Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 139/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 139/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 5619/105/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 139
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2014
Președinte - A.-C. B.
Judecători - E. S.
- V.-I. S.
Grefier - D. V.
M. Public a fost reprezentat de procuror M. Curte
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE – prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2308/23 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul B. G., domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova și intimatul-reclamant B. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, a fost declarat în termenul legal procedural și că recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul motivelor de recurs.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul motivelor de recurs (fila 5 dosar), constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ / 2010, reclamantul B. G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2.500 Euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de bunicul reclamantului și, implicit, de familia sa în perioada anului 1950 și, în mod specific, pe parcursul perioadei în care autorul său – B. I. a fost condamnat penal și a executat o pedeapsă cu închisoarea de 2 luni pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii de sabotaj economic (nepredarea cotelor de cereale pe anul 1951), infracțiune prev. și ped. De art.27 lit.a) din Decretul nr.64/1951 combinat cu art.2 lit.a) din Decretul nr.183/1949.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că bunicul său – B. I., născut „B.”, la data de 18.08.1878 în . M. și M. B., a decedat la data de 09.02.1959, iar tatăl său – B. I., născut de asemenea „B.”, la data de 13.06.1908 în . unicul fiu, adoptat cu efecte depline de unchiul său, respectiv de bunicul reclamantului – B. I..
S-a învederat că atât tatăl, cât și bunicul său au avut același nume, acela de „B.”, ambii fiind născuți „B.”, iar tatăl natural al tatălui său a fost B. C. – frate cu bunicul B. I., care l-a adoptat pe tatăl său. Tatăl reclamantului s-a căsătorit cu B. E., născută G., căsătorie din care a rezultat reclamantul în calitate de fiu, cu precizarea că, pe întreaga durată a vieții bunicilor săi – B. (născut B.) I. și calina, a locuit împreună cu aceștia și părinții săi B. I. și E. în domiciliul acestora din ..
În luna martie 1952, bunicul reclamantului B. I., în calitate de cap de familie încadrată în epoca respectivă în categoria gospodărie de chiabur, a fost judecat și condamnat penal la pedeapsa cu închisoarea de 2 luni și 500 lei amendă corecțională în folosul statului, precum și la plata de despăgubiri în valoare de 9.194 lei, cu confiscarea bunurilor arătate în sentința penală nr.1904 /24.03.1952.
Totodată, reclamantul a susținut că bunicul său a executat integral pedeapsa cu închisoarea la Penitenciarul Călărași, la o vârstă înaintată, situație care a provocat importante prejudicii familiei, atât de ordin material, cât și de ordin moral.
Astfel, în acea perioadă, reclamantul avea vârsta de 19 ani, era în formare, iar datorită categoriei sociale în care familia a fost încadrată, respectiv aceea de chiabur, i-a fost împiedicat accesul la instituțiile de învățământ superior, întrucât admiterea la facultate se făcea, în primul rând, în raport de pretinsa origine sănătoasă, situație în care a fost nevoit să se încadreze în muncă pentru a putea susține financiar familia, cu atât mai mult cu cât, tatăl său, întors fiind din prizonierat de pe front, avea o sănătate șubredă care nu-i permitea să presteze activități economice la nivelul nevoilor familiei.
În perioada respectivă, reclamantul a făcut față cu dificultate condițiilor economice precare, iar din punct de vedere moral, întreaga familie a avut de suferit, întrucât situația de a avea, în rândul membrilor săi, o persoană condamnată penal era de natură a atrage, în mod nemeritat, disprețul și oprobriul public.
Și sănătatea mamei reclamantului B. E. a fost grav afectată, fapt care a condus la decesul prematur al acesteia survenit la data de 02.11.1955, cu precizarea că, pretinsa condamnare pentru o infracțiune economică a avut, în realitate, un caracter politic, fiind o măsură de represiune menită a intimida pe toți cei care se opuneau noului regim comunist.
În final, reclamantul a solicitat să se constate că perioada de detenție descrisă mai sus a avut caracter politic, fiind asimilată condițiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr.221/2009, modificată prin O.U.G. nr.62/30.06.2010 și conferă legitimitate prezentei cereri de acordare a despăgubirilor.
În drept, reclamantul a invocat disp. art.5 și urm. din Legea nr.221/2009, modificată prin O.U.G. nr.62/30.06.2010.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, sentința penală nr.1904/24.03.1952 pronunțată de Tribunalul Ialomița și acte de stare civilă (f.5 – 13).
Deși legal citat, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat întâmpinare prin care să arate excepțiile, dovezile și mijloacele sale de apărare.
La termenul de judecată din data de 12.04.2011, instanța a dispus, în baza art.242 alin.1 pct.2 C.pr.civ., suspendarea judecății cauzei, având în vedere lipsa nejustificată a părților la strigarea pricinii, reclamantul B. G. formulând, la data de 02.04.2012, cerere de repunere pe rol, sens în care s-a fixat termen de judecată la data de 03.05.2012.
În baza aceluiași text de lege – art.242 alin.1 pct.2 C.pr.civ., judecata cauzei a fost suspendată, din nou, la termenul de judecată din data de 31.05. 2012, reclamantul formulând cerere de repunere pe rol la data de 25.04.2013, fixându-se termen de judecată la data de 14.06.2013, când s-a acordat un ultim termen de judecată pentru a se da posibilitatea reclamantului să obțină înscrisurile solicitate de la C.N.S.A.S.
Prin sentința civilă nr. 2308/23 septembrie 2013, Tribunalul Prahova a
admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a constatat caracterul politic al condamnării numitului B. (ns. B.) I. dispusă prin sentința penală nr.1904/24.03.1952 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Regiunea Ialomița în dosarul nr.1603/1952 și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei de 2.500 Euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, ca neîntemeiat
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar se reține că, la data de 18.08.1878, s-a născut bunicul reclamantului B. I., decedat la data de 09.02.1959, având ca părinți pe B. M. și B. M., astfel cum rezultă din certificatul de deces nr.8/10.02.1959 (f.7). Potrivit adresei nr.189/20.08.2010 eliberată de Primăria . stare civilă, jud. Prahova, în Registrul de stare civilă al localității a fost înregistrată la nr.31, nașterea numitului B. M. I., ns. la data de 13.06.1908, fiul lui B. C. și B. T. (f.8).Aceeași adresă a menționat că, potrivit adresei Parchetului Local nr.2843/ 1923, copilul I. (B. M. I.) a fost adoptat de I. M. B. și C., prin procesul – verbal de adopție nr.1/1923 al Judecătoriei Ocol Rural Ciochina, trecându-se în registrele stării civile la nr.33/1923.
Conform deciziei nr.2880/26.02.1974 a Consiliului Popular al Județului Ialomița, decizie eliberată ca urmare a examinării actelor din dosarul de pensionare înregistrat la cerere privind pe B. C. I. ns. la data de 13.06.1908, la rubrica „Observații” s-a arătat că s-a modificat numele de familie al acestuia din „B.” în „B.” (f.10).
La data de 16.02.1933, înregistrată fiind sub nr.9, s-a încheiat căsătoria dintre B. I. și B. E. (fostă G.), astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie nr.9/16.02.1933 (f.9). Conform certificatului de naștere nr.77/16.11.1933, din căsătoria lui B. I. cu B. E. (fostă G.) a rezultat reclamantul B. G., ns. la data de 13.11.1933 în . (f.13).
La data de 02.11.1955, a încetat din viață mama reclamantului B. E., astfel cum rezultă din certificatul de deces nr.17/02.11.1955 (f.12), iar la data de 03.10.1981, a decedat tatăl reclamantului - B. I., având ca părinți B. I. și C. (părinții adoptatori), conform certificatului de deces nr.321/05.10.1981 (f.11).
Analizând sentința penală nr.1904/24.03.1952 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Regiunea Ialomița în dosarul nr.1603/1852, tribunalul a constatat că bunicul reclamantului – I. B., de meserie plugar, în vârstă de 84 ani, născut în ., a fost condamnat, în baza art.2 lit.a) din Decretul nr.64/1951 și art.6 din Decretul nr.183/1949, republicat la data de 17.08.1950, la 2 luni închisoare corecțională și 500 lei amendă corecțională în folosul statului, precum și la predarea către stat, prin C.S.C., în natură a cotelor de cereale pe care le mai avea de predat din recolta anului 1951, cu majorările de 10%, în caz contrar, urmând a plăti contravaloarea cerealelor, respectiv suma de 9.194 lei.
Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent este evident că reclamantul B. G. și-a dovedit, prin înscrisurile depuse la dosar, starea civilă, fiind nepotul defunctului B. (fost B.) I. decedat la data de 09.02.1959 în . și care, conform hotărârii judecătorești sus – menționată a fost condamnat la pedeapsa cu închisoare corecțională de 2 luni, a arătat instanța de fond.
Legea nr. 221/2009 (actualizată) privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, se referă la recunoașterea unor drepturi în favoarea persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic sau față de care au fost luate măsuri administrative cu caracter politic în perioada menționată în mod expres, respectiv 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Așa fiind, din punct de vedere al limitelor în timp cărora le sunt circumscrise diferite forme ale repercusiunii comuniste, actul normativ menționat în precedent indică, în însuși titlul legii, perioada de timp vizată de legiuitor - 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Potrivit art. 1 alin. 2 lit. f) din Legea nr. 221/2009 „constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din Decretul nr. 183/ 1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publice în Buletinul Oficial nr. 25/30.04.1949.
Reținându-se că, prin sentința penală nr. 1904/24.03.1952 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Regiunea Ialomița în dosarul nr. 1603/1852, s-a constatat că bunicul reclamantului – I. B., de meserie plugar, în vârstă de 84 ani, născut în ., a fost condamnat, în baza art.2 lit.a) din Decretul nr.64/1951 și art.6 din Decretul nr.183/1949, republicat la data de 17.08.1950, la 2 luni închisoare corecțională și 500 lei amendă corecțională în folosul statului, precum și la predarea către stat, prin C.S.C., în natură a cotelor de cereale pe care le mai avea de predat din recolta anului 1951, cu majorările de 10%, este evident că, dată fiind nominalizarea actului normativ arătat, respectiv Decretul nr.183/1949 în art.1 din lege, condamnarea autorului reclamantului a avut un caracter politic.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 2.500 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de bunicul său și, implicit, de familia sa, în perioada anului 1950 și, în mod specific, pe parcursul perioadei în care autorul său – B. I. a fost condamnat penal și a executat o pedeapsă cu închisoarea de 2 luni pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii de sabotaj economic, instanța a reținut că prin Deciziile nr. 1358/21.10. 2010 și nr. 1360/21.10.2010, Curtea Constituționala a admis excepția de neconstituționalitate a disp. art.5 alin.1 lit.a) Teza I din Legea nr. 221/2009, constatându-se că acestea sunt neconstituționale, iar prin Decizia nr. 12/19.09. 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de Conducere al Curții de Apel București și Colegiul de Conducere al Curții de Apel G., stabilindu-se că, urmare a celor două decizii ale Curții Constituționale, dispozițiile art.5 alin.1 lit.a) Teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Potrivit art. 3307 alin.4 C.pr.civ., în cazul recursurilor în interesul legii, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce înseamnă că, este evident că decizia nr.12/2011 pronunțată de I.C.C.J. prin care a fost admis recursul în interesul legii, este obligatorie pentru toate instanțele de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Statul român- prin Ministerul Finanțelor Publice- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, criticând-o de nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
Faptul ca intimatul reclamant ar fi suferit condamnări, în timpul regimului comunist, pe care instanța le-ar putea aprecia cu caracter politic, nu înseamnă că se impune, în mod automat constatarea caracterului politic al acestora. O asemenea constatare nu este posibila în lipsa unor norme legale constituționale care să instituie în favoarea persoanelor condamnate politic sau moștenitorilor acestora, dreptul de a beneficia de masuri reparatorii pentru prejudiciul moral suferit, constând în instituirea unei obligații privind plata unor daune morale in sarcina statului, a susținut recurentul.
Având în vedere că prin deciziile nr. 1354/20.10.2010, 1358/21.10.2010 ale Curții Constituționale au fost admise excepțiile de neconstitutionalitate si au fost declarate neconstitutionale disp. art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, modificata si completata, art. 1 pct. 1, art. II din OUG nr. 221/2009, soluția legală ar fi fost de respingere a acțiunii în totalitate.
Totodată, a precizat recurentul, Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 12/19.09.2011, în dosarul nr. 14/2011 și a stabilit ca urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și masuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional in Monitorul Oficial . Decizia este obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare, deși a fost citat cu această mențiune, conform art. 308 alin. 2 Cod proc. civilă.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, reține următoarele :
Critica recurentei că deși intimatul reclamant ar fi suferit urmare a condamnării în timpul regimului comunist a bunicului său, pe care instanța l-ar putea aprecia cu caracter politic, este nefondată întrucât, din actele dosarului instanței de fond rezultă că prin sentința penală nr. 1904/24.03.1950 a fostului Tribunal Ialomița-Regiunea Ialomița, autorul său, B. I. a fost condamnat penal și a executat o pedeapsă cu închisoarea de 2 luni pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii de sabotaj economic.
Susținerea recurentei în sensul că prin deciziile nr. 1354/2010 și 1358/2010 ale Curții Constituționale au fost admise excepțiile de neconstituționalitate și au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 lit.a teza I din Legea nr. 221/2009 modificată și completată, iar soluția legală ar fi fost respingerea acțiunii în totalitate, urmează a fi respinsă ca nefondată, întrucât deciziile Curții Constituționale nu vizează decât art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009 respectiv acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În același sens este și decizia nr. 12/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit.a teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios-constituțional.
În consecință atât deciziile Curții Constituționale sus-menționate cât și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție vizează doar art. 5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 ce se referă la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În baza disp. art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă se va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE – prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2308/23 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul B. G., domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2014.
Președinte, Judecători,
A.-C. B. E. S. V.-I. S.
Grefier,
D. V.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
Red. ES
Tehnored.CC
2 ex./23.01.2014
d.f._ – Tribunalul Prahova
j.f. A.-G. H.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1092/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 98/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
