Anulare act. Decizia nr. 81/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 81/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 3879/111/2013
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
Secția I civilă |
Număr operator de date cu caracter personal 3159 |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 81/2014
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2014
Președinte: | F. T. | - judecător |
V. P. | - judecător | |
D. M. | - judecător | |
A. L. | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat recurenții - petenți C. C. - domiciliată în A., .. 54/A, jud. A. și N. M. - domiciliat loc. Gurani, nr. 220, ., în contradictoriu cu intimații C. G. domiciliat in comuna Pietroasa, ., jud. Bihor, G. V. domiciliată în comuna Pietroasa, ., jud. Bihor, MIHAEȘ C. domiciliat in comuna Pietroasa, ., jud. Bihor, . cu sediul in Oradea, .. 27, jud. Bihor împotriva deciziei civile nr. 232/A din 19 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. unic, având ca obiect: anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul recurenților - petenți, avocat S. P., din Baroul A., în baza împuternicirii avocațiale eliberată de Uniunea Națională a Barourilor din România – Cabinet avocat, reprezentanta intimatei . Oradea, avocat M. G. din Baroul Bihor, în baza împuternicirii avocațiale eliberată de Uniunea Națională a Barourilor din România – Cabinet avocat, lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, după care:
Instanța, în baza art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, procedând la verificarea competenței sale, constată că este competentă general, material și teritorial să judece litigiul de față, în temeiul art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă.
Întrebați fiind, reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită cuvântul asupra recursului de față.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată că dosarul este în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentului recurs.
Reprezentantul recurenților petenți solicită admiterea recursului astfel cum a fost acesta formulat, fără cheltuieli de judecată. Arată că, instanțele de fond și apel au interpretat greșit actul suspus judecării. Face referire la Decizia 2809/2011 – fila 48 dosar, susținând că, calculul suprafețelor loturilor a fost greșit efectuat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită păstrarea hotărârii atacate, ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin încheierea civila fără nr. data in camera de consiliu din 7 martie 2013, instanța a dispus respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de petenții C. C., și N. M..
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut ca prin cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de către petenții C. C. și N. M. s-a solicitat îndreptarea erorii materiale cuprinse în dispozitivul sentinței civile nr. 978/08.07.2009, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Beiuș, în sensul de a se trece „…nr. top. 2013/1a în suprafață de 13.988 m.p. și nr. top. 2013/1b în suprafață de 27.976 m.p.” în loc de „…nr. top. 2013/1a în suprafață de 12.827 m.p. și nr. top. 2013/1b în suprafață de 29.138 m.p.” .
În motivarea cererii s-a arătat că greșelile aritmetice de calcul, în esență foarte simple, rezultă din împărțirea suprafeței totale de teren de 41.965 m.p., evidențiat în foaia de proprietate în extenso a Cf nr. 897 Gurani, la poziția 9, care la o împărțire la 12 părți rezultă suprafața de 3497,08 m.p., ce înmulțite cu 4 părți, rezultă suprafața ce revine pentru cota de 4/12 în suprafață de 13.988 m.p.. La fel, dacă se înmulțește aceeași suprafață pentru 12 părți, rezultă suprafața ce revine de 27.976 m.p. și nicidecum suprafața existentă în dispozitivul hotărârii. C. legală de moștenire de 8/12, este recunoscută de către pârâtul C. G., menționată într-un contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2218/04.06.2007, cotă înstrăinată pentru terenul menționat către S.C. N. V. S.R.L. Oradea, aspect înscris în Cf nr. 897 Gurani.
În această situație reclamanților C. C. și N. M. nu le poate reveni o cotă mai mare sau mai mică decât cea legală de 4/12.
Analizând Sentința civilă nr. 978/08.07.2009 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr._, instanța a constatat că aceasta a avut ca obiect uzucapiune și nu partaj, în cauză efectuându-se un raport de expertiză finalizat prin schița de la dosar și printr-o completare a expertizei, cu care toate părțile din dosar au fost de acord, conform încheierii de ședință din data de 14 mai 2009, expertiză din care a rezultat modul de folosință și suprafața folosită și posedată de părți.
Sentința civilă nr. 978/08.07.2009 a fost pronunțată conform probelor de la dosar, respectiv: raport de expertiză, depoziții de martori și cercetare la fața locului, astfel că nici în minută și nici în sentință nu s-a strecurat nici o eroare materială.
Pentru aceste considerente, instanța a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulata de petenții C. C. și N. M..
Împotriva acestei încheieri, in termen legal, au declarat apel petenții C. C. și N. M., criticând încheierea apelata sub aspectul nelegalității si netemeiniciei, solicitând ca, urmare a admiterii apelului, sa se dispună admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate in sentința civila nr. 987 din 2009 a Judecătoriei Beiuș.
Prin decizia civilă nr. 232/A din 19 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanții C. C. și N. M. in contradictoriu cu intimații C. G., G. V., MIHAES C., ., împotriva încheierii civile fără nr. din data de 07.03.2013 pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care a păstrat-o in totalitate.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin cererea de chemare in judecata care a constituit obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Beiuș, reclamanții C. C. si N. M., in contradictoriu cu parati C. G., MIHAIES F., G. V., MIHAIES C. si ., au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța sa constate nulitatea absoluta parțiala a certificatelor de moștenitor nr. 855/1974 si nr. 231/2007, sa constate nulitatea absoluta parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2263/2007 si după restabilirea situației de carte funciara anterioara actelor anulate si urmare a sistării stării de coproprietate, sa stabilească in favoarea reclamanților un drept de proprietate cu titlu succesiune, uzucapiune si partaj asupra unei suprafețe din nr. top 2013/1 si 2014 înscrise in CF nr. 897 Gurani.
In cauza s-a administrat proba cu martori, cercetarea la fata locului si o expertiza topografica. Expertul topograf a propus doua variante de partajare
- o varianta conform folosinței faptice, fila 109 de la dosar, potrivit căreia reclamanților din cauza ii revine cota de 12.827 mp din nr. top nou creat 2013/1a si întreaga suprafața de 1743 mp din nr. top 2014
- o varianta conform cotelor de proprietate înscrise in cartea funciara, ce i s-ar cuveni părților după antecesorii lor, fila 131de la dosar, potrivit acestei variante reclamantilor ii revine cota de 9184 mp din nr. top nou creat 2013/1a si intreaga suprafata de 1743 mp din nr top 2014.
In soluționarea cauzei a fost pronunțata sentința civilă nr. 978 din 08.07.2009 a Judecătoriei Beiuș, rămasa irevocabila urmare a respingerii apelului si recursului formulat in cauza.
Prin sentința civilă nr. 978 din 08.07.2009 a Judecătoriei Beiuș, urmare a anularii parțiale a celor doua certificate de moștenitori si a contractului de v-c, urmata de restabilirea situației de carte funciara, instanța a constatat ca reclamanții din cauza au dobândit un drept de proprietate cu titlu uzucapiune asupra 12.827 mp din nr. top nou creat 2013/1a si întreaga suprafața de 1743 mp din nr. top 2014, conform variantei 1 din raportul de expertiza topografica de la fila 109 de la dosar, ceea ce corespunde folosinței faptice a părților, fiind conforma si cu restul probatoriului administrat in cauza, martori, cercetare la fata locului.
De altfel, prin acțiunea precizatoare de la fila 140 de la dosar, inclusiv reclamanții au optat pentru aceasta varianta de partajare.
Potrivit prevederilor art. 281, al. 1 c.pr.civ., erorile de calcul, precum si orice alte erori materiale din hotărâre sau încheiere, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Cererea de îndreptare a erorii materiale formulata de apelanții din cauza este nefondata, iar calculele efectuate de apelanți sânt irelevante, câtă vreme, din considerentele sentinței civile nr. 978 din 08.07.2009 rezulta ca instanța de fond a analizat acțiunea reclamanților nu prin prisma instituției succesiunii legale, raportat la cotele de proprietate înscrise in cartea funciara in favoarea antecesorilor părților, ci exclusiv prin prisma instituției uzucapiunii, respectiv raportat la folosința faptica rezulta din probatoriul administrat, inclusiv varianta 1 din lucrarea de expertiza.
Erorile invocate de apelanți nu sânt de natura celor la care se refera art. 281 c.pr.civ., nefiind simple erori de calcul.
Eventualele erori de judecata, ex. admisibilitatea acțiunii in uzucapiune raportat la invocarea unui drept de proprietate dobândit cu titlu succesiune, nu pot fi invocate decât prin calea de atac a apelului sau a recursului, întrucât asemenea critici tind la modificarea soluției pronunțate de instanța asupra fondului dreptului dedus judecații. Căile de atac împotriva sentinței civile nr. 978 din 08.07.2009 au fost epuizate, fiind respinse, astfel încât aceasta sentința a devenit irevocabila si a trecut in puterea lucrului judecat.
Motiv pentru care, reținând că, criticile formulate de apelanți sânt in totalitate nefondate, in temeiul art. 296 c.pr.civ. a fost respins apelul, conform dispozitivului prezentei decizii.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii, în termen au declarat recurs, reclamanții - recurenți C. C. și M. N., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii pentru îndreptarea erorilor materiale de calcul, privind suprafețele atribuite între coproprietari pe baza "succesiunii, uzucapiunii și partaj".
În cuprinsul cererii de recurs sunt formulate următoarele critici:
- instanțele de fond și apel nu au vrut să vadă că terenul ce face obiectul soluției inițiale este un drept de coproprietate obișnuită a părților din litigiu, mai puțin societatea "N. V."SRL, care are un singur interes, de a se menține greșeala materială ce face obiectul prezentului litigiu; această coproprietate are o caracteristică dominantă legat de dreptul exclusiv asupra cotei ideale abstracte și matematice din dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu în suprafață de_ mp, din care pârâții au 8/12, iar reclamanții 4/12, cote care nu au fost anulate anterior cererii de îndreptare formulate de reclamanți; în această situație instanțele trebuiau să calculeze corect cât revine la o parte din acest teren, după cotele legal stabilite, atribuind terenul în baza împărțirii și înmulțirii, adunării și scăderii incidente în speță, și nu în mod aleatoriu așa cum a făcut; mai mult, dreptul inițial de coproprietate nu poate fi transformat după modul de folosință, chiar în folos comun și mai mult în interes propriu decât cu acordul tuturor proprietarilor.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, art. 2513(2) Cod procedură civilă.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 281(1) Cod procedură civilă erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerilor părților sau cele calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Raportat la textul de lege mai sus evocat, în mod corect a reținut instanța de apel că erorile invocate de reclamanți (temeiul juridic care stă la baza partajului - uzucapiune sau succesiune -, cotele legale ce revin părților, întinderea loturilor ce se cuvin acestora)- nu sunt simple erori materiale, ci ele vizează fondul cauzei, fiind vorba de erori de judecată, ce tind la modificare soluției, și ca atare nu pot fi invocate decât pe căile de atac ale apelului, respectiv recursului.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă recursul ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVIE
ÎN NUMLE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenții - petenți C. C., domiciliată în A., .. 54/A, jud. A. și N. M., domiciliat loc. Gurani, nr. 220, ., în contradictoriu cu intimații C. G. domiciliat in comuna Pietroasa, ., jud. Bihor, G. V. domiciliata in comuna Pietroasa, ., jud. Bihor, MIHAES C. domiciliat in comuna Pietroasa, ., jud. Bihor, . cu sediul in Oradea, .. 27, jud. Bihor împotriva deciziei civile nr. 232/A din 19 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
F. T. V. P. D. M. A. L.
Judecător fond: L. E. M.-G./M. C. R.
redactat: judecător: F. T.
tehnoredactat: A. L.
2 exemplare/03 februarie 2014
| ← Reziliere contract. Decizia nr. 415/2014. Curtea de Apel ORADEA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 18-06-2014,... → |
|---|








