Validare poprire. Decizia nr. 110/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 110/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 110/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 110
Ședința publică din data de 3 februarie 2015
Președinte - M. G.
Judecători - C. P.
- V. D.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind pronunțarea asupracererii de revizuire a deciziei civile nr. 301 pronunțată la data de 30 martie 2010 de Curtea de Apel Ploiești, formulată de revizuenta ., cu sediul în ., în contradictoriu cu intimații .> SRL, cu sediul în B., .. 63, județul B. și prin mandatar R.C. CONSULTING SRL cu sediul în B., .. 19, județul B. și ., cu sediul în S., ., județul Prahova.
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 3 februarie 2015, când a dat următoarea decizie.
CURTEA:
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 07.01.2009, sub nr._ 09, creditoarea S.C.T. I. S.R.L. prin mandatar R.C. CONSULTING S.R.L, cu sediul în B., ..19, județul B., a chemat în judecată pe terțul poprit . și debitorul S.C. N.-T. SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună validarea popririi pentru sumele datorate de către terțul poprit ., pe seama debitorului S.C. N. - T. S.R.L., cu sediul în S., ., până la concurența sumei de 163.441,14 lei
În motivarea cererii, creditoarea a arătat, în esență, că a fost comunicată terțului poprit, precum și debitorului, Dispoziția de poprire pentru suma de 163.441,14 lei de către Biroul Executorului Judecătoresc P. B., în Dosarul execuțional nr.275/2008, însă terțul poprit a refuzat indisponibilizarea sumelor de bani și virarea lor către creditor așa cum avea obligația legală.
Terțul poprit PRIMĂRIA COMUNEI VIPEREȘTI – prin PRIMAR, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, pe cale de excepție, invocând prevederile art.146 din Codul de procedură fiscală și a învederat că este competentă teritorial instanța din raza teritorială la care se află domiciliul sau sediul terțului poprit.
Referitor la fondul cauzei, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de validare a popririi, întrucât sumele terțului poprit . pe care urmează să le primească de la Guvernul României în cadrul programului de reabilitare al infrastructurii școlare, iar aceste sume nu sunt supuse executării silite prin poprire.
Instanța, în ședința publică din 25 ianuarie 2009, a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale a Judecătoriei S., deoarece, în cauză, nu au fost incidente prevederile art.1 din Codul de procedură fiscală și a respins ca neîntemeiată și excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei S. deoarece, din punct de vedere teritorial, se afla în prezența unei competențe alternative.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat, pentru părți, proba cu înscrisuri, fiind atașate și actele Dosarului execuțional nr.275/2008 al Biroului Executorului Judecătoresc P. B. din S..
Prin sentința civila nr. 320/03.03.2009, Judecătoria S. a admis cererea formulată de creditoarea S.C.T. I. S.R.L. prin mandatar R.C. CONSULTING S.R.L. si a validat poprirea înființată prin Dispoziția de poprire nr.275/08/19.11.2008, în dosarul execuțional nr.275/2008, asupra sumelor datorate de către terțul poprit debitorului S.C. N.-T. S.R.L., cu sediul în S., ., județul Prahova, pană la concurenta sumei de 163.441,14 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, la data de 14.11.2007, s-a încheiat între Primăria Comunei Viperești – prin primar în calitate de achizitor pe de o parte și S.C. N. T. SRL S., în calitate de prestator contractul de lucrări nr. 3626 (fila 14), prin care prestatorul se obliga să execute lucrări de reabilitare și extindere la școala cu clasele I-VIII din ., iar achizitorul se obliga să plătească prestatorului prețul de 810.802,13 lei pentru execuția lucrării, durata contractului fiind pe 8 luni.
Achizitorul nu a achitat decât parțial cele stipulate în contract, iar reclamanta S.C. T. I. SRL – prin mandatar, a depus copii certificate de pe titlurile executorii reprezentând Biletul la Ordin emis la data de 20.10.2008, în valoare de 155.138,56 lei și scadent la data de 23.10.2008, dat de S.C. N.-T. SRL S. și procesul-verbal de cheltuieli de executare emis de Biroul Executorului Judecătoresc P. B. în Dosarul execuțional nr.275/2008.
Prin Dispoziția de poprire emisă în Dosarul execuțional 275/2008, s-a dispus înființarea unei popriri asupra drepturilor bănești în contul debitorului până la concurența sumei de 163.441,14 lei.
Cu toate acestea, . nu s-a conformat dispozițiilor legale și nu a procedat la reținerea unor sume din conturile sale neonorând obligațiile de plată.
Instanța de fond a reținut că niciuna dintre părțile chemate în judecată, respectiv, terțul poprit . și debitorul ., nu au contestat situația de fapt și debitul restant de 163.441,14 lei.
Instanța de fond a avut in vedere atitudinea terțului poprit care nu poate fi catalogată decât o încercare de a tergiversa recuperarea debitului de către creditoare, dând dovadă de rea-credință.
Prima instanță a constatat îndeplinite condițiile prev de art. 454 C.pr.civ. potrivit cărora poprirea se înființează prin adresă însoțită de o copie de pe titlul executoriu comunicate celei de-a treia persoane, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată.
Astfel, au fost înștiințați cu privire la instituirea popririi, atât terțul poprit ., cât și debitorul ..
S-a constatat, însă, că terțul poprit a refuzat îndeplinirea obligației stabilite în sarcina sa potrivit art. 456 al.1 lit. a C.pr.civ., respectiv de a consemna suma de bani în termen de 15 zile de la comunicarea popririi și de a trimite dovada executorului judecătoresc.
Pentru că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile legale de a indisponibiliza suma de 163.441,14 lei la dispoziția creditoarei, în baza art.460 al.2 C.pr.civ., instanța de fond a admis cererea și a validat poprirea asupra sumelor datorate de către terțul poprit . până la concurența sumei de 163.441,14 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel terțul poprit ., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
A criticat apelantul sentința arătând că în mod greșit instanța de fond a reținut că, terțul poprit . nu s-a conformat dispozițiilor legale și nu a procedat la reținerea unor sume din conturile sale, pentru că nu exista nicio dovadă că ar datora debitorului urmărit vreo sumă de bani .
De asemenea a arătat că nu s-a precizat dacă debitorul urmărit ar avea vreo creanță asupra sa și în ce cuantum.
Apelantul terț poprit a susținut că între acesta, debitorul poprit și creditorul popritor ca titular al titlului executoriu a existat contractul de execuție de lucrări nr. 3626 din 14.11.2007, având ca obiect lucrări de reabilitare și extindere Școală cu clasele I-VIII .. Prețul convenit în contract a fost de_ lei, la care se adaugă TVA în valoare de_ lei, în total_,53 lei.
A mai arătat apelantul terț poprit că a fost plătită suma de_ lei conform devizelor de lucrări prezentate, fiind emisă factura în aceste sens înainte de primirea dispoziției de poprire. A mai fost emisă factura nr. 24 din 12.02.2008, în valoare de 352.277,04 lei, pentru care nu au fost efectuate lucrări, menționează recurentul.
Apelantul a susținut că intimatul debitor a sistat unilateral lucrările la care se obligase și nu a finalizat executarea contractului, Primăria Viperești în calitate de terț poprit nu datora la data primirii Dispoziției de poprire sume de bani debitorului urmărit . și nu datorează nici în prezent în condițiile în care nu au mai fost executate lucrări, iar pe viitor, nu mai există raporturi juridice între părți, întrucât contractul Execuție lucrări nr. 3626 din 14.11.2007, a încetat de drept la expirarea termenului potrivit pactului comisoriu prev. la art. 13.3 din contract.
A arătat apelantul că nu a efectuat nicio plată debitorului urmărit din momentul primirii dispoziției de poprire, întrucât o asemenea plată nu se justifica nefiind nici un deviz de execuție lucrări neonorat la plată până în momentul primirii dispoziției de înființare a popririi, iar instanța de fond în mod greșit a reținut că terțul poprit, nu s-a conformat dispozițiilor legale și nu a procedat la reținerea unor sume din conturile sale neonorând obligațiile sale de plată.
În completarea motivelor de apel a invocat excepția de necompetența teritoriaă a Judecătoriei S., susținând că este competentă teritorial Judecătoria Pătârlagele.
A mai susținut că instanța de fond era datoare să verifice dacă poprirea a fost înființată cu respectarea cerințelor legale și dacă exista, subzista creanța terțului către debitorul din cadrul executării silite.
Intimata creditoare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât instanța de fond, în mod corect, a dispus validarea popririi înființate prin Dispoziția nr. 275/2008.
Prin decizia civilă nr. 569/20 oct. 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, a admis apelul declarat de apelanta terț poprit . împotriva sentinței civile nr.320/ 04.03.2009 pronunțată de Judecătoria S. în contradictoriu cu intimatul creditor .-prin mandatar RC CONSULTING SRL, intimatul debitor ..
A schimbat in tot sentinta apelata in sensul că a respins cererea de validare a popririi ca neintemeiata.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut referitor la suținerea apelantei că, în cauză, a fost competentă teritorial să soluționeze cauza Judecătoria Pătârlagele, a constatat că a fost nejustificată pentru că, potrivit art. 453 C. pr. civ., competentă în materia popririi este instanța de la domiciliul sau sediul debitorului sau terțului poprit. În cauză sediul debitorului poprit era în orașul S., ., județul Prahova, iar competența teritorială de soluționare în primă instanță aparținea Judecătoriei S..
Între apelantul terț poprit și debitorul poprit, a existat un contract de execuție lucrări, prețul fiind de_,13 lei, la care se adaugă TVA în valoare de_,40 lei.
Din această sumă, a fost achitată de_ lei, aspect ce a rezultat din devizele de lucrări prezentate și factura emisă în acest sens înainte de primirea dispoziției de poprire.
Susținerea intimatului creditor din întâmpinare că Inspectoratul Județean B. a confirmat faptul că, în data de 27.02.2009, prin OP nr. 246, au fost repartizați 100.000 RON reprezentând plata parțială a facturii nr. 24/12.02.2008 și, în acest sens, terțul poprit a încălcat dispozițiile codului de procedură civilă, a fost nejustificată, având în vedere că poprirea, ca și formă de executare, constă în indisponibilizarea sumelor sau efectelor în mîinile terțului debitor al datornicului urmărit și în obligarea lui de a plăti direct creditorului urmăritor ceea ce datorează creditorului său, adică debitorului urmărit.
În cazul de față, apelantul terț poprit nu datora nici o sumă de bani debitorului poprit, întrucât acesta nu a efectuat lucrările de execuție l-a care s-a obligat prin contract, sistând unilateral obligațiile pe care le avea, dovadă în acest sens fiind adresa nr. 36/08.01.2009.
Potrivit art. 460 alin. 2 din Codul de procedură civilă, dacă din probele administrate, a rezultat că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța va pronunța o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței suma datorată debitorului.
Având în vedere că a fost achitată suma de 415.100 lei, conform devizelor de lucrări pentru ceea ce s-a executat până la emiterea dispoziției de poprire, fiind emisă și factura nr. 24/12.02.2008 pentru suma de 352.277,04, cu toate că nu au mai fost efectuate lucrări, debitorul sistând unilateral lucrările la care se obligase, tribunalul a constatat că, în mod greșit, instanța de fond a validat poprirea înființată prin dispoziția nr. 275/2008.
Validarea popririi se dispune numai dacă terțul poprit datorează vreo sumă de bani creditorului său, adică debitorul urmărit și numai în limita creanței, ori în cauză, apelantul nu datorează nici o sumă de bani debitorului poprit.
De asemenea validarea popririi presupune existența unui raport obligațional de creanță între debitorul urmărit și terț, dar așa cum s-a menționat în condițiile în care terțul poprit nu datorează nici o sumă de bani debitorului poprit nu se poate dispune de către instanță validarea popririi.
Împotriva sus menționatei decizii a declarat recurs în termen legal creditoare ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut, în esență, recurenta-creditoare că, prin decizia recurată, s-a schimbat în tot sentința civilă nr. 320/2009 pronunțată de Judecătoria S., în sensul respingerii cererii de validare a popririi, hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină și este lipsită de temei legal.
A arătat că instanța nu a sesizat un fapt elementar și, anume, că emiterea de către debitor a adresei nr. 36/2009, la un an de la emiterea facturii nr. 24/2008, este o încercare mai mult decât evidentă de fraudare a intereselor creditorului urmăritor.
A mai susținut recurenta-creditoare . SRL faptul că, ulterior emiterii facturii nr. 24/12.02.2008, a fost emisă de către debitor factura nr. 06/10 nov. 2008, factură acceptată la plată și care poartă sub semnătura reprezentantului unității administrativ-teritoriale mențiunea „bun de plată” și nu în ultimul rând, chiar printr-un înscris emanând de la terțul poprit se recunoaște expres de către acesta faptul că ”executantul mai are de încasat suma de 500.100 lei”.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și pe fond menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Prin decizia civilă nr. 301 pronunțată la data de 30 martie 2010, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de creditoarea .> SRL cu sediul în B., .. 63, județul B. și prin mandatar R.C. CONSULTING SRL cu sediul în B., .. 19, județul B., împotriva deciziei civile nr. 569/20 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în S., ., județul Prahova și terț poprit . cu sediul în ..
A modificat în tot decizia civilă nr. 569/20 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și, pe fond, a menținut sentința civilă nr. 320/4 martie 2009 pronunțată de Judecătoria S..
A obligat intimatul-terț poprit . la 300 lei cheltuieli de judecată către recurentul-creditor . Barșov.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele:
Între intimatul terț poprit și intimatul debitor a existat un contract de executări lucrări, prețul fiind de 810.802,13 lei, care se adaugă TVA în valoare de 154.052,40 lei, respectiv contractul de lucrări nr._ nov. 2007, prin care prestatorul s-a obligat să execute lucrări de reabilitare și extindere la Școala cu clasele I-VIII din ., achizitorul obligându-se, la rândul său, să plătească prestatorului prețul arătat mai sus.
Din acest preț, achizitorul nu a achitat decât parțial suma, împrejurări în care creditoarea recurentă s-a adresat executorului judecătoresc cu copiile titlurilor executorii reprezentate de Biletul la Ordin emis la 20 octombrie 2008 în valoare de 155.138,56 lei, scadent la 23.10.2008 și procesul-verbal de cheltuieli de executare emis de B.E.J. P. B., în Dosarul de executare nr. 275/2008.
Prin dispoziția de poprire s-a dispus înființarea popririi asupra drepturilor bănești în contul debitorului până la concurența sumei de 163.441.14 lei, terțul poprit respectiv ., neprocedând la reținerea sumelor și neonorând obligațiile de plată.
De remarcat este că, in fața instanței de fond terțul poprit nu s-a apărat în sensul că nu ar datora sumele de bani creditorului, urmare a faptului că prestatorul nu a executat lucrările în totalitate, ci apărarea sa a vizat faptul că aceste sume de bani fiind virate de la bugetul de stat către bugetul local nu sunt supuse executării silite prin poprire.
Numai în faza de apel a făcut o atare apărare, respectiv că nu datorează nicio sumă de bani deoarece lucrările nu au fost terminate, așa cum s-a prevăzut în contract și aceasta este culpa prestatorului. Instanța de fond în raport de actele existente la dosar, în mod corect, a admis cererea de validare poprire, iar instanța de apel fără a avea în vedere aceste acte a schimbat soluția, dispunând invalidarea popririi.
Din actele depuse la dosar, rezultă în primul rând că executarea silită se poate face asupra fondurilor primite de la guvern, întrucât, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 453 Cod pr. civilă și nu ale Codului de procedură fiscală, nefiind vorba de raporturi juridice fiscale ori de creanțe fiscale.
Susținerea terțului poprit și însușită de instanța de apel în sensul că nu datorează sume de bani creditorului și nu le datora nici la momentul primirii dispoziției de înființare a popririi și că, pentru factura 24/12 febr.2008, nu au fost efectuate lucrări, sunt neîntemeiate și acest lucru rezultă din adresa 2838/21.04.2009 a Inspectoratului Școlar Județean B., care arată că, la 27.02.2009, prin O.P. nr. 246, au fost repartizați 100.000 RON, reprezentând plata parțială a facturii nr. 24/12.02.2008 ( adresa aflată la fila 23 dosar apel).
Ulterior acestei date, s-a emis factura 06/10 nov. 2008, care poartă mențiunea primăriei comunei Viperești „bun de plată” însoțită de parafa primăriei și semnătura primarului.
Pe de altă parte, instanța de apel nu a avut în vedere și înscrisul emanat de la Primăria comunei Viperești la o dată ulterioară, respectiv la 17 febr. 2009 ( act necontestat), care de asemenea poartă semnătura primarului și ștampila primăriei în care se arată că . are contract în derulare cu Primăria comunei Viperești, având ca obiect reabilitare și extindere la Școala comunei Viperești, jud. B., prețul contractul fiind de 810.802,13 lei. În același act, se menționează că fondurile sunt asigurate de Guvernul României, prin transfer de la bugetul de stat la bugetul local, iar, executantul mai are de încasat suma de 500.100 lei, neîncasarea sumei nedatorându-se executantului .
În raport de aceste acte s-a constatat că terțul poprit a refuzat îndeplinirea obligației stabilite în sarcina sa potrivit art. 456 Cod pr. civilă, respectiv, de a consemna suma de bani la dispoziția creditorului și că soluția de admiterea a cererii de admiterea cererii și validarea popririi înființată prin dispoziția de poprire nr. 275/08/19 nov. 2008 în dosarul de executare nr. 275/2008 este cea legală.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuenta ., pentru motivul prevăzut de art. 509 alin .1, pct .3 Cod pr. civilă, motivat de faptul că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecății, când aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză.
Pentru a pronunța această sentință Curtea de Apel Ploiești a reținut că "susținerea terțului poprit și însușită de instanța de apel în sensul că nu datorează sume de bani ....și nu le datora nici la momentul primirii dispoziției de înființare a popririi și că pentru factura 24/12 februarie 2008 nu au fost executate lucrări sunt neîntemeiate”.
Ulterior acestei date, s-a emis factura 06/10 nov. 2008, care poartă mențiunea primăriei comunei Viperesti " bun de plată " însoțită de parafă primăriei și semnătura primarului.
Astfel, convingerea Curții de Apel Ploiești în sensul că terțul poprit datorează sume de bani ., a fost determinată de facturile nr. 24/ 12 februarie 2008 și respectiv 06/10 nov. 2008, mijloace de probă care au servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere din care rezultă că terțul poprit (Primăria comunei Viperesti), datora societății comerciale . sumele menționate în facturile respective.
Potrivit art. 509 (1) punct 3 din NCPC, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecății, când aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză .
In speța dedusă judecății, hotărârea s-a dat în temeiul facturilor fiscale nr. 24/12 februarie 2008 și respectiv 06/10 nov.2008, care atestă fapte nereale în sensul că operațiunile facturate nu au fost efectuate, facturi care au întărit convingerea instanțelor de judecată că . a executat și alte lucrări de reabilitare și extindere la Scoală Generală din ., în afara lucrărilor executate, recepționate și onorate la plată până la acel moment și în consecință, terțul poprit (Primăria comunei Viperesti) datora societății comerciale . sumele menționate în facturile respective.
Facturile fiscale mai sus menționate au fost declarate ca fiind false prin Sentința penală nr. 52/21.07.2014 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, în dosar nr._ .
Astfel, sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe de dispozițiile art. 509 (1) punct 3 NCPC și, anume, hotărârea s-a dat în temeiul unor înscrisuri declarate false ( facturile fiscale nr.24 / 12 februarie 2008 respectiv 06 / 10 nov .2008 ), iar aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză .
Cu privire la rejudecarea procesului, în urma refacerii probatoriului prin excluderea înscrisurilor declarate false ( facturile fiscale nr.24 / 12 februarie 2008 respectiv 06 / 10 nov .2008 și a declarației declarației autentificate sub nr. 1401/ 22.03.2011 la BNP R. J. ) și prin completarea probatoriului cu sentința penală nr.52 /21.07.2014 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, în dosarul nr._ și includerea în probatoriu cauzei a Ordonanței de casare pronunțată la data de 16 iunie 2014 de către P. de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, in dosarul penal nr. 108/P/2013, a sentinței penale nr. 52/21.07.2014 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, în dosarul nr._ și a Deciziei civile nr. 652/2009 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, se solicită respingerea cererii de validare poprire motivat de faptul că nu a existat și nu există nici o datorie a terțului poprit față de debitorul urmărit de creditor .
Astfel, din analiza noului probatoriu administrat în cauza dedusă judecății, rezultă că, între Primăria comunei Viperesti și ., a fost încheiat contractul de execuție lucrări nr. 3626 din 14.11.2007 avănd ca obiect „Lucrări de reabilitare și extindere Scoală cu clasele I -VIII . " a cărui termen de execuție a fost de 8 luni.
Prețul convenit pentru îndeplinirea contractului, plătibil executantului de către achizitor, conform contractului, era de_,131ei ( urmând a fi achitat după primirea fondurilor de la Guvernul României în cadrul Programului de Reabilitare a Infrastructurii școlare).
In perioada 14.11._08, așa cum reiese și din Ordonanța de casare pronunțată Ia data de 16 iunie 2014 de către P. de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, in dosarul penal nr. 108/P/2013, precum și din sentința penală nr.52/21.07.2014 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._, pentru Contractul de execuție lucrări nr. 3626 din 14.11.2007, având ca obiect „Lucrări de reabilitare si extindere Scoală cu clasele I -VIII .” au fost executate doar lucrări de terasamente, betonare, închidere și compartimentări, șarpantă și învelitori pentru extindere școală pentru toate lucrările efectuate fiind achitată contravaloarea lor prin OP nr.231 / 10.12.2007 în valoare de 6000 lei, OP nr. 12/01.04.2008 în valoare de 139.950 lei și OP nr. 49 / 03.06.2008 în valoare de 269.150 lei, toate aferente facturii fiscale nr.7/20.11.2007 în valoare de 434.298,83 lei.
Prin adresa înregistrată la sediul Primăriei comunei Viperesti sub nr.36 / 08.01.2009, . a solicitat rezilierea contractului nr. 3626 din 14.11.2007 având ca obiect „Lucrări de reabilitare si extindere Scoală cu clasele I -VIII ." arătând că se află în imposibilitatea de a mai continua lucrările .
Între cele două părți s-a procedat la încheierea unei recepții și s-a încheiat în acest sens Procesul - Verbal de recepție nr. 138/16.01.2009 în care s-a consemnat lucrările efectuate și valoarea acestora (_,63 ), precum și lucrările rămase de executat si valoarea acestora (_,72), părțile consemnând că lucrările efectuate de către executant au fost achitate în întregime, fapt acceptat de reprezentantul executantului, părțile hotărând în același timp rezilierea contractului.
Pentru restul de lucrare rămas de executat în valoare de 462.103, Primăria cominei Viperești a organizat o nouă licitație a cărei câștigătoare a fost desemnată firma . cu care a fost încheiat contractul nr. 5173/24.11.2009 având ca obiect Continuare reabilitare și extindere Școală cu clasele I-VIII . .
Esențial în cererea de încuviințare a popririi este existența unei datorii a terțului poprit față de debitorul urmărit de creditor fără a avea importanță izvorul acestor datorii sau continuarea unor relații contractuale între terț și debitor .
Astfel, instanța investită cu soluționarea cererii de validare a popririi este ținută să verifice dacă la data înființării popririi terțul datora sume de bani debitorului sau, dacă până la încetarea raportului cu debitorul, i-a datorat acestuia sume de bani.
Așa cum reiese și din Ordonanța de casare pronunțată la data de 16 iunie 2014 de către P. de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, în dosarul penal nr.l08/P/2013 pentru corpul vechi de clădire a Școlii Viperești, nu s-au efectuat nici un fel de lucrări de reabilitare, iar lucrările de extindere au fost finalizate și achitate integral.
Or, în speța dedusă judecății, plățile pentru lucrările executate au fost achitate în întregime înainte de primirea dispoziției de poprire nr.275/19.11.2008.
Astfel, la data emiterii dispoziției de poprire 19.11.2008, terțul poprit (Primăria comunei Viperești) nu mai datora nicio sumă de bani debitorului său și nici pe viitor nu mai datorează nicio sumă de bani din moment ce facturile fiscale nr. 24/12 februarie 2008 și respectiv 06/10 nov .2008 care atestă fapte nereale în sensul că operațiunile facturate au fost efectuate au fost declarate ca fiind false prin Sentința penală nr. 52/21.07.2014 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr._ .
Examinând cererea de revizuire, prin prisma materialului probator administrat în cauză, a dispozițiilor legale incidente și a criticilor formulate de către revizuentă, Curtea reține următoarele :
Hotărârea care se solicită a fi revizuită s-a dat în temeiul facturilor fiscale nr. 24/12 februarie 2008 și, respectiv, 06/10 nov.2008, care atestau că operațiunile facturate nu au fost efectuate, facturi care au întărit convingerea instanțelor de judecată că . a executat și alte lucrări de reabilitare și extindere la Scoala Generală din ., în afara lucrărilor executate, recepționate și onorate la plată până la acel moment și în consecință, terțul poprit (Primăria comunei Viperesti) datora societății comerciale . sumele menționate în facturile respective.
Aceste facturi fiscale mai sus menționate au fost declarate ca fiind false prin Sentința penală nr. 52/21.07.2014 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, în dosar nr._ .
În consecință, Curtea consideră că sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe de dispozițiile art. 509 (1) punct 3 NCPC și, anume, hotărârea s-a dat în temeiul unor înscrisuri declarate false ( facturile fiscale nr. 24 / 12 februarie 2008, respectiv 06 / 10 nov .2008 ), iar aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză .
Pe fondul recursului, în urma refacerii probatoriului prin excluderea înscrisurilor declarate false și prin completarea probatoriului cu sentința penală nr. 52/21.07.2014 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, în dosarul nr._, precum și a actelor de urmărire penală premergătoare acesteia, rezultă că, între Primăria comunei Viperesti și ., a fost încheiat contractul de execuție lucrări nr. 3626 din 14.11.2007, având ca obiect „Lucrări de reabilitare și extindere Scoală cu clasele I -VIII . ", a cărui termen de execuție a fost de 8 luni. Prețul convenit pentru îndeplinirea contractului, plătibil executantului de către achizitor, conform contractului, era de_,131ei.
In perioada 14.11._08, așa cum reiese din actele penale sus menționate, au fost executate doar lucrări de terasamente, betonare, închidere și compartimentări, șarpantă și învelitori pentru extindere școală, pentru toate lucrările efectuate fiind achitată contravaloarea lor prin OP nr.231 / 10.12.2007, în valoare de 6000 lei, OP nr. 12/01.04.2008, în valoare de 139.950 lei și OP nr. 49 / 03.06.2008, în valoare de 269.150 lei, toate ordinele de plată fiind aferente facturii fiscale nr. 7/20.11.2007, în valoare de 434.298,83 lei.
Cu adresa înregistrată la sediul Primăriei comunei Viperesti sub nr. 36/08.01.2009, . a solicitat rezilierea contractului nr. 3626 din 14.11.2007, având ca obiect „Lucrări de reabilitare si extindere Scoală cu clasele I -VIII .", arătând că se află în imposibilitatea de a mai continua lucrările.
În consecință, între cele două părți, s-a procedat la încheierea unei recepții întocmindu-se Procesul - Verbal de recepție nr. 138/16.01.2009, în care s-a consemnat lucrările efectuate și valoarea acestora (_,63), precum și lucrările rămase de executat si valoarea acestora (_,72), părțile consemnând că lucrările efectuate de către executant au fost achitate în întregime, fapt acceptat prin semnătură de reprezentantul executantului, părțile hotărând în același timp rezilierea contractului. Pentru restul de lucrare rămas de executat în valoare de 462.103, Primăria cominei Viperești a organizat o nouă licitație a cărei câștigătoare a fost desemnată firma ., cu care a fost încheiat contractul nr. 5173/24.11.2009, având ca obiect - Continuare reabilitare și extindere Școală cu clasele I-VIII, . .
Ca atare, pentru corpul vechi de clădire a Școlii Viperești, nu s-au efectuat nici un fel de lucrări de reabilitare, iar lucrările de extindere au fost finalizate și achitate integral, plățile pentru lucrările executate fiind achitate în întregime înainte de primirea dispoziției de poprire nr.275/19.11.2008, astfel că, la data emiterii dispoziției de poprire 19.11.2008, terțul poprit (Primăria comunei Viperești) nu mai datora nicio sumă de bani debitorului său.
Așa fiind, în baza art. art. 509 (1) punct 3 NCPC, Curtea va admite cererea de revizuire, va schimba în tot decizia 301/30.03.2010 a Curții de Apel Ploiești, în sensul că va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 569/20.10.2009 a Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de revizuire a deciziei civile nr. 301 pronunțată la data de 30 martie 2010 de Curtea de Apel Ploiești, formulată de revizuenta ., cu sediul în ., în contradictoriu cu intimații .> SRL, cu sediul în B., .. 63, județul B. și prin mandatar R.C. CONSULTING SRL cu sediul în B., .. 19, județul B. și ., cu sediul în S., ., județul Prahova, și în consecință:
Schimbă în tot decizia 301/30.03.2010 a Curții de Apel Ploiești, în sensul că respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 569/20.10.2009 a Tribunalului Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2015.
Președinte, Judecători,
M. G. C. P. V. D.
Grefier,
C. O.
Operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Red. CP
Tehnored.CO
2 ex./09.02.2015
← Strămutare. Sentința nr. 20/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 361/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
---|