Obligaţie de a face. Decizia nr. 970/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 970/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 2330/315/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ –

Dosar nr._

DECIZIA NR. 970

Ședința publică din data de 10 aprilie 2014

Președinte – M. P.

Judecători – C. M. M.

- M. P. G.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de reclamantă ., cu sediul în Târgoviște, . 24, ., cu adresa de corespondență în Târgoviște, . N1, . Dâmbovița și pârâta N. E. M., domiciliată în comuna Văcărești, ., mandatar fiind N. M.,domiciliată în Târgoviște, .. D., ..14, județul Dâmbovița, împotriva deciziei civile nr. 267 din 12 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul chemat în garanție M. D. I., domiciliat în Târgoviște, ..2, județul Dâmbovița.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta reclamantă . reprezentată de avocat Lehădușu G. din cadrul Baroului Dâmbovița, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, recurenta pârâtă N. E. M. asistată de avocat M. S. din cadrul Baroului Dâmbovița, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, lipsind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, iar recursurile sunt netimbrate.

Totodată, s-a menționat că, prin intermediul Serviciului Registratură al instanței, recurenta reclamantă a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de pârâtă.

Avocat Lehădușu G., pentru recurenta reclamantă, depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 459,00 lei, potrivit chitanței nr._/10.04.2014 și timbre judiciare în valoare de 0,6 lei, care au fost anulate la dosar.

Avocat M. S., pentru recurenta pârâtă N. E. M., depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 449,00 lei potrivit chitanței nr._/17.03.2014 și timbre judiciare în valoare de 5,00 lei care au fost anulate la dosar.

Curtea pune în vedere recurentei pârâte să completeze taxa judiciară de timbru cu 10,00 lei iar recurentei reclamante să completeze timbrul judiciar până la suma de 5,00 lei, sub sancțiunea anulării cererilor de recurs ca insuficient timbrate.

Părțile, având cuvântul prin apărători, declară că până la închiderea dezbaterilor vor completa timbrajul astfel cum le-a fost pus în vedere de către instanță. Totodată, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și si solicită cuvântul în dezbateri.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea recursurilor.

Avocat Lehădușu G., având cuvântul pentru recurenta reclamantă, susține oral motivele de recurs, arătând în esență că, instanța a încălcat, prin decizia pronunțată, principiile prevăzute de Legea nr.7/1996, care se referă la efectele înscrierilor de carte funciară, respectiv principiul opozabilității față de terți a drepturilor reale înscrise în cartea funciară, principiu în baza căruia s-a pronunțat sentința civilă nr. 4185/2009 definitivă și irevocabilă pronunțată de Judecătoria Târgoviște, precum și principiul priorității înscrierilor în sensul că reclamanta a fost cea care și-a înscris prima dreptul de proprietate respectând dispozițiile art. 25, 26, 28 și 29 din Legea 7/1996 și art. 48, 49 și 50 din Codul civil.

Totodată, arată că instanța a încălcat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, respectiv disp. art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.2 Cod civil, în sensul că ceea ce s-a dezlegat într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau raportul juridic deja soluționat.

Solicită, în temeiul disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul menținerii sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, cu obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Avocat M. S., pentru recurenta pârâtă N. E. M., susține oral motivele de recurs, arătând că soluția instanței de apel este greșită prin raportare la probatoriile administrate în cauză din care rezultă că în speță pârâta nu a acaparat nicio suprafață din terenul reclamantei.

Cu privire la reaua credință a reclamantei, arată că aceasta rezultă din însăși urmărirea demersurilor judiciare ale acesteia, care inițial a chemat în judecată pe . pentru că această acțiune a fost respinsă a găsit soluția acționării pârâtei în instanță, pentru revendicarea aceleiași suprafețe de teren.

În acest sens arată că, din probatoriul administrat, respectiv și concluzia raportului de expertiză întocmit în cauză, se desprinde concluzia fermă aceea că suprafețele de teren în litigiu nu se suprapun.

Referitor la litigiul invocat de reclamantă, arată că pârâta nu a fost parte în acel dosar și ca atare nu îi este opozabil, cu atât mai mult, cu cât nimic nu a împiedicat-o pe reclamantă să o cheme și pe pârâtă în judecată la acel moment.

Totodată, arată că, cu toate că a solicitat instanței admiterea cererii reconvenționale, având ca obiect obligarea vânzătorului M. I., ca și chemat în garanție pentru evicțiune, la plata despăgubirilor pentru terenul și suprafața din construcțiile pierdute, în situația omologării uneia dintre variantele expertizei N. E. și deși s-a pronunțat în mod implicit prin sintagma „menține restul dispozițiilor sentinței” respingând cererea lor, instanța de apel nu a motivat în nici un mod această soluție.

Solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, în totalitate, ca neîntemeiată, iar în subsidiar, modificarea în sensul admiterii cererii de chemare în garanție, în sensul obligării vânzătorului, ca și chemat în garanție pentru evicțiune, la plata despăgubirilor pentru terenul și suprafața din construcție pierdute, cu obligarea recurentei reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat și taxa judiciară de timbru.

De asemenea, solicită respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat.

Avocat Lehădușu G., având cuvântul pentru recurenta reclamantă, solicită respingerea recursului formulat de pârâtă ca nefondat, având în vedere că deși se invocă încălcarea disp. art. 304 pct. 9 cod pr. civilă, motivele invocate de aceasta sunt motive de netemeinicie și nu de nelegalitate.

După închiderea dezbaterilor, avocat Lehădușu G., pentru recurenta reclamantă, depune la dosar timbru judiciar în cuantum de 5,00 lei, care a fost anulat la dosar, iar avocat S. M. pentru recurenta pârâtă, depune la dosar diferența de taxă judiciară de timbru în cuantum de 10,00 lei, potrivit chitanțelor nr._/5.12.2013 și nr._/24.07.2013, care au fost anulate la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._, reclamanta ., înmatriculată sub J 15 200/1993 la Registrul Comerțului Dâmbovița, prin asociat unic P. N., a chemat în judecată pe pârâta N. E. M., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată să-i respecte reclamantei posesia și proprietatea unei suprafețe de 1669 mp din terenul care îi aparține, situat în extravilanul localității Colanu, . la N- drumul comunal Targoviște - Colanu, pe o distanță de 51,42 ml, la E- restul proprietății (moștenitor M. C.) pe o distanță de 114,74 ml, la S- pârâul Ilfov pe o distanță de 50,24 ml, la V- D. V. pe o distanță de 151,57 ml, cumpărată de la M. D C. prin contract de vânzare – cumpărare, încheiat pe 16.05.2001 și intabulat la 17.05.2001; să stabilească în mod corect hotarul dintre proprietățile celor două părți, conform actelor de proprietate și fișelor cadastrale, hotarul urmând să pornească de la axul podețului existent ca semn de hotar și să fie obligată să-și ridice construcția (fundația) pe care a început s-o edifice în vara anului 2010, care în proporție de 80% este pe terenul reclamantei.

În motivarea cererii s-a arătat că acapararea a avut loc în vara anului 2010 când pârâta N. E. M. a deplasat punctul de hotar pe latura de nord, spre proprietatea reclamantei, pe o lungime de 24,59 ml, astfel că s-a micșorat latura de nord a proprietății de la 51,42 ml la 26,83 ml, iar suprafața deținută în acte de 6275 mp s-a redus la 4606 mp și că vânzătorul M. C. a înstrăinat, din eroare sau cu intenție, o suprafață de 990 mp de două ori, însă actul de vânzare-cumpărare al pârâtei N. E. M. este din anul 2004, conform încheierii de autentificare pe care înțelege să o depună în copie.

Cu privire la fundația construcției, s-a arătat că asociatul unic al societății trece relativ rar pe la acest teren și a constatat apariția acelei fundații în toamna anului 2011, somând pârâta să o ridice și că a solicitat unui expert topo autorizat să verifice situația terenurilor, concluziile măsurătorilor confirmând acapararea terenului de către pârâta N. E. M..

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece, privitor la capătul de cerere având ca obiect revendicarea suprafeței de teren de 1669 mp, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4922/03.09.2004 de BNP C. A. R., dobândit proprietatea suprafeței de teren de 3.103 mp teren arabil, identificat cu nr. cadastral provizoriu 225/2 cu vecinătățile:la Nord, Drum comunal Târgoviște – Colanu – 30,90 ml;la Est D. V. 99,40 ml;la Sud Pârâul Ilfov 30,50 ml; la Vest . 114,74 ml.

A mai arătat pârâta că suprafața pe care o stăpânește de la data cumpărării se încadrează în totalitate în amplasamentul astfel delimitat, că atât ea cât și reclamanta au dobândit proprietățile în litigiu de la moștenitorii defunctului M. C., care, în data de 02.11.2000, au întocmit lucrarea „Plan de amplasament și delimitare a bunului imobil” referitoare la suprafața totală de 9.375 mp, compusă din două parcele respectiv . de 6275 mp și . suprafață de 3103 mp și că planul de amplasament și delimitare sus-menționat este avizat sub nr._/02.11.2000 și vizat de către OJCGC Dâmbovița, actual OCPI Dâmbovița, fiind totodată înregistrat la această instituție sub numărul_/07.11.2000, cele două suprafețe fiind cumpărate, succesiv, prima de reclamantă în anul 2001, când s-a procedat și la intabularea dreptului de proprietate, și cea de-a doua în anul 2004 de către pârâtă, însă din lucrarea cadastrală amintită nu rezultă existența vreunui podeț care să fi servit ca punct de reper pentru cele două suprafețe învecinate.

S-a mai arătat în întâmpinare, tot ca argument de respingere a cererii ca neîntemeiată, faptul că pretinsa modificare a liniei de hotar între cele două suprafețe ca fiind săvârșită de pârâtă în anul 2010, ar fi fost imposibilă, în condițiile în care ambele terenuri sunt intabulate, astfel că dimensiunile laturilor prin care se configurează amplasamentul lor este ușor de verificat, că în vederea edificării unei construcții a întocmit, prin specialiștii autorizați, și planul de am plasament al construcției PAC, avizat de atât de Primăria comunei Ulmi cât și de OCPI Dâmbovița în anul 2006, plan conform căruia construcția ce se va edifica se încadrează între limitele de hotar ale proprietății, limite determinate pe bază de schițe și că edificarea construcției a început în urma unor multiple verificări ale autorităților decidente în materie.

Referitor la capătul de cerere vizând ridicarea construcției pretins edificată în proporție de 80 % pe terenul reclamantei, s-a precizat că pârâta este constructor de bună-credință, construind în baza certificatului de urbanism nr. 1/03.01.2006 și a autorizației de construire nr. 60/30.11.2006, situație în care cererea de ridicare a construcției de pe terenul pretins al reclamantei apare ca fiind inadmisibila raportat la dispozițiile art. 494 alin. 3 teza a II-a Cod civil.

În subsidiar, pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat ca în cazul în care acțiunea introductivă ar fi admisibilă raportat la probele administrate și s-ar constata că fundația edificată de aceasta se situează parțial pe terenul proprietatea reclamantei, aceasta să fie obligată la achitarea c/val materialului și prețului muncii aferente cotei de fundație ce afectează proprietatea sa, evaluând provizoriu, raportat la susținerile reclamantei, că pretenția sa în condițiile art. 494 alin. 3 teza a II-a Cod civil, o reprezintă suma de 1000 lei.

De asemenea, pârâta a arătat că, luând în considerare posibilitatea teoretică a admiterii acțiunii introductive, ceea ce echivalează cu evingerea sa pentru suprafața de teren ce ar rezulta că face parte din proprietatea reclamantului, în temeiul art. 1337 și urm. Cod civil, a formulat cerere de chemare în garanție a numitului M. D I., domiciliat în Târgoviște, ..2, județul Dâmbovița, solicitând instanței obligarea acestuia la plata contravalorii de circulație pentru suprafața de teren ce ar face obiectul evicțiunii, în temeiul art. 1341 pct. 1 Cod civil; contravaloarea cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă și la care ar fi obligați față de reclamantă prin admiterea acțiunii introductive, raportat la art. 1341 pct. 3 Cod civil, contravaloarea daunelor-interese constând în: cheltuieli efectuate pentru întocmirea și avizarea Proiectului de execuție a construcției; taxele și orice cheltuieli efectuate pentru eliberarea certificatului de urbanism, avizelor impuse prin acesta, eliberarea autorizației de construire, și orice alte cheltuieli efectuate în vederea realizării construcției având în vedere prevederile art. 1341 pct. 4 din Codul civil.

A motivat această cerere prin aceea că și în cazul în care evingerea sa s-ar face doar pentru o cotă parte din terenul cumpărat de la chematul în garanție, proiectul întocmit și întreaga documentație aferentă edificării construcției, devin inutile în totalitate, deoarece acestea s-au realizat pentru amplasamentul actual al imobilelor, daunele-interese solicitate fiind evaluate la suma de 4000 lei.

Prin sentința civilă nr. 4263/24.09.2012, Judecătoria Târgoviște a admis, în parte, cererea principală formulată de către reclamanta-pârâtă . în contradictoriu cu pârâta-reclamantă N. E. M., a stabilit linia de hotar ce desparte proprietatea reclamantei-pîrîte de proprietatea pîrîtei-reclamante pe aliniamentul cuprins între punctele D-E. potrivit anexei 1 la raportul de expertiză întocmit de exp. D. Z. (fila 133) și depus la dosar la 22.11.2011, a obligat pârâta-reclamantă să lase reclamantei-pârâte în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 169 m.p teren, cuprinsă între punctele_-_-401-135 în anexa 1 la raportul de expertiză întocmit de exp. D. Z. (fila 133) și depus la dosar la 22.11.2011, a obligat pârâta-reclamantă să-și ridice fundația casei construită pe terenul proprietatea reclamantei-pârâte pe o suprafață de 169 mp și a respins cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție formulate de pârâta-reclamantă N. E. M. în contradictoriu cu M. D. I., domiciliat în Târgoviște, .. 2, județul Dâmbovița.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vînzare cumpărare autentificat sub nr. 2421/16.05.2001 (fila 4), reclamanta cumpără de la M. D C., M. D I., D. V. și Weinfeld D. M. suprafața de 6275 m.p situată în extravilanul localității Colanu, . la N- drumul comunal Targoviste - Colanu, pe o distanță de 51,42 ml, la E- restul proprietății (moștenitor M. C. ) pe o distanță de 114,74 ml, la S- pârâul Ilfov pe o distanță de 50,24 ml, la V- D. V. pe o distanță de 151,57 ml, intabulându-și dreptul de proprietate potrivit încheierii nr. 2414/17.05.2001 (fila 5).

A mai reținut prima instanță că, potrivit petitului cererii principale, reclamanta revendică suprafața de 1669 mp de la pîrîtă, dar solicită și stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți și că grănițuirea, ce constă în determinarea prin semne exterioare a limitelor dintre doua proprietăți vecine, poate fi cerută de orice proprietar vecinului său, în baza dispozițiilor art. 584 din Codul civil de la 1864, în vigoare la momentul promovării prezentei cereri, fără ca reclamantul să fie obligat să-și dovedească proprietate, în timp ce acțiunea în revendicare obligă reclamantul la dovedirea proprietății pentru porțiune de teren revendicată.

În speță, ca situație de fapt, s-a reținut că terenurile cumpărate de reclamantă și pârâtă provin de la același autor, reclamanta cumpărând în anul 2001 și pârâta în anul 2004, fiecare parte deținând titlu de proprietate, respectiv contract de vânzare-cumpărare, reclamanta pentru 6275 m.p, pârâta pentru 3103 mp, că din depozițiile martorilor audiați în cauză a rezultat că pe terenul reclamantei s-a adus o cantitate mare de pământ pentru a ridica nivelul terenului, ocazie cu care s-a constatat că pe terenul vecin se afla un șanț care reprezenta hotarul dintre cele două proprietăți,cealaltă limită a proprietății reclamantei fiind un gard (declarațiile martorilor Țican I.-L. și P. P., filele 92,93) și că martorii au mai declarat că acest de la reprezentantul reclamantei au aflat că nu el a nivelat acel pământ adus de martorul Țican, iar când avut ocazia de a vedea din nou cele două terenuri vecine, au constatat că pământul fusese nivelat, iar șanțul astupat.

În legătură cu acest șanț, ca semn de hotar, martorul P. P. a declarat că la una din extremitățile șanțului se afla și un capăt de pod peste care este construită șoseaua, că cei doi martori au precizat că în anul 2009 pe terenul vecin a apărut o fundație, care ar fi pe terenul reclamantei, că martorii pârâtei au declarat că exista un șanț, dar acesta era pe proprietatea ei, că acesta a fost astupat de pîrîtă, iar la momentul măsurării terenului, în anul 2004 când a fost cumpărat, s-au bătut țăruși care marcau limitele terenului, cu o deschidere la stradă de 25-30 ml.(martorii N. I. și I. I. M., filele 94,95) și că martorul N. I., care a fost angajat de pârâtă să toarne fundația, a declarat că această construcție s-a ridicat pe acest șanț, potrivit schiței construcției, fundația fiind amplasată la o distanță de 2,5 ml atât de hotarul din stânga, cât și față de cel din dreapta.

Coroborând declarațiile martorilor cu concluziile raportului de expertiză, dar și cu cele constatate de instanță cu ocazia cercetării locale și consemnate în procesul verbal, s-a reținut că terenurile nu sunt despărțite prin semne exterioare, părțile raportându-se numai la planul de amplasament și delimitare a imobilului întocmit cu ocazia cumpărării ternului și intabulării dreptului de proprietate și că în ceea ce privește cealaltă limită a proprietății reclamantei, s-a constatat că prin sentința civilă nr. 4185/2009 a Judecătoriei Târgoviște, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, s-a stabilit, prin respingerea cererii reclamantei . în contradictoriu cu ., că amplasamentul gardului construit de această din urmă societate este corect, deoarece „planul a fost întocmit conform sistematizării zonei, pe aliniamentul gardurilor edificate de ceilalți proprietari din zonă, care și-au aliniat proprietățile paralel cu DN 72, edificându-și împrejmuirile în consecință”.

Faptul că între cele două proprietăți nu existau semne exterioare de hotar, a rezultat și din cele declarate de mandatarul pârâtei la cercetarea locală, care s-a ocupat personal de întocmirea documentației necesară începerii construcției, și care a afirmat că a măsurat deschiderea la fațadă a terenului plecând de la țeava ce ar fi fost bătută de vecinul Ș. care ar fi cumpărat terenul în 2007, astfel că se poate trage concluzia că o nouă măsurare a terenului în vederea începerii construcției de către pârâtă s-a făcut ulterior anului 2007, ignorând măsurătorile cadastrale de la momentul cumpărării și care au stat și la baza întocmirii documentației pentru construcție.

În aceste condiții, singura limită de hotar certă este gardul ce desparte proprietatea reclamantei de proprietatea din vecinătatea vestică, asupra legalității căreia s-a pronunțat instanța, urmând ca amplasamentul hotarului ce desparte proprietățile părților din prezenta cauză să se stabilească prin măsurarea terenului reclamantei pornind de la acest gard.

Instanța de fond a reținut că reclamanta a revendicat și suprafața de 1669 mp care ar fi ocupată în mod nelegal de pârâtă, însă cum acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, instanța a analizat, prin comparare, titlurile celor două părți cu care acestea tind să-și dovedească proprietatea.

Astfel, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2421/16.05.2001, reclamanta a cumpărat de la M. D C., M. D I., D. V. și Weinfeld D. M. suprafața de 6275 m.p situată în extravilanul localității Colanu, . la N- drumul comunal Targoviste - Colanu, pe o distanță de 51,42 ml, la E- restul proprietății ( moștenitor M. C. ) pe o distanță de 114,74 ml, la S- pârâul Ilfov pe o distanță de 50,24 ml, la V- D. V. pe o distanță de 151,57 ml, intabulânu-și dreptul de proprietate potrivit încheierii nr. 2414/17.05.2001 (fila 5).

Ulterior, și pârâta a cumpărat de la M. I. suprafața de 3103 m.p cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4922/03.09.2004 de BNP C. A. R., teren identificat cu nr cadastral provizoriu 225/2 cu vecinătățile:la Nord, Drum comunal Târgoviște – Colanu – 30,90 ml;la Est D. V. 99,40 ml;la Sud Pârâul Ilfov 30,50 ml; la Vest . 114,74 ml, intabulându-și dreptul de proprietate potrivit încheierii nr. 5876/06.09.2004.

Cu privire la suprafața revendicată, s-a reținut că, în condițiile în care între cele două proprietăți nu există hotar și nici nu s-a dovedit altă modalitate de ocupare a terenului reclamantei de către pârâtă, cu excepția acelei fundații, pornind de la amplasamentul hotarului stabilit de instanță potrivit celor mai sus arătate, fundația construcției începută de pârâtă este amplasată, parțial, pe terenul reclamantei, respectiv o suprafață de 169 m.p, potrivit concluziilor aceluiași raport de expertiză.

Astfel, pârâta a fost obligată să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 169 m.p teren cuprinsă între punctele_-_-401-135 în anexa 1 la raportul de expertiză întocmit de exp. D. Z. (fila 133) și depus la dosar la 22.11.2011.

În acest sens, pârâta trebuie să-și ridice construcția, așa cum a solicitat și reclamanta prin cererea formulată, cerere admisă potrivit dispozițiilor art. 494 alin. 1 Cod civil, deoarece, așa cum rezultă din considerentele mai sus arătate, instanța a reținut că la momentul începerii construcției pârâta nu a procedat, mai întâi, la grănițuirea proprietății, că a procedat la o nouă măsurătoare a terenului pentru aplicarea schiței construcției pornind de la proprietatea din est, cea a numitului Ș., care-și marcase hotarul cu o țeavă, deși devenise proprietar în anul 2007, adică mult după dobândirea proprietății de către reclamantă și chiar de către pârâtă, că a procedat la astuparea acelui șanț fără a informa și pe proprietarul vecin, fiind astfel desființat singurul semn exterior care ar fi putut ajuta la stabilirea amplasamentului hotarului dintre cele două proprietăți.

Fiind obligată pârâta la respectarea proprietății reclamantei numai pentru suprafața de 169 mp, pe care este parțial construită fundația, iar construirea acesteia pe terenul reclamantei s-a reținut de instanță a fi din culpa pârâtei, care nu a procedat mai întâi la stabilirea limitelor exterioare ale proprietății sale, instanța a apreciat că nu s-a făcut dovada faptului că această situație exista anterior încheierii contractului dintre cumpărătoarea pârâtă și vânzător, după cum nu a rezultat nici evingerea pârâtei de către reclamantă pentru suprafața de 169 mp, pârâta urmând să-și stabilească limita exterioară a terenului și cu celălalt vecin, prin marcarea hotarului.

Împotriva sentinței civile a instanței de fond a declarat recurs, în termen legal, pârâta-reclamantă N. E. M., criticând-o pentru nelegalitate, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304¹ Cod procedură civilă.

Recurenta pârâtă-reclamantă N. E. M. a criticat faptul că în mod greșit instanța de fond a pășit la judecarea pricinii la termenul din 17.09.2012, că la data de 15.06.2012 s-a depus la dosarul cauzei, prin fax, completarea raportului de expertiză topo D. Z., că la termenul din 25.06.2012 au fost admise de către instanță obiecțiunile la raportul de expertiză topo (completare) și, totodată, a fost emisă de către instanță o adresă prin care i se punea în vedere expertului să răspundă obiecțiunilor și că la data de 06.08.2012 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză topo (completare) în original, același de fapt cu cel transmis prin fax la data de 15.06.2012.

S-a mai arătat că la termenul din 17.09.2012, când instanța a rămas în pronunțare, instanța a luat act de depunerea raportului de expertiză topo (completare) la data de 06.08.2012, fără să fi observat însă că acesta nu cuprinde răspunsurile la obiecțiunile formulate și admise de instanță, fiind una și aceeași lucrare cu cea din 15.06.2012, că față de faptul că expertul topo are puncte de vedere aproape diametral opuse exprimate prin raportul de expertiză inițial și prin completarea la acest raport era absolut necesar ca acesta să răspundă obiecțiunilor formulate și că în lipsa unui răspuns din partea expertului s-a apreciat că în mod nejustificat instanța de fond a omologat raportul inițial de expertiză topo, mai ales că punctul de vedere al expertului din completarea raportului de expertiză a avut la bază documentațiile cadastrale din zonă.

Recurenta pârâtă-reclamantă a precizat că prin sentința atacată, instanța de fond a admis în parte cererea principală și, stabilind linia de hotar pe aliniamentul cuprins între punctele D-E din raportul de expertiză topo, a obligat-o să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 169 mp teren cuprinsă între punctele_-_-401-135 din același raport de expertiză, soluția fiind una greșită, în discordanță cu probele administrate în cauză.

Atât contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2421/16.05.2001, prin care . dobândea de la M. C., M. D I., D. V. si Weinfeld C. suprafața de 6275 mp, cât si contractul autentificat sub nr. 4922/03.09.2004, prin care N. E. M. dobândea de la același vânzător M. D I. suprafața de 3103 mp au în vedere amplasamentele terenurilor si numerele cadastrale determinate prin Planul de amplasament și delimitare al corpului de proprietate din anul 2000, comun ambelor parcele înstrăinate.

Așadar, este evident că poziția terenurilor dobândite de reclamant și de recurentă este aceeași cu amplasamentele stabilite prin planul din anul 2000, amplasamente care sunt intabulate la OCPI Dâmbovița, lucrarea cadastrala fiind singura ce stabilește opozabilitatea terenurilor noastre in ceea ce privește raportul de vecinătate, cat si fata de terți.

Tocmai de aceea concluzia finală a expertului topo a fost aceea că „imobilele în cauză, identificate cu numere cadastrale nu se suprapun”.

Iată, așadar, că sunt mari dubii cu privire la reținerea elementelor fixe din teren ca puncte de plecare în efectuarea măsurătorilor (peste actele de cadastru!), mai ales a gardului de beton pe aliniamentul 118-200, adică hotarul dintre reclamant și . fond reținând în mod greșit faptul că „singura limită de hotar certă este gardul care desparte proprietatea reclamantei de proprietatea din vecinătatea vestică, asupra căreia s-a pronunțat instanța...”.

Documentația cadastrală, singura care este opozabilă terților confirmă că minusul de teren pretins prin acțiune de reclamantă de la recurentă se regăsește, de fapt, la . . de vest. Că așa stau lucrurile este confirmat și de faptul că inițial reclamanta s-a îndreptat cu acțiune în revendicare împotriva . respinsă în mod irevocabil. Ulterior, prin acțiunea îndreptată împotriva recurentei, reclamanta a încercat o translare a proprietăților către est, susținând ca proprietatea recurentei se suprapune peste proprietatea acesteia. Acest punct de vedere a fost împărtășit de instanța de fond, însă riscul este unul foarte mare, pentru că practic mutarea tuturor proprietăților către est va conduce la suprapuneri și la alte litigii.

Nu trebuie ignorat nici aspectul că D. V., cât și M. D I. ca moștenitori ai unui autor comun au dobândit terenurile pe care ulterior le-au înstrăinat către . T. si recurenta, în urma unui partaj voluntar făcut fără măsurarea efectivă a proprietăților și fără întocmirea vreunui plan de amplasament și delimitare a proprietății inițial comune.

Esențial este însă faptul că documentația cadastrală și punctul de vedere final al expertului topo confirmă faptul că recurenta nu stăpânește nicio suprafață din terenul reclamantei, proprietățile acestora nefiind suprapuse.

Mai mult, soluția instanței aruncă părțile într-un inevitabil litigiu cu vecinul dinspre est, Ș. M., peste a cărui proprietate a fost suprapusă proprietatea recurentei prin raportul de expertiza topo omologat, în condițiile în care buna-credință a fost evidentă, deținând absolut toate înscrisurile și autorizațiile prevăzute de lege. A mai reținut instanța că între proprietăți nu au existat semne exterioare de hotar, fără însă să aibă în vedere că, potrivit documentației cadastrale, există suficiente repere pentru a se putea determina dacă amplasamentul proprietății recurentei a fost respectat.

Astfel, este evident că proprietatea recurentei a fost traversată de un șanț de scurgere, care nu a constituit nicidecum hotarul dintre cele două proprietăți, amplasamentul acestuia fiind aproximativ pe mediana proprietății recurentei.

Așa cum a rezultat inclusiv din declarațiile martorilor, la capătul acestui șanț se află un cap de pod, care apare în actele cadastrale. Or, așa cum rezultă din documentația cadastrala, șanțul de scurgere se află în întregime pe proprietatea recurentei (aproape chiar pe jumătatea acesteia), iar aceasta a fost nevoită să-l astupe pentru a putea construi fundația.

Niciun moment instanța de fond nu a ținut cont de acest cap de pod aflat la capătul șanțului, deoarece ar fi putut lesne observa că distanța de la șanțul de scurgere până la proprietatea reclamantului este evidențiată in acte ca fiind de 19,88 ml. Mai mult, fundația recurentei se află amplasată la o distanță de 2m față de hotarul dinspre vest, deci nu pe proprietatea reclamantului.

În mod nejustificat instanța de fond a reținut, cu privire la cererea de chemare în garanție, că ar fi culpa recurentei pentru că nu a procedat mai întâi la stabilirea limitelor exterioare ale proprietății acesteia, procedând la astuparea șanțului fără a informa pe proprietarul vecin, șanț care constituia singurul semn exterior care ar fi putut ajuta la stabilirea hotarului dintre cele două proprietăți.

Recurenta a arătat încă o dată că, potrivit actelor, șanțul pe care l-a astupat nu se află la granița dintre proprietăți, ci pe mijlocul proprietății acesteia, că a respectat întocmai actele cadastrale pe care le deține, fiind în contextul admiterii acțiunii în revendicare în situația unui cumpărător evins din culpa vânzătorului.

Pe de altă parte, se poate remarca caracterul discreționar al aprecierilor instanței de fond, care nu „sancționează” în niciun fel atitudinea pasivă a reclamantului, care deși a dobândit proprietatea încă din anul 2001 nu a marcat prin niciun semn vizibil limita proprietății sale.

Față de toate cele mai sus arătate, s-a solicitat admiterea recursului și, potrivit motivelor invocate, în situația în care se va da eficiență primului dintre acestea, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru a se dispune efectuarea unei noi expertize topo sau, cel puțin, pentru ca expertul să răspundă obiecțiunilor formulate la termenul din 25.06.2012, iar în situația în care se va da eficiență celorlalte motive de recurs, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii sau, în subsidiar, admiterea cererii de chemare în garanție, urmând a obliga pe chematul în garanție M. I. să o despăgubească pentru suprafața de teren pierdută, precum și pentru toate cheltuielile aferente legate de transferul de proprietate, constând în daune-interese potrivit dispozițiilor art. 1341 Cod civil, astfel cum au fost stabilite prin expertiza în construcții.

Intimata .. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică, arătând că motivele de recurs se referă în principal la completarea raportului de expertiză și nu poate fi avută în vedere, întrucât, pe de o parte ar încălca sentința civilă nr. 4185/09.10.2009, repunând prin aceasta în discuție o hotărâre definitivă și irevocabilă, iar pe de altă parte s-ar întoarce la o poziționare învechită (sistem de proiecție „Local”) și efectuată în condiții ce au putut duce la nașterea prezentului litigiu, că fundația edificată de recurenta pârâtă este în mod evident pe terenul intimatei, concluzionându-se de către expert acest lucru și nefiind obiecțiuni privitoare la acest aspect și că în ceea ce privește limitarea proprietății intimatei în partea spre recurenta pârât este delimitată de șanțul acoperit (fără autorizație) de aceasta, dar identificat după capul de pod rămas la stradă.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.

In sedinta publica din 28.01.2013 tribunalul a calificat calea de atac corecta exercitata in cauza ca fiind apelul.

In susținerea cererii de apel, apelanta a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri si cu expertiza, probe încuviințate de către instanță.

A fost depus la dosar raportul de expertiza întocmit de către expert Chesches D., iar fata de faptul ca intimata reclamanta .. a formulat obiecțiuni, care au fost încuviințate, a fost depusa la dosar o completare la raportul de expertiza de către expertul Chesches D..

Intimații .. si M. D. I. nu a solicitat administrarea altor probe in apel.

După administrarea probatoriilor, Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civilă nr. 267 din 12 decembrie 2013, a admis apelul civil declarat de pârâta N. E. M., mandatar fiind N. M., împotriva sentinței civile nr. 4263 din 24.09.2012 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, a schimbat în parte sentința instanței de fond, în sensul că stabilește linia de hotar pe aliniamentul A-B din Anexa 4 din raportul de expertiză (fila 91), întocmită de expert C. D., a obligat pârâta să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului suprafața de 20 mp, identificată în Anexa nr. 4 a aceluiași raport de expertiză și obligă pârâta să ridice fundația de pe acest teren, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Prin aceeași decizie, instanța a obligat intimatul reclamant la plata cheltuielilor de judecată către apelantă de 2664 lei.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dâmbovița a reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2421/16.05.2001 reclamanta .. cumpără de la M. D. C., M. D. I., D. V. și Weinfeld D. M. suprafața de 6275 m.p., situată în extravilanul localității Colanu, . provizoriu 252/1, având vecinătăți la N- drumul comunal Târgoviște - Colanu, pe o distanță de 51,42 ml, la E- restul proprietății (moștenitor M. C.) pe o distanță de 114,74 ml, la S- pârâul Ilfov pe o distanță de 50,24 ml, la V - D. V. pe o distanță de 151,57 ml, intabulându-și dreptul de proprietate potrivit încheierii nr. 2414/17.05.2001.

Apelanta pârâtă N. E. este proprietara suprafeței învecinate de 3103 mp în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4922/03.09.2004 de BNP C. A. R., teren identificat cu nr. cadastral provizoriu 225/2 cu vecinătățile:la Nord - Drum comunal Târgoviște – Colanu – 30,90 ml; la Est - D. V. 99,40 ml; la Sud - Pârâul Ilfov 30,50 ml; la Vest - . 114,74 ml, intabulându-și dreptul de proprietate potrivit încheierii nr. 5876/06.09.2004. Vânzătorul acestei suprafețe de teren este tot M. D. I., care a înstrăinat și societății intimate reclamanta.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat grănițuirea celor două proprietăți între care nu există hotar, precum și revendicarea de la pârâtă a unei suprafețe de teren de 1669 mp despre care susține că a fost acaparată de aceasta, precum și ridicarea de către pârâtă a fundației casei, începute a fi construită de către pârâtă parțial pe terenul său.

Din probele testimoniale administrate de către prima instanță a rezultat că cele două proprietăți învecinate nu sunt grănițuite, aspect reținut în mod corect de către judecătorie.

Tribunalul a mai reținut că prin sentința civilă nr. 4185/9.10.2009 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 467/23.04.2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta .. în contradictoriu cu pârâta S.C. Procor S.A., prin care s-a solicitat să se dispună obligarea pârâtei S.C. Procor S.A. să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de circa 1800 mp teren situat în ., să demoleze gardul construit pe proprietatea sa, să grănițuiască proprietățile prin fixarea liniei de hotar si să se dispună rectificarea cărții funciare deschisa pe numele paratei pentru terenul de_ mp in sensul restabilirii concordantei dintre starea tabulara și situația juridica reala a imobilului.

Ca urmare a acestei sentințe, gardul despărțitor dintre proprietățile S.C. Procor S.A. și .. s-a păstrat în mod irevocabil. Se mai reține, de asemenea, de către Tribunal că în urma comparării titlurilor de proprietate ale celor două societăți, instanța de judecată a statuat în mod irevocabil că este preferabil dreptul de proprietate al pârâtei S.C. Procor S.A., care și-a intabulat primul dreptul de proprietate în cartea funciară.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză în fața instanței de apel, s-a solicitat expertului întocmirea a două variante ale raportului de expertiză, în sensul ca la identificarea terenurilor celor două părți să se țină seama de linia de hotar dintre S.C. Procor S.A. și .., dar și să identifice cele două suprafețe de teren prin raportare strict la actele de proprietate ale părților cu ignorarea acestei linii de hotar.

În prima variantă, expertul a identificat terenurile părților, ținând seama de linia de hotar dintre S.C. Procor S.A. și .., însă a precizat că nu mai este posibilă respectarea vecinătăților din partea de N și S, așa cum sunt acestea notate în actele de vânzare cumpărare – Anexa 1 și 2 a raportului de expertiză, în sensul că o parte din proprietățile reclamantei și pârâtei se suprapun peste cursul pârâului Ilfov, iar între calea de acces DJ 721 și cele două proprietăți rămâne o suprafață de teren considerabilă.

În cea de a doua variantă, expertul a ținut seama de actele de proprietate ale părților, identificând astfel terenurile acestora conform cu planurile cadastrale, dar în această situație, nu se mai poate ține seama de linia de hotar dintre S.C. Procor S.A. și .., decât dacă se admite că exista o suprapunere intre lucrarea cu nr. cadastral 246 aparținând . nr. cadastral 252/1, aparținând intimatului reclamant ., în valoare de 1568 mp – Anexa nr. 3 si 4 din raportul de expertiza. In aceasta varianta terenurile in litigiu nu se suprapun, doar fundația de beton edificata de apelanta parata se suprapune peste numărul cadastral 252/1.

Față de aceste concluzii ale expertului desemnat, s-a solicitat acestuia să se întocmească o completare a primei variante, în sensul de a fi identificate suprafețele terenurilor părților în litigiu, cu respectarea întocmai a vecinătăților din contractele de vânzare cumpărare, a gardului de beton, fără a avea în vedere documentațiile cadastrale, încadrând proprietățile până la limitele de nord – DJ 721 și Sud – pârâul Ilfov.

Prin completarea raportului de expertiză, expertul a identificat terenurile părților astfel: a păstrat poziția cadastrala nr. 252/2, cea aparținând apelantei N. E., iar în ceea ce privește nr. cadastral 252/1, aparținând intimatei reclamante . s-a considerat limita de V gardul de beton cu . limita de N cu DJ 721 si de S cu pârâul Ilfov a fost construită astfel încât să se țină cont de zonele de protecție prevăzute pentru drumuri și ape, rezultând o zonă de suprapunere de 1508 mp dintre cele două suprafețe în litigiu.

Expertul a precizat însă că această variantă este o suprapunere artificial creată, datorită lipsei fizice a terenului.

Aceeași lipsă fizică a terenului a fost explicată și de instanța de judecată în cauza nr._, când a arătat că „în speță nu se poate vorbi decât de o atitudine frauduloasa a vânzătorilor, care au înstrăinat cu bună știință o suprafață pe care nu o mai dețineau în proprietate”, cu referire la terenurile aflate în proprietatea . ..

Tribunalul nu a reținut ca fiind corectă prima variantă a raportului de expertiza, astfel cum a fost completata de către expert, întrucât nu corespunde cu ceea ce au cumpărat părțile potrivit actelor lor de proprietate. Astfel, dacă în ceea ce privește terenul aflat în proprietatea apelantei, acesta este identificat în mod corect, în sensul că rezulta atât din planul cadastral 252/2, dar și din detaliile fixe din teren: forma și poziția carosabilului, poziția podețului de pe DJ 721, amplasamentul celor doi stâlpi electrici de beton, poziția șanțului din zona de S a cadastrului 252/2, poziția terenului reclamantei intimate . este una ce nu corespunde actului de proprietate, în sensul ca în chiar cuprinsul contractului autentic de vânzare cumpărare sunt date dimensiunile laturilor, care nu se regăsesc și în schiță de plan întocmită de expert.

Astfel, latura de V cu PROCOR trebuie sa fie de 151,57, iar expertul a găsit 146,12 m, la N cu drumul DJ 721 în actul de vânzare cumpărare este trecuta o limita de 51,42, iar expertul a stabilit 46,16 m, in partea de S cu pârâul Ilfov în actul de vânzare cumpărare este menționată o dimensiune de 50,24 ml, față de 34,93 ml, iar în partea de E cu apelanta pârâta dimensiunea este de 106, 60 m, față de 114,74 ml cât trebuie să fie în actul de vânzare cumpărare.

Pe de altă parte, este incorect ca în cadrul aceleiași schițe terenurile învecinate să fie reprezentate prin utilizarea unor criterii de identificare diferite, in sensul ca pentru terenul apelantei s-a utilizat planul cadastral și actul de vânzare cumpărare, iar pentru intimata aceste criterii nu au mai fost avute în vedere, ci exclusiv vecinii, fără respectarea însă a limitelor prevăzute în contractul de vânzare cumpărare, fiind creata astfel “artificial”, cum a precizat expertul o suprafața de teren.

Nu în ultimul rând, se opune utilizării acestei schițe de identificare a terenurilor si argumentul rezultat din faptul ca cele doua suprafețe de teren învecinate au reprezentat inițial un singur trup, fiind întocmit un singur cadastru, cu nr. 252, care a fost dezmembrat în 252/1 și 252/2, astfel că între acestea nu au cum să existe suprapuneri.

Se ajunge astfel la stabilirea ca fiind corecta a variantei a II a raportului de expertiza întocmit în apel, care identifica cele doua terenuri corect, prin aplicarea actelor de proprietate si a semnelor fixe de la fata locului, dar in care nu se tine seama, aparent, de gardul de beton construit de . proprietatea să si cea a reclamantei intimate ..

În realitate, expertul a arătat că terenului reclamantei intimate, deși identificat corect, îi lipsește suprafața pierdută în mod irevocabil în procesul cu . pe care reclamanta intimata o revendica acum de la apelanta parata N. E.. Tribunalul nu va avea în vedere aceasta susținere a reclamantei intimate, întrucât ceea ce a cumpărat este rezultat din contractul de vânzare cumpărare și este identificat prin planul cadastral, înscrisuri ce se coroborează cu raportul de expertiza întocmit în cauza, în varianta reținută ca fiind corecta de către instanță, varianta în care terenul reclamantei nu se suprapune peste terenul pârâtei N. E..

La aceste mijloace de proba administrate se alătură și prezumția de lucru judecat rezultată din procesul de revendicare purtat între . si . sensul că odată ce a fost identificat terenul reclamatei și s-a statuat cu lucru judecat poziția sa, inclusiv prin pierderea ca urmare a comparării de titluri a unei suprafețe din acesta, nu se poate susține într-un alt proces că terenul este identificat în alta locație sau că are o altă suprafața, întrucât se opune efectul pozitiv al lucrului judecat. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune . proces care are legătură cu chestiunea litigioasa dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta . cât și pârâta N. E. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta reclamantă . a criticat decizia atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, reclamanta . a arătat că, în fapt, a chemat în judecată pe pârâta N. E. A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ca aceasta să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 1785 m.p. pe care i-a acaparat-o din totalul de 6.275 mp., conform raportului inițial de expertiză depus în data de 21.11.2011 la dosarul cauzei realizată în sistem stereografic 1970), cu mențiunea că poziționarea inițială și documentația cadastrală erau efectuate în sistem de proiecție "local".

S-a învederat că terenul dobândit de societate este cumpărat prin contractul nr.2421/16.05.2001și intabulat cu nr. cadastral 252/1, iar pârâta a dobândit un teren învecinat la mai mult de trei ani pupa ei, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.4922/03.09.2004 și intabulat ulterior sub nr. cadastral 252/2.

Data cumpărării și data înscrierii în cartea funciară este, pentru ei, anterioară datelor de cumpărare și respectiv înscriere în cartea funciară ale pârâtei, așa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, fapt netăgăduit nici de pârâtă – (întrebarea 4 din interogatoriu pag.107 din dosar).

Recurenta a arătat că se impune aprecierea asupra încălcării de către instanța pe apel prin decizie a două principii - ale Legii nr. 7/1996 cu modificările ulterioare:

Astfel, cât privește principiile care se referă la însăși efectele înscrierilor de carte funciară, aceasta trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: Principiul opozabilității față de terți a drepturilor reale înscrise în carte funciară; În afara excepțiilor prevăzute expres de lege, dobândirea sau modificarea valabilă a unui drept real imobiliar nu poate fi opusă terților decât prin și din momentul înscrierii acestuia în cartea funciară.

Potrivit Legii 7/1996, Art.21, (1) publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidență a cadastrului are ca obiect înscrierea în cartea funciara a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele din aceeași unitate administrativ-teritoriala, in scopul transmiterii sau constituirii de drepturi reale imobiliare ori, după caz, al opozabilității față de terți a acestor înscrieri. Principiu în baza căruia s-a pronunțat Sentința Civila nr.4185/9.10,2009, definitiva și irevocabilă (atașată prezentelor motive - fila 6 alin. 1,2 3,4 ),

De asemenea, principiul priorității înscrierilor; În afara cazurilor expres prevăzute de lege, orice înscriere produce efecte numai în folosul aceluia care a înregistrat cererea de înscriere în cartea funciară, dacă acesta are același obiect și este formulată împotriva aceluiași antecesor tabular, chiar dacă actul în temeiul căruia se solicită înscrierea a fost încheiat ulterior.

Principiul priorității înscrierilor este acea regulă potrivit căreia, în afara excepțiilor prevăzute de lege, cel care și-a înregistrat primul cererea de înscriere în car­tea funciară a unui drept tabular va fi socotit adevăratul titular al dreptului înscris în folosul său.

Acest principiu este reglementat în art. 25, 26, 28, 29 etc. din Legea nr.7/1996, în Regulament, în art. 48,49,50, precum și în Codul civil.

Recurenta reclamantă a arătat că în speță, suntem în prezența principiului juridic latin: Qui prior tempore, potior jure = Cel care își înscrie primul dreptul, va fi proprietar.

Referitor la puterea de lucru Judecat - Efectul Pozitiv, recurenta a arătat că în ce privește celalalt vecin al societății respectiv ..( respectiv BIANRA după cumpărarea terenului și dreptului litigios de la acea vreme), s-a pronunțat Sentința civilă nr.4185/9.10.2009, prin care s-a stabilit în mod definitiv si irevocabil că această societate nu a acaparat din terenul său, în conformitate cu măsurătorile realizate în sistem de proiecție Stereografic 1970. Prin decizia civilă atacată s-a admis apelul și s-a dispus stabilirea liniei de hotar pe aliniamentul A-B din anexa nr.4 a raportului de expertiza efectuat în apel.

Din teorie s-a arătat: În privința terților, adică a acelor persoane care nu au participat la proces nici direct și nici prin reprezentare, se impun a fi lămurite doua aspecte: - dacă părțile pot folosi hotărârea obținută de ele împotriva acestora, și în caz afirmativ sub ce aspect și în ce măsura, fără referire desigur la acele categorii de hotărâri judecătorești care produc efecte erga omnes (ca cele în materie de stare civilă), dată fiind puterea relativă a lucrului judecat; hotărârile la care terții nu au participat vor putea fi folosite împotriva lor numai ca mijloace de dovadă, hotărârea judecătorească fiind asimilată din acest punct de vedere actelor autentice.

Ceea ce instanța a constatat în cuprinsul hotărârii, în procese-verbale, încheieri, are putere doveditoare până la înscrierea în fals, iar declarațiile părților, recunoașterile făcute la interogatoriu, sau spontan, în cursul judecății, putând avea, în cadrul unui alt proces, valoarea probant a mărturisirii extrajudiciare.

În practică s-a statuat: Secția I civilă, decizia nr. 3028 din 4 mai 2012 ICCJ. „Autoritatea de lucru judecat, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior. Prezumții. P. de lucru judecat. Efecte. Cod civil, art. 1200, art. 1202; Notă: S-au avut în vedere dispozițiile Codului civil, astfel cum erau în vigoare la data învestirii instanței.

Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătura cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, iară posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fata instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare si care nu pot fi ignorate.

Cum potrivit art.l200 pct.4 cu referire la art.1202 alin.(2) Cod civil, în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Recurenta a mai susținut că soluția pronunțată de instanța de apel, nesocotește efectul pozitiv al puterii de lucru judecat contrazicând dispozitivul acesteia și "aruncând" peste linia de hotar stabilita (cu procor / biandra) terenul său.

În opinia sa, recurenta a arătat că efectul pozitiv al puterii lucrului judecat tinde să prezerve eficacitatea indirectă a actului jurisdicțional anterior în sensul că acele limite ale proprietăților nu mai pot fi modificate, pentru cauze preexistente momentului pronunțării celei dintâi hotărârii.

Cu privire la "buna" credință manifestată de pârâtă se poate observa că aceasta a astupat semnul de hotar fara autorizație (așa cum o recunoaște și la interogatoriul luat de noi la fond) reprezentat de sântul ce traversa terenul de la Nord - DJ. 721 (drum asfaltat) la Sud - Pârâul Ilfov, aceasta, evidență fiind reaua sa credința.

Pentru toate aceste considerente, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate și pe fond, admiterea acțiunii și menținerea soluției instanței de fond stabilind linia de hotar pe aliniamentul D-E din raportul de expertiza Ziziz D. (fila 133-dosar fond) depus la 21.11.2011.

Recurenta pârâtă a criticat decizia atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, pârâta N. E. M. a arătat că soluția instanței este greșită, prin raportare la toate probele administrate în cauză.

Astfel, este lesne de observat faptul ca instanța de apel a acordat eficienta maxima raportului de expertiza topo Chesches D. întocmit în aceasta faza procesuala.

Recurenta pârâtă a menționat că nu poate fi, așadar, de acord cu soluția mai degrabă de compromis a instanței, care a omologat varianta a II-a din raportul de expertiză, în contextul în care apărarea sa constantă și bazată pe probe a fost aceea că nu a acaparat vreo suprafață de teren aparținând reclamantei.

Reaua-credință a reclamantei ar fi putut fi observată și "sancționată" din însăși urmărirea demersurilor sale judiciare.

În anul 2007, reclamanta . cheamă în judecată pe . obligarea acesteia să-l lase în deplină proprietate și posesie suprafața de cea 1800 mp.

Pentru ca această acțiune a fost respinsă în mod irevocabil, . "găsește" soluția acționării sale în judecată, în anul 2011, pentru revendicarea aceleiași suprafețe de teren. Interesant este însă faptul că, de data aceasta, reclamanta pretinde că acapararea s-ar fi realizat în vara anului 2010, când ar fi deplasat punctul de hotar pe latura de nord spre proprietatea sa.

Contradicțiile sunt, așadar, evidente și acestea nu pot conduce decât la reaua-credință a reclamantei, care pretinde acaparări succesive ale aceleiași suprafețe de teren care îi aparține.

Concluzia fermă, care se desprinde din probele administrate în cauză, și reținută de altfel de instanța de apel, este aceea că suprafețele de teren în litigiu nu se suprapun.

Cu toate acestea, Tribunalul Dâmbovița în mod greșit a obligat-o să lase în proprietate și posesie reclamantei suprafața de 20 mp ocupată de fundație.

În vederea edificării acestei construcții a întocmit prin intermediul specialiștilor autorizați Planul de Amplasament al Construcției (P.A.C.), avizat atât de Primăria comune Ulmi, cât și de OCPI Dâmbovița, plan conform căruia construcția se încadrează între limitele de hotar ale proprietății sale, limite determinate pe bază de schițe.

Totodată, în baza acestei certificări a amplasamentului terenului și a construcției, a întocmit întreaga documentație în vederea obținerii autorizației de construire, cuprinzând: Acordul pentru alimentare cu apă și canalizare. Acordul pentru protecția civilă. Acordul de mediu. Acordul PSI, documentație pentru eliberarea căreia amplasarea proprietății sale a fost verificată de mai multe ori.

Totodată, constatându-se încadrarea proprietății sale în condițiile legale, prin Avizul nr.40 i s-a acordat PUD - Ridicare interdicție construire locuința în zonă de către Consiliul Tehnic Județean, ceea ce confirmă o dată în plus că edificarea construcției a început în urma unor multiple verificări ale autorităților decidente în materie.

Tuturor acestor documente li se adaugă Certificatul de Urbanism nr.1/03.01.2006 și Autorizația de construire nr.60/30.11.2006, buna noastră credința fiind dovedita si, mai mult, faptul ca prin existenta si respectarea tuturor acestor documente fundația a fost edificata in limitele proprietății noastre.

De asemenea, recurenta pârâtă a învederat că a solicitat instanței de apel ca în situația omologării uneia din cele două variante ale raportului de expertiză să admită și cererea noastră reconvențională, având ca obiect obligarea vânzătorului M. I., ca și chemat în garanție pentru evicțiune, la plata despăgubirilor pentru terenul și suprafața din construcție pierdute, așa cum ele au fost stabilite prin expertiza în construcții N. E. întocmită la fondul cauzei.

Deși s-a pronunțat în mod implicit prin sintagma "menține restul dispozițiilor sentinței", respingând cererea sa, instanța de apel nu a motivat în niciun mod această soluție, considerentele deciziei nefăcând vreo referire cu privire la solicitarea sa.

Față de toate cele mai sus arătate, recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.

Curtea, analizând cererile de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:

În ce privește recursul declarat de reclamanta ., curtea va constata că toate criticile formulate în recurs și circumscrise disp. art.304 pct.9 C.pr.civ. sunt nefondate.

Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr.7/1996, având în vedere la pronunțarea hotărârii atacate tocmai înscrierile din cartea funciară, contractul de vânzare cumpărare și modul de identificare a proprietății recurentei reclamante prin planul cadastral.

În mod corect instanța de fond a omologat varianta a II-a a raportului de expertiza întocmit în apel, care evidențiază cele doua terenuri prin aplicarea actelor de proprietate si a semnelor fixe de la fata locului.

Potrivit concluziilor expertului, există o lipsă fizică a unei suprafețe de teren din zona în care se află amplasate proprietățile părților. Această concluzie este evidențiată și în raportul de expertiză efectuat în cauza cu nr._, raport în baza căruia s-a pronunțat sentința nr.4185/2009, al cărui efect pozitiv este invocat de recurenta reclamantă.

Tribunalul nu a nesocotit efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al sentinței nr.4185/2009, evocată mai sus, așa cum susține recurenta reclamantă, ci a avut în vedere considerentele care au dus la pronunțarea ei.

Tribunalul a reținut corect că în procesul de revendicare purtat între . si . fost identificat terenul reclamatei și s-a statuat cu autoritate de lucru judecat poziția sa, astfel că nu se poate susține în prezenta cauză că terenul este identificat în alta locație sau că are o altă suprafața.

Prin urmare, decizia tribunalului prin care s-a stabilit linia de hotar între părțile din prezenta cauză potrivit Anexei 4 din raportul de expertiză efectuat în apel, este legală și temeinică, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt existentă pe teren.

În ce privește recursul declarat de pârâta N. E. M., curtea va reține că și acesta este nefondat.

Nu pot fi reținute criticile recurentei pârâte referitoare la nesocotirea de către instanța de apel a concluziei că suprafețele în litigiu nu se suprapun, deoarece, așa cum am arătat mai sus, varianta omologată de instanță a avut în vedere actele de proprietate ale părților, înscrierile de la cartea funciară și semnele fixe de hotar aflate pe teren.

În ce privește cererea de chemare în garanție, tribunalul s-a pronunțat asupra ei prin menținerea dispozițiilor sentinței.

Astfel, tribunalul a dispus ca pârâta să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei suprafața de 20 mp, suprafață pe care pârâta a edificat o fundație.

Din probele administrate în cauză rezultă în mod cert că fundația a fost edificată de către pârâtă și nu de vânzătorul M. D.I., chemat în garanție, că edificarea acestei fundații s-a făcut înainte de stabilirea limitelor proprietăților între părțile din prezenta cauză, astfel că în mod corect tribunalul a menținut dispoziția judecătoriei de respingere a cererii de chemare în garanție.

Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art.304 și 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ambele recursuri declarate în cauză ca nefondate și va menține ca legală și temeinică decizia pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile formulate de reclamantă ., cu sediul în Târgoviște, . 24, ., județul Dâmbovița, cu adresa de corespondență în Târgoviște, . N1, . Dâmbovița și pârâta N. E. M., domiciliată în ., mandatar fiind N. M.,domiciliată în Târgoviște, .. D., ..14, județul Dâmbovița, împotriva deciziei civile nr. 267 din 12 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul chemat în garanție M. D. I., domiciliat în Târgoviște, ..2, județul Dâmbovița, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 aprilie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

M. P. C. M. MoiceanuMădălina P. G.

GREFIER,

C. C.

Red. CMM

Tehnored.CC

2 ex./8.05.2014

d. fond_ Tribunalul Dâmbovița

j. fond N. C.

Operator date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 233/2014. Curtea de Apel...		Contestaţie la executare. Decizia nr. 2039/2014. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Contestaţie la executare. Decizia nr. 2039/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1639/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Strămutare. Sentința nr. 79/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Pretenţii. Decizia nr. 1203/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI