Legea 10/2001. Decizia nr. 2120/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2120/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 1551/105/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 2120
Ședința publică din data de 9 octombrie 2014
Președinte – C.-M. M.
Judecători - A.-M. R.
- M. P.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimatul în contestație ORAȘUL BOLDEȘTI-SCĂENI, cu sediul în Boldești-Scăeni, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 871 din 26 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele contestatoare L. R. și S. L. M., ambele cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură L. I., cu sediul în Ploiești, .. 33, jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatele contestatoare L. R. și S. L. M., ambele reprezentate de avocat L. I. din cadrul Baroului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale nr. 93/2014, lipsind intimatul în contestație orașul Boldești Scăieni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar recurentul a fost citat cu mențiunea de a mai depune 2 exemplare ale recursului pentru comunicare sub sancțiunea prevăzută de art. 1551 cod pr. civilă.
Totodată, s-a menționat că, prin intermediul Serviciului registratură al instanței intimații contestatori au depus la dosar întâmpinare însoțită de un înscris, respectiv dispoziția nr. 930 din 21.11.2003.
Avocat L. I., având cuvântul pentru intimatele contestatoare, arată că a luat cunoștință de motivele de recurs, studiind dosarul în arhiva instanței și nu mai solicită a-i fi comunicate.
De asemenea, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, având în vedere excepția tardivității formulării contestației invocată de recurent.
Curtea admite proba cu înscrisuri pentru intimatele contestatoare, reprezentând dispoziția privind respingerea notificării cu viza de comunicare către intimate, apreciind că este utilă, concludentă și pertinentă cauzei și o constată administrată prin depunerea acesteia la dosar.
Avocat L. I., având cuvântul pentru intimatele contestatoare, arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatelor contestatoare în dezbaterea recursului.
Avocat L. I., având cuvântul pentru intimatele contestatoare, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.
Referitor la excepția tardivității, solicită a se constata că este neîntemeiată, având în vedere că dispoziția contestată a fost comunicată intimatelor la data de 01.02.2011, astfel cum rezultă din copia notificării anexată la dosar, iar contestația înregistrată la data de 25.02.2011, înăuntrul termenului de 30 de zile prevăzut de lege.
De asemenea, arată că însăși deținerea de către recurentă a plicului poștal conținând dispoziția, este o dovadă clară a faptului că dispoziția nu s-a comunicat către reclamante la acea dată, fiind imposibil ca plicul cu dispoziția să se afle concomitent în posesia recurentului.
Pe fond, arată că susținerile recurentului sunt nefondate, având în vedere că terenul solicitat de reclamante este situat în intravilanul orașului Boldești Scăieni, având destinația curți – construcții, existând construcții amplasate pe acesta, așa cum rezultă din constatările expertului și ca atare în mod corect prima instanță a concluzionat că terenul și construcțiile fac obiectul Legii 10/2001, iar intimatele contestatoare au dovedit că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, Secția I – a Civilă, sub nr._, la data de 25.02.2011, contestatoarele L. R. și S. L. M. au solicitat ca, în contradictoriu cu intimatul Orașul Boldești-Scăeni, prin Primar, să se dispună anularea Dispoziției nr. 930/21.11.2003, emisă de primarul respectivei unități administrativ-teritoriale, să se constate că sunt persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 și să se dispună restituirea în natură a imobilului solicitat, iar, în subsidiar, acordarea de despăgubiri pentru partea din imobil ce nu s-ar mai putea restitui în natură.
În motivarea contestației, contestatoarele au susținut că, prin notificarea nr. 369/12.02.2002, transmisă prin intermediul B. P. C., au solicitat restituirea în natură a imobilului proprietatea lor, compus din terenul cu suprafața de aproximativ 2 ha și construcțiile amplasate pe acesta, situat în Oraș Boldești-Scăeni, .> Contestatoarele au învederat că respectivul imobil a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 115/1959, potrivit cererii/21.04.1959, formulate de R. G., reprezentantul lor legal, întrucât, la acea dată, erau minore.
Deși au anexat copii ale actelor de proprietate și de preluare a imobilului, notificarea lor a fost respins, cu motivarea că nu au făcut dovada preluării abuzive a imobilului solicitat.
Contestatoarele au solicitat să se constate că imobilul a fost preluat abuziv, dar și că terenul solicitat este cel pe care sunt amplasate construcțiile, pentru care nu li s-a emis titlul de proprietate, în baza legilor fondului funciar.
În drept, contestatoarele au invocat prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
În dovedirea contestației, contestatoarele au solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul intimatului, proba cu expertiză în specialitatea topografie, precum și cu expertiza în specialitatea construcții civile.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, terenul solicitat de contestatoare nu face obiectul acestui act normativ, fiindu-le reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar (fila 18).
În dovedirea întâmpinării, intimatul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
În vederea soluționării litigiului pe rol, s-a procedat la administrarea probelor încuviințate părților, cu înscrisuri, precum și cu expertize în specialitățile topografie, raportul de expertiză fiind întocmit și întregit de expert Troașcă A., și construcții civile, raportul de expertiză fiind întocmit și întregit de expert R. M..
La termenul de judecată din data de 13.03.2014, contestatoarele și-au precizat acțiunea introductivă, în sensul că solicită acordarea de despăgubiri pentru terenul identificat prin expertiza în specialitatea topografie și pentru construcțiile ce nu mai pot fi restituite în natură.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 871 din 26 martie 2014, a admis contestația formulata și precizată de contestatoarele L. R. și S. L. M., în contradictoriu cu intimatul Orașul Boldești-Scăeni, a anulat dispoziția nr.930/21.11.2003 emisă de Primarului or. Boldești-Scăeni și constată calitatea contestatoarelor de persoane îndreptățite, ca moștenitoare ale defunctului R. G., să beneficieze de măsuri reparatorii prin puncte, conform Legii nr.165/2013, pentru terenul situat în intravilanul or. Boldești-Scăeni, tarlaua 45, parcelele nr.2700-2711, cu suprafața de 6907 m.p., așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit și întregit de expert Troașcă A., precum și pentru construcțiile, casă de locuit, subsol cramă și anexă gospodărească, identificate prin raportul de expertiză în specialitatea construcții civile întocmit și refăcut de expert R. M., imobile imposibil de restituit în natură și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către contestatoare.
Prin notificarea nr. 369/12.02.2002, transmisă prin intermediul Biroul Executorului Judecătoresc P. C., înregistrată la Primăria Orașului Boldești-Scăeni, sub nr. 1289/15.02.2002, contestatoarele L. R. și S. L. M. au solicitat emiterea unei dispoziții motivate pentru restituirea în natură a imobilului proprietatea lor, situat pe raza Orașului Boldești-Scăeni, compus din terenul cu suprafața de aproximativ 2 ha, cu destinația de teren arabil și plantație cu pomi și viță de vie, precum și din casa existentă pe acest teren, cu cramă și alte dependințe, imobil dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare și a actului de donație autentificat în anul 1955 la fostul notariat de Stat Principal al Regiunii Ploiești (fila 7 dosar).
Prin Dispoziția nr. 930/21.11.2003, emisă de Primarul Orașului Boldești-Scăeni, a fost respinsă notificarea contestatoarelor pentru lipsa actelor privind preluarea abuzivă, reținându-se și că terenul solicitat nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, regimul său juridic fiind reglementat de legile fondului funciar, în baza cărora s-a și reconstituit solicitantelor dreptul de proprietate asupra unei porțiuni din respectivul teren (fila 3 dosar).
Prin demersul judiciar ce formează obiectul prezentului dosar, contestatoarele urmăresc anularea acestei dispoziții, tribunalul considerând că sesizarea instanței competente s-a realizat în termenul legal, atât timp cât intimatul nu a făcut dovada momentului comunicării dispoziției atacate.
Potrivit art.1 alin.1 și 2 coroborat cu art. 7 din Legea nr.10/2001 republicată, astfel cum a fost modificată și completată succesiv, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.
În cazurile în care restituirea în natura nu este posibila se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent.
Din cuprinsul dispozițiilor art.3 alin.1 lit. a cu aplicarea art.4 alin.2 din actul normativ indicat, sunt îndreptățite la masuri reparatorii constând in restituire în natura sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, sau moștenitorii lor legali ori testamentari.
De asemenea, conform art.2 alin.1 lit. h și i din legea nr.10/2001 republicată și modificată, prin imobile preluate in mod abuziv se înțelege orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, cu modificările si completările ulterioare, dar și acelea preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale in vigoare la data preluării, precum si cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziții ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.
Așa cum statuează art. 8 din lege, nu intră sub incidența acestui act normativ terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar și care au fost solicitate în baza acestor dispoziții legale.
Potrivit art.10 din lege în situația imobilelor preluate în mod abuziv si ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea in natura se dispune pentru terenul liber si pentru construcțiile ramase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate si terenurile ocupate masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Aplicând textele legale enunțate anterior la situația de fapt și de drept generată de notificarea contestatoarelor, tribunalul a reținut împrejurarea, necontestată de intimat, că aceste părți au dovedit, în mod indubitabil, că au avut în patrimoniu dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 365/29.03.1955 la Notariatul de Stat Principal al Regiunii Ploiești (filele 8 – 9 dosar).
De altfel, contestatoarele au anexat și actul de proprietate al vânzătoarei G. L., constând în contractul de donație autentificat sub nr. 750/1952 la Notariatul de Stat al Regiunii Ploiești (fila 11 dosar).
Tribunalul a considerat că, în mod nejustificat, intimatul a considerat că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului, preluare realizată în baza Decretului nr. 115/1959, conform cererii din data de 21.04.1959, formulată de R. G., tatăl și reprezentantul legal al contestatoarelor, minore la acea dată (fila 12 dosar).
Instanța a observat că acest înscris se coroborează cu adeverința nr. 729/04.06.1959, emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Comunei Scăeni, Raionul Ploiești, ce atestă împrejurarea că terenul cu suprafața de 0,92 ha, din care 0,50 ha arabil, 0,37 ha vie și 0,05 ha curți construcții, împreună cu toate bunurile și inventarul agricol existent, au fost predate conform decretului nr. 115/1959, la GAS M., prin procesul-verbal nr. 60/26.04.1959 (fila 30 dosar).
Se impune precizarea că, într-adevăr, în favoarea contestatoarelor, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, pentru suprafața de 9213 mp teren, fiindu-le eliberate procesul-verbal de punere în posesie nr. 434/30.06.2003 și titlul de proprietate nr. 102/17.07.2003 (filele 47 – 50 dosar).
Practic, astfel cum rezultă din raportul de expertiză în specialitatea topografie, întocmit și întregit de expert Troașcă A. (filele 99 – 101, 132 – 133), terenul rămas de restituit, din suprafața totală dobândită de contestatoare prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 365/1955, are o întindere de 6907 mp, ce nu este liber, fiind deținut în baza unor înscrisuri ce au valoare de titluri de proprietate de mai multe persoane fizice și, respectiv, o societate comercială.
Referitor la construcțiile ce s-au aflat în patrimoniul contestatoarelor, în baza aceluiași act translativ de proprietate, identificat anterior, tribunalul a constatat că aceste bunuri imobile au fost identificate prin raportul de expertiză în specialitatea construcții civile, întocmit și întregit de expert R. M. (filele 109 – 114 și 159 – 161 dosar), constând în: Casă de locuit, compusă din 2 camere, hol, bucătărie și cămară; Subsol-cramă către care accesul se face pe o scară ce, inițial, avea o lățime de aproximativ 2 m; o anexă, compusă din 3 camere având fundații din piatră, pereți din lemn bulgăriți cu pământ, șarpantă din lemn și învelitoare din carton, în stare avansată de degradare.
Toate aceste construcții sunt deținute în prezent, în proprietate, de persoane fizice, evidențiate corespunzător în evidențele fiscale al Orașului Boldești-Scăeni, așa cum rezultă din cuprinsul adresei nr. 6103/26.07.2013, aflate la fila 162 din dosar.
Chiar dacă, din cuprinsul cererii formulate de R. G. la 22.04.1959 și al adeverinței nr. 729/1959, rezultă că a fost predată doar suprafața de 0,92 ha teren, tribunalul consideră că, în realitate, în baza Decretului nr. 115/1959, a fost preluată întreaga întindere de teren deținută în proprietate de contestatoare, inclusiv terenul în litigiu cu suprafața de 6907 mp, pe care sunt situate construcțiile descrise anterior (fiind greu de crezut că respectivele construcții ar fi fost predate fără terenurile pe care erau amplasate).
Împotriva acestei decizii a formulat recurs intimatul Orașul Boldeși - prin primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs intimatul a arătat că, în fapt, prin contestația formulată, contestatoarele L. R. si S. L. M., au solicitat să se dispună anularea Dispoziției nr. 930/21.11.2003 emisă de Primarul orașului Boldești Scaieni, să se constate că sunt persoane îndreptățite în sensul Legii 10/2001 și să se dispună restituirea în natură a imobilului solicitat, iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri pentru partea din imobil ce nu s-ar mai putea restitui în natură.
Prin hotărârea pronunțata, instanța a admis contestația formulata, a anulat dispoziția nr. 930/21.1 L2003 si a constatat dreptul contestatoarelor de persoane îndreptățite ca moștenitoare ale def. Romascanu G., să beneficieze de masuri reparatorii prin puncte, conf. Legii 165/2013 pentru terenul situat in intravilanul or. Boldești Scăieni tarlaua 45 parcelele nr. 2700 - 2711, cu suprafața de 6907 mp, precum și pentru construcțiile casă de locuit, subsol crama și anexa gospodărească, imposibil de restituit în natura.
În ceea ce privește sesizarea instanței competente, apreciată de instanță că s-a realizat în termenul legal, recurentele au învederat că dispoziția contestată, a fost comunicată contestatoarelor în anul 2003, la adresa indicată în notificare, așa cum rezultă din copia plicului atașat, situație față de care, este tardivă contestația formulată.
În ceea ce privește criticile formulate prin întâmpinare, recurenta a apreciat că instanța, nu s-a pronunțat asupra aspectelor invocate și nu le-a înlăturat motivat, situație față de care hotărârea nelegală.
A solicitat instanței să constate că, așa cum arată și reclamantele în acțiunea formulată, terenul solicitat de acestea a fost preluat de stat ca efect al Decretului nr.115/1959.
În conformitate cu prevederile art. art. 8. din Legea 10/2001, "Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, iar conform art. 8.2. din regulamentul de aplicare al legii, în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin. (3) al art. 8 din lege, acestea, în temeiul art. V alin. (2) din titlul î din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare."
Având în vedere cele sus menționate, recurenta a solicitat să se constate că recursul este întemeiat, admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației.
La data de 7.10.2014, intimatele contestatoare au depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică.
Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:
În ceea ce privește critica potrivit căreia contestația formulată de reclamante împotriva dispoziției nr. 930/21.11.2003, emisă de primarul orașului Boldești-Scăieni, este tardivă, fiind depusă cu depășirea termenului legal, respectiv la 25.02.2011, deși comunicarea ei s-a făcut în anul 2003, Curtea reține că aceasta e neîntemeiată.
Astfel, din copia plicului depus de recurentul-pârât la dosarul cauzei în dovedirea tardivității susținute reiese faptul că la data de 26.11.2003 factorul poștal a menționat pe plicul cu care a fost comunicată dispoziția că „ destinatarul nu e cunoscut la adresa indicată”, ca urmare a mențiunii efectuate de dirigintele oficiului poștal la 28.11.2013, în sensul că „se aprobă înapoierea”, comunicarea fiind restituită expeditorului, respectiv recurentului-pârât.
D. fiind că din copia notificării anexată de intimatele-reclamante întâmpinării depuse în recurs reiese că dispoziția contestată a fost înmânată sub semnătură către un împuternicit la data de 01.02.2011, rezultă cu evidență că depunerea contestației la 25.02.2011 a avut loc în termenul reglementat de lege, critica formulată sub acest aspect fiind neîntemeiată.
Referitor la critica potrivit căreia sentința recurată e nelegală, dat fiind că prima instanță, față de faptul că terenul solicitat a fost preluat de stat conform Decretului nr. 115/1959, nu a observat că în cauză sunt incidente disp. art. 8 din Legea nr. 10/2001, ce exclud din sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 terenurile situate în extravilanul localităților, precum și acelea al căror regim juridic e reglementat prin Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, Curtea constată că și acesta e neîntemeiată.
Astfel, potrivit raportului de expertiză topografică întocmit la prima instanță de expertul Troașcă A., terenul în litigiu este situat în intravilanul orașului Boldești Scăieni, pe acesta fiind în prezent gospodării individuale și o societate comercială. Față de această situație de fapt, raportat la mențiunile din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 365/29.03.1955 de fostul Notariat de Stat Principal al Regiunii Ploiești( fila 9 dosar fond), ce atestă că o parte din terenul ce a făcut obiectul său era plantat cu viță de vie și pomi fructiferi și o parte era teren arabil, pe care se află o construcție de lemn și paiantă, formată din două camere, antreu, bucătărie și cămară, iar în curte o cramă mică pentru scule, cu o magazie mică, este evident că terenul ce face obiectul notificării intimatelor-reclamante nu era situat în extravilan nici la momentul preluării, nici la momentul formulării notificării, astfel că nu se poate reține incidența disp. art. 8 din Legea nr.10/2001.
Din considerentele susmenționate, în baza art. 312 rap. la art. 304/1 c.proc.civ. Curtea va respinge recursul declarat de intimatul în contestație Orașul Boldești-Scăeniîmpotriva sentinței civile nr. 871 din 26 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova ca nefondat.
Va lua act că intimatele contestatoare vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intimatul în contestație ORAȘUL BOLDEȘTI-SCĂENI, cu sediul în Boldești-Scăeni, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 871 din 26 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele contestatoare L. R. și S. L. M., ambele cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură L. I., cu sediul în Ploiești, .. 33, jud. Prahova, ca nefondat.
Ia act că intimatele contestatoare vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 octombrie 2014.
Președinte,Judecători,
C. M. MoiceanuAdriana M. R. M. P.
Grefier,
C. C.
Red. MP
Tehnored. CC
2 ex./27.10.2014
d. fond_ Tribunalul Prahova
J fond P.-A. A.
Operator date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Validare poprire. Decizia nr. 2325/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 273/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








