Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 3030/2012. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3030/2012 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-09-2012 în dosarul nr. 3030/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 3030
Ședința publică din data de 20 septembrie 2012
Președinte – C. P.
Judecători – A. M. R.
- V. S.
Grefier - N. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE PRAHOVA, cu sediul in Ploiesti, ..22, județul Prahova împotriva Sentinței civile nr. 1486 din 27 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă în contradictoriu cu reclamanta P. F. domiciliata in Ploiesti, ., ., județ Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova și intimata-reclamantă P. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței dosarul este la primul termen de judecată, că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar prin cererea de recurs s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin.2 Cod pr.civilă.
Reprezentantul Ministerului Public declară că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația reprezentantului Ministerului Public și având în vedere solicitarea recurentului-pârât privind judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că primul motiv de recurs, privind lipsa calității procesuale pasive, se impune a fi respins dat fiind practica constată în acest sens, respectiv că Ministerul Finanțelor Publice stă în proces în numele Statului Român.
Solicită respingerea recursului și pe fond, în mod corect și legal prima instanță constatând caracterul politic al condamnării autorului reclamantei.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Tribunalul Prahova, reclamanta P. F. a chemat în judecată paratul S. R. prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE-DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE PRAHOVA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al masurii arestarii aplicate autorului sau I. I.D., decedat la data de 12.03.1985, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin masurile cu caracter politic aplicate autorului sau.
În motivarea acțiunii, reclamanta a aratat ca tatal sau I. I.D. a indeplinit functia de profesor de limba romana in . G., in perioada 1946-1947, de unde a fost arestat in anul 1948 si dus la Jilava.
Intre anii 1950-1951 a fost arestat la canal, la Poarta A., pana in anul 1954.
A solicitat acordarea despagubirilor in suma de 50.000 de euro pentru prejudiciul moral suferit de tatal sau prin arestarea si hartuirea intregii familii, mama sa fiind nevoita sa divorteze, pentru ca sa-si poata continua copiii studiile, in perioada aceasta familia a fost deposedata de bunuri, fara hrana, iar copiii lipsiti de grija tatalui.
A mai aratat ca experienta condamnarii si-a pus amprenta asupra vietii intregii familii, care a fost lipsita de viata sociala, afectata imaginea acesteia si sursele de venit, precum si sanatatea, care a necesitat eforturi financiare pentru ingrijire.
In ce il priveste pe tatal sau, reclamanta a aratat ca prin masura luata i s-a cauzat un prejudiciu moral, fiindu-i afectate relatiile cu rudele, prietenii, apropiatii.
In dovedirea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri si a fost audiat un martor.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr.221/2009, art.998-999 C.civ.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Tribunalul Prahova – Secția I civilă prin Sentința civilă nr. 1486 din 27 februarie 2012 a admis in parte acțiunea, a constatat caracterul politic al condamnării de 3 ani aplicata autorului reclamantei I. I. D., dispusa prin sentinta penala nr.199/20.03.1952, pronuntata de Tribunalul M. Bucuresti - sectia a II-a, in dosarul nr.262/1952, ramasa definitiva prin decizia penala nr.1991/21.06.1952, pronuntata de Curtea Militara de Casare si Justitie, prin care a fost respins recursul formulat, ca nefondat și a respins în rest acțiunea privind obligarea pârâtului la acordarea daunelor morale.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, prin mandatul de detinere nr._ din 08.12.1951, emis de P. Tribunalului M. Bucuresti, s-a dispus arestarea si detinerea la Penitenciarul Jilava a defunctului D. I..
Prin sentința penală nr.199 pronunțată de Tribunalul M. București la data de 20.03.1952, tatal reclamantei, I. D., a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art.209 al. III Cod penal.
Prin decizia nr.1991/21.06.1952 Curtea Militara de Casatie si Justitie a respins recursul formulat de D. I., ca nefondat.
Potrivit mandatului de arestare nr.542 din 12.06.1952, emis de Tribunalul M. Bucuresti, acesta a fost incarcerat la Jilava.
Ulterior, pedeapsa a fost executata la unitatea 0841 din Constanta, de unde s-a si liberat.
A mai reținut instanța de fond că prin condamnarea și persecuțiile suferite de tatal sau, reclamantei si familiei sale le-a fost cauzat un prejudiciu nepatrimonial, constând în consecințe dăunătoare, neevaluabile în bani, care au influențat relațiile sociale si de familie.
Legea nr.221/2009, în forma sa inițială, prevedea în cuprinsul art.5 alin.1 lit. a acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, fara a se institui vreo limita a cuantumului acestora, despagubiri la stabilirea carora se aveau in vedere masurile reparatorii deja acordate in temeiul Decretului-lege nr.118/1990 si Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.214/1999.
De aceasta prevedere puteau beneficia după decesul persoanei indreptatite si alte persoane, soțul sau descendenții până la gradul al II-lea inclusiv, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii.
A învederat tribunalul că prevederea legală menționată anterior a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr.1358 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 21.10.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.761/15.11.2010.
În cuprinsul acestei decizii, Curtea Constituțională a reținut că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
S-a mai apreciat, totodată, că „nu poate exista decât o obligație «morală» a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă”, menționându-se, de asemenea, că de altfel, „Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor”.
Totodată, s-a mai reținut ca instanța de la Strasbourg are o jurisprudență constantă în sensul că art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Prin urmare, Curtea Constituțională a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda, precum și că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative și că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege apreciate a fi neconstituționale au același scop ca și indemnizația prevăzută de art.4 din Decretul-lege nr.118/1990 și nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile, prin urmare acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 contravine art.1 alin.3 și 5 din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.
A mai reținut tribunalul că potrivit prevederilor art.31 alin.3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „dispozițiile din legile [...] constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul [... ], nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
În speță, tribunalul a constatat că, la momentul pronunțării hotărârii, s-a împlinit termenul de 45 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009, fără ca în acest interval Parlamentul să fi pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel că respectivele dispoziții și-au încetat efectele juridice.
Prin urmare, observând că, potrivit art.1 alin.2 lit.a din Legea nr.221/2009, fapta prevăzută de art.209 Cod penal pentru care tatal reclamantei a fost condamnat la pedeapsa închisorii constituie de drept condamnare cu caracter politic, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta și a constatat caracterul politic al condamnării de 3 ani aplicata autorului reclamantei I. I. D., dispusa prin sentinta penala nr.199/20.03.1952, pronuntata de Tribunalul M. Bucuresti - Sectia a II-a, in dosarul nr.262/1952, ramasa definitiva prin decizia penala nr.1991/21.06.1952, pronuntata de Curtea Militara de Casare si Justitie, prin care a fost respins recursul formulat, ca nefondat.
Referitor la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, intemeiata pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 si art. 998-999 C.civ. tribunalul a reținut că repararea materiala a daunelor morale era justificata juridic atat la nivel de principiu, de prevederile art. 998-999 C.civ care folosesc termenul de prejudiciu, fara a distinge intre cel material si cel moral, cat si de unele dispozitii legale speciale ale Legii nr. 221/2009 care, prin art. 5 alin. (1) lit. a, reglementau in mod expres dreptul persoanelor care intra in sfera de reglementare a legii de a solicita „obligarea statului la acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit”.
Insa, prin interventia instantei de contencios constitutional, ca urmare a sesizarii acesteia cu o exceptie de neconstitutionalitate, s-a dat eficienta unui mecanism normal ., realizandu-se controlul a posteriori de constitutionalitate.
De aceea, nu se poate sustine ca prin constatarea neconstitutionalitatii textului de lege si lipsirea lui de efecte erga omnes si ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru ca acesta nu se poate desfasura facand abstractie de cadrul normativ legal si constitutional, ale carui limite au fost determinate tocmai in respectul preeminentei dreptului, al coerentei si al stabilitatii juridice.
Dreptul de acces la tribunal si la protectia oferita de art.6 paragraful 1 din Conventia europeana a drepturilor omului nu inseamna recunoasterea unui drept care nu mai are nici un fel de legitimitate in ordinea juridica interna.
A învederat tribunalul că . Legii nr.221/2009 a dat nastere unor raporturi juridice in continutul carora intra drepturi de creanta in favoarea anumitor categorii de persoane ( fosti condamnati politic ).
Insa, in absenta unei hotarari definitive, care sa fi confirmat un astfel de drept, inaintea aparitiei deciziilor Curtii Constitutionale nu se poate vorbi de un bun in sensul art.1 din Protocolul nr.1.
In ceea ce priveste notiunea de „speranta legitima”, fiind vorba de un interes patrimonial care apartine categoriei juridice de creanta, el nu poate fi privit ca valoare patrimoniala susceptibila de protectia art.1 din Protocolul nr.1.
Principiul nediscriminarii cunoaste si el limitari deduse din existenta unor motive obiective si rezonabile.
Situatia in care se afla unele persoane, ale caror cereri nu au fost solutionate pana la momentul pronuntarii deciziilor Curtii Constitutionale are o justificare obiectiva, intrucat rezulta din controlul de constitutionalitate, si rezonabila, pastrand raportul de proportionalitate.
Prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curtii Constitutionale se inlatura imprevizibilitatea jurisprudentei, care, in aplicarea unei norme incoerente, era ea insasi generatoare de situatii discriminatorii.
Avand in vedere ca drepturile pretinse nu mai au o astfel de recunoastere in legislatia interna a statului, iar lipsirea lor de temei legal s-a datorat nu interventiei intempestive a statului, ci controlului de constitutionalitate, tribunalul a respins acest capat de cerere, avand in vedere Decizia ICCJ nr. 12 din 19 septembrie 2011 privind solutionarea actiunilor intemeiate pe dispozitiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945— 22 decembrie 1989, prin care s-a stabilit ca „ urmare a deciziilor Curtii Constitutionale nr. 1.358/2010 si nr. 1.360/2010, dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial „ decizie care este obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedura civila.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova.
În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat că înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova, întrucât calitatea procesuala pasiva in fata instanțelor o are numai Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul in București, ., potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.221/2009 cu modificările si completările ulterioare "(...) Cererea se judeca in contradictoriu cu statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice" .
A mai precizat recurenta că Direcția Generala a Finanțelor Prahova este o unitate fiscala teritoriala, subordonata Ministerului Finanțelor Publice, care, . reprezenta pe acesta, dar numai in baza unui mandat special, mandat care nu poate fi transmis decât in situația in care ministerul este parte in dosar, condiție care nu a fost îndeplinita in cauza.
A învederat recurenta că în mod eronat s-a menționat atât in practicaua cat si in dispozitivul hotărârii - S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generala a Finanțelor Prahova, întrucât așa cum s-a arătat, calitate procesuala pasiva are numai Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, care trebuia citat la adresa din București, ., sector 5.
Față de acest motiv de recurs recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea si trimiterea cauzei spre rejudecare, în sensul de a fi citat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul in București, ., sector 5.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate si netemeinicie recurenta a arătat că instanța de fond a admis in parte acțiunea formulata de intimatul reclamant si a "constatat caracterul politic al condamnării de 3 ani aplicata autorului reclamantei loan I. D., dispusa prin sentința penala nr.199/20.03.1952, pronunțata de Tribunalul M. București - secția a ll-a, in dosarul nr.262/1952, rămasa definitiva prin decizia penala nr.1991/21.06.1952, pronunțata de Curtea Militară de Casare si Justiție (...)".
Ori faptul ca autorul intimatei reclamant ar fi suferit condamnări, in timpul regimului comunist, pe care instanța le-ar putea aprecia cu caracter politic, nu înseamnă ca se impune, in mod automat, constatarea caracterului politic al acestora . O asemenea constatare nu este posibila in lipsa unor norme legale constituționale care sa instituie in favoarea persoanelor condamnate politic sau moștenitorilor acestora dreptul de a beneficia de masuri reparatorii pentru prejudiciul moral suferit constând in instituirea unei obligații privind plata unor daune morale in sarcina statului.
A mai precizat recurentul că având în vedere ca prin Deciziile nr. 1354/20.10.2010 și nr. 1358/21.10.2010 ale Curții Constituționale au fost admise excepțiile de neconstitutionalitate si au fost declarate neconstitutionale dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, modificata si completata ,art. 1 pct. 1, art. II din OUG nr. 221/2009, soluția legala ar fi fost respingerea acțiunii în totalitate .
Totodată, Înalta C. de Casație si Justiție a admis recursul in interesul legii, prin Decizia nr. 12/19.09.2011, in dosarul nr. 14/2011 si a stabilit ca urmare deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 si nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si masuri administrative asimilate acestora si-au Încetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional in Monitorul Oficial . Decizia este obligatorie potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedura civila.
Față de acest motiv de recurs recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea in tot a Sentinței civile nr. 1486/27.02.2012 a Tribunalului Prahova, in sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Curtea analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Inițial Tribunalul Prahova – Secția Civilă a fost investit cu o acțiune având două petite și anume: constatarea caracterului politic al măsurii arestării aplicate autorului reclamantei, decedat la data de 12 martie 1985 și obligarea Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Finanțelor Publice Prahova la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri morale.
La baza demersului judiciar al reclamantei au stat dispozițiile Legii nr. 221/2009, așa cum rezultă din chiar conținutul cererii de chemare în judecată.
Actul normativ menționat stabilește legitimarea procesuală pasivă Statului Român, așa cum rezultă din interpretarea coroborată a art. 4 al. 4 teza II coroborat cu art. 5 al. 1.
Pe de altă parte primul din cele două temeiuri juridice dispune în mod expres că S. este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Ori, așa cum s-a arătat în precedentul prezentelor considerente reclamanta a indicat în calitate de pârât S. Român, în alte cuvinte tocmai celui căruia legea îi conferă legitimare procesuală pasivă, cu indicarea Ministerului Finanțelor Publice în calitate de reprezentant.
Împrejurarea că s-a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că la rândul său Ministerul Finanțelor Publice este reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova nu înseamnă că judecata l-a instanța de fond s-a făcut în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală.
În realitate dacă Direcția Finanțelor Publice Prahova nu avea mandat de reprezentare pentru Ministerul Finanțelor Publice, calea prin care se putea valorifica acest aspect procedural era invocarea excepției lipsei calității de reprezentant.
Direcția în discuție nu a invocat un astfel de incident procedural în fața instanței de fond.
Într-o atare situație, problema calității de reprezentat nu poate fi invocată pentru prima dată în calea de atac, sancțiunea lipsei dovezii calității de reprezentant fiind nulitatea relativă.
Față de lipsa invocării lipsei calității de reprezentant citarea la sediul direcției nu conduce la un eventual viciu de procedură, așa cum rezultă că s-ar susține în mod implicit de către recurentă.
Pentru toate considerentele învederate Curtea consideră ca nefondate criticile recurentei subsumate primului motiv de recurs.
Sub aspectul motivelor cuprinse în cel de al doilea motiv de recurs Curtea reține că acestea vizează admiterea de către prima instanță a petitului privitor la constatarea caracterului politic al măsurii arestării aplicate autorului reclamantei, intimată în prezenta fază procesuală.
După cum s-a arătat în precedentul prezentelor considerente unul din temeiurile de drept invocate de către reclamantă l-a constituit dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Acest act normativ reglementează două tipuri de posibile acțiuni și anume: cele prin care se solicită să se constate caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative și cele ce au ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral sau drept echivalent al bunurilor confiscate.
În primul caz sediul materiei este dat de art. 4 din Legea nr. 221/2009, iar pentru cea de a doua situație reglementarea este cuprinsă în dispozițiile art. 5 din același act normativ.
După cum se poate observa legiuitorul a înțeles să reglementeze pentru fiecare tip de cerere o procedură distinctă, scopul urmărit de parte fiind unul diferit.
Pe de altă parte, din nici o dispoziție legală nu rezultă că cele două cereri sunt într-o interdependență de genul celei la care se face referire în motivele de recurs în sensul că în lipsa unor norme legale constituționale care să instituie în favoarea persoanelor condamnate politic sau moștenitorilor acestora dreptul de beneficia de măsuri reparatorii pentru prejudiciul suferit nu este posibilă constatarea caracterului politic al condamnării.
Totodată Curtea constată că numai dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 și mai exact litera a. a acestui text de lege a făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar nu și cele de la art. 4 care au rămas pe deplin aplicabile.
Asemănător hotărârea pronunțată în urma promovării recursului în interesul legii a vizat tot dispozițiile art. 5 al. 1 teza I din Legea nr. 221/2009.
Față de cele învederate Curtea apreciază că în mod legal a procedat instanța de fond la admiterea în parte a acțiunii și criticile recurentei subsumate celui de al doilea motiv de recurs fiind nefondate.
Pentru toate motivele arătate și având în vedere dispozițiile art. 312 al. 1 Cod pr. civ. coroborat cu art. 3041 Cod pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE PRAHOVA, cu sediul in Ploiesti, ..22, judetul Prahova împotriva Sentinței civile nr. 1486 din 27 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă în contradictoriu cu reclamanta P. F. domiciliata in Ploiesti, ., ., ., jud.Prahova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 20 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. P. A. M. R. V. S.
GREFIER,
N. M.
Red.RAM
2ex./04.10.2012
d.f. nr._ Tribunalul Prahova – Secția I Civilă
j.f. L. E.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Anulare act. Decizia nr. 332/2012. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 482/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
