Cereri. Decizia nr. 1038/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1038/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 1038/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1038
Ședința publică din data de 18 iunie 2015
Președinte – A. M. R.
Judecător – C. M. M.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta ., cu sediul în B. .. 45 Bis, județul B., împotriva sentinței civile nr. 1389 din 29 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimatul pârât L. I. domiciliat în B. ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta reclamantă ., reprezentată de avocat N. A. M. din cadrul Baroului B., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, lipsind intimatul pârât L. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care a învederat instanței că dosarul este la al primul termen de judecată, iar apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Totodată, s-a menționat că, prin intermediul Serviciului Registratură al instanței intimatul pârât a depus la dosar întâmpinare.
Avocat N. A. M., având cuvântul pentru apelanta reclamantă, susține cererea de probe formulată în cadrul cererii de apel, arătând că solicită proba cu interogatoriu și proba cu martori, având în vedere că există un început de dovadă scrisă, respectiv extrasul de cont prin care s-a făcut o plată parțială a creditului.
Curtea, urmează să respingă solicitarea de probe formulată de apelanta reclamantă, respectiv proba cu interogatoriu și proba cu trei martori, apreciind că probele solicitate nu sunt necesare soluționării căii de atac a apelului.
Avocat N. A. M., având cuvântul pentru apelanta reclamantă, declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apelantei reclamante în susținerea apelului.
Avocat N. A. M., având cuvântul pentru apelanta reclamantă, față de apărarea referitoare la excepția prescripției, dorește să puncteze un singur aspect și anume, pentru tranșa achitată în luna ianuarie 2008, pentru suma de 163.000 lei, într-adevăr s-ar fi împlinit un termen de prescripție în ianuarie, însă în raport de opinia doctrinei de specialitate, în cazul în care după împlinirea termenului de prescripție extinctivă, debitorul recunoaște datoria sa față de creditor, arată că într-adevăr nu se poate vorbi de o întrerupere a termenului de prescripției, însă sunt în prezența unei novații valabile a obligației civile imperfecte, motiv pentru care apreciază că reclamanta este în termenul de exercițiu al dreptului material la acțiune pentru această sumă.
Pe fondul cauzei, în măsura în care i-a fost respinsă proba testimonială, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, având în vedere considerentele din cererea de apel, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la Secția a II-a Civilă și de C. Administrativ sub nr._ reclamanta . B. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în urma probelor administrate să se dispună obligarea paratului-debitor L. I. la plata integrală și imediată a creanței lichide, certe și exigibile în cuantum total de 443.100 lei, sumă ce urmează a fi actualizată până la data plății efective în funcție de rata inflației, la care urmează a se adăuga dobânda legală datorată, sumă compusă din: 443.100 lei cu titlu de împrumut; suma reprezentând dobânda legala datorata de paratul-debitor pentru întârzierea în plată, începând cu data punerii în întârziere prin prezenta, calculată până la data soluționării litigiului, conform dispozițiilor OG nr.13/2011 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii a arătat că, în cursul anilor 2008-2011, i-a remis pârâtului, cu titlu de împrumut diverse sume de bani, însumând în total un cuantum de 443.100 lei, că, sumele în discuție i-au fost remise pârâtului personal, fiecare tranșă fiind remisă în prezența unor alte persoane, care urmează a confirma susținerile subscrisei în ceea ce privește atât remiterea sumelor de bani, cât și momentul remiterii acestora.
Față de lipsa unui înscris probator în sensul de instrumentum a menționat faptul că, încă din anul 2000, între societatea reclamantă și societatea al cărei administrator este pârâtul-debitor s-au desfășurat raporturi comerciale de colaborare, față de faptul că, societățile comerciale au același obiect de activitate, raporturi urmare cărora s-a dezvoltat în egală măsura o relație strânsă de amiciție.
In considerarea acestora, se arată în acțiune, s-a aflat în imposibilitatea morală de a preconstitui o proba scrisă, care să ateste operațiunea juridică de împrumut încheiată între părți, ca negotium.
Față de acest principiu, a mai arătat faptul că, în literatura de specialitate și practica judecătorească, noțiunea de „imposibilitate morală" beneficiază de un înțeles larg incluzând și imposibilitatea rezultând din raporturi de prietenie, afinitate, raporturi comerciale etc.
In dovedirea creanței a arătat că deține un început de dovadă scrisă care poate fi coroborată cu alte mijloace de probă în cauză, respectiv, declarațiile martorilor care au fost prezenți la momentul remiterii sumelor de bani către pârât.
În egală măsură, există martori care pot confirma faptul că, pârâtul-debitor a recunoscut debitul în integralitatea sa, respectiv refuzul acestuia de a proceda la restituirea sumei datorate cu titlu de împrumut.
Susține reclamanta că, deși pârâtul-debitor a fost somat la executarea imediată a obligațiilor sale în repetate rânduri, inclusiv telefonic, acesta nu și-a îndeplinit până în prezent obligațiile scadente.
Forța obligatorie a contractelor (in sensul de negotium), tradusă prin adagiul latin binecunoscut pacta sunt servanda, consacrat de art. 969 Cod Civil, consecința firească și imediată a principiului autonomiei de voință, corelată cu obligația debitorului de executare a propriilor obligații cu bună-credință (art. 970 Cod Civil), îi conferă reclamantului dreptul de a cere îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligațiilor asumate de către pârâtul-debitor (principiul conformității executării, cu cele trei dimensiuni ale sale: cantitativă, calitativă și temporală), precum și dreptul la dezdăunare (art. 1073), în caz de neexecutare.
Un alt principiu de notorietate în domeniul juridic este acela al reparării integrale a prejudiciului, în scopul repunerii creditorului în situația în care s-ar fi aflat dacă debitorul său și-ar fi executat obligațiile la termenul stabilit tocmai în beneficiul său, al debitorului. Pe acest aspect, reclamanta face referire la dispozițiile art. 1586 Cod Civil, conform căruia, dacă împrumutatul nu restituie împrumutul va plăti dobânzi de la ziua cererii de chemare în judecată.
Arată reclamanta că, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, evaluarea daunelor interese în materie de obligații pecuniare se face prin intermediul dobânzii legale penalizatoare, (prevăzute de OG nr. 13/2011), pe care debitorul obligației bănești o datorează pentru neîndeplinirea obligației de plată la scadență și fiind vorba despre o obligație pecuniară (monetară), răspunderea debitorului se va angaja fără ca, creditorul să fie ținut a face dovada vinovăției și a întinderii prejudiciului cauzat.
În drept au fost invocate disp. art. 112 C.Pr.Civ, art. 1073 și urm. Cod Civil, art. 1088, art. 970, art. 969 Cod Civil, art. 1576 și urm. C.Civ., art. 1586 C.Civ., OG 13/2011, art. 192, art.194 și urm. C.Pr.Civ., art. 451 Cod proc.civ.
Intimatul L. I. a solicitat a se consta că dreptul material la acțiune este prescris în condițiile în care în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta pretinde remiterea cu titlul de împrumut a sumei totale de 443.100 lei, în cursul anilor 2008-2011, astfel ca nu rezultă din conținutul cererii sale, data remiterii fiecărei tranșe în parte, în raport de care să se poată stabili dacă exercitarea dreptului material la acțiune s-a realizat în termenul general de prescripție, prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958 și nici cuantumul fiecărei tranșe în parte pentru a se examina în concret aspectul legat de exercitarea dreptului la acțiune în cadrul termenului de prescripție.
A susținut că, cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, motivat de faptul că, obiectul pretențiilor reclamantei îl constituie restituirea unui împrumut în cuantum total de 443.100 lei.
Arata ca, nu poate fi pus în discuție caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, în condițiile în care nu se invocă un înscris din conținutul căruia să rezulte aceste caractere ale pretinsului împrumut iar pe de altă parte, obiectul de activitate al reclamantei nu este specific domeniului bancar, activitate reglementată în condițiile legii speciale nr. 58/1998.
Dispozițiile art. 4 și următoarele din această lege, arată pârâtul, impun anumite interdicții în desfășurarea unor astfel de activități din domeniul bancar, în alte condiții, în afara acelora speciale impuse de legea mai sus menționată.
Activitatea reclamantei, se arată în întâmpinare, este diferită de activitatea reglementată prin Legea 58/1998, are ca obiect de activitate producerea de băuturi alcoolice și comercializarea acestora, având calitatea și de antrepozit fiscal, astfel încât nu poate invoca în protejarea propriilor interese aspecte legate de desfășurarea unor activități ilicite în domeniul bancar, actul juridic pretins este cert ilicit și prin urmare lovit de nulitate absolută.
Conform art. 1 din Legea 31/1990, societățile comerciale trebuie să aibă prevăzut în mod obligatoriu în actul constitutiv actele de comerț ce constituie obiectul său de activitate, iar raporturile de cooperare cu terții trebuie să se limiteze și să reflecte numai operațiunile de comerț înscrise în actul constitutiv.
Susține pârâtul că, nu a acordat și nu a împrumutat sume de bani în sensul pretins de aceasta, că, între reclamantă și societățile pe care le administrează s-au derulat relații de natură comercială, însă acestea sunt reflectate în înscrisurile specifice impuse de lege iar reclamanta nu face dovada potrivit dreptului comun a faptelor juridice pretinse, proba cu înscrisuri fiind edificatoare.
De asemenea în cuprinsul cererii sale reclamanta nu a invocat anumite mențiuni, rezultate din înscrisurile societății (registre comerciale, facturi), care să facă dovada acordării împrumutului si nu este de acord cu proba cu martori, în principal, față de aspectele menționate, dar și față de faptul că în cazul acestuia nu poate fi invocată imposibilitatea preconstituirii unor probe scrise în condițiile în care din petitul cererii sale rezultă remiterea unor sume de bani în derularea unor relații comerciale.
Precizează că, în perioada de referință între ei au existat litigii pe rolul instanței de judecată, situație ce confirmă în plus o stare conflictuală.
Prin sentința civilă nr. 1079 pronunțată la data de 26.06.2014 de Tribunalul B. - Secția a II a Civilă și de C. Administrativ și Fiscal a fost declinată cauza spre competentă soluționare în favoarea Secției I Civilă.
Prin nota de ședință depusă la dosar la data de 02.10.2014 reclamanta a arătat că, înțelege să micșoreze cuantumul obiectului cererii cu suma de 20.000 lei față de plata făcută de debitor la data de 05.08.2011 conform extrasului de cont anexat, iar cuantumul sumei datorate de pârât este de 423.100 lei.
Față de susținerile pârâtului din cuprinsul întâmpinării reclamanta a solicitat respingerea acestora, a solicitat respingerea excepției invocată de pârât privind prescripția urmare a plății parțiale din debit efectuată de pârât.
Cu privire la probatoriul testimonial a arătat faptul că art.1191 alin.1 cod civil reglementează o interdicție de a dovedi cu martori actele juridice cu o valoare mai mare decât cea prevăzută de lege și comportă excepții în raport de dispoz. al. 2 al aceluiași articol.
Astfel, în anumite situații proba testimonială este admisibilă indiferent de valoarea obiectului litigiului, iar în raport de dispozițiile textelor de lege menționate existența unui început de dovadă scrisă dă posibilitatea administrării probei prin declarațiile martorilor, începutul de dovadă scrisă fiind orice scriptură care emană de la debitor și face demn de a fi crezut faptul pretins.
În speță, a solicitat instanței să aibă în vedere extrasul de cont depus la dosar prin care pârâtul a efectuat o plată parțială a debitului.
În raport de dispoz. alin. 3 al aceluiași text de lege care consacră o altă excepție de la regula menționată la alin.1 imposibilitatea preconstituirii de probe scrise, dovedită, înlătură interdicția în materia probelor.
Astfel, jurisprudența a adăugat la cazurile de imposibilitate materială de a preconstitui o probă scrisă expres prevăzută și imposibilitatea morală de a preconstui un înscris imposibilitatea rezultând din raporturi de prietenie inclusiv.
Susține că, urmare a administrării probatoriului testimonial instanța urmează să se convingă de justețea afirmațiilor acesteia în sensul că între administratorul M. D. și pârâtul L. I. existau raporturi de prietenie strânsă de o lungă perioadă de timp.
Cu privire la susținerile pârâtului raportat la obiectul de activitate al reclamantei care nu ține de sfera domeniului bancar a arătat că, potrivit Codului civil împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate.
Atunci când o persoană acordă un împrumut fără a o face cu titlu profesional nu îi sunt aplicabile dispozițiile legale privind instituțiile de credit și instituțiile financiare nebancare.
Din acest context se prezumă că societatea poate acorda împrumuturi dar să nu desfășoare această activitate cu titlu profesional, iar singurele restricții în ceea ce privește acordarea de împrumuturi trebuie analizate din perspectiva dispozițiilor speciale cuprinse în legea societăților comerciale, Legea nr. 31/1990 și vizează două categorii de persoane care pot avea în anumite circumstanțe și calitatea de salariat .
În situația acordării unui împrumut unor terți fie că sunt sau nu salariați este importanta stabilirea unei dobânzi cel puțin la nivelul dobânzii legale pentru a se evita interpretarea organelor fiscale potrivit căreia dobânda neplătită de salariat ar trebui tratată ca fiind un avantaj și impozitat corespunzător împreună cu celelalte venituri salariale din lună.
A arătat că, achiesează opiniei conform căreia efectuarea în mod accidental și cu titlu neprofesional de operațiuni de creditare de către o societate comercială nu constituie o încălcare a scopului statutar și a principiului specialității capacității de folosință așa cum este el conturat în materia societăților comerciale.
A mai precizat și faptul că, din punctul de vedere al B.N.R atâta vreme cât operațiunea de împrumut are caracter ocazional și nu are ca sursă fonduri rambursabile atrase de la public, ea poate fi realizată în mod liber nefiind supusă în nici un fel reglementărilor speciale în materie.
În acest sens, la dosar au fost depuse înscrisuri, respectiv rezoluție și referat emise în dosarul penal nr. 1195/P/2013, extras de cont, a se vedea filele 21-24 dosar.
La termenul din 02.10.2014, așa cum rezultă din încheierea pronunțată, atașată la filele 29-30 dosar, reprezentantul reclamantului a precizat că înțelege să-și micșoreze cuantumul obiectului cererii cu suma de 20 000 lei față de plata parțială făcută de către debitor în data de 05.08.2011, precizând că astfel, cuantumul total al pretențiilor solicitate este de 423.100 lei iar numitul M. D. este cel care a remis suma de bani de care a făcut vorbire, în calitate de administrator al . B..
La solicitarea instanței, la termenul din 16.10.2014, reclamanta a depus notă de ședință, atașată la fila 32 dosar, potrivit căreia sumele au fost remise pârâtului în trei tranșe, respectiv în ianuarie_ lei, în iunie_ lei iar în noiembrie_ lei, notă însoțită de înscrisuri - a se vedea filele 33-35 dosar.
Față de documentele depuse și la solicitarea părților, instanța a dispus în vederea soluționării cauzei atașarea dosarului penal nr. 1195/P/2013 și a dosarelor civile nr._ al Judecătoriei B. și
nr._ al Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, proba cu înscrisuri și interogatoriu, la solicitarea reclamantei și a respins cererea de probatorii cu martori solicitată de aceasta raportat la obiectul cererii deduse judecății.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul B., prin sentința civilă nr.1389 din 29 decembrie 2014, a respins acțiunea formulată de reclamanta . B. în contradictoriu cu pârâtul L. I. și a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul B. a reținut următoarele:
Prin cererea dedusă judecății reclamanta . B. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să fie obligat pârâtul-debitor L. I. la plata integrală și imediată a creanței lichide, certe și exigibile în cuantum total de 443.100 lei, sumă ce urmează a fi actualizată până la data plății efective în funcție de rata inflației, la care urmează a se adăuga dobânda legală datorată, sumă compusă din: 443.100 lei cu titlu de împrumut; suma reprezentând dobânda legala datorata de paratul-debitor pentru întârzierea la plată, începând cu data punerii în întârziere prin prezenta cerere, calculată până la data soluționării litigiului, conform dispozițiilor OG nr.13/2011 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a invocat faptul că, în cursul anilor 2008-2011, i-a remis pârâtului, cu titlu de împrumut diverse sume de bani, însumând în total un cuantum de 443.100 lei, sume care i-au fost remise pârâtului personal, fiecare tranșă fiind dată în prezența unor alte persoane, care urmează a confirma susținerile sale în ceea ce privește atât remiterea cât și momentul remiterii acestora.
Ulterior, reclamanta își reduce câtimea pretențiilor formulate, în sensul reducerii acesteia la suma de 423.100 lei, susținând că i-a fost achitată suma de 20.000 lei la data de 05.08.2011 conform extrasului de cont anexat la fila 24 dosar și susține că, plățile au fost făcute în trei tranșe, respectiv în ianuarie_ lei, în iunie_ lei iar în noiembrie_ lei, depunând la dosar, în dovedirea acestor susțineri două extrase de cont și o chitanță de ridicare numerar ce au fost atașate la filele 33-35 dosar.
Raportat la aceste ultime precizări făcute de reclamantă la termenul din 06.11.2014, apărătorul pârâtului a precizat că nu înțelege să mai susțină excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată a solicitat să fie unită cu fondul aceasta constituind o apărare de fond și nu excepție.
Din înscrisurile existente în dosarul penal nr. 1195/P/2013, atașat la prezenta cauză, Tribunalul a reținut că numitul M. D. a sesizat la data de 21.02.2013 la Poliția Mun. B. faptul că în cursul lunii aprilie 2008 a dat cu împrumut numitului L. I. suma de 10.000 euro, iar în perioada ce a urmat până în cursul lunii decembrie 2012 i-a mai dat sub formă de împrumut și alte sume de bani, respectiv în perioada ianuarie 2008- decembrie 2012, suma totală de 398.100 lei. A susținut că la data de 18.02.2013 când l-a sunat pe L. I. și i-a cerut restituirea sumei acesta i-a adresat amenințări cu acte de violență negând împrumutul.
Prin Referatul emis la data de 14.11.2013, urmare a probelor administrate în cauză, Poliția Municipiului B., Biroul de Investigații Criminale, a propus în baza art. 228, alin. 4, raportat la art. 10 lit. b, cod proc. penală neînceperea urmăririi penale față de L. I. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 215 cod penal iar în baza art. 228, alin. 4, raportat la art. 10 lit. a cod penal neînceperea urmăririi penale față de L. I. pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, faptă prev. și ped. de art.193 cod penal, propunere confirmată de P. de pe lângă Judecătoria B. prin Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale emisă la data de 27.11.2013.
În acest sens s-a constatat că din materialul de urmărire întocmit în dosar rezultă că împrumutul a fost acordat de persoana fizică M. D. pârâtului L. I. din prezenta cauză și nu de societatea administrată de acesta, respectiv reclamanta din prezenta cauză, parchetul făcând mențiunea că, partea vătămată M. D. urmează să-și valorifice pretențiile cu privire la despăgubiri pe cale civilă.
Din extrasul de cont atașat la fila 24 dosar, Tribunalul a reținut că la data de 05.08.2011, pârâtul L. I. a plătit numitului M. D. suma de 20.000 lei, din înscris nerezultând că această sumă ar fi fost plătită societății reclamante cu titlu de restituire împrumut.
Din înscrisurile emise de Banca Transilvania atașate la filele 33-35 dosar, Tribunalul reține că la data de 11.07.2011 din contul . B. s-a plătit către persoana fizică M. D. suma de 150.000 lei pentru care s-a încasat un comision de 825 lei, iar la data de 23.06.2009 din contul . B. s-a plătit către persoana fizică M. D. suma de 130.000 lei pentru care s-a încasat un comision de 715 lei, sumă ridicată de acesta în aceeași zi potrivit chitanței de ridicare de numerar existentă la fila 34 dosar în aceeași zi.
Din dosarele civile nr._ al Tribunalul B. – Secția a II-a civilă și nr._ al Judecătoriei B. Tribunalul a constatat că litigiile care au făcut obiectul dosarelor s-au purtat între ., societate administrată de M. I G. și . SRL, societate administrată de pârâtul din prezenta cauză și a vizat sume rezultate din raporturile comerciale ce fac obiectul de activitate al celor două societăți și nu dintr-un eventual împrumut acordat de societatea reclamantă . B. pârâtului L. I..
Față de considerentele ce preced Tribunalul a constatat că prin probele administrate reclamanta nu a reușit să facă dovada existenței vreunui împrumut intervenit între părțile din prezenta cauză, situație în raport de care susținerile pârâtei că societatea reclamantă nu ar avea în obiectul de activitate operațiuni de natură bancară sunt lipsite de relevanță.
Prin acțiunea formulată, reclamanta a invocat faptul că s-a aflat în imposibilitatea întocmirii unui înscris probator în sensul de instrumentum, dat fiind faptul că, societățile comerciale au același obiect de activitate, raporturi urmare cărora s-a dezvoltat în egală măsura o relație strânsă de amiciție, ori astfel de relații se pot dezvolta între persoane fizice și nu între persoane juridice sau între persoane juridice și persoane fizice, în condițiile în care orice operațiune financiară operată de societate trebuie să se reflecte în documentele contabile întocmite și respectiv situațiile financiare întocmite și raportate de acestea.
Mai mult, prin probele administrate în cauză Tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada remiterii de către societatea reclamantă a unor sume de bani către pârât astfel că față de considerentele ce preced nu s-a făcut nici dovada existenței unei creanțe lichide, certe și exigibile în cuantum total de 423.100 lei, sumă ce urmează a fi actualizată până la data plății efective în funcție de rata inflației, la care urmează a se adăuga dobânda legală datorată pentru întârzierea în plată, începând cu data punerii în întârziere prin prezenta acțiune, calculată până la data soluționării litigiului, conform dispozițiilor OG nr.13/2011 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta . B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel reclamanta a arătat că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat onoratei instanțe ca prin hotărârea ce o va pronunța, în urma probelor administrate, să dispună obligarea pârâtului - debitor la plata integrală și imediată a creanței sale lichide, certe si exigibile, în cuantum total de 443.100 de lei, ce urmează a se actualiza până la data plații efective în funcție de rata inflației, la care se va adaugă dobânda legală datorată, suma compusa din: suma de 423.100 lei, cu titlu de împrumut, suma reprezentând dobânda legala datorata de paratul-debitor pentru întârzierea in plata, începând cu data punerii in întârziere prin prezenta, calculata pana la data soluționării litigiului, conform dispozițiilor OG nr. 13/2011 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești;
Așa cum a precizat prin acțiunea introductivă de instanță, prin reprezentant statutar, a remis paratului, cu titlu de împrumut diverse sume de bani, însumând în total un cuantum de 423.100 lei, în cursul anilor 2008 - 2011. În ceea ce privește data remiterii sumelor de bani, respectiv cuantumul transelor, apelanta a învederat că în luna ianuarie 2008 i-a fost remisa suma de 163.000 lei, în luna iunie 2009 i-a fost remisă suma de 130.000 lei, iar în luna noiembrie 2011 i-a fost remisa suma de 150.000 lei;
Sumele în discuție i-au fost remise paratului personal, fiecare tranșă fiind remisă în prezența unor alte persoane, care pot confirma susținerile sale în ceea ce privește atât remiterea sumelor de bani, cât și momentul remiterii acestora.
Apelanta a arătat că înțelege să critice hotărârea pronunțată de instanța de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, înțelegând să invoce efectul devolutiv al căii ordinare de atac a apelului, în raport de dispozițiile art. 477 alin.2 Cod pr. civilă, sub următoarele aspecte:
Cu titlu prioritar, apelanta a solicitat instanței să observe faptul că instanța de fond a săvârșit o încălcare gravă a dreptului la apărare de care beneficiază orice reclamant în cadrul unei proceduri judiciare, drept consacrat prin norme imperative atât de Constituție și de legislația internă, cât și de Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Față de lipsa unui înscris probator in sensul de instrumentum, am menționat, cu titlu principal, faptul ca exista un înscris cu titlu de început de dovada scrisa, si anume dovada achitării sumei de 20.000 lei, reprezentând o plata parțiala făcuta de debitor in data de 05.08.2011, astfel cum rezulta din extrasul de cont aflat la dosarul cauzei.
Instanța de fond a apreciat totuși ca acest înscris, dovada a unei plăți parțială nu reprezintă un început de dovada scrisă, fără a se pronunța însă pe acest aspect și fără a motiva considerentele în raport de care respinge aceste apărări de drept și de fapt.
În ceea ce privește probatoriul testimonial, acesta a fost respins în completarea începutului de dovada scrisa, in mod nejustificat, instanța de fond ignorând faptul ca, regula prevăzuta la art. 1191 alin. l Cod civil care reglementează o interdicție de a dovedi cu martori actele juridice cu o valoare mai mare decât cea prevăzuta de lege, comporta excepții in raport de dispozițiile alin.2 al aceluiași articol.
Astfel, în anumite situații, proba testimoniala este admisibila indiferent de valoarea obiectului litigiului.
În raport de dispozițiile textelor de lege menționate, existența unui început de dovadă scrisa da posibilitatea administrării probei prin declarațiile martorilor, început de dovada scrisa este orice scriptura care emana de la debitor si care face demn de a fi crezut faptul pretins.
În speță, instanța de fond, fără o motivare, a înțeles să nu aibă în vedere extrasul de cont depus la dosarul cauzei, prin care paratul a efectuat o plata parțială a debitului.
Apelantul a solicitat a se observa faptul că, în cuprinsul considerentelor hotărârii, instanța de fond apreciază ca nu sunt îndeplinite condițiile imposibilității morale de preconstituire a unor probe scrise, față de calitatea de persoana juridica a reclamantei.
A mai solicitat a se observa faptul că această susținere, în sensul relațiilor de apropiere între administratorul societății și pârât, a fost o cerere subsidiară și o argumentație subsidiară, întrucât în principal, a solicitat instanței să ia act de dovada scrisă depusă la dosarul cauzei, pe care să o completeze cu declarațiile martorilor.
A arătat instanței de fond și faptul că, potrivit Codul civil împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutatorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie, după o anumită perioadă de timp, aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate.
Atunci când o persoană acordă un împrumut fără a o face cu titlu profesional, nu îi sunt aplicabile dispozițiile legale privind instituțiile de credit și instituțiile financiare nebancare. Din acest context se prezuma ca societatea comerciala poate acorda împrumuturi, dar sa nu desfășoare aceasta activitate cu titlu profesional.
Singurele restricții în ceea ce privește acordarea de împrumuturi trebuie analizate din perspectiva dispozițiilor speciale cuprinse in Legea societăților comerciale 31/1990 si vizează doua categorii de persoane care pot avea in anumite circumstanțe si calitatea de salariat: asociații si administratorii.
În situația acordării unui împrumut unor terți fie ca sunt sau nu salariați este importanta stabilirea unei dobânzi cel puțin la nivelul dobânzii legale pentru a se evita interpretarea organelor fiscale potrivit căreia dobânda neplătită de salariat ar trebui tratata ca fiind un avantaj si impozitat corespunzător împreuna cu celelalte venituri salariate din luna.
Se impune o distincție între contractul de împrumut (civil) si contractul de creditare (comercial) . Importanta ca aceasta activitate sa nu fie efectuata in mod regulat, ci cu totul ocazional, caz in care contractul respectiv de împrumut va avea un caracter civil și nu comercial.
În acest sens, apelanta a menționat că potrivit opiniei conform căreia efectuarea în mod accidental și cu titlul neprofesional de operațiuni de creditare de către o societate comercială nu constituie o încălcare a scopului statutar și a principiului specialității capacității de folosința, așa cum este el conturat in materia societăților comerciale [Revista Dreptul nr. 8/2011, M. D., Discuții privind legalitatea împrumuturilor societăților comercialo, p. 89]. De asemenea, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 93/2009 (n. a. - privind instituțiile financiare nebancare), vor fi încadrate ca activități de creditare cele desfășurate cu titlu profesional și care, pe de o parte, reprezintă o activitate economică de sine stătătoare și orientată spre obținerea de venituri cu caracter regulat și, pe de altă parte, sunt supravegheate de structuri interne specializate în domeniul ereditarii care gestionează și analizează aceste activități în mod distinct. Cum nici in cazul instituțiilor financiare nebancare, organul de supraveghere nu va considera ca exercita o activitatea de creditare in lipsa îndeplinirii condițiilor de mai sus, cu atât mai mult, nu se cuvine a fi considerat un act de creditare un împrumut ocazional acordat de o societate.
A mai precizat și faptul că, din punctul de vedere al BNR, atâta vreme cât operațiunea de împrumut are caracter ocazional și nu are ca sursă fonduri rambursabile atrase de la public, ea poate fi realizată în mod liber, nefiind supusă în niciun fel reglementarilor speciale în materie.
Așa cum au învederat, deși pârâtul - debitor a fost somat la executarea imediata a obligațiilor sale, în repetate rânduri, inclusiv telefonic, acesta nu și-a îndeplinit până în prezent obligațiile scadente.
Forța obligatorie a contractelor (în sensul de negotium), tradusă prin adagiul latin binecunoscut pacta sunt servanda, consacrat de art. 969 Cod Civil, consecința fireasca si imediata a principiului autonomiei de voința, corelata cu obligația debitorului de executare a propriilor obligații cu buna-credință (art. 970 Cod Civil), îi conferă reclamantului dreptul de a cere îndeplinirea integrala, exacta si la timp a obligațiilor asumate de către paratul-debitor (principiul conformității executării, cu cele trei dimensiuni ale sale: cantitativa, calitativa și temporala), precum si dreptul la dezdăunare (art. 1073), în caz de neexecutare.
Un alt principiu de notorietate in domeniul juridic este acela al reparării integrale a prejudiciului, in scopul repunerii creditorului in situația in care s-ar fi aflat daca debitorul sau si-ar fi executat obligațiile la termenul stabilit tocmai in beneficiul sau, al debitorului. Pe acest aspect, facem referire la dispozițiile art. 1586 Cod Civil, conform căruia, daca împrumutatul nu restituie împrumutul va plați dobânzi de la ziua cererii de chemare in judecata. In conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, evaluarea daunelor interese in materie de obligații pecuniare se face prin intermediul dobânzii legale penalizatoare (prevăzute de OG nr. 13/2011), pe care debitorul obligației bănești o datorează pentru neîndeplinirea obligației de plata la scadenta.
Fiind vorba despre o obligație pecuniara (monetara), răspunderea debitorului se va angaja fără ca creditorul să fie ținut a face dovada vinovăției si a întinderii prejudiciului cauzat.
De asemenea, a solicitat a se observa faptul că instanța de fond a analizat dosarele cu nr._ al Tribunalului B. și cu nr._ al Judecătoriei B., concluzionând că sumele în discuție în dosarele menționate nu au legătură cu obiectul cauzei. Faptul că nu subscrisa a invocat vreo legătură între aceste dosare, ci pârâtul, susținând cu ocazia cercetări judecătorești, că de fapt ar fi achitat suma de 20.000 de lei (conform Extrasului de cont emis de Banca Transilvania - începutul de dovadă scrisă) în derularea unor raporturi comerciale.
Astfel, instanța de fond a concluzionat că plata făcută de pârât nu reprezintă executarea unor obligații de natura comerciala între părți. Cu toate acestea, nu a justificat de ce a înțeles sa nu acorde eficienta probatorie începutului de dovada scrisa in sensul de a permite completarea probatoriului cu proba testimoniala.
Așa cum a arătat, numitul M. D. a primit mandat din partea societății, fiind administratorul acesteia, în sensul de a acorda împrumutul respectiv de a primi în numele societății sumele restituite.
Instanța de fond și-a încălcat și rolul activ, in condițiile art.22 Cod pr. civilă, în sensul că a refuzat orice demers în vederea aflării adevărului în cauză și pronunțării unei soluții legale și temeinice.
Așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, coroborate cu susținerile sale, de fiecare data când s-au achitat sume de bani cu titlu de împrumut, banii au fost scoși din societate de numitul M. D., administratorul societății, și remise intimatului L. I.. În aceeași manieră, intimatul i-a restituit parțial societății, prin administrator, suma de 20.000 de lei așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Cu ocazia soluționării dosarului penal la care s-a făcut referire în cauză, intimatul L. I. a recunoscut faptul ca a primit suma de bani de la M. D., dar că de fapt ar fi fost rezultatul unor raporturi comerciale între societăți, așa cum s-a reținut și în soluția penală.
În lumina celor înfățișate, apelanta a solicitat admiterea apelului și rejudecarea în fond a cauzei, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.
La data de 05.05.2015, intimatul pârât L. I. a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat în principal că față de momentul remiterii tranșelor din pretinsa creanță, este împlinit termenul general de prescripție de 3 ani. În subsidiar, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Față de excepția prescripției dreptului material la acțiune, curtea va constata că intimatul pârât a renunțat expres la susținerea acesteia în fața tribunalului, astfel că nu mai poate fi invocată din nou în fața instanței de apel.
Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:
Obiectul cererii deduse judecății privește restituirea unui împrumut pe care apelanta reclamantă pretinde că i l-ar fi acordat intimatului pârât.
Corect a reținut tribunalul că, potrivit constatărilor făcute de organele de urmărire penală, nu rezultă din nicio probă că sumele pretinse ar fi fost împrumutate intimatului pârât de către societatea reclamantă.
De asemenea, corectă este și constatarea că nu poate fi considerat un început de dovadă scrisă extrasul de cont din care rezultă că la data de 05.08.2011, pârâtul L. I. a plătit numitului M. D. suma de 20.000 lei.
Potrivit acestui extras de cont este cert că pârâtul a achitat o sumă de bani unei persoane fizice, iar nu societății apelante care pretinde că ar avea calitatea de împrumutător. Prin urmare, extrasul de cont invocat de apelantă nu poate fi considerat un început de dovadă scrisă pentru a da posibilitatea completării probatoriului cu probe testimoniale.
Mai mult, din toate înscrisurile bancare depuse cu titlu de probă rezultă că s-au derulat operațiuni financiare între două societăți comerciale, iar nu între societatea apelantă și intimatul persoană fizică.
Astfel, apelanta reclamantă nu a făcut probe certe din care să rezulte existența unui împrumut acordat intimatului pârât, situație în care, în mod corect s-a respins acțiunea formulată.
Nu poate fi reținută nici susținerea că apelanta s-a aflat în imposibilitatea întocmirii unui înscris probator în sensul de instrumentum, în condițiile în care calitatea sa de societate comercială o obliga la întocmirea documentelor contabile pentru orice operațiune financiară, oricât de mică ar fi fost aceasta.
Prin urmare, curtea va constata de prisos a analiza celelalte susțineri ale apelantei referitoare la natura împrumutului, cuantumul acestuia și repararea prejudiciului, în condițiile în care nu s-a făcut dovada acordării acestui împrumut.
Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art.480 NCPC, va respinge apelul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta ., cu sediul în B. .. 45 Bis, județul B., împotriva sentinței civile nr. 1389 din 29 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimatul pârât L. I. domiciliat în B. ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. M. R. C. M. M.
GREFIER,
C. C.
Redc.CMM
Tehnored.CC
4 ex./24.06.2015
d. fond._ Tribunalul B.
j. fond M. Ș.
Operator date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 590/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Fond funciar. Decizia nr. 595/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
