Conflict de competenţă. Sentința nr. 2/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 1070/42/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILA
DOSAR NR._
SENTINȚA nr. 2 CC
Ședința din Camera de Consiliu din data de 8 ianuarie 2014
Președinte - E. S.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Prahova și Judecătoria Vălenii de M., referitor la soluționarea acțiunii civile, având ca obiect - Legea nr. 10/2001, formulată de reclamantul P. G., domiciliat în ., .. 5, județul Prahova, în contradictoriu cu pârâții G. T. D., domiciliat în București, ., ., sector 1, M. A., domiciliată în București, Bulevardul L. C., nr. 14, ., S. E., domiciliată în București, ., ., ., M. N., domiciliată în comuna D., ., .. 10, județul Prahova și ., cu sediul în ..
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată, rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. sub nr. 3684/331 din 9 noiembrie 2012 petentul Păsărica G. a chemat în judecată pe intimații G. T. D., . și Primarul comunei D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a Dispoziției nr. 190/17 iulie 2003 emisă de către primarul comunei D. în baza Legii 10/2001, mai precis cu privire la suprafața de 4000 mp. situată în ., jud. Prahova; să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor subsecvente încheiate în baza dispoziției de restituire nr. 190/2003.
În motivare se arată că petentul este terț în raport cu dispoziția de restituire, motiv pentru care nu a avut cunoștință de existența acesteia decât la momentul formulării acțiunii judecătorești în revendicare (acțiune ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Vălenii de M.), ocazie cu care pârâtul G. T. D. a depus acest înscris la dosarul cauzei pentru a-și dovedi dreptul de proprietate cu privire la terenul pretins acaparat de petent, astfel că este îndreptățit să formuleze această cerere, potrivit art. 1 alin. 1 Cod procedură civilă. A mai susținut petentul că terenul de 4000 mp. ce a fost restituit în procedura administrativă de către Primarul comunei D. autoarei pârâtului, reprezintă de fapt curtea si grădina aferentă casei sale de locuit, fiind vorba de o eroare de amplasament. A mai precizat că nimeni de la Primăria D. sau vreun reprezentant al pârâtului G. T. D. nu au întocmit măsurători, identificări concrete pentru suprafața retrocedată, astfel că s-a dispus restituirea în natură, dar nu pe vechiul amplasament, ci pe un amplasament echivalent pe care primăria l-a considerat liber și posibil de restituit in natură fostului proprietar. Mai mult, se arată că autorul petentului, P. I. a intrat in CAP D., situație care a impus urmarea procedurii funciare și exclude incidenta dispozițiilor Legii 10/2001.
În drept, a invocat dispozițiile art. 112 și următoarele Cod procedură civilă, Legea 10/2001, art. 1 alin. 1 și art. 2 Cod procedură civilă și art. 1254 Cod civil.
In ședința publică din 22 noiembrie 2012, M. A. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat respingerea acțiunii petentului, iar în concluzie solicită declinarea competentei de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova (fila 25).
In aceeași ședință publică, 22 noiembrie 2012 intimatul G. T. D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția tardivității (filele 39-44).
In ședința publică din data de 14 martie 2013, petentul a arătat că înțelege să-și lărgească cadrul procesual, înțelegând să cheme in judecată în calitate de intimați pe M. A., S. E. și M. N..
Intimata S. E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii petentului și totodată a invocat excepția inadmisibilității și excepția tardivității formulării acțiunii (fila 178-183).
Prin sentința civilă nr. 1476/01.10._, Judecătoria Vălenii de M. a admis excepția necompetentei sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, dispunând trimiterea de îndată a dosarului de fond instanței menționate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată "Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naționala, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice alta persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare".
În același sens, prin art. 25 alin. (1) din legea menționată se mai prevede că "În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natura".
Potrivit disp. art.26 alin.3 din actul normativ, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Instanța a reținut, de asemenea, că potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX/ 2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/ 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Mai mult, potrivit deciziei ÎCCJ nr. IX/ 2006 pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit ca instanța căreia îi revine competența de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/ 2001, este secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică respectivă.
Deși dispozițiile legale analizate nu prevăd în mod expres faptul că acțiunea având ca obiect contestarea de către un terț a dispoziției de restituire în natură a unui imobil este de competența tribunalului, instanța de fond, având în vedere natura litigiului, faptul că, în concret, constatarea legalității emiterii dispoziției presupune analizarea procedurii urmate în baza Legii nr. 10/2001 de organul emitent al dispoziției, având în vedere și modul de reglementare a raporturilor specifice vizate de actul normativ analizat, a apreciat că rațiuni de simetrie impun ca și în cazul acesta să poată fi formulată cerere tot la secția civila a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul, așa cum prevede art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/ 2001, tocmai pentru a se asigura respectarea sistemului unitar de soluționare a litigiilor decurgând din aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Competenta materială a secției civile a tribunalului de a soluționa asemenea litigii este impusă de ansamblul reglementarilor internaționale și naționale aplicabile într-un asemenea domeniu, a arătat prima instanță.
De aceea, în caz de contestare, protecția juridica a drepturilor care au fost constatate potrivit disp. Legii nr._ nu ar putea fi asigurată decât de un tribunal care are plenitudinea jurisdicției.
Ca urmare, în măsura în care cel îndreptățit potrivit Legii nr. 10/2001 dobândește ex lege un drept subiectiv civil patrimonial, iar deciziile și respectiv, dispozițiile privind imobilele aflate sub incidența acestei legi sunt acte juridice civile, a apreciat prima instanță, se impune concluzia că asemenea litigii nu pot intra decât în sfera de competență procesuală pur civilă, din moment ce obiectul unei asemenea pricini privește o procedură prealabilă impusă de dispozițiile Legii nr. 10/2001, necontencioasă, dar obligatorie potrivit art. 109 alin. 2 din Codul de procedura civilă, pentru rațiuni de judecată unitară, o atare pricină, izvorâtă din aplicarea procedurii reglementate de Legea nr._, nu poate fi atribuită spre soluționare decât, simetric regulilor prevăzute în Legea nr. 10/2001, în competența instanței care judecă acțiunea principală, adică a tribunalului, conform prevederilor art. 26 și 27 din aceasta lege, neputându-se crea o situație diferită unor terți sau în funcție de soluția adoptată prin dispoziție.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 2938/28.11.2013, a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii, în favoarea Judecătoriei Vălenii de M..
Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea cauzei la Curtea de Apel Ploiești, pentru regulator de competență.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
În ședința publică din data de 28.11.2013, reclamantul a solicitat instanței să își verifice din oficiu competența materială de soluționare a prezentei cauze, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1 și art. 1591 C.proc.civ., tribunalul a invocat din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale, asupra căreia a rămas in pronunțare, după punerea sa în discuția părților prezente.
Cum prin cererea introductivă de instanță reclamantul P. G. a solicitat constatarea nulității parțiale absolute a Dispoziției nr. 190/17.07.2003 emisă de Primarul . prevederilor Legii 10/2001, în favoarea pârâtei M. A., tribunalul a constatat că, în cauza de față, reclamantul are calitatea de terț în procedura de restituire în baza Legii 10/2001, calitatea de beneficiar aparținând pârâtei M. A..
S-a arătat de tribunal că potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, în forma de la momentul formulării cererii de chemare în judecată (09.11.2012), Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.
Instanța a apreciat că acest text de lege stabilește competența tribunalului de soluționare a unei contestații împotriva deciziei emise de primar/unitate deținătoare, în temeiul Legii 10/2001, doar de către persoana care a formulat cerere de restituire imobil, în baza Legii 10/2001.
Tribunalul a observat că legea reglementează un termen imperativ, de ordine publică, de decădere din dreptul de a formula această contestație, respectiv în termen de 30 de zile de la comunicare.
Or, această dispoziție se comunică doar persoanei care a formulat cerere de restituire, în înțelesul art. 3 din Legea 10/2001, și nu oricărei alte persoane.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că terțul care se consideră prejudiciat de emiterea unei dispoziții în baza Legii 10/2001 nu poate uza de această cale specială de atacare a unui act juridic, ci poate formula o acțiune civilă în anulare doar pe calea dreptului comun.
Astfel, persoana care pretinde că a suferit o vătămare a drepturilor sau intereselor sale legitime prin actul emis de primar/unitatea deținătoare, poate formula o acțiune în anulare act juridic întemeiată pe dreptul comun, respectiv art. 948 și urm C. civ.
Din această perspectivă, tribunalul a apreciat că temeiul de drept procesual aplicabil în cauză nu îl constituie prevederile Legii 10/2001, ci art. 1 pct. 1 C.proc.civ., care consacră judecătoria ca instanță de drept comun, în lipsa unor reglementări speciale exprese.
Nu în ultimul rând, tribunalul a arătat că însuși reclamantul a înțeles să investească judecătoria cu o asemenea acțiune în anulare, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 1 pct. 1 Cod proc.civ.
În ce privește trimiterile făcute de Judecătoria Vălenii de M. la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în deciziile pronunțate în recursuri în interesul legii, tribunalul a apreciat că acestea nu vizează speța de față, ci exact cadrul reglementat de art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001 (în forma de la momentul introducerii acțiunii), respectiv contestația formulată de persoana îndreptățită la restituire, împotriva deciziei/dispoziției emise de primar/unitatea deținătoare în baza Legii 10/2001.
În consecință, în raport de toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 1 pct. 1 C.proc.civ., raportat la art. 13 C.proc.civ., (instanța de la locul situării imobilului), tribunalul a apreciat că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Judecătoria Vălenii de M., sens în care a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de M..
Ca urmare a constatării ivirii conflictului negativ de competență, Tribunalul Prahova, în baza art. 20 pct. 2 Cod proc. civilă, vechea reglementare, a înaintat cauza Curții de Apel Ploiești pentru soluționarea conflictului de competență.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr._ .
Analizând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Vălenii de M. și Tribunalul Prahova, Curtea reține următoarele :
Acțiunea reclamantului P. G. în contradictoriu cu G. T. D., . și Primarul comunei D., prin care a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a dispoziției nr. 190/2003 emisă de Primarul comunei D. în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la suprafața de 4000 mp situată în satul Ogretin, . jud. Prahova, precum și nulitatea absolută a actelor subsecvente încheiate în baza dispoziției de restituire nr. 190/2003 a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, dar și pe cele ale art. 1 alin. 1, art. 2 Cod proc. civilă și art. 1254 Cod civil.
Deși judecătoria a arătat că petentul are calitatea de terț în raport cu dispoziția de restituire, situație în care nici nu a avut cunoștință de existența acestei decizii decât la momentul formulării acțiunii în revendicare, totuși a apreciat că cererea trebuie soluționată în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, chiar dacă dispozițiile acestei legi nu prevăd în mod expres faptul că acțiunea având ca obiect contestarea de către un terț a dispoziției de restituire în natură a unui imobil este de competența tribunalului.
Trebuie arătat că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent:
a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora;
b) persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv;
c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, precum și partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă și-au reluat activitatea în condițiile legii.
(2) Ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societățile naționale, societățile comerciale cu capital de stat, precum și cele privatizate, potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi”.
De asemenea, nu s-a avut în vedere nici art. 4 din aceeași lege, care statuează că, „în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun.
(2) De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
(3) Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.
(4) De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”.
Față de prevederile legale sus-menționate, se poate observa că petentul nu face parte din categoria arătată în art. 3 și 4 din actul normativ, respectiv de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.
Mai mult, în art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, se prevede că persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
De asemenea, în art. 26 alin. 3 din aceeași lege se menționează că decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la Secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare.
Rezultă, așadar, că de dispozițiile Legii nr. 10/2001, atât în ceea ce privește formularea notificării, dar și a plângerii împotriva dispoziției de respingere a notificării, pot beneficia numai persoanele la care se referă disp. art. 3 și 4 din această lege.
Întrucât petentul, așa cum s-a arătat anterior, nu are calitate de persoană îndreptățită, în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, Curtea apreciază că acțiunea în constatarea nulității absolute a dispoziției emisă de Primarul comunei D. în baza Legii nr. 10/2001, nulitatea absolută a tuturor actelor subsecvente încheiate în baza dispoziției de restituire nr.190/2003 ,poate fi introdusă la instanța de fond, respectiv Judecătoria Vălenii de M., astfel cum a apreciat de altfel și Tribunalul Prahova.
Cu atât mai mult, se impune soluționarea cauzei de către judecătorie, cu cât petentul a invocat, pe lângă dispozițiile Legii nr. 10/2001 și pe cele ale art. 1 și 2 din Codul de procedură civilă.
În consecință, în baza disp. art. 22 alin. 5 din vechiul Cod de procedură civilă, Curtea stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vălenii de M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul P. G., domiciliat în ., .. 5, județul Prahova, în contradictoriu cu pârâții G. T. D., domiciliat în București, ., ., ., sector 1, M. A., domiciliată în București, Bulevardul L. C., nr. 14, ., S. E., domiciliată în București, ., ., ., sector 1, M. N., domiciliată în comuna D., ., .. 10, județul Prahova și ., cu sediul în ., în favoarea Judecătoriei Vălenii de M..
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 ianuarie 2014.
Președinte, Grefier,
E. S. D. V.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red. ES
Tehnored.CC
8 ex/9.01.2014
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 98/2014. Curtea de Apel... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 18/2014. Curtea de... → |
|---|
