Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 173/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 173/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 3946/83/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția I Civilă
Nr. operator de date cu caracter personal 3159
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 173/2014-A
Ședința publică din 20.03.2014
Președinte: T. D.
Judecător: S. A. L.
Grefier: M. V.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant T. I., având CNP-_, dom. în Foieni, nr. 407, jud. Satu M., în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, Apolodor, nr.17, reprezentant legal P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 3159/D din data de 18.10.2013, pronunțată de Tribunalul Satu M., în dosar nr._, prin care s-a respins acțiunea, având ca obiect Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, procuror D. V., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, apelul este scutit de taxă de timbru, după care:
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii apelate, având în vedere decizia nr. 15/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și faptul că acțiunea este prescrisă față de dispozițiile art. 5 alin. 1 din legea nr. 221/2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3159/D din data de 18.10.2013, pronunțată de Tribunalul Satu M., în dosar nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
S-a respins cererea formulată de reclamantul T. I., având CNP-_, dom. în Foieni, nr. 407, jud.Satu M., împotriva pârâtului S. R. reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., cu sediul în localitatea Cluj N., P-ța A. I., nr.19, județul Cluj, CUI_, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în localitatea Satu M., P-ța Romană, nr. 3-5, județul Satu M., pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Tribunalul, reținând că în speță s-a invocat în condițiile art.248 Cod de procedură civilă, excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, a procedat la analizarea acestui incident procedural cu prioritate, din perspectiva disp.art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 cu modificările ulterioare luând în considerare și dispozițiile art. 6 alin 4 din Codul civil 2009, art. 201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Examinând excepția de mai sus din perspectiva dispozițiilor legale invocate instanța a reținut că potrivit disp.art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic… sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul aceste persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la … acordarea unor despăgubiri.”
Față de data publicării în Monitorul Oficial a legii de mai sus (11.06.2009) și . acesteia în termen de trei zile de la publicare (conform dispozițiilor constituționale), nefiind prevăzută o altă dată de intrare în vigoare în cuprinsul legii sau în cuprinsul altui act normativ de modificare a acesteia, raportat la data înregistrării cererii introductive în instanță din prezenta cauză, instanța a găsit întemeiată excepția invocată și în consecință a admis-o, respingând acțiunea civilă astfel promovată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, reclamantul T. I., solicitând admiterea acestuia, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în sumă de 5.000 EURO, arătând că, hotărârea este nedreaptă, a formulat cererea la fel ca alții cărora li s-a acordat despăgubire. A anexat la cerere acte de stare civilă și acte doveditoare necesare, astfel că are dreptul la despăgubire.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin reprezentanta acestuia, a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.
Intimatul pârât, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și nelegal, menținerea în tot a sentinței apelate, arătând că, întrucât cererea privind acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009 a fost promovată ulterior termenului de 3 ani prevăzut de art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, prezenta acțiune este prescrisă.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța de apel constată următoarele:
Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr.221/2009, pot solicita acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al-ll-lea inclusiv, în termen de 3 ani de zile de la data intrării în vigoare a legii -15 iunie 2009, termen expirat astfel la data de 16 iunie 2012, ori acțiunea fiind înregistrată doar la data de 20.06.2013, în mod corect instanța de fond a reținut excepția de prescripție a acestui capăt de cerere invocată de reprezentantul Ministerului Public și a Ministerului Finanțelor Publice
Aspectele de fond reliefate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinarea depusă la dosar, față de cele expuse, nu se mai impun a fi analizate.
Ca urmare, raportat la considerentele expuse, în baza art. 480 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța de apel va respinge ca nefondat apelul și va păstra în întregime sentința apelată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
RESPINGE ca nefondat apelul civil declarat de apelantul reclamant T. I., având CNP-_, dom. în Foieni, nr. 407, jud. Satu M., în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, Apolodor, nr.17, reprezentant legal P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 3159/D din data de 18.10.2013, pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20.03.2014.
Președinte Judecător Grefier
T. D. S. A. L. M. V.
- redactat hotărâre în concept – judecător – T. D. – 28.03.2014
- judecători fond – Z. K.
- dact. gref. M. V. – 28.03.2014 – 5 ex.
- emis 3 . - T. I., S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA
pt. conf.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 517/2014. Curtea de Apel ORADEA | Uzucapiune. Hotărâre din 22-01-2014, Curtea de Apel ORADEA → |
|---|








