Pretenţii. Decizia nr. 398/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 398/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 8505/111/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA I CIVILĂ
Nr. operator de date cu caracter personal 3159
DOSAR NR ._
DECIZIA CIVILĂ NR.398/A/2014
Ședința publică din 6 octombrie 2014
PREȘEDINTE: B. D. M. - judecător
JUDECĂTOR: V. I. S. - judecător
GREFIER: F. M. D.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil declarat de apelanții reclamanți S. C., S. F. și S. I., toți cu domiciliul procesual ales în localitatea Oradea, ..1, camera 4, parter, județul Bihor – la sediul secundar al Cabinetului de avocat „ M. U.”, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.A. C. I. S.A., cu sediul în București, ..5-7, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 170/C din data de 12 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 22 septembrie 2014, când părțile prezente au formulat concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 29 septembrie 2012, respectiv pentru data de azi, 6 octombrie 2014.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND :
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 170/C/2014 din data de 12 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții S. C., S. F. și S. I., în contradictoriu cu pârâta S.A. C. I. S.A.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului S. C. suma de 75.000 lei, reclamantei S. F. suma de 10.000 lei și reclamantului
S. I. suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale, fără cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței s-a reținut că, la data de 26 noiembrie 2012, soția reclamantului S. C., S. R. G., a condus pe . Oradea autoturismul Ford Focus, cu nr. de înmatriculare_, asigurat pentru răspundere civilă la societatea pârâtă, cu polița ./25/C25/HP nr._, emisă la data de 22 iunie 2012, cu valabilitate din data de 23 iunie 2012 până în data de 22 decembrie 2012. Din cauza neatenției, conducătoarea auto S. R. G. a intrat în coliziune cu autotrenul marca Scania cu nr. de înmatriculare_, rezultând decesul conducătoarei auto și al fiului, respectiv, nepotului reclamanților, în vârstă de 1 an și o lună.
Prin rezoluția din data de 27 august 2013, dată de P. de pe lângă Judecătoria Oradea în dosarul nr.8536/P/2012, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de șoferul autotrenului, reținându-se că accidentul s-a produs din culpa asiguratei pârâtei.
Întrucât conducătoarea auto decedată nu avea asigurare CASCO, petențiile reclamanților sunt întemeiate doar pe mărturisirea judiciară a societății pârte, în sensul admisibilității acțiunii și, în consecință, a îndreptățirii reclamantului, în calitate de tată al copilului decedat în accidentul de circulație, la daune morale. În ceea ce privește pretențiile formulate de către reclamanții de rândul 2,3, în calitate de bunici ai minorului decedat în accident, au fost aplicate aceleași consecințe ale mărturisirii pârâtei, fiind luat în considerare gradul de rudenie.
Cuantumul daunelor morale a fost stabilit de către instanță raportat la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale.
Astfel, având în vedere creșterea de la an la an a despăgubirilor pentru daune morale în urma accidentelor de vehicule, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a pus la dispoziția specialiștilor din asigurări și a persoanelor interesate un ghid specializat, bazat pe o culegere de jurisprudența din România și pe practica europeană în domeniu.
În lucrare au fost analizate 2.339 de decizii de la nivelul curților de apel din România, pronunțate în anii 2009 și 2010, acestea fiind cele mai recente date conținute de portalul Jurindex, care este sprijinit de Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției, având drept scop facilitarea accesului gratuit și liber al profesioniștilor și publicului larg la jurisprudența instanțelor judecătorești. Astfel, de pe acest portal au fost centralizate 715 cazuri pentru deces, în timp ce pentru vătămări corporale au putut fi utilizate 621 cazuri.
Despăgubirea generala medie acordată pentru daune morale în caz de deces, determinată pe baza deciziilor curților de apel, a fost de aproape 53.000
lei, cele mai mari fiind acordate părinților pentru decesul unui copil (75.097 lei), suma medie inferioară fiind aferentă relației de rudenie frate/soră.
La cuantificarea daunelor morale, instanța a avut în vedere și depozițiile martorilor I. C. I. și M. I..
S-a constatat că cheltuielile de judecată solicitate de către reclamant, reprezentând onorariu de avocat în sumă de 4900 de lei, justificate cu chitanța depusă la dosar, sunt lipsite de temei juridic, față de recunoașterea pretențiilor din partea pârâtei. Potrivit dispozițiilor art. 454 Cod procedură civilă, pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu a putut fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții S. C., S. F. și S. I., solicitând instanței admiterea acestuia și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată și al acordării cheltuielilor de judecată efectuate.
În motivarea în fapt a apelului, apelanții au arătat că sentința atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material care reglementează răspunderea asiguratorului, respectiv art. 2223 cod civil și art. 1 din Ordinul CSA nr. 14/2011, precum și a dispozițiilor art. 454 Cod procedură civilă.
Cu toate că apelanții au invocat ca temei de drept al cererii de chemare în judecată prevederile art. 2223 Cod civil privitoare la răspunderea asigurătorului de răspundere civilă pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde față de terțele persoane prejudiciate, prima instanță face referire în considerentele sentinței la inexistența unei polițe de asigurare CASCO, precum și la faptul că, în lipsa acesteia, admiterea pretențiilor reclamanților ar fi justificată doar de mărturisirea judiciară a societății pârâte, care nu s-a opus admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamantul S. C..
Or, această motivare este, în mod evident, greșită și fără vreo legătură cu natura cauzei, atât din punct de vedere al situației în fapt, care atrage incidența dispozițiilor legale care au întemeiat, în drept, acțiunea reclamanților, cât și din perspectiva naturii juridice a mărturisirii, care constituie o recunoaștere de către părți a unui fapt ( iar nu a aplicabilității în cauză a unei norme de drept), pe care partea adversă își întemeiază pretenția sau, după caz, apărarea și care nu este de natură a justifica aplicarea în cauză a unor dispoziții legale străine de natura acesteia.
Pe de altă parte, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, în mod greșit instanța de fond s-a raportat în mod exclusiv la Ghidul de soluționare a daunelor morale, stabilind strict matematic cuantumul acestora, fără a examina particularitățile cauzei sub aspectul prejudiciului moral efectiv suferit de către reclamanți ca urmare a pierderii unicului fiu și, respectiv, nepot, pierdere de natură a le marca tot restul existenței. Astfel, prin raportare la limita maximă de despăgubire prevăzută de Ordinul CSA, respectiv 5.000.000. Euro, precum și la practica instanțelor judecătorești, cuantumul daunelor morale acordate de către prima instanță este vădit disproporționat față de prejudiciul suferit de reclamantul S. C., care, în urma acestui accident a pierdut totul, precum și față de prejudiciul suferit de reclamanții S. F. și S. I., care au pierdut ce-a mai mare bucurie pe care viața le-a oferit-o la bătrânețe.
Cu privire la cheltuielile de judecată, în mod greșit instanța de fond a apreciat că acestea sunt lipsite de temei juridic, prin prisma aplicării dispozițiilor art. 454 Cod procedură civilă, cu motivarea că, la primul termen de judecată, pârâta ar fi recunoscut pretențiile reclamantului.
În realitate, însă, pârâta a recunoscut doar ceea ce era evident și anume faptul că, raportat la starea de fapt și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, acesteia îi revine obligația de a repara prejudiciul pe care reclamantul S. C. l-a suferit în urma producerii accidentului rutier din culpa asiguratei sale, solicitând, însă, diminuarea cuantumului daunelor morale, ceea ce, în niciun caz, nu poate echivala cu o recunoaștere a pretențiilor, de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 454 Cod procedură civilă.
Faptul că soluția primei instanțe este greșită sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată pe considerentul aplicării dispozițiilor art. 454 Cod procedură civilă este cu atât mai evidentă în cazul reclamanților S. F. și S. I., cu privire la care pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, astfel cum s-a consemnat atât în încheierea din data de 5 martie 2014, cât și în cuprinsul sentinței apelate.
Pe de altă parte, una dintre condițiile prevăzute în mod expres de art. 454 Cod procedură civilă este aceea ca, prealabil pornirii procesului, pârâtul să nu fi fost pus în întârziere de către reclamant, or, așa cum rezultă din actele dosarului, la data de 3 octombrie 2013 apelanții au adresat pârâtei o convocare la conciliere, a cărei primire a fost confirmată de către aceasta la data de 8 octombrie 2013, dată de la care aceasta a fost pusă în întârziere, potrivit dispozițiilor art. 1522 Cod civil.
Așadar, din moment ce în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 454 Cod procedură civilă și având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost admisă și numai în parte, iar cheltuielile de judecată solicitate au fost dovedite, se impune acordarea acestora.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2223 Cod civil și art. 454 Cod procedură civilă.
Intimata – pârâtă nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Curtea reține următoarele:
Astfel cum rezultă din cuprinsul referatului nr. 8536/P/2012 din data de 27 noiembrie 2012, întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor - Serviciul rutier, la data de 26 noiembrie 2012, numita S. R. – G., soția apelantului S. C., în timp ce conducea autoturismul marca Ford Focus, cu numărul de înmatriculare_, a intrat în coliziune cu autotrenul marca Scania, cu numărul de înmatriculare_, rezultând decesul conducătoarei auto și al fiului acesteia.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul Ojoghin G., conducătorul autotrenului, prin rezoluția din data de 27 august 2013, dată în dosarul nr. 8536/P/2012, reținând că accidentul s-a produs din culpa conducătoarei auto decedate.
Potrivit poliței de asigurare ./25/C25/HP nr._, depusă în copie la fila 9 din dosarul primei instanțe, la momentul producerii accidentului, numita S. R. – G. era asigurată pentru răspundere civilă auto la societatea de asigurare pârâtă C. I. S.A., fiind stabilită o limită maximă de despăgubire pentru vătămări corporale și deces de 5.000.000 Euro.
În conformitate cu dispozițiile art. 2223 Cod civil, în cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.
Drepturile terțelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare, astfel cum statuează art. 2224 Cod Civil.
Potrivit Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, persoanele fizice și juridice, care dețin autovehicule supuse înmatriculării în România, sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule. Obligația de dezdăunare a asigurătorului se naște în ipoteza producerii cazului asigurat, respectiv a accidentului cauzator de prejudicii terțelor persoane, pentru care, potrivit legii civile, se angajează răspunderea asiguratului sau a persoanei care conducea autovehiculul.
În speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a fi antrenată răspunderea asigurătorului pentru prejudiciul cauzat terțelor persoane de către asigurat, respectiv de numita S. R. - G., care este vinovată de producerea accidentului, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, și a cărei răspundere civilă delictuală ar fi putut fi angajată, dacă ar fi fost în viață.
Întrucât legea nu aduce limitări, terța persoană păgubită, potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, poate să fie orice persoană fizică sau juridică, păgubită printr-un accident de autovehicul, prejudiciul putându-se produce prin vătămare corporală sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri, neavând relevanță juridică raporturile de rudenie, căsătorie, afinitate sau de altă natură existente între persoana responsabilă și cea păgubită.
Astfel, art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România prevede că asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare.
Instanța reține, prin urmare, că obligația de reparare a prejudiciului suferit de reclamanți revine societății de asigurare emitente a poliței RCA, conform dispozițiilor art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995 și a Ordinului CSA nr. 14/2011, în vigoare la data producerii accidentului.
Reclamanții S. C., S. F. și S. I. au suferit în mod evident o traumă psihică care justifică dreptul acestora la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral din partea pârâtei, ca urmare a decesului unicului fiu și, respectiv, nepot, în vârstă de doar 1 an și o lună la data producerii accidentului.
Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă însă unor criterii legale de determinare, urmând a fi realizată în echitate, cu respectarea principiilor proporționalității și al justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate.
Astfel cum a stabilit și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, fără ca despăgubirile să reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului sau venituri nejustificate pentru victime.
În absența criteriilor legale pentru determinarea prejudiciului moral, instanța e chemată a analiza suferințele efective produse reclamanților și repercusiunile faptei imputate autorului accidentului, în vederea cuantificării despăgubirilor acordate, astfel încât cel prejudiciat să beneficieze de o reparație de natură a atenua suferințele morale suferite, fără a se ajunge la situația îmbogățirii fără just temei.
Stabilirea despăgubirilor implică o doză de aproximare și se face prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanță a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Aplicând aceste criterii la situația de fapt din speță, având în vedere elementele de care dispune și probele administrate în cauză, depozițiile martorilor audiați, Curtea apreciază ca fiind echitabilă suma de 90.000 lei pentru reclamantul S. C. și, respectiv, suma de câte 15.000 lei pentru reclamanții S. I. și S. F., ce urmează a fi acordate cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 454 Cod procedură civilă, în conformitate cu care pârâtul care a recunoscut la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, la termenul de judecată din data de 5 martie 2014, în fața primei instanțe, pârâta nu a recunoscut în totalitate pretențiile reclamanților, fiind de acord cu admiterea în parte doar a acțiunii formulate de reclamantul S. C. și solicitând respingerea cererii formulate de reclamanții S. I. și
S. F., care, astfel, sunt îndreptățiți la acordarea, cel puțin în parte, a cheltuielilor de judecată efectuate.
Raportat la considerentele mai sus – expuse, având în vedere admiterea doar în parte a acțiunii formulate și poziția procesuală diferită exprimată de societatea pârâtă cu privire la pretențiile reclamanților, instanța va acorda acestora suma de 1000 lei – reclamantului S. C. și suma de 3000 lei – reclamantului S. I., cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în ambele instanțe, reprezentând onorariu avocat, achitat potrivit chitanțelor nr. 142 din data de 5 martie 2014 și nr. 143 din data de 5 martie 2014 și facturilor fiscale nr. 339 din data de 5 martie 2014 și nr. 340 din data de 5 martie 2014, aflate la filele 76-78 din dosarul primei instanțe.
Așa fiind, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de apelanții S. C., S. F. și S. I., împotriva sentinței civile nr. 170/C/2014 din data de 12 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr._, pe care o va schimba în parte, în sensul că va obliga pârâta S.A. C. I. S.A. să plătească reclamantului S. C. suma de 90.000 lei, reclamantei S. F. suma de 15.000 lei și reclamantului S. I. suma de 15.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
În baza art. 451-453 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâta S.A C. I. S.A să plătească reclamantului S. C. suma de 1000 lei și reclamantului S. I. suma de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
ADMITE apelul declarat de apelanții S. C. - CNP_, S. F. - CNP_ și S. I. - CNP_, toți cu domiciliul procesual ales în localitatea Oradea, ..1, camera 4, parter, județul Bihor – la sediul secundar al Cabinetului de avocat „M. U.”, împotriva sentinței civile nr. 170/C/2014 din data de 12 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Obligă pârâta S.A. C. I. S.A., cu sediul în București, ..5-7, sector 1, să plătească reclamantului S. C. suma de 90.000 lei, reclamantei S. F. suma de 15.000 lei și reclamantului S. I. suma de 15.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Obligă pârâta S.A. C. I. S.A. să plătească reclamantului S. C. suma de 1000 lei și reclamantului S. I. suma de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
DEFINITIVĂ
Pronunțată în ședință publică azi, 6 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
B. D. M. V. I. S. F. M.
Red.dec.jud.B. D/11.11.2014
Jud. fond M. F
Tehnored.F.M./11.11.2014
Emis 3 .> S. C., S. F., S. I., S.A. C. I. S.A.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 18-06-2014,... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 74/2014. Curtea de... → |
|---|
