Grăniţuire. Decizia nr. 1242/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1242/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 8219/281/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ –
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1242
Ședința publică din data de 15 mai 2014
Președinte – A. M. R.
Judecători – M. P.
- C. M. M.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta P. I., domiciliată în comuna Gorgota, ., jud. Prahova împotriva Deciziei civile nr. 444 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă,în contradictoriu cu intimații reclamanți M. M. și M. A., ambii domiciliați în comuna Gorgota, ., jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta P. I. reprezentată de avocat A. F. din cadrul Baroului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale nr._ și intimații reclamanți M. M. și M. A., asistat și respectiv reprezentată de avocat S. I. din cadrul Baroului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale nr._/15.05.2014.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul se află la al doilea termen de judecată, iar recursul este timbrat cu 21,00 lei taxă judiciară de timbru, potrivit chitanței nr._/20.02.2014 și timbru judiciar în valoare de 0,15 bani, care au fost anulate la dosar.
Totodată, s-a menționat că, prin intermediul Serviciului Registratură al instanței, intimații reclamanți au depus la dosar întâmpinare.
Se comunică apărătorului recurentului pârât un exemplar al întâmpinării formulate de intimații reclamanți.
Avocat A. F., având cuvântul pentru recurenta pârâtă, solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de întâmpinare, având în vedere că aceasta nu a fost depusă în termen procedural.
Curtea respinge cererea de amânare formulată de apărătorul recurentei pârâte pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării și lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au răspuns recurenta P. I. reprezentată de avocat A. F. și intimații reclamanți M. M. și M. A., asistat și respectiv reprezentată de avocat S. I..
Curtea pune în discuție excepția nulității recursului invocată de intimații reclamanți pe cale de întâmpinare.
Avocat S. I., având cuvântul pentru intimații reclamanți, susține excepția nulității recursului, raportat la prevederile art. 306 Cod pr. civilă, în sensul că recurenta nu și-a motivat în fapt și în drept cererea de recurs.
Astfel, lecturând cererea de recurs, se observă că aceasta nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate, nefiind respectate dispozițiile art. 303 cod pr. civilă. Prin urmare, instanța de recurs poate să analizeze cauza numai prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 304 cod pr. civilă.
Solicită admiterea excepției nulității recursului și a se constata nul recursul declarat.
Avocat A. F., având cuvântul pentru recurenta pârâtă, solicită respingerea excepției nulității recursului ca neîntemeiată, având în vedere că în cadrul cererii de recurs s-a precizat că decizia atacată este nelegală și netemeinică.
Referitor la neîncadrarea motivelor de recurs în drept, arată că din contextul motivelor de recurs invocate, în fapt, se deduce o invocare a dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției nulității recursului invocată de intimații reclamanți pe cale de întâmpinare.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamanții M. M. și M. A. au chemat în judecată pe pârâta P. I. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să stabilească linia de hotar care desparte proprietățile părților, iar ca urmare a stabilirii liniei de hotar pârâta să fie obligată să le respecte dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren de aproximativ 30 mp pe care a acaparat-o din proprietatea reclamanților.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului în suprafață de 1120 mp teren situat în com. Gorgota, ., jud. Prahova, Tarlaua 19, . l-a dobândit prin contractul de întreținere nr. 3008/1996. Au mai arătat reclamanții că pe latura de vest a proprietății se învecinează cu pârâta, respectiv că între terenurile părților există o linie de hotar fixată printr-un gard de plăci de beton, edificat de pârâtă pe circa 15 ml și în continuare a mai existat și o porțiune de gard din șipcă metalică cu stâlpi de țeavă.
Arată reclamanții că linia de hotar a fost fixată greșit cu încălcarea proprietății acestora și în contradicție cu planul parcelar, fapt ce rezultă și din raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. 5719/2005 al Judecătoriei Ploiești.
Se mai arată că reclamanții s-au adresat pârâtei pentru a stabili împreună linia de hotar corectă, insă aceasta nu a fost de acord.
În dovedirea cererii reclamanții au depus la dosar copie contract de întreținere nr.3008/28.06.1996, raport de expertiză tehnică efectuat în dosar 5719/2005, sentința civilă nr.6994/2006, schiță de plan, titlul de proprietate nr._/1996.
Prin Sentința civilă nr._/14.12.2011 a Judecătoriei Ploiești, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții M. M. și M. A., aceștia fiind obligați reclamanții să plătească pârâtei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, potrivit contractului de întreținere nr. 3008/28.06.1996, reclamanții au dobândit în proprietate cota de 7/8 din locuința situată în ., împreună cu întregul teren loc de casă și curte în suprafață de 1120 mp, tarlaua 19, . vecinătăți la nord: rest proprietate, la est: D. I., la sud: drum comunal 582 și la vest: moștenitorii defunctului S. M..
Din conținutul sentinței civile nr. 6994/28.09.2006 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr.5719/2005, coroborat cu conținutul raportului de expertiză efectuat în acea cauză, prima instanță a reținut că s-a dispus grănițuirea proprietății reclamanților de proprietatea numiților E. M. și E. I., stabilindu-se linia de hotar pe aliniamentul punctelor 27-13-31 din schița de plan întocmită de expert N. N., respectiv s-a dispus grănițuirea dintre proprietatea reclamanților aflată la nr. 25 și proprietatea aflată la nr. 24.
Proprietatea pârâtei astfel cum rezultă din actele depuse de aceasta la dosar la filele 28-33 se învecinează cu proprietatea reclamanților fiind situată în .. 24.
Din conținutul raportului de expertiză topo întocmit de expert S. A.,depus la dosar la data de 08.07.2011, judecătoria a reținut că terenul aflat în posesia reclamanților are suprafața de 1027 mp și este identificat în schița de plan pe aliniamentul punctelor 3-12-13-8-7-6-5-4-3, iar terenul aflat în posesia pârâtei are suprafața de 858 mp și este identificat pe schița de plan pe aliniamentul punctelor 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11.
Expertul a arătat că latura de est a terenului reclamantului poziționată pe latura 12-13 nu este materializată în întregime cu gard, insă la identificare și măsurare a fost respectată sentința civilă nr. 6994/2006, iar linia de hotar a fost stabilită conform raportului de expertiză care a stat la baza pronunțării sentinței. S-a mai arătat că în partea de nord a terenului pârâtei este amplasată parțial o anexă proprietatea numitului P. R., insă la identificarea terenului s-a ținut cont de suprafața ocupată de această construcție.
Prima instanță a mai menționat că în expertiză se mai arară că terenul reclamantului conform titlului de proprietate nr._/1996, are suprafața de 1114 mp și este identificată pe schița de plan pe aliniamentul punctelor 3-12-13-8-3, iar terenul pârâtei conform titlului de proprietate nr._/1996 re suprafața de 791 mp și este identificat pe aliniamentul punctelor 1-2-3-8-9-1.
Prin urmare, judecătoria a concluzionat că niciuna din proprietăți nu a fost identificată cu suprafața menționată în titlurile de proprietate deținute de părți existând un deficit atât la reclamanți cât și la pârâtă.
Expertul a arătat că terenul în suprafață de 87 mp identificat pe aliniamentul punctelor 3-4-5-6-7-8-9 reprezintă proprietatea reclamanților și se află în posesia pârâtei. Tot din conținutul expertizei, instanța reține că, între punctele 3-4-5-6 există un gard din plăci de beton și o construcție anexă edificată de pârâtă pe terenul reclamanților, iar între punctele 6 și 7 există un zid edificat de reclamanți, astfel încât construcțiile proprietatea pârâtei se suprapun parțial pe terenul reclamanților.
Expertul a opinat în sensul de a se trasa linia de hotar la limita construcției pârâtei, urmând a se stabili și evalua diferența de teren rămasă, fără a indica care este această diferență și care este valoarea ei.
Din conținutul raportului de expertiză completare, instanța de fond a reținut că, expertul a propus trasarea unei linii de hotar pe aliniamentul punctelor 3-a-b-c-d-e-f-g linie care însă contravine planului parcelar pentru zona în care se află cele 2 proprietăți, dar și schița de plan anexă întocmită în dosarul nr. 5719/2005 (vezi filele 14,15 dosar) din care rezultă că între proprietatea reclamanților și proprietatea pârâtei succesoarea a defunctului S. M., linia de hotar avea forma unei linii frânte cu intrare înspre proprietatea reclamanților și nicidecum înspre proprietatea pârâtei cum a propus expertul desemnat în cauză.
Prima instanță a precizat că nu poate omologa linia de hotar propusă de expert deoarece acest lucru ar impune ca anexa aparținând pârâtei să rămână amplasată parțial pe terenul reclamanților, cea ce ar produce evident un prejudiciu în patrimoniu pârâtei.
Nu în ultimul rând, prima instanță a reținut că la întocmirea actului de proprietate al reclamanților nu s-a realizat și o schiță de plan care să ateste suprafața reală a terenului, aceasta fiind preluată din titlul de proprietate nr._/1996.
Din compararea schițelor de plan întocmite de expertul desemnat în prezenta cauză și de expertul N. N. în dosarul nr. 5719/2005, se observă că au fost avute în vedere cote diferite pentru latura la ., 19,02 ml în expertiza S. A. și 18,90 ml în expertiza N. N., ceea ce infirmă susținerea reclamanților că pârâta ar fi acaparat vreo suprafață de teren din proprietatea reclamanților.
Judecătoria a apreciat că, dată fiind situația din teren așa cum a fost prezentată de expertul topo se impune păstrarea linie de hotar deja existente, astfel cum a fost ea arătată de către expertul topo pe aliniamentul punctelor 8-7-6-5-4-3-2-1, situația în raport de care, văzând și prevederile art. 584 C. civ, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată, constatând că nu se impune stabilirea unei noi linii de hotar de vreme ce între părți deja există hotar care nu a fost modificat si devreme ce nu s-a făcut dovada acaparării suprafeței revendicate prin acțiune.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții M. M. și M. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a înlăturat toate concluziile raportului de expertiză topo efectuat in cauză, motivând că linia de hotar propusă de expertul S. A. contravine planului parcelar dar și schiței de plan anexă întocmit în dosarul nr. 5719/2005, din care ar rezulta că între proprietatea reclamaților și proprietatea pârâtei (succesoare a defunctului S. M.), linia de hotar avea forma unei linii frânte cu intrare spre proprietatea reclamanților și nicidecum înspre proprietatea pârâtei cum a propus expertul desemnat în cauză.
Solicită apelanta a se constata, în primul rând, eroarea gravă în care s-a aflat judecătorul fondului, care a condus practic la o soluție nelegală și netemeinică.
Reclamanții au susținut că, avându-se in vedere planul parcelar existent la dosarul cauzei precum și schița de plan întocmită în dosarul nr. 5719/2005 de expertul N. N., se constată că, in realitate, linia de hotar corectă nu are forma unei linii frânte cu . cum in mod greși a reținut instanța de fond, ci are forma unei linii drepte cu intrare pe proprietatea pârâtei.
Totodată, apelanții arată că, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expert N. N., reiese că, potrivit planului parcelar, pe latura de vest a proprietății reclamanților, sunt aliniamente drepte, ceea ce denotă faptul că proprietatea reclamanților a suferit în timp modificări. Apreciază că aceste concluzii ale expertului N. N. se coroborează întru-totul cu concluziile expertului S. A., situație evidențiată și în schițele de plan ale celor doi experți.
Un alt motiv de apel se referă la faptul că in mod eronat instanța de fond ar fi reținut că din concluziile raportului de expertiză S. A. ar rezulta un deficit de teren, atât la reclamanți, cât și la pârâtă. În realitate, insă, deficitul de teren există doar la reclamanți, aceștia având în acte suprafața de 1114 mp, iar la măsurători au fost găsiți 1027 mp, rezultând un deficit de 87 mp, iar la pârâtă există un excedent de 87 mp deoarece in acte deține suprafața de 791 mp iar la măsurători expertul a găsit suprafața de 858 mp, constatând in mod întemeiat că diferența de teren a acaparat-o de la reclamanți.
De asemenea, apelanții au menționat că în mod cu totul eronat s-a reținut în considerentele hotărârii atacate că expertul nu a evaluat suprafața de teren acaparată de pârâtă din terenul reclamanților, insă, în realitate, conform raportului de expertiză tehnică completare înregistrat la data de 25.11.2011, expertul S. A. a evaluat suprafața de teren acaparată de pârâtă la suma de 870 lei, înscris ce se află la dosarul cauzei.
În opinia apelanților, instanța de fond, fără să aibă un motiv temeinic și legal, a înlăturat raportul de expertiză topo administrat in cauză, deși la termenul din data de 07.12.2011 când această lucrare a fost pusă în discuția părților, au fost respinse obiecțiunile formulate la raportul de expertiză completare, considerându-l corect întocmit.
Astfel, reclamanții au susținut că, în maniera în care a procedat instanța de fond, a lăsat nesoluționat capătul de cerere privind grănițuirea proprietăților părților litigante, dispunând păstrarea liniei de hotar deja existente și constatând că nu se impune stabilirea unei noi linii de hotar de vreme ce între părți deja există hotar care nu a fost modificat, constatare ce nu se bazează pe nicio probă administrată sau aflată la dosarul cauzei, fiind o susținere fără nicio acoperire.
Totodată, apelanții au arătat că un alt raționament al instanței de fond care pune serioase semne de întrebare cu privire la temeinicia hotărârii pronunțate se referă la faptul că u a putut omologa linia de hotar propusă de expert întrucât aceasta ar impune ca anexa aparținând pârâtei să rămână amplasată parțial pe terenul reclamanților, ceea ce ar produce un prejudiciu in patrimoniul pârâtei.
In consecință, apelanții solicită admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinței apelate și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată în sensul stabilirii liniei de hotar ce desparte proprietatea reclamanților de cea a pârâtei, definite pe schița de plan de punctele 3-a-b-c-d-e-f in raportul de expertiză completare S. A. și obligarea pârâtei P. I. să lase in deplină proprietate și posesie reclamanților suprafața de 87 mp acaparată de aceasta, conform raportului de expertiză completare anterior menționat.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 12.03.2012, sub același număr de dosar, respectiv nr._ .
În raport de motivele de apel, intimata-pârâtă P. I. a formulat, la data de 06.06.2012, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că, potrivit afirmațiilor reclamanților, aceștia au obținut prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, dreptul de proprietate asupra terenului si casei de locuit încă din anul 1996, iar la distanta de 14 ani de aceasta operațiune, au constatat ca pârâta le-ar fi acaparat din proprietate. Din cauza faptului că la întocmirea actului de proprietate al reclamanților nu s-a realizat și o schiță de plan care să ateste suprafața reală a terenului, la întocmirea actului respectiv, s-a preluat automat suprafața trecută în TP. nr._/1996.
Pârâta a susținut că a moștenit casa de locuit cu terenul aferent de la bunicul său (casa și anexa având o vechime de peste 100 ani), fiind acuzată că a acaparat din terenul apelanților, deși gardul despărțitor, din plăci de beton pe o lungime de 32 m, a fost construit de părinții pârâtei în urma cu 40 de ani. Ca urmare, în anul 1996, când a intrat in posesia proprietății, gardul din beton deja exista, anexa era construită pe linia de hotar, iar pârâta nu a modificat cu nimic structura despărțitoare.
Pârâta a mai menționat că reclamanții, chiar in cuprinsul acțiunii, recunosc că, datorită vechimii și uzurii avansate, au fost nevoiți sa desființeze gardul metalic pentru a-l înlocui, făcând referire la porțiunea de gard aflată în continuarea celui de beton, astfel că nu ar mai fi vorba despre o acaparare de teren din partea pârâtei.
S-a mai susținut că, mai mult decât atât, instanța nu putea omologa un raport de expertiza tehnică, prin care se propunea demolarea anexei, aflata de cea 40 ani pe linia de hotar cu gard de beton cu aceiași vechime, care demonstrează în mod indubitabil că pârâta nu a acaparat din proprietatea reclamanților.
Pârâta a mai precizat că în motivele de apel, se tot face vorbire de planul parcelar si de o schiță de plan extrajudiciară, aflata in dosarul nr. 5719/2005 al Judecătoriei Ploiești, întocmită de expert N. N., pe care o coroborează cu expertiza întocmita de S. A., ceea ce este nelegal. Atâta vreme cât expertiza N. a fost întocmita in alta cauza, cu alte părți, cauză care nici măcar nu a fost atașată dosarului de față, nu poate fi luată în considerare, fiind extrajudiciară. Mai mult decât atât, experta S. s-a inspirat din acea expertiza, fără a aduce interpretări si constatări care sa reflecte realitatea din teren, ceea ce a dus la un moment dat la varianta ca linia de hotar să treacă prin casa si anexa pârâtei (a se vedea raportul de expertiza inițial).
De asemenea, pârâta susține că la fel de aberanta a fost concluzia expertei că pârâta ar fi construit acel gard de beton pe proprietatea reclamanților, deși aceștia, când au luat in anul 1996 proprietatea, au găsit gardul, așa cum s-a arătat mai sus.
În realitate, susține pârâta, profitând de faptul ca nu s-a întocmit acea schița de plan la contractul de vânzare-campare cu nr. 3008/1996 de BNP D. G., se prevalează de suprafața de teren trecuta în TP și de planul parcelar, nesocotind drepturile vecinilor săi. Totodată, expertiza a fost întocmită pe baza proiectului de renovare a reclamanților, pentru care aceștia nu au autorizație, așa cum rezultă din adresa emisă de Primăria corn. Gorgota, jud. Prahova.
În final, pârâta a menționat că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea, considerând ca pârâta nu a acaparat din terenul proprietatea reclamanților, mai cu seama ca au fost constate cote diferite pentru latura la drum a proprietății reclamanților, una de 19.02 ml, alta de 18,90 ml. De asemenea, în mod corect s-a respins și al doilea capăt de cerere privind trasarea unei noi linii de hotar, intre proprietățile noastre existând vechiul aliniament pe segmentele 8-7-6-5-4-3-2-1, nemodificat de nimeni.
Prin încheierea pronunțată la data de 07.06.2012, în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 4 și 5 C.proc.civ., apreciind din oficiu că se impune completarea probatoriilor, spre a se lămuri întrutotul situația de fapt și de drept dedusă judecății, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea topografie.
De asemenea, prin aceeași încheiere, în baza prevederilor art. 295 alin. 2 C.proc.civ., tribunalul a încuviințat părților cererea de completare a probatoriilor cu câte un martor pentru fiecare.
După administrarea probatoriilor Tribunalul Prahova – Secția I Civilă a pronunțat Decizia civilă nr. 444 din 25 septembrie 2013 prin care a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea apelanților-reclamanți și a dispus grănițuirea proprietăților învecinate ale părților pe aliniamentul R1-R2-5-34-R3-R4-R5-C-48-47-E, determinat prin raportul de expertiză întocmit și refăcut de expert Tavaru B. G. în faza procesuală a apelului și schiței anexă nr. 2 la acest raport.
Prin aceeași sentință, instanța a respins capătul de cerere în revendicare, ca fiind neîntemeiat și a compensat integral cheltuielile de judecată efectuate de părți în faza fondului și apelului.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, potrivit contractului de întreținere autentificat sub nr. 3008/28.06.1996 de NP D. G., reclamanții M. M. și M. A. au dobândit în proprietate imobilul situat în comuna Gorgota, ., compus din cota-indiviză din casă de locuit și anexe gospodărești, precum și din terenul aferent acestor construcții, în suprafață de 1120 mp, situat în T 19, P 1216.
Pe de altă parte, conform titlului de proprietate nr._/06.06.1996, emis pe numele lui S. R., coroborat cu Certificatul de Moștenitor Suplimentar nr. 43/27.02.2003 emis de BNP F. M. pe numele defunctului S. R., pârâta P. I. face dovada dreptului său de proprietate pentru un teren în suprafață de 796 mp, situat în intravilanul satului Gorogota, T 19, P 1214.
Prin urmare, pornind de la atributele de identificare ale celor terenuri (. a constatat că cele două terenuri sunt învecinate, situație care, de altfel, a fost confirmată și de către cele două expertize efectuate în cauză, una în fața primei instanțe și una în apel.
Potrivit raportului de expertiză-refacere efectuat în apel de expert Tavaru B.-G., tribunalul a mai reținut că, în prezent, reclamanții stăpânesc un teren de 1.029 mp, iar pârâta ocupă un teren în suprafață de 855 mp.
Prin urmare, s-a constatat că suprafața totală a celor două terenuri învecinate este de 1.884 mp (1029+855), în schimb, potrivit actelor de proprietate deținute de ambele părți ar rezulta o suprafață totală de 1.916 mp (1120+796). Această situație se explică prin faptul că la momentul apariției Legii 18/1991 și, implicit, a efectuării măsurătorilor terenurilor supuse restituirii către foștii proprietari, instituțiile publice implicate în acest proces au utilizat instrumente de măsurare care nu erau foarte precise.
În consecință, tribunalul a omologat recomandarea expertului desemnat, prin care a propus diminuarea corespunzătoare a terenurilor aparținând fiecărei părți direct proporțional cu terenurile menționate în actele de proprietate. Nu se poate susține că una dintre cele două părți, oricare ar fi aceasta, este îndreptățită a deține exact suprafața din titlul său, în contra celeilalte părți, atâta timp această concluzie nu se desprinde în nici un fel din probatoriul administrat în cauză.
Astfel, tribunalul a stabilit că, în concret, reclamanții trebuie să dețină în proprietate o suprafață de teren de 1.101 mp, iar pârâta un teren în suprafață de 783 mp.
A învederat instanța de apel că, potrivit dispozițiilor art. 584 Cod civil, grănițuirea - ca operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre proprietățile învecinate, în caz de conflict, se realizează pe cale judecătorească, nu numai atunci când între proprietăți nu au existat niciodată semne exterioare de hotar, dar și în situația în care există, dar sunt controversate, sau chiar când părțile s-au mai judecat și starea de fapt s-a modificat. Rezultă că acțiunea în grănițuire este exercitată în scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să-l urmeze hotarul despărțitor, putând fi solicitată și dispusă atât în cazul inexistenței unei delimitări între proprietăți, dar și in situația existenței unor semne exterioare, dar care sunt contestate de părți, așa cum este cazul în speța de față.
O asemenea operațiune se realizează prin administrarea probei apte să furnizeze datele reale din teren, respectiv a probei cu expertiză tehnică de specialitate, care asigură prin folosirea instrumentelor adecvate de măsurătoare, stabilirea clară a stării de fapt și determinarea corectă a traseului liniei de hotar.
Din această perspectivă, tribunalul a omologat varianta de stabilire a liniei de hotar rezultată din propunerea expertului de delimitare a proprietăților celor două părți, exprimată în raportului de expertiză refacere, conform căreia linia de hotar se află pe aliniamentul R1-R2-5-34-R3-R4-R5-C-48-47-E pe schița de plan anexă nr. 2.
Examinând această schiță de plan, tribunalul a constatat că, într-adevăr, linia de hotar astfel stabilită presupune ca anexa edificată de pârâtă să fie inclusă în terenul proprietatea reclamanților.
Astfel, tribunalul a apreciat că în mod greșit prima instanță nu a omologat acea variantă de grănițuire propusă de expertul desemnat, pe motiv că această anexă s-ar afla, pe viitor, în parte, pe terenul reclamanților, având în vedere faptul că această construcție, identificată drept „anexă” pe schițele de plan din dosar, reprezintă o construcție provizorie, după cum este descrisă în raportul de expertiză întocmit de expert S. A. (fila 72 dosar fond).
Pe de altă parte, tribunalul a mai reținut, din probele administrate în cauză, că în dreptul construcției (între punctele 5-34 pe schița de plan anexă nr. 2), hotarul dintre cele două proprietăți este reprezentat de un zid de beton edificat chiar de către reclamanți, pe când, dincolo de acest punct, între punctele 34-36-49-C, pârâta a fost cea care a ridicat un gard de plăci de beton, precum și construcția în litigiu, respectiv anexa gospodărească.
Nu în ultimul rând, tribunalul a apreciat că, în analizarea probatoriului într-o cauză având ca obiect grănițuire, nu trebuie pus accentul pe evitarea producerii de eventuale prejudicii materiale părții care a edificat o construcție ce s-a dovedit a fi realizată pe terenul celeilalte părți, operațiunea de grănițuire trebuind să se bazeze, în primul rând, pe actele de proprietate ale părților, precum și pe semnele de hotar necontestate sau care, deși contestate, sunt mai presus de orice îndoială în privința delimitării corecte a proprietăților părților.
Prin urmare, tribunalul a constatat că în mod greșit prima instanță nu a procedat la stabilirea liniei de hotar dintre părți, atâta timp cât, pe de-o parte, semnele de hotar existente la acest moment erau în mod legitim contestate de reclamanți, iar pe de altă parte, părțile din prezenta cauză ocupă suprafețe de teren diferite de cele la care sunt îndreptățite, potrivit actelor lor de proprietate.
În ceea ce privește cererea în revendicare formulată de reclamanți, tribunalul a reținut că soluționarea acesteia este strâns legată de modalitatea în care a fost soluționat primul capăt de cerere, cel în grănițuire.
Din examinarea schiței de plan anexă nr. 2 la raportul de expertiză refacere întocmit în apel de expert Tavaru B. G., tribunalul a reținut că linia de hotar ce a fost stabilită mai sus este diferită de linia de hotar actuală dintre părți, aceasta din urmă fiind stabilită în mod greșit, urmare a aplicării defectuoase dispozițiilor legii fondului funciar, în sensul că măsurătorile în teren, cu ocazia punerilor în posesie, nu au fost precise, dând naștere la numeroase litigii ulterioare.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că, în aceste condiții, ținând seama de suprafețele de teren menționate în titlurile de proprietate ale părților, care sunt mai mari decât cele regăsite pe teren, cu ocazia măsurătorilor, tribunalul apreciază că nu poate fi admisă și acțiunea în revendicare formulată de reclamanți împotriva pârâților.
Prin raportare la prevederile art. 480 C. civ., tribunalul a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanți, pentru considerentele menționate anterior.
Împotriva acestei decizii, a formulat recurs pârâta P. I..
În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat că în mod cu totul eronat, instanța a admis apelul reclamanților, stabilind în mod arbitrar și nelegal, o linie de hotar pe aliniamentul R1-R2-5-34-R3-R4-R5-C-48-47-E, propusă de expertul Tavaru B. în raportul de expertiza refacere, cauzând grave prejudicii pârâtei, ceea ce contravine normelor legale stabilite în materie.
Astfel, îmbrățișând opinia expertului Tavaru, instanța a constatat că în prezent reclamanții stăpânesc un teren de 1029 mp, iar pârâta un teren de 855 mp, situație faptică ce nu corespunde titlurilor de proprietate ale părților, dar motivată de lipsa instrumentelor moderne de măsurare precisă a terenurilor.
În consecință, tribunalul a omologat recomandarea expertului Tavaru, de diminuare corespunzătoare a terenurilor învecinate direct proporțional cu actele de proprietate.
A învederat recurenta că, trasându-se o nouă linie de amplasament pe coordonatele R1-R2-5-34-R3-R4-R5-C-48-47-E, se încalcă de fapt dreptul de proprietate al pârâtei pe de o parte, iar pe cealaltă parte se produce o pagubă însemnată în patrimoniul acesteia.
Astfel, recurenta pârâtă a solicitat a se observa că prin omologarea recomandării de mai sus, în realitate, suprafața de teren a reclamantului crește de la 1029 mp la l.101 mp, în timp ce proprietatea sa se diminuează, de la 855 mp la 783 mp. Deci, nu are loc o diminuare a celor două proprietăți învecinate, ci o majorare a suprafeței reclamantului, în detrimentul pârâtei, căreia însă nu i s-a imputat nicio faptă culpabila, respingându-se capătul de cerere privind revendicarea. Astfel, noua grănițuire apare ca o sancțiune dată pârâtei, care insa nu se face vinovată de vreo acaparare a vreunei suprafețe de teren. De altfel chiar expertul menționează că cei 59 mp găsiți la măsurători în plus în proprietatea pârâtei, se încadrează în toleranța de 10% admisă de ANCPI.
De altfel, instanța a nesocotit și înlăturat depoziția martorei S. I., fila 49 dosar, care a precizat că există un gard de beton edificat în 1979 de tatăl pârâtei, iar pe o lungime de 7-8 m, a fost demolat de reclamant, fără acordul pârâtei.
În realitate, situația litigioasă a apărut în urma preluării proprietății de către reclamanți în anul 1996, întocmindu-se un contract de vânzare-cumpărare cu nr. 3008/1996 BNP D. Ghe. fără schiță de plan, ceea ce a dus la nerespectarea limitelor stabilite prin titluri de proprietate.
A mai precizat recurenta că, prevalându-se de acest lucru, aceștia au intentat procese vecinilor, încercând să-și întregească terenul în mod abuziv. Câtă vreme reclamanții nu și-au pus în concordanță suprafețele menționate în titlurile de proprietate cu cele existente în teren, o acțiune în grănițuire apare inadmisibilă în contextul în care nu se reține vreo culpă în sarcina pârâtei, situație ignorată de către instanța de apel.
Recurenta a mai arătat că atunci când tribunalul stabilește o nouă linie de hotar, ignoră dreptul său de proprietate, în sensul că anexa, ca parte integrantă a imobilului acesteia va fi în terenul reclamanților, considerând-o o construcție provizorie. A mai reținut în mod greșit instanța că reclamanții ar fi edificat un zid de beton, iar pârâta ar fi ridicat în punctele 34-36-49-C un gard de plăci de beton, precum și anexa gospodărească care se află în litigiu. Ori nicăieri nu rezultă din probele dosarului, situația de fapt inventată de către instanță.
Astfel martora acesteia, S. I., a precizat că locuința și gardul de beton au fost edificate de către tatăl său în urmă cu cea 40 - 50 de ani. Însăși martorul reclamanților a menționat că el a fost cel care a construi anexa gospodărească în aceeași perioadă. Așadar nu se poate reține caracterul provizoriu al acestei construcții, care să justifice practic confiscarea acesteia și trecerea în patrimoniul reclamanților în mod nejustificat.
A mai menționat recurenta că interpretarea dată de către instanță este vădit părtinitoare atunci când statuează că acea anexă s-a dovedit că ar fi fost construită pe terenul reclamanților. Nicio probă din dosar nu demonstrează acest lucru. Este inadmisibil ca de la luarea în proprietate în anul 1996 a respectivei suprafețe de teren abia după 14 ani să te trezești că pârâta ar fi construit pe terenul tău acea anexă și că implicit aceasta ți-ar fi acaparat din teren. Chiar instanța se contrazice, respingând capătul de cerere privind revendicarea, iar pe de altă parte că s-ar fi dovedit că anexa ar fi fost construită pe terenul reclamanților prin acaparare.
Recurenta a arătat că o astfel de hotărâre este total incorectă, atâta vreme cât se creează un prejudiciu însemnat în patrimoniul său prin trasarea unei noi linii de hotar în care anexa sa gospodăreasca și terenul pe care este amplasată revine reclamanților, deși nu s-a dovedit fapta culpabilă a acesteia.
A mai învederat recurenta că în mod nelegal aceeași instanță consideră că se impune o nouă linie de hotar, atâta vreme cât cea existentă este contestată de reclamanți.
Recurenta a precizat din nou că situația litigioasă se datorează reclamanților care la întocmirea actului de proprietate nu au realizat și o schiță de plan care să ateste suprafața reală a terenului, aceasta fiind pur și simplu preluată din titlul de proprietate nr._/1996, atâta vreme cât nici până în 1996 nici după aceea, până în anul 2010, nu au existat neînțelegeri cu privire la delimitarea celor două proprietăți, iar pârâta nu a construit nici gardul și nici anexa gospodărească acaparând teren, acestea fiind existente de mai bine de 40 de ani.
Față de cele susținute, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecata fond, apel și recurs.
În temeiul art. 308 alin. 2 Cod pr. civ. intimații reclamanți M. M. și M. A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică.
Pe cale de întâmpinare intimații reclamanți au invocat excepția nulității recursului raportat la prevederile art.306 Cod proc. civ, respectiv împrejurarea ca recurenta nu si-a motivat in fapt si in drept cererea de recurs.
Au arătat intimații că, lecturând cererea de recurs depusă de recurenta în data de 04.03.2014, ce a cuprins însăși "motivarea" acesteia, se observă ca nu cuprinde nicio critica la adresa hotărârii recurate, care sa fie întemeiata in drept.
Au mai precizat intimații că, potrivit art.303 Cod proc. civ., cererea de recurs trebuie sa indice motivele de casare pe care se întemeiază.
Prin urmare, în lipsa unei motivări care să indice motivele de casare, instanța nu poate suplini rolul recurentei și nu poate analiza într-o cale extraordinară de atac critici care nu au fost aduse.
Au apreciat intimații că în speță nu se regăsește nici situația greșitei încadrări de către recurenta în motivele de casare, astfel încât instanța de recurs să poată trece la analizarea acestora și să procedeze la o corecta încadrare a motivelor.
Având în vedere că ipoteza este a unei hotărâri date cu drept de apel, instanța de recurs poate să analizeze cauza numai prin prisma motivelor de casare prevăzute de art.304 Cod pr. civilă, prin urmare nu poate analiza cereri ce nu au fost formulate si nu se poate erija în apărătorul uneia din părți suplinind voința acestuia, pentru ca ar încălca principiul disponibilității.
Recursul, așa cum este reglementată de legislația procesuală, reprezintă acea cale de atac extraordinară, nedevolutivă, comună și în principiu, nesuspensiva de executare, ce poate fi exercitat pentru motive de nelegalitate a hotărârii atacate.
Dispozițiile art.304 din Codul de procedura civila stabilesc ca "modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere in următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: (…), textul enumerând limitativ motivele de recurs.
Caracterul de cale extraordinara de atac este dat de criteriul condițiilor necesare pentru exercitarea acestei căi. Dacă o cale ordinară de atac poate fi formulată pentru orice motive justificate de nemulțumirea părții care o exercită, calea extraordinara de atac va putea fi formulată numai pentru motivele limitativ stabilite de lege.
Pornind de la dispozițiile mai sus menționate, este unanim acceptat ca recursul nu poate fi exercitat decât pentru motivele de nelegalitate arătate in art.304 C.proc.civ.
Ori, din analiza recursului declarat de către recurenta-parata, nu rezultă că aceasta a înțeles să invoce vreun motiv de nelegalitate, făcând doar simple susțineri, cu privire la "o noua grănițuire" care ar încălca dreptul de proprietate al paratei, care "nu se face vinovata de vreo acaparare de teren", ca "se creează un prejudiciu însemnat în patrimoniul paratei prin trasarea unei noi linii de hotar", susțineri ce nu pot fi calificate ca fiind motive de nelegalitate.
Au mai arătat intimații că, motivele de nelegalitate a hotărârii trebuie să se refere la modul de aplicare a legii la situația concreta, de către instanța de apel, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor simple susțineri de fapt, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte, legate de nelegalitatea hotărârii, neprecizate expres de către recurentă.
În concluzie, intimații au solicitat a se observa că alegațiile recurentei nu cuprind prin ele insele concluzia nelegalitatii hotărârii, deoarece nelegalitatea trebuie să fie raportată la legea aplicabilă și nu la chestiuni de fapt.
La termenul de judecată din data de 15 mai 2014 Curtea a pus în discuția părților excepția de nulitate a cererii de recurs invocată de intimați pe cale de întâmpinare.
Raportat la aceasta Curtea reamintește că, potrivit art. 3021 al. 1 lit. c Cod pr. civ. – vechea reglementare procedurală aplicabilă speței - cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Pe de altă parte, în lumina dispozițiilor art. 306 al. 1 Cod pr. civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alineatul 2.
Acest din urmă text de lege prevede că, motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care este însă obligată să le pune în discuția părților.
Totodată, art. 304 Cod pr. civ. enumeră cu caracter exhaustiv cazurile de nelegalitate pentru care poate fi modificată sau casată o hotărâre.
Pornind de la aceste dispoziții legale în practica judecătorească s-a decis în mod constant că, sancțiunea nulității recursului nu intervine doar în situația în care motivarea cererii lipsește cu desăvârșire, ci și atunci când recurentul nu indică niciunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 Cod pr. civ., mărginindu-se să reia susținerile și apărările formulate în fazele procesuale anterioare și a căror încadrare într-unul din motivele de recurs prevăzute de lege este imposibilă.
Ori, în speța pendinte susținerile recurentei reprezintă în fapt critici cu privire la modul în care instanța de apel, pe baza dovezilor administrate, inclusiv proba testimonială și cea cu expertiză de specialitate, a stabilit situația de fapt raportat la întinderea proprietăților părților sau la edificarea unei construcții și a caracterului provizoriu sau nu a acesteia ori a construirii unui gard despărțitor.
Aceste aspecte nu au legătură cu legalitatea hotărârii ce face obiectul prezentei căi de atac, ci cu temeinicia acesteia, aspecte care nu pot face obiect al recursului – cale extraordinară de atac - în lumina dispozițiilor art. 304 Cod pr. civ.
Pentru toate motivele arătate, având în vedere textele de lege menționate, Curtea urmează a admite excepția de nulitate a recursului invocată de intimați pe cale de întâmpinare.
Pe cale de consecință Curtea urmează a constata nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nulității recursului invocată de intimați.
Constată nul recursul declarat de pârâta P. I., domiciliată în comuna Gorgota, ., jud. Prahova împotriva Deciziei civile nr. 444 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă,în contradictoriu cu intimații reclamanți M. M. și M. A., ambii domiciliați în comuna Gorgota, ., jud. Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 mai 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A.-M. R. M. P. C. M. M.
GREFIER,
C. C.
Red. AMR
2 ex./21.05.2014
d.f. nr._ Judecătoria Ploiești
j. f. M. G.
d.a. nr._ Tribunalul Prahova
j. a. P.-A. A. Ș. O.-C.
Operator date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 2416/2014. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1528/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
