Strămutare. Sentința nr. 79/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 79/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 812/42/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA Nr. 79 CC
Ședința din Camera de consiliu din data de 13 noiembrie 2014
Președinte – C.-M. M.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea cererii de strămutare a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina, formulată de petentul S. A. Ș. domiciliat în Câmpina, .. 10, ..A, . în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE proprietari Nr. 102 Poiana Câmpina, prin administrator . cu sediul în Câmpina, ., nr. 10, ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul S. A. Ș. personal, lipsind intimata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr. 102 Poiana Câmpina.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, cererea a fost timbrată cu 100,00 lei, potrivit chitanței nr._/2014, anulată și atașată la dosar.
Petentul personal, arată că nu are alte cereri, solicită cuvântul în fond.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Petentul S. A. Ș. personal, solicită admiterea cererii de strămutare, arătând că invocă motive de bănuială legitimă. Consideră că instanța s-a antepronunțat, deoarece l-a întrebat când achită sumele ce constituie obiectul cererii.
Arată în continuare că în cauză s-a efectuat o expertiză, s-a făcut dovada achitării sumelor datorate, însă, deși expertul nu l-a convocat la efectuarea lucrării, judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra nulității raportului de expertiză acordând încă un termen de judecată.
Solicită admiterea cererii de strămutare astfel cum a fost formulată.
CURTEA
Prin cererea de strămutare înregistrată pe rolul instanței la data de 4 noiembrie 2014, petentul S. A. Ș. a solicitat strămutarea dosarului nr._ având ca obiect pretenții, dosar aflat pe rol la Judecătoria Câmpina.
A arătat că a fost chemat în judecată în data de 05.12.2013. încă de la primul termen de judecată președinta completului care avea cauza spre soluționare, cu toate că depusese întâmpinare prin care solicita ca reclamantul să demonstreze sumele care constituiau obiectul cererii, l-a întrebat când plătește sumele, ceea ea îl determina să creadă că instanța deja se pronunțase cu privire Ia cuantumul sumelor solicitate de reclamantă.
A mai arătat că pe tot parcursul judecării procesului a solicitat ca reclamanta să-și motiveze suma solicitata și să depună documentele doveditoare.
La al treilea termen de judecată, respectiv 25.04.2014, la insistențele sale, reclamanta depune precizări în care detaliază din ce se compune suma datorată. Pentru că reclamanta nu a putut depune documente doveditoare cu privire la sumele datorate, în loc să respingă acțiunea, președinta completului de judecată dispune expertiză contabilă.
Până pe data de 28.08.2014 când a depus la dosar chitanțele cu care dovedea achitarea sumelor precizate de reclamantă în data de 25.01.2014, nu a fost citat de către expertul numit de instanță și nici nu se efectuase expertiza. Odată cu depunerea dovezii -achitării sumelor și deoarece expertiza nu fusese efectuată, a solicitat instanței respingerea acțiunii ca rămasa fără obiect, deoarece a făcut dovada achitării sumelor.
Instanța a refuzat a se pronunța asupra acestei cereri și a menținut în continuare dispoziția referitoare la efectuarea expertizei contabile
În încheierile de ședință din data de 13.06.2014 și data de 19.09.2014 instanța pune în vedere expertului numit să depună la dosar dovezile convocării părților.
Studiind dosarul, a constatat că pentru termenul din 24.10.2014 a fost depus raportul de expertiză, fără documentele justificative in sensul că expertul nu depus copii de pe documentele în baza cărora a efectuat expertiza și cel mai important nu a depus dovada convocării părților.
Instanța a acordat un nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de raportul de expertiză, la termenul din 31.10.2014 a depus cerere-prin a solicitat să constate nulitatea raportului de expertiză deoarece expertul a efectuat expertiza fără a respecta prevederile art.335 cod procedură civilă în sensul că expertiza a fost efectuată fără a a îl cita prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire în care să indice ziua, ora șl locul unde se va efectua lucrarea. Citația, sub sancțiunea nulității, trebuia comunicată părților cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării.
Consideră că pentru că nu l-a convocat, expertul i-a încălcat dreptul de a formula eventuale obiecțiuni, ia la termenul menționat, a depus la dosar o cerere prin care a solicitat să se constate nulitatea raportului de expertiză pentru lipsa convocărilor, însă instanța, a acordat un nou termen de judecată pentru a se face de către expert dovada convocării părților.
A arătat petentul că situația expusă este de natură a crea suspiciuni, motiv față de care a solicitat admiterea cererii de strămutare a cauzei.
În drept, a invocat disp. art. 140 alin. 1 și2,art. 141 și 142 alin 1 C. proc. Civ.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma cererii de strămutare formulată în cauză, urmează ca, văzând și disp. art.144 alin.2 NCPC, să respingă cererea de strămutare formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge cererea de strămutare a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina, formulată de petentul S. A. Ș. domiciliat în Câmpina, .. 10, ..A, . în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr. 102 Poiana Câmpina, prin administrator . cu sediul în Câmpina, ., nr. 10, ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13 noiembrie 2014 .
Președinte,
C.-M. M.
Grefier,
C. G.-A.
Red. CMM/CGA
4 ex./25.11.2014
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1639/2014. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 1203/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|








