Pretenţii. Decizia nr. 688/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 688/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 1307/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 688
Ședința publică din data de 17 iunie 2014
Președinte - C. - P. B.
Judecător - E.-S. L.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta C. M., domiciliată în Băicoi, ., județul P., în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, H. A. G., C. N., R. C., L. A.-M., C. M. și Ș. O. C., toți cu domiciliul ales la Tribunalul P., cu sediul în Ploiești, .. 6, județ P., A. N., domiciliată în Ploiești, ., ., ., județul P., C. E. R., cu domiciliul ales la Curtea de Apel București, cu sediul în București, .. 5, sector 4 și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 3 iunie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, inițial, pentru a da posibilitatea apelantei-reclamante să depună concluzii scrise și, ulterior, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 10 iunie 2014 și, apoi, la data de mai sus, când, după deliberare, a dat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului P. sub nr._, la data de 21.02.2012, reclamanta C. M., a formulat acțiune în pretenții - daune morale - pentru prejudiciul cauzat ca urmare a erorilor judiciare de drept și de procedură provocate cu intenție și din culpă, împotriva completului de judecată care a pronunțat decizia nr.1132/14.10.2010 în dosarul_, respectiv judecătorii de la Tribunalul P., secția civilă: H. A. G., R. C., C. N. - chemând în judecată ca angajator și M. Justiției, apreciind ca existând raport de prepușenie.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 1 500 000 lei, respectiv 15 miliarde lei vechi, cu titlu de daune morale – întemeindu-și acțiunea pe art. 1381-1395, art.1357-1371 și art. 70-77 c.civ., art. 1 alin. (3), art. 4 alin.(2), art. 16 si art. 21 alin. (3) din Constituția României, precum și art. 1, 6 și 14 din Convenția Europeană.
În motivarea cererii, reclamanta arată că a suferit un prejudiciu major moral și material în cursul judecării dosarului nr._, impunându-se reparația acestuia - și pentru cel viitor.
Reclamanta a arătat că prejudiciul cauzat ca urmare a săvârșirii unor erori judiciare de drept și de procedură este consecința neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către cele trei judecătoare: H., R., C., care au încălcat normele de drept material și procesual.
A mai arătat reclamanta că, prejudiciul cauzat este și urmarea unei atitudini ”discriminatorii, sfidare, ură și dușmănie” față de aceasta, iar în dosarul nr._ – recurs, instanța de control judiciar nu a verificat aspectele de esență, soluționând recursul prin admiterea acestuia, în favoarea intervenienților Gama, obligând reclamanta la plata sumei de 2872 lei către aceștia, deși recursul era unul neavenit și netimbrat.
A susținut reclamanta că a uzitat de absolut toate căile legale pentru apărarea drepturilor sale prin aplicarea corectă a legii pentru evitarea și corectarea erorilor judiciare invocate, însă instanța a respins toate căile de atac ale acesteia, fiind amendată sfidător cu maxim 700 lei, de mai multe ori, doar pentru că a invocat respectarea dispozițiilor deciziei 260/20.03.2007 a Curții Constituționale și a deciziei II/15.01.2007 a ÎCCJ - Secțiile unite, ambele obligatorii pentru instanțe, astfel fiind obligată să plătească suma totală de 4 522 lei. A mai arătat reclamanta că soluționarea dosarului_ a durat un an și 8 luni, timp excesiv de mare.
Reclamanta a mai arătat că baza prezentei acțiuni o reprezintă decizia 1301/23.11.2011 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Ploiești, decizie care anulează decizia nr. 1132/14.10.2010 pronunțată de completul de judecată format din judecătorii H., R. și C. - astfel că, în opinia reclamantei, prejudiciul cauzat de către acest complet de judecată vizează: durata nerezonabilă a judecării; suma totală de 4 522 lei; amenzile repetate; abuzurile comise; hărțuirile suferite timp de 1 an și 8 luni de zile, toate acestea, conducând la traume psihice, suferințe fizice, psihice, materiale (deteriorarea stării de sănătate, sentimente de angoasă, anxietate, frustrare, incertitudine), umilințe și discriminări, stare de disconfort moral și de agrement.
S-a solicitat de reclamantă admiterea acțiunii, obligarea pârâților la plata sumei de 15 miliarde lei vechi, cu titlu de daune morale și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Codului civil – secțiunea 6, cap. IV - art. 1381-1395, secțiunea 3, cap. IV – art. 1357-1371 C. civil, secțiunea 3, cap. II – art. 70-77 C. civil; Constituția României – art. 1 alin. 3, art. 4 alin. (2), art. 16, art. 21 alin. (3); Constituția Europeană – art. 1, art. 6 și art. 14, precum și Legea 146/1997 modificată – art. 15 lit. „f” ind. 1.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivând că între reclamantă și M. Justiției nu a existat niciun fel de raport juridic, astfel că nu poate avea obligații în ceea ce privește plata daunelor solicitate. Totodată, pârâtul precizează că nu are calitate de angajator al judecătorilor ce au pronunțat decizia 1132/2010, așa cum pretinde reclamanta, această calitate revenind Tribunalului P., iar între judecătorii Tribunalului P. și M. Justiției nu există un raport de prepușenie, care ar presupune o subordonare sau o dependență funcțională a prepusului față de comitent concretizată în capacitatea de a da instrucțiuni, indicații, dispoziții, întrucât, conform prevederilor art. 124 alin. 3 din Constituția României, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.
La termenul din 17.04.2012, reclamanta a formulat completare a acțiunii, în sensul că, solicită chemarea în judecată și a judecătorilor L. A.-M., A. N., C. E. R., C. M., Ș. O. C., care au dispus amendarea reclamantei cu suma de 700 lei, nelegal, soluționând reexaminarea amenzii, abuziv - în absența petentei și nerespectând dispozițiile Curții Constituționale date prin Decizia nr. 260/20.03.2007 și ale Deciziei II/15.01.2007 a ÎCCJ - Secțiile unite, soluționând de asemenea și revizuire și contestație în anulare, toate respinse reclamantei – precum și a pârâților M. Justiției și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Reclamanta a formulat acțiune în pretenții - daune morale și împotriva pârâților menționați în completarea la acțiune, invocând aceleași motive ca în cererea inițială de chemare în judecată.
Totodată, a solicitat și atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpina, care conține și confirmă întreaga motivație a prezentei acțiuni și faptul că reclamanta a uzitat de toate posibilitățile legale pentru stabilirea adevărului și respectarea legii.
Urmare a completării acțiunii formulate de reclamantă, prin încheierea de ședință din data de 17.04.2012 s-a dispus introducerea în cauză a pârâților chemați în judecată prin completarea respectivă.
Pârâta A. N. a formulat întâmpinare, la data de 04.02.2013, față de completarea acțiunii introductive, de către reclamantă, arătând că aceasta nu a menționat în concret care este fapta ilicită săvârșită de către pârâta A. N. și care a cauzat reclamantei prejudicii, neprecizând nici care este prejudiciul efectiv suportat de aceasta, urmare a faptei ilicite.
Pârâta A. N., arată că între actul de justiție înfăptuit de aceasta și ceilalți membri ai completului din care a făcut parte și presupusul prejudiciu adus reclamantei, nu poate subzista un raport de cauzalitate menit să atragă îndeplinirea condițiilor de admisibilitate stabilite de legiuitor, potrivit disp. art. 1357-1371 C. civ., invocate de reclamantă, ca temeiuri de drept și, pe cale de consecință, angajarea răspunderii pârâtei față de aceasta, astfel cum se solicită.
În drept, pârâta A. N., a invocat disp. art. 115-118 C. pr. civ.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri. S-a atașat totodată, la solicitarea reclamantei, dosarul nr._ .
Tribunalul P., prin sentința civilă nr. 2603/30.10.2013, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Justiției, invocată de acesta prin întâmpinare, a respins acțiunea de reclamanta C. M., față de pârâtul M. Justiției, ca fiind formulată împotriva unui pârât lipsit de calitate procesuală pasivă, precum și față de ceilalți pârâți, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța soluția de mai sus, tribunalul a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 c.pr.civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Justiției, invocată de acesta prin întâmpinare, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere următoarele:
Calitatea procesuală pasivă implică existența unei identități între persoana pârâtului și persoana care este obligată în raportul juridic dedus judecăți – respectiv calitate de pârât poate avea persoana care se pretinde că a încălcat ori nu a recunoscut un drept al reclamantului, această împrejurare trebuind să rezulte din motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată .
În speță, reclamanta a justificat chemarea în judecată a Ministerului Justiției, invocând un pretins raport de prepușenie, care ar presupune o subordonare ori o dependență funcțională a prepusului față de comitent – ceea ce nu este cazul în cauză, având în vedere că judecătorii chemați în judecată nu au calitatea de angajați ai Ministerului Justiției, neexistând un raport de prepușenie între aceștia și ministerul menționat – astfel că nu se justifică pentru acesta din urmă calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză – motiv pentru care, admițând excepția invocată în acest sens de M. Justiției, se va respinge acțiunea reclamantei față de acesta, ca fiind formulată împotriva unui pârât lipsit de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Prin acțiunea în pretenții formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților H. A. G., C. N., R. C., L. A.-M., C. M., Ș. O. C., A. N. și C. E. R. la plata sumei de 1.500.000 lei (ron), reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a erorilor judiciare de drept și de procedură provocate cu intenție și din culpă ca urmare a soluționării mai multor cereri în dosarul nr._ – reclamanta arătând că a suferit un prejudiciu major moral și material, abuzurile și hărțuirile percepute de reclamantă conducând la traume psihice, suferințe fizice, psihice și materiale, „existența unei stări de disconfort moral și de agrement”, apreciind că pretențiile formulate în cuantumul precizat ar putea acoperi repararea stării de angoasă, a neplăcerilor, a incertitudinilor suferite.
Dispozițiile art. 1357 alin. 1 din noul cod civil prevăd condițiile răspunderii pentru fapta proprie respectiv cauzarea unui prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție precum și obligația reparării prejudiciului cauzat.
Potrivit art. 96 alin. 1 din Legea 303/2004, modificată și completată, S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate de magistrați ca urmare a săvârșirii unor erori judiciare, iar persoana vătămată se poate adresa cu acțiunea în despăgubiri numai împotriva Statului reprezentat prin M. Finanțelor.
Totodată, răspunderea statului nu înlătură răspunderea magistraților care și-au îndeplinit funcția cu rea credință sau prin gravă neglijență, însă - potrivit art. 96 alin. 7 din Legea 303/2004 modificată și completată - această răspundere poate fi antrenată numai după ce prejudiciul a fost constatat și apoi acoperit de stat în întregime, în baza unei hotărâri anterioare irevocabile – ulterior statul putându-se îndrepta cu acțiune în regres împotriva magistraților care cu rea credință sau din gravă neglijență au săvârșit erorile judiciare cauzatoare de prejudicii.
În prezenta cauză, mai arată instanța de fond, nu sunt îndeplinite condițiile legale esențiale pentru exercitarea acțiunii în despăgubiri – respectiv stabilirea în prealabil, printr-o hotărâre definitivă și/sau irevocabilă, a răspunderii penale sau disciplinare după caz a judecătorilor pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului, iar această faptă să fi fost determinantă pentru săvârșirea erorii judiciare invocate potrivit art. 96 alin. 4 din Legea 303/2004, modificată și completată, astfel că, pe cale de consecință, instanța nu a constatat în prezenta cauză erorile judiciare comise de pârâți “cu rea-credință și gravă neglijență”, ce i-au cauzat reclamantei prejudiciu moral major, prin soluționarea cererilor din dosarul menționat.
În consecință, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată și completată de aceasta, având în vedere că reclamanta nu a dovedit săvârșirea, în cursul judecății dosarului arătat, a unor fapte ce ar fi fost determinante pentru săvârșirea erorilor judiciare invocate și nu a dovedit totodată stabilirea în prealabil a răspunderii penale sau disciplinare a pârâților printr-o hotărâre definitivă.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat apel reclamanta C. M..
Arată reclamanta că la data de 17.02.2012 a depus acțiunea, iar la 30.10.2013 s-a pronunțat sentința nr. 2603- de fond.
Ca atare, perioada de 1 an și 8 luni, excesiv de mare, încalcă dispozițiile att.6 din Convenția Europeană.
Precizează apelanta că, fără contribuția sa, s-a tergiversat așa de mult timp soluționarea cauzei, ceea ce induce ideea posibilității unei „negocieri-înțelegeri”.
Concret, susține apelanta, sunt abțineri succesive, aproape la fiecare termen, motivarea abținerilor este în afara spațiului legal, respectiv „sunt colegă de serviciu cu pârâții”, aspect care o motivează să se întrebe dacă judecătorul care a soluționat fondul nu este colegă cu ceilalți.
Susține apelanta că toate ciudatele abțineri în lanț, conduc la ideea unei „înțelegeri”, a unei „negocieri”, suspiciuni cu privire la modul în care acești magistrați își îndeplinesc atribuțiile.
Mai susține apelanta că instanța de fond a rezolvat cauza fără a intra în cercetarea fondului, aplicarea legii fiind greșită, respectiv: erori certe indicate și constatate prin hotărârea de revizuire, s-a admis recurs neprevăzut de lege – art.56 Cod pr.civ., s-a admis recurs fără achitarea taxei de timbru, a fost amendată nejustificat.
Prin decizia nr. 1301/23.11.2011, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Ploiești – revizuire, s-a anulat decizia de recurs sus-arătată.
Mai arată apelanta că în Carta Europeană a Judecătorilor se precizează. „prejudiciul suportat injust, ca rezultat al unei decizii sau comportament al judecătorului în exercitarea obligațiilor sale”.
Prin exercitarea abuzivă a puterii funcției judecătorul lezează drepturile și interesele sale, susține apelanta, ușurința, intenția de a nu aplica anumite proceduri, a manipula în mod conștient, ca această manipulare să aibă drept consecință un prejudiciu.
Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept sau interes de judecător, care îndeplinește o funcție publică, retribuită de la bugetul public.
În concluzie, solicită apelanta admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței instanței de fond, refacerea judecății pe fondul acțiunii raportat la motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat acțiunea și probele invocate în aceasta.
La data de 10 iunie 2014 apelanta –reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței de fond sau anularea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la prima instanță. În subsidiar, s-a solicitat reținerea cauzei și judecarea fondului conform dispozițiilor legale.
Curtea, examinând decizia apelată prin prisma motivelor de apel, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, Curtea reține că apelul formulat este nefondat, pentru considerentele care urmează a se expune în continuare:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta C. M., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții – magistrați – R. C., C. N., L. A. – M., C. E. – R., C. M., Ș. O., H. A. G. și A. N., precum și M. Justiției și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, acțiune în pretenții - daune morale - pentru prejudiciul cauzat ca urmare a erorilor judiciare de drept și de procedură provocate cu intenție și din culpă, obligarea acestora în solidar la plata sumei de 1 500 000 lei, respectiv 15 miliarde lei vechi, cu titlu de daune morale – întemeindu-și acțiunea pe art. 1381-1395, art.1357-1371 și art. 70-77 c.civ., art. 1 alin. (3), art. 4 alin.(2), art. 16 si art. 21 alin. (3) din Constituția României, precum și art. 1, 6 și 14 din Convenția Europeană.
În mod legal instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile privind răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 1357 și următoarele din Codul civil, întrucât în speță își găsesc aplicarea dispozițiile speciale din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Faptele pretins cauzatoare de prejudicii, se arată chiar de către apelanta –reclamantă, au fost efectuate de magistrați în exercitarea funcției și reprezintă, în opinia acesteia, pretinse erori judiciare/abuzuri. În consecință, devin incidente dispozițiile art. 96 alin.1 din legea mai sus menționată potrivit cărora statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, răspunderea statului fiind stabilită în condițiile legii și neînlăturând răspunderea judecătorilor și procurorilor care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență. Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Așa cum în mod întemeiat a arătat instanța de fond „dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.”
Cum în speță nu s-a constatat anterior existența unor abateri disciplinare ale judecătorilor chemați în judecată, comise cu ocazia soluționării dosarului nr._, fapte ce ar sta la baza erorilor judiciare invocate, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu se pot constata în prezenta cauză pretinsele erori judiciare comise de pârâți cu „rea-credință și gravă neglijență”, drept pentru care a respins acțiunea formulată de reclamanta C. M. ca neîntemeiată .
În ceea ce privește criticile formulate de apelanta –reclamantă în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei la data de 10.06.2010, după rămânearea în pronunțare și amânarea pronunțării, Curtea nu le poate lua în considerare decât în măsura în care reprezintă o reiterare a motivelor de apel inițiale și nu motive de apel suplimentare, întrucât potrivit dispozițiilor art. 292 C.pr.civ. părțile nu se pot folosi în fața instanței de apel decât de motivele, mijloacele de apărare și dovezile invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului sau în întâmpinare. Curtea nu poate examina noi critici, nearătate în motivele de apel întrucât nu au fost formulate în termenul prevăzut de lege, respective motivarea în drept și în fapt a cererii se realizează prin însăși cererea de apel sau cel târziu până la prima zi de înfățișare(art. 287 C.pr.civ.) .
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 297 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă apelul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta C. M., domiciliată în Băicoi, ., județul P., în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, H. A. G., C. N., R. C., L. A.-M., C. M. și Ș. O. C., toți cu domiciliul ales la Tribunalul P., cu sediul în Ploiești, .. 6, județ P., A. N., domiciliată în Ploiești, ., ., ., județul P., C. E. R., cu domiciliul ales la Curtea de Apel București, cu sediul în București, .. 5, sector 4 și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 17 iunie 2014.
Președinte, Judecător,
C.-P. B. E.-S. L.
Grefier,
N. M.
Fiind în CO semnează P.-grefierul instanței
Red.SEL/tehnored.NM
13 ex./17. 07.2014
d.f._ Tribunalul P.
j.f. C. A. M.
Operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120/2006
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1528/2014. Curtea de Apel... | Partaj judiciar. Decizia nr. 2596/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
