Pretenţii. Decizia nr. 621/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 621/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 621/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 621
Ședința publică din data de 5 mai 2015
Președinte - V. G.
Judecător - V. S.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul S. V. domiciliat în comuna Vernești, . B. și în com. M., ., împotriva sentinței civile nr. 904 din 16 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâții D. L., agent de poliție în cadrul IPJ B. – Secția 4 de Poliție Rurală Vernești, T. I., agent de poliție în cadrul IPJ B. – Secția 4 de Poliție Rurală Vernești, Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul în B., .-10, jud. B., M. A. Interne, cu sediul în București, sector 1, Piața Revoluției, nr.1 A.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-reclamant S. V., lipsind celelalte părți.
Curtea, în temeiul disp. art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și îndrumă să se recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că, M. A. Interne, Inspectoratul de Poliție Județean B., T. I. au depus întâmpinare, prin care au solicitat și judecata în lipsă.
Apelantul-reclamant S. V. solicită proba cu înscrisuri, urmând a le depune la dosar, o parte din acestea provenind din dosarul penal în care s-a judecat.
Curtea, aduce la cunoștința apelantului că față de soluția pronunțată de instanța de fond poate depune acte referitoare la obligația sa de timbrare.
Apelantul S. V. învederează că are de depus un set de 86 acte, urmare prejudiciului material de_ lei vechi pe care l-a suferit, înscrisuri pe care le prezintă instanței.
Curtea, respinge cererea apelantului de încuviințare a probei cu înscrisuri, față de împrejurarea că toate acestea nu au relevanță în prezenta cauză.
Totodată, pune în discuție excepția inadmisibilității apelului, invocată prin întâmpinări.
Apelantul arată că prezenta acțiune civilă derivă dintr-o cauză penală, solicitând a fi respinsă excepția inadmisibilității apelului și admiterea apelului.
Curtea, va respinge excepția inadmisibilității apelului invocată de intimată, față de împrejurarea că hotărârea instanței de fond este atacabilă potrivit legii cu calea de atac a apelului, care de altfel a și fost exercitată.
Curtea, pune în discuție excepția tardivității declarării apelului invocată prin întâmpinare de intimatul T. I..
Apelantul S. V. solicită respingerea excepției tardivității declarării apelului.
Curtea, va respinge excepția tardivității invocată de intimatul T. I., din verificarea actelor dosarului rezultând că apelantul a exercitat calea de atac în termenul legal.
Curtea, acordă cuvântul în dezbateri pe apelul declarat în cauză.
Apelantul S. V. susține că a suferit un prejudiciu material, iar prezenta acțiune civilă derivă dintr-o cauză penală astfel că, în conformitate cu legile, aceasta este scutită de plata taxei de timbru.
De asemenea, arată că nu are cunoștință dacă s-a formulat cerere de reexaminare împotriva cuantumului taxei de timbru.
Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat. Nu a suportat cheltuieli în fața procesuală a apelului.
C u r t e a:
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamantul S. V. a chemat în judecată pe pârâții D. L. si T. I., în calitate de agenți de politie in cadrul IPJ B. - Secția 4 de Politie Rurala Vernești; I. de Politie Județean B. și Ministerului A. Interne, solicitând obligarea în solidar la plata de daune materiale în cuantum de 20.000 lei și daune morale în cuantum de 200.000 lei având în vedere următoarele considerente:
In fapt, a arătat că în cursul anului 2010 a fost constituit pe rolul Secției 4 de Politie Rurala Vernesti, jud. B. dosarul penal nr. 2861/P/2010 privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, cauza înregistrata inițial in evidente cu autor necunoscut, iar agenții de politie însărcinați cu soluționarea dosarului mai sus menționat cu scopul vădit de a scădea dosarul din evidenta cauzelor cu autori necunoscuți au completat si semnat in fals in numele său si al numitului R. O. G. mai multe declarații ce îi incriminau.
In acest sens, a precizat reclamantul că agenții de politie au completat si semnat in fals mai multe declarații in numele inculpatului R. O. G. prin care acesta ar fi recunoscut săvârșirea infracțiunii de furt calificat precum si o declarație in numele său prin care recunoștea săvârșirea infracțiunii de tăinuire prin prisma faptul ca ar fi valorificat bunurile ce le-a achiziționat de la inculpat cunoscând ca acestea provin din săvârșirea de fapte penale.
A menționat reclamantul că a luat la cunoștința de existenta dosarului penal nr. 2861/P/2010 abia in momentul in care i-a fost comunicata, de către P. de pe lângă Judecătoria B., rezoluția de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.
In aceste condiții, s-a prezentat la Secția 4 de Politie Rurala Vernești in vederea clarificării acestei situații, moment in care au fost exercitate amenințări verbale asupra sa cat si numeroase injurii de către agenți de politie.
A precizat de asemenea că prin mijloace frauduloase, prin producerea si falsificarea de probe nereale de către aceleași persoane, respectiv inspector M. Ș. A. si agenții de politie V. D. D., T. I., D. L. si E. V. C. a fost întocmit un alt dosar penal prin care a si fost trimis in judecata si condamnat definitiv la o pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare condiționata a executării pedepsei de către Judecătoria B. in cadrul dosarului_ pentru o presupusa fapta de furt calificat.
Având in vedere aceste aspecte, a susținut reclamantul că a formulat plângere penala împotriva agenților de politie din cadrul Secției 4 de Politie Rurala Vernești pentru săvârșirea infracțiunilor de cercetare abuziva prevăzuta de art. 280 NCP (266 alin. 2 vechiul Cod penal), abuz in serviciu contra intereselor persoanei prevăzute de art. 297 NCP (art. 246 vechiul Cod Penal) si infracțiunii de fals, intelectual prevăzute de art. 321 NCP (art. 289 vechiul Cod Penal), urmare căreia s-a constatat de către P. de pe lângă Tribunalul B., prin ordonanța din data de 31.01.2014, faptul ca toate actele de urmărire penala din cadrul dosarul nr. 2861/P/2010 au fost întocmite si semnate in fals de către agenții de politie D. L. si T. I., aflați in exercițiul atribuțiilor de serviciu, inclusiv mai multe declarații in numele său prin care ar fi recunoscut săvârșirea unei infracțiuni de tăinuire.
A susținut reclamantul că, urmează ca instanța de judecata să constate faptul ca in urma activității abuzive si frauduloase de care au dat dovada cei doi agenți de politie menționați in cadrul desfășurării atribuțiilor de serviciu i-au cauzat atât lui cat si familiei sale grave prejudicii atât de ordin moral cat si de imagine in cadrul colectivității.
A mai susținut reclamantul faptul ca din anul 2010 si pana in prezent, atât el cat si familia trăiesc . tensionata cauzata de numeroasele intimidări si amenințări venite din parte agenților de politie din cadrul Secției 4 de Politie Rurala Vernești de a renunța la plângerea formulata, fiind nevoit sa formuleze plângere penala împotriva organelor de politie menționate constituindu-se astfel dosarul nr. 347/P/2012 pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești si dosarul nr. 107/P/2013 prin care s-au constatat cele precizate.
Reclamantul a solicitat ca instanța să constate că sunt îndeplinite atât condițiile prevăzute de art. 1349 Cod civil, privind angrenarea răspunderii civile delictuale, cât și condițiile speciale prevăzute de art.1373 cod civil pentru angrenarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.
Consideră că, în persoana prepusului, respectiv a pârâților D. L. si T. I. sunt întrunite condițiile prevăzute pentru fapta proprie prevăzute de art. 1349 Cod civil și anume: prejudiciul constând în daunele materiale, constând in cheltuielile pe care le-a suportat in interesul soluționării acestor cauze penale, cat si daune morale; fapta ilicită constând în săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, fapt recunoscut de cei menționați si constatat în urma cercetărilor efectuate în cauză, respectiv prin ordonanța pronunțata de P. de pe lângă Tribunalul B. in dosarul nr. 107/P/2013; culpa făptuitorilor s-a constatat fără tăgadă în ordonanța procurorului, vinovăția prepușilor pârâți care chiar dacă nu îmbracă forma necesară atragerii răspunderii penale este de natură a atrage răspunderea civilă delictuală; raportul de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu - rezultă din însăși materialitatea faptei.
Apreciază de asemenea ca, în persoana comitentului sunt îndeplinite condițiile răspunderii pentru fapta prepusului, răspundere angajată în temeiul art. 1373 Cod civil, în baza a două condiții speciale și anume: raportul de prepușenie, care rezultă din calitatea de salariat a celor doi făptuitori; prepusul săvârșind fapta ilicită în cadrul funcțiilor încredințate de comitent.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ, art. 1349 C. civ.
In termen legal Inspectoratul de Poliție Județean B. a formulat în cauză întâmpinare, prin care a solicitat pe cale de excepție, anularea cererii ca fiind netimbrată.
A susținut că potrivit dispozițiilor art. 29, alin. 1, lit. i din OUG 80/201, privind taxele judiciare de timbru, sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din acestea.
A susținut intimatul ca, textul de lege privind scutirea de plata taxelor judiciare de timbru invocat nu operează în speță, din interpretarea acestuia rezultând că se referă la cauzele penale, inclusiv la despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea, vizând părțile care exercită acțiunea civilă în procesul penal sau separat de acesta, care au suferit o vătămare într-o cauză penală, situație în care nu ne aflăm.
Acest aspect a fost prevăzut și în reglementarea anterioară, respectiv în Ordinul Ministrului Justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, unde la art. 24, lit. o) se stipula: „Sunt scutite de taxele judiciare de timbru cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea, formulate cu prilejul soluționării dosarului penal sau prin acțiune civilă separată, introdusă la instanța civilă potrivit dispozițiilor art. 19 și 20 din Codul de procedură penală sau ca urmare a amnistiei intervenite în cursul procesului penal.
Așadar, scutirea de taxe de timbru este dată în beneficiul părții civile dintr-o cauză penală nu în beneficiul persoanei care a avut calitatea de învinuit/inculpat într-o cauză penală, în care ulterior nu s-a dispus trimiterea în judecată.
Prin urmare, cauza dedusă judecății este o cauză civilă, de drept comun, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, fiind așadar supusă timbrării.
S-a mai arătat că prezenta cauză privește dosarul penal nr. 2861/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., în care pârâții D. L. și T. I. au efectuat activități, insă acești pârâți fac parte din poliția judiciară.
S-a învederat că într-un dosar penal, măsurile dispuse de polițiști se întemeiază pe prevederile legale, polițiștii fiind liberi să aprecieze asupra oportunității măsurilor luate, fără să primească îndrumări de specialitate de la conducerea Inspectoratului sau a Ministerului. Cei doi polițiști-pârâți au desfășurat activități în dosarul penal nr. 2861/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., în calitate de organe de cercetare ale poliției judiciare, si potrivit dispozițiilor art. 2, alin. 4 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, această activitate de cercetare penală nu a fost condusă și supravegheată nici de IPJ B., nici de M. A. Interne.
Temeiul juridic al chemării în judecată al pârâților IPJ B. și M. A. Interne a fost indicat de reclamant ca fiind art. 1349 Cod civil - în ceea ce privește angrenarea răspunderii civile delictuale, cât și condițiile speciale prevăzute de art. 1373 Cod civil - pentru angrenarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.
A considerat că, in raport de pârâții IPJ B. și M. A. Interne, în mod evident nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, reglementate de dispozițiile art. 1349 Cod civil, deoarece nu există acțiuni sau inacțiuni ale acestor pârâți care să fi adus atingere drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantului.
Întrucât potrivit dispozițiilor art. 8, alin. 3 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, organele ierarhic superioare ale polițiștilor care fac parte din poliția judiciară nu pot să dea îndrumări sau dispoziții privind cercetarea penală, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prevederile art. 1373 Codul civil. Astfel, deși cei doi polițiști sunt angajați ai IPJ B., nu sunt îndeplinite dispozițiile alin.21 ale art. 1373 Codul civil, deoarece pârâții IPJ B. și M. A. Interne nu au exercitat direcția, supravegherea și controlul asupra celor doi polițiști în activitățile pe care aceștia le-au exercitat în dosarul penal nr. 2861/P/2010. Considera ca, este fără echivoc că nu există raport de prepușenie, deoarece elementul esențial care definește acest raport nu îl reprezintă subordonarea prepușilor, ci faptul că aceștia nu au acționat sub autoritatea comitentului, neexistând un raport de subordonare pe linia îndeplinirii actelor de urmărire penală.
In aceste condiții s-a solicitat respingerea acțiunii civile în contradictoriu cu pârâții IPJ B. și M. A. Interne ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A apreciat pârâtul că și pe fond acțiunea este neîntemeiată, deoarece reclamantul nu a făcut dovada producerii vreunui prejudiciu, sens în care solicită respingerea acțiuni în integralitatea sa.
Pârâtul M. A. Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pentru următoarele considerente:
Pârâții D. L. și T. I. fac parte din poliția judiciară, astfel ca, persoanele în cauză au desfășurat activități de cercetare penală în dosarul nr. 2861/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., având calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare.
In virtutea calității de organe de cercetare penală, pârâții D. L. și T. I. își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel că activitatea acestora este condusă și supravegheată, în temeiul art. 2 alin. (4) din actul normativ citat, de către parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.
Față de acest aspect s-a susținut că este lesne de observat faptul că, în raport cu temeiul invocat în susținerea cererii de chemare în judecată, anume art. 1349 C.civil, este inadmisibil a se vorbi despre angrenarea răspunderii civile delictuale a M.A.I.
Un alt aspect pentru care, în cauză, nu se poate vorbi despre o eventuală răspundere civilă delictuală a M.A.I. pentru faptele săvârșite de pârâții D. L. și T. I., invocată de reclamant în temeiul art. 1349 coroborat cu art. 1373 Cod civil, este susținut de dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora organele ierarhic superioare ale polițiștilor care fac parte din poliția judiciară nu pot să dea îndrumări sau dispoziții privind cercetarea penală.
Astfel, în mod evident nu pot fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, reglementate de dispozițiile art. 1349 Cod civil, deoarece M.A.I. nu este subiect activ sau pasiv al raportului juridic stabilit între reclamant și agenții de poliție menționați, astfel încât să se poată vorbi despre o lezare a drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantului.
Mai mult decât atât, deși cei doi polițiști sunt angajați ai I.P.J. B., în cauză nu sunt îndeplinite condițiile stipulate de alin. (2) ale art. 1373 din Codul civil, deoarece M. A. Interne nu exercită și nici nu poate exercita direcția, supravegherea și controlul asupra celor doi polițiști în activitățile de cercetare penală pe care aceștia le-au întreprins în soluționarea dosarul penal nr. 2861/P/2010. Este fără echivoc că nu există raport de prepușenie, deoarece elementul esențial care definește acest raport nu îl reprezintă subordonarea prepușilor, ci faptul că aceștia au acționat sau nu sub autoritatea comitentului.
Chiar și în situația în care se va considera că trebuie atrasă răspunderea civilă delictuală a angajatorului pentru faptele celor doi polițiști, nici în acest caz, M.A.I. nu poate participa la judecarea litigiului, întrucât persoanele în cauză își desfășoară activitatea în cadrul I.P.J. B., fapt pentru care un eventual raport de prepușenie s-ar putea stabili numai între agenții în cauză și unitatea în cadrul căreia aceștia își desfășoară în mod direct raporturile de serviciu.
Mai mult decât atât, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare, „în județe se organizează și funcționează, ca unități cu personalitate juridică, inspectorate de poliție, conduse de un inspector-șef, ajutat de adjuncți".
Așa fiind, unitatea M.A.I. indicată este cea care în baza raportului de serviciu stabilit în mod direct între ea și angajații în cauză, poate garanta pentru presupusul prejudiciu cauzat cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu de către prepușii acesteia.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, s-a arătat că reclamantului îi revine sarcina de a dovedi, prin orice mijloace de probă, că suma solicitată cu titlu de daune morale i se cuvine ca urmare a prejudiciului moral suferit.
Conform jurisprudenței și doctrinei relevante în materie, prejudiciul moral constă în lezarea onoarei sau reputației unei persoane sau alte suferințe de ordin psihic, aspect care nu poate fi complinit în litigiul dedus judecății.
Despăgubirile bănești acordate pentru daunele morale constau într-o sumă necesară și suficientă pentru a procura părții vătămate satisfacții de ordin moral, susceptibile să înlocuiască valoarea de care a fost privată și pentru repunerea ei într-o situație similară celei avute anterior.
De asemenea, în practica instanțelor judecătorești s-a stabilit că este greu de acceptat teza că daunele morale pot fi acordate „în lipsa oricărui element probator" și „fără nicio motivare".
Astfel, înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă, prin Decizia civilă nr. 3812/2000, a apreciat că """stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, dar instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială".
Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii, apare însă necesar ca cel care pretinde daunele morale să producă argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție, i-au fost afectate, urmând ca în funcție de aceste argumente să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul suferit.
Desigur că în această materie marja de apreciere a instanțelor este mult mai largă, probatoriile mai puțin riguroase, însă acceptarea acestei teze ar lăsa, fără îndoială, câmp nelimitat de acțiune subiectivismului, hazardului și arbitrariului, ceea ce este inadmisibil.
În concluzie, întrucât în cauza de față nu se poate vorbi despre atragerea răspunderii civile delictuale a M.A.I. pentru faptele angajaților I.P.J. B., s-a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pârâtul T. I. a formulat, de asemenea întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată si obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele considerente
Chiar daca reclamantul nu recunoaște, acesta a dat in fata sa declarațiile de care face vorbire, insa întrucât a semnat in mod diferit pe parcursul declarațiilor organele de urmărire penala au constatat ca nu este aceeași semnătura. Cu toate acestea, urmează a se observa din înscrisurile pe care le va depune la dosar, că reclamantul are obiceiul sa semneze in mod diferit, in funcție de ce interes are.
Considera pârâtul ca nu a fost prejudiciat in nici-un fel întrucât cu ocazia terminării urmăririi penale, a făcut referat cu propunerea de a nu se începe urmărirea penala, iar procurorul si-a însușit soluția propusa, comunicându-i acest lucru, de aici rezultând ca nu a fost prejudiciat in nici-un fel.
Pe de alta parte, reclamantului S. V. i-a fost comunicata soluția in data de 06.10.2012 insa nu a făcut plângere împotriva acesteia, si abia ulterior a făcut cerere pentru a i se elibera o copie de pe declarația pe care a dat-o. Aceasta a fost dată in calitate de martor si nu de învinuit sau inculpat astfel ca nu se justifica daunele pe care le susține. Întrucât învinuitul la vremea respectiva, numitul R. O. I. a afirmat ca bunurile dobândite din furt i-au fost vândute reclamantului era normal ca acesta sa fie audiat pentru lămurirea situației. Din declarația data de S. V. rezulta faptul ca acesta a făcut plângere întrucât declarația conține date nereale si nu ca nu a fost audiat in mod legal. Reclamantul face vorbire despre faptul ca a făcut plângere împotriva lui T. I. si D. L. întrucât a mai fost condamnat la 3 ani închisoare cu aplicarea art. 81 CP in alt dosar (_ ), dosar care a fost soluționat definitiv, instanța reținând vinovăția acestuia. Referitor la aspectele relatate de către reclamant in sensul ca i s-au adus prejudicii morale si de imagine in cadrul colectivității urmează a se observa ca acest prejudiciu decurge din faptul ca este un infractor legal condamnat in dosarul mai sus menționat, soluție care a rămas definitiva.
Referitor la daunele materiale pe care reclamantul susține ca le-a suferit, s-a solicitat a se observa ca nu s-a făcut dovada acestora, bonurile depuse putând fi procurate din alte diverse surse.
Nu in ultimul rând a invocat faptul că acțiunea nu este scutită de plata taxei de timbru.
Este adevărat ca potrivit OUG 80/2013 acțiunea civila derivata din penal este scutita de plata taxei de timbru, insa in situația de față împotriva reclamantului S. V. nici măcar nu a fost începută urmărirea penală, condiție esențială pentru a se putea discuta de netimbrare.
La rândul său, pârâtul D. L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pe cale de excepție se invocă lipsa calității procesuale pasive, in condițiile in care reclamantul înțelege sa se judece cu D. L. si nu cu D. L., sens in care a anexat copie de pe Cartea de identitate - a se vedea filele 58-59 și 61 dosar.
Referitor la susținerile reclamantului potrivit cărora nu a semnat declarațiile din conținutul dosarului penal 2861/P/2010, a solicitat ca P. de pe lângă Tribunalul B. să înainteze întreg dosarul la care a făcut referire. Astfel, in ceea ce privește sancțiunea administrativa aplicata prin Ordonanța de scoatere de sub urmărirea penală din 31.01.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul B., aceasta se întemeiază exclusiv pe o expertiza grafoscopică, ce stabilea că semnătura din declarații nu aparține reclamantului S. V. prelevată din sistemul de evidenta a populației.
Cu toate că a produs probe din care rezultă fără putință de tăgada ca in mod curent S. V. utiliza cel puțin un alt specimen de semnătura, a fost respinsa solicitarea de efectuare a unei alte expertize grafologice in care sa se compare semnătura din declarații cu cele produse de S. V. cu alte ocazii.
Din aceste considerente, a solicitat efectuarea unei alte expertize grafologice in sensul arătat.
Pe fond, a considerat ca susținerile reclamantului S. V. sunt neadevărate deoarece in legătura cu așa zisul prejudiciu de imagine pentru care reclamantul solicita daune morale si materiale.
Pe cale de excepție pârâtul D. L. invocă lipsa calității sale procesuale pasive, astfel încât, în mod eronat se apreciază că a reținut în sarcina lui S. V. calitatea de tăinuitor, în condițiile în care, așa cum rezultă din conținutul dosarului penal 2861 /P/2010 atribuirea acestei calități s-a făcut de către organele de parchet, reclamantul fiind audiat în calitate de martor și nu de făptuitor sau învinuit.
De asemenea, s-a mai arătat de acest pârât că în mod eronat reclamantul a susținut in cerere faptul ca s-a recunoscut comiterea vreunei fapte penale, soluția data in dosarul penal 107/P/2013 fiind dată exclusiv pe baza expertizei susmenționate.
Reclamantul S. V. susține tot în mod eronat, ca s-ar fi exercitat asupra sa amenințări verbale și injurii în momentul în care s-a prezentat la Secția 4 Politie Rurala B., ori din data de 01.02.2011 a activat la Serviciul de Ordine Publica B., secțiile de politie rurale fiind înființate in cursul lunii august 2011.
In drept, au fost invocate disp. art. 115-118 Cod pr. civilă.
La termenul de judecată din 19.06.2014 reclamantul prin apărător a precizat că pârâtul în prezenta cauză se numește D. L. și nu D. L., sens în care s-a dispus rectificarea citativ-ului.
Față de precizările făcute în instanță de către apărătorul reclamantului, pârâtul D. L. a precizat la rândul său că nu mai insistă în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate prin întâmpinarea formulată.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 18.09.2014, instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile OUG 80/2013 care a abrogat Legea nr.146/1997, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 31.03.2014 și chiar dacă în încheierea de ședință din data de 19.06.2014 se menționează că se prorogă pronunțarea cu privire la excepția netimbrării, aceasta este pusă în discuție în condițiile în care se pune în vedere unei părți să satisfacă o anumită taxă de timbru și nu este îndeplinită cerința, sens în care instanța poate invoca excepția netimbrării și să rămână în pronunțare. A constatat că în cauză nu a fost stabilită o taxă de timbru, astfel că nu se poate pune în discuție această excepție, că potrivit art.200 C.pr.civ. raportat la art.148 și art.194 C.pr.civ. și față de obiectul cererii de chemare în judecată reclamantul trebuie să evalueze și să timbreze pretențiile conform OUG nr.80/2013, împotriva cuantumului taxei de timbru, reclamantul putând formula cerere de reexaminare sau cerere de ajutor public judiciar.
Ca urmare a precizărilor făcute de apărătorul reclamantului în sensul că nu înțelege să facă notă de timbraj, față de suma menționată în cuprinsul cererii deduse judecății, instanța a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a taxei de timbru în cuantum de 1105 lei pentru primul capăt de cerere, respectiv 5105 lei pentru al doilea capăt al cererii.
Reclamantul, prin apărătorul ales, a susținut că, raportat la obiectul cererii deduse judecății, nu datorează taxă judiciară de timbru și nu înțelege să achite suma dispusă de către instanță, precizând totodată că nu înțelege să formuleze o cerere de reexaminare privind modul de stabilire a taxei de timbru.
Tribunalul B. a pronunțat sentința civilă nr. 904 din 16 octombrie 2014 prin care, admițând excepția netimbrării acțiunii invocată de pârâții Inspectoratul de Poliție Județean B., D. L. și T. I., a anulat ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul S. V..
Pentru a pronunța această sentință, instanța fondului a reținut următoarele:
Potrivit disp. art.33 din OUG 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, „(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.”
În alin. 2 legiuitorul a prevăzut că dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, instanța punându-i în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării.
Potrivit disp. art. 34 alin. (1) din același act normativ se prevede că atunci „când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel.”
În speța dedusă judecății, prin încheierea din 18.09.2014, instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile OUG 80/2013 care a abrogat Legea nr.146/1997, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 31.03.2014, astfel că, față de obiectul cererii de chemare în judecată a pus în vedere reclamantului că trebuie să evalueze și să timbreze pretențiile conform OUG nr.80/2013, împotriva cuantumului taxei de timbru, putând formula cerere de reexaminare sau cerere de ajutor public judiciar, acordând în acest sens termen la 02.10.2014.
La termenul acordat, în condițiile în care reclamantul nu s-a conformat disp. instanței, raportat la cuantumul pretențiilor care fac obiectul acțiunii pendinte judecății, tribunalul a stabilit că reclamantul datorează taxă de timbru în cuantum de 1105 lei pentru primul capăt de cerere – daune materiale și respectiv 5105 lei pentru al doilea capăt al cererii – daune morale.
S-a reținut că reclamantul, prin apărătorul ales, a susținut că, raportat la obiectul cererii deduse judecății, apreciază că nu datorează taxă judiciară de timbru și nu înțelege să achite suma dispusă de către instanță, precizând totodată că nu înțelege să formuleze o cerere de reexaminare privind modul de stabilire a taxei de timbru.
În condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, în interiorul termenului acordat cauzei în acest sens, cererea sa fiind supusă regulilor generale de taxare, precizând în mod expres că nu înțelege să achite această sumă apreciind că nu o datorează, nu a înțeles să formuleze o cerere de reexaminare potrivit disp. art. 39 din OUG 80/2013, potrivit cărora „Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.” ci a precizat de asemenea că nu înțelege să formuleze o astfel de cerere și nici nu a solicitat acordarea ajutorului public sub forma scutirii sau eșalonării pentru plata taxelor de timbru, în temeiul art. 42 din același act normativ, potrivit cărora „ (1) Persoanele fizice pot beneficia de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condițiile OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările și completările ulterioare, potrivit disp. art. 33 din OUG 80/2013, tribunalul a admis excepția de netimbrare invocată și a anulat ca netimbrată cererea dedusă judecății.
Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat apel în termen legal reclamantul S. V., arătând următoarele:
Arată că a formulat plângere penală împotriva organelor de poliție constituindu-se astfel dosarul nr. 347/P/2012 pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și dosarul nr. 107/P/2013 soluționat de către P. de pe lângă Tribunalul B. prin care s-au constat cele precizate.
Menționează faptul că a fost formulată plângere penală și împotriva actelor materiale întocmite în cadrul dosarului mai sus menționat, constituindu-se astfel un alt dosar pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul B., ce se afla in lucru.
Având in vedere aceste aspecte prezentate în cadrul cererii de chemare in judecată, a solicitat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în prezenta cauză, având in vedere dispozițiile art. 29 alin. 1 lit. i din OUG 80/2013.
Menționează faptul ca a înțeles sa uzeze de aceasta modalitate de stabilire a taxei judiciare de timbru in prezenta cauza motivat de faptul că, raportat la situația de fapt si de drept prezentată, rezultă că sunt incidente dispozițiile art. 29 (1) din OUG 80/2013, respectiv: "Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile si cererile, inclusiv cele pentru exercitarea cailor de atac, ordinare si extraordinare, referitoare la: cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale si morale decurgând din acestea", motiv pentru care cererea de chemare in judecata formulata este scutita de la plata taxei judiciare de timbru.
In acest sens a înțeles sa invoce si practica Înaltei Curți de Casație si Justiției - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, ce menționează prin intermediul deciziei nr. 6631 din 26 noiembrie 2004: "Sunt scutite de taxe de timbru acțiunile și cererile referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daune materiale și morale decurgând din acestea, formulate cu prilejul soluționării dosarului penal sau prin acțiune civilă separată, introdusă la instanța civilă potrivit art. 19 și 20 Cod pr. penală, sau ca urmare a amnistiei intervenite în cursul procesului penal, conform art. 15 lit. o din Legea nr. 146/1997 și art. 24 lit. „o" din Normele metodologice pentru aplicarea legii menționate" (aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 760/C din 22 aprilie 1999).
Mai mult decât atât urmează ca instanța de control judiciar sa observe, făcând abstracție de modalitatea superficiala folosita de prima instanță în motivarea soluției adoptate, că în cuprinsul hotărârii atacate nu se face referire în nici un moment la solicitările și susținerile invocate de către apelant atât pe cale de cerere de chemare in judecata cat si prin intermediul precizărilor formulate cu privire la incidența dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. i din OUG 80/2013.
Astfel nu se regăsesc practic in cuprinsul motivării instanței de fond nici un argument sau susținere cu privire la cele invocate de reclamant in ceea ce privește scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, mai mult cu cat prin aceasta soluție adoptata se încalcă principiul reparării integrale cu promptitudine a prejudiciului suferit de părțile vătămate din cauzele penale si a accesului neîngrădit la justiție.
Acest punct de vedere se regăsește și în practica Curții Constituționale, care prin decizia nr. 778 din 12 mai 2009 constata ca neaplicarea dispozițiilor art. lit.f-i) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru (art. 29 alin. 1 lit. i OUG 80/2013) contravine prevederilor art.1 alin.(3)) si ale art.21 alin.(1) si (2) din Constituție. României precum si ale art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale.
Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței criticate.
Curtea, verificând, în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, constată următoarele:
Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (act normativ incident în cauză), determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru se face de către instanța de judecată, iar împotriva modului de stabilire a acesteia se poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei legale anterior menționate, cerere care se soluționează în Camera de Consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă.
Din cuprinsul celor expuse anterior rezultă că dacă partea este nemulțumită de modalitatea de determinare a taxei judiciare de timbru de către instanță, inclusiv de stabilirea caracterului evaluabil în bani al cererii, are posibilitatea de a formula reexaminare, cale de atac exclusivă pentru soluționarea incidentelor privind timbrajul, întrucât asemenea critici nu pot fi susținute prin intermediul căilor de atac, de vreme ce legea specială pune la îndemâna părții interesate o altă cale de atac clară, precisă și previzibilă.
Prin urmare, reexaminarea este singura cale de atac prin intermediul căreia poate fi cenzurată existența și întinderea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, sub acest aspect neexistând un drept de opțiune între formularea unei cereri de reexaminare și exercitarea unei alte căi de reformare. Ca atare, măsura privind taxa judiciară de timbru devine irevocabilă prin soluționarea reexaminării sau prin expirarea termenului de exercitare a acestei căi de atac, după caz.
În legătură cu scopul stabilirii taxelor judiciare de timbru, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că în ceea ce privește problema clarității și previzibilității stabilirii și achitării taxelor, dreptul național român prevede cu claritate ipotezele în care este datorată taxa de timbru, modalitățile sale de calcul și consecințele în caz de neplată, pârâtele putându-se aștepta, în mod rezonabil, ca aceste reguli să fie aplicate.
Câtă vreme apelantului din cauza de față i s-a adus la cunoștință obligația de plată a taxei de timbru aferentă acțiunii promovate, dar acesta nu a dat curs solicitărilor instanței, în mod corect tribunalul a făcut aplicarea sancțiunii prevăzute de art.20 alin.3 din legea nr. 146/1997, care statuează în sensul că neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, aceleași prevederi regăsindu-se și în art.9 din O.G. nr.32/2005 privind timbru judiciar care sancționează nedepunerea timbrului judiciar cu anularea cererii.
În condițiile în care, în speța dedusă judecății, reclamantul nu a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care se stabilise în sarcina sa obligația de plată a taxei de timbru, sentința instanței de fond, prin care s-a anulat pentru netimbrare acțiune, este pronunțată cu respectarea normelor de drept material incidente în cauză, iar Tribunalul B. a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, astfel încât apelul este nefondat.
Prin prezenta cerere de apel se încearcă o repunere în discuție a caracterului timbrabil al acțiunii, lucru care nu poate fi acceptat.
Reexaminarea era singura posibilitate prevăzută de lege pentru apelant dacă era nemulțumit de cuantumul taxei judiciare de timbru la plata căruia a fost obligat, cale de atac specifică pe care nu a exercitat-o.
De altfel, se impune a se face precizarea că Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr.7/2014 (decizie care este obligatorie pentru instanțe potrivit art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă) a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea privește apelul ca nefondat, astfel încât în baza disp.art.480 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă îl va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. V. domiciliat în comuna Vernești, . B. și în com. M., ., împotriva sentinței civile nr. 904 din 16 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâții D. L., agent de poliție în cadrul IPJ B. – Secția 4 de Poliție Rurală Vernești, T. I., agent de poliție în cadrul IPJ B. – Secția 4 de Poliție Rurală Vernești, Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul în B., .-10, jud. B., M. A. Interne,cu sediul în București,sect. 1,Piața Revoluției, nr.1 A.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2015.
Președinte, Judecător,
V. G. V. S.
Grefier,
V. M.
red. V.S./tehnored. V.M.
8 ex./08.06.2015
d.f._ Tribunalul B.
j.f. M. Ș.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 990/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 415/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
