Validare poprire. Decizia nr. 2325/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2325/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 2079/287/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 2325
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2014
Președinte - C. - P. B.
Judecători - E.-S. L.
- V.-A. P.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de creditoarea „CONFIDENȚIAL .., cu sediul în orașul P., județul O., împotriva deciziei civile nr. 113/28 martie 2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în . și terțul poprit T. RÂMNICU SĂRAT, cu sediul în Râmnicu Sărat, .. A1, județul B..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta-creditoare . P., reprezentată de avocat Ș. F., din cadrul Baroului B., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/3.11.2014 și intimata-debitoare ., reprezentată de avocat M. A., din cadrul aceluiași barou, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/5.10.2014, lipsind intimata-terț poprit T. Râmnicu Sărat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la al doilea termen de judecată, recursul este timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței . nr._/11.06.2014 și cu 0,30 lei timbre judiciare, ce au fost anulate la dosar. Totodată, se învederează că prin încheierea din 1 octombrie 2014, s-a respins cererea de abținere formulată de membrii completului de judecată.
Se mai învederează că, prin intermediul Serviciului Registratură, s-au depus la dosar concluzii scrise de către recurenta-creditoare, înregistrate sub nr._/3.11.2014.
Reprezentantul recurentei depune în xerocopie ordinul de plată nr. 62/14.03.2012, din care un exemplar comunică și intimatei-debitoare prin avocat.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarația părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat Ș. F., având cuvântul pentru recurenta-creditoare . oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând, în esență, că solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor în sensul validării cererii de poprire, cu obligarea terțului poprit să achite sumele reprezentând debit și cheltuieli de executare din contul debitoarei.
Dosarul se află în al doilea ciclu procesual, iar hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea greșită a legii și încălcarea dispozițiilor art.460 alin.1 Cod pr.civilă și art.1 și 2 din O.G. nr.22/2002, conform art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În mod netemeinic și nelegal instanța de apel a omologat concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, întrucât expertul a prezentat parțial situația conturilor și plăților efectuate și a dat o interpretare proprie în ceea ce privește existența obligațiilor debitoarei și terțului poprit, dar și a naturii creanțelor, lucrare cu privire s-au formulat obiecțiuni, ce au fost respinse.
Având în vedere consemnările raportului de expertiză – pag.7 paragraf 3, în care se menționează că Primăria P. putea plăti suma datorată recurentei din capitolul „Materiale”, în concluziile lucrării se arată doar ce s-a plătit în 2012 și 2013, iar instanța în mod greșit a stabilit că acestea erau cheltuieli de organizare, întrucât în raport capitolul „Materiale” și capitolul „Organizare” sunt evidențiate separat.
Consideră că instanța de apel a interpretat nelegal raportul de expertiză, care nu a clarificat situația de fapt dedusă judecății, fiind făcute plăți pe care expertul le-a acoperit. Expertul și nici instanța nu au stabilit în ce condiții s-a făcut ultima plată către creditoare din data de 3.03.2014.
Mai mult, instanța de apel trebuia să clarifice ce demersuri a făcut debitoarea pentru achitarea datoriei, lucru ce nu s-a realizat, din actele și probele dosarului rezultând clar că între debitoare și terțul poprit a existat o înțelegere frauduloasă pentru a nu plăti datoria recurentei.
În primul ciclu procesual instanțele au fost induse în eroare, însă acum există probe certe că debitoarea a efectuat plăți către alți creditori, ilegal, fără a fi privilegiați.
Ansamblul probelor conduc la o singură concluzie și anume că cererea de poprire este temeinică și legală, astfel că solicită admiterea recursului, admiterea cererii de chemare în judecată și validarea popririi. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat M. A., având cuvântul intimata-debitoare ., solicită respingerea recursului că nefondat, menținerea deciziei Tribunalului B., care este temeinică și legală. Expertiza s-a întocmit cu participarea expertului consilier al recurentei, care a achiesat la concluziile expertului desemnat de instanță, astfel că nu se poate susține că aceasta nu este corectă.
Nemulțumirile recurentei sunt rezultatul neînțelegerii situației bugetului. Conform OUG nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, începând cu anul 2011, bugetul UAT se împarte în două secțiuni, de funcționare și de investiții-dezvoltare, fiecare cu conturile și capitolele sale. Recurenta nu a înțeles că toate plățile s-au făcut din contul bunuri și servicii. Raportul de expertiză a fost corect întocmit, s-au respectat obiectivele stabilite, a fost avizat de expertul consilier al recurentei.
Debitoarea a făcut demersuri cu privire la achitarea obligațiilor către recurenta-creditoare, făcându-se plăți constant de la încheierea contractului și până la primirea unei adrese de la P., care a comunicat că inclusiv facturile emise de creditoare fac obiectul unei cercetări penale. Ulterior plățile au fost reluate, inclusiv în anul 2013 și 2014, demersuri care dovedesc buna credință a debitoarei.
În ce privește ordinul de plată depus astăzi, în partea de jos se menționează că s-a achitat din secțiunea Dezvoltare, conform Ordonanței 22, cont din care nu se pot face plăți către recurentă.
În concluzie, se solicită respingerea recursului că nefondat și să se ia act că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat, sub numărul_ din data de 27.06.2012, creditoarea „Confidențial .., în contradictoriu cu terțul poprit T. Râmnicu Sărat și debitoarea Primăria Comunei P., a formulat cerere de validare a popririi, prin care a solicitat obligarea terțului poprit să achite suma de 291.733,87 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare, și amendarea acestuia cu o sumă cuprinsă între 200 și 1000 lei.
Prin întâmpinarea formulată, terțul poprit T. Râmnicu Sărat a solicitat respingerea cererii, motivat de faptul că nu este real că refuză să dea curs dispoziției de poprire.
Debitoarea ., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii, întrucât terțul poprit a dat eficiență prevederilor art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 22/2002, precum și Ordinului MFP nr. 2336/2011 pentru aprobarea procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii. Terțul poprit nu a refuzat să dea curs dispoziției de poprire și a comunicat executorului că sumele prezentate pentru indisponibilizare reprezintă cheltuieli pentru organizare și funcționare și nu pot fi supuse executării silite.
Judecătoria Râmnicu Sărat, prin sentința civilă nr. 1385/04.09.2012, a respins cererea de validare poprire, reținând că, prin sentința nr. 3158/16.09.2011 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, debitoarea Unitatea Administrativ Teritorială . obligată să plătească creditoarei, în termen de 20 de zile de la data comunicării ordonanței de plată, suma de 161.369,44 lei, reprezentând contravaloare produse livrate, precum și penalități de întârziere și cheltuieli de judecată. În temeiul titlului executoriu, constând în sentința civilă menționată, s-a format dosarul de executare nr. 1279/2011, pentru recuperarea de către creditoarea „Confidențial .. a sumei de 282.549,42 lei.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 5.12.2011, pronunțată în dosarul nr. 3945/287.2011 de Judecătoria Râmnicu Sărat, s-a admis cererea de încuviințare a executării silite a sentinței nr. 3158/16.09.2011 a Tribunalului B..
La data de 14.12.2011, B. C. L. C. a emis adresă de poprire către T. Râmnicu Sărat, prin care a dispus înființarea popririi pentru suma de 292.733,87 lei, reprezentând debit datorat conform titlului executoriu, în sumă de 282.549,42 lei și cheltuieli de executare în sumă de 10.184,45 lei. În data de 5.01.2012, terțul poprit a comunicat că a dat curs popririi asupra conturilor debitoarei . prevederilor Ordinului MFP nr. 2336/2011 pentru aprobarea procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înființarea popririi conturilor autorităților și instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului.
Executorul judecătoresc a revenit cu cereri de înființare a popririi la data de 7.03.2012, 4.04.2012 și 18.06.2012, ultima solicitare fiind făcută după respingerea contestației la executare formulată de debitoarea ., în dosarul nr._ al Tribunalului B..
Prima instanță a reținut incidența art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 22/2002, conform cărora „creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele datorate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale pentru care au fost înființate”. Din conținutul sentinței nr. 3158/16.09.2011 a Tribunalului B. a rezultat că sumele de bani solicitate de către creditoare reprezintă contravaloare produse livrate debitoarei în baza unui contract încheiat între acestea în iunie 2009, astfel încât, raportat la situația de fapt prezentată, nu s-a dovedit că în contul debitoarei au fost virate sumele destinate acoperirii plăților pentru achizițiile făcute în baza contractului nr. 1625/2009, sumele din cont având o altă destinație, iar potrivit dispozițiilor fiscale, sumele alocate instituțiilor și autorităților publice nu pot primi o altă destinație decât cea pentru care au fost aprobate și atribuite. Pentru aceste motive, nu s-a reținut în sarcina terțului poprit neîndeplinirea obligației de a consemna, la dispoziția executorului judecătoresc, sumele de bani cuvenite creditoarei.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel creditoarea, la data de 06.09.2012, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului B., sub nr._ din 24.10.2012. Reținând aceleași considerente că și prima instanță, tribunalul a respins apelul, prin decizia nr. 25/04.02.2013.
Creditoarea a promovat recurs împotriva deciziei date în apel, la data de 04.03.2013, cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, sub nr._ din data de 25.03.2013.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 1563/04.06.2013, a admis recursul, a casat decizia nr. 25/04.02.2013 a Tribunalului B. și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul B..
S-a apreciat că, față de obiectul pricinii – validare poprire, prin raportare la dispozițiile art. 456 și art. 460 din Codul de procedură civilă, pentru justa soluționare a cauzei, se impune a se verifica disponibilitățile bănești din conturile debitoarei . și toate conturile din care au fost făcute acestea în perioada 5.01.2012 (moment la care terțul poprit a comunicat că a dat curs popririi asupra conturilor debitoarei) – la zi, dacă plățile respective reprezintă cheltuieli de organizare și funcționare (inclusiv a celor de personal) dacă sumele cuprinse în conturile în care au existat disponibilități puteau face obiectul popririi, dată fiind natura creanței. De asemenea, s-a arătat că se impune a se prezenta de către instituția debitoare documente din care să rezulte că a făcut demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, astfel cum prevede art. 2 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
În acest context și având în vedere că verificările menționate implică necesitatea efectuării unei expertize în specialitatea contabilitate, probă care, în raport de dispozițiile art. 305 din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu poate fi administrată în faza procesuală a recursului, curtea a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Dosarul a fost înregistrat sub nr._ din data de 02.09.2013.
Intimata-debitoare, . depusă la 27.09.2013, a invocat excepția decăderii creditoarei din dreptul de a solicita validarea popririi, conform art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă. S-a referit la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/15.04.2013, care a stabilit natura termenului de 3 luni, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii. Intimata a precizat că executorul judecătoresc a comunicat poprirea la data de 05.01.2012, iar dacă nu și-a îndeplinit obligația în termenul de 15 zile, creditoarea avea la dispoziție 3 luni pentru sesizarea instanței. Cererea depusă la 27.06.2013 ar fi peste termenul de 3 luni.
Instanța a unit excepția cu fondul, în temeiul art. 137 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
În ședința publică din 18.10.2013, ținând cont de considerentele deciziei de casare, tribunalul a dispus completarea probelor administrate la prima instanță cu expertiza contabilă, pentru a se verifica disponibilitățile bănești din conturile primăriei, plățile efectuate, dacă au existat disponibilități care puteau face obiectul popririi, în raport de natura creanței. Raportul de expertiză a fost întocmit de către expert R. Vartan.
Expertul a solicitat majorarea onorariului cu 1500 lei, onorariul provizoriu fiind de 500 lei, conform încheierii din 18.10.2013. S-a constatat că, pentru efectuarea lucrării, a fost necesară deplasarea expertului pentru verificarea actelor contabile de la primărie și terțul poprit, lucrarea cuprinde situații de calcul, astfel că instanța a considerat întemeiată cererea de majorare a onorariului. În consecință, în temeiul art. 213 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a admis cererea expertului și a obligat apelanta să plătească diferența de onorariu, de 1500 lei.
Prin decizia civilă nr. 113/28 martie 2014, Tribunalul B. a respins excepția decăderii apelantei creditoare din dreptul de a cere validarea popririi, precum și apelul, că nefondat, reținând următoarele:
Art. 460 alin. 1 din codul de procedură civilă are următorul cuprins: „Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.” În interpretarea și aplicarea art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 7/15.04.2013, pronunțată în interesul legii, a stabilit că termenul de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, în care creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi, este un termen imperativ (peremptoriu), legal, fix și absolut, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii.
Tribunalul a considerat că, pentru soluționarea excepției, sunt necesare verificări și probatorii comune cu cele care urmau să se administreze pentru fondul căii de atac, respectiv expertiza contabilă, întrucât momentul de la care începe să curgă termenul de 3 luni este, după caz, conform art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă: data la care terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi; data la care, în loc să consemneze suma urmăribilă, terțul poprit a liberat-o debitorului poprit. Raportat la aceste momente, instanța a constatat că nu au relevanță datele precizate de către intimata-debitoare pentru calculul termenului de 3 luni, cât timp aceasta s-a referit numai la data comunicării înștiințării de poprire de către executorul judecătoresc, la 05.01.2012. S-a observat că, la 05.01.2012, T. Râmnicu Sărat a confirmat înființarea popririi asupra conturilor debitoarei . nr. 17/05.01.2012 (fila 11, dosar judecătorie). S-a precizat însă că plata se va face cu respectarea Ordinului MFP 2336/2011 pentru aprobarea procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înființarea popririi conturilor autorităților și instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului. Executorul judecătoresc a revenit cu adrese la terțul poprit (la 07.03.2012 – fila 12, dosar judecătorie, 04.04.2012 – fila 13), pentru plata sumelor, T. precizând, în adresa nr. 1476/05.04.2012 (fila 16), că a revenit asupra popririi conturilor debitoarei. Din concluziile expertului R. Vartan, a rezultat că nu era posibilă plata către apelanta creditoare, astfel încât, nefiind dovedit momentul de la care terțul nu și-a mai îndeplinit obligațiile, instanța a respins excepția decăderii.
Pe fondul cererii de validare poprire, după cum s-a arătat și în considerentele pentru respingerea excepției decăderii, expertul contabil R. Vartan a concluzionat, după verificarea conturilor, plăților, încasărilor, că intimații nu aveau posibilitatea de a plăti suma care face obiectul executării silite, la cererea apelantei. Astfel, s-a constatat că, în anul 2012, Primăria P. a avut încasări de 3.373.637,95 lei, iar în 2013 de 2.783.889,60 lei. În ceea ce privește plățile efectuate, în anul 2012, au fost în cuantum total de 3.370.991,28 lei, iar în anul 2013 de 2.783.889,60 lei. Expertul, analizând actele contabile de la primărie, respectiv facturi, chitanțe, ordine plată, cecuri, state de plată, contracte, precum și prevederile O.G. nr. 22/2002, a concluzionat că sumele pretinse de către apelanta creditoare puteau fi plătite numai din capitolul de cheltuieli materiale (în 2012, din acest capitol s-a plătit suma de 1.353.114,93 lei, iar în 2013 s-a plătit un total de 1.021.100,11 lei). Verificându-le, expertul a stabilit că sumele reprezentau cheltuieli de organizare și funcționare curente, cu materiale, combustibil, servicii prestate, plăți titluri executorii, decontare navetă. Astfel de cheltuieli au fost din capitolul materiale pentru organizarea și funcționarea în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care a fost înființată autoritatea administrației publice locale. Ultima plată către apelantă a fost efectuată la 03.03.2014, în sumă de 5000 lei, cu ordinul de plată nr. 35/03.03.2014.
Apelanta a criticat concluziile expertului, apreciind că interpretarea dată de către expert capitolului din care au fost efectuate plățile ar fi în afara competențelor stabilite și în afara cadrului legal, făcând și aprecieri subiective la o cauză penală. A solicitat apelanta să fie înlăturate interpretările date de către expert cu privire la natura cheltuielilor din capitolul materiale și să se constate că debitoarea avea și are disponibilitățile necesare în contul terțului poprit pentru a efectua plățile.
Tribunalul a apreciat că, fiind o expertiză contabilă, prin care au fost analizate și verificate încasările și plățile efectuate din conturile debitoarei, nu poate stabili o situație contrară numai pe baza afirmațiilor apelantei. Debitoarea este o instituție publică, are deschis cont la terțul poprit T. Râmnicu Sărat, ambele intimate fiind obligate să respecte dispozițiile legale prevăzute de art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 22/2002, potrivit cărora creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele datorate bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale pentru care au fost înființate. Cheltuielile efectuate de către debitoare, din contul deschis la terțul poprit, erau de natura celor prevăzute de art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 22/2002, după cum a concluzionat expertul, cât timp erau destinate să asigure îndeplinirea atribuțiilor și obiectivelor legale pentru care a fost înființată autoritatea publică locală.
Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și a autorităților publice se achită numai din sumele aprobate prin bugetele locale cu această destinație, sau, după caz, din capitolul „cheltuieli” la care se încadrează obligația respectivă, și nu din alte capitole ale bugetului local. Cum produsele livrate de către creditoare nu se încadrau la cheltuielile de organizare și funcționare, în mod legal expertul a apreciat natura cheltuielii și capitolul din care se putea efectua plata. Cât timp expertul a stabilit natura plăților efectuate și nu s-a dovedit că, în perioada 05.01.2012 - la zi, nu s-au efectuat plăți către alți creditori, ci doar plățile ce s-au încadrat în dispozițiile art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 22/2012, respectiv cheltuielile pentru personal și pentru organizarea și funcționarea instituției, nu s-a putut reține neîndeplinirea obligațiilor care îi reveneau terțului poprit.
Apelanta a invocat plata efectuată către executorul judecătoresc M. Goslan, însă contul din care s-a plătit (dezvoltare) nu este același cu cel din care s-au efectuat plățile pentru creditoarea „Confidențial .. (materiale).
Conform art. 456 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. (1)”. Dacă terțul nu își îndeplinește obligațiile, se poate solicita validarea popririi, în baza art. 460 din Codul de procedură civilă, însă se poate observa că T. Municipiului Râmnicu Sărat a înființat poprirea asupra conturilor debitoarei, nefiind vorba despre un refuz al terțului poprit.
Cât privește sumele de bani care puteau fi supuse popririi sau din care se pot achita cheltuielile pretinse de către apelantă, având în vedere mărfurile livrate (în baza contractului nr. 1625/10.06.2009), acestea sunt numai cele prevăzute cu această destinație, în buget, iar nu din alte venituri ale debitorului, sume care pot fi utilizate numai pentru destinația respectivă (salarii, plata utilităților, cheltuieli de transport etc.). În acest sens sunt normele generale, reglementate de Legea finanțelor publice, nr. 500/2002, care, la art. 14 stabilește clar, că toate „cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale. Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugete și nici angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. Nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.” Este de remarcat și sancțiunea care intervine în cazul încălcării acestor norme, dacă se efectuează cheltuieli fără a exista prevedere bugetară, respectiv amenda contravențională, conform art. 72 din același act normativ.
O.G. nr. 22/2002 a stabilit norme privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cum este și cazul titlului a cărui executare a solicitat-o apelanta. La art. 1 din acest act normativ au fost prevăzute regulile care rezultau și din reglementările generale, respectiv interdicția de a se plăti creanțele din alte categorii de venituri decât cele prevăzute în buget cu destinația respectivă.
Art. 2 din O.G. nr. 22/2002 prevede: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Tribunalul a considerat că singura interpretare corectă a normelor citate este aplicabilitatea art. 1 din acest act normativ și deci interdicția de a se plăti din alte conturi decât cele cu destinația precizată în lege. S-a observat că regula interdicției de plată este înscrisă la primul articol din lege, termenul de 6 luni este reglementat după, la art. 2, în timp ce norma de trimitere la executarea silită este reglementată la art. 3, care face referire numai la art. 2 și fără să precizeze excepția neaplicării art. 1. Codul de procedură civilă devine aplicabil, însă numai în măsura în care nu există aceste norme speciale, iar trimiterea pe care legiuitorul a făcut-o la executarea silită se explică prin posibilitatea recunoscută creditorului ca, numai după trecerea unui termen de 6 luni de la primirea somației și numai dacă debitorul (instituția publică) nu a făcut demersurile necesare pentru a plăti, să treacă la executarea silită.
Față de toate aceste considerente, tribunalul a constatat că situația de fapt a fost corect stabilită, legea a fost aplicată în mod corect acesteia, astfel că, în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă, s-a păstrat în totalitate sentința judecătoriei și s-a respins apelul, că nefondat.
Împotriva deciziei sus-menționate a declarat recurs creditoarea . P., susținând că a fost dată cu interpretarea greșită a legii și încălcarea dispozițiilor art. 460 alin. 1 Cod procedura civila și art. 1 și 2 din O.G. nr. 22/2002 - art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Susține recurenta că, în mod netemeinic și nelegal, instanța de apel a omologat concluziile raportului de expertiza întocmit în cauza, apreciind că în perioada anilor 2012-2013 debitoarea a efectuat cheltuieli din capitolul materiale destinate pentru organizarea și funcționarea instituției și în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care a fost înființată autoritatea administrației publice locale, conform art. 2 alin. 2 din O.G. nr. 22/2002.
Astfel cum s-a arătat în obiecțiunile formulate la raportul de expertiza, susține recurenta că, deși expertul a respectat ordinea întrebărilor și a prezentat parțial situația conturilor și plaților efectuate de către Primăria P. pe anii 2012 și 2013, defalcând conturile și plățile în funcție de natura creanței, ulterior, prin concluziile formulate, a depășit competentele sale și a trecut la o interpretare proprie în ceea ce privește existența obligațiilor debitoarei și terțului poprit, dar și a naturii creanțelor.
La efectuarea lucrării s-au indicat dispozițiile art. 1 alin. 1 din OG nr. 22/2002 aplicabile în cauza, conform cărora creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu toate acestea, după prezentarea plăților și conturilor pe denumiri, atât expertul, cât și instanța de apel au dat o interpretare proprie, în afara legii, cu privire la plățile efectuate de debitoare.
Dacă potrivit consemnărilor din raportul de expertiza ( pag. 7 paragraful 3), expertul precizează capitolul de cheltuieli din care debitoarea putea plăti suma datorata către ., respectiv capitolul materiale din care s-au plătit sumele ( 2012-1.353.114,93 lei; 2013 -1.021.100,11 lei), în concluziile formulate expertul a prezentat situația disponibilităților bănești din conturile debitoarei, constatând că în anul 2012 aceasta a încasat suma de 3.373.637,95 lei, iar în anul 2013 suma de 2.783.889,60 lei și situația plăților conform extraselor de cont și documentelor contabile, constatând că debitoarea a efectuat plați în anul 2012 în suma de 3.370.991,28 lei, iar în anul 2013 a efectuat plați în suma de 2.783.889,60 lei.
La capitolul materiale s-au efectuat plăți, în anul 2012, în suma de 1.353.114,93 lei, iar în anul 2013, la același capitol - materiale, s-au efectuat plați în suma de 1.021.100,11 lei.
Instanța preluând interpretarea distorsionata prezentată de expert, în mod nelegal, a stabilit că respectivele plăți la capitolul materiale ar reprezenta " cheltuieli de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal. în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate."
In condițiile în care plățile efectuate la capitolul materiale sunt evidențiate distinct de plățile efectuate pentru cheltuieli de personal, capitaluri, asistență socială, deci pentru organizare și funcționare, expertul nu avea competența să dea o interpretare proprie și distorsionată acestor capitole.
Daca la primul obiectiv expertul a indicat în mod corect capitolul materiale din care era obligatoriu să fie efectuate plățile, la cel de-al doilea obiectiv, contrar dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din OG nr. 22/2000, acesta a emis concluzii în afara competentelor și cadrului legal, făcând aprecieri subiective la o cauză penală, față de care instanțele civile s-au pronunțat, dar care au influențat în mod indirect și interpretarea data de instanța de apel.
De altfel nici expertul și nici instanța de judecată nu au argumentat în ce condiții s-a efectuat ultima plată către apelantă, în suma de 5000 lei, cu ordinul de plată nr. 35/03.03.2014, respectiv care a fost capitolul de la care s-a efectuat aceasta plata și plățile anterioare.
De asemenea, în mod nelegal, instanța de apel nu a avut în vedere îndrumarea data de instanța de control judiciar de a verifica și stabili în sarcina debitoarei obligația prevăzută în art. 2 din OG nr._ de a face dovada că a efectuat toate demersurile pentru a-și îndeplini obligația de plată, astfel cum prevede art.2 din OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 Cod procedura civilă se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1385/04.09.2012, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat și pe fond admiterea cererii privind validarea popririi și obligarea terțului poprit T. Râmnicu Sărat să achite suma de 291.733,87 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare din contul debitoarei Primăria Comunei P., jud. B..
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a textelor de lege incidente în cauză, Curtea reține că recursul formulat este nefondat, pentru considerentele care urmează a se expune în continuare:
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat de către creditoarea S.C. Confidențial . și obligarea terțului poprit T. Râmnicu – Sărat să achite suma de 291 733,87 ei reprezentând_,42 lei debit potrivit titlului executoriu și_,45 lei cheltuieli de executare .
În data de 05.01.2012, cu adresa nr. 1/05.01.2012 s-a transmis B. C. L. C. că s-a dat curs poprii asupra conturilor debitoarei, la care s-a anexat adresa nr. 18/05.01.2012 cu situația disponibilitățlor din fonduri /credite bugetare deschise și neutilizate existente în conturile debitoarei, fără însă să fie virate sume de bani în contul de consemnări al executorului judecătoresc.
Potrivit art. 1 alin2 din OG nr. 22/2002 creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina autorităților publice nu se pot achita din sumele datorate bugetului aprobat pentru acoperirea cheltueililor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor legale și obiectivelor legale pentru care au fost înființate
Prin decizia de casare nr. 1563/4 iunie 2013 Curtea de Apel Ploiesti a se verifica de către un expert disponibilitățile bănești din conturile debitoarei . și toate conturile din care au fost efectuate acestea în perioada 5.01.2012 – la zi, dacă plățile respective reprezintă cheltuieli de organizare și funcționare ( inclisiv a celor de personal), dacă sumele cuprinse în conturile în care existau disponibilități, puteau face obiectul popririi, dată fiind natura creanței.
S-a mai dispus a se prezenta de către instituția debitoare documente din care să rezulte că a făcut demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, astfel cum prevede art. 2 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
În rejudecarea cauzei, după casare, s-a realizat lucrarea solicitată de către expertul R. Vartan. Curtea reține, din lucarea întocmită, că debitoarea putea plăti suma datorată din Capitolul „ materiale”, iar din situațiile verificate de expert pentru lunile mai 2012, noiembrie 2012, aprilie 2013 și octombrie 2013 a reieșit că Primăria P. a respectat normele OG nr. 22/2012 cheltuind sumele primite la capitolul „ materiale” pentru cheltuielile de organizare și funcționare, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale pentru care au fost înființate.
Pentru lunile mai și noiembrie 2012 – aprilie și octombrie 2013 (examinate aleatoriu) nu s-au făcut plăți către alți creditori ci doar plățile ce s-au încadrat în dispozițiile art. 1 alin.2 din OG nr. 22/2012- cheltuieli pentru personal și pentru organizarea și funcționarea instituției.
De asemenea nu au existat în contul debitorei sume destinate acoperirii plăților pentru achizițiile făcute în baza contractului 1625/2009, încheiat între creditoare și debitoare, sumele existente în contul debitoarei având o altă destinație .
Curtea mai reține că, potrivit art. 1 alin. 1 din OG nr. 22/2002 aplicabile în cauza, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În ceea ce privește demersurile efectuate cu privire la achitarea obligațiiilor de către recurenta –debitoare, Curtea constată ( din verificările expertului) că în mod constant, de la încheierea contractului și până la primirea unei adrese de la P. care a comunicat că facturile emise de creditoare fac obiectul unei cercetări penale, au fost efectuate plăți ( fila 59 dosar de fond -1000 lei ) către . în cuantum total de 154.423,80 lei, ultima plată efectuându-se în data de 03.03.2014 cu O.P. 35/03.03.2014. De asemenea, potrivit expunerii de motive la Proiectul de hotârâre privind rectificarea bugetului pe luna septembrie 2013 s-a solicitat și suma de 130 000 lei în cadrul capitolului 8702 „alte cheltueili” pentru a plăti sumele aflate în litigiu cu .> Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 C.pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul formulat ca nefondat .
În baza disp. art. 274 C.pr.civ. va lua act de faptul că intimata –debitoare .- va solicitat cheltueilile de judecată pe cale separată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea „CONFIDENȚIAL .., cu sediul în orașul P., județul O., împotriva deciziei civile nr. 113/28 martie 2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în . și terțul poprit T. RÂMNICU SĂRAT, cu sediul în Râmnicu Sărat, .. A1, județul B..
Ia act că intimata . – va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 3 noiembrie 2014.
Președinte, Judecători,
C.-P. B. E.-S. L. V.-A. P.
Grefier,
N. M.
Red.SEL/tehnored.NM
2 ex./10 . 12 .2014
d.f._ Judecătoria Rm.Sărat
j.f. A. P.
d.a._ Tribunalul B.
j.a. A. M., M. N.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Strămutare. Sentința nr. 16/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 2120/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
