nr. 89/. 2014 pronunțată de Tribunalul Satu - M., în dosar nr. unic, având ca obiect: acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, prezentul recurs este netimbrat, precum și faptul că la dosar a fost înregistrată prin serviciul registratură la data de 20 august 2014 cererea de renunțare la judecata recursului formulată de recurentul - pârât, după care:
Instanța, în baza art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, procedând la verificarea competenței sale, constată că este competentă general, material și teritorial să judece litigiul de față, în temeiul art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, invocă din oficiu excepția de netimbrare a cererii și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față de față, reține următoarele:
P. Sentința civilă nr. 2273/16.10.2013 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr._ a fost admisă în parte acțiunea civilă intentată de reclamanta A. M., împotriva pârâtului V. L. și prin urmare, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 2.000 lei cu titlu de daune morale, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și nu de la data pronunțării acesteia. De asemenea, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta este președinta asociației „Puffi” Carei, iar pârâtul a postat în luna mai pe pagina de internet a acestei asociații - așa cum rezultă din fila nr. 6 dosar fond, această postare fiind făcută în jur de ora 23:00, iar în dimineața următoare imediat după ora 7:00, martora R. A. C., a cărei declarație se află la fila 33 dosar fond, a citit postarea pe site, a șters această postare între orele 8-9:00 și a sunat-o pe reclamantă care a fost deranjată foarte tare, despre cele afirmate de pârât.
Așa cum rezultă din postarea de pe site aflat la fila nr. 7 dosar fond, pârâtul ulterior, în luna iunie a mai postat pe site-ul asociației, următorul cuprins „păcat că asociația asta are ca șefă pe o securistă, care și azi face poliție politică, mint și tot ce îi stă în caracterul unui securist, care a absolvit înaltele studii a lui Ș. G. !”.
Despre postările de pe site, pârâtul i-a spus și martorului propus de către el, a cărui declarație se află la fila nr. 34 dosar fond. Din această declarație rezultă că reclamanta este femeie serioasă, este apreciată de oameni, iar despre pârât rezultă că este un om serios, dar mai glumește câteodată.
Declarația Universală a Dreptului Omului prevede în art. 19, faptul că „orice persoană are dreptul la libertatea expresiei; acest drept include libertatea de a susține propriile opinii, fără interferențe, libertatea de a căuta, primi și răspândii și idei prin orice mijloace și fără frontiere”.
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, amendată prin Protocoalele nr. 3, 5 și 8 și completată prin protocolul nr. 2, încheiată la R. la 4 Noiembrie 1950 (publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 Mai 1994), în art. 10 prevede: Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
Constituția României, în art. 30 proclamă: „Libertatea de exprimare”
1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor, sau a credințelor și libertatea creanțelor de orice fel, prin viu grai, prin imagini, prin sunete, sau prin alte mijloace de comunicare în publică, sunt inviolabile.
2) Cenzura de orice fel este interzisă.
6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei …”
Potrivit art. 70 NCC, cu privire la dreptul la libera exprimare, prevede în alin. 1 că „orice persoană are dreptul la liberare exprimare”, iar în alin. 2 că „exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile și limitele prevăzute la art. 75”.
Art. 75 NCC, prevede în alin. 1, că „nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în ceastă secțiune, atingerile care sunt permise de lege, sau de convențiile și pactele internațional, privitore la drepturile omului, la care România este parte.”, iar în alin. 2 prevede că „exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale, la care România este parte, nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune”.
Dacă unele afirmații ale pârâtului au la bază aceste dispoziții, faptul că pârâtul a afirmat despre reclamantă fără să dovedească că ar fi adevărat că „fură”, instanța de fond a considerat că prin această afirmație s-a adus o prejudiciere demnității, onoarei, vieții particulare a acesteia,
Instanța de fond a apreciat că suma de 2.000 lei este îndestulătoare pentru repararea acestui prejudiciu.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă intentată de reclamantă împotriva pârâtului și drept urmare în baza art. 1349 alin. 1 și 2 NCC care prevăd că „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, și „Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”, l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 2.000 lei cu titlu de daune morale, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinței și nu de la data pronunțării acesteia.
În baza art. 451 alin. 1 N.C.P.C., instanța de fond l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul V. L. solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii, precum și reclamanta A. M. solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
P. decizia civilă nr.89/. 2014 pronunțată de Tribunalul Satu - M. s-au respins apelurile declarate de apelanții A. M. și V. L. M., împotriva Sentinței civile nr. 2273/16.10.2013 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr._ .
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Criticile aduse sentinței apelate sunt neîntemeiate.
1. În ceea ce privește apelul declarat de către apelantul-pârât V. instanța reține că, în esență, se invocă inexistența faptei ilicite și a prejudiciului.
Aceste susțineri, în opinia instanței de control judiciar, sunt neîntemeiate.
Cu privire la fapta ilicită se reține că deși potrivit dispozițiilor art. 70 din NCC și art. 10 din CEDO libertatea de exprimare este unul din drepturile fundamentale ocrotite, acest drept trebuie exercitat astfel încât să nu aducă atingere drepturilor fundamentale ale altor persoane. Din această perspectivă instanța reține că apelantul-pârât a publicat pe unul din cele mai uzitate site-uri de socializare – facebook – afirmații defăimătoare la adresa apelantei-reclamante. Deși nu s-a postat numele și prenumele acesteia, au fost trecute suficiente elemente de identificare astfel încât, într-o comunitate mică cum este cea în care locuiește și lucrează apelanta-reclamantă să fie ușor de identificat. Opinia este confirmată și de împrejurarea că martorii audiați la propunerea acesteia, după citirea comentariilor, au identificat persoana despre care este vorba și au informat-o despre existența postărilor respective. Caracterul ilicit al faptei nu este înlăturat de împrejurarea că afirmațiile publicate constituie părerea personală a apelantului-pârât și că acesta nu ar fi găsit o altă modalitate de a și-o exprima. O opinie personală, mai ales dacă este de natură să atragă disprețul public și să încalce drepturile fundamentale ale persoanei vizate, nu trebuie exprimată prin mijloace de natură să o aducă la cunoștința unui număr, practic, nelimitat de persoane. Împrejurarea că afirmațiile au fost postate noaptea și că au fost șterse după 8 ore ori că nu au avut like-uri și deci nu au fost vizualizate de foarte multe persoane nu are relevanță deoarece, dacă nu ar fi fost șterse dimineața de către membrii asociației „Puffi” despre care era vorba, puteau, în continuare, să rămână și să fie vizualizate. De asemenea, inexistența sau numărul mic de like-uri nu înseamnă că vizualizarea nu a avut loc, ci doar că nu s-au exprimat „aprecieri”. De altfel, dacă a fost vorba despre o părere personală, contrar afirmațiilor apelantului-pârât, există nenumărate modalități de a o exprima, altele decât publice.
În ceea ce privește existența prejudiciului, aceasta nu poate fi pusă la îndoială. Așa după cum s-a reținut mai sus, orice drept fundamental trebuie exercitat astfel încât să nu aducă atingere drepturilor fundamentale ale altora aspect ce rezultă, în terminis, din dispozițiile art. 75 din NCC care vorbește despre buna credință în exercitarea drepturilor în cauză. Este neîndoielnic faptul că fiecare individ are dreptul la libertate de exprimare dar este la fel de adevărat că, tot fiecare individ, are dreptul la respectarea dreptului său la demnitate, onoare și reputație. În acest sens, art. 72 din NCC dispune în aliniatul 1 că „Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale” iar potrivit aliniatului 2 „Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75”. În opinia instanței, prin fapta ilicită săvârșită, apelantul-pârât a adus atingere tocmai acestor valori ocrotite prin dispozițiile legale precitate. Chiar dacă unii dintre membrii comunității în care trăiește și muncește apelanta-reclamantă nu și-au schimbat părerea, sentimentul de jenă, de reținere pe care aceasta îl resimte, suspiciunea că unii dintre cunoscuți, colegi ori membrii ai comunități își pun, cel puțin, întrebări cu privire la probitatea sa morală ori corectitudinea și calitățile sale umane este suficient pentru a aprecia că există un prejudiciu moral.
Postarea pe contul de socializare a afirmațiilor calomnioase a fost făcută de către apelant cu rea credință acesta știind că mijlocul de exprimare ales poate fi accesat de nenumărate persoane și și-a asumat posibilitatea ca afirmațiile în cauză să producă un prejudiciu moral apelantei reclamante.
Din aceste considerente, acest apel a fost respins.
2. A fost respins și apelul declarat de reclamantă. Acesta vizează exclusiv cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Instanța a apreciat că față de împrejurările concrete ale cauzei, respectiv că afirmațiile nu au ajuns la cunoștința unui număr foarte mare de persoane și că, în general, părerea cunoscuților despre aceasta nu s-a schimbat suma acordată de prima instanță este suficientă, încadrându-se în limite rezonabile respectând, în același timp, și jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit cu care, acordarea de despăgubiri bănești pentru repararea prejudiciilor morale nu trebuie să fie o sursă de îmbogățire și trebuie să fie proporțională cu gravitatea faptei și întinderea prejudiciului moral suferit.
Din toate considerentele reținute, în temeiul dispozițiilor legale menționate, ambele apeluri au fost respinse.
Având în vedere că pretențiile ambelor părți au fost respinse, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 2 NCPC, cheltuielile de judecată au fost compensate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul – reclamant V. L. – M., solicitând casarea hotărârii atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond rejudecarea cererii de chemare în judecată.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 20 alin. 1 și 3 din Legea 146/1997 textele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
În cauză, recurentul a fost citat cu menținerea achitării taxei de timbru în cuantum de 50 lei, însă nu s-a conformat acestei dispoziții, astfel că instanța urmează să aplice sancțiunea prevăzută de textul de lege mai sus evocat și anume să anuleze recursul ca netimbrat, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă să-l oblige pe recurent la 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ANULEAZĂ CA NETIMBRAT recursul civil declarat de recurentul – pârât V. L. cu dom. în ., jud. Satu M., CNP_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet av. J. S. M., cu sediul în Oradea, ., ., în contradictoriu cu intimata - reclamantă A. M., cu dom. în municipiul Carei, ., ., jud. Satu M., CNP_, împotriva deciziei civile nr. 89/. 2014 pronunțată de Tribunalul Satu – M., pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
DEFINITIVĂ.
Dată în ședința publică din data de 17 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
V. P. D. M. F. T. A. L.
Judecător fond: A. A. G.
Judecători apel: G. S./R.-G. M.
redactat: judecător: V. P.
tehnoredactat: A. L.
4 exemplare/26 septembrie 2014
emis 2 comunicări azi, 30 septembrie 2014:
- recurentul – pârât V. L. cu dom. în ., jud. Satu M., cu domiciliul procedural ales la Cabinet av. J. S. M., cu sediul în Oradea, ., .,
- intimata - reclamantă A. M., cu dom. în municipiul Carei, ., ., jud. Satu M.,
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 344/2014. Curtea... | Cereri. Decizia nr. 225/2014. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
